Sunteți pe pagina 1din 38

Cauzele sufletesti ale bolilor

“Tot ceea ce facem, de la gand, privire, gest, vorba, fapta, se inregistreaza undeva, in finitul care ne
inconjoara si cand plecam din viata ne intalnim cu noi, fiind direct raspunzatori pentru tot ceea ce am
facut”- Valeriu Popa.
Fiecare dintre noi este stapan pe gandurile sale. Acest lucru reprezinta puterea miraculoasa prin care toate
lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice si deci, boala; emitem ganduri
pozitive, primim starea de bine si de sanatate. Trebuie sa invatam sa detinem controlul absolut asupra
mecanismului nostru de gandire, supraveghindu-l in permanenta.

Marea putere a gandului ne poate vindeca bolile si astfel, ne face fericiti din nou, plini de viata si de forta.
Puterea vindecatoare infinita isi are radacinile in subconstientul nostru, al oamenilor. Schimbandu-ne
radical modul de a gandi ne vom influenta benefic drumul vietii.

Gandurile noastre sunt active si constituie semintele pe care le-am plantat. Subconstientul nu este
interesat daca gandurile noastre sunt bune sau rele, ci pur si simplu raspunde in deplina conformitate cu
natura acestor ganduri. El nu ne va contrazice niciodata, ci va accepta mereu ceea ce afirmam in mod
constient. Prin urmare, trebuie sa fim decisi sa alegem viata, sanatatea si iubirea. Renuntand la vechile
tipare inradacinate in subconstient, vom castiga o viata sanatoasa.

Gandul este viata. Gandurile noastre creeaza mediul inconjurator si lumea noastra. Daca avem ganduri
sanatoase, ne putem pastra sanatatea. Daca intretinem ganduri de boala, nu vom avea niciodata o
sanatate buna si nici frumusete si armonie. Nu trebuie sa uitam: corpul este produsul mintii si mintea
noastra il controleaza. Daca ne mentinem pe pozitia gandurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gandurile
de iubire, pace, multumire, puritate, perfectiune promoveaza o sanatate radioasa. Corpul este asociat
mintii. Daca ne doare dintele sau stomacul, mintea este imediat afectata.

A inceta sa gandim corect, inseamna a fi perturbati. Daca exista o stare depresiva in minte, nici corpul nu
poate functiona corect. Sanatatea mentala este mai importanta decat cea fizica. Daca mintea este
sanatoasa, corpul va fi sanatos. Daca mintea emite ganduri pure, bolile vor parasi corpul.

Fiecare gand, cuvant sau emotie provoaca o vibratie in fiecare celula a corpului si lasa acolo o impresie
adanca. Tebuie sa invatam sa inlocuim gandul nociv cu ganduri bune. De exemplu: gandul de curaj va
servi imediat drept antidot puternic contra urmarilor gandului de frica.

Este foarte important de stiut ca fiecare celula a corpului creste, sufera, primeste un impuls de viata sau
de moarte la fiecare gand care ne trece prin minte.

Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinta unei alimentatii dezechilibrate, cum se crede, ci si
rezultatul unor factori emotionali. Supararea, furia, nemultumirea modifica functionarea corecta a bilei, a
ficatului si inflameaza mucoasa intestinului subtire. Teama transforma mucoasa intestinului gros. Drept
urmare, abdomenul se baloneaza aparand disconfortul fizic, insomniile, dereglarile metabolice. Toate
aceste modificari determina o reactie imunitara anormala.

Gandurile negre sunt direct raspunzatoare de “otravurile” din mental, apoi se rasfrang asupra corpului
fizic. Asa iau nastere bolile. Sentimentele negative reprezinta otrava si stres pentru intregul organism.

Furia, mania, razbunarea, duc la dereglarea echilibrului acido- bazic. Asadar, tensiunea nervoasa
blocheaza intestinele, facandu-le inactive. Daca omul continua sa fie nervos, incarcatura emotionala
devine cronica, iar dezechilibrele nutritionale specifice devin mai pronuntate. Sodiul si apa sunt retinute in
organism, in timp ce potasiul, vitamina C, magneziul si vitamina B sunt epuizate.

Ce-i foarte trist, este faptul ca ne sinucidem lent, dar sigur, neglijand anumite semne particulare de
incetinire a functiilor unor organe, aparand astfel: indigestia, colita, constipatia, circulatia sanguina
deficitara, etc. Pe fondul acestor dereglari, stresul, furia, teama, nervozitatea, nemultumirea, nelinistea
accentueaza starea de boala si de imbatranire prematura.

Cand gandirea se purifica, afirmand binele, nu se produc asemenea blocaje. Imediat ce ne cream
imaginea noului mod de viata si de gandire in minte si inima, inseamna ca dorim o schimbare interioara.
In functie de cum gandim, declansam in propriul organism reactii si mecanisme ale caror urmari le vom
suporta.

Iata cateva cauze sufletesti ale bolilor:

Abces Suparare datorata frustrarilor neeliberate; incapacitatea de a ierta.

Abces anal Pierdere in plan emotional; sentimentul privarii, al frustrarii.

Accidente Neputinta; dorinta de evadare; agresivitate.

Acnee Inseamna neacceptarea propriei persoane. Nu iti place propria


persoana.Respingerea si ignorarea eului, a ideii ca suntem
manifestarea Divinului.

Afectiuni ale meniscului incapatanare si mandrie; rigiditate; teama;

Alcoolism inflexibilitate; lipsa armoniei dintre lumea interioara si cea


exterioara; ambitie.

implica probleme legate de tatal sau; trebuie cultivata detasarea de


acesta. Alcoolicul paraseste familia, slujba, viata, dar nu se lasa de
alcool. El se afla in relatie de dependenta de alcool si aceasta
inseamna ca din suflet lipseste iubirea. Persoana trebuie sa
iubeasca. Sa iubeasca lumea din jur si, daca acest sentiment ii
lipseste, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin
spiritual. De aceea el incearca sa-si reprime aceasta durere prin
orice mijloace. Trebuie ca omul sa inceteze sa mai poarte supararea
pe lumea din jur si sa intre in armonie cu ea, pentru ca armonia
inseamna iubire.

Cine de nimeni nu este iubit si pe nimeni nu iubeste foarte usor se


pierde in valurile ispitelor. Cei mai multi dintre oamenii nenorociti si
dintre facatorii de rele sunt jertfe ale unei copilarii triste, in care au
fost lipsiti de iubire si de purtarea de grije.  Acestia nu au ajuns sa
iubeasca pe nimeni.    

Nu trebuie uitat niciodata ca lucrurile care ne fac dependenti


genereaza numai suferinta.

Alergie Sunt rezultatul supararilor interioare, al nemultumirilor fata de


oamenii apropiati si lumea inconjuratoare. Stare de deriva;
sentiment de inutilitate, vinovatie; lipsa de curaj; refuzul sarcinilor
de viata. Cine iti provoaca alergie? Pe cine nu … suporti? Negarea
propriei puteri
Alergie la polen Intoleranta, vointa slaba; supraincarcare emotionala; asteptari ce
dau nastere la teama; constiinta pacatului.

Alopecie (chelie) Teama; tensiune; disperare; epuizare. Neincrederea in procesul


vietii.

Alzheimer Evadare din realitate; pierderea copilului interior, a puritatii


interioare; refuzul posibilitatilor si al ajutorarii.

Amigdalita Teama; emotii reprimate; incapacitatea de a se autoexprima;


dependenta de altii; saturatie, lehamite.

Amigdalita foliculara Incapacitatea de a formula propriile cerinte, de a pretinde ceea ce i


se cuvine.

Amnezie Teama; fuga din fata vietii; lipsa de vointa.

Amorteli Reflux emotional; inhibitii; regres psihic.

Anemie Atitudine de “da…dar”; lipsa bucuriei; teama de viata; sentimentul


inferioritatii. Este o utilizare incorecta a oxigenului la nivelul
globulelor rosii si este consecinta unui refuz de a-si utiliza talentele
in serviciul aproapelui.

Angina Reprezinta teama de a se exprima sau de a cere ceva parintilor sau


partenerului.

Anorexie (pierderea Negarea vietii; teama, scarba de sine; atitudine de respingere,


apetitului) sentimentul insecuritatii, “viata este periculoasa”

Anus Eliberare; descarcare; naturalete.

Dureri anale Constiinta pacatului; asteptarea pedepsei; josnicie.

Hemoragie anala Suparare si frustrare, sentimentul de a fi ofensat.

Prurit anal Constiinta pacatului din trecut; procese de constiinta..

Apatie teama. Reprimarea sentimentelor; izolare;

Apendicita ingrijorare; teama de viata; blocarea fluxului de energie benefica.


Preocupari impuse.

Atac, apoplexie Fuga de familie, de sine si de viata. Un accident indica un sentiment


de vinovatie. Un accident este de fapt un avertisment in plus pentru
a deveni constient de faptul ca e inutil sa te simti vinovat.
Aritmii Mod de viata prea alert sau prea lent.

Arsuri Suparare; ura arzatoare; izbucniri violente.

Artere Canalele bucuriei de a trai.

Arteroscleroza Rezistenta, incordare; refuzul de a vedea binele, vederi inguste;


ignorarea valorilor; putere si dorinta de viata scazute.

Articulatii Reprezinta punctele de cotitura ale vietii si usurinta de a schimba


ceva in viata.

Articulatia mainii Avant si naturalete.

Artrita Apare la persoanele care nu sunt iubite. Spirit prea critic si rigiditate
provenita din mental. Nu incerca sa-i schimbi pe ceilalti, accepta-i pe
ceilalti asa cum sunt.

Daca artrita e prezenta la nivelul mainilor, bratelor, picioarelor si


soldurilor esti incredintat ca oamenii se folosesc de tine. In realitate
nu exprimi ceea ce vrei. Accepta intotdeauna sa te sacrifici pentru
ceilalti si apoi sa incepi sa-i critici. Corpul tau iti spune ca e vremea
sa te  afirmi prin tine insuti.

Artrita reumatoida Revolta impotriva circumstantelor date; sentimentul de asuprire si


de inselare.

Astm Lipsa de iubire sau iubire sufocanta; incapacitatea de a respira


pentru sine; atmosfera sufocanta; Durere reprimata. Plans suprimat.
O femeie si-a alungat fica din casa. Aceasta a crescut, apoi s-a
imbolnavit de astm, care nu a mai putut fi tratat cu medicamente.
Cand fica a reusit sa-si ierte mama, astmul i-a trecut.

Astm infantil Teama de viata; “nu este bine sa fii aici”.

Atacuri de dispnee Teama (refuzul de a accepta greutatile vietii); stagnare in


(sufocare) infantilism.

Atrofieri musculare Temeri; dorinta de a dirija totul si pe toata lumea; nevoia de a fi in


siguranta; lipsa de credinta; pierderea sperantei.

Autism Intr-o experienta anterioara, individul a manifestat refuz al societatii


(mizantropie), ducand o viata marginala. Acum singura solutie este
iubirea pe care va trebui sa o daruiasca si sa o primeasca de la
apropiatii sai.

Avort Teama de viitor; nu acum – mai tarziu.


Balbaiala (dysphemie) Nesiguranta; incapacitate de autoexprimare.

Balonare (gaze Atasament fata de traume mai vechi; gandire rigida; vitalitate
intestinale) scazuta.Exces in analizarea problemelor, blocare la un anumit nivel
de viata nefavorabil, necesitatea schimbarii.

Bazin Reprezinta aspecte creatoare si procreatoare ale individului. O


problema a bazinului subliniaza ca chakra radacina nu functioneaza
corect. In general, disfunctia se datoreaza schemelor negative
privind sexualitatea.

Bataturi (clavus) Reprimarea propriei imaginatii; autolimitare; teama de progres.

Bila Placerea pentru mancaruri fierbinti, iuti, acre, uscate si sarate


deranjeaza functia bilei. De asemenea mania, supararea, frica,
activitatea sexuala excesiva sunt  factori de dereglare a bilei.

Boala Addison Grava deficienta emotionala; manie fata de sine insusi.

Boala (Sindromul) Dezechilibru; prea multe ganduri negre; sentimentul infrangerii


Cushing totale.

Boala Dupuytrenne Frica de a nu fi suficient de bun; esecuri, temeri nemarturisite,


(atrofii ale musculaturii atasament de putere.
palmare)

Boala Hodgkin Autoinvinuire; teama ca nu “corespunzi”; permanenta incercare de a


demonstra ceva; sangele se dilueaza total; in lupta pentru
recunoasterea meritelor nu este loc de bucurie.

Boli ale sinusurilor O persoana iubita iti creeaza necazuri; stagnarea intr-o anumita
ipostaza existentiala.

Boli cronice Rezistenta la schimbare; teama de viitor; nesiguranta.

Boli incurabile in acest stadiu nu se mai poate vindeca prin interventii exterioare ;
doar tratamentul din interior este eficient; problema s-a nascut din
nimic si tot acolo se intoarce.

Boli limfatice Semnal de alarma – mentalul trebuie orientat spre elementele cele
mai importante ale vietii: iubirea si fericirea.

Boli nervoase Se refera la sistemul nervos central, cel care conduce, coordoneaza
toata viata omului. El reprezinta comandamentul suprem al
sistemului nervos si al intregului organism. Grijile permanente sunt
pacate impotriva propriei tale naturi. Ele au urmari asupra sistemului
nervos sau asupra acelor boli care tin de somatizari nervoase.
Nemultumirea de sine, neincrederea in propria persoana duce la
dizarmonii psihice, bolile de vedere, de auz, de perceptie.

Daca te autoculpabilizezi, predispozitia de a achizitiona o boala


psihica este foarte mare.

Stresul, tensiunea, ingrijorarea provoca insomnie, dureri de cap,


alergii, boli cronice, ulcere, tensiune arteriala, infectii etc. Bolile pe
fond nervos provin din ciuda, manie si alimentarea cu ganduri
negative.

Starile de stres din copilarie si adolescenta care n-au fost depasite


pot influenta negativ caracterul, sanatatea si soarta urmasilor. Daca
un om pastreaza pica celui decedat, acest lucru se va reflecta
negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice,
schimbarea caracterului.

Cei care nu cred in Dumnezeu sunt alienati, instrainati, indepartati


de natura umana, de Dumnezeu. De aceia oamenii care nu cred
in Dumnezeu sunt mai expusi la boli datorita scaderii
coeficientului de imunitate.

Nelinistea este ucigatoare.  Valul de neliniste din sufletul nostru este


oglinda angoasei, a anxietatii, fricii etc. Nevroza anxioasa se
caracterizeaza printr-o stare de neliniste, adesea extrema, cu frica
de moarte si cu sufocari, cu palpitatii, transpiratii, ameteli,
tremuraturi si cu senzatia de oprire a inimii.

Bolile copilariei Copilul accepta neconditionat convingerile familiei si conventiile


societatii.

Brat Acceptarea, capacitatea de a stapani experientele vietii, de a primi


placerile.

Fracturi ale bratului Libertate scazuta de miscare; monotonie; actionare fortata.

Bronsita Atmosfera familiala tensionata; certuri violente, tipete; apoi linistea


este prea mare; izolare emotionala si intelectuala. Pneumonia si
bronsita se datoreaza unor suparari de lunga durata. Cand nu iubim
lumea inconjuratoare au de suferit plamanii.  

Bulimie (cresterea Teama; nevoia de protectie; negare a propriilor emotii, a


apetitului) sentimentelor.

Bursita cervicala Suparare reprimata. “Trebuie sa lovesc pe cineva!”


(inflamatii ale
musculaturii cervicale)

Cancer Este boala intristarii, reprimarea sentimentului negativ, deprimarea


si nemultumirea fata de sine, de soarta si atasament fata de viitor.

Rani adanci; resentimente din cauza unor traume vechi; tristeti


ascunse care macina fiinta; reprimarea urii; situatii disperate de
viata; neasumarea raspunderii. Bolnavii de cancer cad in depresie si
regreta trecutul.

Regenerarea iubirii fata de alti oameni este prima cale spre


vindecarea cancerului si a altor boli. Femeile care tin mari suparari in
profunzime se imbolnavesc de cancer. De fapt toate emotiile
inabusite produc cancerul. Emotiile ascunse multa vreme in tine
sfarsesc prin a exploda, ceea ce provoaca si explozia celulelor din
corpul tau.

Daca jignim prin cuvinte persoana iubita putem sa ne alegem cu


cancer la buze, la limba sau gingii, iar daca vom critica in
permanenta ne vom imbolnavi de cancer hepatic. Daca ne vom
supara in permanenta pe persoana iubita, pe sine si pe soarta ne
vom imbolnavi de cancer la piept. Daca vom gandi agresiv despre
cei apropiati riscam un cancer la stomac.

Cauza spirituala a cancerului consta in faptul ca individul nu a


asimilat cel putin jumatate din lectiile karmice ce i-au fost propuse in
aceasta viata, refuzand astfel evolutia. Cancerul reprezinta o
autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificila. De fapt, cancerul
este o boala a sufletului si  de aceea trebuie vindecat intai
sufletul.

Cancer de col uterin Relatie deteriorata cu lumea; perioade din viata risipite inutil.

Cancer labial Suprimari reprimate; invinuirea altora; obiceiul de a blestema.

Cancer laringian Teama; pierderea sigurantei; protest vehement impotriva situatiei in


care trebuie sa traiasca.

Cancerul mamar Se datoreaza supararilor pe tema iubirii si o permanenta


nemultumire in legatura cu banii, cu situatia materiala.

Candidoza Lipsa de concentrare, dezorientare; frustrare, suparare; dorinta de a


avea contact cu semenii, dar, in acelasi timp, lipsa totala de
incredere in altii; mari pierderi.

Furuncul Otrava ce se hraneste din jigniri personale.

Carenta (lipsa) de fier Scaderea tonusului vital, ca urmare a risipirii energiilor mentale.

Cataracta Incapacitatea de a privi inainte cu bucurie; viitorul este intunecat;


estomparea sentimentelor; respingere din cauza nemultumirilor.

Calcai (accidente) Pierderea ritmului in viata; viata trepidanta; revolta..

Ceafa intepenita Refuzul de a se schimba, teama de noutate.


Cefalee, migrena Subaprecierea eului; autocritica; teama. supararea puternica pe un
semen al tau duce la un blocaj energetic.Remediul se realizeaza prin
schimbarea gandului de ura in pace si adoptarea unei gandiri
pozitive. Restabilind legea iubirii prin iertare iti recapeti sanatatea.

Celulita Blocarea intr-o trauma din copilarie; atasament fata de amintirile


dureroase din trecut; dificultatea de a progresa; teama de a fi
independent, de a alege propria directie.

Cheratita (ingrosari ale Suparare neiertatoare; tendinta de a lovi tot si pe toata lumea care
pielii) apare in fata ochilor.

Chist Rememorarea si alimentarea unor vechi traume; optica gresita


asupra lumii.

Chisturi toracice Alintare exagerata; grija exagerata; pasivitate; abtinere de la hrana.

Clavus (batatura) Opinii si imaginatii excesive, rigide; teama permanenta.

Coagulopatie Calea bucuriei se inchide.

Coapsa ( probleme la Atasament fata de traumele suferite in copilaria timpurie.


coapsa)

Colecist Trairi emotionale care rabufnesc repetat, ateptand rezolvarea;


porniri explozive, agresive.

Colecistita Capacitate scazuta de aparare; subjugare.

Colesterol Canalele bucuriei se inchid; teama de a primi bucuria; sentimentul


ca-ti lipseste ceva. Corespunde inaspririi naturii sentimentale,
rigiditatii persoanelor care isi creaza o carapace de protectie. Acel
individ are o mare teama de a accepta bucuria. El ar trebui ca in
permanenta sa lase emotia si energia iubirii sa curga prin
fiinta lui.

Colici Toata lumea din jur este nervoasa, nerabdatoare si are un


comportament suparator; incapacitatea de a iesi din situatii
apasatoare.

Colica biliara Tensiune interioara din cauza atacurilor.

Colici abdominale Teama; tendinta de a te opune; mod de viata tensionat; conflicte


familiale.

Colita Sentiment de spaima, angoasa; parinti prea exigenti; spaima de


esecuri repetate; dorinta de tandrete, duiosie.
Coloana vertebrala Este axul care poarta amprenta implinirilor noastre, a blocajelor
noastre si a temerilor noastre, a refuzului de a evolua, de a iubi, a
tuturor suferintelor si temerilor pe care acestea le genereaza.
Durerea in coloana vertebrala este de regula supararea pe omul
apropiat, pe sine si pe soarta. Daca amploarea supararilor este mare
poate sa apara o deformare a coloanei, o fractura sau sa se formeze
o cocoase.

In aceasta situatie trebuie sa va rugati pentru dvs. si pentru


intregul neam ca sa fie indepartate supararile, nemultumirile de
sine, de situatie si de soarta. Omul apropiat, indragit, este dat de
soarta si Dumnezeu, iar supararile mari la adresa lui sunt, simultan,
suparari pe soarta si Dumnezeu.

Blocajele in partea de jos a coloanei indica teama de viitor si lipsa de


sustinere financiara. Durerile sau blocajele in partea de mijloc a
coloanei indica un sentiment de culpabilitate si dificultati de detasare
fata de trecut. Durerile sau blocajele in partea de sus a coloanei
indica neintelegerea de catre anturaj, o lipsa de sustinere afectiva,
impresia permanenta ca are niste responsabilitati greu de suportat.
O sciatica, de exemplu, indica teama de viitor si de problemele
banesti, nesustinerea din partea anturajului. Fracturile de coloana
apar nu numai ca te superi rau, dar si pentru ca te superi pe cineva.
Oamenii suparaciosi nu stiu sa accepte umilirea dorintelor si, de
aceea, au coloana incovoiata.

Coma fuga de cineva sau de ceva.

Congestia cerebrala Se datoreaza respingerii vietii si afisarea unei incapatanari. Ura se


naste in cap si se blocheaza prin traumatism cranio-cerebral.

Traumatism cerebral Inseamna certuri mari cu sotia, suparari si gelozie. Gelozia


inseamna ura si creaza un blocaj la nivelul capului. Daca un om are
caracter dur si nutreste ganduri urate, pline de gelozie fata de alti
oameni, apare cancerul creierului.

Cifoza (curbura a Compromis inutil; drum de viata deviat; pierderea aspiratiilor; vise
coloaneivertebrale) nerealizate.

Dislocari la coloana Impunera vointei fortat; cruzime ; rapacitate ; consecinta a unei


vertebrala directii gresite.

Modificarile curburii Rigiditate; teama; se insista asupra unor idei imaginare vechi;
fiziologiceale coloanei necredinta; lipsa de vointa.
vertebrale

Colon iritabil in prima perioada de viata au avut loc interventii dure la nivel
sufletesc
Coma Teama; fuga de ceva sau cineva.

Comedoane (puncte Mici izbucniri de furie; plictis de viata; neglijenta, regresie raportata
negre) la calitatea vietii.

Comotie cerebrala Impuls spre un nou inceput; opticii asupra existentei; lipsa de
armonie intre manifestarea interioara si cea exterioara.

Conjunctivita Suparare si deceptie din cauza a ceea ce vezi in viata; relatii prin
constrangere; tendinta spre atingerea imposibilului, depasirea
limitelor.

Constipatie Atasament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme


devenite inutile. Nu vrea sa faca loc la ceva nou. Trebuie sa lase
trecutul si sa mearga mai departe. Adesea zgarcenie; viata
dezordonata.

Cot Schimbare de directie; primirea de noi placeri.

Probleme ale articulatiei incapatanare; vointa; supratensionare; exteriorizari agresive.


cotului

Crampe (Spasme) Tensiune; ingrijorare; atasament exagerat; dezordine; nesiguranta


in relatia de cuplu; viata usuratica.

Creier Computerul sufletului, avand rol de comutator.

Boli mintale Fuga disperata de familie; evadare din realitate; retragere, izolare
de viata.

Degradare mintala La nivelul capului Prana (energia) circula insufficient; decadere in


partea rigida, intunecata a vietii; trauma la nivelul mentalului.

Tumoare cerebrala Programare gresita; incapatanare, inchistare; gandire rigida; cariera


impusa.

Degetele de la mana Reprezinta elementele constitutive ale vietii.

Degetul mare Vitalitate; intelect si ingrijorare; suparare; rezistenta la solicitari.

Degetul aratator Egoul; creativitate, teama; amenintare; autoaparare, autoritate.

Degetul mijlociu Intelect; radiere; primire; acceptare; sexualitate.

Degetul inelar Uniune; iubire; tristete; sensibilitate.


Degetul mic Familie; legaturi interumane; empatie.

Deformari artrozice ale Dorinta de a pedepsi, de a replica violent; de a face reprosuri;


degetelor senzatia de victim, santaj emotional, zgarcenie.

Degetele piciorului Reprezinta aportul nostru la neinsemnate actiuni referitoare la viitor;


caracterul.

Dependenta de medica- Evadare din fata eului; teama; lipsa iubirii, a increderii in sine.
mente si de droguri

Depresie Confruntarea cu o cale a vietii eronata. Ignorarea voita a propriilor


sentimente si a starilor interioare. Starea pe care medicii o numesc
depresie este o lipsa a dorintei de a trai. Acest program poate fi o
urmare a lipsei dorintei de a avea copii sau se naste un copil nedorit
(fata in loc de baiat sau invers,  s.a.). De fapt cele mai multe greseli
ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creaza acestuia
un program de autodistrugere. De aceea deprimarea odata instalata
nu mai poate fi usor vindecata. Cand te simti continuu nefericit
si nemultumit, cand nimic din jur nu-ti mai place te indrepti
spre depresie. Depresia este o agresiune impotriva ta insuti.
Conflictul cu spatiul in care traiesti predispune la dizarmonii
nervoase.

Dermatomicoze Superficialitate; situatii de viata nerezolvate, ce se repeta din lipsa


de curaj sau putere.

Deviatie de sept Trasaturile feminitatii sau masculinitatii sunt puse pe planul al


doilea; tulburari ale rezistentei la dificultati; impiedicarea fluxului
energetic.

Diabet zaharat Nu-i atat o boala cat o reactie de aparare a organizmului.


Organismul trebuie sa blocheze programele distructive ale altor
oameni patrunse in campul acestuia. Cu cat mai puternic si mai
periculos este programul distructiv cu atat mai eficienta si mai sigura
trebuie sa fie blocarea acestuia, respectiv a bolii semnalate.

Cauza principala este dorirea unui rau din tot sufletul unei
persoane iubite si de care te-ai despartit. Aceste sentimente
provoaca diabetul pentru ca au ucis iubirea si prin aceasta legatura
cu cosmosul. De aceea sa nu renuntati niciodata la persoana iubita.

La paisprezece ani o fata se indragosteste puternic de un tanar, insa


a trebuit sa se desparta ca erau incompatibili. Fata a inceput sa-l
urasca de moarte pe tanar. Prin uciderea acestei iubiri ea a capatat
diabet, intrucat  a incalcat legile de baza ale universului. S-a produs
o ruptura intre ea si Dumnezeu..

Diaree Teama; respingere; agitatie; incoerenta; lipsa de masura. Refuzul de


a slabi incordarea. Refuzul de accepta idei noi

Dilatatii vasculare Asumarea unor sarcini prea mari; amestec exagerat in treburile
altora.

Dinti Dificultati in a lua decizii; vitalitate; agresivitate. Distrugerea dintilor


apare ca efect al vorbelor rele adresate parintilor, rudelor si urarea
raului oamenilor apropiati. Plangerea de soarta proprie si o
alimentatie incorecta, existenta geloziei si a supararilor ascunse. O
durere a dintilor inseamna ca e timpul sa iei o decizie fara sa-ti fie
teama de rezultate..
Intrucat dintii tin de dorinte, lipsa dintilor din fata este dovada unei 
blocari dure a sexualitatii necontrolate.

Dureri frecvente de dinti Amanarea unor decizii hotaratoare; incapacitatea de a reflecta


asupra lor.

Dresul vocii Temeri; lipsa de autoincredere; sentimentul subjugarii;

Dureri Constiinta culpabilitatii; vinovatia cere intotdeauna pedeapsa.


Dorinta de iubire, de tandrete.

Eczema Antagonisme ireconciliabile; izbucniri sentimentale; instrainare.

Edem Ce sau pe cine nu vrei sa lasi sa plece? Introvertire din cauza unor
jigniri.

Emfizem pulmonar Teama de a primi viata; convingerea ca nu se poate sa traiesti fara


merite, existenta lipsita de valoare.

Emotivitate Pierderea terenului; instabilitate a principiilor de viata.

Emotii Incredere de sine diminuata; vatamari sufletesti.

Encefalopatie Certurile foarte puternice inainte de nasterea unui copil, ajungand


pana la limita divortului si, chiar, la ganduri de sinucidere fixeaza in
structura campului  copilului programe puternic distructive. Copilul
care se naste plateste prin aceasta boala.

Entorsa Suparare si rezistenta; incapatanarea de a urma un drum cunoscut.

Enurezis (urinare in Teama de intuneric; frica de unul dintre parinti – de regula, de tata.
somn)

Epidermofitoza (ciuperca Sentimentul   nereusitei   din cauza respingerii; dificultate in a


ladegetele picioarelor) progresa; a trai ca parazit in mediul inconjurator.
Epilepsie Constiinta ca esti haituit; refuzul vietii; lupta cu partea intunecata
din interior; acumularea fortelor autodistrugatoare; reactie exagerat
de violenta in cazul conflictelor. Este rezultatul unei depresii de
profunzime.

Eructatii (ragait) Ingrijorare, lacomie; neacceptarea situatiei in care se afla.

Eruptii cutanate Nerabdare; modul pueril de a atrage atentia.

Escoriatii, julituri Poticniri marunte in viata; individul se autopedepseste astfel.

Excrescente Alimentarea unor vechi traume; a supararii.

Extenuare Rezistenta; plictiseala; persoanei nu-i place ce face.

Faringita Vorbarie goala; impunerea propriilor idei.

Fata Ceea ce suntem si ceea ce aratam lumii; sentimentul frustrarii,


evitarea confruntarilor,  transferul dorintelor erotice in minte din
inima si din organele sexuale.

Flascitate tegumentara Spirit analitic exagerat; atitudine de amaraciune in fata vietii;


(riduri) invinovatirea altora.

Febra Suparare arzatoare; protest; prelucrare karmica fortata. Toate


dorintele inabusite, inchise in tine explodeaza. Inceteaza sa aduni
totul in tine. Supararea si furia nu-ti sunt benefice, te pedepsesti
singur.

Fese Reprezinta puterea; fermitatea (labarbati); rezerve interioare (la


femei); fese lasate – neputinta, lipsa puterii; fese mari – blocaj
energetic, depozitarea problemelor.

Fibroza chistica Convingerea ca viata nu te sustine; autocompatimire; procese de


constiinta din cauza unor greseli (adesea imaginare); complexe.

Ficat Moralitate; toleranta; conciliere; sintetizarea fenomenelor traite;


evaluare; conceptie despre lume; credinta.

Este organul care riposteaza la supararile pe oamenii apropiati si


pastreaza deseori manie reprimata. Ficatul este sediul celor mai
negative emotii (ura, mania, furia). Problemele de ficat vin dintr-o
manie indreptata impotriva propriei persoane, ca rezultat al unui
conflict intre suflet si mental. Ficatul sufera la persoanele carora le
place sa faca o apreciere dura a celor apropiati.

Stresurile de orice natura au un efect negativ asupra ficatului. Ficatul


este un instrument al sufletului si, de aceea tratamentul depresiei
nu poate fi despartit de cel al ficatului.

O mare putere o au emotiile asupra ficatului si a secretiilor bilei.


Emotiile pozitive – bucuria, buna dispozitie, voia buna – maresc
secretia bilei, iar supararile o opresc partial sau complect. Ficatul
este foarte sensibil la suparari. Sa ne amintim de un proverb
popular care spune de suparare i s-a varsat fierea in  sange.
Supararile agresive pe oamenii apropiati determina cancerul
ficatului.

Problemele de vezica biliara arata ingustime de spirit. Icterul se


poate declansa la individul care sufera un prejudiciu pe care el nu-l
va sti sa-l indrepte.

Hepatita reprezinta rezistenta la schimbare. Refuzul de a vedea


limpede, de a discerne.

Ficatul este legat si de credinta. Credinta in univers permite


emotiilor negative sa curga pentru a curata ficatul.

Boli ale ficatului Permanente suferinte; bolnavul cauta permanent greseli in sinele
sau si le justifica prin faptele sale; sentimentul nimicniciei.

Fistula anala Alegere nemultumitoare; atasament fata de vechi traume.

Flatulenta (balonare) Ingrijorare; ganduri nedigerate; supraplin emotional.

Flictene (basici) Rezistenta; lipsa unui sprijin emotional.

Fobie Trauma care isi are radacinile in vieti anterioare.

Foliculita Legaturi necorespunzatoare; imoralitate; rea vointa.

Fonatie (probleme Ingradirea exprimarii sinelui; negarea si deformarea realitatii.


inproducerea sunetelor)

Fracturi Revolta impotriva circumstantelor, a autoritatii, in general; dorinta


de a epata.

Fractura de col femural Tendinta de a insela varsta; atasamentul exagerat fata de forme
exterioare; tendinta de a demonstra lucruri insignifiante.

Fractura de piramida Corectarea directiei de viata; pasi nejustificat de indrazneti.


nazala

Fracturi costale Limitare; sentimentul subordonarii, violenta reprimata.

Frigiditate Teama; negarea si condamnarea placerilor sexuale; partener


insensibil. Credinta ca sexul este rau.

Frisoane Spiritualitate limitata; introvertire; indepartare de sinele interior;


dorinta de izolare, de retragere

Gamba Teama de viitor; negarea progresului. Reprezinta personalitatea, Eu-


L inferior. Sunt in analogie cu semnul varsatorului.

Dureri ale gambei Tensiune emotionala; ritm mult prea alert.

Gangrena Tulburari mentale; ganduri care afecteaza bucuriile.

Gastrita Nesiguranta permanenta; sentimentul ruinarii.

Gat Elasticitate; capacitatea de a vedea ce se ascunde in spatele


lucrurilor; inclinatie spre unilateralitate; temeri. Bucuria exprimarii
sinelui. Canalul creatiei libere. Orice problema legata de gat
corespunde temerii de a intreba si de a se exprima, sau un blocaj al
creativitatii inspirate. Refuzul schimbarii, rigiditate, manie ascunsa
datorita unor cuvinte jignitoare.

Nod in gat Sentimentul inoportunitatii; insuficienta autocunoastere, reprimarea


sentimentelor; jigniri.

Polipi in gat Conflicte familiale; instrainari; pierdere de energie din cauza


conflictelor.

Gat intepenit Conceptii unilaterale; lipsa de flexibilitate; ingrijorare.


(torticolis, gat de lup)

Bolile gatului Incapacitatea de a sustine un punct de vedere in favoarea sa,


suparare reprimata, lipsa autoexprimarii, rezistenta la schimbare

Probleme ale gatului Abordarea problemelor in mod unilateral; incapatanare; inflexibilitate


sau influentabilitate.

Genunchi Simbolizeaza legatura intre suflet si personalitate. O problema la


genuchi indica o indepartare de scopul sau din aceasta incarnare si
un refuz de a evolua, mandrie inmagazinata, incapatanare si lipsa de
flexibilitate.

Gingii (bolile gingiei) Incapacitatea de a actiona si de a lua decizii, lipsa ancestrala a


increderii in sine. Durerea gingiilor inseamna ca trebuie sa-ti
intaresti hotararea luata.

Atrofieri ale gingiei Renuntare la suportul interior; lene provenita din lipsa vitalitatii, a
vietii interioare; ocolirea incercarilor vietii.
Gingivita Deciziile luate in viata nu aduc bucurii.’ Incapacitatea de a lua decizii
si de a actiona; lipsa increderii in sine.

Gingivoragie Tulburare accentuata; dorinta de a corespunde asteptarilor; infectie


(hemoragie a gingiilor) in corp.

Glande Izvor; capacitate de a initia ceva.

Probleme ale glandelor Diminuarea capacitatii de a incepe ceva; lipsa de scop.

Glande suprarenale Lipsa de credinta; delasare; griji.

Glanda pituitara Reprezinta centrul controlului

Glaucom Neacceptarea sinelui; tensiune din cauza unor traume vechi; apasare
excesiva. Insensibilitate; obtuzitate; atasament exage/at.

Glezna Mobilitate; capacitatea de a schimba directia.

Gripa Reactii la isteria-n masa si la credintele general acceptate; teama de


exterior; influentabilitate; nemultumire neintemeiata.

Greata, varsaturi Ocolire si refuzul unei idei, persoane, experiente; revolta impotriva
destinului, revolta, antipatie.

Gura Primirea hranei si a ideilor datatoare de viata; capacitate de primire.

Bolile gurii Idei de nezdruncinat; gandire rigida; imagine ingradita despre lume.

Guturai Se declanseaza intr-o perioada de confuzie a individului sau in urma


unei temeri, culpabilitati. Nasul care curge reprezinta lacrimi si o
purificare necesara.

Gusa Victimizare; nereusite; insatisfactii pe planul creativitatii; lipsa


capacitatii de infranare; probleme cu proprietatea personala.

Guta Dorinta de a domina; nerabdare; suparare; oboseala, lipsa de


odihna.

Halena (miros neplacut Suparare alimentata de trairi negative sidorinta de razbunare.


al gurii)

Halitoza (respiratie urat Reavointa; acuzatii josnice; fantezie murdara, bolnavicioasa; jignirea


mirositoare) ltora fara discernamant.

Hemipareza Atasament de bunuri materiale si sufletesti; sentimentul neputintei,


al abandonarii; dependenta de cineva.

Hemoragie Fuge bucuria; spre ce se indreapta supararea? tendinta spre


neliniste; agitatie care provoaca izbucniri prea puternice.

Hemoragii interne Porniri reprimate, vag conturate; agresiuni la adresa vietii, mediu
neprielnic.

Hemoragii nazale Cauza principala este trufia.

Hemoroizi Ingrijorare din cauza limitelor temporale; suparare adusa din trecut;
tulburari ale capacitatii de concesie; sentimentul impovararii;
incapacitatea de a actiona; zgarcenie; atasament. Teama de a slabi
incordarea.

Hepatita Deteriorarea normelor morale; constiinta vinovatiei; infamie;


rezistenta la schimbare; teama, suparare, ura: ficatul este sediul urii
si al furiei.

Hepatomegalie (marirea Vointa deteriorata; intuitie diminuata; scarba de viata.


involum a ficatului)

Hernie Legaturi intrerupte; ganduri apasatoare; suprasolicitare;


autoexprimare prost inteleasa.

Hernie inghinala Directie de viata gresita; probleme de natura sexuala; dificultati in


delimitarea sferelor de preocupari infumurare.

Hernie ombilicala Oprimare; santaj emotional; lupta (asumata de buna voie) pentru
existenta; dor dupa trecut.

Hernie de disc Inseamna indecizie, senzatia ca viata a devenit de nesuportat.

Herpes Pudoare alimentata de conventiile sociale; placerea actului sexual


vazuta ca izvor al pacatului; Dumnezeu e perceput ca razbunator;
respingera sexualitatii.

Herpes genital Insatisfactie sexuala; rusine; reprimare, retinere.

Hidrotorace (apa la Apasarea vietii; lipsa iubirii; dorinta excesiva de putere; invidie.
plamani)

Hiperaciditate gastrica Agresiune reprimata; teama provenita din mediul familial; putere de
viata neconsumata.

Hiperfunctie biliara Incapatanare; impunere ca si conducator; dominarea altora.


Hipermetropie Teama de prezent; amanarea problemelor.

Hipertiroidie Permanenta frustrare: nu exista nici o modalitate de a satisface


ambitiile proprii; lupta pentru prestigiu; asteptarile altora sunt mai
importante; Eul ramane pe al doilea plan.

Hiperventilatie Teama; opunere la schimbare; lipsa de credinta, disperare.


(respiratii frecvente)

Hipoacuzie Pretentii exagerate; lipsa capacitatii de a fi independent si de a te


pune in valoare; temeri ascunse.

Hipofiza Indeplineste rolul centrului deorientare; lipsa unui tel in viata;


plictiseala din cauza bunastarii; lipsa de imaginatie.

Hipofunctie biliara Energie vitala scazuta; inchistare emotionala.

Hipoglicemie Prea multe lucruri s-au adunat deodata; disperare.

Hipotrofie Fuga din fata greutatilor vietii; ocolirea confruntarilor provenite din
hepatica(micsorarea relatiile umane.
ficatului)

Homosexualitate Femeia geloasa rapeste aptitudinile copiilor si nepotilor ei si ii


impinge la homosexualitate. Gelosul ajunge nu numai la sterilitatea
fizica, ci si creatoare. Un om homosexual este incredibil de gelos in
interior. Alcolismul si narcomania sunt alte forme de blocare  a
geloziei.

Icter Idei preconcepute fata de sine si de lumea exterioara; pretentii


neconcordante cu realitatea.

Inflamatia ileonului Teama; ingrijorare; lipsa increderii in sine.


(inflamatiela intestinul
subtire)

Impotenta Obligatia de a dovedi ceva; tensiune; constiinta pacatului; conventii,


prejudecati. Apare din cauza geloziei, a supararilor si a dispretului
fata de femei. Aceasta agresiune se dezvolta si programul de
autodistrugere  afecteaza sistemul urogenital. Daca barbatul a fost
deseori suparat pe femei, a gandit rau  despre ele, el este un viitor
impotent.

Incontinenta urinara Renuntare la putere; neputinta; grad avansat de delasare.

Indigestie Nesiguranta in planul material; neliniste profunda; lacomie; invidie.


Infarct Impas emotional; aglomerare de tensiuni si agresiuni.

Infarct miocardic Goana dupa bani; pierderea bucurieivietii; neglijarea scopului in


planul emotional; indepartare, retragere emotionala.

Infectie Iritare, suparare si sentimentul devulnerabilitate, de agresivitate.

Infectie urinara Dezamagire din cauza unui iubit sau a unei persoane de sex opus;
altii sunt de vina!

Inflamatia mucoaselor Joci un rol isteric; tulburari de personalitate.

Inflamatii Suparare; agitatie; porniri razboinice reprimate. Teama; furie;


imaginatie febrila; conditii de viata care creeaza suparare si
frustrare.

Inflamatii ale ovarelor Izbucnirea pornirilor sexuale; lacomie; energii sexuale neinfranate.

Inima (vezi si sangele) Principala forta ce pune in miscare viata; ghid al vietii; centrul iubirii
si al sigurantei; gandire curata.

Reprezinta centrul iubirii. Daca nu-si exprima deschis sentimentele


individul isi inchide chakra inimii si risca sa aiba probleme cardiace.
Datorita reprimarii emotionale si a sentimentelor multe persoane au
probleme cardiace. Un om bolnav de inima este depozitarul
unei cantitati enorme de ganduri de ura. Problemele conflictuale
indelungate, insatisfactiile, conflictele interpersonale genereaza
hipertensiuni esentiale si boli de inima. Bolile cardiace au drept
cauze gelozia si supararea pe oamenii apropiati.

Prin ganduri de iubire a semenilor si a Lui Dumnezeu se vor putea


anula gandurile de ura. Lipsa afectiunii poate deregla inima.
Dragostea si compasiunea pot constitui forta terapeutica care ajuta
la refacerea inimii.

Persoanele care isi reprima sentimentele acumuleaza blocaje


energetice la nivelul inimii. Stim ca verdele este culoarea
predominanta a inimii. De aceea o plimbare intr-o padure
indepartata de agitatia oraselor sau intr-un lan inverzit va spori
sanatatea si vitalitatea inimii. Aceleasi efecte se pot obtine prin
folosirea in timpul meditatiei a unor pietre sau cristale de culoare
verde.

Reumatismul cardiovascular are doua cauze:  o lunga perioada de


suparare sau tristete precum si din cauza unei expuneri repetate la
factorii climaterici nocivi, cum este frigul.

Un atac cardiac arata ca persoana nu transmite suficient


energia iubirii. Ea va trebui sa-si manifeste iubirea in toate relatiile
sale.
Boli cardiace Criza emotionala grava; lipsa bucuriei; ■ impietrirea inimii;
predispozitie spre stres.

Insuficienta cardiaca Fuga din fata responsabilitatilor sau din fata legaturilor stagnante,
blocate.

Insolatie Egocentrism puternic.

Insomnie Frica; neliniste; sentiment de vinovatie.

Provine din totala incapacitate a spiritului de a-si concentra puterile


pentru a-si focaliza gandurile. Tratamentul pentru vindecarea
insomniei trebuie sa inceapa ziua. Este necesar sa va deprindeti
spiritul sa-si indrepte toata forta gandirii asupra actului pe care
tocmai i-l efectuati.

Cand imprastiati forta gindirilor in mai multe locuri, slabiti


capacitatea spiritului de a se concentra, din care cauza seara ii este
din ce in ce  mai greu sa se detaseze de trup si sa se reintoarca
dimineata cu fortele refacute. Nu putem avea un somn bun noaptea
decat daca spiritul se retrage din corp.

Insomnia mai este generata de intretinerea unor ganduri de


culpabilitate.

Oglinzile din dormitor sunt raspunzatoare de cazurile de insomnie.

Insuficienta valvulara Forta vitala stagnanta; diminuarea dorintei de a trai; epuizarea


energiei vitale.

Intestine Reprezinta eliberarea de ceea ce este inutil. refuzul de a intelege


unele lectii de viata din punct de vedere evolutiv. Daca omul nu
suporta stresul se imbolnaveste intestinul gros, iar daca se infurie
acumuleaza agresivitate si se imbolnaveste cel subtire. Intestinul
subtire sufera cand agresivitatea nu este suprimata.

Informatia este receptata in primul rand de intestin, care are rolul


principal in prelucrarea primara a acesteia. Reaua dispozitie,
plictiseala si nereusitele la serviciu conduc la o functionare
defectuoasa a intestinului gros.

In cazul cand se manifesta constipatia, ea trebuie de urgenta


tratata, pentru a nu se intarzia prea mult evacuarea. Starea de
sanatate a unei persoane este in legatura directa cu
evacuarea regulata a intestinului gros.

Intestin gros Legatura noastra cu lumea materiala, cu starea de singuratate;


dorinta de afirmare neconstientizata.
Intestin subtire Prelucrarea situatiilor de viata; asimilarea experientelor deja traite;
analiza.

Tulburari intestinale Imposibilitatea ruperii de un trecut considerat inutil.

Ipohondrie Dorinta de a atrage atentia; sentimentul ca esti marginalizat.

Isterie Sentimentul neintemeiat ca esti pierdut; dusmanie.

Imbatranire prematura Conventii sociale; gandire rigida; teama de singuratate; izolare de


prezent. Cauza imbatranirii precoce consta in otravirea cronica a
organismului cu toxinele din intestinul gros. Iaurtul, laptele acru,
derivate ale laptelui continand acid lactic, distrug bacteriile din
intestinul gros si reduc astfel toxinele.

Incaruntire impovarare; crearea de situatii de stres.

Laba piciorului intelegerea noastra, a vietii si a celorlalti; curaj; proiecte.

Probleme frecvente Teama de viitor; stagnare; lipsa vointei.


la laba piciorului

Laringita Bolnavul este atat de furios incat nu-si gaseste cuvintele; nu are
curajul sa ridice vocea/tonul; nu suporta; nu accepta autoritatea. in
acest caz ti-e teama sa te exprimi si nu esti in stare sa-ti spui
parerea. Daca laringita ta ascunde suparare si furie trebuie sa o
exprimi, altfel furia va creste in tine.

Lepra Neputinta; bolnavul se simte de multa vreme neinsemat; pedeapsa


adusa din planul spiritual.

Lesin Frica; sarcini ce depasesc propria putere; autoaparare.

Leucemie Consum interior intens; disperare; neputinta de aparare in fata


atacurilor. Mandrie necontrolata

Leucoree (scurgeri Convingerea ca barbatii exploateaza femeile, suparari fata de un


vaginale) partener; sentimentul ca esti dependent de cineva.

Leziune de menise Pierderea simtului realitatii; nehotarare; incapacitate de a lua decizii;


indica poveri, suprasolicitare; lipsa de smerenie, de compasiune.

Leziuni ale colului uterin Probleme de apartenenta; respingerea partenerului, infidelitate.

Limba E in legatura cu marturisirea credintei, cu moralitatea si cu


principiile.
Limba incarcata Inclinatie spre sedentarism; abundenta materiala; necunoasterea
scopului real.

Limfa placerea exagerata pentru dulciuri, pentru mancaruri acre si sarate,


alimente greu digerabile si exces de produse lactate.

Lipsa lactatiei Probleme cu copiii; teama de maternitate.

Litiaza biliara Vorbe veninoase; tendinta spre criticism exagerat; amaraciune;


duritate; reavointa; orgoliu.

Litiaza renala Greata emotionala sau sexuala; rigiditate fata de partener.

Lupus erimatos (boala Renuntare; e mai bine sa mori decat sa lupti pentru existenta;
de piele) suparare si razbunare.

Malformatii congenitale Pedepse karmice; acceptarea caii dificile pentru a evolua.

Maxilar Vointa; capacitatea de a pune in aplicare ideile; curaj; putere.

Probleme ale maxilarului Suparare; ranchiuna; dorinta de razbunare; orgoliu.

Mana Tine, manuieste si vindeca; apuca si strange; apuca si da drumul;


mangaie si palmuieste; cu ea ne rezolvam si problemele interioare.

Mainile si picioarele oamenilor gelosi sunt prost irigate cu sange.


Deci, racirea membrelor este o problema de gelozie si de
atasare de relatii. Daca palmele transpira inseamna ca exista o
tendinta marita in subconstent de a controla situatia. Adica exista un
atasament crescut fata de aptitudini si un destin favorabil. Cu cat ne
transpira mai mult mainile cu atat avem mai multe neplaceri si
insuccese.

Ingrijirea, taierea si pilirea unghiilor de la maini si picioare sa se faca


numai in zilele de vineri, dupa apusul soarelui,pentru ca devin mai
tari. Traumatismele, facturile, pierderea mainilor si picioarelor
reprezinta un orgoliu exagerat.

Mastoidita (inflamatie la Suparare si frustrare; excomunicarea lumii exterioare;teama de a nu


sfarc) pierde armonia, integritatea interioara.

Maseaua de minte Lipsa structurarii sufletesti.Incapacitatea de a spune „nu”.


(absentamolarilor de
minte)

Matreata Persoana se lasa exploatata; se simte necurata sau rea, are


constiinta incarcata.
Meningita Slabiciune; reprimarea vointei; indecizie permanenta.

Menopauza (Climax) Teama de a-ti pierde feminitatea; teama de imbatranire; refuzul


eului; diminuarea increderii in sine.

Metroragii (hemoragii Impas emotional intim; suferinte sufletesti.


uterine)

Mielita (inflamarea Atmosfera familiala extrem de labila, amenintatoare; neliniste;


maduveispinarii) sentiment profund de nesiguranta.

Migrena Dorinta de manifestare agresiva; opunere la mersul firesc al vietii;


temeri legate de sexualitate; diferente esentiale fizice si intelectuale
fata de partener; dependenta de altii; nehotarare.

Nevralgie de trigemen Divergente de opinie cauzate de prea multe dispute, certuri,


atmosfera extrem de tensionata.

Miopie Imaginea viitorului este nesigura, de aceea determina teama;


respingerea ciclurilor firesti ale vietii.

Mirosul (Lipsa simtului Tendinta   de   a   te   simti   ofensat; restrangerea spatiului vital;
mirosului) refuzul conditiilor de viata existente.

Miros corporal neplacut Teama; aversiune fata de propriul corp; teama de altii.

Pierderea mirosului Neputinta intelectuala; epuizare nervoasa.

Mononucleoza Dispretuirea vietii; culpabilizarea altora; spirit autocritic maladiv;


(inflamatie a glandelor) atitudine de: “pai, nu-i groaznic?”

Musculatura Maleabilitate intelectuala. Reprezinta abilitatea de a ne misca in


viata, rezistenta la noile experiente.

Muscaturi de animal Manie interioara, simte nevoia de pedeapsa

Narcolepsie Respingere; temeri; fuga din fata sarcinilor si a imprejurarilor.


(ametelipostmedicament
oase)

Nas Organul constiinciozitatii si al sinceritatii; respectul de sine; putere;


mandrie; sexualitate. Te deranjeaza ceva sau cineva pe care nu poti
sa-l suporti. Toate sunt semanle ale corpului tau care-ti spun ca nu
este bine ce faci, ca nu trebuie sa te lasi afectat. Nasul reprezinta
intuitia si cunoasterea de sine, fiind legat de charka frontala.

Polipi nazali Atmosfera familiala nesigura; certuri; copil nedorit; etapa de viata
supraincarcata.

Hemoragie nazala Dorinta de a fi respectat, sentimentul de a nu fi apreciat, tanjire


dupa iubire, porniri refulate.

Nastere prematura Teama de viitor; “nu acum, candva”; temporalizare gresita.

Nefrita (inflamatia Sensibilitate exagerata la deceptii si esecuri.


rinichilor)

Nefroza (probleme ale Criticism, deceptie, esec; sentiment de rusine, autocompatimire;


rinichilor) sentimentul de saracie; reactii copilaresti.

Neg Semnul care demasca scarba de sine; persoana se considera urata;


ascunderea permanenta a ceva.

Neg in talpa Credinta zdruncinata; sentimentul nesigurantei; proiectarea


deceptiei in viitor.

Nervozitate Teama; ingrijorare; sfortare; haos febril; nesiguranta.

Microlitiaza renala (Nisip Ocolirea permanenta a confruntarilor.


la rinichi)

Noduli Resentimente, frustrare, invidie; experimentarea nereusitei;


mustrari de constiinta.

Nodul mamar Suferinte emotionale, masculinizare, inchistarea sentimentelor


feminine.

Oase Reprezinta suportul care sustine existenta; duritate; respectarea


normelor; agresivitate.

Osteomielita Dezamagire, manie, sentimentul de a fi inselat in viata, de a fi lipsit


(inflamarea maduvei de sprijinul partenerului. Suparare, deceptie in viata.
osoase)

Deformari osoase Suprasolicitare intelectuala; muschi intepeniti; inflexibilitate.

Obezitate Scut de aparare; autoaparare; inmagazinarea unor experiente


neplacute; hipersensibilitate. Nevoia de protectie, fuga de
sentimente, insecuritate, autorespingere, uneori incapacitatea de a
ierta, cautarea implinirii de sine.

Ochi Capacitatea de a vedea clar trecutul, prezentul si viitorul si


capacitatea de a le imagina cu exactitate si in cele mai mici
amanunte; intelegere; oglinda sufletului. Indica teama de viitor,
frica de a vedea inainte si faptul ca intr-o experienta precedenta
individul nu a dorit sa vada nici sa-i ajute pe apropiatii sai.

Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul


capului, determinate de sentimentul de ura, precum si de
nemultumirea de sine si frica de a vedea inainte. O principala cauza
este agresivitatea al carui motiv este gelozia. Cu cat un om are un
caracter mai rigid cu atat mai ascuns, mai profund patrunde
agresivitatea in subconstient si devine mai periculoasa. Daca la
invidie se adauga distretul, daca in caracter avem vanitate si cruzime
se produce un program de autodistrugere care se manifesta cu
ruperea retinei sau orbire, sau un grav traumatism cranian.

Vederea slaba este determinata de ura impotriva unei femei sau


barbat. Purificarea se face prin spovedanie si rugaciune. Atasarea de
relatii si idealuri distruge vederea. Glaucomul este cauzat de
subiecte de neiertare restante de mult timp. Atunci cand iubesti
lumea mai mult decat pe Dumnezeu iti pierzi vederea. Multi la
batranete isi pierd vederea pentru ca se leaga prea mult de aceasta
lume.

Arsuri ale ochilor Suprasolicitare intelectuala; epuizarea vointei sau lipsa ei.

Bolile ochilor Bolnavul nu vede cu placere ceea ce i se intampla in viata.

Bolile oftalmice ale Copilul nu vrea sa vada ce se intampla in familie.


copilariei

Spasm ocular Suprasolicitare; autoexigenta excesiva.

Trismus (miscari Suparare; sentimente si porniri reprimate.


involuntareale ochilor)

Probleme cu vederea Mod de viata si puncte de vedere devitalizat; dificultate in


exteriorizarea lumii interioare; respingerea altor pareri.

Slabirea vederii Epuizarea energetica a depozitului de vitalitate; probleme in legatura


cu autocunoasterea.

Ocluzie intestinala Blocarea mentalului; lacomie; lipsa de masura din cauza unor
traume.

Oreion Depunerea stratificata a vechilor ganduri tulburi impiedica


purificarea; afundare in mocirla trecutului.

Organe genitale Simbolurile feminitatii si ale masculinitatii.

Boli ginecologice Negarea sinelui; negarea rolului feminitatii; respingera sexualitatii.


Bolile venerice Placerea sexuala creeaza constiinta pacatului; nevoia de a fi
pedepsit; convingerea ca organele sexuale sunt necurate;
desconsiderarea altora

Orgelet (ulcior) Respingere permanenta a unui lucru; flux de informatii nedorite.

Osteoporoza Nemultumire fata de soarta; renuntare la scopul vietii; agresiune la


adresa altora sau a sa. persoana afectata simte ca nu mai are un
suport in aceasta viata.

In majoritatea produselor de origine animala exista acid uric, care


poate fi neutralizat numai cu calciu. In cazul in care corpul nu l-ar
neutraliza cu calciu, noi am muri. De aceea corpul nostru este nevoit
sa extraga calciu din oase, ceea ce conduce la osteoporza. De
asemenea si concentratele zaharoase, care sunt alimente acide, pot
agrava fenomenul.

Persoana in cauza sa caute sa consume peste (heringi) la cuptor,


care contine vitamina D2, necesara metabolizarii calciului in
organism.

Otoree (scurgere din Protest impotriva vocilor dusmanoase; raspunsuri sarcastice doar in
urechi) gand.

Ovare Punctul de pornire al creatiei; creativitatea.

Chist ovarian Pretentii sexuale nesatisfacute; lipsa copiilor; reprimarea aspectelor


sexualitatii.

Tumoare ovariana Autonegarea sexului din cauza unor esecuri; incapacitatea de


acuplare.

Panaritiu Lipsa de aparare; inclinatie spre autodistrugere; lipsa de putere si


vitalitate.

Pancreas Reprezinta dulceata vietii. are rolul de a echilibra contributia de


glucoza (zahar) in sange. Daca individul consuma prea mult zahar si
dulciuri concentrate acestea provoaca dezordini in organismul sau si
o hipersecretie de insulina, care conduce la hiperglicemie. Astfel
insulina secretata in cantitati mari favorizeaza sinteza crescuta de
grasimi, conducand la obezitate, diabet zaharat, ateroscleroza.

Pancreatita, diabetul zaharat si cancerul pancreatic sunt semne ale


faptului ca omul iubit si iubirea pentru el au devenit o valoare
absoluta. De fapt, prioritar era in primul rand iubirea pentru
Dumnezeu.

Din cauza acestui sistem eronat al valorilor, a inceput sa creasca


brusc agresivitatea subconstienta si, in consecinta, s-a format
tumoarea. Cand vei intelege ca fericirea suprema si sensul vietii
inseamna de fapt iubirea pentru Dumnezeu, dispare agresivitatea si,
astfel, tumoarea. De obicei problemele pancreasului apar la
persoanele care cred ca nu merita sa se bucure de nimic in viata. De
multe ori fac placerile altora, persoanele respective au in interiorul
lor o mare tristete ascunsa foarte bine.

Pancreatita Atitudine de respingere; suparare si deceptie; in aparenta controlul


asupra vietii s-a diminuat; supersensibilitate.

Paralizie Temere, teroare; fuga din fata unei persoane sau a unei situatii;
rezistenta.

Paranoia Groaza de trecerea timpului, de ceea ce e trecator, de pierderea


lucrurilor cu care esti obisnuit si care ti se par sigure; lipsa
inteligentei subtile.

Pareza corzilor vocale Dificultate in a transpune gandurile in cuvinte; personalitate


reprimata; dificultatea de a-si urma drumul vietii.

Pareza faciala Cauza poate fi pierderea contactului cu realitatea; lipsa de


perspectiva; tristete ascunsa.

Parkinson Groaza; constrangere interioara; dorinta incrancenata de a controla


eul si lumea inconjuratoare; pol masculin exagerat de activ.

Par Libertate; putere.

Caderea parului Spirit de sacrificiu exagerat; dorinta irealizabila de a dobandi putere;


pierderea propriei libertati.

Penis Puterea creatoare; dominare; forta.

Peritonita Vatamarea eu-lui emotional; incapacitatea de a rezolva o problema;


neacceptarea propriei slabiciuni.

Picior Te poarta in viata inainte; intelegere; rezistenta; smerenie; radacini


familiale. Reprezinta ancorarea, conexiunea cu terra si cu
manifestarea. Problemele de la picioare simbolizeaza un refuz de a
avansa, de a evolua, sau teama de a stagna in viata, teama de
viitor.

Atunci cand omul este nemultumit de soarta sa il dor adeseori


picioarele. Atunci cand omul este gata ca pentru o soarta mai buna
sa faca un rau unei persoane sau sa se dispretuiasca pe sine, daca
prosperitatea se naruie, atunci toate acestea pot da si dureri, traume
ale picioarelor si o dilatare varicioasa a venelor.

Varicele vin din faptul ca sunteti suparat pe sine, pe soarta, ca nu


vreti sa traiti atunci cand sotia iubita va provoaca neplaceri. Aveti
grije sa aveti picioarele calde! Aceasta este valabil pentru toti
bolnavii, dar in special cei de rinichi. O incaltaminte proasta face rau
nu numai la picioare ci intregului corp. Daca ai bataturi inseamna ca
nu gandesti si actionezi asa cum ar trebui.

Piele Stratul protector al personalitatii; limitare, norme; organ al simtului


tactil; contactul direct cu calitativul; determina sensibilitatea,
influenteaza profilul intelectual; contact.

Boli de piele Neliniste profunda; suparare reprimata; sentimentul insecuritatii;


relatii, situatii dificile. Apar datorita acumularii toxinelor in sange.
Dar mai sunt generate si de tulburarile hormonale. Problema pielei
subliniaza teama individului de a se exprima total, de a fi el insusi,
de a se deschide complet. Psoriazisul si alte boli de piele reprezinta o
lipsa de iubire pentru sine si o respingere a tot ce viata ii ofera
individului. Psoriazisul poate fi si cauza unui orgoliu nestavilit, o
trufie exacerbata. Conflictul psihic cu spatiul poate predispune la boli
de piele.

Exfoliere a pielii Tratarea cu pasivitate a defectelor personalitatii.

Piept Maternitate; ingrijire si tandrete.

Dureri in piept (Angor) Mahnire; ganduri impovaratoare; diminuarea vietii emotionale.

Pierderea echilibrului Lipsa concentrarii, a increderii in sine, confuzie; asumarea unor


(frecvent) sarcini de viata inutile; dezechilibrul bioritmului.

Pietre la fiere si la rinichi Apar datorita consumului de zaharuri, amidon concentrat, care
impiedica eliminarea din corp a depozitelor de calciu organic. Cauza
este judecarea oamenilor si supararea pe soarta.

Pioree (puroi) Suparare datorata incapacitatii de a lua o decizie; atitudine de


indiferenta.

Plans Lacrimile sunt fluviile vietii; „hemoragia” corpului aurie emotional;


eliberarea blocajelor

Plaman Capacitatea de a primi puterea de viata; contact, libertate.

Bolile plamanilor Melancolie, tristete; teama de a primi viata; desconsiderare a


propriei persoane.

Plictis de viata (Spleen) Imaginatie bolnava ; idei fixe.

Pneumonie Disperare; letargie; rani vechi, redeschise in repetate randuri;


dorinta de schimbare a cursului vietii; teama de a primi; persoana
nu se simte vrednica sa traiasca viata din plin.
Poliomielita Gelozie paralizanta; dorinta de a retine pe cineva in preajma.

Prostata Simbolul masculinitatii. Afectiunile ei sunt legate de un sentiment de


culpabilitate, precum si teama de a imbatrani.

Bolile prostatei Dubiile diminueaza masculinitatea; renuntarea la putere;


sexualitatea este izvorul tensiunii si al constiintei pacatului; teama
de imbatanire; viata sexuala a devenit amara.

Cancer la prostata Apare datorita lipsei dorintei de a trai, care loveste in prima chakra.
Cancerul stopeaza dorinta de a-ti ucide propriul suflet.

Prurit (mancarime) Dorinte contrare naturii tale; insatisfactie; procese de constiinta;


dorinta de evadare.

Psoriasis Teama de a nu fi jignit; estomparea sentimentelor si a intelectului;


reprimarea sentimentelor; mod de viata nelinistit si totodata
neproductiv.

Pubis Rol: frumusete naturala; apararea organelor sexuale.

Rahitism Deficit emotional; lipsa de iubire si de siguranta.

Raceala Prea multe lucruri se deruleaza deodata; tulburare, neliniste


emotionala; suparari marunte; atitudine de tipul „racesc de trei ori
pe iarna”.

Rau de mare Temeri; teama de moarte; nesiguranta; teama de a pierde situatia


de sub control.

Rau de masina Teama; groaza de subordonare in fata circumstantelor,


evenimentelor; teama de a pierde situatia de sub control.

Rau de miscare circulara Frica; teama de a fi la cheremul cuiva; inchistare.

Respiratie Capacitatea de a primi viata; legatura cu lumea exterioara; flux de


viata.

Probleme ale cailor Iesire de sub greutatile vietii si de sub incercari; neglijarea
respiratorii activitatilor intelectuale. Teama sau refuzul de a trai viata din plin;
conceptia ca nu esti indreptatit sa existi in spatiu si timp.

Sensibilitate a cailor Tendinta de a se sustrage din fata dificultatilor vietii, neglijarea


respiratorii preocuparilor intelectuale.

Tulburari respiratorii Teama de viata sau refuzul de a o primi in toata plenitudinea sa;
apreciere de sine ca fiind nedemn de viata.

Retentie de lichid in Angoasa; opunere la cursul firesc al evenimentelor; teama de


tesuturi schimbari.

Reumatism Sentimentul neputintei; lipsa de iubire; amaraciuni; resentimente,


dificultati. Persoana respectiva se simte victimizata, lipsita de iubire,
are o amaraciune cronica.

Rinichi Partenerul de viata si prietenii apartinand sexului opus; zona traita


prin simturi.

Reprezinta capacitatea de a exprima, de a exterioriza tot ceea ce


este in sine. Cel care nu-si exprima talentele, capacitatile, dorintele
sau credintele sale, se expune la tulburari renale. Tot ceea ce este
reprimat, frica si teama slabesc rinichii.

Daca orgoliul individului nu este mare in rinichi se formeaza nisip, iar


pentru nivel mare se formeaza pietre, care pot fi eliminate. Daca
insa nivelul trufiei este periculos pentru urmasi incepe formarea de
pietre ce nu trebuiesc indepartate, pietre de forma coralica.

Litiaza renala mai apare cand individul are probleme de manie


nerezolvate de mult timp. Persoanele certarete si care sunt de multe
ori dezamagite sau frustate vor avea probleme cu rinichii.

Puroi la rinichi (boala Bolnavul      se      simte      un      copil neindemanatic, care “strica
Bright, pionefroza) tot”; lipsa totala de autoapreciere; sentimentul esecului permanent;
pesimism; pierderi frecvente pe toate planurile.

Rinoragie (epistaxis) Pretentia de a fi respectat; sentimentul marginalizarii si al


(hemoragie nazala) nerecunoasterii valorilor; dorinta de iubire; porniri reprimate.

Rinoree (curgerea Plans inabusit; ecouri ale durerilor din copilarie; sentiment de
nasului) neputinta.

Rosul unghiilor Frustrare; autodistrugere; temeri reprimate, incapatanare puerila.

Ruptura de tendon Tendinta spre maximalism; supraaprecierea posibilitatilor reale;


ahilean ambitie, orgoliu.

Salmoneloza Foame de viata; insatisfactie; evadare din realitate.


(intoxicatie cu
Salmonela)

San Maternitate; tandrete; sensibilitate feminina; hranire; sediul


vibratiilor emotionale profunde.
Cancer la san lasat Reprimarea maternitatii; emancipare exagerata; drumul de viata
personal e pe ultimul plan; neglijarea viselor si a scopurilor.

Tumoare mamara Nemultumire de sine pe plan sexual si temeri legate de acest plan,
cum ar fi teama de imbatranire, neputinta etc.

Sange Reprezinta bucuria care circula liber in corp; putere de viata,


energie; egoul necesar pentru a ramane in viata. Zaharul, sarea,
iaurtul si mancarurile acre au o actiune toxica asupra sangelui, mai
ales cand sunt folosite in exces. De asemenea, ura si mania
genereaza toxine in corp. Ceaiul de radacini de brusture este
mijlocul cel mai eficace de epurare a sangelui. Pentru toate
problemele sangelui este util sa se consume zilnic salata de
cruditati.

ingustarea vaselor de Procese de constiinta pentru faptele savarsite.


sange

Septicemie Energii negative in sistem; marinimie demonstrativa, exagerata.

Siclemie (boala de Autoaprecierea scazuta priveaza bolnavul de bucuria vietii.


sange)

Scabie (raie) Gandire infectata; persoana permite sa fie exploatata (sa i se intre
sub piele).

Schizofrenie Dorinta puternica pentru lucruri pe care nu indraznesti sa le faci;


ascunderea acestor dorinte; sentimentul lipsei de instruire;
insatisfactie intelectuala.

Sciatica Fatarnicie; ingrijorare pentru supravietuire (pentru ziua de maine);


teama de viitor; sentimentul ca soarta este pierduta.

Sclerodermie (ingrosari Sentimentul   lipsei   de   aparare   si sentimentul existentei


ale pielii) pericolului; cresterea “carapacei” impotriva factorilor nocivi.

Scleroza multipla Gandire rigida; inima de piatra; vointa de fier; lipsa de maleabilitate;
teama; rezistenta pana la epuizare totala; dezvoltarea intelectuala
pusa pe al doilea plan.

Scolioza Unilateralitate existentiala; evadare din fata raspunderii si a


greutatilor; neincredere in viata; probleme cu sinceritatea.

Senilitate Revenirea in starea de “siguranta a copilariei”; dorinta de a fi ingrijit;


tendinta, in timpul vietii, de a conduce, dirija tot ce e in jur, evadare
din fata realitatii.
Sforait Refuzul rigid de a renunta la ideile fixe invechite; exagerarea unei
laturi a existentei; reprimarea feminitatii (a laturii feminine);
tulburari in ritmul de viata.

SIDA Renegarea Sinelui; placerea sexuala vazuta ca izvor al sentimentului


vinovatiei; lipsa de incredere in Sine; devierea identitatii sexuale.

Sifilis Vezi: boli venerice.

Sindrom premenstrual Tulburare; aversiune fata de corpul feminin si de procesele biologice


ale acestuia.

Sinusuri (afectiuni ale), Iritare fata de o persoana; inchistare


sinuzita

Sistem nervos si nervi Legatura cu lumea exterioara; schimb de informatii.

Cadere nervoasa Egocentrism exagerat; blocarea canalelor de comunicare;


nemultumire fata de propria persoana.

Spate Suportul vietii; locul trecutului; corectitudine, sinceritate.

Dureri ale spatelui Lipsa unui suport emotional.

Dureri cervicale Lipsa de iubire; reprimarea sentimentului de iubire; rigiditate


emotionala.

Dureri dorsale Constiinta pacatului; dificultatea de a uita trecutul, „viata este o


povara”

Dureri lombare Probleme financiare; baza materiala nesigura; probleme de cuplu;


sexualitate respinsa

Dureri de bazin Ganduri legate de invatare, primire, pornire.

Spate incovoiat Greutati mari in viata; probleme foarte grave; neputinta, pierderea
sperantei.

Splenomegalie (marirea Neputinta; teama de limitare.


splinei)

Splina Depozitul imaginilor de viata prelucrate si sedimentate; poarta


energiilor si capacitatilor reprimate. Problemele splinei arata o
incapacitate de exprimare a iubirii sau o obsesie, In acest ultim caz e
necesara o purificare prin eliminarea sentimentelor negative si a
grijilor inmagazinate in timp. Sentimentele de lacomie si de avaritie
au o influenta negativa asupra splinei si inimii. Splina mai este
legata si de starile psihice si depresie.

Insuficienta splenica Lipsa unui impuls; mod de viata limitat, ingradit.

Spondiloza Gandire limitata, inflexibila; respingere.

Sterilitate Teama; rezistenta fata de mersul normal al vietii sau nu se doreste


maternitatea; neincredere fata de partener.

Stomac Colecteaza hrana trupeasca si cea sufleteasca; locul unde se


prelucreaza cunostintele; senzatiile; capacitatea de a
primi/adaposti.receptivitatea

Stomacul reprezinta facultatea de a digera experientele existentei si


de a accepta cele invatate. Ura, mania, frica, regretul legat de
trecut, precum si grija, teama si ingrijorarea fata de viitor
favorizeaza bolile stomacului, ale vezicii biliare si al
intestinelor.

Aversiunea, nelinistea, o agresivitate constienta si resentimentul de


ura impotriva oamenilor sunt principalele cauze ale ulcerelor. Daca
omul se supara des si nu numai pe cei apropiati ci si pe sine
va avea probleme cu stomacul.

Cancerul reprezinta o autodistrugere, ceea ce face vindecarea


dificila. Cauza spirituala a cancerului consta in faptul ca individul nu
a asimilat lectiile karmice ce i-au fost propuse in aceasta viata,
refuzand evolutia.

Disfunctii ale stomacului Spaima, teama in fata necunoscutului; incapacitatea de a


experimenta noul.

Dureri de stomac Groaza; teama in fata necunoscutului; incapacitatea de a asimila


noul.

Gastralgii (nervi la Prelucrarea lenta a efectelor create de enervari, lipsa de curaj,


stomac) incapacitate de concentrare, capacitate mentala scazuta.

Hiperaciditate Ingrijorare, teama, angoasa; consum interior; lipsa increderii in sine,


stomacala(nervi la senzatia de vinovatie; agresiune energetica.
stomac)

Sistem reproducator Probleme ale acestuia apar datorita unei proaste utilizari a
sexualitatii in aceasta viata sau in cea  precedenta. Agresiunea
inconstienta asupra ta insuti naste predispozitii maladive in zona
bazala. Bolile uterului pornesc de la aceasta autodepreciere.

Ginecologia este o zona a iubirii. Daca din copilarie ati avut probleme
ginecologice inseamna ca v-ati reprimat sentimentele de iubire sau
nu ati dorit sa dati nastere copiilor, sau prin trairile dvs. emotionale
si prin comportament ati ucis iubirea intr-un alt om, considerandu-l
vinovat de toate necazurile. Problemele ginecologice mai pot fi
si rezultatul agresivitatii fata de barbati. Ciclul dureros la femei
se produce cand agresivitatea constienta fata de barbati este marita.

Mania fata de partenerul sexual creaza probleme legate de organele


sexuale in caz de infectie urinara.

Menopauza inseamna teama de a nu mai fi iubita, teama de


imbatranire. Impotenta se datoreaza unei tensiuni sexuale, stres,
culpabilitate.

Sterilitatea este cauza unei gandiri permanente si o pedeapsa pentru


adulter. Aceasta declanseaza un program de distrugere a iubirii si a
vietii. Uciderea iubirii intre doua persoane care se adora este
o crima imensa, de fapt se intrerupe legatura cu Dumnezeu.

Durerile de sani sunt datorate unei atitudini prea autoritare fata de


cineva.

Culpabilitatea sexuala aduce boli transmise pe cale sexuala, precum


bolile venerice, SIDA etc.

Strabism convergent Teama    de   confruntare   cu    sine.


(Astigmatism)

Strabism divergent Teama de asumare a prezentului, a greutatilor.

Sughit Probleme in circulatia Pranei (energiei); regres intelectual.

Solduri Raspund de echilibrul corpului; incredere neconditionata in progres.


Reprezinta utilizarea liberului arbitru pentru a gasi propria cale in
planul material. O problema la solduri subliniaza o lipsa de utilizare a
propriului liber arbitru si faptul de a nu avea un scop in viata. O
durere la solduri indica o frica in a lua decizii importante.

Probleme ale soldului Teama de a face un pas hotarator; „nu ai pentru ce sa mergi
inainte”; materializarea scopurilor existentei; vise nerealizate; lipsa
linistii interioare.

Tabagism Este legat de o problema de intarcare, va trebui cultivata detasarea


de mama sa. In unele cazuri poate de tatal sau.

Tendinita Probleme de atitudine; rezistenta plina de amaraciune; viata


searbada; poveri prea mari de viata apasa pe umeri.

Tensiune arteriala Poveri, legaturi de viata apasatoare; conditii de munca nefavorabile.


Criza emotionala nerezolvata de mult timp.

Hipertensiune arteriala Disperare, probleme de rezolvat, asumarea a prea multe sarcini.


Subliniaza o facultate de a iubi prea limitat si o lipsa de compasiune.
Persoana trebuie sa-si exprime iubirea pentru tot ceea ce intalneste
si pentru tot ceea ce vede. O alta cauza poate fi vechile probleme
emotionale, nerezolvate.

Hipotensiune arteriala Arata, de asemenea, o iubire limitata, dar in sensul ca aceasta


persoana a fost foarte negativa si defetista, necrezand in iubire. O
alta cauza ar fi lipsa de iubire in copilarie. Lipsa de curaj; atitudine
de respingere; obtuzitate; lipsa de fantezie.

Testicul Simbolul si semnul exterior al barbatiei; sursa motivatiilor, a


realizarilor.

Cancer testicular Constiinta pacatului sexual; neintelegere; violenta sexuala;


indiferenta; refulare.

Tetanos Dorinta de a scapa de venin si de ganduri nocive. Manie, dorinta de


a controla pe altii, refuzul de a exprima sentimentele.

Timus (probleme ale Glanda care regleaza sistemul imunitar;“viata este prea grea pentru
timusului) mine”; toata lumea este impotriva mea”.

Tinnitus (tiuituri in Incapacitatea de concentrare; incapacitatea de ascultare a vocii


urechi) interioare; incapatanare; probleme in fluxul Pranei; disfunctii in
activitatea rinichilor.

Tiroida Echilibrul dintre lumea exterioara si cea interioara. Persoana


respectiva nu se poate exprima cum doreste si poate incerca
umilinta.

Hipertiroidie Extrovertire; neliniste interioara datorata nerecunoasterii propriei


valori de catre ceilalti; sentimentul subestimarii.

Sentiment de jignire. “Niciodata nu se poate ceea ce vreau eu”.


“Cand imi vine si mie randul?” Reprimarea dezvoltarii propriei
personalitati.

Tromboflebita Nemultumire, suparare fata de ceea ce te inconjoara; invinuirea


altora pentru propriile nereusitele.

Tromboza coronara Sentimentul singuratatii; sentiment de panica; sentimentul


inferioritatii; culpabilizare; lipsa credintei.

Tromboze inabusirea agresiva a sentimentelor, actiuni determinate de


constiinta ramanerii in urma.
Tuberculoza Egoismul usuca trupul; dorinta de posesie; cruzime; dorinta de
razbunare. Jale reprimata, necazuri, suparari, frica de a simti
placerea si bucuriile vietii. Tuberculoza arata ca intr-o viata
anterioara  persoana respectiva a trait numai pentru valorile
materiale.Gandirea raului despre lumea inconjuratoare. Tuberculoza,
pneumonia si bronsita se datoreaza unor suparari de lunga durata.
Cand nu iubim lumea inconjuratoare au de suferit plamanii.  

Tulburari circulatorii Lipsa de bucurie; ganduri negative, blocarea caii spre fericire

Tulburari de Mediu necorespunzator din punct de vedere intelectual; respingerea


deglutitie (de inghitire) a ceva; pretentii mai inalte.

Tulburari de memorie Mod de viata superficial, cu consecinte neasumate.

Tulburari ale somnului Inchistarea in contingent/ concret; ganduri obsedante; energii


nestapanite; sentimente de vina / frica.

Tulburari de vorbire Capacitate scazuta a logicii din cauza supraincarcarii mentale; soc.

Tulburari gustative Acumularea de negativitati intelectuale; limbaj agresiv

Tumoare Pastrarea unor vechi traume si socuri; procese de constiinta;


sentimentul ca nu se poate schimba nimic.

Turbare (Rabie) Suparare; agresivitate.

Tuse Protest impotriva unei situatii considerate nocive. Cine tuseste tot
timpul este o fiinta sufocata de viata. Trece printr-o stare de mare
nervozitate. Se simte strivita de o situatie oarecare. O tuse
ocazionala este un semn de plictiseala sau dorinta de cearta.

Tuse convulsiva Lipsa de libertate; tensionare; spatiu vital restrans.

Ulceratii Teama; lipsa de incredere in sine; problema, suparare care te


framanta, durere sufleteasca distrugatoare.

Ulcer gastric Teama; bolnavul nu are incredere in sine; incearca tot timpul sa faca
pe placul altora; existenta ii da un sentiment amar; stress
accentuat; sistem nervos labil.

Umar Are rolul de-a purta bucuria, constiinta de sine si nu povara.

Afectiuni ale umarului impovarare apasatoare; asteptari exagerate; neimpliniri

Umflatura Gandire rigida; pastrarea unor dureri vechi.


Unghii Siguranta; autoaparare, agresivitate.

Unghie incarnata Punerea la indoiala a dreptului de a evolua; temeri; constiinta


pacatului.

Urechi Capacitatea de a recepta lumea spirituala; ganduri interiorizate,


obedienta. Refuzul de a intelege ceva sau pe cineva. Te lasi afectat
de ceea ce auzi. Senzatia launtrica ca esti superior fata de
persoanele iubite – parinti, copii, sotie – declanseaza un program de
autodistrugere care este blocat prin aparitia unor dureri in ureche.

Dureri de urechi Suparare; “numai de n-ar trebui sa aud”; e prea mare haosul;
parinti care se cearta.

Hipoacuzie Respingere, incapatanare; izolare. “Asta nu vreau sa aud! Nu ma


deranjati!”

Urticarie Temeri ascunse; exagerarea lucrurilor.

Uter Casa a creatiei.Materializarea posibilitatilor latente; izvorul de


energie al scopului de viata feminin

Crampe uterine Teama; retragere rigida; opunere fata de cursul firesc al vietii.

Tumori si chisturi uterine Traume provocate de un partener;       j afectarea s-a facut in planul
sexualitatii

Vagin Devotament; oferirea de buna voie.

Cancer vaginal Sentimentul necuratiei provenit din constiinta pacatului.

Vaginita Suparare indreptata catre un partener; placerea sexuala creeaza


constiinta pacatului; autoflagelare

Varice Elan in declin; retragere din fata altora si a noului. Prestarea unei
munci care nu-ti place.

Varicoza Trebuie sa faci fata unei situatii pe care o detesti; lipsa de chef;
suprasolicitare.

Vertij (ameteala) Hoinareala, imprastiere; superficialitate.

Vezica urinara Purificare, eliberare. Reprezinta partile interioare, intime;


secretizare; retrairea in plan emotional a unor acte sexuale.

Afectiuni ale vezicii incordare; cramponarea de unele pareri depasite; alimentarea unor
urinare traume vechi.

Viermi intestinali Rol de victima; sentimentul subordonarii si al impuritatii.

Vitiligo (depigmentare) Lipsa de legaturi/contacte; izolare; sentimentul marginalizarii.

Voma Respingera violenta a ideilor; teama de nou.

Vulva Vulnerabilitate.

Zona Zoster Izolare; inclinatii ignorate. Reprimari de ordin sentimental; teama de


viitor si incordare; ganduri pesimiste; hipersensibilitate.

S-ar putea să vă placă și