UNIVERSITATEA ”AL.

IOAN CUZA”

LUCRARE DE SEMINAR
SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

”ÎMBUIBAREA PÂNTECELUI LA SFINȚII

FILOCALICI”

Student: Manole Ștefan Petru Profesor: Dr. C. Al. Barnea

Secția Pastorală, An III, Sem. I

 UNIVERSITATEA ”AL. IOAN CUZA”

ÎMBUIBAREA PÂNTECELUI LA SFINȚII

FILOCALICI

După cum spune și Sf. Grigorie Sinaitul despre pântece, acesta este
„împăratul patimilor”. Pântecele trebuie ucis ca să nu omoare trupul, nu trebuie
să îi ajungem slujitor, dându-i tot ceea ce vrea și săturându-l. Tot Sf. Grigorie
Sinaitul ne spune: „căci cu pântecele plin este greu să te lupți cu diavolii, datorită
faptului că odată cu trupul se îngreunează și mintea, rugându-se fără tărie și
curăție”1.

Fiecare, după puterea noastră, trebuie să avem în vedere un hotar din cele
trei ale mâncării:

1. Primul hotar, cel al înfrânării, este atunci când te ridici de la masă

flămând.
2. Cel de al doilea hotar, anume îndestularea, este atunci când mănânci
cât să nu rămâi flămând, dar nici să nu te îngreunezi.
3. Cel de al treilea hotar este săturarea, atunci când ne îngreunăm
puțin.

Noi trebuie să învățăm să nu depășim hotarele, căci după cum spune

Apostolul Pavel și în Sf. Scriptură: „știu să fiu și smerit, știu să am și de prisos;
în orice și în toate m-am învățat să fiu și sătul și flămând, și în belșug și în lipsă”
(Filip. 4, 12). Observăm că doar cei desăvârșiți, după apostoli, sunt în stare de a
fi și flămânzi, de a se și sătura, și a avea putere în toate.

Din scrierile Sf. Ioan Gură de Aur, aflăm că odată cu săvârșirea acestui
păcat, ne asemănăm cu ființele necuvântătoare. 2 Atunci când depășim aceste trei
hotare, ne facem singuri rău trupului; astfel ajungem la săvârșirea celorlalte
păcate, precum: curvia, mândria și mânia. În acest sens, un exemplu edificator ar
fi motivul pedepsei divine asupra orașelor Sodoma și Gomora: „Iată care au fost

1
Filocalia, Vol. VII, Trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, București, 2013, p. 229.

2
Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Egumenița, p. 148.
 UNIVERSITATEA ”AL. IOAN CUZA”

fărădelegile Sodomei, sora ta, și ale fiicelor ei: mândria,

îmbuibarea și trândăvia; iar mâinile săracului și ale celui nevoiaș nu le-au
sprijinit. Ele s-au mândrit și au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am și
nimicit, cum ai văzut.” (Iez. 16,49-50). Locuitorii acestor orașe nu au păcătuit
numai din cauza beției din cauza vinului, deoarece vinul nu este rău, căci chiar și
Apostolul Pavel spune în Epistola către Timotei: „De acum nu bea numai apă, ci
folosește puțin vin, pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni.” (I
Timotei, 5,23). Oare Sf. Ap. Pavel nu ne-ar spune și nouă tuturor să bem puțin
vin din pricina primejdiei desfrâului, a vorbelor necuviincioase și a dorințelor
viclene, care de obicei, sunt provocate de beție?3

Observăm că vinul este bun, după cum spune psalmistul: „vinul veselește
inima omului”(Ps. 103, 16). Dar cel ce trece bariera și se îmbuibă cu vin și cu
mâncăruri ajunge la mânia, mândria și desfrânarea care Îl mâhnesc pe
Dumnezeu.

Dar de unde vine această dorință de îmbuibare a pântecelui? Îmbuibarea

vine din golul lăsat de Dumnezeu. Acel gol pe care îl experimentăm atunci când
Dumnezeu îți ia simțirea harului său. Căci atunci vine diavolul și te amăgește cu
mâncăruri. Văzând că nici aceasta nu te satisface, diavolul te ispitește cu pofte
trupești, beții, jocuri de noroc, aducându-te în pragul disperării și al deznădejdii.
Singura scăpare din acest lanț al morții este numai unicul și singurul Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne ia harul, dar El își face lipsită prezența harului, pentru

că atunci vom vedea cu adevărat ce înseamnă „noi” fără de Hristos, și anume
nimic altceva decât niște oameni goi. Această experiență este lăsată de
Dumnezeu omului pentru a-i trimite un semnal de alarmă. Prin aceasta se
dovedește că Dumnezeu ne iubește. Dar tot Sf. Părinți ne spun că atunci când
simțim lipsa harului (acel gol), când simțim că rugăciunile de zi cu zi nu mai sunt
atractive și ni se face silă a le rosti, atunci ne dovedim și ne arătăm dragostea
noastră față de Hristos. Pentru că atunci când Dumnezeu își face lipsită prezența,
atunci contează cel mai mult ce faci tu singur, fără ajutorul lui Hristos.

Cu scopul de a sublinia această idee, menționăm o întâmplare a Sf. Paisie

care, stând în pustie și postind 40 de zile și nopți, la un moment dat, a venit
Mântuitorul la el si i-a spus: „Paisie, hai cu mine!”. Mergând după Mântuitorul,

3
Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Egumenița, p. 151.
 UNIVERSITATEA ”AL. IOAN CUZA”

i-a arătat Sfântului un om într-o peșteră unde era cu barba până la

pământ, cu părul smuls din cap, tânguindu-se pe jos și cu degetele sfâșiindu-și
corpul. Atunci Paisie îl întreabă: „Doamne, ce face acest om?”, „Postește ca și
tine, Paisie.”, „De cât timp, Doamne?”, „De o singură zi!”. Sf. Paisie îl întreabă
în continuare pe Mântuitorul: „Și în care rang se află în fața Ta?”, „La același
rang cu tine, Paisie.”, „Cum Doamne!? Acest om ce postește o singură zi se află
la același rang ca și mine care postesc de 40 de zile și nopți?”, „Da, fiindcă tu ai
reușit aceste 40 de zile cu ajutorul meu, ai simțit harul meu, dar el se chinuie și
face toate acestea fără pic de ajutor din partea mea.”.

Observăm cât de mult contează rugăciunea atunci când Dumnezeu te

lipsește de simțirea harului său; prin aceasta putem dobândi multe virtuți, prin
care și puterea de a nu sări bariera îmbuibării, căci Sf. Casian Romanul
precizează că orice fel de hrană care umple pântecele are strânsă legătură cu
nașterea curviei, a iubirii de argint, a mâniei, a întristării, a trândăviei, a slavei
deșarte și a mândriei.4

Este cu neputință ca cel care și-a săturat stomacul să se lupte în cuget cu

dracul curviei, de aceea „lupta noastră cea dintâi trebuie să nu fie înfrânarea
stomacului, ci supunerea trupului, nu numai prins post, ci și prin priveghere și
osteneală; apoi aducerea inimii la frica de iad și la dorul după Împărăția
cerurilor”5. Așadar, nu este rău să mâncăm, îmbuibarea este rea. Nu este rău, de
asemenea, nici să bem vin, vinul fără măsură, care duce la beție, este rău.
Domnul ne-a dat trupul material care nu se poate întreține altfel, decât cu hrană,
dar când ne hrănim, trebuie să o facem cu măsură, ca să rămânem sănătoși și
ageri.

Prin urmare, această patimă, o patimă a lăcomiei, are două forme:

îndrăcirea pântecelui și îndrăcirea gâtlejului. Îndrăcirea pântecelui nu este altceva
decât atunci când mâncarea ajunge un idol, și nu mai contează calitatea, ci numai
cantitatea. Îndrăcirea gâtlejului constă în căutarea plăcerilor receptorilor
gustativi, cultul rafinamentelor culinare. Spre exemplu, în Roma Antică, unii
patricieni, ca să se delecteze la nesfârșit la grandioasele lor ospețe, aveau o pană

4
Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, Vol. I, EIBMBOR, București, 2008, p. 126.

5
Idem, p. 127.
 UNIVERSITATEA ”AL. IOAN CUZA”

de pasăre, ca după ce își umpleau până la refuz stomacul, să poată

vomita, pentru a se delecta din nou. 6

În afară de faptul că noi nu știm să ne oprim, noi nu știm să ascultăm nici

de cuvântul lui Hristos, care ne spune: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot
cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.”(Matei 4, 4). Tot Dumnezeu ne spune:
„Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca și ce veți bea, nici
de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult
decât hrană și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).

Prin aceasta ajungem să-l ispitim pe Dumnezeu, cerându-i să transforme

pietrele în pâini. Căci odată slujind păcatului, nu vom putea trăi cu Cuvântul lui
Dumnezeu tânjind mereu după mâncare.

Sf. Ioan Gură de Aur nu ne spune să ne dăm nevoințelor aspre, dar să ne

ferim de cele de prisos, să îndepărtăm ceea ce nu este absolut necesar. 7 Cum
putem noi să ne îmbuibăm cu cele care nu sunt necesare, atâta timp cât alții nu le
au nici pe cele necesare. Oare asta nu este un păcat? Dar cum putem posti 40 de
zile schimbând mâncărurile făcute din carne cu cele înlocuitoare ei. Oare asta nu
este un păcat? Dar cum putem posti posturile cele mari numai cu gândul la
perioada ce vine după post, ca mai apoi să ne îmbuibăm. Oare nu este un păcat?
Dar mai mult decât aceasta, cum putem să ne numim postitori, postind miercurea
și vinerea cu gândul la ziua de joi și sâmbătă, postind Postul Crăciunului cu
gândul la Crăciun, dar mai ales, postind numai cu cele ce înlocuiesc plăcerile
noastre cu alte plăceri, nelăsând deloc pe cele ce ne împlinesc plăcerea trupească.

„Prin urmare, să avem grijă să mâncăm și să bem doar atât cât și plăcere
adevărată să simțim, și trupul să ne hrănim, încât să fie în stare să împlinească
poruncile lui Hristos. Astfel, cu harul Său, și viața de aici o vom petrece bine, și
pe cea de dincolo o vom câștiga.”8

6
Preot Pavel Gumerov, Cele opt păcate de moarte și lupta cu ele: ascetica ortodoxă pentru
mireni, Ed. Sophia, București, 2014, p. 49.

7
Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Egumenița, p. 148.

8
Idem, p. 152.
 UNIVERSITATEA ”AL. IOAN CUZA”

Bibliografie
Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (Vol. I). (2008). București: IBMBOR.

Filocalia Sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (Vol. VII). (2013). (D. Stăniloae, Trad.) București:
IBMBOR.

Gumerov, P. (2014). Cele opt păcate de moarte și lupta cu ele: ascetica ortodoxă pentru mireni.
București: Sophia.

Sf. Ioan Gură de Aur. (fără an). Problemele vieții. Egumenița.

Sfânta Scriptură. (2013). București: IBMBOR.