Formatarea socială a minții: structurarea

conștiinței pe domenii1

Rotilă V.
Associate Professor PhD, „Dunărea de Jos” University Galați, România
viorelrotila@yahoo.com

Abstract
În acest articol vom indica structurarea conștiinței pe domenii ca fiind rezultatul formatării sociale a
minții, având la bază principala caracteristică a conștiinței: intenționalitatea. Prin formatarea socială a minții
înțelegem un proces complex de organizare a funcționării minții, derulat de-a lungul existenței sociale a
individului, ale cărui rezultate consider că sunt evidențiate de structurarea conștiinței pe domenii. Conștiința
individuală și „conștiința socială” împărtășesc aceeași condiție de posibilitate: organizarea. Mediatorul
organizării este sensul; lumea este o lume de sensuri iar sensul constituie elementul de bază al existenței
conștiinței. Organizarea socială a sensurilor este făcută de cultură, ea având o funcție de integrarea a domeniilor
vieții sociale, asemănătoare cu rolul conștiinței în raport cu domeniile sale. Argumentând extensia socială a
conștiinței încercăm să demonstrăm existența unor puncte de legătură între conștiință și societate, ele constituind
o bază pentru demonstrarea formatării sociale a conștiinței. Sincronizarea structurii conștiinței cu organizarea
socială asigură integrarea în lume. Sincronizarea conștiinței individuale cu „conștiința socială” dă seama,
simultan de o extensie a conștiinței, justificată în parte de conceptul „extended mind”. Bazându-ne pe
intenționalitatea derivată noi propunem conceptul extended consciousness drept una din formele în care este
posibilă „conștiința socială” și relațiile acesteia cu domeniile conștiinței..
Keywords: consciousness domains, intentionality, social mind, formatting of mind.

Domeniile conștiinței
Acest articol se bazează pe următoarea teză: domeniile conștiinței constituie unități de organizarea
structurală a conștiinței, [1] cel puțin o parte din ele sunt determinate social. Domeniilor conștiinței le corespund
organizări structurale similare ale vieții sociale, relațiile dintre ele generând dependențele de social ale
conștiinței.
Dependența structurii interne de cea externă, respectiv legătura strânsă dintre conștiința individuală și
social este argumentată și de Luckmann și Berger: „What is taken for granted as knowledge in the society comes
to be coextensive with the knowable, or at any rate provides the framework within which anything not yet known
will come to be known in the future. This is the knowledge that is learned in the course of socialization and that
mediates the internalization within individual consciousness of the objectivated structures of the social world.”
[2: 83] Noi accentuăm această legătură, considerând că în discuție este o sincronizare a structurilor individuale
cu cele sociale, care contribuie la formatarea socială a conștiinței. Contextul creat de exemplele ce preced
această afirmație a autorilor este relevant pentru teza multiplelor posibilități de sincronizare, pe care-o susținem.

Un argument pentru dependența conștiinței de societate; cultura și conștiința

Una din condițiile de existență a conștiinței o constituie procesele cerebrale. Însă, acestea nu pot
determina, de unele singure, conștiința. Pentru asta este nevoie de ceva suplimentar, unul din „ingredientele”
necesare constituindu-l cultura, în sensul extins al termenului. În sine, procesele cerebrale sunt doar potențialități
ce-și așteaptă împlinirea. Pe alocuri, însăși existența unora dintre ele este determinată de „ceva ce le vine din
afară”. Principalul candidat la acest „adaos necesar” îl constituie cultura, ca formă de co-prezență a celorlalți.

1
Aceasta este versiunea în limba română a articolului Social Formatting of Mind: the Structuring of
Consciousness on Domains publicat în volumul Proceedings LUMEN: Rethinking Social Action. Core Values ,
MEDIMOND, 2016, pp. 1141-1147.

1
Cultura constituie forma de integrare a domeniilor vieții sociale, jucând în bună măsură un rol similar celui pe
care-l are conștiința pentru individ. Cultura constituie argumentul fundamental pentru ideea: conștiința
individuală își sprijină existența pe umanitate. Într-o abordare simplificată, conștiința are nevoie de sens. Sensul
ia naștere în această formă de „conștiință colectivă” care este cultura. Unul din conceptele care ar putea contribui
la evidențierea acestei legături dintre conștiință și societate îl constituie conștiința socială.

Conștiința socială
Conceptul conștiință socială, dacă-l acceptăm, este suficient pentru a demonstra teza formatării sociale
a conștiinței. În ce măsură însă poate fi acceptată această perspectivă? Dacă am fi de acord cu viziunea holistică
atunci este suficient să demonstrăm existența unor domenii sociale pentru a avea dovada existenței unor domenii
ale conștiinței. Problema este însă că o astfel de perspectivă tinde să genereze o nepermisă identitate între
conștiința individuală și conștiința socială. Ceea ce presupune orientarea demersului nostru către identificarea
teoriilor pe care le considerăm corecte, coerente cu propria viziune, și invalidarea celor pe care le-am putea
indica drept exagerate.
Ideea legăturii fundamentale a conștiinței cu societatea nu este nouă, ea dezvoltându-se concomitent cu
teoriile despre conștiință. Un exemplu elocvent îl constituie articolul „Conștiința socială” publicat de Charles
Horton Cooley în 1907: „The view that all mind hangs together in a vital whole, from which the individual is
never really separate, flows naturally from our growing knowledge of heredity and suggestion, which makes it
increasingly clear that every thought we have is linked with the thought of our ancestors and associates, and
through them with that of society at large.” [3: 675] Cooley consideră că opinia publică este unul din chipurile în
care conștiința socială devine vizibilă, indicând totodată un model parțial de interacțiune a părților acestui tot:
„The unity of public opinion, like all vital unity, is not one of uniformity, but of organization, of interaction and
mutual influence.” [3: 679] Detaliile suplimentare pe care autorul le oferă indică cel puțin dificultatea, dacă nu
chiar imposibilitatea, obiectivării acestui model, care-și propune să includă întreaga conștiință a fiecărui
membru: „It would be a poor conception of the whole which left out the opposition, or even one dissentient
individual.” [3: 680] Criticile contemporane aduse opiniei publice, ca existență obiectivă, ridică o serie de
dificultăți în privința calității acesteia de indicator al existenței unei conștiințe sociale. Asemenea opiniei publice,
întregurile sociale ce tind să dea seama de existența unei conștiințe sociale au un caracter fluid, constituind forme
temporare de cristalizare. În fond, importante nu sunt chipurile sub care ele se ivesc în zona vizibilă a spațiului
public, ci structurile ce le permit apariția. La rândul lor, structurile au și ele un grad semnificativ de fluiditate,
generat de variabila timp ce caracterizează atât existența socială cât și pe ceea individuală . Exemplul conștiinței
sociale generată de autorii unor cărți de teorie socială, pe care-l dă Cooley, ridică însă problema existenței
obiective a acesteia. Existența unei unități în diversitate stă mai curând sub semnul dorinței de unitate, ce
caracterizează cunoașterea. Însă, chiar dacă putem avea dubii în privința caracterului de conștiință socială (în
sensul slab al termenului) al acestor tipuri de închegări sociale unitare, ele își păstrează caracterul de structuri
sociale, respectiv de domenii ale vieții sociale. Or, ceea ce ne interesează în această lucrare este să demonstrăm
existența acestor structuri în plan social și, simultan, în planul conștiinței individuale, respectiv faptul că
existența lor socială determină forme similare de structurare în planul conștiinței individuale.
Unul dintre argumentele aduse de Cooley pentru existența conștiinței sociale îl constituie asemănarea eu
cu o orchestră, cu un tot în care fiecare parte contribuie la armonia întregului: „The unity of the social mind
consists, not in agreement, but in organization, in the fact of reciprocal influence or causation among its parts, by
virtue of which everything that takes place in it is connected with everything else, and so is an outcome of the
whole.” [3: 675] Nu putem fi de acord cu viziunea sa holisitică, în care fiecare element este conectat cu restul
elementelor, deoarece nu avem argumente care s-o fundamenteze. Este întemeiată discuția despre unitatea
„minții sociale”, însă această unitate are limite și modulații comunitare. Cu alte cuvinte, unitatea se încheagă pe
mai multe straturi de dimensiuni variabile, generând în fapt ceea ce am putea numi domenii ale „minții sociale”.
Exemplul cel mai elocvent de discontinuitate în acest mediu al „minții sociale” îl reprezintă limba, cu diferitele
ei forme de închegare socială, care generează particularitățile culturale ce ne îndreptățesc să vorbim de existența
unor culturi, bazându-ne pe diferențele specifice dintre acestea.
Argumentația lui Cooley cel mult dovedește posibilitatea unor închegări punctuale, pe teme de interes a
ceea ce se numește „conștiința socială”, fără a demonstra existența unui întreg de acest tip. Însă, chiar dacă
respingem existența unei conștiințe sociale, în sensul tare al termenului,2 rămânem cu un rest: orientarea către
organizarea cunoașterii în structuri diferențiate, respectiv în domenii. Acest tip de organizare este specific atât
„conștiinței sociale” cât și conștiinței individuale. În ordinea apariției tindem să considerăm că această
modalitate de organizare a cunoașterii sociale este sursa formatării specifice a conștiinței, generând ceea ce am

2
Pentru a evidenția caracterul provizoriu al termenilor, în continuare vom așeza între ghilimele cele două concepte, respectiv
„conștiință socială” și „conștiință individuală”. Acest demers are la bază ideea că, în sens tare, despre conștiință putem vorbi
doar în cazul persoanelor.

2
considerat a fi domeniile conștiinței. Esența o constituie organizarea, în calitatea ei de condiție esențială pentru
existența conștiinței individuale și/sau sociale. Domeniile sunt structuri de organizare bazate pe ordonarea
categorială a datelor existenței și orientate în funcție de uman. Ele se constituie pe baza tipizării experiențelor, ce
sunt incluse apoi în categorii,[2: 52] generând astfel dimensiuni disponibile pentru structurarea conștiinței.
Dorința de potrivire la lume, la structurile ei, este suficient de puternică pentru a forța structurarea domeniilor
conștiinței pe modelul domeniilor vieții sociale, realizând astfel formatarea socială a minții.
Conștiința individuală și „conștiința socială” împărtășesc aceeași condiție de posibilitate: organizarea.
Mediatorul organizării este sensul; lumea este o lume de sensuri iar sensul constituie elementul de bază al
existenței conștiinței.

Conștiința extinsă

1.1 Extensia temporală a conștiinței; un argument pentru extensia ei socială

Unul din autorii care recurg la conceptul conștiință extinsă este A. Damsion, în lucrarea The Feeling of What
Happens: Body and Emotion in the Making of Consciousness, [4] demersul putând fi considerat un argument
pentru relevanța unei astfel de abordări. În principiu, putem considera că Damsio limitează aplicabilitatea acestui
concept la dimensiunile timpului: „Extended consciousness goes beyond the here and now of core
consciousness, both backward and forward. The here and now is still there, but is flanked by the past, as much
past as you may need to illuminate the now effectively, and, just as importantly, it is flanked by the anticipated
future.” [4: 195] Putem, așadar, observa un argument privind extensia conștiinței, limitată însă la amintirea
trecutului și la anticiparea viitorului, fără a acoperi dimensiunea socială a conștiinței. Damasio deschide, totuși, o
cale pentru argumentarea extensiei sociale a conștiinței: „Extended consciousness is also laid out by the genome,
but culture can significantly influence its development in each individual.” [4: 200] În măsura în care putem
completa această abordare cu alte argumente privind extensia socială a conștiinței vom reuși să argumentăm
existența unor puncte de legătură între conștiință și societate, ele constituind o bază pentru demonstrarea
formatării sociale a conștiinței.

1.2 De la extended mind la extended consciousness

Relația strânsă dintre conștiința individuală și „conștiința socială” ridică problema îndreptățirii
conceptului conștiință extinsă în cazul individului. Unul din argumentele posibile pentru o astfel de interogație îl
constituie conceptul extended mind, introdus de Clark and Chalmers. [5]. Autorii tind să considere inacceptabilă
o astfel de abordare: „Some find this sort of externalism unpalatable. One reason may be that many identify the
cognitive with the conscious, and it seems far from plausible that consciousness extends outside the head in these
cases.” [5: 10] Însă, având în vedere importanța pe care ei o acordă artefactelor și limbajului pentru demonstrarea
validității externalismului activ în procesele cognitive, este suficient să arătăm că nu toate artefactele au roluri
strict cognitive, funcțiile lor fiind deseori mult mai extinse, pentru a depăși această dificultate. Spre exemplu, o
biserică sau o operă de artă nu pot fi reduse la funcțiile lor cognitive. Inadecvarea reducerii la rolul cognitiv este
cu atât mai flagrantă în cazul limbajului, Clark and Chalmers argumentând și ei în favoarea extinderii minții
către lume prin intermediul limbii: „Without language, we might be much more akin to discrete Cartesian
"inner" minds, in which high-level cognition relies largely on internal resources. But the advent of language has
allowed us to spread this burden into the world.” [5: 18] Extinderea minții este dublată de extinderea sinelui,
autorii insistând însă pe limitele conștiinței, depășite de sine. [5: 18] Considerând că procesele cognitive au drept
caracteristică fundamentală intenționalitatea iar intenționalitatea este fundamentul conștiinței, vom încerca să
depășim limitarea autorilor la extensia minții prin intermediul intenționalității derivate.

1.3 Intenționalitatea derivată

Adoptarea perspectivei duale asupra intenționalității, în forma sugerată de John Searle [6] și completată
de Daniel Dennet, caracterizată de existența intenționalității intrinseci și a intenționalității derivate, ne oferă
câteva din argumentele necesare pentru a vorbi de posibilitatea unei conștiințe extinse.
Intenționalitatea derivată constituie una din modalitățile fundamentale de conexiune a conștiinței cu
lumea. Dennet menționează de un mod derivat de orientare către ceva, mediat de artefactele noastre: „our words,
sentences, books, maps, pictures, computer programs. They have intentionality only by courtesy of a kind of
generous loan from our minds. The derived intentionality of our artifactual representations is parasitic on the
genuine, original, intrinsic intentionality that lies behind their creation.” [7: 50] Dacă artefactele constituie un
argument al extended mind pentru Clark and Chalmers (Otto's notebook is an artifact) și dacă artefactele au o
intenționalitate derivată atunci se poate vorbi în mod întemeiat de posibilitatea conștiinței extinse.
Orice mediu uman implică co-prezența celorlalți, mediată de doi vectori esențiali ai intenționalității
derivate: limbajul și ustensila. Artefactele orientează în mod fundamental conștiința, „dirijând-o” în direcții

3
prestabilite. Ustensilitatea (M. Heidegger) constituie o formă fundamentală a acestei orientări, ce poate fi
completată de teoria obiectului estetic, specifică fenomenologiei. Intenționalitatea derivată vizează o altfel de
prezență, una în care celălalt și-a lăsat urmele prin intermediul unor obiecte, fapte, evenimente cu încărcătură
simbolică. Regăsim intenționalitatea derivată în lucrurile către care ne orientăm, pe care le utilizăm, le dorim, le
prețuim etc.; o regăsim, așadar, în special prezența ustensilei, a uneltei ce ni se oferă în variatele ei chipuri.
O întrebare fundamentală pentru această direcție de cercetare: Putem vorbi de o formatare socială a
intenționalității? În măsura în care descoperim determinări sociale ce caracterizează intenționalitatea vom reuși
să demonstrăm una din direcțiile de acțiune ale societății asupra conștiinței. Analiza „instituțiilor mentale” s-ar
putea să ne ofere lămuriri utile în acest sens.

1.4 „Instituțiile mentale” pot fi considerate forme ale intenționalității derivate

Conceptul mental institutions, lansat de Gallagher și Crisafi, [8] ne-a interesat în primă instanță din
perspectiva posibilei sale relații cu domeniile conștiinței, înțelese în sensul corespondenței acestora cu domeniile
societății. Autorii consideră că înțelegerea „instituțiilor mentale” este bazată pe sensul dat de Hegel instituțiilor
sociale: „For Hegel, social institutions are pieces of the mind, externalized in their specific time and place. These
institutions are the products of shared mental processes.” [8: 45] Vom depăși problemele ridicate de invocarea
gândirii hegeliene într-o dezbatere ce ține de filosofia minții,3 încercând să identificăm posibile similitudini sau
diferențe.
Conceptul instituții trebuie interpretat în primă instanță într-un sens juridic al termenului, în condițiile în
care autorii îi indică proveniența dintr-un discurs ce are ca temă juridicul: „it will serve us well to look at his
Philosophy of Right where we can see how something like a social institution can be viewed as extended
cognition.” [8: 50] Având însă în vedere faptul că instituțiile sociale, asemenea celor juridice (în bună măsură
identice cu acestea din urmă), sunt forme de structurare a experienței sociale, putem considera că termenul
„instituții mentale” își are gradul său de îndreptățire, indicând chipul pe care instituțiile sociale îl pot avea într-un
discurs specific filosofiei minții. Trebuie să observăm însă că Gallagher și Crisafi se mențin în cadrele
conceptului „extended mind”, așa cum au fost acestea trasate de Clark și Chalmers: „Contracts and the system of
rights and laws are the embodiment of conceptual schemas that contribute to and shape our cognitive
processes.”, [8: 50] tema constituind-o procesele cognitive. Ceea ce înseamnă că avem nevoie de o reinterpretare
a „instituțiilor mentale” din perspectiva teoriei conștiinței. Două argumente putem reține în acest sens: cel deja
furnizat, legat de faptul că toate procesele cognitive sunt, simultan, intenționalități sau structuri intenționale. Cel
de-al doilea argument vizează caracterul lor de construcții sociale ce pot fi asimilate artefactelor, în felul acesta
„instituțiile mentale” putând fi considerate forme ale intenționalității derivate.
Pentru o riguroasă raportare a conceptelor extended mind și mental institutions la domeniile conștiinței
este necesară stabilirea raportului dintre minte și conștiință. Caracterul lor de structuri intenționale și
intenționalitatea derivată oferă o perspectivă de abordare ce face posibilă această, argumentând totodată în
favoarea existenței unei conștiințe extinse.

Construirea socială a realității

Dacă acceptăm posibilitatea determinării structurii conștiinței de către structurile de organizarea a lumii,
așa cum ne-am propus, eforturile de-a identifica geneza structurilor sociale contribuie la clarificarea modului în
care iau naștere cel puțin unele din domeniile conștiinței. Propunerile făcute de Luckmann și Berger pot constitui
unul din punctele de pornire al cercetărilor: „Language builds up semantic fields or zones of meaning that are
linguistically circumscribed”. [2: 55] Astfel, una din importantele direcții de cercetare pentru verificarea
validității conceptului de domeniu, în dubla sa calitate de formă de organizarea a socialului și element de
structură a conștiinței, o constituie limbajul. Din perspectiva formatării sociale a conștiinței exemplul limbajului
este semnificativ: el conține orientări generice, trasee preconstituite de raportare la obiecte. Ceea ce face din
limbaj un câmp de intenționalități intersubiective, un loc comun al vizărilor individuale ce determină chipul
realității.
Dacă înțelegem realitatea ca fiind construită social, constituirea domeniilor acesteia este rezultatul
utilizări unor contexte diferite pentru a dona sens anumitor categorii de obiecte. Cu alte cuvinte, domeniile
realității sunt rezultatul unei trăsături esențiale a conștiinței: intenționalitatea.
Posibilitățile intenționale specifice conștiinței sunt inevitabil limitate de contextul de lume în care este
aruncat subiectul. Limba, obiectele și setul complementar de reguli sociale participă toate la închiderea

3
Relația de identitate stabilită de autori între formele de obiectivare a spiritului și modalitățile de externalizare a proces elor
mentale ridică în primul rând problema preluării întregului cadru al dialecticii hegeliene în înțelegerea mi nții, ceea ce ar putea
excede intereselor noastre. În condițiile în care autorii articolului au indicat în introducere limitele interpretării pe car e o au în
vedere considerăm că dificultatea poate fi depășită, menținându-ne la nivelul sensurilor pe care ei le propun pentru acest
concept.

4
conștiinței în lume. Termenul închidere este însă unul impropriu: el tinde să indice limitele inevitabile ale
orientării conștiinței în timp ce, de fapt, este vorba de o deschidere nemaipomenită pe care lumea o oferă
conștiinței. Cu alte cuvinte, înainte de a vedea limitele trebuie să observăm multitudinea traseelor pe care lumea
le oferă conștiinței, împreună cu nenumăratele scurtături, acesta fiind sensul tare al transmiterii experienței.
O întrebare este relevantă în acest context: putem vorbi de existența unui instinct social? Dacă răspunsul
este pozitiv, atunci intenționalitatea suferă o puternică reconfigurare odată cu constatarea celui de-al treilea
vector fundamental: instinctul social. Însă, chiar și eventualitatea unui răspuns negativ lasă deschis problema
sociabilității, ea putând fi rezultatul construcției culturale sau raționale. Ceea ce înseamnă că ea face parte din
altă categorie de vectori ce contribuie la conturarea orientărilor noastre. În discuție este faptul de-a fi împreună
ca mod esențial al umanului. El poate fi dedus din cei doi vectori fundamentali: instinctul perpetuării speciei (ce
poate fi gândit ca o formă specială de a fi împreună) și instinctul supraviețuirii (ce are deseori de beneficiat de e
urma socialului). Raporturile dintre sociabilitate și cele două instincte fundamentale nu au doar un caracter
sinergic, fapt evidențiat de zonele dese de opoziție dintre sine și ceilalți, adică dintre egoism și necesitățile
sociale. Modalitatea de rezolvare a tensiunilor presupune un model destul de apropiat de cele matematice, teoria
jocurilor dând seama în bună măsură de o astfel de abordare.
Esențiale pentru existența conștiinței sunt ordinea și stabilitatea (cu un mare grad de sinonimie între cele
două concepte), prin intermediul lor fiind posibilă unitatea, ca perspectivă asupra întregului. Dorința de
stabilitate aduce cu sine prezumarea ei; de aici teza de realitate a lumii, ca formă de stabilizare (provizorie) a
realității. Percepția curgerii timpului generează conștientizarea instabilității. De aceea, teza de realitate a lumii
are un puternic rol funcțional, în dauna celui cognitiv. Zona de necunoscut inerentă oricărei raportări cognitive,
este „acoperită” de încrederea în lume, aceasta jucând rolul unui catalizator al conștiinței.
Fără „integrarea socială a conștiinței” este imposibilă capacitata de predicție a comportamentelor semenilor. În
absența accesului la normele și instituțiile sociale conștiința riscă să se confrunte cu haosul social, adică cu
imposibilitatea oricărei anticipări pe zona umanului. Or, esența conștiinței o constituie chiar capacitatea de
predicție. Mai mult decât atât, până și instrumentele cognitive care permit predicția altor medii sunt de sorginte
socială, preluarea lor garantând un minim de eficiență necesar supraviețuirii. Sincronizarea structurii conștiinței
cu organizarea socială asigură integrarea în lume. Rămâne să vedem care sunt limitele acestei sincronizări (dacă
există unele).

Concluzii
Existența unei „conștiințe sociale”, respectiv a unei realități construită social este derivată din
necesitatea organizării în comun a cunoașterii; ea este, simultan, o condiție de posibilitatea a societății și a
conștiinței individuale. Organizarea este inevitabil făcută pe anumite cadre de interpretare a existenței, care fac
parte din structura specifică unei lumi. Aceste cadre de organizare sunt orientate de o valoare fundamentală,
tendința de supraviețuire, ce suportă două tipuri de modulări strâns legate între ele: supraviețuirea indivizilor
care compun acea lume și supraviețuirea lumii, adică a societății. Date fiind zonele de conflict potențial dintre
regulile sociale și tendințele individuale, structura lumii are o natură ambiguă: deschide spațiul de joc al libertății
individuale și restricționează simultan unele din tendințele persoanelor. În sine, procesul de restricționare, bazat
pe „instituțiile mentale”, are rolul unui integrator al indivizilor în societate. Integrarea socială/comunitară se face
în bună măsură pe cale sincronizării structurii conștiinței individuale cu cadrele de organizare a societății.
Realitatea, fiind un construct social, suportă modelări variate, dependente de tipurile de interacțiuni sociale dintre
membrii diferitelor comunități. Cu alte cuvinte, realitatea nu are o structură unică nici măcar în cadrul unei
comunități lingvistice. Așadar, putem vorbi în mod întemeiat de existența mai multor realități în cadrele unei
comunități instituționalizate de genul statului. Deseori conflictele dintre comunități sau chiar cele intra-
comunitare pot fi gândite în termenii conflictelor dintre realități. O asemenea abordare are un impact
semnificativ asupra tendinței de-a crede în structurarea identică a conștiințelor individuale în granițele
comunitare. Nivelul asemănărilor structurale ale conștiințelor este dependent de gradul de închegare comunitară,
fără însă a putea vorbi de identitate.
Pericolul pe care-l atrage cu sine globalizarea, respectiv riscul de uniformizare a modului de structurare
a conștiințelor individuale, este puternic contrabalansat de multitudinea de trasee comunitare în care sunt situați
indivizii, respectiv de panelul de posibilități de sincronizare a conștiinței la care are acces fiecare individ. Ceea
ce înseamnă că putem vorbi în mod întemeiat de sincronizarea conștiinței individuale cu „conștiința socială”.
Sincronizarea constituie o ipoteză validă cu condiția acceptării caracterului pur formal al „conștiinței sociale”,
respectiv cu conștientizarea faptului că aceasta este accesibilă în multiple variante conștiinței individuale.
Această abordare menține deschis spațiul de joc al unei „libertăți individuale de alegere” a variantelor
„conștiinței sociale” cu care tinde să se sincronizeze. Sincronizarea are de fiecare dată un dublu sens:
armonizarea structurii conștiinței cu o variantă a „conștiinței sociale” și participarea simultană la constituirea și
menținerea uneia sau alteia dintre variante. Cu alte cuvinte, relația dintre conștiința individuală și „conștiința
socială” este una de influență reciprocă.

5
 Teza de realitate a lumii nu este conectată la o structură unică a realității închegată la nivelul unei
comunități, ci la multiplele variante ale acesteia. Având în mare parte trăsături personale, dependente atât de
„alegerea” tipului de realitate la care se conectează cât și de interpretarea într-o manieră personală a acestei
realități, teza de realitate a lumii este în același timp o variabilă ce influențează modalitatea de construcție a unei
realități specifice.4 Existența socială presupune înscrierea individului în câteva trasee prestabilite, care au darul
de a semnifica în mod relativ identic comportamentele și situațiile. O conștiință prinsă într-un astfel de parcurs
mundan trăiește o formă de exteriorizare, preluând de-a gata orientări și interpretări ale situațiilor. Rolul social
dă seama de un astfel de traseu.
Sincronizarea conștiinței individuale cu „conștiința socială” dă seama, simultan de o extensie a
conștiinței, justificată în parte de conceptul „extended mind”. Dacă Clark și Chalmers înțeleg prin acest concept
mai curând o anume integrare a mediului în proceselor cognitive, bazându-ne pe intenționalitatea derivată noi
propunem conceptul extended consciousness drept una din formele în care este posibilă „conștiința socială” și
relațiile acesteia cu domeniile conștiinței.
Conștiința se poziționează în modalități particulare față de tipizări. În cadrul acestui proces construcția
de sine alunecă în mod semnificativ către „noi”, generând numeroase zone comune (comunitare) ale identității
personale. Aceste forme de obiectivare a sinelui, caracterizate de o anume identitate a modului de-a fi, contribuie
la generarea stabilității și a realității acestuia. Chiar dacă, în termeni sartrieni, ele introduc o distanță, o fisură în
cadrul sinelui, priza la realitate pe care-o asigură contribuie la stabilitatea acestuia, ancorându-l în spațiul
comunitar. Într-un anume fel, teza de realitate a lumii își are sorgintea în această priză fundamentală la lume,
care face parte din însăși structura sinelui.
Marea problemă a domeniilor vieții sociale o reprezintă tendința lor către autonomie, bazată pe
orientarea dată de trasee ideale. Ele prezumă astfel și în cazul umanului posibilitatea și necesitatea unei
unidimensionalizări, ratând faptul că ansamblul corelațiilor cu alte dimensiuni ține de esența factorului integrator
numit cultură. Domeniul juridic constituie un bun exemplu, el evidențiind deseori rupturi față de realitatea
socială, generate de doza mare de ideal pe care-o conține în structura sa. Încercarea de-a contura o disciplină de
genul sociologiei juridice dă seama de străduința aflării unor posibile puncte de legătură, care să reducă o parte
din consecințele rupturii.
Abordarea critică a determinării sociale a conștiinței, respectiv acceptarea unui transfer la nivelul
formelor de organizare și respingerea viziunilor holistice, deschide calea atât a cercetărilor orientate către
identificarea similitudinilor cât și a celor ce vizează stabilirea diferențelor, ambele perspective având gradul lor
de îndreptățire. În acest context, putem vorbi întemeiat, spre exemplu, atât de existența conștiinței omului
modern, ca formă de structurare socială și individuală a conștiinței, cât și de absența unei coincidențe între
„conștiința socială” și cea individuală în modernitate. Prima abordare ne oferă justificarea pentru a vorbi cu sens
de-o asemenea identitate istorică, în timp ce a doua furnizează argumentele necesare pentru explicarea evoluției,
generând spațiul de joc necesar viitorului. Dacă acceptăm coincidența dintre conștiința socială și cea individuală
devine dificil de explicat posibilitatea trecerii de la o epocă la alta. În același timp, acceptarea zonelor de
diferență implică acceptarea coexistenței mai multor tipuri de structurări, respectiv a admite un anume gen de
coexistență a trecutului, prezentului și viitorului. Cu alte cuvinte, suntem nevoiți să acceptăm că viitorul, ca
tipuri de structurări sociale ce-și așteaptă venirea, își are existența potențială în prezent.

REFERENCES [Arial, 12-point, bold, left alignment]

[1] Rotilă, V. (2013) The structure of consciousness: The concept of area of consciousness.
Restructurări dilematice (Dilemmatic Restructuring), Argonaut Publishing House, Cluj-Napoca,
Romani, pp. 54-68, )available at
http://www.academia.edu/13989704/The_structure_of_consciousness_The_concept_of_area_o
f_consciousness_english_version_)
[2] Berger, L.P., Luckmann, T. (1991). The Social Construction of Reality, A Treatise in the
Sociology of Knowledge, Penguin, Harmondsworth.
[3] Cooley, C.H. (1907). Social Consciousness, American Sociological Society, 12(5), pp.675-694.
[4] Damasio, A. (1999). The Feeling of What Happens: Body and Emotion in the Making of
Consciousness. New York: Harcourt Brace.
[5] Clark, A., Chalmers, D. J. (1998). The extended mind. Analysis 58, pp. 7-19.
[6] Searle, J. (1984). Intentionality and its place in nature. Synthese, 61 (1), pp. 3-16.

4
Un exemplu îl constituie faptul că inserția inițială a copilului într-o structură a realității este puternic mediată de părinți, tezele
lor de realitate a lumii devenind filtre de acces la acea structură a realității.

6
[7] Dennet, D.C. (1996). Kinds of minds. Toward an Understanding of Consciousness. New York:
BasicBooks.
[8] Gallagher, S., Crisafi, A. (2009). Mental Institutions, Topoi, Springer Netherlands, 28, pp. 45-51.