ADEVĂRATUL POST

Dintre toate rânduielile stabilite de-a lungul timpului de către Biserica

noastră Ortodoxă niciuna nu a fost atât de eronat înțeleasă, ca aceea a postului.
Văzut drept scop în sine, postul este uneori catalogat ca mijloc de omorâre a
simțurilor și strunire a trupului, printr-un regim dietetic, alteori ca o practică
facultativă, ce îmbracă mai mult un caracter simbolic. Acestea sunt cele două
extreme de înțelegere greșită a ceea ce desemnează ajunarea. Ca urmare a acestor
devieri, fiecare creștin își ia libertatea de a posti într-un mod personal, cum crede el
de cuviință că ar fi nimerit, fără să țină seama de normele bisericești sau fără să
realizeze că astfel ar putea săvârși vreun păcat. Iată de ce dorim să facem câteva
precizări referitoare la această problematică deosebit de complexă, aflată în strânsă
legătură și cu timpurile moderne pe care le trăim astăzi.

Trebuie să ne întrebăm mai întâi: Ce este postul? Învățătura de credință

(Catehismul) precizează următoarele: ,,Postul este înfrânarea de toate mâncărurile
[...] şi de băuturi şi de toate cele lumeşti si de toate poftele cele rele, pentru ca să
poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să îi fie milostiv
Dumnezeu.”1 În rezumat, avem de-a face cu un act voluntar de renunțare de la
anumite bucate, în scop religios-moral, ceea ce nu reflectă întregul tablou. Pentru
clarificare trebuie să știm că ființa umană, în structura sa, are două componente-
trupul, la exterior și sufletul, în interiorul ei- legate organic. După cum trupul nu se
poate despărți de suflet în această viață, tot așa, nici postul trupesc nu trebuie
despărțit de postul sufletesc, căci ,,cinstea postului stă nu întru înfrânarea de la
mâncare, ci întru înfrânarea de la păcate, iar cine mărgineşte postul său numai la a

1
Învățătura de Credință, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Editura
Apologeticum, Ediție electronică, București, 2006, p. 198.

1
nu mânca, acela mai mult îl necinsteşte.” 2 Dealtfel este pe deplin verificat faptul
că renunțarea trupească închide calea pătrunderii multor patimi și ispite
duhovnicești, însă curăția sufletească nu este condiționată întru totul de cea
trupească. Atât postul trupesc cât și cel de păcate presupune un efort de voință, o
osteneală, care în cele duc la despătimire. Postul de bucate rămâne inutil atunci
când nu ajută la înfrânarea poftelor în scopul mult dorit al mântuirii sufletului.
Până la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, cei care au condamnat postul
formal, lipsit de conținut spiritual, au fost profeții Poporului ales. Iată cum îi
mustră Dumnezeu pe iudei, prin gura marelui Isaia: ,,Este oare acesta un post care
Îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie,
să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
Nu știți voi postul care Îmi place?- zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății,
dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor.
Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol
îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Is 58, 5-7)
Cel care ne învață cum să postim cu adevărat este Însuși Hristos-Mântuitorul
lumii: ,,Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate
oamenilor că postesc. […] Tu însă, când postești unge capul tău și fața ta o spală,
ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ceruri, și Tatăl
tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” (Mt 6, 16-18) Mai târziu, inspirați de
textul biblic, și Sfinții Părinți ai Bisericii vor învăța care este adevăratul post. Sf.
Grigorie de Nyssa ne învață: ,,La ce folosesc postul şi rugăciunea şi privegherea,
dacă lipseşte pacea, bucuria, dragostea şi celelalte roduri ale Duhului, pe care
Apostolul le înşiră. Căci cel îndrăgit de bucuria de sus rabdă toată osteneala de
dragul acesteia, prin care se atrage Duhul; şi, împărtăşindu-se de harul Lui, rodeşte

2
SF. IOAN GURĂ-DE-AUR, Omilii la Postul Mare, Editura Anastasia, Colecția ,,Comorile Pustiei”, București, 1997,
p. 37.

2
şi se bucură cu veselie de lucrarea viei (de rodul ei), pe care a lucrat-o harul
Duhului, întru smerita lui cugetare şi în împlinirea faptelor.”3 Sf. Ioan Gură-de-Aur
spune: ,,Insulți postul, dacă vrei să te admire păcătoșii și cei care nu postesc. […]
Faci întocmai ca unul care s-ar hotărâ să trăiască în feciorie, nu pentru frumusețea
fecioriei, ci pentru ca să arate aceasta desfrânaților. Nu numai gura și stomacul
vostru să postească, ci și ochii și urechile, picioarele și mâinile și toate mădularele
trupului vostru.”4
Biserica ne invită așadar să ne ferim în a pune accentul doar pe aspectul
exterior al postului. În timp ce postim realizăm că mila lui Dumnezeu este mai
presus decât disconfortul nostru fizic, bucuria umbrind durerea. De aceea, în
practica ortodoxă nu există ,,Miercurea Cenușii”, cum întâlnim la romano-catolici.
Toate cântările din timpul posturilor cheamă pe toți credincioșii să-și curețe fețele
și sufletele pentru a întâmpina evenimentul Sărbătorii Împărătești. Postul este darul
nostru, adus lui Hristos!
Bineînțeles că avem și excepții privitoare la ajunarea creddincioșilor.
Acestea ar fi acele situații, în care înfrânarea severă de la anumite mâncăruri ar
putea să afecteze sănătatea trupească. De aceea, disciplina postului trebuie însușită
ca obișnuință, prin practicarea ei atunci când hotărăște Biserica. Postul este jertfă,
iar nu povară, este răspunsul omului la Jertfa Domnului de pe Golgota. Ținta sa
este mântuirea, pe care cu toții ne-o dorim. Acum, în perioada Postului
Crăciunului, Hristos ne cere să iertăm aproapelui nostru, să facem milostenie, să ne
curățim inimile de păcate și să fim mai înțelegători cu toată lumea. Astfel împlinim
adevăratul post.
3
SF. GRIGORIE DE NYSSA, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată, în
colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 29: Sf. Grigorie de Nyssa, Scrieri, partea întâi, EIBMBOR, București,
1982, p. 480.
4
SF. IOAN GURĂ-DE-AUR, Omilia a XX-a la Matei, II, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23: Sf. Ioan
Gură-de-Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, București, 1994, p. 263.

3
Pr. Daniel Nichita