Introducere

În teologia ortodoxă contemporană, problema postului se află printre

preocupările principale. Având în vedere stadiul actual al discuţiilor privitoare la
aceasta temă, în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte ale acestei probleme,
insistând mai ales asupra fundamentelor scripturistice şi asupra unor tratări ale
Sfinţilor Părinţi din Biserica primară. De asemenea, postul este şi un mijloc de
desăvârşire morală, dar şi o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin
renunţarea benevolă la consumarea îndreptăţită a bunurilor1.
Fiindcă despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durată s-a
scris detaliat şi limpede în multe rânduri şi in multe locuri, iar părerile teologilor
români cu privire la readaptarea dispoziţiilor care reglementează postul au fost
prezentate pe larg, vom schiţa câteva din opiniile lor cu privire la post în Biserica
Răsăritului
Majoritatea creştinilor în zilele noastre ştiu tradiţionala definiţie a postului,
înţelegând prin post o simplă abţinere de la anumite mâncăruri şi băuturi, neştiind
controversele acestei teme ce s-au purtat între Răsărit şi Apus mai ales în epoca
creştinismului primar, neştiind că Sfinţii Părinţi au dezvoltat pe această temă care
la prima vedere pare simplă o adevărată Învăţătura de Credinţă pe care Biserica
Ortodoxă a păstrat-o neschimbată până în zilele noastre2.
Postul în viziunea ortodoxă este un mijloc de elevaţie sufletească, de
dominare a sufletului asupra patimilor trupeşti. Postul îl debarasează şi-l uşurează
pe creştin de toate ispitele, de balastul şi povara uneltirilor celui viclean care aduc
întunecare gândurilor şi tulburare cugetelor. El este o jertfă bineplăcută lui
Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocăinţă pentru

1
***, Învăţătura despre post în Biserica Ortodoxă Română, în revista Studii Teologice, nr. 7-8, 1984, p. 514
2
***, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R., ediţia electronică
Apologeticum, 2006, p. 198

1
păcatele săvârşite şi un exerciţiu care pune început virtuţilor de tot felul. Pentru
creştinul ortodox, postul este condiţie pentru dobândirea sfinţeniei.

Capitolul I .Postul în diferite religii

Mai toate religiile acordă o mare importanţă postului, practicându-l sub
diferite forme şi din diferite motive. Astfel, egiptenii şi babilonienii practicau
postul considerându-l un mijloc eficace pentru expierea sau ispăşirea păcatelor 3.
Greco-romanii îl practicau dându-i caracter atât igienic, cât şi religios4.
De exemplu, în cultul zeiţei Ceres (Demeter), postul era socotit drept un
mijloc de câştigare a unor puteri spirituale şi se practica în riturile de pregătire şi de
iniţiere în misterele cultului respectiv (ca în cultul lui Mitra). Atleţilor şi
gimnaştilor li se prescriau anumite zile de post înainte de jocurile olimpice, de
întrecerile sau luptele din circuri, palestre şi arene5.
Celebrul medic al antichităţii păgâne, Hipocrate, care a ajuns la adânci
bătrâneţe, atribuia longevitatea sa postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de
la masă satul. De asemenea, filosoful Pitagora propovăduia adepţilor săi asceza, în
cadrul căreia postul şi abstinenţa aveau rol de căpetenie.
Pentru budiştii şi brahmanii de azi postul este o regulă de viaţă 6.
Mahomedanii au şi ei un post mare, numit Ramadan (Ramazan), în timpul căruia
nu mănâncă nimic de la răsăritul soarelui până seara7.
În Vechiul Testament, postul practicat de evrei era prescris prin poruncile
pozitive socotite ca date de Dumnezeu prin Moise şi profeti, fiind reglementate

3
Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, Editura Vestala, Bucureşti, 1998, p. 99 şi 171
4
Idem, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 3, p. 109
5
Ibidem, p. 109-110
6
Ovidiu Drimba, op. cit., vol. 1, p. 362
7
Idem, vol. 4, p. 448

2
prin dispoziţii precise din Lege, privitoare mai ales la timpurile de post. Dumnezeu
însuşi orânduieşte, prin Moise, postul din ziua Curăţirii sau Ispăşirii8.
După captivitate s-au adăugat noi posturi generale pe lângă cele vechi din
luna a şaptea, şi anume posturile din lunile a patra, a cincea, a şasea şi a zecea, cel
din ajunul sărbătorii Purim. În general, acestea ţineau câte o zi9.
În vremea Mantuitorului, evreii ţineau post în fiecare lună a anului câte o zi
sau mai multe. Cei mai zeloşi şi mai ales fariseii posteau regulat câte două zile pe
săptămână - lunea şi joia (Luca 18, 12). Se mai instituiau posturi generale speciale
în împrejurări triste din viaţa publică a evreilor (ca moartea regelui) sau pentru
înlăturarea unor mari nenorociri, socotite pedepse dumnezeieşti10.
Evreii însoţeau postul alimentar (abţinerea de la mâncare şi băutură) cu
rugăciuni de căinţă şi cu frângerea inimii pentru păcatele săvârşite, manifestată
prin anumite semne exterioare ale întristării: presărarea cenuşii pe cap, plângerea,
smolirea feţei, uneori îmbrăcarea în sac şi sfâşierea veşmintelor (Matei 6, 16-17)11.
Profeţii căutau să spiritualizeze postul, accentuând că renunţarea la mâncare
şi băutură trebuie însoţită de acte de virtute şi de dreptate socială (smerenie,
pocăinţă sinceră, milostenie, înlăturarea asupririlor şi a nedreptăţilor).

Capitolul II. Dovezi scripturistice cu privire la post

Postul, ca abţinere totală sau parţială de la anumite feluri de mâncare, pe o
perioadă mai mică sau mai mare este o practică foarte veche. El este o poruncă
divină pe care o găsim formulată chiar de la începutul creaţiei când Dumnezeu se
adresează primului om zicându-i: “Din toţi pomii din răi să mănânci, iar din pomul
cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el
8
Idem, vol. 1, p. 243
9
Ibidem, p. 244
10
Dumitru Abrudan şi Emilian Corniţescu, Arheologie Biblică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 299
11
Ibidem, p. 300

3
vei muri negreşit”(Fac. 2, 16-17). Aceasta îl îndreptăţeşte pe Sfântul Vasile cel
Mare să afirme că “postul este de aceeaşi vârstă cu omenirea, pentru ca el a fost
legalizat în Paradis”12. Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o în urma unui
post de 40 de zile, reglementează în amănunt dispoziţiile privitoare la post în
Vechiul Testament, precizând mai ales timpul postirii.
Astfel, este cunoscut postul din ziua curăţirii sau ispăşirii din ziua a zecea a
lunii a şaptea, când sufletele trebuie smerite prin post 13. La acestea s-au adăugat
alte posturi generale în diverse luni (a patra, a cincea, a şasea şi a zecea). Toate
aceste posturi erau de câte o singură zi. Cu vremea, evreii au ajuns să postească în
fiecare lună câte o zi, iar cei mai zeloşi (fariseii) câte două zile pe săptămână, luni
şi joi: „postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din tot ce câştig”(Luca
18,12). Vechiul Testament mai aminteşte şi de posturi generale speciale, practicate
şi în diverse împrejurări triste din viaţa poporului evreu ori pentru înlaturarea unor
pedepse divine14.
De asemenea, în Vechiul Testament se practică şi postul particular sau
individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile: “Şi s-a suit Moise pe munte şi a
intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de
nopţi” (Ieşire 24,18), al lui Daniil în Babilon, de trei săptămâni: “În vremea aceea,
eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale./ Pâine bună n-am mâncat,
carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au
împlinit trei săptămâni de zile”(Daniel 10, 2-3), al regelui David15, al proorocului

12
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, în colecţia Părinţi şi Scriitori
Bisericeşti, nr. 17, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 349
13
***, Septuaginta, vol. I, trad. de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Dan Sluşanschi,
Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 375. Sensul literal este îndureraţi-vă sufletele şi desemnă pentru poporul evreu
reducerea hranei, suprimarea relaţiilor conjugale, pe care israeliţii credincioşi şi le autoimpuneau în semn de
căinţă şi ascultare faţă de Dumnezeu.
14
Ibidem, vol. II, trad. de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra Moraru, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 214
15
Ibidem, vol. IV/I, trad. de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Florica Bechet, Editura
Polirom, Iaşi, 2006, p. 115

4
Ilie16 şi al proorociţei Ana: “Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani,
şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni”(Luca 2,
37). Atât posturile generale cât şi cele particulare erau însoţite de acte de pocăinţă,
postul urmărind smerenia în faţa lui Dumnezeu şi diminuarea poftelor trupeşti.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit şi El înainte de începutul activităţii
Sale publice. După postul Său de 40 de zile, în pustiu, El a început propovăduirea,
arătând strânsa corelaţie în procesul de desăvârşire morală 17. El a învăţat şi pe
ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească corespunzătoare
acestui act care nu trebuie făcut de formă18. De asemenea, El a arătat că postul
trebuie însoţit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor
diavolului19. De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat
ca mijloc de îndreptare, de elevaţie spirituală şi de pocăinţă20.
După exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, postul a fost practicat şi de
Sfinţii Apostoli mai ales înainte de a începe lucrarea lor de propovăduire a
Evangheliei. Au postit şi au învăţat şi pe ucenicii şi urmaşii lor să practice postul
unit cu rugăciunea21. Etimologic, postul este definit ca o perioadă de timp care
precede o sărbătoare. De asemenea acest termen se referă la înfrânarea sau
abţinerea totală de la mâncare şi băutură pentru o perioadă de timp mai scurtă sau
mai lungă, practică întâlnită în multe religii ale lumii 22. Chiar de la început, făcând
Dumnezeu pe om l-a dat şi 1-a predat în mâinile postului şi ca unei mame iubitoare
şi ca unui dascăl iscusit i-a încredinţat mântuirea lui. Postul este înfrânarea de la

16
Ibidem, vol. II, p. 519
17
Cristian Bădiliţă, Evanghelia după Matei, introducere, traducere, comentariu şi note patristice, de Cristian
Bădiliţă, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 159
18
Ibidem, p. 191
19
Ibidem, p. 292
20
Raymond, E. Brown, Joseph Fitzmeyer, Roland E. Murphy, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. 8,
trad. de Dumitru Groşan, Editura Galaxia Gutenberg, Targu Lăpuş, 2007, p. 542
21
Ibidem, p. 616
22
Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, Editura Basilica, Bucureşti
2008, p. 16

5
toate mâncărurile sau la caz de boală numai de unele, de asemenea şi de băuturi şi
de toate cele lumeşti şi de toate poftele rele încă şi pentru a ucide poftele trupului şi
a primi harul lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament întâlnim harul postirilor prin proorocul Isaia, care
lepădând postul iudaic ne arată adevăratul post. De multe ori noi ne gândim cu
tristeţe la perioadele de post care se apropie „cel trist nu primeşte cunună, iar cel
care suspină nu biruie”23. Postul este metoda cea mai eficientă de a omorî păcatul
ascuns în adâncul nostru. Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă să alergăm cu
bucurie la darul postului, unul nou şi mereu în floare 24. Ştim că Moise prin post s-a
urcat pe munte, chiar dacă jos la poalele muntelui lăcomia la mâncare i-a înnebunit
pe oameni să se închine idolilor. Dacă Moise n-ar fi fost înarmat cu postul, n-ar fi
îndrăznit să se apropie, nici n-ar fi cutezat să intre în nor.
Prin post am primit poruncile scrise, iar ,postul naşte pe profeţi, întăreşte pe
cei puternici; postul înţelepţeşte pe legiuitori; postul este bun talisman al sufletului,
tovarăş credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exerciţiu pentru atleţii
credinţei. Mai mult, chipul în care au trăit oamenii în rai este o imagine a postului,
nu numai pentru că, ducând o viaţă îngerească, ajunseseră prin cumpătare la
asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului
toate cele născocite mai târziu de om25.

Capitolul III. Postul în vechime

Precum bine se ştie, postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite
mâncăruri şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral.
Această reţinere de la mâncăruri şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la

23
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 351
24
Ibidem, p. 351
25
Ibidem, p. 353

6
gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie
însoţit de post sufletesc.
Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din
vremuri străvechi, întâlnindu-1 aproape în toate religiile şi la toate popoarele aşa
cum am amintit mai mult. După unii Sfinţi Părinţi ca : Vasile cel Mare, Ioan Gură
de Aur, Ioan Casian şi alţii, el îşi are originea în rai, prin interzicerea dată de
Dumnezeu protopărinţilor noştri de a mânca din pomul oprit26.
Postul a fost practicat de evrei în Vechiul Testamment, fiind cerut şi de Legea
lui Moise, după cum arătat mai sus.
Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor au continuat practica postului după exemplul
Mântuitorului, pregătindu-se totdeauna pentru misiuni mai importante prin post şi
rugăciune, de asemenea au recomandat creştinilor practica postului ca obligaţie
generală, Can. 66 şi 69 apostolice27; Constituţiile Apostolice28.
Sfinţii Părinţi din veacurile următoare au practicat şi recomandat postul,
subliniind valoarea deosebită a acestuia, iar prin hotărârile unor Sinoade ecumenice
şi particulare, ca şi prin canoanele unor Sfinţi Părinţi, postul a fost instituţionalizat:
can. 66 şi 69 apostolice29. ; 89 sinodul VI ecumenic30; 49, 50, 51 şi 52 Laodiceea31.
Dintre Sfinţii Părinţi care au subliniat în mod deosebit importanţa postului
amintim pe: Irineu de Lyon, Ieronim, Augustin, Epifaniu, Petru al Alexandriei,
Vasile cel; Mare, Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nissa, Timotei
şi Teofil ai Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Nichifor Mărturisitorul, Maxim

26
Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de comentarii, trad. de Uroş Kovincici şi Nicolae
Popovici, vol. 1, Arad, 1930, p. 291
27
Arhimandrit Zosima Târâlă şi Ic. Stavr. Haralambie Popescu, Pidalion cu orânduire nouă şi tâlcuiri, Institutul de
Arte Grafice “Speranţa”, Bucureşti, 1933, p. 179
28
***Constituţiile Apostolice prin Clement, Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p.
683
29
Arhimandrit Zosima Târâlă şi Ic. Stavr. Haralambie Popescu, op. cit., p. 179
30
Ibidem, p. 296
31
Ibidem, p. 343-344

7
Mărturisitorul, Ioan Damaschin şi alţii. Ei nu uită însă să accentueze că postul
trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală.
La început n-au existat prescripţii precise şi obligatorii cu privire la timpul,
durata şi severitatea postului, dar cu vremea, autoritatea bisericească a stabilit
prescripţii şi norme care reglementau timpui, durata şi modul de a posti. Despre
acestea avem dovezi mai multe din veacul IV. Dar unele existau de mai înainte.
Conform Didahiei32, zile de post pentru toţi creştinii sunt miercurile şi vinerile, iar
canoanele 66 şi 69 apostolice şi Constituţiile Apostolice de care am amintit mai sus
prescriu postul înainte de hirotonie, de botez şi de împărtăşanie, înainte de Paşti şi
în zilele de miercuri şi vineri. Dar nu în toate Bisericile postul era la fel de lung şi
de aspru33.
Călugăriţa spaniolă Etheria notează în jurnalul ei că în acea vreme, la
Ierusalim, postul dinaintea învierii Domnului (Postul Paştilor) era lăsat la libera
voinţă a creştinilor, durata şi asprimea lui nefiind stabilită în acea vreme. Cu timpul
însă, dispoziţiile bisericeşti care reglementau disciplina postului s-au înmulţit,
oficializându-se prin canoanele unor Sinoade ecumenice34 şi particulare, sau ale
unor Sfinţi Părinţi, uniformizându-se şi generalizându-se între veacurile VII—IX
în întreaga Biserică Ortodoxă.
Cu privire la timpurile şi durata postului, aceste dispoziţii prevăd următoarele:
1. Toate miercurile şi vinerile de peste an, vechimea postului în aceste
zile fiind atestată de mărturii din veacurile I—III (Didahia; Păstorul lui Herma;
Clement Alexandrinul ş.a.), excepţie făcând cele în care este dezlegare şi anume :
miercurea, şi vinerea din săptămâna luminată; miercurea şi vinerea din săptămâna
de după Rusalii; miercurile şi vinerile dintre Naşterea Domnului şi Botezul
32
***Didahia Sfinţilor Apostoli, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, în Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 1,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 30
33
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, ediţia a IV-a, Editura Partener, Galaţi, 2008, p. 287
34
Dr. Nicolae Brânzeu, Noţiuni de istorie, liturgică şi constituţie, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1927, p,
82

8
Domnului; miercurea şi vinerea din săptămâna Vameşului şi Fariseului; miercurea
şi vinerea din săptămâna brânzei, în care se dezleagă la lapte, brânză şi ouă35.
2. Ajunări (posturi) de o zi pe an : a) Ajunul Botezului Domnului (5
ianuarie); b) Ajunarea din ziua tăierii capului Sf. loan Botezătorul (29 august); c)
Ajunarea din ziua înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie). Aceste zile de post au un
regim mai sever36.
Posturile de mai multe zile în decursul anului bisericesc sunt:
1. Postul Patruzecimii (al Păresimilor sau al Paştilor). După mărturiile,
unor Sfinţi Părinţi, numele i s-a dat după postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus
Hristos, ţinut înainte de ieşirea Sa la propovăduite. Despre acest post vorbesc:
canonul 69 apostolic; canonul 50 al sinodului din Laodiceea; canonul 56 şi 89 37 al
sinodului trulan, precum şi numeroşi Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti.
2. În privinţa lungimii acestui post, la început el nu se ţinea la fel peste
tot: unii posteau o zi înainte de înviere, alţii mai multe zile, până la o săptămână.
Din veacul IV avem dovezi că acest post era de 40 de zile, iar apoi de 6 săptămâni,
pentru ca după aceea să se fixeze la 7 săptămâni (49 de zile), ultima săptămână,
numită a Patimilor, fiind considerată ca un post deosebit, mai sever, legat de
Pastele Răstignirii38.
1. Acest post a fost socotit totdeauna drept cel mai sever, de aceea
îndrumările tipiconale — pe baza canonului 50 Laodiceea, 56 trulan şi 40 al Sf.
Nichifor Mărturisitorul — prescriu cu privire la el următoarele : “în sfânta şi
marea Patruzecime, în ziua dintâi a săptămânii dintâi, adică luni, nicidecum nu se
cuvine a mânca, aşişderea şi marţi. Iar miercuri după săvârşirea dumnezeieştii
Liturghii a celor mai înainte sfinţite, mâncăm pâine caldă şi se dă şi apă caldă cu
35
Dr. Vasile Mitrofanovici şi Teodor Tarnavschi, Liturgica Bisericii Dreptcredincioase Răsăritene, Societatea
Tipografică Bucovineană, Cernăuţi, 1909, p. 164
36
Ibidem, p. 164-165
37
Arhimandrit Zosima Târâlă şi Ic. Stavr. Haralambie Popescu, op. cit., p. 324
38
Dr. Vasile Mitrofanovici şi Teodor Tarnavschi, op. cit., p. 187

9
mied(sau idromel, băutură făcută din apă şi miere fermentată). Iar cei ce nu pot să
păzească cele două zile dintâi, mănâncă şi beau apă marţi, după vecernie,
aşişderea şi bătrânii. Sâmbetele şi duminicile dezlegăm numai la untdelemn şi vin.
Iar în celelalte săptămâni ajunăm până seara cinci zile, mâncând mâncare uscată,
afară de sâmbătă şi duminică. Peşte în sfânta şi marea Patruzecime nu mâncăm,
afară de sărbătoarea Buneivestiri a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi de
Duminica stâlpărilor”39.
2. Postul Sfinţilor Apostoli. Potrivit Constituţiilor Apostolice 40, acest
post a fost rânduit de Biserică în amintirea Sfinţilor Apostoli şi îndeosebi a Sf.
Apostoli Petru şi Pavel. Despre el ştim din veacul IV. El ţine de la Duminica I-a
după Pogorârea Duhului Sfânt (Duminica tuturor sfinţilor) şi până în ziua sărbătorii
Sf. Apostoli Petru şi Pavel. El este mai uşor dicât cel al Păresimilor.
3. Postul Adormirii Maicii Domnului. Este cel mai nou dintre toate
posturile, datând din veacul al V-lea. Durata lui de la 1 la 15 august s-a stabilit la
un sinod din Constantinopol din 1166, ţinând deci până la sărbătoarea Adormirii
Maicii Domnului. Acest post e mai uşor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât
al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli41.
4. Postul Naşterii Domnului. Cele mai vechi mărturii despre cest post le
avem din veacurile IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Romei Leon
cel Mare. Dacă la început durata lui nu era pretutindeni la fel, la acelaşi sinod din
Constantinopol de la 1166, ţinut sub patriarhul Luca Hrisoverghi42, durata lui s-a
stabilit la 40 de zile, anume de la 15 noiembrie până la 25 decembrie. Ultima lui zi,
adică 24 decembrie, este zi de ajun (ajunul Crăciunului).

39
Ibidem, p. 189
40
Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei, p. 686
41
Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 303
42
Dr. Vasile Mitrofanovici şi Teodor Tarnavschi, op. cit., p. 190

10
 Capitolul IV. Postul în contemporaneitate

Biserica Ortodoxă Română de la începuturile ei a fost şi a rămas credincioasă

învăţăturii Bisericii Răsăritene, păstrând neştirbite rânduielile şi practica
bisericească a postului, aşa cum au fost stabilite de Sfintele Sinoade şi de Sfinţii
Părinţi. Având legături neîntrerupte cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului,
cu Patriarhiile răsăritene istorice, iar mai târziu cu Bisericile Ortodoxe naţionale, ea
nu a nesocotit niciodată dispoziţiile privitoare la disciplina şi practica postului,
recunoscute în întreaga Ortodoxie, cerând credincioşilor ei practicarea postului
potrivit rânduielilor canonice43.
Această disciplină îşi are temelia în orînduirile bisericeşti din epoca
patristică, fiind cuprinsă în canoane, în poruncile bisericeşti, în Mărturisirile de
Credinţă ale ei şi în alte orînduiri, ca şi în numeroase catehisme şi mărturisiri de
credinţă mai noi.
Recunoscând nevoia reacomodării rânduielilor bisericeşti privitoare la post la
condiţiile vremurilor noastre, Biserica Ortodoxă Română rămâne însă credincioasă
învăţăturii dogmatice, morale şi disciplinare a Bisericii Răsăritului în ceea ce
priveşte postul, precum şi tradiţia acestuia în viaţa Bisericii.
Ea recunoaşte înaltul sens şi importanta valoare religios-morală a postului,
care are origine şi instituire divină. Postul rămâne o faptă bineplăcută lui
Dumnezeu, un mijloc de despătimire, un act de dăruire Lui, o jertfă consimţită
pentru cinstirea şi preamărirea lui Dumnezeu, un mijloc de dominare a poftelor, o
renunţare de bună voie la unele plăceri şi desfătări trupeşti pe un anumit timp, toate
acestea făcându-se în scopul desăvârşirii morale a creştinului44.

43
Pr. Prof. Dr. Petru Rezuş, Despre post, în revista Glasul Bisericii, nr. 3-4, 1965, p. 224
44
Pr. Iordache C. Ioan, Căderea omului şi rostul postului, în revista Mitropolia Olteniei, nr. 3-4, 1968, p. 291

11
 Postul înseamnă un exerciţiu de înfrânare a poftelor şi patimilor din om, un
mijloc de dobândire a stăpânirii de sine prin întărirea voinţei şi practicarea virtuţii,
un mijloc de pocăinţă, de desprindere şi purificare a omului de tot ceea ce i se
opune şi îl îndepărtează de dobândirea propriei sale mântuiri45.
Dar în conformitate cu învăţătura Mîntuitorului, cu părerea unanimă a
Sfinţilor Părinţi, ca şi a unor renumiţi teologi aparţinători tuturor Bisericilor
Ortodoxe, postul trupesc fără postul sufletesc nu-şi împlineşte deplin scopul lui.
Aşadar, nu trebuie nesocotit nici postul sufletesc, spiritual. Post nu e deci numai
reţinerea de la mâncare şi băutură ci aceasta să fie îmbinată cu schimbarea felului
de viaţa: reţinere de la pofte, plăceri, desfătări şi patimi, care să asigure creştinului
atmosfera spirituală necesară progresului său duhovnicesc.
Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral,
care este post trupesc şi post sufletesc în acelaşi timp. De aceea, nici atitudinea de
desconsiderare ori chiar de dispreţ faţă de postul trupesc, manifestată de unii pentru
a se sustrage de la obligativitatea postului, ori pentru a scoate în evidenţă primatul
spiritual al postului, nu poate fi aprobată46. Acest fapt îl sublinia un teolog român,
afirmând că pentru creştinul umil care ar vrea să împlinească porunca postului,
nesocotirea sau dispreţul faţă de postul trupesc constituie un fel de sminteală, căci
postul trupesc este el însuşi un act cu caracter spiritual: o încordare a voinţei, o
rezistare în faţa poftei, realizare a domniei spiritului47.
Pe de altă parte nu trebuie să se uite că în concepţia ortodoxă, trupul şi
sufletul se află într-o unitate fiinţială, ceea ce înseamnă că unul exercită asupra
celuilalt influenţe reciproce. Dar, desigur, pentru a trezi şi ridica astăzi interesul

45
Ibidem, p. 291
46
Pr. Prof. Dr.Corneliu Sârbu, Primatul spiritual al postului, în Telegraful Român, nr. 9, 1944, format electronic
47
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, În Postul Mare, în Cultură şi Duhovnicie, articole publicate în Telegraful Român,
vol. 2, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 524

12
creştinilor faţă de postul total sau integral, este nevoie să sporim în ei dorinţa de
desăvârşire în viaţa morală, deci de îmbunătăţire duhovnicească.
Referindu-se acum în mod concret la potrivirea rânduielilor bisericeşti
privitoare la post cu unele situaţii ale timpului nostru menţionăm că Biserica
Ortodoxă Română a înregistrat cu satisfacţie o revitalizare a respectării zilelor de
post atât în secolul trecut cât şi în cel prezent, ceea ce desigur înseamnă o uşurare a
respectării disciplinei postului de către credincioşi, dovedind o serioasă încercare
de potrivire a acestei discipline la condiţiile vremurilor noastre.
Esenţial este ca diminuarea sau pogorământul de la disciplina tradiţională a
postului să poată ajuta efectiv pe credincioşii Bisericii Ortodoxe Române la
respectarea disciplinei postului astfel reacomodată, pentru ca practica postului în
viitor să fie reintrodusă în viaţa creştinilor ortodocşi într-o măsură cât mai largă şi
cât mai generală.
Dar pentru rezolvarea acestei probleme, Sfântul Sinod v atrebui să ţină seama
şi de condiţiile geografice diferite sau specifice unor zone, în care trăiesc unii
dintre credincioşii Bisericii Ortodoxe, luând în considerare că disciplina postului a
fost rânduită îndeosebi de monahi (de la mînăstiri trecând la credincioşii de rând),
ţinân-du-se seama de climatul mediteranean, suficient de călduros şi bogat în hrană
vegetală.
De aceea astăzi, când Biserica Ortodoxă are credincioşi care trăiesc în zone
climatice aspre, unde nu e posibilă cultivarea legumelor şi fructelor şi unde frigul
şi zăpada sunt prezente aproape în tot timpul anului, aceştia fiind nevoiţi să
consume aproape numai carne şi grăsime spre a rezista gerului, nu poate fi vorba
de o disciplină unică a postului, valabilă pentru toţi creştinii de pretutindeni. De
aceea, în reacomodarea rânduielilor privitoare la post, va trebui să se ţină seama şi
de aceste realităţi.

13
 Pe de altă parte, va trebui să se acorde mai multă împuternicire autoritate şi
libertate duhovnicilor, în aplicarea individuală sau colectivă a disciplinei postului,
fie la dezlegările pe care le vor putea acorda, fie în privinţa canoanelor sau
epitimiilor date pentru nerespectarea acestei discipline. Căci pe lângă toate
diminuările sau pogorămintele pe care Sfântul Sinod le va face, duhovnicul va
trebui împuternicit cu dreptul de a spori aceste pogorăminte atât cu privire la durata
postului, cât şi cu privire la alimentele permise a fi consumate, ţinând seama de
nivelul religios-moral al credincioşilor, de condiţiile de viaţă în care trăiesc, de
felul şi greutatea muncii pe care o prestează, cât şi de mediul social în care îşi
desfăşoară munca, mare parte dintre muncitori fiind nevoiţi să mănânce la cantine,
bufete, restaurante etc., unde, se ştie, nu se pregătesc mâncăruri de post decât
foarte rar.

14
 Concluzii
După ce toate acestea sunt spuse, trebuie totuşi să amintim că oricât de
limitată ar fi postirea noastră, dacă este o postire adevărată, va conduce către ispită,
slăbiciune, îndoială şi tulburare. Altfel spus, va fi o adevărată luptă, şi probabil că
vom cădea de multe ori. Dar adevărata descoperire a vieţii creştine ca luptă şi
nevoinţă reprezintă trăsătura esenţială a postiri.
O credinţă care nu a biruit îndoielile şi ispita este rar o credinţă adevărată.
Din păcate, în viaţa creştină nu este posibil niciun progres fără amara experienţă a
căderilor. Prea mulţi încep postirea cu entuziasm şi renunţă după prima cădere.
Dacă după ce am căzut şi ne-am supus poftelor şi patimilor noastre reluăm totul de
la capăt şi nu renunţăm indiferent de câte ori cădem mai devreme sau mai târziu,
postirea noastră va purta roadele sale duhovniceşti.
Între sfinţenie şi cinismul care ne trezeşte din orice iluzie se află marea şi
dumnezeiasca virtute a răbdării – răbdarea, mai întâi de toate, cu noi înşine. Nu
există un drum mai scurt către sfinţenie; pentru fiecare pas trebuie să facem un
sacrificiu total. Aşadar, este mai bine şi mai sigur să începem de la un minimum –
doar cu puţin peste posibilităţile noastre fireşti – şi să creştem efortul nostru puţin
câte puţin, decât să încercăm să sărim foarte sus la început şi să ne rupem câteva
oase când revenim pe pământ.
Pe scurt: de la un post simbolic şi nominal – postul ca obligaţie şi obicei –
trebuie să ne reîntoarcem la adevăratul post. Să fii limitat şi smerit, dar consecvent
şi serios. Să cântărim onest capacitatea noastră duhovnicească şi fizică şi să
acţionăm ca atare – amintindu-ne, totuşi, că nu există post, fară stârnirea acestei
capacităţi, fară a introduce în viaţa noastră o dovadă dumnezeiască, cum că cele ce
sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu

15
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe

Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2005
2. Abrudan, Pr. Prof. Dr. Dumitru şi Corniţescu, Diac. Prof. Dr. Emilian,
Arheologie Biblică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994
3. Bădiliţă, Cristian, Evanghelia după Matei, introducere, traducere, comentariu
şi note patristice, de Cristian Bădiliţă, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009
4. Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica Generală, ediţia a IV-a, Editura Partener,
Galaţi, 2008
5. Brânzeu, Dr. Nicolae, Noţiuni de istorie, liturgică şi constituţie, Tipografia
Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1927
6. Brown, Raymond, E., Fitzmeyer, Joseph, Murphy, Roland E., Introducere şi
comentariu la Sfânta Scriptură, vol. 8, trad. de Dumitru Groşan, Editura
Galaxia Gutenberg, Targu Lăpuş, 2007
7. Daniel, Patriarhul B.O.R., Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul
postului, Editura Basilica, Bucureşti 2008
8. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 1, Editura Vestala,
Bucureşti, 1998
9. Idem, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 3, Editura cit.
10.Idem, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. 4, Editura cit.
11.Iordache, Pr. C. Ioan, Căderea omului şi rostul postului, în revista Mitropolia
Olteniei, nr. 3-4, 1968
12.Milaş, Nicodim, Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de comentarii, trad. de
Uroş Kovincici şi Nicolae Popovici, vol. 1, Arad, 1930
16
13.Mitrofanovici, Dr. Vasile şi Teodor Tarnavschi, Liturgica Bisericii
Dreptcredincioase Răsăritene, Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuţi,
1909
14.Rezuş, Pr. Prof. Dr. Petru, Despre post, în revista Glasul Bisericii, nr. 3-4, 1965
15.Sârbu, Pr. Prof. Dr.Corneliu, Primatul spiritual al postului, în Telegraful
Român, nr. 9, 1944, format electronic
16.Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, în
colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 17, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986
17.Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, În Postul Mare, în Cultură şi Duhovnicie,
articole publicate în Telegraful Român, vol. 2, Editura Basilica, Bucureşti,
2012
18.Târâlă, Arhimandrit Zosima şi Popescu, Ic. Stavr. Haralambie, Pidalion cu
orânduire nouă şi tâlcuiri, Institutul de Arte Grafice “Speranţa”, Bucureşti,
1933
19.***Constituţiile Apostolice prin Clement, Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul
Ortodoxiei, Editura Deisis, Sibiu, 2008
20.***Didahia Sfinţilor Apostoli, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, în Colecţia Părinţi
şi Scriitori Bisericeşti, nr. 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979
21.***, Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului
Sinod al B.O.R., ediţia electronică Apologeticum, 2006
22.***, Învăţătura despre post în Biserica Ortodoxă Română, în revista Studii
Teologice, nr. 7-8, 1984
23. ***, Septuaginta, vol. I, trad. de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu,
Monica Broşteanu, Dan Sluşanschi, Editura Polirom, Iaşi, 2004

17
24.Idem, Septuaginta, vol. II, trad. de Florica Bechet, Ioana Costa, Alexandra
Moraru, Editura Polirom, Iaşi, 2004
25.Idem, Septuaginta, vol. IV/I, trad. de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu,
Monica Broşteanu, Florica Bechet, Editura Polirom, Iaşi, 2006

18