1.

GANDIREAImplicand in existenta sa si functia sa toate celelalte procese si functii psihice, gandirea indeplineste in SPU un rol central si este definitoriu pentru om. Gandirea este o procesualitate informationala de trecere de la aparenta lumii la esenta sa. Prin gandire omul constata infinitatea posibilitatatilor sale de cunoastere dar si limitele sale. Gandirea este definitorie pentru om pentru ca doar el a putut concluziona despre el ceva de genul cuget deci exist. Esentializat, a gandi inseamna a identifica pe plan abstract aspecte ale existentei utilizand sisteme operationale de nivel intelectual. Prin anii 1920;1930 termenul preferat de psihologi pentru denumirea proceselor superioare de cunoastere este este cel de gandire. Mai tarziu termenul devine mai general inteligenta. Gandirea conceptuala ca forma superioara de inteligenta presupune---suspendarea provizorie a tendintei de a actiona ;----proiectia situatiei in plan mental;-----interventia, gratie rationamentului. Actele de inteligentaspeculativa se stabilesc intr o lume abstracta si imaginara indepartata de prezent.Gandirea antreneaza toate celelalte disponibilitati psihice in realizarea cunoasterii nu doar de ordin cognitiv ci si afectiv,motivational si volitional . Desi rolul gandirii in procesul cunoasterii este extrem de mare, indefinirea si caracterizarea ei ne lovim de o serie de dificultat.Una din ele este imposibilitatea de a stabili o linie de demarcatie intre senzorial si logic. O dificultate serioasa este si insuficienta cunoasterii structurii interne a gandirii aceasta fiind foarte contradictorie. Prtetentia unor psihologi de a gasi oo gandire pura,o gandire fara imagini,fara mijloace simbolice este de neconceput.Psihologia traditionala recurge la o definire de tip descriptiv-explicativ al gandirii;ca proces psihic de reflectare a insusirilor esentiale si generale ale obectivelor si fenomenelor.Psihologia contemporana prefera o definitie operationala.Gandirea este un sistem ordonat de operatii de prelucrare, interpretare si valorificare a informatiilor, bazat pe principiile generalizarii si anticiparii. Principalele caracteristici ale psiholgice ale gandirii sunt:---caracterul informational-operational;--caracterul mijlocit;---caract.generalizat-abstract;caract. Finalist Componentele si structura gandirii. Gandirea are doua componente, una informationala si alta operationala.Latura informationala este o construita din ansamblul notiunilor si conceptelor conforme generalizate de reflectere a insusirilor obiectelor si fenomenelor.Un concept este un raspunscomun la o clasa de fenomene ai caror membrii manifesta cateva trasaturi comune(Osgood). La randul sau Mun considera ca,un concept este procesul care rep. asemanarile unor obiecte,situatii, evenimente, altelmintreri diferite Conceptele sunt produse ale rationamentelor si odata dezvoltate joaca un rol important in gandirea ulterioara.conceptele sunt considerari de experiente trecute. Vinache stabileste sapte caracteristici ale conceptului: 1) conceptele nu sunt date senzoriasle, ci sisteme care sunt produse de raspusurile noastre la diferite situatii 2) utilizarea lor inseamna aplicarea experientei trecute la situatia actuala 3) conceptele reunesc date senzoriale independete 4) la om cuvintele sau alte simboluri sunt mijloacele de legatura ale evenimantelor independente ale exerientei nostre. 5)conceptel au duoa moduri de de utilizare 6) un concept este obligatoriu rational7)un concept pupate exista fara a fi formulat intr o maniera constienta Latura operationala a gandirii cuprinde ansamblul operatiilor si proceselor mentale de transformare a informatiilor de relationbare si prelucrare in vederea obtinerii unor cunostinte noi sau a frezolvarii unor probleme. Gandirea foloseste doua categorii de operatii;unele sunt fundamentale altelke sunt instrumentale. In randul celor instrumentate intalim moi mult intalnim mai multe modalitati si procedee operationale care se clasifica in perechi opuse. Astfel exista modalitati algoritmice bazate pe trecerea de la o stare la alta si eurisstice care presupun o desfasurare de tip arborescent. Pimele corespund principiului economiei gandirii,celelalte principiului autoorganizarii gandirii. Exista,apoi modalitatea reproductive a gandirii;modalitati divergente dar si modalitati de gandire convergenta. Cele mai cunoscute forme de Influenta negative a structurilor cognitive ale gandirii asupra procesului rezolkvarii problemelor sunt:--fenomenulorbirii gandirii constand impotriva sesizarii esentialului intr o problema ---fenomenul steriotipiei gandirii adica perseverarea ei in aceiasi maniera chiar si cand conditiile problemei s au scimbat,----fenomenul fixatatii functionale consta in imposibilitatea de a da unor obiecte si alte utilizari decat cele normale .

Activitatile gandirii a)-ConceptualizareaElementul cel mai characteristic al conduitei inteligentei a omului este aptitudinea de aforma siintegra concepte(Delai Pichot). Acasta activitate a gandirii a atras atentia multor psihologi care s au straduit sa cerceteze experimental procesul respective. Golton considera ca notiunile se formeaza prin simpla suprapunere si contopire a imaginilor obiectelor Vagotski reuseste sa desprinda treietape ale formarii notiunilor:-etepa gandiriisincretice ,eteapa gand.complexuale si et gand.notionale. Formarea notiunilor are loc in procesul actiunii cu obiecte,chiar in procesul lor.b)Intelegerea-este activitatea de sesizare relevare a relatiilor esentiale dintre obiecte si fenomenele lumii reale. Ea presupune asocierea treptata si repetata a unor simboluri verbale cu diferite obiecte, incorporarea noilor cunostinte in cele vechi existente deja Psihologic intelegerea este o noua sinteza, o noua constatare si relevare a legaturilor si deprinderilor dintre obiecte,evenimente sau laturi ale acestora. Ea este este traita subiectiv,ca o stare de iluminare,clarificare de maxima luciditate. c) Rezolvarea problemelor-constituie una dinntre activitatile esentiale ale gandirii.A rezolva o problema inseamna atrece de la o structura la alta.Restructurarea se produce brusc,fapt care dovedeste ca intradevar rezolvarea problemelor este echivalenta cu o recentrare. d)Creatia-reprezinta forma extrema a rezolvarii problemelor care duce la un nivel nou de sinteza.Se bazeaza pe utilizarea unor relatii vag inrudite cu ideile din structura cognitiva,in vederea obtinerii unor produse noi.

2. IMAGINATIA- Cei mai multi autori considera ca imaginatia este capacitatea omului de a produce imagini.Asupra acestui mod de a intelegere atragea atentia Janne Bernis inca din 1958 care isi deschidea cartea sa dedicate imaginatiei cu urmatoarele cuvinteImaginatia este definita,in general,ca fiind facultatea pe care o are spiritual de a produce imagini-ceea ce inseamna fie simpla reproducere a senzatiilor in absenta obiectelor care l-au provocat, fie creatiile libere ale fanteziei noastre.Uneori, imaginatia este vazuta ca o copie a senzatiei,alteori ca o transpozitie a ei intr o realitatecare nu provine din simturi. Bachelard sesiza faptul ca imaginatia este nu doar capacitatrea de a formaimagini ci si capacitatea de a deforma imaginile furnizate de perceptii.Vocabula fundamentala care corespunde imaginatiei arata Bacelard, nu este imaginea ci imaginarul inchipuit.Gratie imaginarului, imaginatia este esentialmente deschisa,evaziva.In psihicul uman ea este experienta deschiderii,experienta de a impartasi noutati.Bachelard sesizeaza diferenta ce trebuie facuta intre construirea imaginilor si mobilitatea imaginilor. Functia veritabila a imaginatiei se contureaza abia in momentul creatiei mintale sau practice, cand este vorba despre invenventie,intelegere sau actiune. Interpretarea imaginatiei ca un tip de mobilitate spirituala sau ca o forma de experimentare mintala care a grabit intelegerea moderna a imaginatiei ca o combinatorica mintala.Ceea ce conteaza in abordarea imaginatiei,consideraPaul Popescu Neveanu,este dinamismul ei,potentialul combinatoric si transformative ce ne duce la aparitia de imagini noi.Imaginatia este procesul de combinare si recombinare a datelor din experienta anterioara in vederea dobandirii unor imagininoi fara un correspondent in realitate sau in experienta anterioara. Altfel spus,este procesul de creare a noului in forma ideala.Prin intermediul imaginatiei proiectam,prefiguram,anticipam produsele muncii inainte de a realizarea lor efectiva.De asemenea stabilim planuri probabile sau ipoteze in mersul firesc al rezolvarii problemelor.In sfarsit prin imaginatie omul isi proiecteaza in viitor traiectoria propiei sale vieti isi elaboreaza o imagine in legatura cu ea, imagine ce capata valente mobilizatoare in procesul activitatii practice.Multi subliniaza rolul adaptativ al imaginatiei manifestandu-se flexibil si permitand o echlibrare diversificare a individului cu realitatea in continua transformare.Imaginatia trebuie deosebita de imaginar,care se refera la produsul creat de imaginatie.Ca lume imaginara a subiectului,imaginarul mijloceste relatia cu lumea.Imaginarul are o dubla functie: sa se inchida in sine sau sa sa recurga la expresie si realizare atunci cand rezultatul e nesatisfacator. Fofmele imaginatiei-dupa prezenta sau absenta imaginatiei si efortului voluntar desprindem imaginatia voluntara si imaginatia involuntara.Prima este superioara celeilalte prin focalizarea si conducerea constienta, in schimb celalta este mai saracacioasa, mai schematica datorita confirmarii la modele rationale,mai putin libera, mai putin bogata si originala in elemente,chiar daca nu in ansamblu. Efortul voluntar este, uneori, insotit de stari penibile nefavorabile procesului imaginative. C rcetarile experimentale au pus in evidenta faptul ca in stare de incordare,de fortare, imaginatia este foarte putin productiva.Osboron propune de aceia,reducerea la maximum a intentionalitatii si reglajului voluntar.Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientuluicare dispun de un grad mai mare de libertate si flexibilitate. Ea se bazeaza pe regresia spre niveluri inferioare ale psihicului unde combinatorica nu se supune restrictiilor. Dupa starea de activism a susubiectului, exista forme pasive de imaginatie, cum ar fi visulsi reverie, si ca forme active de imaginatie , putem incadra imaginatia reproductive,creatoare si visul de perspective. Obsorn stabileste formele imaginatiei dupa calitatea produsului sau constructiei imaginative.El desprinde urmatoarele forme: absurde(halucinatia,vise,reverie)usorconstructive(imaginatiavoluntarasicreatoare);foarteconstructive imaginatie voluntara si creatoare prin excelenta). Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista imaginatie artistica, literara, tehnico-stiintifica, muzicalaetc. Dupa tipul de reprezentari dominante vorbim de imaginatie plastic-vizuala si auditiv-motrica. In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la rezultate diferitecantitativ si calitativ. Originalitatea combinatoricii imaginative se explica atat prin libertatea de organizare a desfasurarii procedeelor cat si prin sursele afectiv-motivationale ale imaginatiei.

3. IPOSTAZELE PSIHICULUI a) Contientul este unul dintre cele mai importante niveluri de organizare a vietii psihice a individului, care a fost cand afirmat, cand negat cu vehementa. Pentru introspectionisti,toata viata psihica este constienta iar pt.behavioristi constiinta nu are nici o insemnatate si este eliminate din psihologie Asa incat, constiinta poate fi definite ca fiind totul sau nimic.Ea a fost cand redusa la o functie psihica,numita deseorivigilenta,cand extinsa pana la pierderea in generalitate a vietii psihice,prin asimilarea cu gandirea reflexive. Constiinta a mai fost socotita ca un epifenomen, o abstractie care poate fi sustrasa vietii vietii psihice. Unii autori interpreteaza constiinta static sau topic,comparabila cu visual ce dispune de zone centrale si periferice.Alti autori aduc o viziune dinamica in definirea constiintei .Eas este un torent al starilor psihice haotice, heterogene,in care Eul opereaza transformari asemeni unui sculptor in piatra(James). Din imbinarea acestor stari se inchiaga continuitatea vietii psihice.O stare de constiinta absoluta,definite, imuabila;ea rezulta dintr-un concurs ocazional de imprejurari, unele fiind mai mult sau mai putin trecatoare, altele mai durabile, datoritaanumitor conditii.(Wallon 1934) Exiosta si puncte de vedere constructive in definirea constiintei. Savantul francez propune o definitie a constiintei pornind de la modalitatea finite noastre constiente,care asigura totodata unitatea si eterogenitatea fenomenelor de constiinta.Ey arata:a fi constient inseamna a dispune de un model personal al lumii? (Ey,1983p.60).Intr-o alta lucrare,Ey arata ca constiinta este acea forma definite ca organizarea experientei actuale(Ey,1967,p.1967)Organizarea, deoarece activitatea constiintei sale este un system care integreaza in ordine spatio-temporala instantele care o compun;iorganizarea experientei sensibile, deoarece constiintei ii este propie constituirea formelor perceptive sau representative ale evenimentelor traite. Prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectareaconstienta ,care este o reflectare cu scop sau orientate spre scop.Scopurile izvorasc din realitate,din interactiunea individului cu lumea,nu din propia constiinta.Calitatea scopurilor depend insa de unele particularitati ale individului,de experienta si nevoile sale.Omul prin constiinta are capacitatea de a anticipa rezultatul actiuni salede a l stabili mental inainte de a l realize in forma concreta. Constiinta este o reflectare acticipativa a realitatii,iar aceasta deosebire este esentiala dintre om si animal. Pentru a realize ceva nu este sufficient doar stabilirea scopului ci si oorganizarea mintala a activitatii,fragmentarea in componente,realizarea ierarhiei,stabilirea succesului realizarii,stabilirea locului de desfasurare.Aceasta este o particularitate a organizarii constiente, si anume caracterul ei organizat care exprima functia reglatoare a constiinteiOmul nu reflecta realitatea in sine doar pt a o reflecta, ci cu scopul de a o schimba modificaceea ce reflecta caracterul creator si functia sa creative-proiectiva.In realizarea acestor particular ritati intervin toate procesele psihice. b)Subconstientul- cuprinde actele care au fost canva constiente dar care in present se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul care conserva amintirile, automatismele, deprinderile ticurile, montajele intelectuale,toate actele care au trecut prin filtrul constiintei. Ribot definea subconstientul ca fiind un fel deconstiinta stinsa,iar Wallon ca o celebritate latentaIn viziunea multor autori subconstientul apare ca un fel de constiinta interioara, ce coexista cu cea centrala. In realitate subconstientul poate fi considerat ca reprezentand un servo-mecanism al al constiinteiPaul Popescu Neveanu arata ca principalele trasaturi ale subconsientului sunt proximitatea fata de constiinta si compatibilitatea cu ea. c)Inconstientul-constituie cel mai controversat nivel de organizare a vieti psihice. Negarea inconstientului se face pe baza transparentei totale a obiectului,a inteligibilitatii si adecvariiabsolute a cunoasterii la obiectul sau. Afirmarea inconstientului se sprijina pe conceptia lui Freud care desi nu a introdus conceptia sa in psihologie, a elaborate o conceptie structurala cu privire la continutul si rolul lui in viata psihica a individului.O alta problem ace se contura la orizont era cum definim inconstientul? Unii autori l-au definit intr-o maniera restrictiva, alti autori il definesc intr-o maniera negative. In viziunea acestor autori inconstientul apare ca un haos, involburare de pulsiuni oarbe,ca fiind irrational cu efecte dezorganizatoare ca tinand de patologia mintala. Inconstientul este renasterea unor stari sufletesti primitive si antisociale provocate de oboseala nervoasa si aducand ca urmare, o dezactualizare

a constiintei(Ralea,1926)Aceasta viziune a persistat multa vreme, iar la un colocviu din Franta psihologii se intrebau: inconstientul este amorf si fara organizare,altfel spus,este pur negative? Psihologia moderna defineste inconstientul ca dispunand de o organizare foarte personala. Ca un alterego,el neaga ordinea inpusa de constiinta necreand dezordine ci aducand ordinea propriei subiectivitati.Ey considera ca principalele structuri ale inconstientului sunt: sistemul neuro vegetativsau autonom cu functiile sale,automatismele psihologice sau inconconstientul subliminal.Asadar infrastructura campului constientei si formele primitive ale persoanei sunt sistemele de forte care constituie inconstientul.Insusi M. Ralea,remarca nevoia de interpretare a inconstientuluica rezervorul nesecat care insufla constiintei fragede si intermitente, seva de viata de care are nevoie,acordandu-I momente de repaus si reorganizare.(Ralea,1926) RElatia dintre constient-inconstient-Integralitateasi unitatea vietii psihice a individuli este asigurata de interactiounea si interdependenta functionala a celor trei instante, cat si de relative cintradictii. Intre ele exista urmatoarele tipuri de relatii: a) relatii circulare-oricare dintre continuturile constientului trec in subconstient sai chiar inconstient pentru ca in urma germinatiei sa treaca din nou in constient.b)relatii de integrare si subordonare ale inconstientului de catre constient- constientul prin actiunile si operatiile sale propii,schiteaza,intelege,stapaneste,contracareaza,domina impulsurileinconstientului care vin in contradictie cu cu valorile sociale acceptate unanim.c) relatii de dominare a constientului de catre inconstient-aceste relatii apar in special in starile de affect, de transa creatoare,inspiratie,in starile patologice care presupun o rasturnare a raporturilor firesti. d) relatii de echilibrare- presupune realizarea unui balans intre starile constiente si inconstiente In aceasta dinamica sistemul de referinta ramane constiintadeoarece prin intermediul ei omul reflecta si interpreteaza realitateaEy considera ca este necesar sa consideram, subordonarea organica a inconstientului fata de constient. Pt ca doar asa vom ajunge in posesia constiiintei morale.Constiinta superioara a conduitei sale ii ofera omului posibilitatea de a se conduce in viata.

4.REPREZENTAREA 1) Delimitari conceptuale-Activitatea umana nu s-ar putea desfasura daca n-ar exista posibilitatea desprinderii de concret, de prezent, de aici si acum, daca omul nu ar dispune de capacitatea de a opera mintal cu obiactul in lpsa lui. Procesul psihic care permite actiunea mintala de cu obiectul in lipsa lui, dar cu conditia de ca acesta sa sa fi actionat canva asupra organelor noastre de simnt poarta denumirea de reprezentare. Unii autori au exagerat locul si rolul reprezentarii in sistemul psihic. Hipoliitte Taine considera reprezentarea ca fiind celula intregului system psihic. Este cunoscuta formula devenita celebra asa cum organismul este un poliper de cellule mutual dependente tot asa spirituln este un poliper de imagini mutual dependente.Zeihen o vedea ca o senzatie redusa, ca un vestigiu sezorial, ca o reactualizare de engrame positive.La un simpozion de la Lisabona pe temaComportament, cognitie,constiinta in discutiile psihologilor au aparut nenumarate sensuri ale conceptului de reprezentare.Vauclaier 1987 definea reprezentarea ca fiind capacitatea organismului de a produce un raspuns in lipsa unui stimulexterior.Ly Ny 1987 afirma ca reprezentarile sunt considerate a fi un fragment de informatii structurate, stocate, existente, in principiin memoria subiectuluiDupa Le Ny structura dominanta a reprezentarilor este popozitionala. Dupa autorul francez foarte importanta este si capacitatea reprezentarilor de a regal comportamentul.Alti autori (Bronkart si vlaucaier 1986)definesc reprezentarile prin opozitie cu comunicareacaun process cu finalitate individuala prin care un organismisi structureaza cunoasterea sa in cadrul interactiunilor cu mediuli sub forma substituentelor interne sau externe.Natura contradictorie a reprezentarii se datoreaza si apsentei actuale a obiectului lasand in imaginea mintala sa patrunda o serie de aproximari. C 2)Careacrerizarea psihologica a reprezentarii. a)Continutul informational.-R eprezentarea a fost considerasta un dat nemimijlocit, o creatie pur subiectiva a individului. Reprezentarea este determinate de realitatea inconjuratoare Spre deosebire de perceptie, a carui continut informational il constituie insusirile, fenomenele exterioare, continutul informational al reprezentarii este format din insusirile concrete ale obiectelor Reprezentarea oglindeste fenomenul imbinat de esenta.b) Forma idealsubiectiva- continutul informational se transpune in interioritatea subiectiva sub forma de imagini. Imaginea perceptive cu cea aparuta in reprezentare este mai stearsa ,palida; mai instabila, fluctuanta; mai mai fragmentara. Caracterul fragmentar al imaginii n-ar fi exclus sa se datoreze slabiciuni momentane ale sistemului nervos sau efortului selective al psihicului. Nuantele cromatice sunt reduse la tonuri fundamentale. Diverse caracteristici ale perceptiei se realizeaza maximal tocmai in cadrul reprezentarii.Reprezentarea este o conceptie pe jumatate realizata, deoarece exploreaza urmele obiectelor si nu obiectele ca atare; reprezentarea obtine performante ce nu sunt accesibile perceptiei apropiindu-se prin ele de gandire. Cercetarile au probat ca daca reprezentarile corespund unor motivatii puternice,unui scop fundamental atunci ele pot fi neobisnuit de stralucitoare,bogate si stabile.Generalizarea in reprezentare este prezenta chiar la nivelul psihicului animal care generalizeaza experienta repetata si reusita, conservand imagini propietati ale obiectelorcare satisfac trebuinte biologice.La om, generalizarea este determinate de legile vietii sociale Faptul ca reprezentarea este fixate in cuvinte permite 1)constientizarea 2) aparitia unor reprezentari commune pt mai multi oameni 3) abstragerea ei de situatia concreta fiind ca o veriga de legatura si trecere spre logic. Prin gradul ei de generalitate reprez. apare ca un proces superior fiind cea mai inalta imagine senzoriala. c) Mecanisme. Prin natura lor, reprezentarile nu sunt simple copii ale perceptiilor din trecut ci rezultatul unor prelucrari si sintetizari, ale unor combinari si recombinari ale insisirilor senzoriale, fapt ce permite retinerea si amplificarea anumitor insusiriScenov le definea ca fiind ansambluri medii de perceptii diferentiatedeoarece nu retin toate insusirile obiectelor. Mecanismul essential, care asigura declansarea si formarea reprezentarilor este cuvantul. El asigura structura launtrica a elementelor reprezentarii, organizeaza si fixeaza in constiinta individului, contribuie la caracterul generalizat. Actiunea este cea care fixeaza si face posibila evocarea reprezentarilor. 3) Propietatile reprezentarilor- a) Figurativitatea. Reprezentarile redau ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare incarcatura si saturatie informationala Ele se elibereaza de anumite elemente particulare devenind un portret rezumativ. Oricat de accentuate ar fi schematizarea si generalizarea concretea obiectului se

pastreaza. b) Operativitatea- este surprinsa de Piaget care defineste reprezentarea ca reconstructie operatorie.Aici sunt implicate mecanisme de aasociere prin asemanare si contiguitate, de contrastsi idomotricitate. c)Panoramizarea B. F. Lomov arata ca reprezentarea presupune imbinarea in imaginea mentala a unor dimensiuni ce nu pot fi percepute decat succesiv.Ea mai are ca propietati caracterul integrat, caracterul symbolic, carac. Constructive, autonomsi creative. 4)Clasificarea si rolul reprezentarilor in cunoastere. Reprezentarile pot fi clasificate di mai multe puncte de vedere: -dupa analizatorul predominant,ele pot fi vizuale, auditive,kinestezice,gustative, vesitbulo-viscerale dupa tipul de activitate pot fi artistice, literare, muzicale dupa gradul de generalitate: individuale si generale dupa procesul psihic; dupa prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar sunt volunt si involuntare.Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie punct de plecare ,de sprijin,material concret pentru majoritatea proceselor psihice.Aparute ca urmare a relatiei dintre subiect si obiect ,dintre organism si mediu reprezentarile servesc ca instrument de aparare la realitate. Prin caract. lor rep. apar si in procesul de cunoastere

5.ADOLESCENTAa) Dezvoltarea gandirii in adolescenta- Dupavarsta de 12 ani inteligenta intra in faza operatiilor formale, la finalul careia se va atinge maturitatea intelectuala cu tot disponibilul de instrumente intelectuale si operatii necesare manevrarii lor. Se considera ca in peroada adolescentei gandirea atinge apogeul dezvoltarii ei dar care nu este identical la toati indivizii. Desi se pastreaza o lunga peroada de timp disponibilitatea de a achizitiona cunostinte nivelul operarii cu ele se definitiveaza in adolescenta. Dezvoltarea gandirii este puternic dependenta de aportul cognitive si cultural, in cazul unor achizitii cognitive sarace nivelul discusiv nefiind atins. Conceptele adolescentului, sunt tot mai complexe unele dintre ele dispunand de un inalt nivel de generalitate si abstractizare. In adolescenta performanta scolara de nivel superior duce la cresterea semnificativa a numarului de concepte stiintifice.Conceptele sunt integrate in judecati si rationamente din ce in ce tot mai complexe. Operatiile gandirii sunt moduri de lucru neuropsihic. Operatiile de lucru ale gandirii intra in faza lor formala.Operatiile concrete, de pana acum erau actiuni mintale care puneau in relatie obiecte si situatii reale, in cadrul unor judecati si rationamente mai simple.Operatiile formale pun in relatie pun in realitate judecati in cadrul unor unitati mai mari cum sunt rationamentele complexe si teoretice.Piaget arata ca fundamentala conditie a operatiilor formale este gruparea lor in structuri operatorii care dispun de reversibilitate.Datorita acestei reversabilitati gandirea poate opera simultan in sensuri opuse si ca urmare ea trece la operareaasupra realului, care este ireversibil si limitat.In aceasta etapa a gandirii se dezvolta algoritmitatea si se structureaza strategiile euristice. Totodata cresc: productivitatea gandirii si randamentul gandirii. In consecinta tuturor acestor aspecte creste semnificativ coeficientul de inteligenta IQ. b)Creativitatea adolescentului si criza de originalitate- Personalitatea adolescentului este sensibila si capabila de stari sufletesti intellectual-afective intense si complexe care genereaza starea de inspiratie.. Capacitatea de creatie in adoloescenta este orienta asupra productiei artistice, cat si asupra domeniilor tehnice. Adolescentul priveste creatia ca pe un mod de afirmare a maturitatii si independentei sale.Tendintele sale de a modifica starea existenta ascund o critica voalata la adresa societatii adultilor. Datorita acestor critici creatia tanara este considerata o expresie a crizei de originalitate, Esential in stimularea cretivitatii adolescentilor sunt posibilitatile de acces cultural si calitatea ofertei culturale. Nefiind un consummator cu esperienta adolescentul accepta necrititc ofertele care ii parvin din diverse domenii: stiinta si tehnica, literature, muzica, film, filozofie, etc. Intr-un mediu constient sub aspect cultural, adolescentul devine un consummator avizat, selective si critic.C)P rocesele afective in adolescenta-In aceste stadii de dezvolatre trairile afective se intensifica si nuanteaza, ca urmare a amplificarii experientei de viata si a transformarilor biologice care au loc. Emotivitatea si excitabilitatea, determina o labilitate in manifestarile emotionale ale adolescentului ce se manifesta prin stari extreme si intense. Opozitia se manifesta in conduita generala prin refuzul unor comportamente considerate absurde si ipocrite. Pe fondul castigarii independentei relatiile affective cu familia isi schimba coordonatele. De-a lungul intregii adolescente relatia afectiva cu familia este puternic influientata de rezultatele scolare. Mamele copiilor cu rezultate bune la invatatura manifesta conduite lejere iar a celor cu rezultate slabe isi ascund dezamagirea si ii trateaza adesea ca pe o povara. In principiu, apartenenta la grup este securizata, dar poate deveni si o sursa de tensiune pentru unii tineri. In relatiile cu sexul opus afectivitatea se nuanteaza si dobandeste profunzime.d) Dezvoltarea personalitatii in adolescenta- Personalitatea in acest stadiu isi continua procesul complex de foarte marcat de numeroase contradictii:- pe de-o parte, in structura personalitatii se mentin o serie de atitudini copilaresti; - pe de alta parte, in structura personalitatii se exprima tot mai clar trasaturile individuale. Principala directie de evolutie a personalitatii in aceste doua stadii dar mai ales in adolescenta consta in puternica individualizare, adica in castigarea proprii identitati. Individualizarea este consecinta directa a dezzvoltarii constintei de sine. In dezvoltarea constintiei de sine intervin o serie de factori care duc la dobandirea unei identitati proprii, unice si irepetabile. In adolescenta individualizarea se realizeaza progresiv si are ca effect dobandirea identitatii si odata cu ea se constitue pe deplin Eul fizic, Eul psihic, Eul social. Criza de opozitie are ca effect iesirea din dependenta infanitla si castigarea independentei viitorului adult. Prima independenta castigate este independenta de mentalitate, realizata prin devalorizarea unor idei de prinderi si obiceiuri

considerate valide in copilarie. Independenta materiala este cea care se obtine cel mai greu, ea se va integra ca o aspiratie in cadrul orientarii vocationale spre o profesie. Aprecierea celorlalti, in special a colegilor si profesorilor constituie un reper de confruntare cu propriile opinii asupra valorii personale. Tinerii cu constiinta de sine ridicata si valorizare, privesc cu incredere viitorul si au in general mai putine framantari interioare.

6. MEMORIA 1.Def. si caract.generala.Conduitele omului nu sevolatizeazafara a lasa urme, ci se sedimenteaza, cristalizeaza apoi influenteaza conduitelece sunt executate actual. Conduitele actuale ale organismului depind de experientele anterioare, iar acestea sunt fixate si reactualizate cu ajutorul memoriei.Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale existente intre doua grupe de conduite observabile,separate printr-un interval temporal de durata variabila(Flores,1974). Reuchlin,1988, p.173 spunea ca memoria cuprinde mecanismele prin care o achizitie oarecare ramane disponibila, putand fi reamintita si utilizataLa om memoria este mijlocita deoarece presupune operarea cu anumite instrumente care joaca rol de stimuliCaracterul inteligibil al memoriei umane este o noua distinctiva a ei.Memoria presupune organizarea si structurarea materialului memorat,apelul la judecata,sistematizare,clasificare.Tot la om conduitele mnezice se asociaza cu actiuni cognitivefapt ce sporeste productivitatea.Memoria este implicata in marile comportamente ale vietii omului, cunoastere invatare, intelegere reyolvare de probleme,inteligenta si creatie.Memoria umana este activa si selectivaceea ce inseamna nu doar o inmaganiyinare de cunostinte ci si o confruntare cu a lor cu necesitatilesi cerintele actule ale vietii individului.Ea readuce trecutul in preyent tinand cont de conditiile schimbate si de actualitate. 2.Procesele si formele memoriei-a)memorarea informatiilor este primul proces al memoriei denumit si intiparire,fixare,engramare.Dupa prezenta sau absenta atentiei,intentiei,efortului voluntar poate fi automata sau voluntara,iar dupa prezenta sa abs enta intelegerii mecanica sau logica.Craik si Lockhartau elaborat teoria tratarii informatiiolocare descrie memoria ca o activitatye si nu ca o structura.Cei doi autori considera ca memoria ar trebui studiata pornind de la paradigmele memoriei incidentale pentru in ea experimentatorul poate controla modul in care subiectul trateaza informatia. b)Stocarea informatiilor.Este procesul de pastrare in memorie a informatiilor pana cand vom avea nevoie de ele si le vom reactualiza.Principalele probleme pe care le ridica stocarea sunt durata si formarea ei.Craik si Lckharst aratau cu durata traseelor mnezice este o consecinta directa a operatiilorde engramare,cu cat sunt mai profunde,cu atat retinerea va fi mai lungaTulving face o distinctie intre memoria episodica care intipareste si pastreaza si memoria semantica ce include cunostintele abstracte.Retinerea unor informatii ce urmeaza a fi efectuate intr-un viitor oarecare a fost numita memorie prospectiva.Nu doar durata retinerii informatiilor este imp. ci si transformarile la care este supusa. Au fost elaborate doua teorii opuse : teoria declinului traseelor mnezice si teoria interferentei. C)Reactualizarea informatiilor consta in scoaterea la iveala a celor memorate si pastrate in vederea utilizarii, valorificarii lor. Tulving a distins doua tipuri de esecuri mnezice: unul provenit in absenta informatiei in memorie altul legat de faptul ca desi informatia este stocata nu poate fi recuperata.Este distinctia dintre disponibilitatesi accesibilitate. Reactuaizarea se realizeaza prin intermediul recunoasterii si reproducerii. 3. Memorie si uitare. Multe din datele experientei anterioare se diminueaza se degradeaza,dispar. Intervine asa numitul fenomen al uitarii, fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Uitarea este scrisa in legile omenesti- spune poporul, subliniind astfel necesitatea ei. Uitarea intervine asadar, ca o supapa care sa se scurga sa se elimine,ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari.In raport cu memoria care tinde spre fixarea informatiilor uitarea este un fenomen negativ; iar in solicitarile cotidiene un fenomen pozitivsi de aceia uitarea graduala contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv.In liteatura de specialitate sunt descrise treiforme ale uitarii: uitarea totala, uitarea momentana si recunoasterile pertiale. Uitam informatiile care isi pierd actualitatea care se devalorizeaza sin u mai sunt necesare .Cauzele uitarii sunt numeroase iar cea care primeaza este insuficienta sau proasta organizare a invatarii.Uitarea poate fi combatuta prin eliminarea cauzelor care duc la instalarea si mai ales prin manipularea factorilor care o produc. Repetitia esalonata,bazata pe separarea in timp a repetitiilor este mai productiva decat cea comasata. Tendinte actuale in psihologia memoriei Tulving si Madigan,1970 propun orientarea spre studierea cunostintelor pe care oamenii le-au descoperit despre propia memorie. Fara a folosi termenul de metamemorie, ei se refera implicit la aceasta.Favel propune o clasificare a cunostintelor de care dispun oamenii cu privire la memoria lor.1. constientizarea ca in problemele particulare sunt necesare strategii mnezice particulare.2. constientizarea memoriei cunostinte despre particularitatile materialelor care ar

influenta performantele memoriei. 4. intelegerea unor strategii mnezice.Cunostintele pe care individual le are despre propia memorie ajuta la intelegerea si explicarea performantelor sale mnezice. Metamemoria influenteaza performanta atunci cand realizarea unui scop mnezic este dorita cu ardoare da subiect. Studiul ecologic al memoriei- multe din capecitatile omului nu succita interes darn u acelasi lucru il putem spune despre memorie care e in centrul preocuparii Neisser incearca sa se debaraseze de metodologia ipotetico deductive apropiindu se de studiul memoriei in contexte naturalePrincipalele directii in care evolueaza cercetarile sunt urmatoarele: dezvoltarea unei teorii ale memoriei care sa tina seama de date recoltate din mediul natural al vietii omului.,2. cercetarea memoriei dintr o perspectiva darwiana prin legea componentelor memorieide problemele mediului inconjurator. Memoria prospective este una din formele de memorare care actioneaza in viata cotidiana.Pana acum a fost studiata memoria retrospective reamintirea faptelor trecute.In viata cotidiana este necesar sa efectuam o activitate in viitor. Reamintirea actelor care urmeaza a fi effectuate a fost numita memorie prospective

7. MOTIVATIA -Conceptul de motivatie-Definirea motivatiei astabilirii specificului si rolului ei in explicare comportamentului este departe de fi realizat.Pentru unii ea reprezinta o notiunii fundamentala a psihologiei, cheioa intelegerii, pentru altii motivatia este o notiune menita sa dispara din psihilogie mai ales din cea experimentala.Motivatia nu este o stare biochimica a unui tesut ci aspectul dynamic al intrarii in relatie a subiectului cu lumea, orientarea active a comportamentului spre o categorie preferentiala de situatii sau obiecte.Nuttin se bazeaza in definirea motivatiei pe conceperea relationala a comportamentului plasand punctul de plecare al motivatiei in caracterul dynamic al relatiei care uneste individual cu mediul sau. El arata in cartea sa modul selective sau preferentioal al comportamentuluiStimulii externi capata valente motivationale numai daca au o semnificatie in raport cu conditiile interne. Legatura dintre interior si exterior se formeaza in timp ca urmare a relatiilor de interconditionare dintre Subiect si Lume. Aceste procese pulsionale ce semnalizeaza perturbarile,de tipul privatiunilor sau exceselorintervin in sistemul organism sau sistemul de personalitateAlaturi de trebuinte se dezvolta impulsuri,intentii,valente,tendinteAnsamblul acestor stari de necessitate formesza sfera motivatieri acesteiaEste vorba de o noua categorie de stimuli ,dar interni. Motivatia ca structura psihica activatoare si predispozanta cu functii de autodeterminare a omului prin stimulatii interne. P. Golu defineste motivatia camodel subiectiv al cauzalitatii obiectiv,cauzalitate reprodusa psihic,acumulata in timp, transformata si transferata prin invatare si educatie in achiziti interna a persoanei. Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrice a intregii sale dezvoltari psihice si umane.Motivatia, prin caracterul ei propulsator rascoleste si reaseaza sedimentesza si amplifica materialul constructiei psihice a individului Printre functiile motivatiei numaram; functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru; functia de mobil sau factor declansator; func de autoreglare a conduitei. 2.Teorii asupra motivatiei Teoriile instrumentaliste au o larga raspandire in psihologie, multe comportamente fiind explicate prin intermediul lor.Teoriile holist-umaniste asupra motivatiei deplaseaza centru de greutate de pe nevoile considerate in sine,spre structurarea, organizarea si ierarhizarea acestora. Bazata pe etajele supuse de motivatie crescande ca importanta piramidalui Masloware cinci niveluri.Aceste trebuinte sunt; trebuinte organice, treb de securitate, treb de apartenenenta la grup, treb de stima si statut social, treb de autorealizare.Primele patru sunt numite trebuinte de deficitsi corespund motivatiei de tip homeostaticiar ultima trebuinta de crestere si corespunde dezvoltarii personala a individului.Teoria lui Maslow ofera posibilitatea explicarii functionarii simultane a trebuintelor. Maslow a explicat ca evolutia motivatiei are un character evolutionistdeoareceTrecerea de la un nivel motivational inferior la altul superior este conditionata doar retroactive,nu si proiectiv. Asa dar putem vorbi de dubla determinarea rebuintelorde jos in sus si de sus in jos .Calin Mamail propune o teorie dinamico-evolutivaasupra motivatiei .El introduce termenu de balanta motivationala unde explica raporturile dintre indivizii intrati in actiune. Balanta motivationala nu reprezinta o insumare a unor motive de niveluri diferite ci o sursa generatoare de motive moi .3. Trebuinte si motive- sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii.Ele sunt sursa primara a actiuniA avea o trebuinta inseamna a simti nevoia de a obtine un lucru. Nuttin considera ca o relatie preferentiala a individului cu un obiect,in sensul ca absenta acestuia il deranjeazaTrebuintele pot fi fiziologice si trebuinte psihologice,In functie de geneza si continutul lor ele pot fi clasificate in trebuinte primare si secundareLa fel de importanta poate fi si clasificarea in functie de nivelul la care se realizeaza relatia dintre individ si mediu.Ele pot avea loc la nivel biologic si la nivelul relatiilor psihosociale.Motivele constituie reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate.Motivul este mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea.De aici decurg si cele doua segmente ale motivului: unul energizat si dinamogen, altul orientativ si directional. Motivele au trei caracteristici: caracterul lor personalizat, caract generalizat si autonomia functionala a motivelor. 4,Motivatie si performanta Performanta este un nivel superior de indeplinire a scopului.In diferite forme ale activitatii difera valoare motivatiei si si eficienta propulsiva .Relatia dintre motivatie , intensitatea motivatiei si nivelul performantei este dependenta de complexitatea activitatii.Cu cat

marimea intensitatii motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii e o mare corespondenta cu atat mai mare e eficienta activitatii. In acest context a aparut ideea de optim motivational. De optim motivational putem vorbi in doua situatii. cand dificultatea sarcinii este corect perceputa de catre subiect si cand dificultatea sarcinii este incorect perceputa de catre subiect.In cadrul unei activitati trebuie sa nu ne multumim cu orce performanta ci cu unele cat mai bunecare sa nu insemne doar o realizare ci o autodepasire. Stimulul motivational poarta denumirea de nivel de aspiratie.De aceia este bine ca nivelul de aspiratie sa fie cu putin peste peste posibilitatile de moment.

8 AFECTIVITATEA Def si specific- Intre stimuli interni si realitatea inconjuratoare au loc confruntarii si ciocniri a caror efecte sunt procesele afective.Afectivitatea este fenomenul de rezonanta a lumii in subiect si care se produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonate ale subiectului si este vibratia expresiva a subiectului in lumea sa. Emotia este nu numai traire subiectiva dar si comunicare evaluata,este nu numai o functie dinamico- energetica selctiva dar si o conduita afectivaPopescu Neveanu,1977 ..In cdrul proceselor aefective in prim plaan se afla nu atat obiectul ,cat valoarea si semnificatia pe care aceasta o are pentru subiect. Nu obiectul in sine este important ci relatia dintre el si subiect. Procesele psihice care sunt generate de relatiile dintre obiect si subiect sub forma de trairi, uneori atitudinale,poarta denumirea de procese afective. a)Afectivitate si cognitie-Herbert arata ca emotiile nu pot exista in afara actelor intelectuale,fiind produsul ciocnirii reprezentarilor. Emotiile sunt declansate de informatile ce vin din mediul extern,insa prin natura lor sunt trairi tensionate generate ditect de motivatie.Piaget spunea ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile.Energetica conduitei releva afectivitatea, in timp ce structurile ei releva functiile cognitive.In procesele cognitive omul opereazacu instrumente specializatein gandire ,in imaginatie iar in procesele afective el reactioneaza cu intreaga fiinta. Afectivitatea este o vibratie concomitent organica, psihica si complementara, ea este tensiunea intregului organizm cu efecte de atractie sau respingere,cautare sau evitare.Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectuluide data aceasta el se subordoneaza relatiei intr-un fel sisi, pentru ca el este cel care da valoare sau semniicatie obiectului reflectat. Dezacordul intre rational si afectiv duce la dezaprobare tranzitorie. B) Afectivitate si motivatie. V. Palvelcu arata ca afectivitatea nu este un simplu insotitor al motivului. Pe de alta parte, motivul devine afectiv si tensional in procesul realizarii scopului.Ion Radu face distinctie intre afectivitate si motivatie , arata ca motivul are un caracter vectorial De asemenea el considera ca emotia nu este un fapt secund ci atat cauz,a cat si efect al motivatiei. c) Afectivitate si alte functii. Afectivitatea se regaseste in faza ciognirii motivelor sau in faza deliberariidin actul voluntar,ea este transfigurata in temperament.Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si ea este considerata ca fiind componenta bazala infrastructurala a psihicului dar si nota lui definitorie. Ppropietatile proceselor afective.a) Polaritatea proceselor afective consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul polului pozitiv fie in jurul celui negativ si apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferentiate a trebuintelor. Polaritatea s3 se exprima in caracterul placut sau neplacut al starilor afective, stenic sau astenical acestora. Eronata este si opinia ca trairile aafective ar fi perfect, exclusiv sau absolutpolare. Polaritatea trairior afective se manifesta in functie de particularitatile situatiei, dar mai ales dependent de part personale. b) Intensitatea proceselor afective-indica forta, taria profunzimea de care dispune la un moment dat taria afectiva. Ea este in functie de valoarea afectiva a obiectului, de semnificatia lui in raport cu trebuintele subiectului cat si de capacitatea afectiva a subiectului.Crewsterea intensitatii starilor se obtine nu prin repetarea stimulului ci prin schimbarea semnificatiilor afectogene.c) Durata proceselor afective - consta in incetinirea, persistenta in timp a acestora indiferent daca persoana sau obiectul care l-a provocat sunt sau nu prezente. Alimentand permanent semnificatia afectogena a unui stimul putem tine mereutreaza starea afectiva fata de el. d) Mobilitatea proceselor afective este trecerea rapida in interiorul aceleiasi trairi emotionale de la o faza la alta, fie trecerea de la o stare afectiva la alta.Mobilitatea presupune trecerea de la o faza la alta, de la otraire la alta numai in conditii de necesitate. e)Expresivitatea proceselor afective consta in capacitatea acestora de a se exterioriza, de a puntea fi vazute, citite simtite. Exteriorizarea se realizeaza prin intermediul unor semne exterioare care poarta denumirea de expresii emotionale.Cele mai cunoscute expresii emotionale sunt: mimica , pantomimica, modificari de natura vegetativa, scchimbarea vocii. Expresiile emotionale nu sunt izolate unele de altele ci se coreleaza si se subordoneaza starilor afectivedand nastere la conduita emotional-expresiva. Se retine faptul ca

expresiile si conduitele emotionale se invata fie prin imitatie fie prin efort voluntar. Pe langa capacitatea de invatare a expresiilor emotionale omul are si pe cea de a la provoca si dirija constient . Expresiile emotionale indeplinesc roluri impotrtante in comportamentul omului: 1. rol de comunicare 2. rol de influentare a conduitei altora in vederea savarsirii unor acte. 3. rol de autoreglare in vederea adaptarii mai bune la situatiile cu care ne confruntam, 4. rol de contagiune 5. rol de accentuare sau de diminuare a insasi starii afective. 3. Rolul afectivtatii- latura afectiva a personalitatii nu se epuizeaza in emotiile de moment, ea are o consistenta si o durabilitate in timp fapt ce permite construirea unor adevarate profiluri emotionale. Unii autori au au considerat ca emotiile prin starea produsa prin intensitatea si desfasurarea lor tumultoasa dezorganizeaza conduita umana. Alti autori sustin ca emotia, prin mobilizarea energetica a intregului organizm organizeaza conduita. Primul care a sesizat valoareaadaptativa a emotiilor a fost Darwincare spune ca originea emotiilor se afla in tiparele vechi comportamentale.Emotia dezorganizeaza conduita cand este foarte intensa in siutuatii noi neobijnuite. 4. Clasificarea trairilor afective- se realizeaza dupa mai multe criterii: 1. Propietatile de care dispun 2. gradul lor de constientizare 3. nivelul calitativ al formelor motivationaleDupa aceste criterii impartim procesele afective in trei categorii: A) Procese afective primare au caracter elementar, spontan aproape biologic si mai putin elaborate cultural; aici includem:-tonul afectiv al proceselor cognitive, -trairile afective de provenienta organica,-Afectele care sunt forme simple impulsive, intense si violente. B. Procesele afective complexe-beneficiaza de un grad mare de constientizare. Ele cuprind: a) emotiile curente sunt forme afective de scurta durata b)emotiile superioare sunt legate de activitatea individului nu de obiecte c)dispozitiile afective- sunt stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate relativa. C.)Procesele afective superioare se caracterizeaza printr o mare restructurare valorica. A) sentimentele sunt trairi afective intense,de lunga durata, relativ stabile specific umane, conditionate social-istoric.Prin gradul lor de stabilitate iau forma unor atitudini afective. Sentimentele, cum ar fi ura,dragostea, gelozia, indoiala include elemente de ordin intelectual, motivational. Sentimentele se nasc din emotii; sentimentul este o emotie repetata, oscilanta si abia apoi stabilizataExista chiar o procesualitate a formarii unui sentiment ce cuprinde faze de cristalizare , de maturizare si de descristalizare. Ca generalizari ale emotiilor pot fi : intelctuale si estetice. B)pasiunile sunt sentimente cu orientare grad de stabilitate si generalitate foarte mare, antrenannd intreaga personalitate. Fara pasiuni- spune autorul francez Amiel- omul nu e decat o forta latenta.

9. COMUNICAREA SI LIMBAJUL- Constituie mecanismele psihice aflate la cel mai la indemana individului pentru a-si regla propria conduita dar si a altora.Comunicarea, inteleasa ca act tranzactional inevitabil in situatii de interactiunedevine esentiala pentru viata personala. Notiunile de comunicare, limba,limbajsunt polisemantice, ele comportand o pluritate de sensuri.Comunicarea a fost definite cel mai adesea ca o forma particulara a relatiei de scimb intre doua sau mai multe personae in vederea atingerii unor scopuri.A comunica inseamna a pune ceva in comun, in relatie, in contact incluzand sensul de a impartasi, a amesteca, a uni. Omul emite si receptioneaza mesaje cand gesticuleaza,zambeste, se incrunta, se inbraca elegant-adica nu numai cand vorbeste sau scrie.Atunci cand ascultam, privim, mirosim sau pipaim pe intuneric omul receptioneaza mesaje.Comunicarea umana este un proces de tip transactional prin careoamenii transfera senergii, emotii sentimente si schimba semnificatii. In stiintele despre om primul care a definit comunicarea ca pe o forma particulara de schimb intre doua personae, grupuri a fost Claude Levi-Strauss. Esentiale in actul comunicarii sunt: -1)relatia dintre indivizi 2)scimbul,transmiterea si receptarea de informatii 3) modificarea voita sau sau nu a comportamentului. Cu un cuvant, toata viata noastra psihica este implicate in comunicarea specific umana.In general se comunica trei tipuri de informatii: cognitive, indiceale, injonctive. Mijloacele comunicarii dupa doua axe opusevocalversus nonvocalsi verbal versus nonverbal Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare lingvistice , paralingvistice si extralingvisticeLimba este totalitatea mijloacelor lingvistice ce dispune de o organiyare ierarhica privit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem inchegat de semne si reguli gramaticale stabilitesocial+istoric. Limbajul definit ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii. Scopul si rolul comunicarii. Comunicarea este atat de importanta si utila incat unii autori au considerat o ca fiind unul dintre elementele cheiein definirea, intelegerea si explicarea individului si a societatii. Prin comunicare omul se umanizeaza, isi formeaza personalitatea. Comunicarea permite influentarea educativ-formativa a individului iar in lipsa comunicarii individul ramane la nivelul dezvoltarii biologice.Se pare ca omul communicant nu este doar oglinda care reflecta realitatea, ci chiar constructorul neancetat al realitatii. Comunicarea satisface nevoia exteriorizarii emotiilorspunea G. A. Miller in capitolele lucrarii saleLimbaj si comunicare. De Vito stabilea cinci scopuri ale ccomunicarii: a) descoperirea personala b) descoperirea lumii extrne c) stabilirea relatiilor cu sens d) schimbarea atitudinilor si comportamentelor. Limbajul, fiind o conduita de tip superior restructureaza pana in temelii activitatea psihica a omului. El joaca un rol important, mediator in desfasurarea si dezvoltarea tuturor celorlalte mecanizme psihice, indifferent daca acestea sunt constiente sau inconsitente. Formele comunicarii- In clasificarea comunicarii sunt utilizate trei criterii dupa numarul de personae la procesul communicational desprindem comunicarea interpersonala si comunicarea de grup. Comunicarea de grup poate fi impertita in com. intragrup,intergrup Dupa prezenta sau absenta unor obiective desprindem: comunicare incidentala si comunicare consumatorie. Cea mai utiliyata clasificare a comunicarii import in psihologie este cea verbala si non verbala. Cea mai utiliyate mij nonverbale sunt:corpul uman, spatiul,teritoriul,imaginea. Ce mai complexa comunicare fiind com prin corpul uman,el fiind la purtatorsi imp in majoritatea interactiunilor umane. Functiile comunicarii si limbajului Eficacitatea comunicarii este strict dependenta de gradul de implicare a individului. Dupa natura procesului psihic predominant ierarhizarea lor de laprimitiv si spontan catre elaborate si voluntar.In fiecare dintre clasificarile enumerate este prezenta functia reglatoare a comunicarii.Modul si maniera schimbului de mesaje conduce la modificari, restructurari in plan afectiv, cognitive si motivational. Gerard W. considera ca limbajul si comunicarea indeplinesc urmatoarele functii: 1) functia de integrare a individului in mediul sau 2) functia de dezvaluire si autodezvaluire 3) functia de valorizare 4) functia reglatoare a conduitei altora 5)functia terapeutica. Functia fundamentala a comunicarii si limbajului este cea reglatoare +fie ca vb de sist psihic fie ca vb de comportament in grup sau individual +de aici deriva si se pot explica toate celelalte.

10. ATENTIA a avut de a lungul cercetarii psihologice o evolutie extreme de sinuasa, de la a fi considerate o facultate psihica pana la ignorarea in cadrul psihologiei. Prin atentie selectam preferential stimuli, ideile, le reliefam, gradam,ne dirijam anticipativ activitatea.Psihologii au oscilat mult intre considerarea atentiei ca fiind process psihic, stare psihica, conditiile facilitatoare sau perturbatoare ale celorlalte fenomene.Pentru Delai,Pichot 1969 atentia este aspectul active selective al perceptiei, care consta in prepararea si orientarea individului spre perceperea unui stimul particular.Organismul uman este bombardat cu o cantitate imensa de informatii si de aici nevoia de a selectiona inf in vederea elaborarii raspunsurilor. Dupa R0euchlin atemtias ar traduce printr o reactie generala de alerta cu ajutorul careia se releva informatia pertinenta.In existenta s omul se intilneste cu stimuli cunoscuti, familiali care pune in functie raspunsuri deja achizitionateSubiectul isi declanseaza alerta atentiei in functie de noutatea stimulilor.Noul stimul declanseaza reactii de orientare, focalizare,sau de selectie.In majoritatea definitiilor atentia apare caorientarea electiva a actuvitatii psihice(Pieron).Pentruyaporojet, atentia este activitatea psihica ce consta in orientareaspre obiectele si formele inconjuratoare care asigura reflectarea lor cea mai deplina si mai precisa in creierul omului.Mecanismul facilitarii, reflectarii anumitor stimuli in detrimentul altora este problema centrala a atentiei.Oroarte mare importanta in procesul atentiei o are si starea de pregatire pentru actul respectiv,atitudinea pregatitoare.numita atentie perceptiva, premonitorie. Motivele explicative ale atentiei - a) modele fiziologice- ele pun accentul pe mecanismele fiziologice si neurologice.Incepand cu I.P.Pavlov,cercetatorii au considerat ca atentia ar fi explicata prin intermediul refluxului de orientare,al reflexului de ce.Savantul rus Auhtomschi a introdus asa numitul princupiu al dominantei ca o zona corticala caracterizata printr-o excitailitate mai scazuta. O contributie importanta la explicarea atentiei au avut-o cercetarile care au aratat rolul formatiunii retriculare cu cele doua struct morfofunctionale:- sist retriculat accedentar activator,localizat in trunchiul cerebral. cealalta componentaSRPD-sistemul retriculat difuz de proiectie localizat in diencefalproduce efecte de scurta durata. Combinarea celor doastructuri ale formatiunii retriculare explica toate caracteristicile atentiei ca fenomen psihic. Din aceste doua structuri au rezultat doua teorii: 1) teoria activarii si teoria filtrului. b) modele psihologice ale atentiei- sunt mai recente si se inspira din psihologia cognitivista

11.APTITUDINEA .Definirea aptitudinilor prin opozitie cu capacitatile;Aptitudinea este substratul congenital al unei capacitati,preexistand acesteia din urma, care va depinde de dezvoltarea naturala a aptitudinilor, de formatie educativa eventual si de exercitiu;nunumai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe,aptitudinea fiind o virtualitate.Aptitudinea este interpretata ca o conditie congenitala a unei modalitati de eficienta.Din cele doua definitii reiese ca aptitudinea este anterioara capacitatii ,este o conditie a ei,doar o virtualitate.O asemenea maniera de definire a aptitudinilor fara a fi intrutotul incorecta dar nici intrutotul corecta, sugereaza existenta unei relatii ca de la parte la intreg, aptitudinea putand fi considerata doar ca un segment al capacitatii care alaturi de aptitudini cuprinde si alte argumente.Definirea aptitudinilor prin raportarea la finalitatea fnctionarii lor;Finalitatea aptitudinilor o reprezinta obtinerea unui randament superior mediei intr-un anume domeniu de activitate,aptitudinea fiind orice insusire psihica sau fizica considerata sub unghiul randamentului.Aptitudinea este posibilitatea unui individ de a dobandi sau a ameliora un anumit randament daca este plasat in conditii favorabile si daca este antrenat.Notiunea de randament se refera atat la cantitatea cat si la calitatea activitatilor subiectului.Aptitudinea este o formatiune psihologica complexa la nivelul personalitatii care faciliteaza un comportament eficient al individului in cadrul activitatii.Definirea aptitudinilor prin sesizarea continutului lor specific;Aptitudinea este o insusire complexa de personalitate, produs complex al intregii personalitati,al intregii experiente,al vitalitatii fizice,al echipamentului informational ori al desprinderii,al metodelor de munca,al integrarii sau conflictului intereselor ,al capacitatilor intelectuale.Aptitudinile reprezinta un complex de procese si insusiri psihice individuale structurate intr-un mod original care permite efectuarea cu succes a anumitor activitati.Nu orice insusire psihica este o aptitudine ci numai cea care ii diferentiaza pe oameni in privinta posibilitatii de a atinge performante superioare in diverse activitati.Este aptitudine doar insusirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a activitatilor.Numai insusirea care asigura indeplinirea activitatii la un nivel calitativ superior poate fi considerata aptitudine.Sunt aptitudini insusirile dispuse intr-o anumita configuratie in virtutea careia dispun si de un mare grad de operationalitate.Nu doar cele care se leaga unele de altele se imbina si se sintetizeaza intr-un tot unitar iar pentru ca o insusire psihica sa fie aptitudine trebuie sa satisfaca o serie de cerinte:1-sa fie individuala,diferentiatoare in planul randamentului activitatii;2- sa asigure efectiv finalitatea activitatii;3-sa contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activitatii;4-sa dispuna de un mare grad de operationalitate si eficienta.Forma calitativ superioara de manifestare a aptitudinilor complexe este talentul.El se deosebeste de aptitudine prin gradul inalt de dezvoltare al aptitudinilor si mai ales prin imbinarea lor corespunzatoare.Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o

activitate de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate de importanta istorica pentru viata societatii ,pentru progresul cunoasterii umane,stiintei,tehnicii,culturii conducand la o puternica originalitate o reprezinta geniul.CRITERII DE EVALUARE A APTITUDINILORevaluarea prezentei sau abesntei aptitudinilor la un individ se face cel mai adeseori dupa rezultatul obtinut eventual dupa o serie de caracteristici ale acestuia.Aprecierea prezentei sau absentei aptitudinilor la un subiect trebuie facuta nu numai dupa produs,dupa caracteristicile lui ci si dupa latura procesuala,dupa fazele parcurse pentru a se ajunge la un asemenea produs dupa particularitatile laturii procesuale.Criteriile dupa care evaluam diferenteleaptitudinale dintre doua sau mai multe persoane atunci cand procesele atunci cand procesele si produsele sunt asemanatoare se fac dupa latura structural-functionala a aptitudinii,dupa componentele ei si mai ales dupa modul de relationare a acestora.Un criteriu evaluativ il constitue natura si specificul componentelor implicate;aptitudinile matematice presupun capacitatea de a intelege imediat sau dupa o scurta perioada de tatonare structura de ansamblu a problemei,un tip sintetic,global de orientare in problema,putere in abstractie in timp ce aptitudinile muzicalepresupun alte calitaticum ar fi:auzul absolut,simtul ritmului,perceperea analitica a unei combinatii simultane de doua sunete.Criteriul structural-functional de evaluare a aptitudinilor ne ajuta sa intelegem mai bine si alte fenomene care pot interveni.Diferentele aptitudinale dintre oameni,fizionomia lor specifica ar putea fi evaluate si dupa alt criteriu si anume dupa locul si rolul aptitudinilor in structura personalitatii,dupa felul cum se rsporteaza si se leaga de alte elemente ale vietii psihice.Aptitudinile nu numai ca se realizeaza prin intermediul proceselor psihice,dar sunt sintetizari si generalizari ale diferitelor particularitati dominante ale proceselor psihice.Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii pe cand aptitudinile sunt componente plastice,maleabile.Deprinderile asigura realizarea activitatii la acelasi nivel,aptitudinile conduc la perfectionarea activitatii recurgand nu numai la modalitati executive anterior formate ci elaboreaza solutii noi;deprinderile pe masura ce se elaboreaza isi reduc numarul proceselor implicate in ele,aptitudinile abia pe masura ce se formeaza isi amplifica si isi complica structura interna.Aceste diferentieri ar putea conduce la ideea lipsei de interactiune intre deprinderi si aptitudini;in realitate deprinderile sunt incadrate in aptitudini ,ele devin elemente operationale ale aptitudinilor,marind in felul acesta productivitatea.Motivatia are un dublu rol atat in formarea,in elaborarea aptitudinilor,cat si in valorizarea lor maximala.Relatia dintre aptitudini si motivatie este mult mai complexa.PROBLEMA CONTROVERSATA A APTITUDINILOR-Una dintre cele mai dezbatute si controversate probleme in legatura cu aptitudinile o reprezinta caracterul lor innascut sau dobandit luand nastere astfel teoriile biologizante.La nastere exista o serie de predispozitii de potentialitati specifice speciei care devin realitati numai daca sunt raportate la conditiile favorabile ale mediului intern si extern.O alta parte a potentialitatilor innascute pentru a

deveni realitate necesita intereventia modelatoare a cerintelor vietii practice, a conditiilor de mediu si activitate a individului;acestea desi caracterisitce speciei pun in evidenta prezenta unor variatii individuale proprii.Interventia influentelor modelatoare socioculturale conduce la imbogatirea structurilor functionale,le asigura plasticitatea,maleabilitatea in executarea sarcinilor.Actitvitatea apare intr-o dubla ipostaza in raport cu aptitudinile:ca sursa inepuizabila pentru formarea lor;ca mijloc de obiectivizare a aptitudinilor.Activitatea absoarbe in sine potentialitatile si le structureaza in functie de scopul,finalitatea si modurile ei de actiune,ori toate acestea sunt produse ale dezvoltarii sociale.Faptul ca factorii sociali si nu cei ereditari ,innascuti au rol esential in formarea aptitudinilor este demonstrat de:1-rezultatele cercetarilor efectuate asupra copiilor gemeni crescuti in medii socio-culturale diferite,care arata ca evolutia copiilor e determinata de particularitatile conditiilor sociale in care au crescut.2-diferentierea aptitudinilor in funtie de necesitatea dotarii ereditare,unele dintre acestea presupunand prezenta in mai mare masura a dotarii ereditare,altele in care dotarea ereditara este mult mai redusa.3-modelarea sociala a predispozitiilor chiar de la nnasterea individului,la om neexistand predispozitii pur biologice ci influentate social.o erediatea precara asociata cu conditiile sociale extrem de favorabile nu va putea conduce la formarea unor aptitudini evidente;o ereditate superioara va fi neputincioasa daca conditiile de mediu sunt nesatisfacatoare.

12 CARACTERUL este definit cel mai adeseori ca o pecete sau amprenta ce se imprima in comportament ca un mod de a fi al omului,ca o structura psihica complexa prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.Caracterul exprima valoarea morala personala a omului fiind denumit si profilul psiho-moral al acestuia evaluat in principal dupa criterii de unitate,consistenta si stabilitate.Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala relativ stabila si definitorie pentru om cu mare valoare adaptativa deoarece pune in contact individul cu realitatea facilitandu-i stabilirea relatiilor,orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.Cele 4 definitii ale caracterului:1-maniera obisnuita si constanta de relatie,proprie fiecarui individ;2-individualitatea psihologica;3-ansamblul,uneori sinteza dispozitiilor stabile ale unui individ;ansamblul tendintelor afective care dirijeaza reactiile unui individ la conditiile mediului in care traieste.Dificultatea definirii caracterului provine din natura lui complexa si mai ales din multitudinea sensurilor sub care apare termenul respectiv in literatura de specialitate.Pana in prezent s-au conturat cel putin 3 sensuri ale notiunii de caracter:1-caracter in sens de caracteristic, aceasta acceptiune provenind chiar din etimologia cuvantului grec haractir care se refera la monograma individului,la anumite particularitati ale comportamentului lui,la stilul de viata al persoanei;2-caracter in sens etic ca o insusire de personalitate investita cu valoare morala,caracterul fiind o personalitate evaluata neconstituind un domeniu special al personalitatii;3-caracter in sens psihologic ca semn caracteristic distinctiv al unei personalitati care ii determina modul de manifestare,stilul reactiei fata de evenimentele traite.In sens larg exhaustiv caracterul poate fi definit ca fiind schema de organizare a profilului psihomoral,general al persoanei considerata prin prisma unor norme si criterii etice,valorice.El determina si asigura totodata din interior concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele existente,promovate sau chiar impuse la un moment dat de societate.In interiorul lui se includ componente psihice distincte ca natura,structura si functionalitate cum ar fi: conceptia despre lume si viata,convingeri,mentalitati,aspiratii,idealuri,stilul activitatii etc.Toate aceste a nu separate si izolate unele de altele,ci corelate si integrate intr-o structura unitara prin mecanisme de selectie,apreciere si valorizare.In sens ingust,restrictiv caracterul poate fi definit in termeni de atitudini si trasaturi,deci ca ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila,constanta de orientare si raportare a subiectului la cei din jur,la sine insusi,la activitatea desfasurata,la insasi societate,ca realitate socio-umana globala.O asemenea definire implica cu necesitate analiza celor doua componente esentiale ale caracterului. ATITUDINI SI TRASATURI ALE CARACTERULUI-atitudinea reprezinta componenta fundamentala a caracterului.Atitudinea este o modalitate interna de raportare la diferitele laturi ale

vietii sociale,la altii,la sine,la activitate si de manifestare in comportament.Ea este concomitent fapt de constiinta dar si reactie comportamentala.Atitudinea este invariantul pe baza caruia individul se orienteaza selectiv,se autoregleaza preferential,se adapteaza evoluand;nu orice reactie imediata ,impulsiva traduce o atitudine ci doar orientarea constienta ,deliberata ,sustinuta de o functie interpretativa,generalizata.Atitudinea constienta este nivelul cel mai inalt al relatiei cu realitatea ele continand doua segmente esentiale:1-segmentul incitativ-orientativ,implicit selectiv-evaluativ;2segmentul efector,executiv preponderent operational.Cele doua segmente ale atitudinii traduc in limbaj stiintific definitia populara a caracterului:unitatea dintre vorba si fapta,dintre segmentul orientativ si cel executiv,volitiv.Specificul propriu al caracterului deriva din interactiunea intre atitudini sau din interactiunea segmentelor in cadrul aceleiasi atitudini.Cand atitudinile intra in concordanta cu legile progresului, cu normele sociale ele devin valori.Se elaboreaza sistemul atitudini-valori specifice fiecarui individ care odata fixat actioneaza aproape automat,chiar la nivel subconstient.Atitudinile caracteriale fara a se confunda cu valorile au un continut valoric si o functie evaluativa iar prin aceasta regleaza comportamentele specifice fiecarui individ.Atitudinile se exprima cel mai adeseori in comportament prin intermediul trasaturilor caracteriale.Trasaturile caracteriale pot fi definite ca seturi de acte comportamentale covariante sau ca particularitati psihice ce fac parte integranta din structura personalitatii.Sunt trasaturi caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerinte:1-sunt esentiale,definitorii pentru om;2-sunt stabilizate,durabile determinand un mod constant de manifestare a individului si permitand anticiparea reactiilor viitoare ale individului;3-sunt coerente cu toate celelalte;4-sunt asociate cu o valoare morala ;5-sunt specifice si unice deoarece trec prin istoria vietii individului.Interpretat ca un sistem valoric si autoreglabil de atitudini si trasaturi,caracterul apare ca o componenta relativ stabila diferentiatorie pentru om si cu o mare valoare adaptativa.El indeplineste numeroase functii in viata psihica a individului si indeosebi in plan comportamental:1-functia relationala;2-funtia orientativ-adaptativa;3-functia de mediere si filtrare;4-functia reglatoare.Caracterul este cel ce da valoare personalitatii pe de o parte prin subordonarea,controlarea si integrarea celorlalte componente ale personalitatii iar pe de alta parte prin valorizarea si valorificarea maximala a acestora.MODELUL BALANTEI CARACTERIALE 1-arata si explica mecanismul psihologic al formarii caracterului,forta motrice a dezvoltarii acestuia consta in principal in opozitia dintre contrarii,in ciocnirea si lupta lor;2sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca rezultat automat si exclusiv al determinarilor sociale ci si ca autoformandu-se cu participarea activa a individului;3-conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale.MODELULCERCURILOR CONCENTRICE CARACTERIALE-isi are originea in conceptia lui G.W. Allport cu privire la insusirile de personaalitate clasificate in trasaturi comune si trasaturi individuale care pentru a fi mai clar diferentiate de primele sunt denumite dispozitii

personale fiind de trei tipuri:cardinale(dominante,penetrante),centrale(evidente,generalizate),secundare(periferice,mai putin active).Clasificarea lui Allport a sugerat dispunerea dispozitiilor personalein trei cercuri concentrice:in cercul de la mijloc sunt amplasate trasaturile cardinale,in urmatorul trasaturile centrale iar la periferie in cercul cel mai mare trasaturile secundare.Trasaturi caracteriale autentice sunt doar primele doua care dispun de constanta,nu si ultimele cu manifestare episodica si cu ecouri slabe asupra comportamentului individului.Trasaturile celor trei cercuri concentrice nu sunt fixe,imuabile,nu au un loc predestinat si predeterminat,dimpotriva,ele au un caracter mobil,flexibil putand trece in functie de cerintedintr-un cerc in altul.Prin educatie omul isi da seama de valoarea trasaturilor caracteriale,care sunt bune si care sunt rele,care trebuie formate si promovate in conduita si care estompate sau chiar inlaturate.Trecerea trasaturilor dintr-un cerc in altul nu reprezinta o dovada a instabilitatii caracterului ci un argument in favoarea plasticitatii si flexibilitatii lui,a marii lui capacitati adaptive.MODELUL PIRAMIDEI CARACTERIALE-esential pentru caracter este nu atat numarul atitudinilor si trasaturilor ci modul lor de organizare,relationare si structurare. In acest model avem in vedere :legaturile dintre absolut toate trasaturile caracteriale,dispunerea lor intr-o anumita ordine,fapt care duce implicit la valorizarea lor;toate tipurilede relatii dintre trasaturi si anume relatiile de integraresuccesiva a unora in altele de coordonarevalorica,de competitivitate si excludere reciproca.Relevanta modelului piramidei caracteriale consta in:1-ofera posibilitatea intelegerii caracterului nu ca un simplu conglomerat de trasaturi ci ca un sistem organizat si bine structurat ceea ce permite ca interventia educativa intr-o anumita parte a sistemuluisa se recupereze direct asupra intregului sistem caracterial si indirect asupra personalitatii;2-conduce spre ideea diferentierii mijloacelor actiunii educative,date fiind marea variabilitatea caracteriala dintre oameni;intr-un fel se va actiona asupra unui copil a carei piramida caracteriala este in formare si in cu totul altfel asupra altuia ce dispune de o asemenea piramida formata,insa incorect formata cu predominanta trasaturilor negative de caracter.Cele trei modele explicativ-interpretative ale caracterului se depasesc unul pe altul reusind astfel sa-si sporeasca valoarea de cunoastere.In primul model este vorba despre o singura trasatura caracteriala cu aspectele ei contradictorii,in cel de al doilea apar mai multe asemenea trasaturi insa dispuse intro oarecare dezordine mai ales in interiorul fiecarui cerc pentru ca in cel de al treilea cerc acestea sa se lege unele de altele,sa genereze structuri si sisteme caracteriale specifice fiecarui individ in parte.

13 INTELIGENTA Termenul de inteligenta provine de la latinescul intelligere care inseamna a relationa,a organiza sau care presupune stabilirea de relatii intre relatii.Terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gandirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre insusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor intre relatii.Pozitiile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei in cunoastere pana la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pana la eliminarea ei din existenta umana.Pentru gandirea occidentala inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului,care face din om ceea ce el este,pentru gandirea orientala inteligenta era redusa la minimum.Dominarea inteligentei de catre vointa este incontestabila, inteligenta fiind absolut secundara,conditionata.Cand vorbim despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse sarcini si situatii problematice,avem in vedere operatii si abilitati,cum ar fi:adaptarea la situatii noi, generalizarea si deductia,corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate,anticiparea deznodamantului si consecintelor,compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime,rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grade crescande de dificultate.Toate aceste operatii si abilitati releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:1-capacitatea ei de a solutiona situatiile noi,cele vechi,familiare,fiind solutionate cu ajutorul deprinderilor,obisnuintelor;2-rapiditatea,supletea,mobilitatea,flexibilitatea ei;3-adaptabilitatea

adecvata si eficienta la imprejurari.Inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati mintale,ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice,inclusiv a celor afectiv-motivationale si volitionale.Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom intalni o inteligenta supla si flexibila.Cand vorbim de inteligenta ca o aptitudine generala avem in vedere implicarea ei cu succes in extrem de numeroase si variate activitati.Vizam nu atat continutul si structura ei psihologica ci indeosebi finalitatea ei.O asemenea acceptiune este insa limitata deoarece exista nu numai o inteligenta generala,cu ajutorul careia rezolvam cu succes o multitudine de activitati, ci si forme specializate de inteligenta ce permit finalizarea cu succes doar a unui singur tip de activitati.In acest caz definirea ei ca sistem de operatii este mult mai convenabila.Cele doua acceptiuni sunt strans legate intre ele neputand fi considerate independent una de alta.Inteligenta dispune de trei componente:1-abilitati de rezolvare a problemelor;2-abilitati verbale;3-competenta sociala.Psihologii experti au fost in mare masura de acord cu aceste caracteristici,adaugand insa doua corective.1-ei cred ca motivatia este un ingredient important al inteligentei academice.2-expertii inlocuiesc competenta sociala cu atribute specifice inteligentei practice.Howard Gardner introduce conceptul de inteligenta multipla.El stabileste sapte tipuri de inteligenta:lingvistica, logico-matematica,spatiala,muzicala,kinestetica,intrapersonala.Aceste forme

de inteligenta variaza nu doar de la individ la individ,ci si de la cultura la cultura.Ele sunt localizate in diferite arii corticale.El observa ca in diferite situatii traumatizante formele de inteligenta nu sunt afectate in mod egal.Lucrand cu copii supradotati,el a constatat ca cei care sunt precoci intr-o arie nu sunt inzestrati in altele.METODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE INTELIGENTEI 1-Modelul psihometric-din perspectiva modului psihometric,inteligenta apare ca o colectie de abilitati,cercetatorii fiind interesati mai mult de construirea instrumentului de diagnoza decat de definirea si conceptualizarea obiectului investigat.Introducerea notiunii de coeficient de inteligenta ramane o achizitie importanta a modelului psihometric al intelectului.2-Modelul factorial-reprezinta o continuare si adancire a modelului psihometric.Una dintre modalitatile concrete propuse a fost cea analizei factoriale.Cu prilejul corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta au fost descoperiti o serie de factori,diferiti ca grad de generalitate,ca numar si ca mod de structurare,fapt care a condus la elaborarea modelului factorial al inteligentei.In interiorul acestuia desprindem cateva tendinte semnificative:1-Tendinta unitara-activitatile intelectuale oricat de diverse ar fi contin un factor comun,expresie a unei capacitati intelectuale omogene.In functie de varietatea activitatilor in care inteligenta opereaza intervine si un factor special diferit de la sarcina la alta.Primul a fost numit factorul g,celalalt,factorul s.Inteligenta ar fi dupa Spearman,o combinatie liniara a acestor doi factori.2-Tendinta pluralista recurge la multiplicarea numarului de factori.Din perspectiva acestei tendinte ceea ce conteaza este nu unitatea,nu ierarhia sau organizarea factorilor ci pur si simplu stabilirea unei nomenclaturi exhaustive a factorilor.3-Tendinta ierarhica este preocupata atat in inmultirea cantitativa a factorilor dar si de inlantuirea si ierarhizarea lor.Pe langa factorii g si s ai lui Spearman au mai adaugat o a treia categorie de factori numiti factori de grup pe care i-au amplasat intre ceilalti.Factorii nu sunt dispusi linear,ci sunt ordonati si dispusi piramidal.Spre deosebire de tendinta pluralista care juxtapune factorii fara a fi interesata de pozitia lor relativa in universul mintal, de data aceasta structurarea lor trece pe primul loc.Metodele factoriale ale inteligentei pe langa rigurozitatea prelucrarilor matematice, aduc o noua viziune asupra inteligentei si anume interpretarea ei dintr-o perspectiva structurala.3-Modelul geneticdepaseste viziunile psihometrice si factoriale fiind preocupat de problema genezei inteligentei.Adaptarea reprezinta echilibrarea intre asimilare si acomodare.Echilibrarea este identificata de Piaget cu inteligenta.Conduita inteligenta care se elaboreaza treptat in stadii se produce precumpanitor prin acomodare adica prin restructurare si reorganizare mintala.Cand asimilarea este superficiala iar acomodarea se produce greoi atunci echilibrarea inteligenta va fi insuficienta.4-Modelul psihocognitivist-este complementar modelelor psihometrice si factoriale.Daca acestea nu ajungeau la stabilirea diferitelor tipuri de inteligenta ca si a gradului lor de dezvoltare,modelul psihocognitivist isi propune problema mecanismelor prin care sunt

solutionate problemele.Inteligenta are functii de culegere de informatii de prelucrare a lor si de decizie de aceea ea poate fi tratata in termenii procesarii informatiilor.Din perspectiva acesteu teorii in loc de a descrie mintea in termenii unor moduri diferite de inteligenta este mai eficace descrierea ei in termenii procesarii informatiilor unde fiecare pas al procesului reprezinta o componenta diferentiala a intelectului.Specificul noului model al inteligentei consta in a descrie pasii sau procesele mentale care dau nastere oriccarei instante comportamentului inteligent.5-Modelul neuropsihologic-este foarte apropiat de modelele psihometrice si psihocognitive pe care incearca sa le fundamenteze sub raport neurologic.Descrie inteligenta in termenii ariilor fizice ale creierului.In sprijinul lui sunt invocate rezultatele cercetarilor asupra creierului divizat sau asupra specializarii functionale a emisferelor cerebrale.Inteligenta umana apare din perspectiva modelului neuropsihic ca fiindamalgamul a doua stiluri diferite de perceptie,reamintire si gandire,fiecare cu avantajele lor separate.6-Modelul ecologic-presupune studiul inteligentei in contextul ei ambiental firesc de operare.Sunt utitlizate doua strategii de lucru:1.observarea modului cum gandesc diferite categorii socio-profesionale in contextele firesti de viata;2-studiul transcultural pentru a se determina in ce masura variaza comportamentul inteligent in functie de cultura.7-Modelul ecologic-presupune studiul inteligentei in contextul ei ambiental firesc de operare.Sunt utilizate doua strategii de lucru:1observarea modului cum gandesc diferite categorii socio-profesionale(muncitori) in contextele firesti de viata;2-studiul transcultural pentru a se determina in ce masura variaza comportamentul inteligent in functie de cultura.8-Modelul triarhic-reprezinta o incercare de unificare prin sinterza a modelelor anterioare.Teoria inteligentei cuprinde trei subteorii:1-subteoria contextuala care examineaza relatiile inteligentei cu mediul exterior;2subteoria componentiala ce detaliaza relatia dintre inteligenta si diferite alte componente interne ale personalitatii si trimite spre modelul psihometric si factorial pe care le depaseste insa prin orientarea autorului spre cuceririle psihologiei cognitive;3-subteoria celor doua fatete centrata pe radiografierea relatiilor inteligentei atat in contextul exterior cat si cu componentele ei interne.RELATIA DINTRE INTELIGENTA SI PERSONALITATE-Desi inteligenta este o parte,o latura a personalitatii ea intra in interactiune nu doar cu fiecare dintre celelalte parti sau laturi ale personalitatii ci si cu intregul care este insasi personalitatea.Inteligenta este motorul evolutiei generale si individuale care apare in situatiile vitale ce presupun subordonarea ei unei duble necesitati:de a evita ceea ce este vatamator pe de o parte si de a retine ceea ce este bun pe de alta parte.Alegerea intre util si vatamator,intre bine si rau specifica inteligentei devine pe scara evolutiva din ce in ce mai perfectionata pentru ca la om sa fie total deliberata.Prescriptiile sunt impuse din exterior rezultatul insa este un raspuns venit din interior.Relatii semnificative desprinse de Sarton:*precizia indeplinirii unei activitati depinde de inteligenta in timp ce calitatea rezultatului de personalitate:tendintele caracteriale sunt cele care il

fac pe om sa prefere spontan fie securitatea verificarii fie riscul progresului.*rapiditatea depinde de inteligenta ,efortul depinde de personalitate:inteligenta este cea care determina formularea corecta a unei sarcini in schimb vointa,perseverenta de a-i consacra cea mai mare parte a timpului vor asigura finalizarea ei corespunzatoare;*asocierea imaginilor sau ideilor depinde de inteligenta,supletea sau rigurozitatea asocierilor depinde de personalitate,de stilul sau.*nivelul de dezvoltare al inteligentei este o trasatura intrinseca inteligentei,modul de utilizare al lui este influentat de personalitate.*tulburarile personalitatii au ecouri asupra inteligentei;se considera chiar dintr-o perspectiva psihanalitica,ca aberatiile functionarii intelectuale sunt simptome sau travestiri ale unor aberatii profunde ale personalitatii;*dezechilibrarile dintre inteligenta si personalitate duc la regresiunea ambelor,tirania personalitatii duce la caderea in sclavie a inteligentei,personalitatea inchizandu-se deliberat intr-o subiectivitate unde toate erorile si excesele sunt posibile

14 CREATIVITATEA constitue una dintre problemele majore ale contemporaneitatii depasind cu mult sfera psihologiei si patrunzand in cele mai diverse specialitati stiintifice.Conceptul de creativitate isi are originea in cuvantul latin creare care inseamna zamislire,faurire,nastere.Intr-o acceptiune foarte larga creativitatea constitue un fenomen general uman,forma cea mai inalta a activitatii omenesti.*Creativitatea ca produs-drept caracteristici esentiale ale unui produs al activitatii umane care sa permita incadrarea acestuia in categoria produselor creatoare au fost considerate pe de o parte noutatea si originalitatea lui oe de alta parte valoarea,utilitatea sociala si aplicabilitatea vasta.Distinctia este semnificativa deoarece atrage atentia asupra existentei unor planuri diferite ale creeativitatii:unul primar care conduce la noi adevaruri ce transforma universul semnificatiilor acceptate de cultura;altul secundar care largeste doar adevarurile existente in cadrul acestui univers.*Creativitatea ca proces-aceasta acceptiune vizeaza caracterul fazic,procesual al creativitatii,faptul ca ea nu se produce instantaneu ci necesita parcurgerea unor etape distincte intre ele numarul acestora variind de la autor la autor.Din punct de vedere procesual creativitatea devine creatie ,capata o expresie desfasurata,trece din virtualitate in realitate.*Creativitatea ca potentialitate generala umana-aceasta acceptiune a notiunii de creativitate ofera raspunsul la una dintre problemele mult dezbatute in psihologie:exista oameni noncreatori?Creativitatea a fost considerata ca fiind un dar sau un har divin rezervat unor privilegiati ai soartei,unei minoritati iar unii autori o credeau ca fiind o capacitate innascuta,transmisa pe cale ereditara.Asemenea conceptii au franat nu numai studiul stiintific al creativitatii ci si dezvoltarea creativitatii multor oameni.Creativitatea este o capacitate generala umana,sub forma latenta,virtuala in grade si proportii diferite ea se gaseste la fiecare individ.*Creativitatea ca dimensiune complexa a personalitatii-creativitatea integreaza in sine intreaga personalitate si activitate psihica a individului iar la randul ei se subsumeaza si integreaza organic in structurile cele mai complexe ale personalitatiiCreativitatea este o dimensiune de sine statatoare a personalitatii integrata organic in ea.Persoanele inalt creatoare se descriu si sunt descrise de altii ca inventive,independente,entuziaste,versatile.In contrast persoanele mai putin creative se descriu si sunt descrise ca dispunand de un bun caracter,ca increzatoare in conventionalitate.Pentru caracterizarea persoanelor inalt creative in afara metodei descrierii si autodescrierii s-a utilizat si metoda studierii familiilor cu persoane creative.S-a descoperit ca oamenii creativi nu-si petrec de obicei copilaria intr-un climat de dragoste si caldura paterna.dimpotriva,relatiile dintre ei si parinti sunt reci si distante,bazate pe incurajarea gandirii si actiunii independente.*Factorii creativitatii-fiind o dimensiune a personalitatii atat de complexa creativitatea este nu numai plurifazica ci si multidimensionala.Factori extrem de diversi ca natura,structura si valoare actioneaza asupra individului pentru a genera contextul propice

functionarii ei.*Factorii interiori-structurali sunt de natura psihologica.Ei se subdivid in trei categorii:1-intelectuali (se refera indeosebi la inteligenta si la gandirea creatoare).2-afectivmotivationali(dezlantuie,sustin si orienteaza creativitatea).3-de personalitate(atitudinali,aptitudinali,temperamentali-cresc sau franeaza potentele creatoare ale individului).*Factorii exterior/conjuncturali sau socioculturali-sunt legati de particularitatile sociale,istorice,clasa sociala,de grupul caruia apartine individul,de conditiile materiale favorabile sau precare.*Factorii psihosociali-se refera la ambianta relationala,la climatul psihosocial in care traieste individul.Climatele destinse,cooperatoare bazate pe incurajarea schimbului de idei favorizeaza creatia in timp ce cele tensionate,conflictuale,rigide,conformiste o franeaza.*Factorii socio-educationali sunt legati de nivelul educational de prezenta sau absenta influentelor educative ale familiei,procesului de invatamant,colectivelor de munca.Analiza globala a acestor factori ne conduce la cateva concluzii:1-creativitatea nu poate fi redusa la factorii psihologici asa cum s-a intamplat adeseori.Acestia desi indispensabili prin ei insisi nu conduc automat la creatie.2-nici in interiorul factorilor psihologici nu pot fi facute reductii unilaterale la factorii intelectuali,cel mai ades invocati in legatura cu creativitatea ci este necesara considerarea multitudinii lor.3-ceea ce conteaza in actul creator este nu atat prezenta in sine a tuturor factorilor ci configuratia lor.4-cele patru categorii de factori ar putea fi regrupate si dupa alte criterii ,dupa gradul lor de generalitate-in factori generali si factori speciali;dupa rolul lor-in factori stimulativi si factori inhibitivi.*Relatia dintre creativitate si inteligenta-controversa cu privire la raportul dintre inteligenta si creativitate na fost insa gratuita,ea a contribuit la dezvoltarea cercetarilor asupra creativitatii.Alti autori incercand sa corijeze o serie de deficiente ale cercetarilor predecesorilor au descoperit ca nu inteligenta in general conteaza in procesul creator ci un anumit nivel al ei.S-a considerat ca pentru a se obtine performante creative este necesar un nivel minimal de inteligenta care variaza de la un domeniu la altul de activitate.Ofrana in calea creativitatii o poate reprezenta si un nivel foarte inalt al inteligentei.Sterilitatea inteligentei nu este o consecinta directa a insuficientei dezvoltari a inteligentei ci a absentei sau insuficientei dezvoltari a altor atribute specifice creativitatii.

15 CONCEPTUL DE PERSONALITATE Personalitatea este cea care da viata mecanismelor psihice, le orienteaza si directioneaza, le forteaza sa interactioneze activ unele cu altele, sa se diferentieze si stabilizeze sa-si reuneasca potentele in vederea realizarii scopurilor. Ea faciliteaza seloectia diferitelor mijloace pentru punerea in functiune a mecanismelor, ea asigura folosirea lor intr-un anumit mod, diferit de la un individ la atul, in sfarsit ea valorizeaza diferit (pozitiv sau negativ) nu doar mecanismele selectate ci si produsele obtinute in urma utilizarii lor. Conceptul de personalitate si studierea procesului de formare a perswonalitatii sunt fenomene recente, mai noi decat studiile despre cultura si societate (Linton) de aici derivand doua consecinte srans legate intre ele: de a defini P. ca realitate, logica de de p. in calitate de concept si necesitatea realizarii unor delimitari conceptuale. Ca realitate P. este totalitatea psihologica ce se caracterizeaza si individualizeaza un om particular. Ea este omul concret, empiric, pasional, rational asadar nu omul abstarct, omul aflat in inchipuirea noastra, ci omul pe care il intalnim in viata cotidiana. In calitate de concept, p. este dupa cum se exprima si R. Meili obiectul ultim si prin urmare cel mai complex al psihologiei, el ingloband acest concept in toate experientele psihologice. Din p.d.v. teoretic, p. este cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte valori explicative si notiuni psihologice. Notiunile de senzatie, perceptie, afectivitate, motivatie vointa, n-ar avea nici o semnificatie daca ar fi interpretate de sine, deci neraportate la p. Delimitari conceptuale In literatura de specialitate deseori se utilizeaza termeni precum: individ, individualitate, persoana, personalitate, personaj, acestia fiind folositi unul in locul celuilalt. Asadar vom face o diferentiere intre acestia: Conceptul de individ ind. Se defineste ca fiind totalitatea insusirilor biologice, care asigura adaptatra la mediul natural, desemnand astfel entitatea vie care nu poate fi membrata fara a-si pierde identitatea. I. Este un produs in intregime determinat logic, un reprezentant al speciei, o notiune aplicata organismelor fara conotatii descriptive sau evaluative. Conceptul de individualitate este individul cu organizarea sa specifica , diferentiala, repetabila si ireductibila, notiunea folosindu-se pentru desemnarea organizarilor complexe. Conceptul de persoana p. este corespondentul in plan social al individului in plan biologic. Aici se poate desemna ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul social-istoric. Conceptul de personaliatate p. este persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea superioara a a persoanei. Neculau Nota de caliate adaugata personaliatii ti se confera acesteia apelativul de valoare suprema.

Conceptul de peronaj poate fi interpretat in doua moduri: personajul ca rol inseamna ca el se mainifesta prin mai multe personaje: p.sociale, p. volitive, p. masca si personajul ca manifestare in comportament, ca exteriorizare a excitabilitatii si emotivitatii. Persoana e o creatie originala, personajul rutina I. Alexandrescu Acceptiunile conceptului de personalitate Exista multiple acceptiuni ale notiunii de p. insa cele esentiale sunt: Acc. Antropologica- porneste de la premisa ca la nastere copilul nu dispune de personalitate, el fiind un candidat in dobandirea acestui atribut astfel concluzionandu-se ca esenta omului, deci si a personalitatii umane, o reprezinta ansamblul relatiilor sociale. Acc. Psihologica- p. este ansamblul conditiilor interne . Astfel: cauzele externe actioneaza prin intermediul conditiilor interne, iar acestea din urma nu sunt altceva decat interiorizari ale primelor. Natura conditiilor interne pe care le avem in vedere in definirea p. sunt psihologice, afective, motivationale, energizatoare, aptitudinale si atitudinale. R. B. Gateli Personalitatea este ceea ce ne permite sa anticipam ce va face un individ intr-o situatie data. Acc. Axiologica-in decursul existentei sale, omul asimileaza nu doar experienta de cunoastere si pe cea practica, ci si sistemul de valori materilae si spirituale, asimileaza semnificatia existentei si activitatii umane in general, criteriile si procedeele de apreciere-valorizare-alegere si fixare a lor ca asimilarea tuturor acestor aspecte, p. umana capata o importanta dimensiune axiologica, valorica. Goethe: O spun si regii, o spun si magii ca Din toate cate lumea arePersonalitatea este binelea suprem. Tipuri de definitii ale personalitatii def. P. sunt extrem de numeroase si chiar contradictorii insa Allport a stabilit trei tipuri mai semnificative: Definitii prin efect extern acestea iau in considerare modul de maifestare a p. in afara, in exterior, efectele pe care aceasta le produce in comportamentul altor oameni. Avantajul acestor def. Consta in posibilitatea oferita de ele de a cunoaste personaliatea . Definitii prin structura interna- personaliatea este o entitate obiectiva, este ceva adevarat, ceva valoros. Eyseneck: P. este organizarea mai mult sau mai puti durabila a caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane. Aceste def. Au avantajul surprinderii si redarii p. , latentelor ei comportamentale si mai ales a relatiilor dintre acestea. Definitii pozitiviste- sustine ideea ca structura interna nu poate fi studiata, nu este accesibila stiintei. Allport: P. este conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat. Abordarea structural-sistemica a personalitatii inseamna depasirea conceperii P. ca o simpla insumare de insusiri psihice, a vedea P. ca dispunand de o structura si ca functionand structural, inseamna a integra partile in intreg, a le lega pe unele de altele si a intelege ca evolutia partilor depinde de evolutia intregului,

de dezvolatrea generala a P. si invers. Abordarea sistemica presupune nu doar relevarea legaturilor dintre componentele personalitatii in raport cu propria sa finalitate ci si deschiderea acesteia catre mediul socioistoric-ambiant, considerat ca macrosistem. T. Cretu stabileste urmatoarele substructuri ale P. -subsistemul de........ ............. subsistemul bio-energetic, subsistemul instrumental, subs. Rational-valoric si de autoreglaj, la care se mai pot adauga doua: subs. rezolutiv s cel trasformativ.

16 PROCESELE PSIHOSENZORIALE Specificul si mecanismele sensibilitatii- sensibilitatea poate fi definita ca fiind capacitatea de a avea senzatii. Pieron considera senzatiile ca fiind forme elementarea de insertie in reglarea comportamentului , a actiunilor exercitate de medii T. Ele exista atunci cand eficacitatea stimulari este relevata printr-o modalitate practica de activitate, o forma de conduita, o modificare consecutiva a unor comportamente, cand defectul stimularii ne poate integra in sistemul vietii psihice care guverneaza adaptarea la conditiile exterioare ale mediului. Se pare ca exista doua stadii ale unei senzatii: stadiul presenzorial si stadiul de exitatie (sau de reflex). Un alt autor Pierre Salzi arataca in analiza senzatiilor exista trei categorii de fapte care trebuie sa ne retina atentia: obiective, nervoase, mentale. Autorul arata ca nici cei care leaga senzatia de obiect, stailind o relatie cauza-efect, nici cei care sustin ca stimularea organica este sursa senzatiilor nu au dreptate. El este tentat sa acorde o mare importanta faptelor mentale in producerea senzatiilor. Constiinta, imaginile, rationamentul sunt cele care determia senzatia. La originea tuturor senzatiilor sau procesele de excitatie senzoriala care se produc in celule specializate, in neuronii situati in ganglionii spinali. Procesul de declansareconsta intr-o depolarizare locala, negativa, a unei mici zone a fibrei nervoase , apoi are loc conducerea influxului spre centrii corticali. Psihologia moderna, sub influenta ciberneticii, considera ca, functionarea normala a senzatiilor presupune parcurgerea urmatoarelor procedee: -procesul de codareprimara-careare loc in periferie, in receptorul analizatorului si presupune transformarea semnaului extern(luminos,mecanic,chimic) in influx nervos; -procesul de recodare care se realizeaza in veriga intermediara de transmisie a analizatorului, cu precadere la nivelul instantelor neuronale, subcorticale, avand drept scop reorganizarea elementelor informationale; -procesul de decodare-realizat la nivelul cortical in cadrul zonelor de proiectie topica, specific fiecarui organ de simt si finalizat intr-un cod-imagine ce se afla in relatie izomorfa cu isusirile obiectului receptionat, in realizarea acestor procese o mare semnificatie o au neuronii cu extaordinara lor varietate chimica, morfologica si conectiva, dar si alte tipuri de celule nonneuronale, care intervin in apararea imunitara a creierului ca si eliminarea celulelor nervoase moarte, conducand astfel la buna functionare a creierului. Clasificarea si proprietatile senzatiilor Cel mai bun criteriu de clasificare a senzatiilor il reprezinta relatia dintre subiect si obiect, insusirile reale care sunt detectate senzorial. A.A. Uhtomski a clasificat senzatiile dupa natura stimulilor receptati (mecanici, fizici, chimici, fiziologici)in: senzatii cutanate, s.vizuale si auditive, s.olfactive si auditive, s.proprioceptive si interoceptive. Un alt criteriu ar mai putea fi specializarea interioara a senzatiilor corelat cu relatiile care stabilesc intre ele. Din acest p.d.v.se poate vorbi despre modalitati senzoriale intra-modale si modalitati senzoriale intermodale. In finctionarea lor concreta, senzatiile capata o serie de proprietati: -calitatea senzatiilor-implicand ca mecanisme:selectivitatea receptorilor si energia specifica a organelor de simt; -intensitatea senzatiilor-legata de intensitatea stimulilor care le provoaca; -durata senzatiei-referindu-se la durata in timp a senzatiei;

-tonul afectiv al senzatiei-caracteristica generala cu rol de a produce stari afective placute sau neplacute, de apropiere sau de respingere a realitatii pe care o reflectam. Legile sensibilitatii Legea intensitatii- Existenta unui stimul in mediul inconjurator si chiar actiunea acestuia asupra organismului nu sunt suficiente pentru producerea unei senztii. Pentru ca senzatia sa apara este necesar ca stimulul sa dispuna de o anumita intensitate. Cantitatea minima de intensitate a stimulului, capabila de a produce o senzatie, poarta numele de prag absolut minimal in cazul senzatiei vizuale, acesta este de 1-2 cuante, in cel al senzatilor auditive de 16-20 de vibratii pe secunda. Cantitatea maxima de intensitate a stimulului care nu mai produce o senzatie in cadrul aceleasi modalitati senzoriale ci ca urmare a suprasolicitarii analizatorului, declanseaza fie durerea, fie neuralitatea aparatului in raport cu stimulul, poarta denumirea de prag absolut maximal. Pragul diferential priveste valorile liminar discriminative ale stimulului, adica relatia dintre intensitatea initiala a stimulului si intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta de la aceasta pentru a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale. Legea adaptarii sensibilitatea nu ramane nemodifica sub influenta actiunii indelungate a unui stimul specific de intensitate constanta. Cresterea sau scaderea sensibilitatii, concordant cu modificarea conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Pe fondul adaptaii se manifesta fenomenul contrastului care consta in accentuarea sensibilitatii, cresterea ei ca urmare a interventiei exictantilor de diferite intensitati, ce actioneaza succesiv sau simultan, de unde si doua forme de contrast: succesiv si simultan. Legea sensibilizarii-presupune cresterea sensbilitatii unor portiuni ale unui analizator prin stimularea specifica a unor segmente , invecinate sau indreptate, ale aceluiasi analizator. Legea depresiei- presupune scaderea sensibilitatii prin intermediul acelorasi mecanisme ca si la sensibilizare. Frigul reduce sensibilitatea tactila, durerea reduce orice alte senzatii. Legea sinesteziei- se refera la unele efecte de intermodelare informationala, la aparitia unei imagini intr-o modalitate senzoriala ca urmare a excitarii altei modalitati. Legea semnificatiei sau fortei de semnalizare- a stimulului o contrazice pe cea a intensitatii: stimulii slabi, dar foarte semnificativi sunt receptionati mai bine decat cei puternici dar nesemnificativi. Legea compensarii- insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei, conduce la perfectionarea alteia atat de mult incat acesta din urma preia pe seama ei functiile primeia. La orbi, la surzi, se dezvolta sensibilitatea tactila, vibratorie, olfactiva.