Ipostaze ale sacrului n universal poetic voiculescian

,,Experientele spirituale ale lui Vasile Voiculescu au fost sustinute de un fundament

native:<<N-am nici un merit sa cred,m-am nascut asa>>(Confesiunea unui scriitor si
medic).In ceea ce-l privea,credinciosia parea a fi o insusire organica,dupa cum a marturisi
chiar el.Voiculescu a considerat firesc ca omul sa se nasca credincios,intr-un timp in care
credinta era active.Anormalitatea a aparut insa ulterior,odata cu iesirea din spatial
protector al familiei si al satului,si intrarea in cel profane,al orasului si al scolii:<<
numai educatia moderna,faustiana,ne abate de la tipul primitive,asa cum ne oraseneaza
trupul,ne altereaa si spiritual>>(ibidem).Voiculescu a cedat doar rational,continuand sa
creada nu datorita obisnuintei,ci prin afect,chiar daca mintea a trecut<<prin toate vamile
materialismului>>(ibidem).N-a avut loc insa nici o apostazie.Fara sa mai aiba vreo
religie,Voiculescu a ramas un temperament credincios,dus instinctual spre cautarea lui
Dumenzeu.
Maria-Elena
Ganciu,art.Vasile Voiculescu si experienta isihasta,Rev.Tabor,Nr.7/
octombire,2008.
,,Numai prin Poeme cu ingeri ,V.Voiculescu izbeste cu acea nota care-I da originalitate
punandu-l de altfel intr-un grup de poeti pentru care <<ingerul>> e un instrument
mitologic elementar.Acum poetul este ortodoxist,traditionalist si continua alaturi de
Blaga cantarea jalei metafizice.Insa ideea ca ar fi la mijloc o simpla
contaminatie,izvoarele fiind Rilke,Blaga,nu e justa.Ingerii lui Voiculescu sunt autentici si
apar in poezia lui inca de la inceput.Chiar prima compunere din Poezii se deschide cu
imainea ingerilor care seamana in brazed samanta poeziei:
Cereasca floare,alba,stralucita,
Cu bland miros de rai,e Poezia.
Samanta ei de ingeri e svarlita
Si brazda calda e copilaria.
La poarta cerului stau ingeri iar in cer se invarte <<sfanta ingerilor hora>>. Din Tara
Zimbrului nu e mai putin plina de divinele intraripate:
Cand am sosit,toti Heruvimii sfiosi aripele-si plecara,
Arhanghelii se inclinara-si,ca sa nu mai faci s-astept
Ca pe-un cocon regesc,cu cinste,chiar Tu ma-ntimpinasi la scara.
In Parga ne intampina <<Ingerul Nadejdii>>,Heruvimul nevazut cu Sabia de Foc de la
poarta Paradisului,un <<Inger Groaznic>> si <<Ingerul cel Mare>>care vine sa scoata
sufletul de pe Pamant:
Cand oare vei trimite Ingerul cel Mare
Ce spintecand eternitatea ca un vant,
Stralumind sa se coboare
Si sa-mi ridice lespedea de pe mormant!
Teme religioase(Nasterea,prezentarea Magilor,moartea lui Isus)abundai n toata aceasta
lirica veche culminand in elanul mistic din Pasarea lui Dumenzeu:
Un vulture are cuib in mine
Il simt cum falfaie mereu

Si vulturul precum siti bine

E pasarea lui Dumnezeu.
Deprins in cer cu alte zboruri,
Acum el tine ochiunchis:
Ii arde sufletul de doruri
Si amintiri din Paradis.
Ortodoxismul lui Vasile Voiculescueste anterior aceluia al Gandirii ,dar poetul a luat
cunostinta de sine si s-a sistematizat acolo.Acum apare o conventie decorative prin care
totul se preface in<< ingerime>> si ia aspecte <<ingeresti>>.O astfel de poezie nu e fatal
artificiala,adica lipsita de efluvii lirice,cum se crede,fiinda notiunea de artificiu e inclusa
in orice poezie,insa sensul ei este gratiosul si caligraticul ca in picture primitivilor.Pe
drum,prin fata portii,trece un necunoscut si acesta e inger:
Era cu parul ca aurora,
Aripele, cu pene de lumina
Lanced le tara la picoarele tutorara,
Prin pulbere si tina.
Prin mijlocirea ingerilor se pune omul in legatura cu Dumnezeu,in chipul unei voluptati
de a fi risipit,strivit de factorul divin.Simtindu-si uscate padurile de ganduri,poetul cere
un <<plac de ingeri in spate cu secure>> sa i le taie.Sau vrea sa fie grau ca sa-l culeaga
un inger,sa-l imblateasca,sa-l macine la moara,sa dea faina Domnului:
Ajuns dupa atata scrasnire si sbatai
Ca Domnul sa ma imparta la toti saracii sai,
Astept ca din fain ace-o darue duium,
Sa ia si pentru Dansul o poala de uium.
George Calinescu,Istoria literaturii romane de la origini pana in present,pp.797799,Ed.Semne,2003,Bucuresti.
,,In Gradina Ghetsimani face parte din volumul Parga si e o poezie de inspiratie si
figuratie religioasa.Poezia are ca punt de plecare un episode biblic,petrecut in Gradina
Ghetsmani,unde Iisus i s-a adresat lui Dumnezeu implorandu-L sa-i dea puterea de a
indura suferintele la care va fi supus[]Poetul e preocupat ,in creatia sa, de conturarea
figurii eroului exemplar,a lui Iisus,de punerea in lumina a framantarilor sufletesti ale
acestuia.Jertfele cristice sunt tot atatea trepte initiatice ce vor culmina cu moartea pe
cruce[]Este evident ca axul semantic al poeziei este represent de revelarea dublei
nature a lui Iisus:una umana ,supusa precaritatii si tribulatiilor trupului,si una divina,ce ii
permite sa acceada la universal sacralitatii.Prima strofa a poeziei,plasata intr-un cadru
natural ce concorda cu trairile intense ale eroului lyric,sugereaza tocmai aceasta dualitate
constitutive ce face eroul sa resimta intens suferinta,dar pe de alta parte sa <<lupte>>cu
soarta,sa caute sa-si infranga propriile limite umane:<<Iisus lupa cu soarta si nu primea
paharul/Cazut pe branci in iarba,se-mpotrivea intr-una>>.
[] Exista in poeziei cateva sintagme lirice,cu mare incarcatura metaforica,ce sugereaza
tocmai dramatismul confruntarii celor doua laturi ale eroului:cea umana sic ea
divina.<<Curgeau sudori de sange>>,de pilda,pune in lumina suferinta de neindura a
eroului,natura sa umana,destinul sau sacrificial,si vocatia jertfei care ii consacra statura,in
timp ce o alta sintagma,precum <<chipu-i alb ca varul>> e un insemn metaforic si
symbol al puritatii reprezentarii,Voiculescu pune in scena figura simbolica a unui

personaj cu o vocatie mesianica,stand sub auspiciile sacralitatii,un personaj liric si mitic

aflat intr-o situatie limita de rascruce a destinului sau sacrificial.
[] Invocatia din final din Sonetele voiculesciene are ca obiect aspiratia la desavarsire,la
<<pura-ntaietate>>,prin care fiinta isi poate regasi radacinile adanci,divine,acele rosturi
oroginare pe care,in urma <<caderii>>si le-a uitat:<<Cine ne puse-n suflet aceste magici
chei?/Egali in frumusete si-n genii de o seama,/Am descuiat taramul eternelor
idei/Supremelor matrite redati,care ne cheama/Din formele caderii,la pura-ntaietate/Sa ne
topim in alba,zeiasca voluptate>>.Cuvantul la Voiculescu are si el insusiri demiurgice,e
logos purificator si intemeietor,iesire din conturul stramt al cunoasterii sterpe si inaltare la
rosturile arhetipale ale cunoasterii mitice.Evocarea a unuor semnificatii mai mult sau mai
putin latente in fiinta umana,cuvantul marcat de lirism e si invocare a
esentelor,desemnare a lumii prin prisma fictionalitatii.
Iulian Boldea,Art.Spiritualitate si poezie:Vasile Voiculescu,Revista Tabor,Nr.4/iulie 2010.