Universiatatea de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie si Filosofie

Departamentul Antropologie si Filosofie

Teza de an
Istoria Filosofiei
Tema:Ideile
filosofice ale lui
Immanuel Kant
A realizat,studenta anului I,
Sirghi Marina
Evaluator:Svetlana Coanda
Dr. hab., conf. univ.

Cuprins
Actualitatea temei3
Scopul..3
Viata si familia4
Activitatea teoretica4
Ideile filosofice ale Lui Immanuel Kant
Problema cunoasterii..6
Cum explic I. Kant alctuirea cunoaterii?.......................................8
Criticismul Kantian11
Apriorismul12
Observatii generale la estetica transcedentala14
Transcendent si Transcedental...14
Lucrul in sine si lucrul cum ne apare..16
Lucrarea Antologie Filosofica.17
Bibliografie..20

Actualitatea temei
Dupa parerea mea tema aleasa este foarte actuala. Filosofia lui Kant ne ofera firul
calauzitor pentru examinarea a ceea ce n genere poate fi interogat, a ceea ce trebuie sa
fie interogat, a ceea ce a devenit de nesustinut, i a carui dovedire trebuie aflata, daca se
vrea sa fie neindoielnic asigurat.In felul acesta, filosofia lui Kant este un indemn la
critica, este aceea care contine posibilitatea unei perspective, din care filosofiile ar
putea determina care este stadiul istoric al chestiunii ce le este pusa prin ideea de filosofie
survenita din natura omului.
Nu ne-am putea forma o imagine adecvata a lui Kant, fara a tine cont de lucrarile
sale cu caracter istorico-politic. De altfel, scrierile politice au fost elaborate ntr-un
interval de timp mare, cu precdere in perioada de maturitate creatoare a filosofului. Ce
este iluminismul? si Idei pentru o istorie universala cu intentie cosmopolita au fost
publicate n 1784, dup aparitia Criticii ratiunii pure (1781). Textele cu semnificatie
politic mai pronuntata urmeaza Criticii faculttii de judecare (1790). Cele mai
importante sunt: Teorie i practica (1792), Pacea eterna (1795), Metafizica moravurilor
(1797), Conflictul faculttilor (1798). Kant nu a scris niciun tratat politic. Majoritatea
lucrarilor sunt de dimensiuni reduse i se adreseaza publicului larg. Ele reprezint ecoul
german la Revolutiile american i francez, reflectind speranta n spiritul reformist i
tolerant al Prusiei lui Frederic cel Mare.

Scopul
1.De a studia conceptiile filosofice ale lui Immanuel Kant;
2.De a analiza actualitatea ideiilor filosofice;
3.De a distinge legatura dintre Transcendent si Transcedental.

4. De a reda prin intermediul Lucrarii Antologie Filosofica , ideile

filosofice ale lui Immanuel Kant.

Viata si familia
Immanuel Kant s-a nascut la 22 aprilie 1724, fiind al patrulea copil
din familie. Tatal lui Kant purta numele de Johanes George Kant,era
originar din Scoatia si indeplinea meseria de selar in Konigsberg.Mama
lui se numea Ana Regina Reuter ,era o femeie talentata si de o
bunatate rar de intilnit . Immanuel Kant , la virsta de 8 ani intra la cea
mai buna scoala din oras Collegium Fridericianum ,unde insuseste
temeinic vechea greaca si latina. Peste alti 8 ani se inscrie la
Universiatate , la matematica si filosofie. In 1746 ii moare tatal , ceea
ce l-a determinat sa-si finiseze urgent studiile ,ca sa-si poata ajuta
familia. In acest scop, timp de 9 ani da lectii particulare copiilor din
familii nobile.

Activitatea teoretica
Activitatea teoretica incepe in 1747 cu lucrarea Mediatii asupra
evaluarii adecvate a fortei vii consacrata problemelor de fizica si
mecanica , iar rezultatele sunt foarte modeste.Abia incepind cu 1755
vor incepe sa fie publicate lucrari de importanta :Istoria generala a
naturii si teoria cerului,De igne(Despre foc), Noi interpretari ale
primelor principii ale cunoasterii metafizice. In urmatorul an -1756-vor
mai aparea alte trei lucrari : Despre cauzele seismelor , Teoria
vinturilor , Monadologia fizica. In acelasi timp in anii 1755-1756,incepe
activitatea didactica a lui Im.Kant la Universitatea din Konigsberg,care
va descurge fara intrerupere pe parcursul a 40 de ani.Acest moment
influenteaza si caracterul publicatiilor : in 1757 a editat Planul
prelegerilor la Geografia fizica , iar in 1759 lucrarea Consideratii
4

asupra optimismului sau Eseu privind citeva consideratii asupra

optimismului ,lucare de importanta minora pentru filosofia sa .Dupa
publicare si a altor lucrari de importanta redusa , Im.Kant publica in
1763 scrierea Conceptul de marime negativa sau Eseu pentru
introducerea in filosofie a conceptului de marime negative.Aici autorul
cerceteaza problema trecerii de la un rationament logic la situatia unei
existente material reale; e pusa in discutie valoarea principiului
cauzalitatii , discutie asupra categoriei de cauzalitate ce va fi
continuata in Critica ratiunii pure.In anul 1770 , in scopul obtinerii
titlului de professor ordinarius al Universitatii din Konigsberg , Im.Kant
publica lucrarea Despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei
inteligibile sau cum i se mai spune Disertatia din 1770.Textul prezinta
interes in mai multe aspecte:
1. Incheie perioada precriticista si schiteaza trecerea spre cea criticista;
2. Sustine posibilitatea cunoasterii metafizice ;
3. Contine distinctia dintre forma si principiile lumii sensibile si forma si principiile
lumii inteligibile.
Kant a aprut ntr-un moment critic pentru filosofie. Dup cum n antichitate Socrate
i-a formulat cugetarea sa din nevoia de a da o directiv spiritului decepionat de
diferitele sisteme filosofice care se contraziceau i se combteau, tot aa, Kant apare n
momentul cnd raionalismul i empirismul produseser o dezorientare n spirite, ducnd
filosofia ntr-un adevrat impas. Pn la Kant predominaser n filosofia cunoaterii i n
metafizic dou curente: raionalismul i empirismul.
Raionalismul, reprezentat de Descartes, Spinoza, Malebranche, Leibniz, susinea c
originea cunoaterii noastre e raiunea, c lumea ntreag e bazat pe ceva raional, c
omul are ca esen raiunea.
Raionalismul pleca de la concepte apriorice, pe care le considera ca fiind absolut
valabile i chiar reale, cum sunt conceptul substanei si cel al cauzalitii.

n felul acesta, raionalitii raionalizau experiena. Aceti filosofi citai, pentru c nu

se ndoiau de posibilitatea cunoaterii suprasensibile, raionale, apriorice, prezentau un
raionalism dogmatic. Acesta era primul curent.
Cu totul opus era, nainte de Kant, empirismul, reprezentat mai ales de Francis
Bacon, Thomas Hobbes, John Locke, David Hume, care susineau c nu exist cunotine
dect n experien, negnd existena cunoaterii apriorice.
Empirismul acestora era un fel de scepticism, care tgduia existena lui Dumnezeu,
nemurirea sufletului i se apropia chiar, la unii filosofi (Hobbes), de materialism. ntre
aceste dou curente oscilau toate teoriile filosofice n momentul cnd apare cugetarea
kantian. Kant rupe cu trecutul, fr a fi ns cu totul n afara sa, cci n filosofia lui
gsim o tendin comun cu. raionalismul i empirismul, anume de a pune concepia
metafizic despre lume n dependen de cunoaterea omeneasc. Dar n timp ce
raionalismul i empirismul admiteau i ceva iraional, ceva subiectiv, care ar determina
cunoaterea, Kant pleac de la cunoaterea obiectiv, de la faptele de cunoatere, i arat
regulile dup care cunoatem. Kant este astfel n acelai timp un revoluionar i un
continuator al gndirii anterioare; este un revoluionar, cci d lovituri de moarte
raionalismului i empirismului, i este un continuator, pentru c mprumut de la ele
tendina de explicare a lumii prin cunoatere. Kant lovete n raionalism, ntrebndu-se
cum e posibil o cunoatere pur raional a lumii. Cum s spun ceva a
priori, independent de orice experien, despre un obiect deosebit de sine? La aceast
problem nu puteau rspunde raionalitii. Tot aa, Kant lovete i n empirism, punndui ntrebarea: Cum se nate experiena?. Cum poate ceva exterior obiectul s treac
n subiect? Aceasta era dificultatea de care se lovea empirismul. Kant nltur aceste
greuti ale curentelor de gndire anterioare, afirmnd c cunoaterea omeneasc este
rezultatul cooperrii experienei cu raiunea sau, mai bine zis, al sensibilitii cu raiunea.
Problema cunoaterii
nainte de apariia filosofiei kantiene, teoria cunoaterii, care n mod tiinific
ncepe cu Locke, se preocup cu problema dac este posibil cunoaterea. Acesta era
punctul central al tuturor cercetrilor. Kant ns schimb cu totul problema, cci el nu
se ntreab dac este posibil cunoaterea; de posibilitatea acesteia nu se ndoiete, ci
6

se ocup de problema: cum e posibil cunoaterea. nainte de Kant teoria cunoaterii

era sub stpnirea, sub predominarea metafizicii. Kant separ teoria cunoaterii de
metafizic, deosebind cercetrile asupra naturii i universului de cele asupra construciei
i principiului cunoaterii. Filosofia anterioar lui studia mai ales transcendentul,
ceea ce e dincolo de experien i nu se poate cunoate. Kant ns cerceteaz ceea ce
e n experien i la baza experienei. Filosofia mai veche sau tgduia puterea de
cunoatere a experienei, sau admitea experiena drept ceva absolut, de-a gata fcut,
independent de raiune. Kant ns nu crede orbete n experien, nici nu o dispreuiete,
ci arat cum se cunoate chiar experiena. De aceea, problema cunoaterii, n
filosofia lui Kant, e totuna cu problema experienei. n felul acesta, Kant subordoneaz
chiar metafizica fa de teoria cunoaterii. Kant pune un nou ideal de cunoatere,
deosebit de acela al raionalismului i al empirismului anterioare. Acest ideal const,
dup Kant:
1) n ducerea mai departe a cunoaterii;
2) n sigurana cunoaterii. Idealul pe care trebuie s-l urmreasc cercetarea cunoaterii
este s arate condiiile n care o cunotin nou reprezint un progres fa de cunotinele
anterioare i, n al doilea rnd, condiiile n care putem avea cunotine sigure.
Prima cerin a unui ideal de cunoatere se realizeaz prin judecile sintetice. A doua
cerin sigurana, valabilitatea absolut, Iie leI i necesar se realizeaz ns
prin judecile apriorice, cci numai ceea ce este Iie leII din raiune, independent de
experien, poate avea pretenia de valabilitate Iie leI. n realizarea acestui ideal al
cunoaterii, formulat de Kant, se ivesc dificulti. Astfel, el susine c numai prin
judecile sintetice se poate duce mai departe cunoaterea, se poate realiza prima condiie
a idealului, cci numai n astfel de judeci avem o unire ntre dou
reprezentri deosebite n judeci analitice, subiectul este cuprins n predicat sau
invers. Dar judecile sintetice sunt rezultate din experien i, n cazul acesta ele nu
pot avea siguran, necesitate absolut i valabilitate universal. Aceasta n ceea ce
privete prima condiie a idealului de cunoatere.
Referitor la sigurana i valabilitatea cunoaterii, Kant susine c aceste caractere nu
pot fi date de judeci a posteriori, care sunt subiective i variabile dup indivizi, ci numai
7

de judecile a priori, independente de experien. In cazul acesta ns, asemenea valoare

nu pot avea dect judecile analitice. Astfel, prima parte a idealului cunoaterii se
realizeaz prin judeci sintetice, iar a doua prin judeci analitice. Dar n modul acesta nu
se poate realiza n mod complet i total idealul cunoaterii formulat de Kant; de aceea,
problema care s-a impus cugetrii kantiene a fost gsirea unui fel de judeci care s fie
sintetice, totodat s aib i valabilitate absolut. Din aceast trebuin a formulat Kant
posibilitatea unor judeci sintetice a priori. De aceea problema fundamental n teoria
cunoaterii a lui Kant este: cum sunt posibile judecile sintetice a priori ?
tiin adevrat este aceea care poate da adevruri valabile, care se servete deci de
judeci sintetice apriori. O astfel de tiin este matematica, n care avem judeci cu
valabilitate absolut, de natur sintetic. Putem avea ns, n alte tiine, adevruri
confirmate pe cale experimental, deci judeci sintetice a posteriori.
Dac adevrurile matematice sunt evidente i dac adevrurile din tiinele naturii
se pot confirma prin experien, caracterul tiinific al acestor dou discipline teoretice
se impune spiritului Iie leI. Problema pe care i-o pune Kant este ns urmtoarea:
n metafizic judecile nu sunt nici evidente, ca n matematic, nici confirmate prin
experien, ca n tiinele naturii. Atunci, cum este posibil metafizica drept tiin?
Problema posibilitii judecilor sintetice a priori este totuna cu problema posibilitii
metafizicii ca tiin. Punndu-i ns aceast problem a tiinei metafizice,
Kant a neles metafizica nu n nelesul de tiin a cunoaterii lucrurilor
exterioare i transcendente, ci n cel de tiin a cunoaterii fenomenelor ce cad sub
simuri, a imanentului. Filosofia kantian ntreag, de altminteri, nu se ocup, ca
filosofia anterioar, de constituia i de esena lumii, ci de posibilitatea cunoaterii i
a experienei. De aceea, metafizica lui Kant este o metafizic a cunoaterii.
Cum explic I. Kant alctuirea cunoaterii?
naintea lui, cunoaterea era explicat n dou moduri. Raionalitii o justificau prin
raiune, prin idei nnscute, independent de orice datum sensibil. Astfel, Descartes
reducea cunoaterea omeneasc la o sum de idei nnscute, din care deriv apoi treptat
toate judecile i toate adevrurile. Mai departe, Leibniz, de asemenea, consider ca tip
8

de cunoatere adevrat numai pe aceea care deriv din raiune, numind cunoatere
confuz tot ceea ce rezult din experien, iar Spinoza numea cunoaterea deductiv fr
nici un element empiric scientia intuitiva.
Raionalismul n genere e concretizat n urmtoarele trei idei:
1. Cunoaterea nu presupune nici un raport cu lucrurile exterioare, ea e produsul
numai al activitii spiritului Iie leI, care creeaz adevrul.
2.Adevrul, fiind independent de experien, urmeaz c noi putem cunoate i
ceea ce nu e perceptibil, ceea ce nu e dat simurilor. n felul acesta, raiunea cunoate
esena lucrurilor, nemurirea, divinitatea, fr a mai rmne nici un mister, nici un lucru
n sine incognoscibil.
3. Dac raiunea este principiul cunoaterii i al lumii, atunci lumea n sine este
iraional. Cu toate aceste afirmaii optimiste, raionalismul nu poate explica existena
rului i nici cum poate raiunea s prind adevrul lucrurilor deosebite de dnsa.
Opus acestuia este empirismul, care afirm dependena cunoaterii de experien, de
datele simurilor. Dup empirism, experiena este singurul mijloc de cunoatere. Dac
raionalismul afirm posibilitatea cunoaterii transcendentului, empirismul este nclinat s
nege posibilitatea transcendentului i a absolutului, cci dac nu-l cunoatem, este ca i
cum nu ar exista pentru noi. John Locke i David Hume sunt reprezentanii de seam ai
empirismului. Ei reprezint n istoria filosofiei treptele premergtoare criticismului.
Locke pune pentru prima oar problema originii, siguranei i sferei cunoaterii,
nepreocupndu-se aa de mult de existena exterioar. Dup Locke, cunoaterea are dou
izvoare, senzaia i reflecia, cea din urm nefiind altceva dect o prelucrare a senzaiilor.
Hume completeaz ideea lui Locke, artnd c ntreaga cunoatere este rezultatul unui
proces de asociaie a impresiilor legate succesiv sau cauzal ntre ele. Totul rezult din
experien. Chiar conceptele care par a nu avea nimic empiric sunt produse ale repetiiei
i obinuinei noastre empirice. Empirismul este ns o faz pregtitoare a criticismului
kantian, cci Locke i Hume sunt aceia care au artat c numai raiunea nu poate spune
nimic a priori despre lucruri, iar prin concepia lor empirist au evideniat imposibilitatea
n care se aflau ei de a rspunde la problema: cum trece ceva de la obiectele exterioare n
9

subiect, dnd natere cunoaterii ? Kant ia cte ceva de la raionalismul i de la

empirismul anterioare. Astfel, de la raionalism ia tendina de a pune concepia despre
lume n dependen de valoarea mijloacelor de cunoatere. Spre deosebire ns de
raionalism, filosofia kantian se ntemeiaz pe un teren obiectiv, cci pleac de la
cunoatere, se ocup de mijloacele de cunoatere, nu de absolut i transcendent. Prin
urmare, Kant cerceteaz principiile experienei, ceea ce nu fceau raionalitii, pentru c
ei considerau aceste principii ca absolut valabile. Tot de la raionaliti Kant preia ideea c
exist cunotine generale i necesare care nu rezult din experien; dar, spre deosebire
de raionalism, Kant face din aceste cunotine numai nite mijloace ale experienei, nite
forme ale spiritului prin care se alctuiete experiena. Ele sunt condiiile n care un
obiect n genere poate fi obiect al experienei, cum spunea Georg Simmel.
De asemenea, Kant ia i din filosofia empirist unele elemente, cci el susine, ca i
empirismul, c adevrata cunoatere e numai n experien; dar, spre deosebire de
empirism, Kant nu reduce experiena numai la un rezultat al simurilor, ci face din ea un
produs al colaborrii simurilor cu intelectul. n modul acesta, Kant ia o atitudine critic
fa de raionalism.
Filosofia criticist arat condiiile cunoaterii i ale experienei, care nu pot Iie le
nsele cunoscute, ci trebuie s fie ceva anterior cunotinelor, de vreme ce ele sunt numai
nite condiii premergtoare acestora. Din cauza acestei tendine a filosofiei kantiene de a
arta condiiile posibilitii oricrei cunoateri, Hegel i-a obiectat lui Kant c vrea s,
cerceteze posibilitatea cunoaterii nainte de a cunoate, ntocmai cum ai vrea s noi
nainte de a fi n ap. I s-ar putea rspunde lui Hegel c nu e vorba de a nva s noi, ci
de a explica notul, c filosofia kantian caut s explice cunoaterea prin puterea de
cunoatere a spiritului nostru. Kant cerceteaz n opera sa aceste puteri de cunoatere ale
minii, precum i condiiile prin care putem cunoate. Prin urmare, Kant unete n
criticismul su empirismul cu raionalismul, cci dac raionalismul afirm c
cunoaterea se nate fr experien i trece dincolo de experien, dac empirismul
susine c orice cunoatere se nate din experien i e limitat numai la experien,
criticismul crede c orice cunoatere ncepe cu experiena, dar nu se reduce numai la
experien. Dup Kant, orice cunoatere are dou izvoare:

10

1) sensibilitatea, care d intuiii, reprezentri nemijlocite despre lucruri;

2) intelectul, care, d noiuni.
Cunoaterea este astfel produsul colaborrii sensibilitii cu intelectul; ca i Aristotel,
Kant deosebete la orice cunoatere o materie i o form. Materia cunoaterii o alctuiesc
senzaiile multiple, variabile de la individ la individ, subiective. Materia cunoaterii este
dat de sensibilitatea individului afectat de excitaii externe; organele primesc aceste
excitaii, care, prin transformri, dau natere produselor spirituale numite senzaii,
materia cunoaterii. Astfel, sensibilitatea apare, n filosofia kantian, ca o facultate pasiv
a spiritului, ca o putere de receptivitate. Aceast materie sensibil, alctuit din senzaii
haotice, necoordonate, capt ns o form, o unitate i un caracter de obiectivitate. Ele
sunt raportate la lucruri exterioare prin intervenia unor concepte, a unor noiuni
intelectuale derivate din intelect.
Astfel, sensibilitatea d coninutul cunoaterii i al experienei, iar intelectul forma.
Nu exist materie a cunoaterii fr form, cci nu exist nici o senzaie care s nu fie n
timp i n spaiu i care s nu fie raportat la un obiect, precum nu exist nici form, nici
concepte intelectuale fr o materie sensibil. Cunoaterea este rezultatul unei colaborri
active ntre aceste dou faculti: sensibilitatea i intelectul. n filosofia kantian,
cunoaterea este produsul unei activiti, al unei sinteze, al unei prelucrri succesive i
necontenite a materiei sensibile.
Criticismul Kantian
Pentru Im.Kant criticismul este un principiu metodologic conform caruia e necesar
de a incepe orice speculatie filosofica (adica gindire a gindurilor) prin analiza preliminara
a posibilitatilor noastre de cunoastere,pentru a putea stabili temeinic hotarele si valoarea
cunoasterii noastre. Critica este la Im.Kant dupa cum scrie in Introducere la critica
ratiunii pure o invitatie adresata ratiunii sa ia asupra sac ea mai grea din toate sarcinile
sale ,adica pe cea a cunoasterii de sine sis a instituie un tribunal care sa-i dea sprijin sigur
in pretentiile sale juste,dar sa poata respinge toate uzurparile neintemeiate ,si aceasta nu
prin sentinte samovolnice ,ci dupa legile ei eterne si neschimbatoare ,o critica a puterii

11

ratiunii in general cu privire la toate cunostintele la care ar putea nazui,in mod

independent de toata experienta
Criticismul Kantian cere sa nu fie acceptata nici o ide inainte de a fi analizate
temeiurile. Intr-o filosofie critica problema valorii cunoasterii primeaza asupra problemei
existentei. Aceasta filosofie se opune atit dogmatismului ,care nu analizeaza puterea de
patrundere a ratiunii teoretice sau practice , cit si scepticismul negative si distructiv. Daca
pentru Im.Kant critica este pregatirea prealabila necesara pentru dezvoltarea unei
temeinice metafizici ca stiinta ,apoi totodata ea e o reactive viguroasa impotriva
criticismului distructiv, sceptic si negativ al lui David Hume.
Apriorismul
La prima definire o idee este apriorica daca o avem inainte de a intreprinde o
experienta. O ipoteza stiintifica este apriorica fata de experientele ce se vor face
ulterior,deoarece ea a fost elaborata inainte de a se cunoaste rezultatele verificatorilor
ulterioare.La Im.Kant e vorba de un alt fel de apriorism. La el ideiile apriorice nu pot fi
deduse din experienta ,desi o conditioneaza pe aceasta , din cauza ca trasaturile acestor
idei depasesc sfera ei (experientei) explicative. Experienta ne spune,cei drept ,ceea ce
exista,dar nu ca ceva trebuie sa existe in mod necesar asa si nu alt fel.Astfel de cunostinte
universal care au totodata caracterul necesitatii lor interne trebuie sa fie un mod
independent de experienta , clare si cert prin ele insele.Daca ideiile apriorice nu provin
din experienta ,inseamna ca sunt produsul spiritului nostru: Noi cunoastem despre
lucruri apriori numai ceea ce noi insine punem in ele Fara acest produs aprioric noi n-am
putea organiza experienta- nici cea stiintifica ,nici cea practica de toate zilele.
La Im.Kant distingem doua feluri de apriorism :logic si psihologic-si ele nu trebuie
cofundate ,desi in activitatea omului ele se interpatrund:Asupra faptului ca toata
cunoasterea noastra incepe o data cu experienta ,nu incape nici o indoiala ,- spune
Im.Kant - Daca insa intreaga noastra cunoastere incepe cu experienta ,nu inseamna ca
din acesta cauza ca ea izvoraste chiar toata din experienta .Prin apriorism logic
Im.Kant intelege ca exista in spiritual nostru unele idei apriorice care n-au aplicatie
valabila decit in lumea experientei si nu avem constiinta lor clara in mintea noastra decit
din momentul aplicarii lor la faptele experimentale.Constiinta noastra isi da seama in
12

mod limpede de existent lor doar din momentul aplicarii lor in experienta.
Dimpotriva,apriorismul psihologic afirma ca noi precedem ideile apriorice in mod clar
chiar si inainte de obtinerea experientei . Im.Kant considera ca spatiul si timpul sunt
forme apriorice pe care nu le putem obtine din experienta ,caci fara de ele n-ar fi posibila
cunoasterea empirica . Sensibilitatea noastra doar introduce in aceste doua forme de
colectare impresiile venite din afara ,dar constiinta clara a spatiului si timpului o avem
din clipa in care ne sunt trezite prin aplicarea lor la experienta.
J.Locke si V.Conta ,mentioneaza Ion Petrovici ,nefacind distinctie intre aceste doua
tipuri de apriorism ,combatindu-l pe cel psihologic , si-au imaginat ca l-au distrus sip e
cel logic , care are o alta baza ,si de natura mult mai trainica.
Apriorismul se refera la latura formala a fenomenelor si interpretarii lumii.Ordinea si
regularitatea in fenomene pe care le numim natura le-o impunem noi insine si noi nici nam putea-o gasi in ele daca noi sau structura mintii noastre n-ar fi pus-o de la inceput
intrinsele. Adica in cunoastere participa doi factori:primirea continutului(materiei)
cunoasterii si sintetizarea ,prin ordonarea acestor informatii ,cu continutul constiintei
noastre. Im.Kant scrie :Fenomen eu numesc ceea ce corespund senzatiei ,materia
fenomenului ,iar ceea ce face ca diversul reprezentarii sa se poata ordona in anumite
raporturi,o numesc forma lui. Si continua :Numai forma o putem cunoaste a priori
,adica inaintea oricarei perceptii reale ,materia insa este in cunoasterea noastra ceea ce
face ca sa se numeasca a posteriori ,adica empirica.
Formele apriorice ale sensibilitatii spatiul si timpul fac posibila sistematizarea
materialului in experienta ,iar formele apriorice ale intelegerii categoriile ,fac posibila
gindirea asupra datelor furnizate de simturi ,adica amblele formeaza conditiile
cunoasterii. Fara sensibilitate nu ne-ar fi dat nici un obiect si fara intelect nimic n-ar
putea fi gindit. Cugetarile fara continut sunt goale ,intuitiile fara concepte sunt oarbe.
Cunostintele rationale pure,apriorice ,sunt cunostintele ,formele,lipsite de continut
,dar capabile sa contribuie la o mai profunda interpretare a realitatii ,lucru confirmat de
matematizarea stiintelor teoretice , Formele apriorice ale sensibilitatii (spatiul si timpul)
sunt examinate in compartimentul Criticii ratiunii pure ce poarta titlul de Estetica
transcedentala . In compartimentul Analitica transcedentala sunt analizate procedurile
13

apriori prin care intelectul unifica prin concept diversitatea oferita de formele apriorice
ale sensibilitatii. Aceasta unificare se realizeaza prin categorii si prin judecati sintetice
apriori ,care permit acordarea unui continut intuitiv conceptelor.Afara de acest
moment,ele prin predicat adauga informatii noi la subiectul judecatii ,iar ratiunea
calitatii noi cunostintelor, deci obiectivitate. Din examinarea filosofiei kantiene am vazut
ca experienta nu poate oferi obiectivitatea cunostintelor,ceea ce face posibila functionarea
normal a stiintei.
Observatii generale la estetica transcedentala(aprioritatea spatiului si a timpului)
Mai intii va fi necesar sa explicam pe cit se poate de lamurit care este in general
parerea noastra cu privire la natura fundamentala a cunoasterii sensibile , pentru a
preintimpina orice interpretare gresita a ei.
Noi am voit deci sa spunem: ca toata intuitia noastra nu e nimic decit reprezentarea
de fenomene ; ca obiectele pe care le intuim nu sunt in sine ceea ce prin intuire credem ca
sunt,nici raporturile lor nu sunt in sine de asa natura cum ne apar noua, si ca , daca
suprimam subiectul nostru sau chiar numai constitutia subiectiva a simturilor in general ,
ar disparea toata aceasta constitutie , toate raporturile obiectelor in spatiu si timp ,ba
chiar sptiul si timpul ,si ca fenomene nu pot exista in sine, ci numai in noi. Ce rost ar
putea avea obiectele in sine si desprinse de toata aceasta receptivitate a sensibilitatii
noastre ,ne ramin cu totul necunoscut.Noi nu cunoastem nimic decit modul,propriu
noua ,de a le percepe ,care nici nu trebuie atribuit in mod necesar oricarei fiinte ,desi
oricarui om. Numai cu acest mod avem a face. Spatiul si timpul sunt formele sale pure
,senzatia in general este material sa.Numai forma o putem cunoaste a priori ,adica
inaintea oricarei perceptii reale , si ea se numeste de aceea intuitive pura.
Transcendent si Transcedental
La Im.Kant este transcendent ceea ce trece peste limitele experientei.La el
transcendental implica si plenitudinea unui continut:domeniul supra sensibil allucrurilor
in sine ,sediul spiritelor pure ,al legilor morale si al lui Dumnezeu.Si dimpotriva ,sunt
transcedentale formele apriorice ale sensibilitatii (spatiul,timpul),conceptele intelectuale
pure(cauzalitatea ,necesitatea). Acestea nu provin din experienta ,desi dau valabilitatea si
14

stabilitatea in domeniul ei. Im.Kant scrie:Eu numesc transcedentala orice cunoastere

care se ocupa nu atit de obiecte cit de modul nostru de cunoastere a obiectelor,intru cit ea
ar fi posibila a priori.ceva care precede a priori experienta ,dar nu are alt rol decit
numai sa faca posibila cunostinta empirica. Realizarea acestei posibilitati nu este deloc
simpa. Categoriile intelectuale sunt in afara formelor intuitive ale sensibilitatii ,in afara
timpului si spatiului . Si atunci apare intrebarea :cum pot sa conlucreze categoriile
intelectuale cu materialul sensibil aranjat in timp si spatiu. Im.Kant scrie :Conceptele
pure ale intelectului sunt in comparatie cu intuitiile empirice cu totul eterogene si nu pot
fi gasite nicicind in vreo intuitive.Cum este deci posibila subsumarea celor din urma sub
cele dintii ,adica aplicarea categoriei la fenomene.El cauta in cadrul cunoasterii o noua
functie care ar stabili legatura dintre elementul senzitiv si rational.Kant banuieste ca
trebuie sa existe un al treile termen care sa stea in omogenitate pe de o parte cu
categoria, pe de alta parte cu fenomenul,inlesnindastfel aplicarea celei dintii la cel din
urma .
Fiecare categorie se afla principial in afara de timpsi spatiu ca forme apriorice ale
sensibilitatii ,fiind creatia constiintei in genere ,instrumentul eului transcendental ,care e
independent de formele sensibilitatii.
Totodata ,categoriile ca sa intre in functie trebuie sa devina fapt sufletesc.Ca fapte
sufletesti empirice ,categoriile devin datorita incadrarii lor in forma tipica a
timpului.Astfel categoriile capata un schematism ce le permite sa fie aplicate asupra
experientei sensibile . Im.Kant mentioneaza:Timpul ,fiind conditia formala a diversitatii
simtului intern ,deci a legaturii tuturor reprezentarilor ,contine a priori in intuitia pura o
diversitate.O determinare de timp transcedentala este omogena cu categoria ,intrucit ea e
generala si se intemeiaza pe o regula apriori.Ea este insa pe de alta parte omogena cu
fenomenul ,intrucit timpul e continut in orice reprezentare empirica a diversului.De aceea
o aplicare a categoriei la fenomene va fi posibila cu ajutorul determinarii transcedentale
de timp,care ca schema a conceptelor intelectului mijloceste subsumarea celor din urma
sub cea dintii.Cu ajutorul acestui schematism cauzalitatea poate fi aplicata materialului
sensibil,devenind o legatura necesara in timp. Toate categoriile se incarneaza in
materialul fenomenelor prin structura timpului. Astfel timpu,pe linga functia de forma a
intuitiei sensibile ,mai indeplineste si rolul de instrument al legaturii fenomenelor
15

apriorice ale intelectului cu materialul sensibil al experientei. Astfel Im.Kant ajunge la

concluzia ca atit sensibilitatea ,cit si inteligenta ne poate da cunostinte valabile doar cu
conditia ca vor lucre impreuna in armonie:Cunoasterea noastra se naste din doua izvoare
principale ale mintii,din care unul este a primi reprezentarile(receptivitatea impresiilor ,
al doilea este facultatea de a cunoaste ,prin aceste reprezentari ,un obiect(spontanietatea
obiectelor ),prin cel dintii ni se da un obiect ,prin cel de al doilea este gindit .Intelectul
nu poate intuit nimic si simturile nu pot gindi nimic.Numai din faptul ca ele se unesc
poate izvori cunostinta.Organizarea numai inceputa de catre formele apriorice ale
spatiului si timpului este continuata pe o treapta mai superioara,care o duce pina la
sfirsit.La aceasta treapta se implica formele apriorice ale intelectului care prin categoriile
respective dau unitate,soliditate,generalitatea datelor obtinute la primul nivel al
cunoasterii.
Lucru (lumea) in sine si lucrul (lumea) cum ne apare.
Filosofia lui Rene Descartes ,John Locke s.a,argument ideea ca lumea cum este ea si
cum ne apare noua e diferita. Ei sustineau ca nu toate calitatile atribuite lucrurilor le
apartin lor in realitate,ca unele insusiri sunt completari subiective ce provin din simturile
noastre , impodobind realitatea cu culori ,caliatati gustative s.a. Im.Kant continua aceasta
linie . El scrie:Este indeobste admis cu mult chiar inainte de Locke ,dar mai ales in urma
acestui filosof , ca fara a compromite existent lucrurilor exterioare putem spune despre o
multime din predicatele lor ,ca nu apartin lucrurilor in sine,ci numai fenomenelor ,si ca
in afara de reprezentarea noastra aceste predicate nu au o existenta proprie.Din acest fel
de predicate,fac parte caldura ,culoarea,gustul,etc.,dar pe linga acestea mai am motive
puternie ce sa sa socotesc tot ca simple fenomene si celelalte calitati ale corpurilor pe
care le numim primare ,intinderea,locul si in general spatiul,cu tot ce-i este
inerent.Astfel Im.Kant contesta pina si proprietati geometrico-mecanice,mentinute de
predecesorii sai ,considerindule creatii proprii ale subiectului cunoasterii. In asa fel
Im.Kant afirma ca distanta dintre lumea cum este in sine si lumea cum ne apare noua se
mareste si mai mult.
El considera ca lumea sensibila nu cuprinde decit fenomenul care nu este un lucru
in sine.Intelectul insa ,tocmai pentru ca-si da seama ca obiectele experientei sunt pure
16

fenomen ,trebuie sa admita existent lucrurilor in sine(noumenelor). El observa ca daca

noi nu putem cunoaste obiectele ca lucruri in sine , putem cel putin sa le gindim ca
atare,caci altfel am ajunge la afirmarea ca exista fenomene fara ca sa fie nimic ce sa
apara.De aceea , considera Im.Kant ,ca in afara de lumea experientei noastre ,asa cum
este perceputa de noi ,exista si o lume dincolo de simturile noastre ,care ne furnizeaza
materialul datelor sensibile lumea in sine. El scrie :E drept ca daca privim obiectele
simturilor nu numai ca simple fenomene cum se si cuvine, admitem implicit ca
fenomenele au ca fundament lucrurile in sine ,cu toate ca nu stim cum acest lucru este
alcatuit in sine,ci ii cunoaste numai fenomenul ,adica modul in care simturile noastre sunt
afectate de acest ceva necunoscut .Intelectul ,deci,prin simplu fapt ca priveste
fenomene ,recunoaste existent unor lucruri in sine. Im.Kant mai denumeste lucru in sine
sinumen ,care la el spre deosebire de Platon ,este incognoscibil. Fenomenul si lucrul in
sine sunt doua aspecte ale aceluiasi obiect,iar incognoscibilitatea ii creaza anumite
prioritati acestuia, cind e vorba de problema libertatii.

Antologie Filosofica
Eu am ales sa fac recenzie la cartea Antologia Filosofica care
este o lucrare cu caracter filosofic, care s-a bucurat de un success
imens in anul aparitiei, 1943, Editura Uniunii Scriitorilor din Chisinau .
Cartea

este elaborata de catre autorii: Nicolae Bagdasar, Virgil

Bogdan, C. Narly.Cartea contine 655 de pagini in care autorii antologiei

ii prezinta in ordine cronologica pe cei mai mari filosofi din culturile
lumii, incepind cu filosofi presocratici, cu Socrate, Platon, Aristotel,
continuind cu filosofii evului mediu, apoi ca ginditori ca Leibniz, Kant,
Hegel, Nietzshe si ajungind pina la Bergson si Croce. Din opera fiecarui
s-au ales texte esentiale, traduse in limba romina nu de simpli
traducatori, ci de specialist in filosofie. Aceste texte sunt precedate de
date bibliografice si de comentarii critice precise, capabile sa-l
initializeze repede pe un tinar studios in opera fiecarui ginditor. Cartea
este de fapt o istorie a filosofiei universal ilustrata in texte. Ea ofera
cititorului posibilitatea, de la origini si pina in secolul XX. O antologie cu
17

extrase din operele filosofice ale tuturor popoarelor de cultura

raspunde unei nevoi reale in cultura romineasca. In alte tari lucrul
acesta este de mult realizat. Era natural ca la noi o asemenea lucrare
sa se intocmeasca mai tirziu decit la popoarele care s-au bucurat, in
scurgerea

veacurilor,

de

ragazul

noilor

vremuri

mai

prielnice

elaborarilor intelectuale. Dar ar fi nefiresc ca ea sa mai intirzie si de

aici inainte, cind preocuparile filosofice au prins in timpurile actuale si
la noi radacini, nascindu-se in publicul cititor un interes vizibil si din zi
in zi mai viu pentru operele de gindire, cu character speculativ.
O antologie filosofica ar ocupa o linie de mijloc intre o istorie a
filosofiei si lectura integral a operelor filosofice. O istorie a filosofiei
bine intocmita poate da, o icoana a succesiunii autorilor si a
desfasurarii conceptilor. Din nefirecirea, expunerea aceasta istorica nu
se face indeobste reproducindu-se textul filosofilor insisi, sau cel mult
se face sub forma de farime, vreau sa zic de citate excesiv de zgircite.
Incolo avem textul propriu al istoricului, care expune succesiv ideile
filosofilor, care expune succesiv ideile filosofilor, amestecind si
interpratarile sale.
Citirea integrala a textelor autentice nu se pot cere, la rindul ei,
tuturor intelectualilor amatori si lecturi filosofice, dar care au alta
specialitate si dispun de ore limitate de consacrat filosofiei. In schimb,
o antologie ofera texte autentice, sub forma de pagini alese,
caracteristice si semnificative. Cu ajutorul ei, cineva poate dobindi o
cunoastere rapida a teoriilor si a filosofilor, luind insa contact nemijlocit
cu textile lor proprii. Daca antologia pastreaza succesiunea epocilor si
allege bine pasajele operelor, ea poate oferi o imagine rezumativa a
evolutiei cugetarii omenesti. Traduceri de filosofi straini nu au existat la
noi decit sporadic pina in ultimul timp, cind, intradevar, golurile au
inceput sa se umple. Totusi este inca mult de lucru in aceasta directie.
Intirziera semnalata cu privire la traduceri se datoreste faptului ca
18

rominii de o cultura mai ridicata stapinesc, in genere, fiecare , una sau

doua limbi de mare frecvenra intelectuala: franceza, germana, italiana
sau engleza. Astfel multi studenti ai universitatilor si scolilor superioare
romanesti, chiar elevi de liceu puteau citi , in original sau intr-una din
limbile mai sus amintite, orice opera importanta de gindire. Dar in
acest fel, scrierile filosofice erau fatal cunoscute numai in minoritatea
oricit de numeroasa ar fi fost ea unei parti a cunoscatorilor de limbi
straine. Trebuinta filosofarii nu se limiteaza insa numai la o minoritate,
ci ea este simtita de fiecare om si ea se gaseste mai ales la tineret,
cind aceasta se simte atras sa mediteze aupra rostului sau in lume.
Din cauza acestei trebuinte, odata cu intensificarea culturii,
odata cu avintul miscarii filosofice romanesti in masele largi ale
poporului, se observa si avintul pe care traducerile l-au luat in ultimul
timp.

Immanuel Kant este marele reformator al gindirii fiosofice , dupa

cum scrie in Antologie Filosofica.Prin intermediul acestei lucarari voi
incerca sa redau principalele idei filosofice ale lui Immanuel Kant.

19

Bibliografie
1.Vasile Tapoc Initiere in istoria filosofiei universal
2.https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/03/14/catevareflectii-privind-filosofia-kantiana/
3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Immanuel_Kant
4.N.Bagdasar,Virgil Bogdan, C.Narly Antologie filosofica

20