Sunteți pe pagina 1din 24

ARGUMENT

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al


“Simbolului de Credintă” reiesind din faptul ca in acest an se împlinesc 1685 de ani de la
primul Sinod Ecumenic (Niceea-325)când au fost formulate primele sapte articole din
Crez şi 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
(1885) ne aplecăm asupre studiului asupra, contextului istoric şi teologic al formulării
Simbolului niceo-constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox.Lucrarea de
atestat la Teologia Dogmatică pe care doresc să o prezint are ca deziderat dezvoltarea pe
larg a insuşirilor bisericii oglindite în formularea Simbolului Niceo-Constantinopolitan.
Am ales să vorbesc despre Tainele de Iniţiere, deoarece prin ele Biserica Ortodoxă se
diferenţiază de celelalte confesiuni întărind adevărul ei revelat.
Prin Sfintele Taine se primeşte Harul de viaţă făcător al lui Hristos, numărul celor
şapte Sfinte Taine simbolizeazî plinătatea harului, Hristos fiind însă Cel Care transmite
harul specific fiecărei taine după scopul şi natura ei. Toate Sfintele Taine sunt puteri date
omului spre cunoașterea lui Dumnezeu, iar Tainele de Inițiere țin de începutul urcușului
creștin spre Dumnezeu. Aceste Taine de Inițiere reprezintă o categorie specială, rezultată
în urma unei împărțiri teoretice, fapt ce nu separă cele trei Taine, Botezul, Mirungerea și
Euharistia de celelalte Taine, ci doar le grupează spre o mai bună analiză a lor. Nici o
Taină nu este eficientă fără celelalte.
Condiția existenței noastre este cunoașterea lui Dumnezeu, iar această cunoaștere
nu este posibilă fără înaintarea în virtute. Prin Botez noi lepădăm neliniștea păcatului și
ne îmbrăcăm cu pacea lui Hristos, care ne îndeamnă spre sfințenie. Prin Mirungere, noi
primim de la Dumnezeu puterea de a lucra virtuțile și, prin aceasta, de a fi fericiți.
Euharistia este cea mai importantă Sfântă Taină, pentru că prin ea Îl descoperim pe
Hristos, Care se luptă alături de noi pentru depășirea neputințelor noastre. Ideea de jertfă
din Euharistie ne îndeamnă și pe noi la smerenia lui Hristos, singura cale a jertfei, fiind
calea sfințeniei.

1
DESPRE SFINTELE TAINE IN GENERAL

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi


încredinţate Sfintei sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul
nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea acestora prin harul pe
care il conferă.Din punct de vedere ecleziologic , ele sunt mijloace prin care Hristos îi
uneşte cu Sine şi cu Biserica pe toţi cei ce cred în El; aşadar ele au o funcţie unificatoare
în Hristos şi în Biserică.

Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt cele trei taine prin care cel ce crede în
Hristos este unit deplin cu El si introdus în Biserică. Ele sunt cele trei Taine ale iniţierii
creştine. Dacă Mirungerea dă puterea dezvoltării vieţii celei noi în Hristos primită prin
Botez, prin Euharistie se desăvârşeşte această viaţă ca unire deplină cu Hristos, şi cu
Biserica. Botezul este Taina începutului, Mirungerea cea a mijlocului, iar Euharistia cea a
sfârşitului sau a desăvârşirii.
Sfintele Taine reprezintă puntea de legătură între creştinul ortodox şi
Dumnezeu. Prin Sfintele Taine, noi putem simţi harul lui Dumnezeu şi putem înainta spre
îndumnezeire. „Sfintele Taine au în vedere omul ca parte materială care trebuie
spiritualizată, pătrunsă de harul divin. În acelaşi timp, ele evidenţiază faptul că mântuirea
înseamnă tocmai penetrarea materiei de spiritual, spiritualizarea şi sfinţirea materiei,
precum şi capacitatea ei de a fi mediu al harului” 1.

Materialele tainelor sunt apa, untdelemnul, pâinea şi vinul. Unii eretici nu


acceptau folosirea materiei pentru săvârşirea tainelor, considerând-o sediu al răului, şi
săvârşeau, de exemplu, botezul prin cuvânt. Arătând utilitatea materiei, Sf. Grigorie
Teologul (†390) subliniază că folosim materia deoarece omul este compus din două
naturi, adică din suflet şi trup, din natura văzută şi din cea nevăzută; deci curăţirea se
săvârşeşte în două chipuri2.
1

Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe Alba – Iulia, 1996, p.300.
2
Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop de Canev,Teologia dogmatică

2
TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se


renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii.
Def: Sfântul Botez este Taina Sfântă care prin întreita afundare în numele Sfintei
Treimi se împărtaşeşte harul Duhului Sfânt prin care se iartă păcatul strămoşesc, păcatele
personale, prin care îl face pe noul botezat membru al Bisericii şi pune începutul unei noi
vieţi duhovniceşti.
Termenul botez este un cuvânt de origine greacă, derivând de la verbul baptiso.
În greaca veche clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta şi
în Noul Testament, acest termen însemna, în general, ,,a afunda”.
Instituirea acestei Taine a avut loc după Învierea lui Hristos, când El, primind de
la Dumnezeu - Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ, a spus ucenicilor săi următoarele:
„Deci, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi
al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi
sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 19 - 20).
Înainte de a fi instituit Botezul a fost prefigurat şi făgăduit de Mântuitorul. Aceste
prefigurări fiind: Potopul,,Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-
răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine
suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă.
Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieste astăzi şi pe
voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului,ci ca deschiderea cugetului bun către
Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos”. (I Petru 3.20-21) Pe timpul lui Noe,
Dumnezeu a înecat păcatul primordial prin apă.
O altă prefigurare ete Tăierea împrejur,,În El aţi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere
împreju nefăcută de mână, prin dezbrăcare de trupul cărnii, pentru tăierea împrejur a
lui Hristos” (Coloseni 2.11)
Botezul este practicat chiar din ziua Cinzecimii de către Apostolii Domnului.
Partea nevăzută: Materia Tainei este apa ,,Iisus a răspuns: adevărat, adevărat
zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui

ortodoxă,vol.VI ed.Credinţa strămoşească,2001, p.291

3
Dumnezeu”(Ioan 3.5)
,,Şi pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă, iar famenul a zis: Iată apă. Ce
mă împiedică să fiu botezat?”(Fapte 8.36)
Sf Ioan Damaschin face o legătură între coasta Mântuitorului, din care a curs
sânge şi apă, şi apa Botezului care ne-a mântuit, zicând: deoarece ne-am făcut călcători
de poruncă, ne-a condamnat la stricăciunea morţii; totuşi, ca să nu fie răul veşnic, S-a
pogorât făcându-se asemenea nouă, ne-a răscumpărat prin patima Sa din stricăciune.
Ne-a izvorât nouă din coasta Sa izvorul iertării. Apa izvorâtă din coasta sa este spre
renaştere şi inundarea păcatului şi a stricăciunii, iar sângele este băutura pricinuitoare
vieţii veşnice. Ne-a dat porunci să ne renaştem prin apă şi prin Duh (Ioan 3, 5),
deoarece prin rugăciune şi invocare Sf. Duh se pogoară asupra apei. Dar pentru că
omul este dublu, din suflet şi corp, ne-a dat dublă şi curăţirea prin apă şi prin Duh.
Duhul, pe de o parte, reînnoieşte în noi starea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
(Facerea I, 26); iar apa, pe de altă parte, curăţeşte prin harul Duhului corpul de păcat
şi-l eliberează de stricăciune. Apa îndeplineşte icoana morţii, iar Duhul Sfânt dă arvuna
vieţii. De la început Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor (Facerea 1, 2) şi
dintru început Scriptura mărturiseşte despre apă, că este curăţitoare“ 3.
Unii eretici înţelegând greşit unele cuvinte ale Mântuitorului spun că şi alte
elemente pot fi materii. Ca de exemplu unii gnostici, interpretând greşit sensul cuvintelor
Botezul cu foc, îşi însemnau adepţii cu fier înroşit în foc. Comentând textul de la Luca 3,
16: „eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“,
Origen argumentează că „apostolii au fost botezaţi şi cu Duh Sfânt, după suirea Lui la
cer, dar că ar fi botezaţi şi cu foc, Scriptura nu pomeneşte. Dar după cum Ioan aştepta la
râul Iordan pe cei ce veneau să se boteze şi primea pe cei care îşi mărturiseau păcatele,
tot aşa oricine doreşte ca la ieşirea din această viaţă să meargă în rai, şi care au nevoie
să se mai curăţească, Domnul îl botează în râu de foc şi-l face să ajungă în locul dorinţei
sale, pe când pe cel care nu poartă pecetea botezurilor de mai înainte, El nu îl va boteza
în baia focurilor“ 4.
Această idee a lui Origen nu este împărtăşită de Sf. Părinţi, deoarece conduce la o

3
Sf. Ioan Damaschin, op. cit, p. 156
4
Origen, Scrieri alese - Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR, colecţia PSB, vol. 7, Bucureşti, p.
116

4
concepţie eretică, conform căreia toţi oamenii se pot mântui.
Practica dintotdeauna a Bisercii a fost ca botezul sa se facă prin întreita afundare
în numele Sfintei Treimii de ceea si Canonul 50 Apostolic condamnă la caterisire pe
preoţii sau episcopii care botează printr-o singură afundare, căci prin aceasta
simbolizează afundarea întru moartea Domnului. Prin Botez se împărtăşeşte o nouă viaţă
în numele Învierii Domnului şi în numele întregii puteri dumnezeieşti şi a lucrării tuturor
celor trei feţe dumnezeieşti, şi nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos 5.
Sf. Grigore de Nyssa consideră, ca şi Sf. Apostol Pavel, că Botezul este moartea şi
Învierea cu Hristos, căci „primind Botezul în vederea urmăririi Domnului nostru, noi nu
ne îngropăm în pământ, pentru că acesta acoperă pe cel care este cu adevărat mort, ca
să acopere boala şi stricăciunea naturii noastre, ci apropiindu-ne de apă, element
înrudit cu pământul, ne acoperim pe noi înşine cu ea, după cum a făcut-o şi Domnul în
pământ; şi făcând aceasta de trei ori, închipuim bucuria Învierii cea după trei zile, şi noi
facem aceasta nu privind în linişte Taina, ci invocând cele trei ipostasuri în care am
crezut, în care nădăjduim şi de care depinde faptul că existăm acum şi faptul că vom fi
şi după aceea“ 6.
Formula Botezului este ,,Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N) în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi în vecii vecilor.AMIN”
Spre deosebire de Biserica noastră, romano-catolicii au schimbat primele cuvinte
din formula Botezului: din ,, Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu” în ,,Ego te
baptismo”(eu te botez), ceea ce măreşte importanţa săvârşitorului văzut, în raport cu cel
nevăzut Iisus Hristos. De asemenea, ei introduc in gura celui ce se boteaza sare sfinţită
(,,sarea înţeleptului”), ca simbol al dezvoltarii gustului celui botezat de a păstra harul
primit prin botez.
Această formulă este desprinsă din porunca Domnului ,,Drept aceea
mergând,învăţaţi toate neamurile, botezandu-le în numele Tatălui şi al Fiuului şi al
Sfântului Duh”(Matei 29.19)
Atât în Biserica noastră cât şi în cea Romano-Catolică există câteva formule
speciale fiind grupate astfel: 1)Pentru copii găsiţi şi despre care nu se ştie dacă au fost sau
nu botezaţi se foloseşte formula ,,Se botează robul/roaba lui Dumnezeu dacă nu au mai
5
Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993, p. 34
6
Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39

5
fost botezaţi”
2)În cazul în care primitorii sunt în moarte clinică se foloseşte formula ,, Se botează
robul/roaba lui Dumnezeu dacă este viu”
3)În cazul în care unii copii se nasc cu malformaţii se foloseşte formula ,, Se botează
robul/roaba lui Dumnezeu dacă este om”
Partea nevăzută: Constă în împărtăşirea harului divin cu următoarele efecte:
1)Ştergerea păcatului strămoşesc – vina este ştearsă dar ramâne concupiscenţa
precum şi urmările păcatului.
2)Iertarea păcatelor personale.
3)Integrarea în trupul Bisericii.
4)Începutul unei vieţii duhovniceşti noi ,,Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin
botez,pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi
noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6.4)
5)Botezul odată săvârşit nu se mai repetă
Săvârşitorul : Este preotul sau episcopul pentru că ei au primit poruncă de a
boteza dar în condiţii excepţionale pot boteza şi diaconii sau chiar un creştin ortodox care
n-a decăzut de la dreapta credinţă. Dar în aceste cazuri , Botezul- dacă cel botezat trăieşte
–trebuie completat de preot, conform rânduielii din Molitfelnic. Dar nimeni nu se poate
boteza pe sine.
Primitorii : Primitorii Botezului sunt toţi cei care nu au mai fost botezaţi
indiferent de vârstă sau sex- care vor să se cureţe de păcatul strămoşesc, să renască la o
viaţa nouă şi să devină membrii ai Bisericii lui Hristos.
Botezul este absolut necesar pentru mântuire, el fiind uşa intrării în Biserică şi
condiţia de primire a celorlalte Taine. Necesitatea lui a fost arătată de Mântuitorul prin
cuvintele rostite către fariseul Nicodim ,,De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu
va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”(Ioan 3.5), de asemenea şi din cuvintele
Mântuitorului: ,,Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui”(Marcu 16.16)
Alături de Botezul ,,din apă şi din Duh” , Biserica noastră recunoaşte şi
echivalează cu acesta aşa numitul Botez al sângelui, precum şi Botezul dorinţei. Prin
Botezul sângelui se înţelege moartea martirică pentru credinţa în Hristos, suferită de o
persoană nebotezată, ca urmare a prigoanelor, suferinţelor şi chinurilor la care aceasta a

6
fost supusă. Puterea sfinţitoare a unui asemenea sfârşit ne-o arată Mântuitorul prin
cuvintele. ,, Oricine îşi va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie , acela o va
mântui” (Marcu 8.35),de asemenea şi prin cuvintele :,, Fericiţi cei prigoniţi pentru
dreptate, că acelora este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5.10)
Prin botezul dorinţei se înţelege dorinţa arzătoare a unui om nebotezat de a
deveni membrul al Bisericii lui Hristos, împreuna cu pocăinţa, evlavie şi viaţă virtuasă.
Dacă un astfel de om nu poate primi Botezul dintr-o cauză pe care nu o poate înlătura (de
exemplu, nu există nimeni în acel loc să îl boteze) acesta se socoteşte a fi botezat cu
Botezul dorinţei, după cuvintele Mântuitorului : ,,Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte,
acela este cel ce mă iubeşte” (Ioan 14.21)
Deşi nu există nici o hotărâre bisericească în acest sens despre cei ce au murit fără
să fi primit nici un fel de Botez, se crede că se vor osândi dacă sunt în vârstă,iar dacă sunt
copii, cu toate că nu vor suferii chinurile iadului, nici nu se vor bucura de fericirea
deplină, hărăzită celor ce şi-au reînnoit viaţa în Hristos.
Sf. Ioan Damaschin prezintă în Dogmatica sa părerea unanimă a Bisericii despre
Botez şi enumără mai multe tipuri de Botez. El afirmă că „primul botez a fost botezul
potopului pentru curmarea păcatului. Al doilea, botezul prin mare şi nor, căci norul este
simbolul Duhului, iar marea este simbolul apei. Al treilea, botezul legii vechi, căci tot cel
necurat se spăla cu apă, ba încă îşi spăla şi hainele. Al patrulea, botezul lui Ioan, care a
fost introductiv şi conducea la pocăinţă pe cei botezaţi ca să creadă în Hristos. Al
cincilea, botezul Domnului, cu care S-a botezat El Însuşi. Se boteză nu pentru că El a
avut nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a impropriat curăţirea mea, ca să zdrobească
capetele balaurilor din apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel
vechi în apă, ca să sfinţească pe Botezător, ca să împlinească legea, ca să descopere
taina Treimii, ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza. Şi noi ne botezăm cu
botezul desăvârşit al Domnului, cel prin apă şi prin Duh. Se zice că Hristos botează cu
foc, pentru că a revărsat harul Duhului peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc,
după cum spune Însuşi Domnul: Ioan v-a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duh
Sfânt şi cu foc, nu mult după aceste zile (Faptele Apostolilor. 1, 5) sau din pricina
botezului pedepsitor al focului ce va să fie. Al şaselea botez este botezul prin pocăinţă şi
lacrimi, care este cu adevărat greu. Al şaptelea botez, prin sânge şi mucenicie, cu care

7
Însuşi Hristos S-a botezat în locul nostru; el este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se
pângăreşte a doua oară cu întinăciune. Al optulea botez, şi ultimul, nu este mântuitor, ci
pe de o parte distruge răutatea – căci nu mai guvernează răutatea şi păcatul –, iar pe de
altă parte, pedepseşte necontenit. Ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata
obştească“ 7.
Din cele spuse până aici despre Sf. Botez, rezultă clar şi neîndoielnic credinţa
perpetuă şi unanimă a Bisericii în această problemă. Astfel Sf. Botez, conform poruncii
Mântuitorului şi practicii apostolice, trebuie să se săvârşească de sfinţii slujitori ai
altarului, în numele Sf. Treimi, prin întreita cufundare în apă. În cazuri excepţionale, de
strictă necesitate, se acceptă şi săvârşirea Botezului de către mireni; tot în astfel de cazuri
urgente, se îngăduie şi Botezul prin stropire sau turnare.
Sf. Botez nu este numai o lucrare sfinţită văzută sau simbolică, ci odată cu dânsa
se uneşte în mod nevăzut, intern şi nedespărţit harul lui Dumnezeu, care se dă celui ce se
botează în mod nevăzut, prin el. Acest har îl renaşte în mod spiritual pe cel botezat sau,
cu alte cuvinte, îi dăruieşte completa iertare şi curăţire de păcate, inclusiv a celui
strămoşesc, precum şi o viaţă nouă în Hristos, cu dreptul de a fi fiu haric al lui Dumnezeu
şi moştenitor împreună cu Hristos.
Datorită deosebitei sale însemnătăţi în lucrarea mântuirii, Botezul este recunoscut
şi indispensabil pentru toţi, fără deosebire, inclusiv pentru copii.
Prin botezul creştin individul devine persoană, fiind conştient de sine şi dând seama de
faptele sale.

Taina Mirungeri

Pe lângă Sfântul Botez, Biserica a instituit şi a unit cu acesta o altă Taină, al cărei
scop este de a da celor nou-botezaţi darurile Sfântului Duh, şi anume Taina Mirungeri,
care la început era săvârşită de sfinţii apostoli sub forma punerii mâinilor.
Def: Este Taina Sfântă care prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir Împăartăşeşte
noului botezat harul Duhului Sfânt pin care se face începutul creşterii duhovniceşti.

7
Sf. Ioan Damaschin, op. cit, pp. 156 – 157

8
Sf. Scriptură justifică existenţa, originea şi forma de administrare a fiecăreia
dintre Sf. Taine, arătând că ele au fost deja prefigurate în Vechiul Testament, că au fost
instituite de Mântuitorul şi apoi practicate de Biserica primară, fiind expresia „modului
constant al lucrării divine“.
În legea veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală,
pentru sfinţirea preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investeşte ca preot pe
Aaron, turnând pe capul lui mir: „apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului
adunării şi să-i speli cu apă. Apoi să iei untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-i
ungi“ (Ieşirea 29, 4 - 7). De observat că aici apare legătura şi succesiunea dintre cele două
acte: spălarea şi ungerea. Mirul era pregătit din cele mai bune mirodenii ( Ieşire 30, 23)
iar cei unşi cu el se sfinţeau ca slujitori ai Domnului (Ieşire 30,30). Porunca Domnului a
fost împlinită întocmai: „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi
l-a sfinţit“ (Lev. 8, 12).
Raportul dintre efectele acestei Sfinte Taine şi cele ale Botezului este asemănător
celui dintre creşterea trupească şi naştere. Căi precum noul născut are nevoie de o
îngrijire deosebită pentru a creşte, tot aşa şi noul născut duhovniceşte are nevoie de
întărire prin haruri noi, spre a creşte în noua viaţă pe care a dobândit-o prin Botez.
Aşadar, harul primit prin Taina Sfântului Mir este necesar creşterii şi desăvârşirii moral-
spirituale a celui renăscut prin Botez, fapt pentru care unii Părinţi bisericeşti , ca bunăoară
Chiril al Ierusalimului, spun că abia după primirea Sfântului Mir, noul botezat e vrednic
să poarte numele de creştin. Necesitatea acestei Taine o arată şi Nicolae Cabasila, care
spune că prin Taina Sfântului Mir se pun în lucrare puterile date omului prin Botez.
În cartea lui Isaia ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv al Alesului
lui Dumnezeu, al unsului prin excelenţă, scrie şi Moise: „Duhul Domnului este peste
Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1). Ungerea cu Duhul
Sfânt va fi semnul caracteristic al preotului, profetului, alesului şi slujitorul lui
Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde Îi va veni şi numele de Mesia, Unsul,
Hristos
Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, va recunoaşte
Alesul lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieşirea din apa
Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea

9
Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt”
(Ioan 1, 33). Îndată după ieşirea din apa Iordanului, ne spune Sf. Evanghelie, cerurile s-au
deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste
Dânsul şi iată glasul din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am
binevoit” (Matei 3, 16 – 17).
Termenul mirungerii exprimă originea divină a acestei taine. Ungerea - în greacă
charisma – a primit Mântuitorul de la Sf. Duh, Care S-a coborât ca un porumbel la ieşirea
Sa din apa Iordanului (Marcu 1, 10). Această ungere L-a consacrat ca Unsul lui
Dumnezeu, adică Hristos, fapt confirmat de Sf. Andrei, când îi zice fratelui său Petru:
„am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan 1, 14).
Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârşit în mod solemn
consacrarea Sa mesianică, ungerea Sa cerească în virtutea căreia se va numi Hristos, adică
Unsul .
Dar nu numai întruparea constituie o premiză a mirungerii, ci şi moartea şi
învierea Mântuitorului, care trebuiau să preceadă Cincizecimea. Moartea şi Învierea
Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii.
Cele două evenimente, afundarea Sa în apă şi ungerea cu Duhul Sfânt, s-au
petrecut într-o succesiune imediată şi sunt nu numai distincte, ci şi inseparabile unul de
altul. În acesta îşi găseşte temei practica creştină, privind administrarea în cadrul aceleiaşi
rânduieli a celor două taine de iniţiere: botezul şi mirungerea.
Instituirea Tainei după Scriptura Noului Testament: În Sf. Evanghelie nu se
găseşte o indicaţie directă la porunca Mântuitorului referitoare la mirungere, cum este
referitoare la botez, totuşi la Sf. Evanghelist Ioan găsim făgăduinţa Mântuitorului cu
desăvârşire clară şi directă că toţi cei ce cred în El după prea-mărirea Lui, adică după
înviere şi înălţarea lui la ceruri, aveau să se învrednicească a primi Sf. Duh, cu toate că nu
era încă indicat modul cum li se va comunica.
Acest înţeles îl au cuvintele spuse de Mântuitorul în ultima şi marea zi a
praznicului: „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea, cel ce crede întru Mine,
precum spune Scriptura, râuri de apă vor curge din pântecele lui”.
Pe motivul acestor cuvinte, evaghelistul observă: „Iar aceasta a zis despre Duhul
Care aveau să-L primească cei ce cred întru Dânsul, că încă nu era Duh Sfânt, că Iisus

10
nu se preamărise” ( Ioan 7, 37 - 39).
„În sfinţii prooroci Duhul era ca un fel de luminare bogată şi ca un sfeşnic care
putea călăuzi spre cunoaşterea celor viitoare şi spre pătrunderea celor ascunse; iar în
cei ce cred în Hristos, nu e un simplu sfeşnic ţinut de Duhul, ci îndrăznim să spunem că e
Însuşi Duhul,care ia loc şi se sălăşluieşte în ei. De acea ne numim şi temple de la
Dumnezeu ( I Cor. 3, 16; II Cor. 6, 16) pe când nici unul dintre sfinţii prooroci nu s-a
numit templu dumnezeiesc” 8.
După cum se vede în Faptele Apostolilor, Sfinţii Apostoli, în conformitate cu
voinţa Mântuitorului, după Înălţarea Lui la ceruri şi după ce le-a trimis pe Mângâietorul
făgăduit, au şi început a-L comunica credincioşilor după ce se botezau. Prin rugăciune şi
prin punerea mâinilor peste cei botezaţi, se transmitea Duhul Sfânt. ,,Atunci îşi puneau
mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt” (FA 8, 17; 10, 47-48; 19, 5-6) împreună cu
diverse daruri duhovniceşti sau harisme, precum proorocia, vorbirea în limbi, facerea de
minuni, credincioşia, evlavia, sfatul, înţelepciunea, cunoştinţa.
Cu timpul punerea mâinilor episcopilor a rămas a se folosi numai la taina
hirotoniei, care se consideră şi ea de Sfinţii Părinţi ca o ungere. Încă din timpul Sfinţilor
Apostoli datorita înmulţiri credincioşilor Taina Mirungeri săvârşită prin punerea mâinilor
a fost înlocuită cu ungerea cu mir.
Astfel, Sf. Apostol Pavel le scrie corintenilor: ”Iar cel ce ne întăreşte pe noi
împreună cu voi,în Hristos,şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu,care ne-a şi pecetluit pe noi
şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre“ (II Corinteni 1, 21 - 22). Este neîndoielnic
faptul că această ungere despre care vorbeşte Apostolul neamurilor nu este numai
spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise şi a lui David, cu mir preparat din
mirodenii. De aici şi remarca Sf. Apostol din II Cor. 15: ”Noi suntem lui Dumnezeu
mireasmă a lui Hristos”
Remarcăm că astăzi Biserica Ortodoxă săvârşeşte această Taină prin episcop sau
preot, dar numai prin ungere cu mir sfinţit, în timp ce Biserica Romano-Catolică
păstrează în ritualul Tainei ambele forme împreunate, ceea ce constituie o dovadă în plus
că este vorba de una şi aceeaşi Taină.
Materia Tainei este mirul sfinţit (untdelemn amestecat cu numeroase aromate),
8
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR, Bucureşti, 2000,trad. pr. Prof. D.
Stăniloae, p. 536

11
care se sfinţeşte de Patriarhul fiecărei Biserici Autocefale, înconjurat de soborul ierarhilor
în funcţiune, în Joia Patimilor.
Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii - „Pecetea darului Duhului
Sfânt“ -, care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sf. Mir, îşi are originea în cuvintele
pauline: „aţi fost pecetluiţi cu Sf. Duh al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii
noastre“ (Efeseni 1, 13 - 14); respectiv „să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu,
întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării“ (Efeseni 4, 8). Ziua răscumpărării nu
poate fi alta decât ziua însuşirii pe plan subiectiv a mântuirii prin Sf. Botez. De aici
rezultă că Sf. Ap. Pavel le scrie unor creştini care au fost pecetluiţi cu Duh Sfânt, adică au
primit Mirungerea în aceeaşi zi în care au primit şi Botezul. Aceeaşi succesiune Botez -
Mirungere este confirmată şi în textul din Tit 3, 5: „El ne-a mântuit prin baia naşterii
celei de-a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt“ 9.
Doctrina apostolică privind Taina Mirungeri se poate deduce din mai multe texte
nou-testamentare. Prin Taina Mirungeri, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile
noastre, prin Duhul Sfânt“ (Romani 5, 5) şi am primit „Duhul înfierii, prin care strigăm:
Avva! Părinte!“ (Romani 7, 15; Galateni 4, 6).iar Dumnezeu, Care ne întăreşte în Hristos,
„ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre prin această ungere sfântă“
(II Corinteni 1, 21 - 22); Duhul făgăduinţei ne-a pecetluit în ziua răscumpărării (Efeseni
1, 13; 4, 30), sălăşluindu-se în noi ca Duh al înţelepciunii (conform I Ioan 2, 20 - 27).
Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos în noi.
Pecetea nu este decât prezenţa activă a Sf. Duh în creştin, care-i imprimă un caracter de
sfinţenie, de consacrare în Dumnezeu.
Arvuna Duhului garantează împărtăşirea darurilor viitoare, adică dobândirea
moştenirii cereşti. Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană locuieşte permanent
în fiecare creştin, care devine prin trupul şi prin sufletul său templu al Duhului Sfânt. (I
Corinteni 3, 16; 4, 19).
După pecetluirea pruncului sau catehumenului cu Sf. Mir, care imprimă mai
puternic şi mai clar „chipul lui Hristos“ (Gal 3,1), preotul, cădind înconjoară analogul
(masa) şi cristelniţa de trei ori, împreună cu naşul şi copilul, cântând întreitul „Câţi în
Hristos v-aţi Botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia!“ (Gal 3, 27). Prin aceasta se

9
preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat), „O“, XXXII / 1985, nr. 1 - 2, p. 29

12
evidenţiază că abia acum cel Botezat şi miruit a îmbrăcat deplin pe Hristos, căpătând noi
energii stimulatoare şi lucrătoare, fiind înfiat şi asimilat lui Hristos, putând acţiona cu El
şi în numele Lui. Acum se face înţeles cuvântul Domnului: „Eu în ei şi ei în Mine“ (Ioan
15, 4 - 7).
Protestanţii, domonaţiunile creştine şi sectele nu recunosc această Taină nici
măcar ca simbol, afirmând că Sfânta Scriptură nu vorbeşte nicăieri de asemenea Taină,
ea fiind doar o ceremonie unită cu Botezul, iar ungerea cu Mir e o practică nu numai fără
caracter de Taină, dar ea nici nu provine de la Hristos. Afirmaţiile lor sunt însă lipsite de
adevăr, deoarece din faptul că nu oricine boteza în timpul apostolic era şi îndreptăţit să-şi
pună mâinile asupra celor botezaţi, ci numai Apostolii, rezultă că era o Taină deosebită de
cea a Botezului, prin care se împărtăşea Duhul Sfânt celor Botezaţi.
Conform doctrinei revelate, Mirungerea, atât în primele trei secole, cât şi în
perioada sinoadelor ecumenice, a fost recunoscută de Biserică ca o lucrare sfinţită, instituită
pentru comunicarea Sf. Duh, lucrare deosebită de Botez şi tot atât de necesară şi importantă
ca şi Botezul.
Taina se săvârşea la început de către Apostoli, prin punerea mâinilor unită cu
mirungerea, ulterior chiar aceştia înlocuind-o cu Mirungerea, formă în care a continuat a
se săvârşi în toate timpurile în Biserică, deşi câteodată, mai ales în Biserica apuseană, se
unea şi cu punerea mâinilor.
Cu toate că sinoadele afirmă că Sf. Mir este sfinţit doar de episcop, totuşi lucrarea
tainei mirungerii se săvârşea şi de către preoţi.
În sfârşit, deoarece Taina Mirungeri era recunoscută ca fiind tot atât de necesară ca şi
Botezul, pentru ca cineva să se facă părtaş împărăţiei lui Dumnezeu, se considera necesară
săvârşirea ei, care se efectua imediat după Botez, atât asupra celor în vârstă, cât şi asupra
pruncilor.
Biserica apuseană s-a abătut de la această doctrină în multe puncte. Astfel, a unit
punerea mâinilor, practicată în câteva biserici apusene, cu Mirungerea, limitând
Mirungerea, împotriva practicii bisericeşti vechi, numai la pecetluirea frunţii. Apoi,
contrar hotărârilor vechi, întemeiate pe tradiţia apostolică, a stabilit că numai episcopii au
dreptul nu numai de a sfinţi mirul, dar chiar şi de a săvârşi Mirungerea, lipsindu-i cu totul
pe preoţi de acest drept. În consecinţă, în Biserica apuseană a apărut o inovaţia mult mai

13
regretabilă, şi anume: fiind imposibil ca episcopii să comunice imediat, celor ce se
botezau, Mirungerea, s-a interzis comunicarea ei pruncilor, amânând-o până la o vârstă
mai înaintată.

TAINA EUHARISTIEI

Sfânta Împărtăşanie este Taina Sfântă care sub chipul pâinii şi al vinului prefăcute
în timpul Sfintei Liturghii se împărtăşeşte credinciosului însuşi Trupul şi Sângele
Domnului prezente în elementele euharistice.
Însemnătatea euharistică în primele veacuri se vede din rugăciunile euharistice
care subliniază ideea de mulţumire, chiar termenul euharistie provine din grecescul
evharistos însemnând mulţumire.
Taina Euharistiei a fost instituită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a luat
pâinea, s-a rugat şi a binecuvântat-o zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu”.
Apoi a luat paharul, a mulţumit şi l-a binecuvântat zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că
acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea
păcatelor” (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-23; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Cor. 11, 23-
25). Mai departe a adăugat: „Aceasta să faceţi întru pomenirea mea” (Luca 22, 19; I Cor.
11, 24-25).
Mântuitorul a expus doctrina despre această Sfântă Taină mai înainte de Cina cea
de Taină. Acest lucru s-a întâmplat când a săturat cei cinci mii de oameni cu cinci pâini şi
doi peşti, învăţându-i pe aceştia despre Sine ca despre pâinea vieţii, care s-a pogorât din
cer. Tot atunci Mântuitorul a expus doctrina despre pâinea euharistica. Iată cuvintele
spuse de El:
„Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre
viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu –
Tatăl (...). Adevărat, adevărat zic vouă: „Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl
Meu va dat din cer pâinea cea adevărata, căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se
coboară din cer şi care dă viaţă lumii (…). Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu
va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată (... ). Adevărat, adevărat zic

14
vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică (...). Eu sunt pâinea cea vie, care s-a
pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi in veci. Iar pâinea pe care
Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27-51).
Mântuitorul a indicat cele două forme sub care va apărea El, ca pâine a vieţii,
pentru lume. Prima formă este următoarea: „ Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu
va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35), iar a II-a formă
este indicată astfel: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din
pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este
trupul Meu” (Ioan 6, 51). De aici se vede foarte clar diferenţa esenţială dintre cele două
forme. Astfel, în primul caz, pâinea vieţii reprezintă învăţătura Mântuitorului, care nu e
pusă în legătură cu predarea Trupului Său pentru viaţa lumii. Iar în al doilea caz El
făgăduieşte că va da numai credincioşilor Trupul Său pentru viaţa lumii10.
Taina pâinii euharistice, după cum spun Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, s-a
instituit la Cina cea de Taină, după ce Iisus a săvârşit, împreună cu Apostolii, Paştele
Vechiului Legământ: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a
frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul
şi mulţumind, le-a dat zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al
Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28;
Marcu 14, 22-24). Despre cele amintite mai sus ne vorbesc Sfântul Apostol Pavel şi
Sfântul Evanghelist Luca: „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine
şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este Trupul Meu care se frânge
pentru voi . Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină,
zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte
ori veţi bea, spre pomenirea Mea” (I Cor. 11, 23-25; Luca 22, 19-20).
Mântuitorul şi-a exprimat lămurit voinţa, că tot ceea ce a făcut El să se
săvârşească în continuare atât de Apostoli cât şi de urmaşii lor, acest lucru fiind relatat de
Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 11, 26). Acelaş lucru ni-l înfăţişează Mântuitorul şi în
cuvintele : „Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi” (I Cor. 11, 24); „ Acesta
este Sângele Meu al Legii celei Noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”
(Matei 26, 28; Marcu 14, 24) sau „Paharul acesta este Legea cea Nouă, întru Sângele

10
Silvestru, Episcop de Canev, Op. cit., p. 324

15
Meu, care pentru voi se vărsa” (Luca 22, 20; I Cor. 11, 25). Cuvintele acestea arată că
Trupul lui Hristos avea să se frângă, în Noul Testament, înlocuind mielul pascal, care se
proaducea neîntrerupt în Vechiul Testament, iar Sângele lui Hristos din Noul Testament
înlocuia Sângele străin cu care arhiereul Vechiului Testament intra în fiecare an în Sfânta
Sfintelor (Efeseni 9, 25).
Dacă Apostolul Pavel, în epistola sa, vorbeşte Evreilor: „O dată s-a jertfit ca să
ridice păcatele multora” (Evrei 9, 28); „Cu o jertfă a săvârşit totdeauna pe cei ce se
sfinţesc” (Evrei 10, 14). Prin aceasta nu opreşte multipla şi neîntrerupta producere a
jertfei euharistice, despre care în epistola către Corinteni spune: „De câte ori veţi mânca
pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului veţi vesti, până când va
veni ” (I Cor. 11, 26), căci jertfa euharistică, în esenţa sa, nu este decât o aplicaţie
particulară la trebuinţele credincioşilor, a uneia şi aceleiaşi jertfe produsă pentru
totdeauna de Mântuitorul pe Cruce, şi prin aceasta ne facem părtaşi cu patimile Lui şi ne
însuşim meritele şi roadele cele mântuitoare11.
În Biserica creştină a existat încă din primele veacuri credinţa neîndoielnică şi vie
că prin Euharistie se dă creştinilor adevăratul Trup şi Sânge al lui Hristos. Din Faptele
Apostolilor aflăm că toţi creştinii frângeau pâinea în casă (F. Ap. 2, 42) primind hrana cu
bucurie şi simplitatea inimii (F. Ap. 2, 46), adică se împărtăşeau cu pâinea şi vinul
euharistic. Prin pâine nu trebuie să înţelegem numai pâinea euharistică ci şi vinul
euharistic . Prin urmare, toţi credincioşii în Biserica primară se împărtăşeau deodată cu
Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceasta ne-o dovedeşte cu destulă claritate Sfântul Apostol
Pavel în Epistola I către corinteni. El spune: „Paharul binecuvântării, pe care-l
binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Pâinea pe care o
frângem nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos? Că o pâine, un Trup suntem
cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine ” (I Cor. 10, 16-17).
Încă din primele veacuri au apărut mişcări eretice care nu credeau în realitatea
Trupului şi patimilor lui Hristos şi deci nici în Euharistie.
Aceasta este cea mai însemnată dintre toate Tainele, deoarece în timp ce prin
celelalte Taine creştinul primeşte numai harul divin, prin Sfânta Euharistie el se
împărtăşeşte cu însăşi izvorul harului , cu Domnul Iisus Hristos întreg. Unirea cu Hristos

11
Silvestru, Episcop de Canev, Op. cit., p. 331

16
în Euharistie este şi actul de înfăptuire şi creştere continuă a relaţiilor din lăuntrul unităţii
Bisericii ca trup a lui Hristos, desăvârşindu-se astfel lucrarea începută prin Botez şi
Mirungere. De aceea Sfânta Euharistie este prin excelenţă Taina unităţii Bisericii, ,,căci o
pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Cor. 10,17).
O primă mărturie a prezenţei Sfintei Euharistii în Biserică o găsim în liturghia Sf.
Ioan Gură de Aur, şi anume, la rugăciunea a doua pentru credincioşi, după desfacerea
sfântului antimis: „Dar lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru
nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se
învrednicească de cereasca Ta împărăţie” 12.
O altă dovadă o mai găsim tot în Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, la rugăciunea
din timpul cântării heruvimice: „şi învredniceşte-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe
mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoţiei, şi să stau înaintea Sfintei Tale mese acesteia
şi să jertfesc Sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge” 13.
Dar dovada cea mai deplină a prezenţei lui Hristos în Sfânta Euharistie o găsim în
cadrul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, în timpul Epiclezei: „Şi fă, adică, pâinea
aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele
Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” 14.
Despre existenţa reală a Mântuitorului Hristos în Sf. Euharistie, o avem şi în
Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare a compus-o pentru Biserică:„A dat sfinţilor Săi
Ucenici şi Apostoli, zicând: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru
voi spre iertarea păcatelor. Asemenea şi paharul, din roada viţei luând, amestecând,
mulţumind, binecuvântând şi sfinţind a dat sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: Beţi
dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi
se varsă spre iertarea păcatelor” 15. În continuare preotul, plecându-şi capul, se roagă în
taină:„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că ori de câte ori veţi mânca pâinea
aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi”16.
Momentul culminant al prefacerii pâinii şi a vinului în Trupul şi în Scump
Sângele Mântuitorului Hristos îl aflăm, în Liturghia pe care Sf. Vasile cel Mare ne-a

12
Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, p. 124
13
Ibidem, pp. 125 - 126
14
Ibidem, p. 140
15
Liturghier, Liturghia Sf. Ioan, p. 200
16
Ibidem, p. 201

17
lăsat-o ca moştenire, chiar în momentul Epiclezei, atunci când strana cântă cântarea:
„Pre Tine Te lăudăm…”, iar preotul se roagă în taină: „Pentru aceasta, Stăpâne
Preasfinte, şi noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, care ne-am învrednicit a sluji
Sfântului Tău jertfelnic, nu pentru dreptăţile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ,
ci pentru mila Ta şi îndurările Tale, pe care le-ai vărsat cu prisosinţă peste noi,
îndrăznind, ne apropiem de Sfântul Tău jertfelnic, şi punând înainte cele ce închipuiesc
Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău, Ţie ne rugăm şi de la Tine cerem, Sfinte al
Sfinţilor, cu bunăvoinţa bunătăţii Tale, să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste
Darurile acestea ce sunt puse înainte şi le binecuvinteze pe dânsele şi să le sfinţească, şi
să le arate: Pâinea aceasta, adică, însuşi Cinstitul Trup al Domnului şi Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar ceea ce este în potirul acesta, însuşi Cinstitul
Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a
17
vărsat pentru viaţa lumii. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” .
După toate cele ce sunt scrise, preotul se roagă apoi, în taină: „Iar pe noi, pe toţi,
care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti unul cu altul prin
împărtăşirea Aceluiaşi Sfânt Duh şi pe nici unul dintre noi să nu ne faci a ne împărtăşi
cu Sfântul Trup şi Sânge al Hristosului Tău spre judecată sau osândă” 18.
Cuvintele clare rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină sunt cel mai important
argument al prezenţei lui Hristos în Euharistie.
Sfântul Ioan Damaschin exprimă doctrina sa despre esenţa euharistiei, cu multă
precizie şi exactitate, zicând: „Pâinea şi vinul nu sunt numai un simbol al Trupului şi Sângelui
lui Hristos, - să nu fie, ci însuşi Trupul îndumnezeit al Domnului. Căci însuşi Domnul a zis:
Acesta este Trupul Meu, iar nu chipul trupului, - acesta este Sângele Meu, iar nu chipul
sângelui. Şi apoi, El le spunea evreilor De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi
bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi (...). Căci Trupul Meu adevărat este mâncare
şi Sângele Meu adevărat este băutură;... cela ce Mă mănâncă pe Mine, acela va fi viu prin
Mine. (Ioan 6, 53, 55 şi 57)19.
Importanţa Euharistiei este una foarte mare şi neobişnuit de însemnată şi binefăcătoare
după lucrările sale, atât pentru acei pentru care ea se săvârşeşte, cât şi, cu deosebire, pentru acei

17
Ibidem, pp. 202 - 203
18
Ibidem, p. 204
19
Sf. Ioan Damaschin, op.cit., p. 165

18
care se împărtăşesc cu dânsa, cu vrednicie. Ea îl face pe Dumnezeu milostiv şi dă iertare de
păcate tuturor, pentru care se aduce, nu numai celor vii, ci şi morţilor.
Prin comunicarea internă şi unirea cu Hristos, Sf. Euharistie introduce în natura celor ce
se împărtăşesc şi germenele unei vieţi noi în Hristos şi-i face părtaşi şi moştenitori vieţii veşnice.
După Sfântul Grigore de Nyssa, Trupul lui Hristos, pe care îl primim în Euharistie este un antidot
puternic împotriva forţei distrugătoare a morţii introduse prin păcat în natura noastră şi, ca urmare,
„trupurile noastre care primesc Euharistia, nu mai sunt deja stricăcioase, ci au nădejdea învierii
în viata veşnică",

Prin hotărârea sinoadelor Sinodul I din Niceea, Sinodul din Ancira şi Sinodul din
Laodiceea. , săvârşirea Euharistiei este afirmată ca lucrare exclusiv preoţească, încredinţată
doar episcopilor şi preoţilor, nu şi diaconilor şi gradelor inferioare lor. De aceea, diaconii, după
cum prevăd aceste canoane, pot doar să asiste, să ajute şi, prin încredinţare specială, să
împărtăşească pe credincioşi. Dreptul acesta de a săvârşi Sf. Euharistie este dat doar celor care s-
au învrednicit să devină urmaşi ai lui Hristos, întrucât ei s-au pregătit pentru această jertfă, le-a
fost cercetată vrednicia pentru această jertfă şi s-a garantat pentru ei. Aşadar, preotul nu
săvârşeşte Sf. Euharistie în nume propriu, ci în numele ierarhului, a cărui nepomenire la
săvârşirea acestei Sfinte Taine, o invalidează în chip real, fiind pierdută ascultarea. De aceea,
preotul nu săvârşeşte nimic de la sine, ci în numele celui care l-a uns în preoţie şi care va da
seama pentru el înaintea lui Dumnezeu.
Materiei Euharistiei este pâinea de grâu - obişnuită sau dospită şi vinul din viţă,
amestecat cu apă, conform cu Sângele şi apa cursă din coasta Mântuitorului răstignit. S-a afirmat
că primii creştini săvârşeau Sf. Euharistie folosind în loc de vin, must, având ca temei episodul
Pogorârii Sf. Duh, când Sf. Apostoli au fost acuzaţi că erau „plini de must”. Vinul este folosit
în această taină şi din cauza simbolismului său : bobul de strugure este strivit şi trebuie să
fermenteze pentru a deveni vin. Asemenea şi Hristos, pentru a putea institui Sf. Euharistie,
trebuie să pătimească, să fie zdrobit şi să moară, pentru ca sângele său să devină vinul de viaţă
făcător.
Că în această perioadă se credea că e necesar să se întrebuinţeze şi chiar se şi întrebuinţa
la săvârşirea Sfintei Euharistii, pâine dospită şi nu azimă, aceasta se vede din faptul că această
pâine, de obicei, se numea simplă (artos) sau chiar pâine dospită. De asemenea se mai vede şi

19
din faptul că împotriva acestei întrebuinţări a pâinii dospite, la săvârşirea Sfintei Euharistii, nu s-
au primit dispoziţii niciodată, pe când împotriva întrebuinţării azimilor, se întâlnesc dispoziţii,
deşi indirecte.
Primitorii sunt toţi creştinii care nu s-au despărţit sau n-au fost excluşi din Biserică şi care
s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii prin Taina Pocăinţei. Biserica recomandă fiilor ei
duhovniceşti o cât mai deasă împărtăşanie (deşi nu zilnică), iar ca o obligaţie minimală,de patru
ori pe an, în cele patru posturi, sau cel puţin odată pe an, în Postul Patruzecimii. Fiindcă Sfânta
Euharistie e o Taină pentru toţi, Biserica noastră a împărtăşit întotdeauna şi copiii îndată după
Botez. Faţă de această practică străveche a Bisericii, romano-catolicii, precum şi protestanţii nu-i
împărtăşesc pe copii până după confirmare.
Efectele Sfintei Euharistii sunt: a)Unirea celui ce se împărtăşeşte cu Iisus Hristos, după
cuvintele Lui: ,,Cel ce mănâncă Trupul Meu şi cel ce bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu
întru el” (Ioan 6.56). b) Fiind o hrană duhovnicească , împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
Domnului aduce cu sine curăţirea de păcate, progres în viaţa duhovnicească, ea fiind în acelaşi
timp şi arvuna vieţii veşnice, precum rezultă şi din formula împărtăşirii: ,,Se împărtăşeşte robul
lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. c) Cel ce se
împărtăşeşte primeşte garanţia învierii şi a nemuriri: ,,…cel ce va mânca din pâinea aceasta
viu va fi în veci”(Ioan 6.51).
Desigur, aceste efecte ale Sfintei Euharistii se arată în cei ce o primesc cu vrednicie, după
o pregătire specială, făcută prin căinţă, pocăinţă, rugăciune, post şi acte de milostenie. Cei ce se
împărtăşesc însă cu nevrednicie îşi agonisesc osânda, precum ne încredinţează Sfântul Apostol
Pavel: ,,Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi
vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Deci să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce
din pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea din pahar cu nevrednicie, osândă îşi
mănâncă şi bea , nesocotind Trupul Domnului”(I Corinteni 11,27-29).
Lipsa de grijă din partea preotului pentru păstrarea nealterată a Sfintei Euharistii, pregătită
pentru bolnavii de peste an, sau nepotrivirea Sfintelor la timpul cuvenit, sunt considerate
sacrilegii, pentru care preotul vinovat poate fi pedepsit chiar cu depunerea din cler. Dacă totuşi,
din motive imprevizibile de forţă majoră ( inundaţii, cutremure, etc) s-ar întâmpla ca Sfânta
Euharistie să se degradeze, atunci, spre a nu fi profanată se recomandă să fie îngropată adânc în

20
pământ, să fie arsă, iar cenuşa să fie aruncată într-o apă curgătoare.
Este recunoscut faptul că în Biserică, Taina Euharistiei totdeauna a fost o lucrare
sfinţită, la care participă însuşi Hristos, cu adevăratul Său Trup, cu care a pătimit pentru noi şi cu
adevăratul Său Sânge, pe care L-a vărsat pentru noi. Felul acestei participări, totdeauna s-a
presupus în proaducerea sau prefacerea pâinii şi a vinului euharistie în Trupul şi Sângele lui
Hristos.
Timpul acestei prefaceri mistice, niciodată n-a coincis cu pronunţarea cuvintelor lui
Hristos, cu care a instituit Sfânta Euharistie, ci cu chemarea darului Sfântului Duh, asupra celor
puse înainte.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit Sf. Taină a Euharistiei joi seara, în 13
Nissan, la ultima cină pe care o ia înainte de patima Sa, împreună cu Apostolii Săi.
Elementele Sf. Euharistii sunt : pâinea dospită, şi nu azima, şi vinul curat din struguri.
Săvârşitorul nevăzut al Tainei este Însuşi Hristos, Cel Care se aduce jertfă pentru noi şi El
este Cel Care a dat Apostolilor şi urmaşilor acestora, preoţii şi episcopii, porunca şi
puterea de a săvârşi Sf. Euharistie (Lc. 22,19; I Cor. 11,24).
Prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului se săvârşeşte prin
binecuvântarea lor de către Domnul Iisus Hristos, prin harul Sf. Duh, la rugăciunea
epiclezei rostită de preotul săvârşitor.
Hristos este prezent în mod real în Sf. Împărtăşanie, iar aceasta nu este doar o
Taină, ci şi jertfă, nesângeroasă, de ispăşire pentru vii şi pentru morţi. Această jertfă
aduce iertarea păcatelor, tămăduirea rănilor trupului şi sufletului şi realizează unitatea
eclezială a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos, Biserica. De aceea Sf. Euharistie
poate fi privită ca un punct de sprijin pentru refacerea unităţii bisericeşti, dintr-o
perspectivă ecumenică.

Concluzii

Cuvântul ,,taină” reprezintă ceva închis, care se poate descoperi printr-o anumită

21
iniţiere.în creştinism cele trei etape ale iniţierii sunt strâns legate. Botezul, ca prima taină,
pregăteşte pe cel nou-venit în Biserică printr-o curăţire a sufletului. Înţelegând Botezul ca
o curăţire a sufletului şi ca o luminare pentru înaintarea noastră în virtute, atunci acesta
poate fi administrat şi pruncilor nou-născuţi.
Taina Mirungeri dă celui nou-botezat cele şapte daruri ale Duhului Sfânt, şi
anume Duhul înţelepciunii, Duhul sfatului şi al puterii, Duhul cunoaşterii şi al evlaviei,
Duhul temerii de Dumnezeu. Chipul porumbelului luat de Duhul Sfânt la Botezul
Domnului sugerează că Duhul cel Sfânt poate fi primit doar dacă devenim curaţi, iubind
virtuţile închipuite de această pasăre, şi anume blândeţea şi smerenia.
Taina Euharistiei este taina care ne uneşte prin intermediul pâinii şi vinului cu
Trupul şi Sângele lui Hristos. Creştinii primelor secole chiar au fost acuzaţi că ar fi
mâncat carne şi sânge. Trupul şi sângele se mănâncă spre iertarea păcatelor şi spre unirea
cu Hristos în patimile noastre.
Între Biserica noastă şi celelalte Biserici există unele discuţii interminabile, fie în
legătură cu pedobaptismul (între noi şi bisericile protestante ) , fie în legătură cu folosirea
pâinii dospite (între noi şi Biserica romano-catolică),fie în legătură cu cinstirea icoanelor
şi sfinţirea şi binecuvântarea materie.Toate aceste întrebări şi probleme se pot înlătura
dacă preluăm gândirea şi calea Sfinţilor Bisericii noastre.

Bibliografie

1. Sfânta Scriptură

22
2. Pr. Lect. George Remete, Dogmatica Ortodoxă,edit. Episcopiei Ortodoxe
Alba – Iulia, 1996, p.300.
3. Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt asupra Botezului,.Arhim.Silvestru-Episcop
de Canev,Teologia dogmatică ortodoxă,vol.VI ed.Credinţa strămoşească,2001, p.291
4. Origen, Scrieri alese - Omilia la Evanghelia de la Luca, EIBMBOR,
colecţia PSB, vol. 7, Bucureşti, p. 116
5. Ioan Florea, Canoanele Bisericii Ortodoxe,tiparit la POLIBIS Sibiu 1993,
p. 34
6. Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic. p.39
7. Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evaghelia Sf. Ioan, EIBMBOR,
Bucureşti, 2000,trad. pr. Prof. D. Stăniloae, p. 536
8. Preot Liviu Streza, Botezul în diferite rituri creştine (teză de doctorat),
„O“, XXXII / 1985, nr. 1 - 2, p. 29
9. Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, I.B.M.B.O.R., Bucureşti,
2000, p. 124
10. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III,
ed. I.B.M.B.O.R.,ed. a II-a, Bucureşti, 1997, p. 56
11. Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă Editura ,,Cluj-
Napoca”,2005

Cuprins

23
Argument................................................................................................pag. 2
Despre Sfintele Taine în general.............................................................pag. 3
Taina Sfântului Botez.............................................................................pag. 4
Taina Mirungerii.....................................................................................pag. 9
Taina Sfintei Euharistii...........................................................................pag. 15
Concluzii.................................................................................................pag. 23
Bibliografie.............................................................................................pag. 24
Cuprins...................................................................................................pag. 25

24