Despre post si pocainta

Iubiti credinciosi,
Iata ca au trecut cateva zile de cand am intrat in Postul Pastelui de aceea am considerat ca
este un moment bun pentru a veni in sprijinul dumneavoastra cu cateva lamuriri despre aceasta
practica a postirii.
Originea postului creştin este foarte veche: în rai prima porunca dată de Dumnezeu
primilor oameni a fost de a nu mânca din pomul  cunoştinţei binelui şi răului( Facere 2, 16-17).
Căci a zis Dumnezeu lui Adam în Rai: Din toti pomii Raiului să mâncati, iar din pomul
cunostintei binelui si răului să nu mâncati, căci dacă veti mânca, veti muri. Vedem in acest
verset biblic faptul ca aceasta porunca se refera la o abtinere, la o infranare, dar era temporara,
pentru ca daca ar fi implinit-o ar fi avut viata vesnica, si nu ar fi murit.
In V.T.evreii posteau lunea si joia. Moise a postit 40 de zile inainte de a primi Tablele
Legii,pe muntele Sinai, regele David a tinut post ca semn al pocaintei pentru pacatele facute, prin
post a inchis Ilie cerul,incit nu a plouat trei ani. Prin post a scapat Daniel din groapa cu lei si cei
trei tineri din cuptorul de foc. Prin post a ajuns Sf.Ioan Botezatorul sa fie cel mai mare intre cei
nascuti din femeie.
In NT, Insusi Mintuitorul Si-a inceput dumnezeiasca lucrare de mintuire cu un post lung
de patruzeci de zile. Prin aceasta ne-a aratat astfel ca prin post trebuie sa incepem viata noastra
de crestin. Postul mai intîi – iar toate celelalte vin adata cu postul. Domnul ne-a aratat prin pilda
propie ce arma tare e postul.Cu arma aceasta l-a infrint in pustie pe Satan,cu ea a biruit cele trei
patimi diavolesti cu care L-a ispitit acesta:iubirea de placeri,iubirea de slava si iubirea de bani.
Un alt caz in care Mantuitorul ne indeamna la post este acela al vindecarii lunaticului, pe
care ucenicii nu au putut sa il vindece: De ce noi n-am putut sa-l izgonim? Iar El le-a zis: Acest
neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post.
Dreptmaritori crestini, acesta au fost cateva exemple biblice ce ne vorbesc despre
originea si existenta postului, in ceea ce priveste clasificarea sa, acesta poate fi impartit in doua:
Postul trupesc: abtinerea de la mancarea de origine animala, de dulce, de la bautura,
precum si de la toate poftele trupesti si
 Postul sufletesc sau duhovnicesc: ce implica abtinerea de la pacate, vici, patimi. Aceasta
impartire se face pentru ca omul este o fiinta dihotomica alcatuita din trup si suflet, iar atunci
cand postim trebuie sa implicam ambele parti. Sfintii Parinti aseamana acest fel de postire ca o
pasare cu doua aripi, sau cu o barca cu 2 vasle ( daca vom naviga in viata noastra cu o singura
vasla, nu vom mai inainta,spre liman adica spre Dumnezeu, ci ne vom invarti in cerc, dand
atentie fie sufletului, fie trupului)
Dupa asprime, postul poate fi de mai multe feluri:
Postul total sau ajunarea desavarsita: care consta in abtinerea completa de la orice fel
de mancare si bautura pe un anumit timp. Acest tip de post a fost practicat de Iisus Hristos in
pustie, cand nu a mancati, nici nu a baut timp de 40 de zile si 40 de nopti.
Postul aspru sau uscat în care se îngăduie numai consumarea de hrană uscată: pâine,
fructe uscate sau semințe, legume și apă. E postul pe care l-au practicat Sfântul Ioan Botezătorul
în pustia Iordanului și marii asceți și pustnici creștini din epocile de strălucire ale monahismului.
Postul comun sau obisnuit, în care se admite consumarea mâncărurilor gătite din
alimente de origine vegetală (inclusiv untdelemnul), excluzându-se orice aliment de provenienţă
animală (carnea, inclusiv cea de peste, untura sau grăsimea, ouăle, laptele derivatele lui). Este
postul practicat de majoritatea credincioşilor, în cele mai multe cazuri.
Postul uşor, numit şi dezlegare, în care se îngăduie consumarea vinului și a
untdelemnului, în perioadele când este impus post aspru, si dezlegarea la peste randuite de tipicul
bisericesc in general la sarbatorile cu cruce rosie aflate in cele 4 mari posturi. Aceste dispense
sunt acordate în pentru că aceste zile sunt liturgice, se slujeste, și pentru a nu ingradi bucuria
omului se fac aceste dezlegari. Deasemenea mai exista si a acele dezlegari totale de post, numite
harti.
Deși pare la un moment dat o limitare a libertății omului, postul ne arata contrariul: este
defapt o exprimare a libertății de voință. A fi liber înseamnă a te putea abține, cand vrei, daca
vrei, si ca nu te lasi condus de patimi, pofte sau pacate. Prin urmare, este o doveda ca la carma
vietii se afla voința omului.
In acelasi timp insa, este si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru
ca este o jertfa, o renuntare de bunavoie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si
respectul pe care le avem fata de Dumnezeu
Postirea este o fapta de virtute, de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o
forma de pocainta, deci un mijloc de mantuire.
 În afara dimensiunii sale spirituale, postul are şi o dimensiune medicală, ajutând la
redresarea organismului vătămat de o hrană prea bogată în toxine. Marii postitori ai Bisericii au
avut un organism sănătos şi au fost longevivi. Astfel, Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani,
Sfântul Pavel Tebeul a trăit 113 ani,  Sfinţii Pafnutie, Macarie Alexandrinul, Sava ş. a. au depăşit
suta de ani ducând o viaţă de nevoinţă continuă. De si recomandarea medicilor, auzeam la radio
zilele acestea, este de a nu consuma carne cel putin 2 zile pe saptamana. Desi nu era o emisiune
religioasa, noi totusi ne intrebam: oare in biserica noastra nu exista deja aceasta practica,
miercurea si vinerea?
Sfintii Parinti recomanda deasemenea postirea:
In Pateric se spune ca: imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul este
bucuria sufletului.
„Mare armă este postul împotriva ispitelor, după cum desfătarea de mâncări este
începutul a tot păcatul.” (Sfântul Teofilact al Bulgariei)

De asemenea practica postirii trebuie insotita de rugaciune spun Sf Parinti: Cand aducem
la biserica ulei, prescuri, vin, tamaie etc. ele sunt simple materii pana la rugaciunea de sfintire a
lor. Abia atunci ele devin: untdelemnul bucuriei, trupul si sangele Domnului, mireasma Sfintilor,
etc. Asa si mancareea de post, nu inseamna nimic pana nu o sfintim prin rugaciune. Cu ce ne-am
diferentia noi fata de cei care zic ca sunt vegetarieni sau tin regim alimentar? De aceea practica
postirii trebuie insotita de rugaciune, milostenie si fapte bune.
De asemenea in zilele noastre trebuie sa fim atenti si sa consumam cu masura aceste
alimente care imita foarte bine mancarea de dulce: de exemplu branza de post, carnati de post,
frisca vegetala si altele. Sa nu cadem in capcana este o practica prin care nu cautam sa taiem
patimile noastre ci doar ne amagim.
Sf Isidor spune ca postul nu aduce nici un folos daca nu postesc toate cele 5 simturi.
Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Postul este urmarea vieţuirii îngereşti, Pentru ca si ingerii
postesc, nu au nevoie de hrana, de odihna.

„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului. Dacă era de folos
leacul mai înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Fiindcă nu am postit, am căzut din Rai. Așadar, să postim acum, ca să ne întoarcem în Rai.”

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

„Dacă am cunoaște cu adevărat folosul și importanța postului, nu am dori să se mai
sfârșească. Și această dorință o vedem în viețile multor sfinți.”
Sfântul Ioan Gură de Aur
,,Postul trebuie primit și ținut  cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător
pentru noi, ci pentru diavoli”.
,,Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și
sufletește. Există și primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos.
Din ce cauză? Pentru că ne ținem departe de bucate, dar nu ne ținem departe de păcat; nu
mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu
pofte trupești; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri rușinoase. În felul acesta, pierdem
folosul postului.”
Sfântul Simion Noul Teolog
,,Nu falsifica postul ca să nu pățești ce pățesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiți când pun apă
în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu, care falsifici asprimea postului prin mâncăruri de post
pregătite cu multă sofisticare. Nu huli postul, spunând că te îmbolnăvește! Dimpotrivă, postul îți
dă sănătate!”.
Sfântul Nicolaie Velimirovici
„Hristos a postit după Botez, arătându-ne că toți cei botezați trebuie să postească”.
Sfântul Vasile cel Mare
,,Adevăratul post este înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, de clevetire,
de minciună și de jurământ strâmb”.
In concluzie Postul poate fi asemanat cu antrenamentul unui „atlet spiritual” care ne face
asemenea cu Hristos dupa cum spunea Sf Chiril al Alexandriei. Un crestin grec isi ureaza la
inceputul postului Kalos stadio- Adica o lupta duhovniceasca buna!
După cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, pocăinţa este întoarcerea de la viaţa după fire
la viaţa împotriva firii, de la diavol la Dumnezeu prin asceză[1]şi nevoinţă[2]; mai mult, ea este
o întoarcere de bună voie de la păcate la virtuţile opuse acestora. Semnele pocăinţei sunt
remuşcarea şi schimbarea minţii, în vreme ce însuşirile pocăinţei sunt zdrobirea inimii, lacrimile,
respingerea păcatului şi iubirea virtuţilor. Este necesar ca pocăinţa să fie sinceră. Este sinceră
atunci când este însoţită de zdrobirea inimii/Dar sinceritatea vine din zdrobirea inimii,
din dispoziţia de a împlini Dreptatea Dumnezeiască şi de mărturisirea propriilor păcate.
Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii pentru propriile acţiuni, o schimbare a vieţii
morale, o schimbare spre mai bine, o lepădare totală de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă
neclintită de practicare a virtuţilor, o unificare desăvârşită a propriilor voiri cu voia
dumnezeiască. De aceea, pocăinţa este renaşterea morală a omului şi punctul de plecare pentru o
viaţă nouă şi virtuoasă.[3]
Cel ce se pocăieşte cu adevărat, dobândeşte o inimă înfrântă şi smerită. David, proorocul
şi regele, este un exemplu grăitor de pocăinţă. Mintea şi inima lui, sufletul şi trupul, atât omul
lăuntric cât şi cel din afară dau mărturie de o schimbare adevărată a minţii şi de dorinţa arzătoare
de împăcare cu Dumnezeu. Psalmii lui, plini de râvnă dumnezeiască, - în special psalmul de
pocăinţă[4] prin care el caută mila Domnului – sunt reflexii transparente/transparenţe pline de
har prin care sunt reflectate dumnezeiasca lui râvnă şi firea sa înflăcărată după adevărata
pocăinţă. Acest fel de inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Pilde de pocăinţă asemănătoare sunt acelea ca a lui Manase, regele lui Iuda; a ninivitenilor; a
vameşului, şi cea a fiului risipitor. Pocăinţa lui Zaheu ne arată, totodată,atât un mod prin care se
vindecă păcatul cât şi un mod prin care este compensată/indreptata jignirea adusă Dreptăţii
Dumnezeieşti. Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit
pe cineva cu ceva, întorc împătrit (Lc. 19: 8). Mirul desfrânatei pocăite, lacrimile lui Petru,
pocăinţa tâlharului sunt pildele cele mai grăitoare de adevărată pocăinţă, dar şi de dragoste a lui
Dumnezeu faţă de om.
Un exemplu de falsă pocăinţă/pocăinţă făţarnică este Faraon, care şi-a mărturisit păcatul de zece
ori, a cerut iertare de zece ori, de zece ori L-a mâniat pe Dumnezeu şi, în final, s-a pornit
împotriva voinţei lui Dumnezeu. Inima lui îndărătnică n-a putut fi smerită/îmblânzită/umilită de
păcatele sale, aceasta rămânând învârtoşată şi de neînduplecat (Ieş. 10: 16-20). Pocăinţa lui a fost
din frica de a nu fi pedepsit sau ucis şi nu din simţământul că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu,
nu din conştientizarea păcatului său celui mare. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost
acoperit de adâncurile Mării Roşii, suferind pe drept pentru falsa lui pocăinţă.
Sf Ioan Gura de Aur in Omilia despre pocainta spune:
De pacatuiesti în fiecare zi, în fiecare zi pocaieste-te !
Sa facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se învechesc, când parti din ele putrezesc,
scoatem partile putrezite si punem în loc materiale noi; si niciodata nu încetam a face asta. Te-ai
învechit azi din pricina pacatului ? Inoieste-te prin pocainta !
–  Dar pot sa ma mântui, daca ma pocaiesc? Da, poti ! Am trait toata viata în pacate ! Daca ma
pocaiesc ma mântui? Da! De unde-o stiu? De la iubirea de oameni a Stapânului tau!
–  Sa am oare încredere numai în pocainta de care îmi vorbesti ? Este oare în stare pocainta sa
stearga atâtea pacate?
–  Daca ar fi numai pocainta, atunci, pe buna dreptate, teme-te ! Dar când iubirea de oameni a lui
Dumnezeu se alatura pocaintei, prinde curaj !
Inchipuie-ti o scânteie ce cade în ocean ! Poate ramâne ea aprinsa ? Poate sa se vada ? Nu ! Ei
bine, ce e scânteia fata de ocean, aceea e pacatul fata de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar,
mai bine spus, nici atâta, ci eu mult mai mult. Oceanul, oricât de mare-ar fi tot are margini.
Bunatatea lui Dumnezeu, însa, e fara de margini.
In alt loc vorbeste despre rusinea venita de la diavol, atunci cand repeti pacatul si iti este greu sa-
l marturisesti iar:
–  Vai mie, am auzit cuvântul tau si nu l-am pazit ! Cum sa mai intru în biserica? Cum sa-l mai
aud iarasi ?
– Dimpotriva, intra ! Intra, tocmai pentru ca nu l-ai pazit, ca sa-l auzi din nou si sa-l pazesti.
Daca doctorul îti da o doctorie si nu te vindeci, nu-ti mai da oare a doua zi aceeasi doctorie ?
Sa ne închipuim un taietor de lemne. Vrea sa taie un stejar, îsi ia toporul si da cu el la radacina.
Daca-i da o lovitura si nu cade copacul cel fara de roade, nu-i da oare alta lovitura, a patra, a
cincea, a zecea? Fa si tu la fel ! Stejar este desfrânarea, e copac fara de roade; face ghinda, hrana
pentru porci. De multa vreme e înradacinata desfrânarea în sufletul tau ! A acoperit constiinta ta
cu coaja de copac.
Cuvântul meu e toporul. L-ai auzit într-o singura zi ! Cum sa fie doborâta desfrânarea dintr-o
data, când e înradacinata în tine de atâta vreme ? Sa nu te minunezi de-mi vei auzi cuvântul de
doua ori, de trei ori, de o suta de ori, chiar de zeci de mii de ori !
Cauta numai sa tai lucrul cel rau si vânjos, adica obisnuinta cea rea.
Pacatul aduce rusine, pocainta îndraznire.  Satana a schimbat rânduiala asta si a dat pacatului
îndraznire, iar pocaintei rusine.
Iubiti credinciosi,

Sfânta Spovedanie, numită şi mărturisire, este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui
Hristos, de aceeaşi importanţă pentru mântuire ca şi Sfântul Botez. Pentru aceasta, spovedania se
mai numeşte şi "al doilea botez". Căci Botezul spală şi iartă, pe lângă păcatul strămoşesc, toate
păcatele făcute de la naştere până în clipa săvârşirii lui. Iar Taina Mărturisirii dezleagă şi iartă
toate păcatele făcute de la Botez şi de la ultima spovedanie, până în clipa mărturisirii.

Iată de ce Sfânta noastră Biserică ne adresează chemarea de a nu nesocoti această Sfântă Taină,
şi ne îndeamnă să venim în grabă la scaunul mărturisirii, spre a ne curăţi de păcate. Ea ne este
dată ca o uşă de intrare (de mântuire) prin care fiecare îşi găseşte propria cale spre mântuire

Precum fiecare om isi gateste casa sa si si-o impodobeste, cind aude de venirea unei
personalitati importante, tot asa si postul si pocainta da prilej omului sa-si curate si sa-si
impodobeasca casa sufletului sau, atit pe dinauntru cit si pe dinafara pentru venirea Mirelui
Hristos. Amin!