REFERAT

Sensul si importanta milosteniei in crestinism

Prof. Zancu Flaviu S08 Avram Iancu Oradea

Sensul si importanta milosteniei in crestinism

In predica de pe munte Mantuitorul nostru Iisus Hristos ii fericeste pe cei milostivi (Mt. 5,7).In cele mai mari religii ale lumii, milostenia, ca virtute, ocupa un loc important, cu atat mai mult in crestinism care este religia dragostei prin excelenta . In istoria Bisericii, institutiile de asistenta sociala, cum ar fi vestita vasiliada a Sfantului Vasile cel Mare, au fost locuri binecuvantate unde cei nevoiasi si in suferinta siau gasit o alinare. Sfantul Ioan Hrisostom aduce un elogiu al mosteniei atunci cand o numeste regina si inima a virtutilor. Mantuitorul intareste cuvantul profetic a lui Osea (6, 6): Mila voiesc iar nu jertfa (Mt. 9,13), care vrea sa-si gaseasca ecou in sufletele iudeilor care puneau mare accent pe jertfele cele sangeroase. Dumnezeu a cerut evreilor jertfa fizica, pentru ca neamul cel tare in cerbice (Ies. 32, 9) era incapabil de o unire ulterioara cu Dumnezeu de aceea trebuia macar sa se spuna in acest chip exterior vointei supreme(Vladimir Soloviov, Fundamentele vietii spirituale).Crestinismul cu un profund caracter launtric propovaduieste aducerea ca jertfa acea inima infranta si smerita pe care Dumnezeu nu o va urgisi Ps. 50,18. Milostenia este jertfelnicia inimii, misericordia. Dand celor saraci, inima noastra devine o adevarata jertfa adusa lui Dumnezeu, iar cei lipsiti sunt altarele pe care noi prezentam lui Dumnezeu ofranda sufletului nostru. Cel care da saracului nu face altceva decat sa restituie bunuri la izvorul milei, care este Dumnezeu. Milostenia exercita intr-un mod sublim virtutea dragostei, care este cea mai mare dintre toate si care va ramane pentru vesnicie. Prin milostenie inaintam pe drumul de la chip la asemanare, se intensifica potentialitatea de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. Fiind milostiv, noi imitam marea milostivire a lui Dumnezeu fata de oameni: Fiti milostivi precum si Tatal vostru cel din ceruri milostiv este( Lc. 6,6). Prin aceasta noi ne apropiem de asemanarea cu Samarineanul milostiv, care este Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Modelul milei crestine este Mantuitorul nostru Iisus Hristos.El este cel care simte o mila profunda pentru cei infometati, Mi-e mila de multime, de aceea a saturat in pustie multimile cu cinci paini si doi pesti. Cea mai deosebita expresie a milostivirii lui Dumnezeu a fost Intruparea si aducerea Sa ca jertfa care se aduce neincetat pe Sine jertfa saraciei si slabiciunii noasrte, hranindu-ne cu Trupul si Sangele Sau, aici se reveleaza milostenia absoluta si in acelasi timp jertfelnicia absoluta . Sensul soteriologic al milosteniei este foarte bine evidentiat in Evanghelia de la Matei unde Mantuitorul ii cheama pe cei ce au savarsit faptele milei trupesti. (Mt. 25,34-40). Hristos se identifica cu cei umili, neinsemnati, neluati in seama, suferinzi si lipsiti. Criteriul de judecata este iubirea aproapelui prin care noi ne transpunem in fapte credinta in Iisus Hristos. Darul adus la templu de o vaduva saraca ce a aruncat in cutie doi bani a fost mai bine primit decat multimea de bani pe care au dat-o cei bogati deoarece toti au aruncat din prisosul lor, pe cand ea din saracia ei a aruncat tot ce avea, toata avutia ei (Mc. 12,44). Milostenia facuta din putinul pe care il ai este bine primita inaintea lui

Dumnezeu. Practicarea milei de cei ce insisi au nevoie de mila inalta pe acesti milostivi pana la Dumnezeu Insusi. Bogatul nebun, (Lc.12) nu a stiut secretul vesniciei, caci in loc sa strice hambarele si sa faca altele mai mari, el ar fi trbuit sa umple hambarele pantecelor celor infometati. Bogatul cel nebun a considerat bogatia sa ceva ce-i apartine intru totul. In crestinism proprietatea nu trebuie privita ca una particulara si nici colectiva, ci divina. Sfantul Iacob arata ca transpunerea credintei se concretizeaza prin faptele milosteniei trupesti Ca judecata e fara mila pentru cel ce n-a facut mila, dar mila e biruitoare asupra judecatii ! Mila omului ca fruct al iubirii este biruitoare in fata judecatii. Parintele Dumitru Staniloae ne vorbeste de o cunoastere a lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii In fiecare sarac, asuprit sau bolnav ne intampina Hristos, cerandu-ne prin coborare ajutorul nostru. In mana intinsa a celui sarac e mana intinsa a lui Hristos, suferinta lui din pricina lipsei si a umilintei in care ii tinem e suferinta lui Hristos pe cruce, pe care noi o prelungim. In toate, Dumnezeu se coboara la noi si ni se face cunoscut. Chiar aceasta coborare face priceputa taina lui mai presus de orice pricepere. ( Dumitru Staniloae, vol. I, Teologie Dogmatica Ortodoxa). Nu poti sa-L cunosti pe Dumnezeu decat numai traind in iubire caci aceasta este iubirea absoluta, caci cine nu iubeste, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu fiindca Dumnezeu este iubire(I Ioan 4,8). In perioada apostolica erau cunoscute acele agape in care crestinii se adunau dupa frangerea piinii si mancau impreuna, asa incat cei saraci erau nelipsiti de la masa iubirii, a comuniunii, iar inima si sufletul multimii ce au crezut una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa ci toate erau la obste...Si nimeni nu era intre ei lipsit, fiindca toti cati aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vandute si le puneau la picioarele apostolilor. Si se impartea fiecaruia dupa cum avea de trebuinta(Fapt. 4, 32, 34-35). Randuiala aceasta a ajutorarii celor nevoiasi s-a extins de la Biserica mama din Ierusalim la toate bisericile cum ar ficea din Corint (II. Cor. 8, 1-15), din Galatia (Gal. 2. 10), din Roma (Rom. 15. 25-26). Diaconii desi nu puteau sa slujeasca singuri la frangerea piini, totusi prin faptul ca se ocupau de misiunea de caritate a Bisericii, ei indeplineau slujirea euharistica. Milostenia este o lege inscrisa in natura noastra.Omul care poate sa ajute pe cel bolnav, care se afla in suferinta trebuia sa faca lucrul acesta deoarece si el la randul sau poate cadea si el in aceleasi suferinte, pentru ca o slabiciune egala ne paste pe toti. Saracii, bolnavi si toti cei in suferinta sunt fratii nostri dupa Dumnezeu si legile naturii. Acestia au primit aceeasi fire ca si noi ,,sunt alcatuiti din acelasi lut, nervi si oase ca si noi, au aceeasi piele si carne, au acelasi chip, adica acelasi suflet ca noi pe care il pastreaza mai bine decat noi, macar ca sunt cu trupurile sfartecate (Sfantul Vasile cel Mare, Omilie cu ocazia foametei).Omul milostiv este cel mai bun negustor care cumpara ieftin si vinde scump.Clement Alexandrinul vorbeste cu admiratie de milostenie: Ce frumoasa negutatorie. Ce dumnezeiesc targ! Cumperi nemurirea cu bani. Dai cele pieitoare din lumea aceasta si primesti in schimbul lor locuinta vesnica in ceruri Noi trebuie sa socotim milostenia nu ca pe o povara, ca o cheltuiala, un bir, ci ca pe un venit, un dar. A ajuta pe cel sarac nu inseamna ca pierzi, ci un mare castig. Prin

milostenie noi dobandim mai mult decat am dat. Postul fara milostenie nu are nici o valoare, acesta se ridica la cer pe scara milosteniei. Aripile rugaciuni sunt faptele noastre de calitate. Imbracand pe cel gol dobandim vesmantul nemuririi, iar gazduind pe cei straini, pe saraci, vom primi gazduirea in imparatia lui Dumnezeu. Milostenia inseamna o infrangere a egoismului din noi.

Prof. Zancu Flaviu