Sunteți pe pagina 1din 3

Biserica ,,Sfântul Gheorghe”

—Tg. Ocna—

Pe malul drept al Trotuşului, la ieşirea din Oraşul-Staţiune Târgu-Ocna spre


comuna Pîrgăreşti, se află situat cartierul Tiseşti, veche vatră de istorie, aparţinând
perioadei geto-dacice (sec. I-II d. Hr.). Aşezarea, a cărei denumire ne trimite cu
gândul la arborele de tisă, este atestată la 3 septembrie 1448, când Petru al III –lea
(1447-1448), domnitorul Moldovei, dăruia lui Ulea și fratelui său, Iuga, mai multe
sate printre care și Tisești pe Trotuș, cu toate hotarele vechi. Mai târziu, aici va
locui în propria casă Costache Negri (1812-1876), important scriitor, om politic și
patriot român. Tiseștiul urmează să devină ce este astăzi, odată cu procesul de
urbanizare a localităţii Târgu-Ocna, produs în sec. al XVII -lea, continuat şi în
prezent.
Smerită parcă prin dimensiuni, dar valoroasă datorită biruinţei asupra
timpului, dăinuieşte în acest cartier bisericuţa cu hramul ,,Sf. Mare Mucenic
Gheorghe Purtătorul de biruință”. Biserica este construită din bârne de lemn
cioplite și acoperită cu tablă. Cele mai multe surse bibliografice indică 1761, an al
construirii sfântului lăcaş, de către monahul Ghenadie și ieromonahul Ioil,
dimpreună cu alți slujitori. Inscripţia din Pridvor menţionează şi alte intervenţii
asupra monumentului:
,,Această sfântă biserică cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe s-a făcut
dintru început de către drept credincioşii ortodocşi din satul Tiseşti, în anul
1761. Mai târziu s-a mărit, adăugându-i-se sânurile de zid ale stranelor, pridvorul şi
clopotniţa. Iar în zilele noastre i s-a făcut o însemnată reparaţie şi înfrumuseţare la
pridvor, ferestre, porţi şi împrejmuire. I s-a făcut pictura bisericească şi s-a
înzestrat cu multe odoare, unele reînnoite în timpul şi prin străduinţa Pr. Paroh
Iconom Stavrofor Sandu Stoian, cu ajutorul Primăriei Tg. Ocna şi a tuturor

1
enoriaşilor acestei biserici şi a altor credincioşi. Dumnezeu să-i miluiască şi să-i
răsplătească pe toţi cei care au ajutat acest sfânt lăcaş! Anul 1924, luna decembrie
14.”
Aşa cum arată astăzi din punct de vedere arhitectonic, biserica se încadrează
perfect stilului răsăritean, de ,,cruce greacă înscrisă,,, cu Pridvor, Pronaos, Naos
(navă centrală) şi Altar. În Pridvor (Tindă) se află o piatră de mormânt, cu
inscripția:
,,Sub această piatră hodinește robul lui Dumnezeu Iconom preot Vârnav Arghir,
fost slujitor. 1833”, menționat dealtfel și într-un document din 1834. În Pronaos se
află un ,,cafastru” (balcon) pentru cor iar deasupra o boltă cu baza octogonală. În
Naos întâlnim sistemul de boltire cu nervuri, ce se unesc în cheia de boltă, de
forma unui disc zimțat. Trecerea dintr-o parte într-alta se face printr-un perete, în
care este decupată o intrare de formă semicirculară.
De o mare valoare este brâul în torsadă (volută) care înconjoară biserica,
cioplit din bârne având o simbolistică, după unii teologică (imaginea Sf. Treimi),
după alţii chiar naţională, amintind de unitatea celor trei provincii româneşti. În
cuprinsul Inventarului bunurilor de valoare istorică, artistică şi documentară a
bisericii parohiale Sf. Gheorghe-Tg.Ocna, datat 1 octombrie 1967, sunt enumerate
o serie de obiecte de patrimoniu, păstrate până astăzi. În 1980, o parte a acestora
trece în custodia Complexului Muzeal al Mănăstirii Bogdan, datorită condiţiilor
speciale de conservare de aici. Astfel, dintre cărţile de la Bogdana enumerăm:
Cazania lui Varlaam (1643), Triodion de Râmnic (1761) și Octoihul de
Râmnic(1776). O însemnare de pe Cazania,numită și Păucenie (Carte de predici),
este foarte importantă: ,,s-a legat această carte de diaconul Grigorie de la Borzești,
cu cheltuiala preotului Ion, ot Tisești, fecior al preotului Mihalache, răposat. Și
umbla veleat 7288 (1780), ghenarie 1. Eu, ierei Ioan.” Putem vedea de aici că acest
preot a fost unul dintre ctitorii importanți ai bisericii, înzestrând-o cu multe odoare.

2
Dintre icoanele mai vechi, aflate de data aceasta în Biserica din Tisești
putem menţiona: Iisus Împărat şi Arhireu (1833), Sf. Arh. Gavriil, de pe Uşa
diaconească (1861), Hristos a înviat din morţi (1868), Mântuitorul Iisus Hristos
(1869) ş.a.. De asemenea, mobilierul este din lemn, reprezentat prin strane şi
câteva sfeşnice sculptate. În cimitirul bisericii odihnesc o serie de personalități
emblematice pentru orașul Târgu Ocna și ne referim la căpitanul Gheorghe
Demetriad, căzut eroic pe Dealul Coşna (1917), fraţii Gheorghe şi Grigore
Tudoreanu, morţi în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și pictorul Ion
Diaconescu (1915-1945).

Preot Daniel Nichita


 

Adresa:
str. Tisești, nr. 96, Târgu-Ocna,
Bacău
eccedan@yahoo.com

S-ar putea să vă placă și