Crâmpeie din biografie

G heron Arsenie Hliapas a fost un

monah îmbunătățit al vremurilor
noastre, dar necunoscut de lume. Origi-
nar din Eghiália (Grecia), a studiat agro-
nomia la Universitatea din Atena. Călugăr
a devenit în Sfântul Munte. La început, s-
a nevoit câtva timp în Schitul Xenofontu-
lui, iar mai apoi s-a alăturat obștii lui
Gheronda Haralambie Dionisiatul de la
Burazeri, care a fost un mare părinte du-
hovnicesc, ucenic al Sfântului Iosif Isihas-
tul.
Părintele Arsenie a fost profesor la A-
toniadă între anii 1982-1984, unde a pre-
dat agronomia, chimia și biologia. A slu-
jit, de asemenea, în Mănăstirea Cutlumuș
ca portar și arhondar.
După mai mulți ani de zile, a plecat din Sfântul Munte și s-a sălășluit în
Sfânta Mănăstire Tharri din Rodos, închinată Sf. Arhanghel Mihail, unde a
și adormit întru Domnul în data de 16 mai 2001, prin semne vădite ale sfin-
țeniei sale. Martorii oculari menționează că în timpul Slujbei de înmormân-
tare, în toată Mănăstirea s-a revărsat o bună mireasmă nemaipomenită.
Aceasta era viața lui: Rugăciunea lui Iisus și Dumnezeiasca Împărtășa-
nie, în fiecare zi. Nu-și putea închipui o zi în care să nu se împărtășească.
Toată ziua și toată noaptea spunea Rugăciunea lui Iisus. Niciodată nu dor-
mea pe pat. Se odihnea doar pe un scăunel pentru puțină vreme. Potrivit
mărturiilor celor care l-au cunoscut, fața sa strălucea și spunea neîncetat
Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. 1

1 Sursa: Όρος αλατόμητον (canal Youtube).

-2-
 Hrana, apa și oxigenul sufletului

S fântul Grigorie Palama zice: „Fiecare organism viu, fie că e plantă

sau animal, are nevoie de trei lucruri ca să trăiască: de hrană, de
apă și de oxigen. Dacă vreunul din acestea trei lipsește, moare. Întrucât
omul nu este alcătuit doar din trup, ci și din suflet, când sufletul este viu,
are și el nevoie de aceste trei lucruri: de hrană, de apă și de oxigen”.
Acum, care este hrana sufletului? Hrana sufletului este Trupul și Sân-
gele Domnului, Dumnezeiasca Împărtășanie. În ce privește Dumnezeias-
ca Împărtășanie, potrivit rugăciunii „Tatăl nostru” pe care ne-a dat-o În-
suși Domnul, se cuvine să ne împărtășim de fiecare dată când mergem la
biserică și se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie. Unde zice aceasta? A-
ceasta o zice în rugăciunea „Tatăl nostru”, atunci când spune „Pâinea noas-
tră cea spre ființă dă-ne-o nouă în fiecare zi”2. „Dă-ne-o nouă astăzi” zice la
Evanghelia după Matei, și „dă-ne-o nouă în fiecare zi” zice la cea după Luca.
Pentru om, „Pâinea cea spre ființă” se referă și la trup, dar mai ales la
suflet, care este elementul principal din care este alcătuit omul. Potrivit
poruncii Însuși a Domnului nostru Iisus Hristos, ar trebui, așadar, să ne
împărtășim de fiecare dată când se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie –
afară de cazul când există o oarecare opreliște – și, bineînțeles, având și
binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc.
În vechime, primii creștini se împărtășeau în fiecare zi. După cum știm,
primii creștini își puneau viața în pericol, coborau în catacombe, și se îm-
părtășeau în fiecare zi, așa cum se săvârșea Dumnezeiasca Liturghie.
Sfântul Vasile cel Mare, fiind întrebat de o femeie patriciană cât de des
să se împărtășească, i-a zis: „A te împărtăși în fiecare zi este bine și folosi-
tor. Noi ne împărtășim de patru ori pe săptămână: miercuri, vineri, sâmbătă
și duminică, și dacă este o zi de sărbătoare a unui Sfânt, de asemenea”.
Acest lucru îl căutau și creștinii de mai pe urmă, și datorită acestei năzu-
ințe de a se împărtăși cel puțin de patru ori pe săptămână, potrivit Sf. Vasi-
le cel Mare, au îngăduit să se săvârșească și Liturghiile Darurilor mai înain-

2 Luca 11, 3.
-3-
te Sfințite în anumite zile ale Postului Mare, când nu se permite să se săvâr-
șească Dumnezeiasca Liturghie, decât numai sâmbata și duminica.
Dumnezeiasca Împărtășanie unește sufletul cu Dumnezeu. Așa cum bă-
gând un fier ruginit în cuptor, focul mănâncă rugina, și transmite văpaia
și fierului, iar fierul se curăță de rugină, dar dobândește și însușirile focu-
lui, tot așa și sufletul, atunci când se unește necontenit cu Domnul, cu Sfân-
tul Duh – de cât mai multe ori cu putință –, pe de o parte se izbăvește și se
curăță de păcate, iar pe de altă parte, dobândește însușirile Duhului Sfânt.
Pentru că, așa cum știm cu toții, menirea omului este îndumnezeirea, adică
unirea sufletului cu Dumnezeu.
Al doilea element de neapărată trebuință pentru viața sufletului este
apa. Care este însă apa sufletului? Apa sufletului sunt scrierile sfinte, des-
pre care dumnezeiescul Pavel zice că „pot să înţelepţească pe om”3.
Și într-adevăr, scrierile sfinte nu sunt ca textele pe care le învățăm la
școală. Textele pe care le învățăm la școală, din clasele primare până la u-
niversitate inclusiv, sunt o cunoaștere omenească. Cunoașterea omenească
este o cunoaștere seacă, care nu îndulcește sufletul și nu-l înviorează, pe
când scrierile sfinte sunt scrieri dumnezeiești care-L au pe Duhul Sfânt în-
lăuntrul lor, iar Sfântul Duh înviorează și răcorește sufletul.
De aceea, există o mare diferență la textele pe care le învățăm la școală:
la matematică, chimie, fizică etc., și ne simțeam diferit și atunci, și acum,
dacă citim aceste așa-zise texte omenești, texte ale cunoașterii omenești.
Însă, dacă le comparăm cu cunoașterea dumnezeiască, cunoașterea dum-
nezeiască are „sare” înlăuntrul ei, Îl are pe Sfântul Duh, așa cum am spus.
Și Duhul Sfânt răcorește și înviorează sufletul, și îi dă o dulceață.
De aceea, în timp ce scrierile omenești provoacă stres, scrierile dumne-
zeiești, dimpotrivă, umplu sufletul cu har dumnezeiesc și-l îndulcesc. Și o-
mul, atunci când citește scrierile dumnezeiești, trăiește viața cea adevăra-
tă, viața cea dulce, care izvorăște din Sfântul Duh, pe Care-L au scrierile
sfinte.

3 cf. 2 Tim 3, 15.

-4-
 Sf. Nicodim Aghioritul spune: „Dintre toate cărțile religioase, cel mai
mult Duh Sfânt are Sfânta Scriptură. În Sfânta Scriptură, cel mai mult Duh
Sfânt are Noul Testament, în comparație cu Vechiul Testament. În Noul Tes-
tament, cel mai mult Duh Sfânt au cele 4 Evanghelii, în comparație cu Epis-
tolele. Dintre cele 4 Evanghelii, cel mai mult Duh Sfânt are Sfânta Evanghelie
după Ioan. Și în Sf. Evanghelie după Ioan, cel mai mult Duh Sfânt au capito-
lele 14, 15, 16 și 17. Știu pe cineva care le citește pe acestea în fiecare zi”.
Vorbea de sine însuși.
Trei: În afară de hrană și apă, fiecare organism viu are nevoie și de oxi-
gen. Oxigenul sufletului este convorbirea cu Dumnezeu. Convorbirea cu
Dumnezeu. Trebuie să convorbim cu Dumnezeu. Convorbirea cu Dumne-
zeu se face doar prin rugăciune. Însuși Domnul i-a spus Martei: „Marto,
Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie” 4. Și se
pare că lucrul la care Se referea că este de trebuință și pentru Marta, era
ceea ce a făcut Maria, care ședea la picioarele Domnului nostru Iisus Hris-
tos și asculta cuvântul Lui; cu alte cuvinte, se ruga.
Așadar, rugăciunea este convorbirea cu Dumnezeu. Când convorbim cu
Dumnezeu, demonii nu pot să se apropie de noi și să ne pună felurite gân-
duri rele și viclene în cugetul nostru.
Și bineînțeles, cugetul, așa cum spun Sfinții Părinți, este ca două pietre
de moară care se învârt una peste alta. Și potrivit cu cele ce citim ori auzim,
în partea de jos iese ceea ce s-a măcinat. Dacă pui grâu, iese făină. Dacă nu
pui nimic în cugetul tău, vine diavolul și-și pune propriile lui gânduri, și
pietrele de moară se rod una pe alta, și după aceea din moară ies pietricele
zgrunțuroase.
Rugăciunea ar trebui să fie neîncetată. Acest lucru îl spune și Apostolul
Pavel în Epistola către Tesaloniceni; acolo zice următoarele: „Bucurați-vă
pururea”. Vrei să ai mereu bucurie?„Rugați-vă neîncetat”5. Necontenit să
vorbești cu Dumnezeu, să te rogi.

4 Luca 10, 41-42.

5 1 Tes. 5, 16-17.
-5-
 Și într-adevăr, dacă va merge cineva în Sfântul Munte, va întâlni acolo
Bătrânei, care, necontenit, cu metanierul în mână, spun Rugăciunea:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”.
Acest lucru, desigur, este greu la început. De ce este greu? Deși este un
lucru simplu – sunt doar cinci cuvinte –, este greu pentru că avem înlăun-
trul nostru energie diavolească, și, firește, diavolul nu poate să intre în le-
gătură cu Dumnezeu. Nu se poate. Oriunde este Dumnezeu, diavolul fuge
departe. De aceea, trebuie să dăm dovadă de silire. Să spunem Rugăciunea
în felul următor, să o spunem de trei ori și de două ori: „Doamne Iisuse
Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Doamne
Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, o mică pauză, și iarăși: „Doamne Iisuse
Hristoase, miluiește-mă. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Așa încât
cugetul nostru să se îndeletnicească întru această măsurătoare, și să nu se
împrăștie, să nu hoinărească la dreapta și la stânga, căci, firește, în caz
contrar, are loc altceva, dar nicidecum rugăciune.
Marii Părinți ai Bisericii, Sf. Grigorie Teologul, dacă nu mă înșel, zice:
„Mai bine este să te rogi, decât să respiri”. Cu mult mai bună decât ceea ce
este respirația și oxigenul pentru trup, zice acest Sfânt, este convorbirea
cu Dumnezeu, convorbirea cu Dumnezeu. Și într-adevăr, este cu mult mai
bună, fiindcă sufletul este partea nemuritoare a ipostasului omenesc.
Și, firește, dacă credem că sufletul este partea nemuritoare a trupului și
este cel care are o mare valoare în chip nemărginit, atunci n-ar trebui să
facem nimic altceva decât aceste trei lucruri: să-L punem pe Domnul înlă-
untrul nostru prin Dumnezeiasca Împărtășanie, să citim cuvintele lui Dum-
nezeu, și să vorbim neîncetat cu Dumnezeu. Din una în alta trebuie să mer-
gem.
În privința rugăciunii, un alt Părinte, Sfântul Nil Ascetul cred, zice că:
„dacă te rogi cu adevărat, ești teolog”. Firește, teologia nu se învață în uni-
versități, unde a pătruns mult cunoașterea omenească în cunoașterea dum-
nezeiescă. Adică, este ca și cum am avea un pahar cu vin, un vas cu vin, și
noi vărsăm-vărsăm înăuntru apă, și apoi, bând-o, nu bem nici vin, nici apă,
ci mai degrabă un lucru dezgustător. Ceva asemănător s-a petrecut și astăzi
cu învățământul teologic, în care a pătruns mult cunoașterea omenească și
puțină cunoaștere dumnezeiască.
-6-
 Și probabil asta se întâmplă fiindcă cei care predau teologia – chiar și în
universități – nu au trăiri... Cu alte cuvinte – Dumnezeu să mă ierte –, nu
au înlăuntrul lor harul cel dumnezeiesc. Dacă ei ar fi avut harul dumneze-
iesc înlăuntrul lor, s-ar fi apucat și ar fi pus în practică cărțile pe care le
predau, și ar fi avut 100% cunoaștere dumnezeiască, 100% cunoaștere
dumnezeiască; iar cunoașterea dumnezeiască este primită de către suflet.
Un mare Părinte al Bisericii, Tertulian, zice că sufletul este creștinesc
prin fire. De la Dumnezeu îi este dat să caute ceea ce este creștinesc, dum-
nezeiesc și sfânt. De aceea, dacă vrem să avem [cunoașterea dumnezeias-
că] în această viață, care este un prolog al celeilalte vieți, al vieții de după
moarte, scopul nostru principal din această viață ar fi trebuit să fie unirea
cu Duhul Sfânt; așa încât să trăim în bucurie și aici, dar și în cealaltă viață
să câștigăm Împărăția cerurilor, Raiul.
De aceea, scopul nostru principal ar fi trebuit să fie, repet, să ne unim
cu Dumnezeu în această viață. Vai, și de trei ori vai, acelui om care nu se
va uni în această viață cu Domnul nostru, cu Stăpânul Hristos, și nu va
simți înlăuntrul său harul dumnezeiesc. Sf. Simeon Noul Teolog zice că
dacă nu dobândim harul dumnezeiesc în această viață, nici nu se cuvine,
nici nu este corect, nici nu suntem, nici nu ar trebui să ne numim creștini.
Mulțumesc.

Traducere din limba greacă,

August 2022

-7-