Despre conștiință

Conștiința de sine

„Cred de asemenea că acești neuroni nu ajută doar la simularea comportamentului altor

oameni ci pot fi îndreptăți către interior ca și cum am crea o reprezentare de ordinul doi sau o meta-
reprezentare a proceselor propriei minți. Această ar putea fi baza neuronală pentru introspecție”,
oferind astfel o explicație teoriei sale conform căreia neuronii-oglindă ne-ar putea oferi baza pentru
conștiința de sine. „Această perspectivă expusă de omul de știință Ramachandran ne arată că suntem
conectați și că nu există un „eu“ independent, separat, inspectând lumea sau inspectând alte persoane
și că nu există o diferența reală între conștiința personală și conștiința altcuiva”. (VS Ramachandra,
2009)

Și mai departe:

„Apariția neuronilor-oglindă la nivelul cortexului cerebral i-a permis omului să învețe rapid
prin imitare, reprezentând modalitatea prin care noi absorbim informația iar apoi o proiectăm și o
răspândim din nou în lume prin propriile noastre abilități. De aceea putem spune că neuronii-oglindă
sunt responsabili pentru evoluția noastră. Influența neuronilor-oglindă se pot observa cel mai bine la
nou-născuți care sunt puternic înzestrați cu acest system de imitare și învățare, aceștia observând în
detaliu comportamentul adulților și practicându-le în mod automat. În primii ani de viață și implict
de dezvoltare, copilul se află într-o relație simbiotică emoțională cu mama lui, în urma căreia culege
tot felul de informații prin intermediul neuronilor oglindă. Prin oglindire, practic acesta are acces la
informațiile furnizate de toți strămoșii săi ce s-au oglindit reciproc, având astfel acces la informațiile
din cadrul familiei extinse. Astfel, copilul își construiește fundația structurii sale emoționale care va
stă la baza dezvoltării sale ulterioare. Copilul devine prin imitare oglinda emoțiilor vechi și noi, ale
durerilor vechi procesate sau neprocesate, ale mamei în primul rând, și ale părinților și/sau
educatorilor săi în general”, (Ramachandran, 2009)

Nu există o diferență reală între conștiința mea și conștiința altcuiva

„Ce s-a întâmplat a fost probabil apariția subită a unui sistem sofisticat de neuroni- oglindă,
care au permis oamenilor să emuleze și să imite acțiunile altor oameni. Și atunci s-a întâmplat ca o
descoperire accidentală, făcută de către un membru al grupului, să zicem folosirea focului, sau un
anumit tip de unealtă, în loc să dispară, s-a răspândit rapid în rândul populației orizontal sau a fost
transmisă vertical, de-a lungul generațiilor.“ (Ramachandran, 2009)

O ființă umană, un copil, a putut apoi să își privească părinții omorând un urs polar, jupuindu-
l și punându-și blana lui pe corpul lor, și el a învățat asta într-un singur pas! Odată învățată metoda,
aceasta se răspândește în proporție geometrică în populație. Imitația abilităților complexe este
fundamentul civilizației. Neuronii-oglindă prezenți la om se pare că sunt cei mai inteligenți, flexibili
și mai evoluați, comparativ cu neuronii oricărei alte specii animale de pe pământ.
Interesant este că există neuroni oglindă care, la fel ca neuronii oglindă pentru mișcare, sunt
neuroni oglindă pentru atingere. Cu alte cuvinte, dacă cineva mă atinge pe mână, un neuron din
cortexul somatosenzorial se activează. Dar același neuron se va activa uneori chiar și atunci când
numai privesc o altă persoană fiind atinsă. Din nou, empatizarea cu acea persoană care este atinsă.
Dar nu o să simțim cu adevărat atingerea în corpul nostru, pentru că există un semnal de feedback
care are întâietate în fața semnalului de la neuronul-oglindă, împiedicându-ne să simțim atingerea
conștient.
 Cercetătorii au demonstrat că dacă anesteziez de exemplu brațul, blocând plexul brahial, iar
brațul e amorțit și nu mai există nici un semnal venind de la el, și mă uit la altcineva când e atins,
voi simți senzația pe brațul meu. Cu alte cuvinte, am dizolvat bariera dintre mine și alte ființe
umane. Ce înseamnă asta?! Că nu există un „eu“ independent, separat, inspectând lumea, inspectând
alte persoane. Suntem conectați. Și nu există o diferență reală între conștiința mea și conștiința
altcuiva.
Reprezentând una dintre cele mai interesante descoperiri din domeniul neuroștiințelor,
modifică radical vechea concepție despre funcționarea creierului uman, conform căreia acesta ar
lucra secvențial.

„Neuronii-oglindă pot sta și la baza unor interfețe, permițându-ne să ne gândim din nou la
probleme cum ar fi conștiința, reprezentarea eu-ului, ce ne separă pe noi de alte ființe umane, ce
ne permite să empatizăm cu alte ființe umane, și chiar lucruri cum ar fi apariția culturii și
civilizației, care sunt unice ființelor umane.“ (VS Ramachandran)

Descoperirea neuronilor oglindă a deschis o nouă dimensiune științifică de înțelegere a

modului prin care funcționează creierul, interdependența și profunzimea conștiinței. Ei se ocupă de
conștientizarea necondiționată. Cu alte cuvinte, creierul devine conștient de faptul că este conștient.
Neuronii oglindă sunt empatici cu propria lor conștientizare și atunci se dezvoltă o nouă capacitate a
creierului pentru ceea ce se numește meta-perspectivă. Aceasta îmbunătățește neuroplasticitatea,
abilitatea creierului de a se adapta, de a se schimba și de a anticipa.

„Prevăd că neuronii oglindă vor face pentru psihologie ceea ce a făcut ADN-ul pentru
biologie.” „Prin apariția oamenilor, se spune că universul a devenit brusc conștient de sine
însuși. Acesta este, într-adevăr, cel mai mare mister dintre toate.” (V.S. Ramachandran)

Funcționarea neuronilor oglindă este considerată responsabilă pentru procese precum

învățarea, imitarea, intenția, anticiparea și chiar de saltul evoluționist al omului, din Neanderthal și
până astăzi. Lipsa funcționării neuronilor oglindă a fost constatată în autism.
Pentru libertatea unei experimentări comutabile, între individ și alt individ, necesită o a treia
poziție. Aceasta ar putea fi conștiința, care alege cu care să se identifice. Conștiința reprezintă
fundalul tuturor experiențelor, despre care se spune că există independent de conținutul acestor
experiențe, cu care se poate identifica sau nu. Conștiința ne dă libertatea de formă și libertatea
alegerii neurologice.
Conștiința necondiționată, care este martorul mișcării formelor fizice, mentale și emoționale,
este înțeleasă, în lipsa dualității, ca fundamentală pentru realitatea perceptibilă. Conștiința care
observă este independentă de memorie, de amintiri, ba chiar de timp, deoarece experiența se poate
produce numai în momentul prezent. Neuronii oglindă introduc posibilitatea adițională ca accesarea
diferitelor momente conștiente să fie, de asemenea, independente de spațiu sau de condiționări
spațiale.
Experiența nu este limitată numai la acțiuni fizice. Experimentăm, de asemenea, emoții.
Rezonanța fizică și cea emoțională se produce tot prin neuronii oglindă. Ei funcționează astfel de la
sine, biologic, și funcționarea lor normală poate fi blocată numai prin evitare sau reprimare.
Prin calitatea lor empatică, neuronii oglindă sunt receptivi, printr-o tendință naturală, care
poate fi obstrucționată numai prin respingere conștientă. O astfel de respingere, prin controlul
condiționt al gândurilor, poate fi considerată rădăcina geloziei, a competiției, a suferinței și a
conflictului. Activitatea naturală a neuronilor oglindă și cultivarea neuroplasticității ar putea duce la
o mai mare libertate, unime și interdependență, care acum par modele sociale utopice.
Neuronii oglindă ne invită să realizăm că realitatea proprie nu a fost niciodată separată de
întreg. Însă ei trebuie să fie folosiți pentru ca numărul lor să sporească. Astfel, percepția se poate
modifica.

Conștientizarea conștiinței depășește creierul binar

Prin neuronii oglindă și prin empatie putem deveni conștienți că posedăm o conștiință. Atunci
când conștientizăm faptul că deținem o conștiință, iluzia separării dispare. Creierul este viu, produce
reflecții, însă acum reflectă propria sa capacitate de reflectare. E ca și cum gândul ar gândi despre
gând. Creierul binar cedează atunci când depășește limitările aparente. Când este supus experienței
de a conștientiza conștiința, rețeaua sa neuronală pare că face un salt într-o nouă dimensiune, de
dincolo de setările obișnuite. Această expansiune poate fi rezultatul unei superconductivități între
emisfera stângă și cea drept. Percepția este de întreg, în loc de separat. În accelerarea și colapsul
tensiunii dintre subiect și obiect, începe să se dezvolte un tipar superior al minții. Superior,
comparativ cu acela în care maimuța salivează văzând că omul mănâncă.
Acest nou tipar (patern) este superior celui binar, de tipul ecuațiilor binare dintre subiect și
obiect. „Dacă-sau” devin „și-și”. În loc de paternul: dacă omul mănâncă, maimuța salivează; omul
sau maimuța mănâncă și salivează, se instalează paternul: și omul, și maimuța mănâncă și salivează.
Dezvoltarea acestui patern și relaxarea în paradox, în multiple posibilități necunoscute declanșează
din ce în ce mai multă lipsă de reacție la stimulii exteriori.
Cu cât sistemul nervos învață să recunoască aceste perspective mentale, de dincolo de
limitările și condiționările timpului și spațiului, ca fiind sigure și benefice, cu atât se relaxează mai
mult și se obișnuiește cu ele și cu atât mai mult încep să se dezvolte anumite regiuni ale creierului.
Cu cât folosim mai mult anumiți neuroni, cu atât mai mulți se dezvoltă. Dacă pe unii nu îi folosim,
îi pierdem. Cu cât străbatem mai mult o carare prin „pădurea” minții, cu atât mai ușoară și
„bătătorită” devine și cu atât mai multe șanse sunt să ne devină obicei. Aceasta este natura educației
și a procesului de învățare. Învățăm rezonând cu celălalt, apoi imităm, repetăm pe cont propriu ce
am văzut și învățat de la alții.

O nouă dimensiune a existenței, prin coexistența conștientă

Când accesăm frecvențe mai subtile ale creierului, precum cele induse de perspectiva
inexistenței reale a timpului, a conștiinței independente și neatașate de nimic, a rezonanței existenței
sau ființării dincolo de condiționări și limitări, neuronii oglindă evoluează și ei, iar activitatea lor
influențează întregul creier care, prin empatie, poate avea influență asupra creierelor aflate în
apropiere.
Iată importanța majoră a neuronilor oglindă. Prin ei, putem avea un impact asupra a tot ce ne
înconjoară fără să scoatem o vorbă sau să mișcăm un mușchi. Empatia este automată, instinctivă și
inconștientă. Tot ce trebuie să facem este să nu o blocăm, să nu o reprimăm, ci s-o încurajăm și s-o
dezvoltăm. Cultivarea empatiei generează obiceiul, care devine un nou patern existențial, de a
deveni apți mental de a trăi într-o dimensiune a coexistenței, care depășește dualitatea (referire la
Descartes) și nu este condiționată de parametrii timpului și ai spațiului (referire la Kant).