Cu ajutorul lui Dumnezeu ne aflăm astăzi în zi de mare

sărbătoare pentru întreaga Biserica Ortodoxă ș i anume în Duminica

Rusaliilor, a cincizecea zi de la Sărbătoarea luminată a Învierii
Domnului, când prăznuim Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții
Săi Apostoli.
Atât Apostolul, cât ș i Evanghelia, care tocmai s-au citit, ne fac
cunoscută lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni L-a
prezentat pe Duhul Sfânt în chipul unor limbi ca de foc, iar
Evanghelia ca apa cea vie.
Apostolul zilei ne descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt
ca un vuiet de suflare de vânt peste apostolii Domnului Hristos,
care erau adunați laolaltă în Ierusalim, iar Duhul Sfânt vine din cer
ca un vuiet de vânt ș i se aș ază deasupra capului fiecăruia dintre
apostoli în chipul limbilor ca de foc. Este foarte important să observăm
că Duhul Sfânt a venit peste fiecare dintre apostoli atunci când ei se
aflau adunați laolaltă pentru rugăciune, pentru ca să ne dăm seama în
primul rând că Duhul Sfânt sfințește pe fiecare om în parte și pe toți
laolaltă, adică sfințește persoanele adunate într-o comunitate, care trăiesc
în comuniune. Și în al doilea rând trebuie să reținem că rugăciunea
este cea care facilitează venirea Duhului Sfânt. El vine în via ța
noastră atunci când îl invocăm, când ne reculegem, când ne
strângem din prea multele împrăș tieri ș i începem rugăciunea.
(înainte de fiecare taină se invocă Sf. Duh - Împărate ceresc). La
Pogorârea Duhului Sfânt se săvârș eș te ș i botezul primilor creș tini,

1
împlinindu-se profeția lui Ioil, care spune „vărsa-voi Duhul Meu
peste tot trupul”, adică neselectiv cum se întâmpla înainte de venirea
lui Hristos. Duhul a fost prezent în lume ș i înainte de întruparea lui
Hristos, căci zice regele David: „Nu mă lepăda de la fa ța Ta ș i
Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine” Astfel învățăm că prin
botez primim Duhul mântuitor, primim arvuna Duhului pentru
viața veș nica, aș a după cum ne spune Sf. Ap. Pavel. (II Cor. 1,22 ș i
5,5).
Cuvântul Duh în limba ebraică Ruah înseamnă adiere de vânt
(plimbarea lui Adam, jertfa lui Ilie), însă de această dată vine ca
vânt vijelios pentru a exprima forța extraordinară a iubirii divine
care erupe în Biserică ș i în sufletele celor ce primesc pe Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt, ne spune Apostolul, Se coboară în chipul limbilor ca de
foc . Duhul apare în forma unor limbi pentru a le arăta misiunea lor
de a propovădui evanghelia la toată făptura prin cuvânt, prin predicarea
cuvântului lui Dumnezeu, iar limbile erau ca de foc ca și un semn că
se impune să vorbească cu mult entuziasm, cu fervoare sfântă și cu
convingere. Prezența focului reprezintă ș i avertismentul pentru cei
care refuza cuvântul evangheliei și nu în ultimul rând limbile erau
ca de foc pentru a arăta că „focul” harului este curățitor de păcate, după
cum focul fizic este curățitor. Când metalele sunt ținute mai mult timp
în foc, ele se curăță. Devin luminoase ș i nu mai sunt rigide, devin
flexibile ș i astfel pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o
înainte. Tot aș a prin lucrarea Duhului Sfânt suntem curățiți
duhovnicește de toată necurăția sufletului și a trupului, aș a după cum ne
2
rugăm Mântuitorului Hristos în rugăciunile dinaintea Sf.
Împărtăș anii. În acelaș i timp, Sfântul Duh luminează ș i transformă
sufletul omului păcătos ș i întunecat din cauza păcatului în suflet
bun și luminat. Totodată, Duhul Sfânt, ca ș i focul, încălzește viața
duhovnicească, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în
lacrimile pocăinței și în dorința de a ne înnoi viața duhovnicească. Sfinții
Părinți ai Bisericii spun că primele semne ale prezenței și lucrării
Duhului Sfânt în om sunt smerenia și pocăința. Iar lacrimile
pocăinței arată tocmai că Duhul Sfânt curățește pe om de păcat și
face roditoare credința în el, asemenea apei care udă pământul
uscat și-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile pocăinței
se vede de fapt legătura duhovnicească dintre fragmentul
apostolului, care prezintă pe Duhul Sfânt ca „foc” curățitor,
încălzitor și luminător și Evanghelia zilei, care prezintă pe Duhul
Sfânt ca fiind „apa cea vie”. În lacrimile pocăinței, „focul” pocăinței
se transformă în „apa cea vie”, harul care spală păcatele omului, care
devine un om duhovnicesc izvor de sfințenie și de fapte bune. De aceea
majoritatea Sfinţilor au plâns mult ș i s-au pocăit intens. Sf. Petru
lacrimile i-au brăzdat obrazul, Mariei Egipteanca – plânsul si
pocăința au făcut-o să arate ca un duh. Teodora de la Sihla lumina
în noapte ca o făclie ș i exemplele pot continua.

Iubiți credincioș i,
Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, ia diferite chipuri, al
limbilor de foc, al porumbelului de la Botezul Domnului, al norului
3
de la Schimbarea la față, Se arată ca foc sau ca apă vie, dar nu Se
arată niciodată ca om. El nu ia chip de om pentru că Duhul Sfânt nu
concurează pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire
pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Aș adar chipul consacrat în iconografie al Duhului Sfânt este
chipul porumbelului, simbolul blândeții, al inocenței, al delicateții
ș i nu în ultimul rând al purității ș i al ataș amentului (porumbelul
icoana ataș amentului iubirii lui Dumnezeu față de om). Această
imagine ne arată că Duhul Sfânt nu vine violent în viața noastră, ci
depinde doar de noi venirea ș i rămânerea Duhului în sufletele
noastre.
Duhul Sfânt este Duhul libertății - Duhul Sfânt nu apare în mod
fizic în fața omului, ca să nu facă presiune asupra acestuia, ci El vine
tainic în sufletul omului. El respectă libertatea noastră atât de mult,
încât noi putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice:
„Duhul să nu-L stingeți”. Omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin
necredința față de Dumnezeu, nepăsarea față de semeni și nelucrarea
faptelor bune mântuitoare. Aș adar putem pierde pe Duhul Sfânt
temporar sau pentru totdeauna. Ș i Sf Scriptură ne prezintă 3 cazuri
de persoane care au pierdut definitiv pe Duhul Sf. – (regele Saul ș i
arhiereul Eli din VT, ș i Anania ș i Safira din NT)
Duhul Sfânt dorește să facă din fiecare om credincios un chip
al lui Hristos. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a
Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinții Bisericii. De aceea, în
Ortodoxie, prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este
4
Duminica Tuturor Sfinților pe care Duhul Sfânt i-a ajutat ca să devină
părtași ai sfințeniei și bunătății lui Hristos.
Duhul Sfânt este Duhul comuniunii - Prin harul Sfântului
Botez, Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane
și popoare diferite. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt
„Arhitectul Bisericii”, întrucât El zidește din interior, adică
realizează sălășluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui
Hristos, formată din neamuri de limbi diferite.
Ca înnoitor ș i sfințitor al vieții creș tinului, Duhul Sfânt a fost
numit de Sfântul Ioan Gură de Aur „Plugarul firii omenești”,
pentru că El arde spinii păcatului, potolește seceta sufletului, prin
apa Botezului și prin lacrimile pocăinței, și cultiva mai apoi
virtuțile sfinte.
Deci, Duhul Sfânt înnoiește și sfințește viața omului. De aceea
roadele lucrării Sale în viața oamenilor sunt aceste virtuți:
„dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine,
credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Galateni 5, 22-23).
Duhul Sfânt încălzește inimile ca să se roage mai fierbinte.
Când nu știm sau nu mai putem să ne rugăm, Duhul Se roagă în noi cu
suspine negrăite și strigă: Avva, Părinte.
Duhul Sfânt dăruiește viață la toată făptura. Spunem în
psalmul de la vecernie :„Trimite-vei Duhul Tău și se vor zidi și vei
înnoi fața pământului; lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor
întoarce”. Duhul Sfânt le dăruiește oamenilor, botezați în numele Sfintei

5
Treimi, nu numai viața pământească trecătoare, ci și viața cerească
netrecătoare.
Când coboară la Cincizecime peste Sfin ții Ucenici ș i Apostoli ai
lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde
apoi prin Botezul oamenilor din neamuri diferite.
Prin urmare, aceasta este taina Bisericii: viața lui Hristos Cel
Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri, în slava Preasfintei Treimi, se
dăruiește acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca noi
oamenii să putem participa la viața și bucuria veșnică din
Împărăția lui Dumnezeu.
Ca atare, iubiți credincioș i, să căutăm din tot sufletul să nu
pierdem acest dar neprețuit, care este Duhul Sfânt, pe care fiecare
l-am primit la Sf. Botez.
În sufletul copleșit de păcate, Duhul Sfânt nu-și mai găsește loc
și la fel de discret cum de altfel și vine în viața noastră, Duhul Sfânt
se retrage lăsând loc păcatului, care copleșește sufletul de tristețe.
Ori nouă, ca si altă data efesenilor, ne spune Sf. Ap. Pavel„… ci vă
umpleți de Duhul (5,18), pentru că Împărăția lui Dumnezeu este…
pace și bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14,17), iar bucuria Domnului
va fi puterea voastră. (Neemia 8,10) Amin.