2.

Lucrarea Sfântului Duh în iconomia mântuirii:

Generaţia noastră este marcată în mod deosebit, în toate confesiunile

creştine, de o profundă reîntoarcere la sensul Sfântului Duh. Noi suntem cei care
culegem astăzi roadele unei întregi perioade de revenire la izvoarele biblice, la
Sfinţii Părinţi, la vechile liturghii, mai bine zis la duhul Scripturii, la duhul
Părinţilor, la duhul liturghiei, la sensul său comunitar, la coeziunea sa lăuntrică
la simbolismul său autentic şi realist. Iar pe măsura acestei reîntoarceri, a acestei
cercetări atente a izvoarelor, Sfântul Duh Îşi face apariţia, răsare, luminează,
uneşte întreg trupul lui Hristos, creştinătatea sfâşiată. Duhul pătrunde şi
cercetează adâncurile Dumnezeirii, este partea indiferentă din taina de nepătruns
şi din plinătatea veşnică a Treimii dumnezeieşti,dar constituie în acelaşi timp o
prezenţă dumnezeiască inalenabilă în inima omului, o realitate care prezintă
pentru aceasta o depăşire cât şi o împlinire.
Din ce în ce mai mult Duhul Sfânt Se impune ca o realitate prezentă, dar
ireductibilă, simplă dar şi variată şi multiplă în lucrările Sale, confundându- Se
cu adâncul cel mai lăuntric al omului, dar rămânând totodată şi Celălalt,
suflarea, flacăra, lumea de dincolo care influenţează viaţa noastră.
Lucrarea Duhului Sfânt în lume constă în împărtăşirea harului divin
oamenilor. Duhul Sfânt este prezent şi activ în noi, cu Mântuitorul prin Sfintele
Taine, ajutându-ne necontenit în lupta noastră hotărâtă împotriva
patimilor. ,, Duhul Sfânt, prin care s-au făcut descoperiri proorocilor este şi
puterea sfinţitoare, de viaţă făcătoare şi unificatoare în Biserică. El S-a pogorât
sub forma limbilor de foc peste apostoli la Cincizecime, iar Pogorârea Lui a
manifestat în chip văzut Biserica. El este ,, Duhul lui Hristos, şi prin El Hristos
este prezent mereu în Biserică” (Matei XXVIII, 20).1 Lucrarea sfinţitoare a
Sfatului Duh este însăşi viaţa Bisericii în Iisus Hristos. Sfântul Duh este

11
pretutindeni. Prezenţa Sa este activă în lume, Sfântul Duh operează o revărsare
neîncetată a harului dumnezeiesc asupra creaţiei pentru continuă orientare spre
Creatorul ei. ,, Dacă din punct de vedere constitutiv, Biserica este Alcătuită din
Hristos – Capul şi din umanitatea – corpul Lui, Duhul Sfânt este cel ce uneşte pe
Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos. El este prin aceasta puterea
sfinţitoare şi unificatoare în Biserică. El coboară la Cincizecime şi prin însăţi
coborârea Lui dă existenţă reală Bisericii. El face să se constituie Biserica,
căreia premisă a fost pusă de Hristos, prin faptele lui mântuitoare, în trupul Lui.
Dar Duhul Sfânt rămâne în Biserică neîncetat, prin iradiere neîncetată din
Hristos. El este factorul prin care Biserica, odată constituită e susţinută în fiinţă;
căci El aduce noi mădulare umane în ea, sădeşte în ele harul şi darurile lui
Hristos şi prin aceasta le unifică în Hristos, sfinţindu-le şi dăruindu-le viaţă nouă
viaţă dumnezeiască din viaţa lui Hristos. Prin Duhul Sfânt curge şi creste mai
departe viaţa cea dumnezeiască în Biserică, creşte Biserica însăşi”.2
Duhul Sfânt nu ne dă ceva propriu Lui, ci dumnezeirea comună a celor trei
Persoane înţelegând aici prin dumnezeire, nu fiinţa dumnezeiască însăşi, ci
energia comună a Fiinţei divine.
Prin deschiderea la lucrarea Duhului Sfânt, creştinul trăieşte în prezenţa şi
lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, realizată în Biserică de Sfintele Taine. Harul
pentru viaţa şi mântuirea omului este ,, puntea aruncată peste abisul înfricoşător
dintre cer şi pământ, care umple nesfârşite spaţii; este scara de nestemate a lui
Iacov spre pogorârea celor înalte şi înălţarea celor smerite; el ne face părtaşii
dumnezeiri firi şi împreună lucrători cu energiile divine necreate ale Duhului
Sfânt; este buchetul de roze revărsate din frumuseţile lumii dumnezeieşti care
umple sufletul, străbătându-l până în străfunduri, transfigurându-l”.3
Duhul Sfânt ne zideşte după chipul lui Dumnezeu care este ,,duh”
edificând în trupul nostru vas de ,,duh” harul Său spre a ne face receptacole
divine, vase alese care să poarte numele Lui, „pentru a deveni temple ale
2

12
Duhului Sfânt” pentru a ne putea închina şi sluji lui Dumnezeu şi oamenilor ,,în
duh şi în adevăr”. Duhul Sfânt se identifică în chip tainic cu persoanele
umane(…). În El voia lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne dăruieşte
harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa
noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu
ea, dobândind harul(…). Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împărăţia
lui Dumnezeu adusă în inimi de către Duhul Sfânt încă din această viaţă de
acum, căci Duhul Sfânt este <<ungerea împărătească>> aşezată peste Hristos şi
peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va să fie.
Atunci, Această Persoană dumnezeiască necunoscută, Care nu-Şi are chipul în
alt ipostas, Se va arăta în persoanele îndumnezeite: ,,căci mulţimea sfinţilor va fi
chipul Său” (Vladimir Lossky )4
Sfântul Duh i se recunoaşte ca lucrare specifică sfinţirea sau
îndumnezeirea creaturii. Puterea acestuia, care preface firea noastră nu lucrează
însă de la depărtare, ci printr-o sălăşluire şi unire reală cu sufletul omenesc.
Într-o rugăciune din canonul zilnic al Bisericii, adresată Duhului Sfânt:
,,Împărate ceresc…”, se cuprinde o adevărată teologie despre Persoana şi
lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi în lume. Duhul Sfânt este numit ,,Împărate
ceresc” deoarece aşa cum Mântuitorul e numit ,,Împăratul cerurilor” , şi Duhul
Sfânt e numit astfel, pe temeiul însuşirilor Lui comune cu celelalte două
persoane ale Sfintei Treimi. Mai este numit ,,Mângâietorul” şi „Duhul
adevărului”, aşa cum Îl numeşte Însuşi Mântuitorul în cuvântarea de despărţire
adresată Apostolilor Săi (Ioan XV, 26) ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe care
Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl,…” . E numit ,,Mângâietorul”, deoarece El va
lua locul Mântuitorului, Care Se va înălţa la cer, spre a rămâne cu Apostolii în
veac, de asemenea, ,,Duhul adevărului” deoarece El va mărturisii despre
dumnezeirea Fiului (Ioan XV, 26) ,,…Duhul adevărului care de la Tatăl
purcede, acela va mărturisi despere Mine”, precum glăsuieşte aşa de frumos

13
troparul Botezului: ,,Şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea
Cuvântului”. După ce Mântuitorul Îl va trimite de la Tatăl, Acela Îi va călăuzi pe
Apostoli la tot adevărul (Ioan XVI, 13),,Iar când va veni Acela, Duhul
Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine,ci câte va
auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti”.În rugăciunea amintită atotprezenţa
Duhului Sfânt e arătată prin cuvintele ,,Care pretutindeni eşti”, după care I se
prezintă o altă însuşire personală: ,,şi toate le împlineşti” ceea ce înseamnă că
Duhul Sfânt e trimis de Mântuitorul spre a împlini lucrarea de mântuire a
neamului omenesc, prin lucrarea Sa, El fiind desăvârşitorul şi sfinţitorul
oamenilor şi a lumii (Ioan XVII, 17, 19 ). În continuare, Duhul Sfânt e numit
,,vistierul bunătăţilor” , deoarece prin El oamenii primesc de la ,,Părintele
luminilor”, toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit (Iacov I, 17), dar în
acelaşi timp şi ,, dătătorule de viaţă”, pentru că prin El viază întreaga creatură,
precum spune psalmistul (Ps CIII, 31) ,,Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi
vei înnoi faţa pământului”.
Dar Duhul Sfânt, prin Care s-au făcut descoperiri proorocilor este şi
puterea sfinţitoare de viaţă făcătoare şi unificatoare în Biserică. El S-a pogorât
sub forma limbilor de foc peste Apostoli în Ziua Cincizecimii, iar Pogorârea a
manifestat în chip văzut , Biserica, întemeiată de Hristos prin jertfa de pe cruce.
El rămâne permanent prezent în Biserică şi prin El sporeşte şi creşte însăşi
Biserica. Sfântul Duh Îşi realizează lucrarea Sa mântuitoare şi sfinţitoare (sau
plinitoare) în Biserică prin Darul divin.5 Astfel în concluzie, cunoaşterea şi
unirea cu Hristos, în Biserică este darul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este lumina
în care prin cuvântul Evangheliei, prin Sfintele Taine, şi sfintele virtuţi, îl
cunoaştem pe Hristos şi ne vedem, ne recunoaştem pe noi ca ,,chip şi
asemănare” al Lui, a protochipului nostru, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu făcut
om. Duhul Sfânt este comuniunea noastră cu Hristos şi a fiecăruia şi a tuturor

5
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean ,,Teologia Dogmatică”, Ed. RENAŞTEREA, Cluj-
Napoca , 2000 pag. 235-236

14
mădularelor trupului Lui – Biserica, în fiecare strălucind câte un dar şi toate
împreună, la un loc, mărturisind unitatea Duhului în Hristos, ,,plinătatea a tot
harul şi adevărul”, prin care s-a făcut şi Fecioara ,,plină de har”. Şi Duhul Sfânt
este ,,focul” râvnei care a învăpăiat limba Apostolilor la Cincizecime, precum şi
a tuturor mărturisirilor credinţei mântuitoare în Hristos .
În acest duh grăieşte un poet contemporan: ,, Dacă ochiul nu ia foc,
Dumnezeu nu poate fi văzut; dacă urechea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi
auzit; dacă limba nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi chemat; dacă inima nu ia foc,
Dumnezeu nu poate fi iubit, dacă mintea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi
cunoscut” (T. S. Bliot)6

6
Pr. V. Nechita Articole ,,Locul lucrării Duhului Sfânt”

15