Câteva concepte din filosofia lui Lucian Blaga

1. Situare

Lucian Blaga a fost nu numai un mare poet, ci și singurul scriitor român care a creat un sistem filosofic
în sensul deplin al acestei sintagme. El și-a expus concepția în volumele Trilogia cunoașterii, Trilogia
valorilor, Trilogia culturii și Trilogia cosmologică, dar și în numeroase volume de eseuri și aforisme. Pentru a-i
înțelege viziunea din creația literară (poezie și dramaturgie), trebuie să investigăm această creație nu doar din
perspectivă expresionistă, ci și din unghiul convingerilor filosofice ale autorului. Gândirea artistică și gândirea
filosofică sunt, în cazul acestui scriitor, puternic legate.
Ca filosof, Blaga se înscrie într-o direcție a preocupărilor moderne numită morfologia culturii. În
esență, el identifică: factorii care generează și dau identitate unei culturi (în sens larg), diferențiind-o de
celelalte; organizarea sa internă; energiile ei latente în relație cu manifestarea istorică a acestora etc. Această
problematică o abordează printr-o gândire speculativă, idealistă și într-un limbaj metaforic.

2. Concepte filosofice

a. În centrul filosofiei lui L. Blaga se află conceptul de mister. Autorul crede că trăim într-un Univers plin de
taine, de necunoscute, dar nu în sensul în care și oamenii de știință admit acest lucru. Pentru filosof,
misterul este un dat metafizic, un „ce” înscris în fundamentul existentului universal. El ne învăluie viața,
dar își are sursa dincolo de orizontul nostru crono-spațial. Misterul este cel mai incitant şi paradoxal aspect
al existenţei, fiindcă acționează simultan ca un stimul și ca o frână în tentativa omului de a cunoaşte lumea.
b. Marele Anonim este numele metaforic pe care L. Blaga i-l dă izvorului transcendent (metafizic) al
misterului. Am putea să-l considerăm echivalent cu Absolutul, cu o Conștiință-Origine etc., dar nu cu
Dumnezeu în sens dogmatic. Marele Anonim nu poate fi, de fapt, cuprins (înțeles) de intelectul uman, ci
doar intuit. El este misterul suprem, sursa misterelor care ne înconjoară și gardianul acestora.
c. Cenzura transcendentă. Sintagmă prin care filosoful numește bariera pusă de Marele Anonim în fața
încercărilor noastre de a conceptualiza misterul, adică de a-i da o „rezolvare” rațională. Cenzura
transcendentă e instrumentul prin care Marele Anonim împiedică accesul omului la cunoaşterea pozitivistă
(științifică, empirică, prin simțuri) a esenţei existenţei.
d. Cele două căi de cunoaștere. În fața necunoscutului, omul adoptă, crede filosoful, două atitudini , iar din
ele decurg cele două modalități prin care încearcă să-l abordeze. Blaga le numește metaforic:
 Cunoaşterea paradisiacă (sau de tip I, plus-cunoaștere) este caracteristică ştiinţei și exclude
ideea de mister, în sensul definit mai sus. Își are sursa în conștient, în rațiune, în gândirea logico-
matematică. Ea orânduieşte concretul dat prin simţuri, produce concepte abstracte şi operează cu
acestea, inventariază obiectele şi raporturile dintre ele. Obiectul său poate fi unul natural sau un
fapt general. Îşi este suficientă sieşi, iar „necunoscutul” îi apare doar ca un gol provizoriu în seria
cunoscutelor, ca noutate ce va fi determinată ulterior prin analogie cu ceea ce e cunoscut sau printr-
un nou concept. Cunoașterea paradisiacă are ca principale neajunsuri, consideră filosoful,
caracterul ei pur empiric şi suficienţa (intoleranța la modele alternative). Ea pretinde că ajunge la
certitudini, dar care se dovedesc ulterior a fi niște răspunsuri provizorii.
 Cunoaşterea luciferică (de tip II, minus-cunoaștere) este proprie filosofiei, religiei și artei.
Angajează și resursele inconștietului. Se bazează pe contemplare, intuiție, emoție și revelație.
Cunoscătorul (omul religios, filosoful, artistul) abordează „necunoscutul” ca pe manifestarea unui
mister care pe de-o parte i se arată prin semnele sale concrete (numite de Blaga partea fanică a
misterului), iar pe de altă parte își ascunde esența (numită partea criptică a misterului) după
aceste semne. În consecinţă, spiritul cunoscător înaintează în orizontul misterului treptat,
problematizând, asumându-şi riscul şi eşecul, neliniştea şi aventura. În cunoaşterea luciferică nu se
mai consideră necunoscutul ca adevăratul obiect al cunoașterii, ci numai ca simptom al
adevăratului obiect (care e misterul metafizic) . Prin cunoaştere luciferică se declanșează ceea ce
Blaga numește o criză în obiect, adică misterul e determinat să-şi arate alcătuirea duală (fanică /
 criptică) să se deschidă, să se reveleze. Această cale e considerată de filosof superioară
cunoașterii paradisiace tocmai pentru că țintește către esența misterului, nemulțumindu-se să
cerceteze doar formele fizice ale acestuia.
Mai mult decât atât, revelarea unui mister are drept urmare intuirea, în miezul criptic al acestuia, a
unui mister și mai profund, care adăpostește un alt mister etc. Misterul este inepuizabil, dar, cu
fiecare treaptă a acestui parcurs de înțelegere a existentului, ne apropiem de Marele Anonim.
e. Categoriile stilistice. Dacă în cunoaşterea paradisiacă sunt active categoriile receptive, prin care se
organizează senzaţiile, cunoaşterea luciferică este modelată de categoriile stilistice (sau abisale) din
inconștientul colectiv. Ele sunt structuri stabile din „sufletul colectiv” al unei comunități umane (al unui
trib, al unui popor etc.) născute din evoluția acesteia într-un areal geografic și prin experiențe istorice,
sociale și spirituale colective. Categoriile stilistice din inconștientul colectiv vizează modul specific fiecărui
popor de a trăi relația cu timpul, cu spațiul, cu divinitatea, cu viața și moartea etc. Ele modelează cultura
națională și își pun amprenta asupra creației artistice individuale. De exemplu, pentru că s-a născut și a
evoluat într-un areal geografic alcătuit din mici spații insulare, poporul nipon a creat o cultură bazată pe
stilul minimalist, pe miniatural, pe finețea detaliilor etc. Dimpotrivă, sufletul colectiv al rușilor a fost
modelat de existența milenară în marile întinderi ale stepei, ceea ce se manifestă în cultura lor prin gustul
pentru monumental.
f. Matricea stilistică este amprenta de identitate spirituală a unui popor, aşa cum se reflectă în creaţia lui
artistică. Matricea stilistică este produsul categoriilor abisale explicate anterior, al acelor energii
inconștiente cu funcţie formativă, primordială şi fundamentală.
Matricea stilistică a poporului român este numită de Blaga spaţiu mioritic. Ea a rezultat în primul rând din
formarea și locuirea istorică a poporului român într-un spațiu de tip munte-deal-vale care i-a imprimat
ritmul său. Psihologia abisală a poporului român, consideră Blaga, este produsul unui orizont care descinde
din plai şi care se înfăţişează ca un plan infinit ondulat, ca orizont înalt, ritmic şi indefinit alcătuit din deal
şi vale. Aceste predispoziții se exprimă cultural, de exemplu, prin sentimentul dorului (stare
„intraductibilă” în alte limbi), în mesajul și linia melodică a doinei etc. Matricea românească implică o stare
de spirit şi un specific moral, caracterizate de filosof ca o melancolie, nici prea grea, nici prea uşoară, a
unui suflet care vrea să treacă dealul ca obstacol al sorţii şi care totdeauna va mai avea de trecut încă un
deal şi încă un deal, sau duioşia unui suflet care circulă sub zodiile unui destin ce-şi are suişul şi
coborâşul, înălţările şi cufundările de nivel, în ritm repetat, monoton şi fără sfârşit. (studiul Spaţiul
mioritic, din vol. Trilogia culturii).
g. Metafora revelatoare este sintagma prin care L. Blaga numește acea imagine metaforică ce intermediază
cunoașterea luciferică, adică deschide calea către mister. Cele mai multe metafore din poezii au funcție
expresivă, decorativă (în limbajul filosofului, sunt metafore plasticizante). Metafora revelatoare (sau
revelatorie) are funcție filosofică, invitând la întrezărirea, la cunoașterea, la reflecția asupra unui adevăr mai
profund. Exemple: „M-am însurat/ C-o mândră crăiasă/ A lumii mireasă” (Miorița); „Soarele, lacrima
domnului/ cade în mările somnului” (Asfințit marin de L. Blaga).