Alecsandra Lorena Popa

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

LL română – latină, anul III.

Arta oratorică

Autorul celor trei volume prezintă în opera sa aspecte fundamentale ale educației,
principii ale oratoriei și ale logicii dar și elemente discursive care cuprind modul adecvat de a
vorbi, felul în care se pregătește un discurs îngrijit și importanța figurilor de cuvinte în acesta.

Ceea ce ne interesează în mod special din această amplă și importantă lucrare, pentru
un moment este transmiterea, sau mai bine zis modul în care se transmit toate aceste noțiuni
copiilor, novicilor. Din primul capitol al primului volum aflăm cum trebuie predate primele
noțiuni. Părinților le revine responsabilitatea de a-și educa copilul, fiind în permanență
preocupați de formarea acestuia. Două caracteristici specific umane pe care Quintilian le
expune sunt capacitatea de învăța și de a-și imagina, oamenii dezvoltând mai bine una sau
cealaltă abilitate, însă niciunui om nu îi este destinată incapacitatea de a învăța. Autorul face
o comparație între natura omului și natura animalelor pentru a evidenția trăsăturile fiecăruia.
La fel cum păsările sunt create pentru a zbura, caii pentru a alerga și fiarele pentru cruzime,
omul se deosebește prin aceste două capacități. Autorul notează că oamenii se nasc cu însușiri
bune, însă acestea pot dispărea pe măsura înaintării în viață din cauza îndrumării greșite „Nu
se găsește nimeni care să nu fi dobândit ceva prin învățătură” (Quintilianus, 1974, pag. 12).
Tot legat de importanța părinților și a celorlalți membri ai familiei în educația copiilor,
autorul menționează un lucru extrem de important păstrat până în zilele noastre și anume
acela că păriții trebuie să fie niște oameni educați care conștientizează faptul că la un moment
dat copilul va prelua din deprinderile lor și va imita comportamentul celor din jur. Părinților
cu o educație precară autorul le recomandă o atenție sporită pentru copii. În ceea ce le
privește pe doici (persoane foarte importante în creșterea copilului la romani, primele
persoane cu care copilul socializează) este exprimată o idee care atrage atenția și evidențiază
încă o dată gândirea sănătoasă specifică romanilor. Acestea trebuie să aibă câteva trăsături
specifice: să posede calități morale, limbajul să nu fie defectuos, de preferat ar fi ca doicile să
fie inițiate în filosofie pentru că de la ele copilul va învăța să vorbească corect și va deprinde
primele valori și norme pe care le va utiliza pe parcursul vieții. Este important ca cel aflat în
formare să preia de la cei de care este înconjurat calități și nu vicii deoarece deprinderile din
anii fragezi sunt greu de modificat și ceea ce este impregnat în comportament în această
perioadă cu greu va fi schimbat.

Referitor la pedagogi și aceștia trebuie să își evalueze corect gradul de cunoștințe, mai
avansat sau mai scăzut. Pentru cel din urmă caz autorul oferă un exemplu celebru de eșec
pedagogic, cel al lui Leonides, pedagog al lui Alexandru cel Mare care i-a implementat
discipolului său câteva vicii care l-au urmărit la maturitate. Quintilian nu admite că un
pedagog trebuie să fie desăvârșit în toate domeniile, dar cele mai importante aspecte pe care
este necesar să le transmită copiilor sunt: disciplinele grecești deoarece din acestea au fost
preluate cele latinești și vorbirea corectă pentru ca greșelile de exprimare să nu prindă
rădăcini în mințile acestora. În acest sens este benefică alternarea studiului limbii grecești cu
latina pentru ca una să nu îi dăuneze celeilalte, copilul începând mai întâi să studieze greaca,
latina putând fi învățată involuntar. Câteva metode de învățare specifice epocii lui Quintilian
întâlnite în paginile lucrării sunt:

 învățarea literelor asistată de figuri de fildeș – chiar dacă cei mici învață mai întâi
literele și cifrele după ordinea lor și nu după formă este important ca aceștia să le
recunoască în scris;
 dictarea – pentru a exersa scrisul (un scris prea încet întârzie gândirea, unul
dezordonat nu poate fi înțeles);
 memorarea – în ceea ce privește silabele;
 exerciții de dicție – cititul cu voce tare sau repetarea unor construcții care merg greu
împreună pentru a exersa pronunția și vorbirea expresivă;

Autorul vorbește și despre locul în care trebuie să se desfășoare procesul educațional și

subliniază faptul că o bună parte dintre cetățenii romani optau pentru desfăsurarea actului
didactic în locuințele particulare din două motive. În primul rând pentru a-i putea
supraveghea pe cei mici și în al doilea rând dintr-un motiv pragmatic, deoarece profesorul
poate interacționa mult mai bine cu un singur copil față de modul în care ar comunica
informația unei mulțimi. Cu toate acestea, trebuie evidențiate și beneficiile pe care le aduce
desfășurarea activităților în școala publică, Quintilian notează: „mintea trebuie ținută mereu
trează și în continuă atenție. Într-o izolare de genul acesta ea lâncezește și capătă rugină ori
din potrivă se umflă cu o încredere deșartă; căci e firesc să își atribuie prea mult cine nu se
compară cu nimeni” (Quintilian, 1974, pag. 29). Acesta vorbește despre necesitatea omului
de a comunica, de a se afla înconjurat de semeni și în același timp despre iluziile pe care și le
poate face în momentul în care se autoevaluează, neavând termen de comparație. În mediul
domestic copilul învață lucrurile care i se transmit, în schimb fiind înconjurat de ceilalți va
trage învățături din experiențele de grup, din comportamentul celorlalți, fiind mult mai
motivat să învețe comparându-se cu cei de vârsta sa.

Despre identificarea aptitudinilor copiilor Quintilian spune că acest lucru ar trebui să îi

revină profesorului care cunoaște inteligența și caracterul lor și în funcție de acestea reușește
să le modeldeze sufletele. În Arta oratorică aflăm că indiciul principal al existenței
inteligenței la copii este memoria care are două calități – facilitatea de a înțelege ușor și cea
de a reține fidel. Un copil inteligent va înțelege cu ușurință ce i se predă, nu se va sfii să pună
întrebări în vreme ce unul încet la gândire va imita fără fundament cele auzite în jurul lui. Tot
în text se aduce în discuție problematica învățării mai multor discipline simultan pe care unii
dintre contemporanii lui Quintilian o resping însă autorul o susține. Acesta își bazează
argumentele pe capacitatea uriașă a minții omenești care este abilă să se ocupe de mai multe
lucruri în același moment și oferă exemplul cântărețului la chitară care simultan cu
inflexiunile vocii atinge coardele cu mâna dreaptă, cu stânga eliberează altele și cu piciorul
bate tactul. Mintea copiilor, la fel ca și trupul lor este neobosită în comparație cu un om
format, dovadă că aceștia nu au dificultăți în a învăța mai multe lucruri în același timp, ba din
contră, mintea tânără reține mult mai ușor informațiile.

Pedagog roman, orator, profesor de retorică și avocat, Marcus Fabius Quintilianus oferă
posterității o lucrare pedagogică autentică din care se poate extrage o modernă mentalitate
necesară în creșterea unui copil și cele mai actuale metode didactice. În nesiguranța actuală în
care părinții nu reușesc să identifice care procedee ar putea duce spre reușită în educație, Arta
oratorică a lui Quintilian ar putea fi un prim pas spre echilibru.

Bibliografie:

Quintilian, Arta oratorică, Vol. I, București, Editura Minerva, 1974.