Iertare

de Alexandru Macedonski
Iertare! Sunt ca orice om M-am ndoit de-a ta putere, Am rs de sfintele mistere Ce sunt n fiecare-atom... Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticlosul peste care Dac se las o-ntristare De toi se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai prsit... Sunt om ca orice om iertare.

Poezia Iertare de Al. Macedonski face parte din ciclul Psalmi moderni in care poetul se adreseaza cu pasiune divinitatii. Pacatul si mantuirea reprezinta doua teme majore ale psalmilor macedonskieni. Invocatia poetului este sincera.Acesta are constiinta propriei vinovatii. El isi cere cu umilinta iertare divinitatii pentru ca a comis un pacat omenesc: s-a indoit de puterea divina si a nesocotit sfintele mistere ascunse in fiecare atom.Verbele sugereaza printr-o puternica forta expresiva greseala ce a fost comisa:,,m-am indoit, ,,am ras.Poetul recunoaste ca este asemenea oricarui om,supus greselii,idee impusa prin repetarea primului si ultimului vers: Iertare! Sunt ca orice om.Primul vers este urmat de explicatia oferita de urmatoarele randuri iar ultimul apare ca o concluzie a celor enuntate deja.Nu avem de-a face doar cu o enumerare a greselilor,ci exista si parerea de rau si asumarea lor sincera. Repetitia verbului iertare cu valoare imperativa are un rol insemnat in infatisarea sentimentelor poetului: neliniste,suferinta,umilinta.Poetul isi asuma greselile omenesti exprimate printr-o comparatie simpla: Sunt ca orice omsi realizeaza astfel o tonalitate trista,tulburatoare prin sentimentele profunde si prin sinceritatea cu care sunt descrise. Tonalitatea devine mai grava in strofa a doua.Cu umilinta,el isi recunoaste slabiciunea: ,,Sunt ticalosul peste care/Daca se lasa-o-ntristare/ De toti se crede prigonit. Desi se simte un pacatos care isi exagereaza intotdeauna durerea,el nu a fost parasit de Cel de Sus.Poetul incearca o adanca recunostinta fata de Puterea Divina,recunoscandu-si greselile si cerand inca o data iertare:
Dar doamne,nu m-ai parasit Sunt un om ca oricare om iertare.

Inversiunile accentueaza uneori prin epitete puterea divina,mare si iertatoare,spre care se indreapta ruga poetului: sfintele mistere, a ta putere.Antiteza scoate in evidenta suferinta pacatosului prin exagerarea propriei dureri: De toti se crede prigonit.