Poate că în universităţile Pământului, nu peste mulţi ani, se

va studia o ştiinţă nouă, aflată abia la început astăzi, pentru

care propunem numele de spiritologie (ştiinţa spiritelor:
despre viaţa şi lumea spiritelor). Baza acestei ştiinţe este
constituită din informaţiile transmise mediumic, începând cu
mijlocul secolului XIX (de când datează doctrina spiritistă) până
în prezent, când asistăm la o multiplicare a acestora (de unde
necesitatea de a fi preluate cu discernământ). În site-ul nostru
puteţi citi mesaje spiritiste care adaugă informaţii interesante
la zestrea bogată a acestui tip de cunoaştere. Spiritologia este
o ştiinţă vastă cât universul, pentru că orice eveniment sau
transformare implică aportul spiritelor.

Ca o subdisciplină a spiritologiei, studiul spiritelor

încarnate se ocupă cu legităţile conştiinţei umane
multidimensionale (pe cele trei paliere: subconştient, conştient,
supraconştient), iar această disciplină de mare sinteză se poate
numi psiho-spiritologie.

Psiho-spiritologia ar acoperi domeniul reprezentat

actualmente de spiritualitate (cunoaşterea lumilor invizibile
prin religie şi esoterism; în care omul se apropie voluntar de
Dumnezeu) şi parapsihologie (studiul ştiinţific al fenomenelor
paranormale; în care omul se apropie involuntar de Dumnezeu,
prin Creaţia Sa).

NOTĂ: Denumirea de parapsihologie este criticată uneori sub

aspectul său formal, pe motiv că fenomenele studiate de ea nu
sunt exclusiv ale psihicului uman. Este unul din motivele pentru
care parapsihologii americani au exclus din sfera preocupărilor lor
unele fenomene paranormale cum ar fi: răpirile de persoane
realizate de către extratereştri, criptozoologia (animale ciudate,
“imposibile”), combustia umană spontană, OZN-urile. Alt motiv ar
fi că acestea sunt fenomene absolut spontane şi imposibil de
studiat în condiţii controlabile. Nu pot fi lăsate în afara
 parapsihologiei fenomenele de transfer de energie şi informaţie
între regnuri, cum ar fi comunicarea oamenilor cu plantele. În ce
priveşte comunicarea între particulele elementare ale materiei,
observată în fizica cuantică, nu este necesar şi nici suficient să o
introducem în domeniul parapsihologiei, ci ea reclamă
introducerea unui nou model teoretic general, al conştiinţei
universale.

Trei categorii distincte ale psiho-spiritologiei ar fi

karmologia, proiectologia şi egologia, dar enumerarea ar putea
continua.

  Karmologia se ocupă cu studiul evoluţiei spiritului din

perspectiva existenţelor multiple, prin reîncarnarea succesivă a
acestuia în diverşi oameni. Accentul se pune pe studiul
interacţiunii karmei şi intenţiilor spiritului - inefabil şi etern - cu
viaţa omului - concret şi efemer.

Citiţi despre  Studiul karmei şi al destinului, realizat de

doamna parapsiholog NINA PETRE. 

  Proiectologia este domeniul care studiază aşa-zisa

„proiecţie astrală” (de unde îi vine numele), cunoscută şi sub
numele de dedublare, răpire în duh. Ea constă în părăsirea
perfect lucidă a corpului fizic de către conştiinţă (împreună cu
„dublul” energetic al corpului), care va călători în dimensiuni
extra-fizice, spirituale, de unde va culege învăţăminte şi
experienţe foarte clare. În lume există la ora actuală institute
specializate în dedublare dirijată, cum ar fi Institutul
Monroe sau Academia Internaţională a Conştiinţei. Conform
acestora, beneficiile experienţelor realizate în afara corpului
fizic (out-of-body experience, prescurtat OBE) includ:
eliminarea fricii de moarte, amplificarea abilităţilor parapsihice,
o mai bună înţelegere a scopului vieţii şi preţuirea ei, abilitatea
de a comunica cu alte conştiinţe nonfizice (spirite), apropiere
sufletească de oameni şi dorinţa de a-i ajuta.

  Egologia se ocupă cu studiul ego-ului neiluminat, ca

sursă principală de conflicte şi suferinţe pentru individ. Spre
deosebire de unele abordări psihologice similare (cum ar
fi psihologia cognitivă, unde se pune accent pe autoobservaţie,
autoanaliză şi autocontrol, fără a se face referiri la Sinele
Observator), în egologie se vorbeşte explicit de necesitatea
diminuării influenţei ego-ului în favoarea manifestării libere prin
om a Sinelui spiritual, purtătorul identităţii reale a omului şi a
calităţilor sale morale.

NOTĂ: Lecturi de egologie

Eckhart Tolle - Puterea prezentului
Eckhart Tolle - Un nou Pamânt
Ramana Maharishi - Căutarea Sinelui
Nisargadata Maharaj - Eu sunt Acela  

Iată câteva caracteristici ale omului ALTRUIST, care şi-a

depăşit limitările egotice:

 Are o inteligenţă emoţională activă. Nu este indiferent la

soarta celuilalt, nu tolerează nedreptatea, cinismul,
suferinţa şi nu poate fi complice cu ele.
 Îşi gestionează stările interioare, înţelegându-şi şi
controlându-şi maniile, fricile, pacificând angoasele,
pentru un trai în armonie.
 Are conştiinţa apartenenţei la un univers mai vast, unde îşi
are locul şi misiunea sa. Îşi aduce aportul conform
potenţialului şi competenţelor în direcţia rostului universal.

Iar aici, câteva caracteristici descoperite de psihologul

Abraham Maslow la personalitatea ARMONIOASĂ,
împlinită, "auto-actualizată", a celui care ştie să-şi folosească
plenar resursele interioare:

 Tolerează incertitudinea.
 Este spontan în gândire şi iniţiative.

NOTĂ:  Considerăm util să amintim aici de existenţa

termenului similar de EGONICĂ, creat de profesorul român de
yoga Mario Sorin Vasilescu. Conform autorului: "Egoismul este
falsa noastră idee despre ego, iluzia pe care ne-o facem
despre acesta. Altfel spus, egoismul este patologia, este
maladia ego-ului, nu starea sa naturală. Egonica este ştiinţa
identificării a ceea ce este real / ireal în ego şi, implicit, a
dizolvării ego-ului, dar nu la modul distructiv, ci exact prin
eliminarea imaginii false."

 Este centrat pe problemă, nu pe persoana şi interesul său

personal.
 Are un bun simţ al umorului.
 Rezistă la îndoctrinare, fără a fi însă anarhist sau critic „de
profesie”.
 Este preocupat de binele omenirii.
 Înţelege profund multitudinea de experienţe ale vieţii.
 Preferă să aibă relaţii adevărate şi profunde cu un mic
număr de oameni, decât superificale cu mulţi.
 Îşi păstrează un punct de vedere obiectiv.

Misticii tuturor religiilor împărtăşesc aceleaşi experienţe

iluminatorii (stări de conştiinţă modificată). O descriere mai
mult decât simplificatoare le-ar putea clasifica astfel: Etapa
1:  Expansiunea conştiinţei până când ego-ul devine egal cu
universul, fiind distribuit în mod egal şi nepărtinitor tuturor
fiinţelor. Etapa 2: Întâlnirea cu Dumnezeu cel Absolut, unde
orice urmă de ego dispare temporar. Odată reîntorşi la starea
de conştiinţă normală, marii înţelepţi ne garantează că ego-ul
nu este singura şi ultima formă a identităţii noastre,
îndemnându-ne să căutăm ce se află dincolo de el. Pe
experienţele lor şi ale discipolilor lor se bazează egologia, ca şi
pe intuiţia spirituală a fiecărui căutător sincer. Diminuarea
influenţei ego-ului nu e o regresie la un stadiu infantil timpuriu
(când ego-ul abia se coagula), ci dimpotrivă, un stadiu evolutiv
superior al fiinţei umane, spre care se îndreaptă lent civilizaţia
pământeană (botezat de unii drept homo sapiens
serenissimus).

Cine doreşte să găsească panaceul suferinţelor psihice (în

afara afecţiunilor psihiatrice grave) ar trebui să îl caute
în egologie.

Psihologia transpersonală studiază aceste stări speciale ale

omului sănătos, postulând şi ea conştiinţa trans-egotică, care
marchează viaţa omului armonios, altruist, integrat în legităţile
cosmice.

***
< sus >

CONŞTIINŢA UMANĂ în lumina psihologiei şi a psiho-spiritologiei

Motto: “Atunci când se vorbeşte despre conştiinţă,

fiecare ştie imediat, din experienţă,
despre ce anume este vorba.” (Sigmund Freud )

DEFINIŢII ALE CONŞTIINŢEI

Psihologia este extrem de interesată de noţiunea de

“conştiinţă”. Diferiţi autori au considerat subiectul din diverse
puncte de vedere. Nu fără a aprecia strădania atâtor savanţi
pentru desţelenirea unei zone nelămurite suficient şi esenţiale
pentru psihologie, vom prezenta şi propriul nostru punct de
vedere, dorit a fi cât mai concordant atât cu datele spiritologiei,
cât şi cu cele ale psihologiei, nuanţat şi cu tuşe filosofice
specifice.

Conştiinţa poate fi abordată din mai multe perspective:

În primul rând, conştiinţa este starea de CONŞTIENŢĂ,

vigilenţă, veghe, diferită de alte stări de conştiinţă ordinare sau
modificate (somn,vis, transă, extaz etc).

În al doilea rând, conştiinţa este procesul psiho-cognitiv al

ATENŢIEI.

În al treilea rând, conştiinţa este subiectul cunoscător,

EUL.

În al patrulea rând, conştiinţa este zona de acces a

atenţiei, respectiv CONŞTIENTUL, diferit de zonele
subconştiente sau inconştiente.

Între cele patru perspective există numeroase interferenţe

şi condiţionări.