PORTOFOLIU RELIGIE

CLASA A XI-A FC

BELCIUG ELENA LARISA

Profesor :
 CURRICULUM VITAE

NUME:BELCIUG

PRENUME:ELENA LARISA

DOMICILIUL:LOC:BORDENII MARI;STR:POIENII ;NR:1;JUD:PH;COD

POSTAL:107526

SCOALA:GRUP SCOLAR FORESTIER CAMPINA

OCUPATIE:ELEVA

STARE CIVILA:NECASATORITA

NR TEL:0786510151

ADRESA E-M@IL:LARISA.BELCIUG@YAHOO.COM

NATIONALITATE:ROMANA

DATA NASTERII:14.05.1993

SEX:FEMININ

LIMBI STRAINE:LIMBA FRANCEZA(1)-LIMBA ENGLEZA(2)

PERMIS DE CONDUCERE :NU

CUPRINS PORTOFOLIU:

CURRICULUM VITAE

3 LECTII DISCUTATE LA ORA DE RELIGIE

1 REFERAT DESPRE UN SFANT

O FISA DE LECTURA SAU REZUMATUL UNUI FILM

PREZENTAREA SUCCINDA A VIETII LUI IISUS

DIFERITE IMAGINI
 CINSTIREA ICOANELOR

Cinstirea Icoanelor.Într-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al

Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit
si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce cainta si-i va face bine
celui simplu si needucat".
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta
icoanelor Templului), dar nu la icoane
Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare
este folosit în limba moderna.
Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta
pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi
reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii.
Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un
fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana
pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara
reprezentata de steag.
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu
pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa
o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca
Scriptura în sinagoga.Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În
Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si al
carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori),
ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le
dea voie sa ia trupul Sfantului Martir
Icoana este o reprezentare în picturã a persoanei pe care o cuprinde icoana
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a diferitilor sfinti pe
care îi cinsteste Biserica, deci este o aducere în constiinta credinciosilor, prin
mijloacele picturii, a persoanei cãtre care ne este cinstirea. Trebuie de
precizat de la început si pentru totdeauna, cã noi nu cinstim icoana ca
obiect, ci cinstim icoana ca reprezentare, sau nu cinstim propriu-zis icoana,
ci cinstim pe cel pe care îl prezintã icoana.
Fãrã îndoialã cã nu se poate face abstractie si de icoanã ca obiect, dar noi
când zicem cã suntem cinstitori de icoane, ne gândim întotdeauna la cei pe
care îi reprezintã icoanele, nu ne gândim la icoana în sine. Cinstim o icoanã,
cinstim icoana Mântuitorului, cinstim icoana Maicii Domnului si asa mai
departe.
Icoana este si un mijloc de legãturã între persoana pe care o prezintã icoana
si între credinciosul care stã în fata icoanei cu cinstire, deci icoana nu este
realitate în sine, ci ultima realitate este persoana reprezentatã pe icoanã, iar
icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentatã pe icoanã.

SFANTA LITURGHIE

Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul în seara Cinei cele de Taină,

când a binecuvântat pâinea şi a dat-o Sf. Apostoli zicând: ,,Luaţi mâncaţi,
acesta este trupul Meu", apoi a binecuvântat paharul de vin, pe care l-a dat
Sf. Apostoli zicând: ,,Beţi dintru acesta toţi", adăugând porunca ,,Aceasta să
o faceţi întru pomenirea mea" (Matei 26, 26-28), pentru ca de roadele
acestei jertfe să beneficieze întreaga omenire până la sfârşitul veacurilor.
Prin aceste cuvinte, Mântuitorul împuterniceşte pe Sf. Apostoli să
săvârşească jertfa cea nouă, obligându-I să o facă spre aducere aminte de
patimile şi jertfa Sa. La rândul lor, Sf. Apostoli au transmis acest drept
arhiereilor şi preoţilor, ca urmaşi legitimi ai lor.
Sfânta Liturghie este slujba cea mai sfântă, prin care Biserica creştină aduce
lui Dumnezeu prinosul ei de recunoştinţă şi de cinstire pentru binefacerile
primite de la El. Ea este o prelungire sau o actualizare a jertfei Mântuitorului
pentru mântuirea noastră, dar ritualul sau rânduiala simbolizează întreaga
viaţă a Mântuitorului, de la naştere şi până la înălţarea Sa la ceruri.
Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată
cu Hristos Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului,
care, în momentul invocării Duhului Sfânt de către preot, se prefac în Trupul
şi Sângele Domnului. De aceea Sf. Liturghie ne procură darul cel mai de preţ
pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult
divin public ortodox având ca scop sfinţirea credincioşilor.
Cuvântul liturghie vine de la cuvântul grecesc (leion ergon), prin care grecii
înţelegeau orice lucrare publică sau orice lucru făcut în folosul statului sau al
obştei. În creştinism, această numire a fost dată mai întâi tuturor actelor de
cult săvârşite de preoţi şi leviţi în cultul Vechiului Testament (Evrei 9,
21): ,,Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi toate vasele pentru
slujbă". Mai târziu s-a dat numirea de liturghie tuturor slujbelor religioase din
cultul creştin, ca apoi înţelesul cuvântului să se restrângă numai la acea
slujbă religioasă în cadrul căreia are loc prefacerea Cinstitelor Daruri în
Trupul şi Sângele Mântuitorului, adică săvârşirea Sfintei Euharistii şi
împărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Daruri.

POSTUL

Postul reprezinta abtinerea totala sau partiala de la anumite alimente, pe

un timp mai scurt sau mai lung, si este o practica existenta, in diferite forme,
in mai toate religiile omenirii.

Parerile sunt impartite asupra originii postului. Cei mai multi il leaga de cultul
mortilor din vremuri stravechi.

Dupa unii, postul isi are originea in sacrificiile de animale care erau aduse
pentru cei morti si de care cei vii nu trebuia sa se atinga.

Altii cred ca durerea pricinuita de moartea fiintelor dragi a avut ca urmare

fireasca neglijarea mancarii si a bauturii, ceea ce cu timpul a devenit un
semn conventional de doliu, facand astfel parte din riturile legate de cultul
mortilor.
Unii cred ca originea postului ar trebui cautata in frica de contaminare:
atingerea obiectelor sau consumarea alimentelor contaminate de mort ar fi
produs o mare frica, lucru care ar fi determinat familia la abtinerea, pe un
anumit timp, de la mancare si bautura - deci tot o practica legata de cultul
mortilor.

Altii cred ca originea postului trebuie cautata intr-o simpla practica de

sobrietate si de temperanta, recomandata si uneori experimentata de marii
intelepti, filosofi sau intemeietori de religii.

De la acest post igienic s-ar fi ajuns la ideea unui post cu caracter religios,
mai ales pentru ca postul a prilejuit, in unele cazuri, viziuni religioase. Uneori,
postul este practicat ca un exercitiu de penitenta, alteori ca un mijloc de
pregatire pentru savarsirea unor acte religioase sau fapte importante din
viata, alteori ca un rit de doliu sau de purificare. Uneori a fost considerat si
practicat ca un mijloc pentru a avea viziuni, alteori se practica pur si simplu -
fara caracter religios - ca un mijloc pentru refacerea sau pastrarea sanatatii
fizice, fiind recomandat chiar de medici.

Postul crestin

Insusi Mantuitorul a practicat postul. El a postit 40 de zile inainte de

inceputul activitatii Sale publice (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 1-3) si a
invatat pe ucenicii Sai, atat prin cuvant cat si prin fapte, ca postul este
inseparabil de rugaciune (Matei 4, 1; Marcu 9, 29). El l-a recomandat ca pe
un mijloc de lupta impotriva ispitelor si a puterii diavolului (Matei 17, 21),
staruind ca trebuie practicat de buna voie si cu constiinta ca savarsesti o
fapta bine placuta lui Dumnezeu (Matei 4, 16).

Sfintii Apostoli au practicat si ei postul. De exemplu, Sfantul Apostol Pavel a

postit si a indemnat pe fiii sai duhovnicesti sa practice postul unit cu
rugaciunea (Fapte 9, 9; 13, 2-3; 14, 23; 1 Corinteni 7, 5; 2 Corinteni 6, 5).

Sfintii Parinti practicau postul dupa pilda Mantuitorului si a Sfintilor Apostoli,

reveland foloasele lui pentru trupul si sufletul omului.

Crestinismul a dat postului o insemnatate mare in viata religioasa si mai ales

in viata monahala, facand din el un act de virtute si de cult, un mijloc de
progres in viata spirituala, de lupta impotriva patimilor si a poftelor si
totodata un semn de respect si de omagiu adus lui Dumnezeu.
Astfel, postul face parte dintre mijloacele de cultivare si desavarsire a
sufletului, fiind inseparabil de alte virtuti si acte crestine (rugaciunea, cainta,
smerenia, milostenia etc.). Este foarte important de retinut ca "postul de
bucate" se desavarseste prin "postul de pacate", insotit de rugaciune.

Postul religios se incheie si se incununeaza prin impartasirea cu Sfantul Trup

si Sange al Domnului, care este in acest caz o pecetluire si o incununare a
straduintelor noastre ascetice si duhovnicesti.

FISA DE LECTURA

MAYTREYI
 DE MIRCEA ELIADE

1. Allan o cunoaste pe Maitreyi de cand lucra in Wellesley Street si prima

data fata i se pare neatragatoare. El ii vorbeste prietenului sau Harold despre
aceasta indianca. Ea era fiica lui Narendra Sen, inginer din Calcutta. Allan il
cunoaste pe reporterul Lucien cu care isi petrece in mod agreabil timpul
vorbind despre India. Cei doi il viziteaza pe Narendra Sen si sunt fascinati de
casa si de familia acestuia.

2. Narendra ii ofera o noua slujba lui Allan, spunandu-i ca-i este foarte
drag lui si nevestei sale si se arata preocupat de viata si prietenii sai.

3. In august Allan se imbolnaveste grav de malaria si este vizitat la spital

de amicele sale, de Harold, de Sen si de Maitreyi. Inginerul il invita sa
locuiasca in casa lui.

4. Allan se muta in casa lui Sen iar familia acestuia se poarta foarte
grijuliu cu el. Acesta are ocazia sa o cunoasca mai bine pe Maitreyi si pe sora
ei, Chabu si afla mai mult despre obiceiurile indiene.

5. Maitreyi ii da lui Allan lectii de bengaleza iar acesta o invata franceza.

6. Allan intra prima data in odaia lui Maitreyi si poarta cu fata o discutie.
Dupa ce acesta dezvaluie familiei intentiile sale de a nu se casatori
atmosfera se raceste in jurul sau dar dupa putin timp Allan se simte din nou
inconjurat de aceeasi afectiune.

7. Allan se indragosteste de Maitreyi si crede ca si ea il iubeste.

8. Allan se intalneste cu Harold care il intreaba daca este adevarat zvonul

conform caruia el s-ar insura cu Maitreyi. Allan e gelos pe oricine o face pe
Maitreyi sa zambeasca si afla in acelasi timp alte obiceiuri indiene privind
prietenia. La masa Allan vorbeste cu un prieten despre diferite religii iar
Maitreyi incepe sa planga. Mai tarziu, cei doi se imbratiseaza si isi
demonstreaza dragostea unul fata de celalalt. Maitreyi este insa o fire foarte
timida si se teme de consecintele unei asemenea iubiri.

9. Maitreyi ii spune lui Allan ca ar fi mai bine ca el sa plece din casa

familiei sale si ca ea il iubeste pe Robi Thakkur. Mai tarziu ea recunoaste ca il
iubeste pe Allan si ii daruieste o coroana de iasomie, simbol al logodnei.
 10. Maitreyi ii povesteste lui Allan despre celelalte iubiri ale sale, un
arbore si un tanar indian deosebit de frumos. Allan vrea sa se converteasca
la hinduism pentru a se putea casatori cu Maitreyi fiind sprijinit de aceasta si
de doamna Sen. Inginerul ii spune insa ca religia sa este mai buna decat cea
a indienilor si ar trebui sa o pastreze. Datorita lui Maitreyi, Allan iubeste
India.

11. Maitreyi ii spune lui Allan ca au fost descoperiti de Khokha apoi ii

arata piatra pentru inelul lui de nunta. Maitreyi se logodeste cu Allan si
petrec prima noapte de dragoste impreuna in camera lui. Urmeaza multe
alte astfel de nopti iar Allan isi da seama ca Khokha stia despre aceste
intalniri si pentru a nu spune nimic ii cumpara diverse lucruri care ii trebuiau
si cei doi devin prieteni ( mai tarziu insa afla ca slujitorul ii ura pe toti cei din
casa lui Sen). Chabu se imbolnaveste foarte grav iar Allan isi amana
convertirea din cauza bolii inginerului. Allan devine foarte gelos din cauza
servitorilor si se cearta cu Maitreyi.

12. De ziua Maitreyei, domnul Sen invita multi artisti indieni si are loc o
petrecere fastuoasa la care Allan joaca rolul gazdei. In timpul petrecerii
Chabu sare din balcon si se raneste ingrijorandu-i pe toti. Allan si Maitreyi o
duc la plimbare pe Chabu la Lacuri si ea ii indeamna sa se sarute si afla
despre dragostea lor. Seara, cand Allan vrea sa mearga cu Maitreyi la Lacuri,
un servitor ii spune ca masina este in garaj iar fata nu are voie sa iasa din
casa. La masa, doamna Sen il priveste ostil dar Allan se comporta foarte
natural. Cand doamna Sen este chemata, Maitreyi ii zice logodnicului sau ca
sora sa i-a spus totul mamei si il cheama a doua zi in biblioteca. Noaptea,
fata este incuiata in camera ei si doamna Sen spune totul domnului Sen. Cei
doi logodnici se gandesc din ce in ce mai serios la fuga pentru ca domnul
Sen sa nu o marite pe Maitreyi cu altcineva. Dimineata Maitreyi nu vine in
biblioteca iar Allan se intoarce in camera lui unde este vizitat de inginer care
ii spune ca va face o operatie la ochi si va sta 2-3 luni in spital, isi va trimite
familia la Midnapur iar lui i-ar prinde bine sa se recreeze undeva in munti,
plecand chiar in acea zi. El este invitat la masa dar o refuza si dupa plecarea
inginerului incepe sa planga. Dupa putin timp Lilu ii aduce un bilet de la
Maitreyi care ii scrie ca nu poate sa il vada deoarece nu are voie si il
indeamna sa plece. Doamna Sen ii aduce apoi ceaiul iar Allan o roaga sa il
mai lase sa mai stea in casa dar vazand ca nu o indupleca bea ceaiul si isi
exprima dorinta de a-i mai vedea pe copii insa ii este ingaduit sa o vada doar
pe Chabu. Domnul Sen ii da o scrisoare pe care Allan urma sa o citeasca
dupa plecarea sa. Acesta ii critica in scrisoare ingratitudinea si ii interzicea sa
ia legatura cu vreun membru al familiei sale.

13. Allan ajunge la casa lui Harold si aici il revede pe prietenul sau iar
Khokha ii aduce lucrurile si ii spune lui Allan ca a fost prea imprudent. Acesta
ii da si doua amintiri de la cele doua fete care ii scriu cateva randuri. Chabu
isi cere iertare printr-un bilet apoi Allan afla ca Maitreyi a fost batuta de
domnul Sen si incuiata in camera ei aproape goala pentru a nu putea pleca.
El afla ca familia vrea sa o casatoreasca dupa intoarcerea din Midnapur.
Seara el e vizitat de fete si se cearta cu Geurtie. Maitreyi ii da lui Allan un
telefon si este descoperita. Domnul Sen ii scrie apoi acestuia o scrisoare prin
care il ameninta cu expatrierea si ii spune ca va fi concediat. Allan lipseste 4
zile in care se plimba iar cand se intoarce ii gaseste pe toti ingrijorati din
cauza lui. Khokha ii spune ca familia a vrut sa o marite pe Maitreyi dar ea i-a
amenintat ca va face casa de rusine dezvaluind totul despre relatia ei cu
Allan, domnul Sen a batut-o si a fost dus la spital pentru o operatie pentru ca
acum nu mai vede nimic, doamna Sen i-a poruncit soferului si lui Khokha sa
o bata pe Maitreyi dar Khokha a fugit iar Chabu a incercat sa se sinucida cu
creolina. Maitreyi ii trimite un plic cu o ramura de oleandru, o ultima
amintire. Allan primeste un telefon de adio de la Maitreyi. Dupa 7 zile de la
plecarea lui din Bhowanipore, Chabu moare.

14. Maitreyi ii trimite scrisori lui Allan prin Khokha. Acesta afla ca operatia
lui Sen nu reusise prea bine si concediul acestuia se prelungeste cu 6 luni,
doamna Sen a albit, Maitreyi a slabit mult, nu vrea sa se casatoreasca si
crede ca Allan se afla in Calcutta dar nu vrea sa o vada. Mantu a fost
concediat deoarece fusese obraznic cu doamna Sen si acum traieste foarte
rau despartit de Lilu. Allan cunoaste o femeie care se cazeaza la acelasi
bungalow la care era cazat si el. Aceasta ii dezvaluie multe intamplari din
viata sa iar Allan ii povesteste totul despre Maitreyi si cei doi petrec o noapte
impreuna.

15. Sarac, Allan este uitat de prieteni si de cei pe care i-a ajutat. Harold
refuza sa locuiasca impreuna cu Allan pe motiv ca acesta ar fi idolatru. Allan
isi cauta zadarnic un loc de munca si refuza sa o intalneasca pe Maitreyi care
ii da multe telefoane. Allan se indragosteste de Geurtie care il iubeste de
maidemult, dar nu poate se o uite pe Maitreyi. Allan se cearta cu Harold si se
muta la Geurtie. El nu il mai primeste pe Khokha, acesta ii trimite scrisori
prin care ii spune ca Maitreyi ar face orice nebunie pentru a fi alungata din
casa si a se intoarce la el. Nepotul doamnei Sen il viziteaza intr-o zi pe Allan
si ii spune ca Maitreyi s-a dat unui vanzator de fructe dar tatal sau nu vrea sa
o alunge din casa si doreste sa o faca filozoafa; acesta ii mai spune ca au
aflat toti despre dragostea lor.

SFANTUL CONSTANTIN SI ELENA

Acest mare intre impärati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiu
al lui Constantiu, care se numea Clor, si al cinstitei Elena. Constantiu a fost
nepot de fiica lui Claudiu cel ce a imparatit in Roma mai inainte de imparatia
lui Diocletian si a lui Carin. Acest Constantiu, dupa ce a fost primit de
Diocletian si de Maxentiu Erculiu ca sa fie partas al imparatiei lor, cand
Maximian Galeriu dimpreuna cu alti prigonitori, cu tarie ridicasera prigonire
asupra tuturor crestinilor, el singur intrebuintand blandetea si mila, mai
vartos pe cei ce se luptau pentru credinta lui Hristos ii intrebuinta sfetnici si
partasi ai slujbelor imparatesti. Invatand el buna cinstire pe Constantin fiul
sau cel iubit, care dupa acestea s-a numit intaiul imparat al crestinilor, l-a
lasat mostenitor al imparatiei sale, in insulele Britaniei. Dupa ce Constantin a
fost instiintat de lucrurile necinstite, desfranate, pierzatoare si proaste, pe
care le facea in Roma, Maxentiu, fiul lui Erculiu, si indemnat de
dumnezeiasca ravna si chemand pe Hristos impreuna ostilor, a pogorat
impotriva lui Maxentiu. Deci, vazand Dumnezeu curatenia sufletului lui i s-a
aratat mai intai in somn, dupa aceea in amiaza zilei, inchipuind semnul Crucii
scris cu stele: , l-a aratat lui si celor ce erau vrednici. Deci, indraznind in
chipul cinstitei Cruci si facand cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma,
si pe insusi pierzatorul Maxentiu l-a aruncat in raul Tibon, inecandu-l langa
podul Milvia, si asa a izbavit pe cetatenii Romei de tirania acestuia. Atunci
marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor si mergand pe cale
voia sa zideasca o cetate pe numele sau in Ilion, unde se zice ca a avut loc
razboiul Troienilor cu elinii; insa a fost oprit prin dumnezeiasca instiintare si i
s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de graba in Bizant sa-si zideasca
cetatea. Deci, urmand voii celei dumnezeiesti, a zidit aceasta de Dumnezeu
pazita cetate pe numele sau, pe care a si adus-o lui Dumnezeu ca pe o parga
a credintei sale. Si deoarece cauta scumpatatea credintei celei din vremea
noastra, a adunat in Niceea arhierei din toate partile, prin care s-a
propovaduit credinta ortodoxa, si Fiul a fost recunoscut deofiinta cu Tatal, iar
Arie si cei impreuna cu el au fost dati anatemei, dimpreuna cu hula lor. A
trimis inca si pe maica sa Elena la Ierusalim pentru cautarea cinstitului lemn
pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul...

PREZENTAREA SUCCINDA A VIETII LUI IISUS

Activitatea lui Mesia sau a Mantuitorului Hristos a fost precedata cu putin de

cea a lui Ioan Botezatorul, care ducea viata de ascet si boteza in Iordan, in
asteptarea Celui <<mai mare>> decit el (Luca 3, 16), adica a Mantuitorului,
pe Care L-a primit si L-a botezat.

Pentru predica lui necrutatoare, Ioan Botezatorul a fost arestat si inchis de

regele Irod Antipa (4 i.d.Hr. - 39 d.Hr.), fiul lui Irod cel Mare (39 i.d.Hr. - † 4
i.d.Hr.) la palatul Macherus si decapitat (Matei 14, 3-12; Marcu 6, 16-29; Luca
3, 19). Ucenicii lui Ioan s-au mentinut citeva zeci de ani. Dintre ei, au fost la
inceput Apostolii Andrei si Ioan, care au urmat apoi Mantuitorului Hristos
(Ioan 1, 37 si 40).

Mesia sau Mantuitorul Hristos este o personalitate unica, fara egal in istoria
omenirii. Asupra vietii Lui s-au scris si se scriu numeroase lucrari si studii,
autorii lor interpretind viata si opera Sa in functie de ideile lor istorice,
filozofice, sociale, politice si economice. De aceea el este prezentat rind pe
rind ca un ginditor, un filosof, um moralist, un idealist visator, un reformator,
un vizionar.

Pentru crestini insa, Iisus Hristos este o persoana divino-umana, este Fiul lui
Dumnezeu, Care s-a intrupat din Fecioara Maria si a vietuit ca persoana
istorica in timpul imparatilor romani August (31 i.d.Hr. - 14 d.Hr.) si Tiberiu
(14-37). Istoria nu prezinta viata Sa dumnezeiasca, aceasta facindu-se la alte
discipline teologice, ci se ocupa numai de viata Sa omeneasca.

Iisus Hristos s-a nascut in zilele lui Irod, regele Iudeii, si ale procuratorului
roman Quirinius, guvernator al Siriei, (Luca 2, 2), in timpul imparatului
Augustus, cu citiva ani inaintea erei crestine, al carui inceput a fost stabilit
de Dionisie cel Mic († 540) - originar din provincia romana Scythia Minor sau
Dacia Pontica (Dobrogea in 753 a.U.c.
In genere, istoricii accepta ca Iisus Hristos s-a nascut cu 4 sau 5 ani mai
inainte de 753 a.U.c., si nu cum gresit a stabilit Dionisie cel Mic.

Mai tirziu, traditia crestina a fixat si ziua nasterii Mantuitorului Hristos la 25

decembrie in fiecare an.

Evenimentele mai insemnate din viata Mantuitorului

Din Sfintele Evanghelii, cunoastem ca Iisus Hristos s-a nascut in Iudeea, la

Bethleem, cu prilejul unui recensamint facut sub impartul Augustus, in timpul
procuratorului Quirinius, cum am mai spus (Luca 2, 2). Din cauza poruncii
regelui Irod de a ucide pruncii din Iudea <<de doi ani si mai jos>> (Matei 2,
16), Fecioara Maria si batrinul Iosif au plecat cu pruncul Iisus in Egipt, de
unde s-au intors dupa moartea lui Irod si s-au stabilit la Nazaret, in Galileea
(Matei 2, 13-23), in timpul regelui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. La virsta de
12 ani, mergind la templul din Ierusalim, cu prilejul sarbatorii Pastelui, s-a
ratacit de parintii sai si a fost gasit dupa trei zile in templul din Ierusalim, in
mijlocul invatatorilor. De la Ierusalim, s-a intors cu parintii Sai la Nazaret,
unde a trait pina la virsta de 30 de ani (Luca 2, 42-51).
Ipotezele unor cercetatori rationalisti, dupa care Iisus ar fi invatat inaltele
idei pe care le-a predicat, la preotii din Egipt, sau in alte tari (India), sint
simple inchipuiri, si nu au nici un temei istoric.

Iisus Hristos si-a inceput misiunea Sa la virsta de 30 de ani, pe malurile

Iordanului, nu departe de comunitatile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan
Botezatorul. Primii Sai discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezatorul, ca Ioan
si Andrei (Ioan 1, 37 si 40).

Cind Iisus afla de arestarea si moartea Sfintului Ioan Botezatorul de catre

Irod Antipa, se retrage in Galileea, unde incepe sa invete in orasele din jurul
lacului Ghenizaret, numit si Marea Galileei sau Marea Tiberiadei si in tinutul
Decapolis, adica tinutul celor zece cetati, unde pe linga iudei, se aflau si
greci. El si-a ales doisprezece Apostoli si invata in zilele Sabatului in
sinagogile iudeilor. Iisus se adreseaza de preferinta oamenilor simpli, celor
umili si bolnavi: orbi, paralitici, leprosi, indraciti, precum si vamesilor,
carturarilor si farseilor in sinagogi, pe drumuri, in satele si orasele din
Galileea, Iudeea si Samaria.

Durata activitatii publice a Mantuitorului nu este sigur cunoscuta din cauza

deosebirii dintre Evanghelistii sinoptici Matei, Marcu si Luca, care vorbesc de
un singur Paste, si Evanghelistul Ioan care vorbeste de trei Paste la care a
participat El, ceea ce arata ca activitatea Sa a durat peste trei ani.

Dupa datele cele mai probabile, rezulta ca Iisus Hristos a trait mai mult de 33
de ani, cit se crede in mod obisnuit, anume 35-36 de ani, socotind data
nasterii Lui in 749-748 a.U.c., iar data mortii in anul 783 a.U.c. sau si ceva
mai mult, daca se va fi nascut inainte de 748 a.U.c.