În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

„De-Mi sunteți, deci, prieteni, faceți ca Mine:

cel ce voiește să fie întâi, să fie cel din urmă!”

Preacuvioși, preacucernici părinți,

Dreptmăritori creștini,

Astăzi primim de la Dumnezeu o lecție de smerenie, de iubire și de

iertare!

Denia pe care tocmai am trăit-o ne pune înainte 4 evenimente

principale:

1. Hristos spală picioarele ucenicilor, apoi

2. Instituie Noul Legământ, la Cina cea de taină, după care

3. Se roagă în grădina Ghetsimani, iar la vremea cuvenită

4. Se încredințează, de bună voie, gărzilor mai-marilor Templului.

Singurul care menționează momentul spălării picioarelor este Sfântul

Evanghelist Ioan. Mântuitorul Iisus își asumă rolul de gazdă, se încinge

cu un ștergar și spală picioarele celor 12 ucenici. În Orientul Apropiat,

acest gest reprezenta cea mai înaltă formă de ospitalitate. Hristos, ca un

lider adevărat, prin puterea exemplului îi învață pe ucenici următoarele:

Page 1 of 6
  Ești președinte sau primar, consilier sau director, pe scurt, ești

întâiul? Atunci să ai conștiința că deții o responsabilitate mare și că

e nevoie să slujești mai mult, nu să ți se slujească! Cu astfel de

principii n-am mai urmări cu orice preț funcțiile și onorurile acestei

lumi trecătoare...iar câștigul cel mai important este acela că

devenim prietenii lui Dumnezeu.

În mod simbolic, spălarea picioarelor anticipează Pătimirile, care vor fi

mântuitoare doar pentru cei care sunt curați sufletește și trupește, așa

cum citim în Evanghelia după Sfântul Ioan, cap. 13, v. 10:

„Cel ce a făcut baie (adică a primit Botezul) n-are nevoie să-i fie

spălate decât picioarele (adică să se mărturisească), căci este curat tot.”

Putem spune că spălarea picioarelor simbolizează iubirea lui Hristos

pentru noi și dorința Sa de a Se împărtăși celor care vor să-L primească.

După ce a împlinit ritualul spălării picioarelor, Hristos S-a așezat la

masă pentru a cina. Acum este momentul când Dumnezeu-Omul trasează

o nouă semnificație pâinii și vinului, ca ofrande pascale ce înlocuiesc

azima și ierburile amare folosite de iudei. La această cină, Hristos a rostit

cuvintele pe care dumneavoastră le auziți la fiecare Sfântă Liturghie pe

care o trăiți în biserică:

- Luând în mâini pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și a zis: „Luați,

mâncați, acesta este Trupul Meu!”

 - La fel și paharul, a mulțumit, l-a binecuvântat și a zis: „Beți dintru

acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru

mulți se varsă spre iertarea păcatelor.”

Să observăm faptul că, la Cina cea de taină, Domnul nostru Hristos

instituie Taina Euharistiei sau a Împărtășirii și le dă putere ucenicilor

pentru a o săvârși întru pomenirea morții Sale mântuitoare. Este foarte

important acest aspect pentru că ne arată care este temelia Liturghiei pe

care împreună o săvârșim la acest sfânt altar. Prin rugăciunea slujitorului

sfințit – arhiereu sau preot – este invocat harul Sfântului Duh pentru a

transforma pâinea și vinul în Trupul și Sângele Mântuitorului. Prin

Pătimirile de pe Cruce, Hristos ne-a dat posibilitatea de a săvârși și de a

reactualiza în chip nesângeros, jertfa sângeroasă de pe Golgota.

Prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului este una

dintre marile taine ale creștinătății, ce poate fi primită doar prin credință.

La finalul cinei, Mântuitorul le vorbește ucenicilor despre Pătimirile

ce vor urma, spunându-le că toți Îl vor părăsi în acel ceas. Tot acum,

Hristos îi prevestește Apostolului Petru că va fi primul dintre ucenici

care se va lepăda, chiar dacă acum îi pare de neconceput o astfel de faptă

și spune că și-ar pune viața pentru Învățătorul său.

Page 3 of 6
 Urmează momentul rugăciunii din grădina Ghetsimani, unde Iisus ia

cu Sine 3 dintre ucenici: Petru, Iacov și Ioan, martorii Schimbării la Față.

Pe aceștia îi îndeamnă să privegheze și să se roage, iar El se retrage într-

un loc mai îndepărtat. În această grădină, care există și astăzi la

Ierusalim, Domnul Hristos S-a rugat Tatălui Său Ceresc, cu lacrimi și cu

stropi de sudoare ca de sânge, ca să depărteze de la El paharul cel amar al

Pătimirilor. Amărăciunea este dublată de cei trei ucenici, pe care, deși i-a

îndemnat să privegheze, i-a găsit dormind. Antiteza aceasta între

sudoarea prefăcută în picături de sânge și somnul ucenicilor nu arată

altceva decât faptul că nu meritele noastre omenești, ci iubirea jertfelnică

a lui Dumnezeu-Omul ne-a adus mântuirea.

În cele din urmă, într-un miez de noapte stăpânit de tensiune și

emoție, Iisus simte că s-a apropiat ceasul. Iuda, trădător și viclean, își

face apariția în grădină împreună cu o mulțime de gărzi, care aparțineau

mai-marilor de la Templu. Se apropie de Învățător și Îl sărută, prin acest

semn arătând gărzilor pe cine să ia, iar Iisus nu se împotrivește, ba mai

mult, nu-i lasă nici pe ucenici să lupte cu gărzile, ci se încredințează lor

de bună voie, dar înainte de asta îi mustră pentru că au venit înarmați

până-n dinți, ca la un tâlhar. Dus în fața arhiereului, sinedriul căuta să-i

găsească o vină, dar le era foarte greu. Iisus le-a înviat morții, le-a

vindecat bolnavii, le-a cucerit sufletele....ce vină să-I găsească? Poate doar

aceea că îi vădea de fățărnicie și le slăbea, pe drept, autoritatea. Abia la

întrebarea: „Ești Tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” au primit

răspunsul mult așteptat: „Eu sunt și veți vedea pe Fiul Omului șezând

de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului.” Considerând

că prin acest răspuns, prin care afirmă că este Fiul lui Dumnezeu, Iisus

aduce hulă, arhiereul își rupe hainele. Mântuitorul era ca și condamnat la

moarte, mai-marii Templului având nevoie doar de încuviințarea

autorităților romane.

Dreptmăritori creștini,

Cu un mic exercițiu de imaginație îl putem vedea pe Apostolul Petru

cum privește toată scena din depărtare. Învățătorul său era acuzat pe

nedrept de judecătorii cei fără de lege, iar el asista cu frică. Recunoscut

de slujnice, s-a lepădat de 3 ori de Hristos. Riscul palpabil i-a testat

realitatea credinței. Și să știți că Petru a picat examenul, dar s-a încrezut

în îndurarea lui Dumnezeu și s-a pocăit, spre deosebire de Iuda, care s-a

spânzurat. Dacă Iuda s-ar fi pocăit, Dumnezeu l-ar fi iertat. Milostivirea,

iertarea și iubirea lui Dumnezeu față de noi sunt ca un ocean. Oricât vom

arunca în acest ocean cu păcatele noastre, care sunt ca niște pietre grele,

ele nu vor ajunge niciodată la țărmul celălalt, ci se vor adânci până când

nu se vor mai vedea. Exact asta a făcut Petru. Păcatul trădării, acest munte

care îi strivea conștiința, l-a adâncit în iubirea milostivă a lui Dumnezeu

și a fost iertat.

Să ne învrednicească Dumnezeu să-I fim alături în mod necondiționat

și mai ales atunci când ne este greu.

Page 5 of 6
 În pregătirea pentru Sfintele Paști, sufletul să aibă întâietate! Să ne

spovedim, să facem ordine mai întâi în sufletul nostru, apoi în

gospodărie, pentru a-L putea însoți pe Hristos Domnul pe Crucea

răstignirii și nu uitați un aspect foarte important:

după Crucea Răstignirii vine Hristos Cel înviat, Dumnezeul nostru.

Amin!