Filă de cronică-

Venind în mănăstire în anul 1990 fiind printre primii novici în obștea

Mănăstirii Neamț imediat după dobândirea libertății am avut prilejul și bucuria
de a cunoaște mulți părinți cu o strălucită și frumoasă viață duhovnicească.
Atmosfera din mănătire imediat după evenimentele din1989 aducea o revigorare
a vieții monastice în spațiul marii lavre, prin venirea de noi novici și poate
revenirea altora care pășise odinioară în viața de monah. Era încă timpul când nu
se scursese generația de aur a marii lavre-chipuri de monahi îmbunătățiți
precum monahul Gamaliil Păvăloiu, Dionisie guia Cozma Cora, Arhim.Nifon
Corduneanu, Arhi.Trifon Aloghinoae Arhim Claudiu Derevleanu,
Protosinghelul Ghenadie Crudu și Ierom.Visarion Chirilă duhovnicii de seama
ai mănăstirii pe atunci ,Protosinghelul Firmilian Olaru, protosinghel Ilarion
Pancu, Protosinghelul Elisei Slănină, Protos.Anania Ulian,Arhid. Petroniu
Bulbucanu monah si tipograf vestit și nu în ultimul rând renumitul Arhid. Ioan
Ivan cu vocea lui inconfundabilă. Iată această salbă de părinții au ținut și
păstrat candela aprinsă a credinței si tradițiilor frumoase ale Mănăstirii Neamț-
imaginea culturii și spiritualității românești.Nume precum Arhim.Benedict
actualul stareț si păstor al obștii binecuvântate,Protosinghel Melchisedec Roncea
egumenul bolniței, protosinghelul Sebastian,protosinghelul Iosif și Arhidiaconul
Gavriil frați de trup stalpi ai rânduielilor liturgice. și trecând la cei mai tineri din
obște Eftimie arhimadritul,protosinghelii Iacob si Andrei ieromonahii Petroniu
si Eufrosin consider ca sunt generatia de legatură sfântă intre ce de aur si cea de
astăzi care mentin continuitatea vietii în lumina Duhului Sfânt.
Da prima întâlnire pe care am avut-o când am hotărât să pășesc pentru
prima data în marea lavră a fost cu părintele protosinghel Iosif Gabor egumen
al Schitului Vovidenia care apartine istoric de marea lavra Neamțului. Un
părinte plin de ani de viață de mănăstire cu multă experiență duhovnicească.
Dacă as face un exercițiu de memorie la prima discuție cu părintele am simțit o
puternică personalitate cu o ușoară rigiditate dar în sensul bun al cuvântului. Nu
vorbea mult, te lămurea repede într-o anume problemă dacă aștepta-i un raspuns.
În timpul scurt cât am stat sub obladuirea părintelui nu am reușit decât să-i
descopăr calitățile sale duhovnicești,tacerea lui ca o virtute,și tot timpul dacă îl
căuta-i îl găseai in biserică fiind un pravilist de excepșie. Consider că în toată
perioada cât am reușit să stau în preajma sfinției sale am descoperit statura
omului trecut prin multe necazuri sau paote realizări.Atât știu că într-o seară
când și-a deschis sufletul, povestea cu mult drag de multe amintiri din primii ani
de mănăstire și printre multele amintiri se legau de vrednicul de pomenire
Patriarhul Teoctist care i-a fost aproape și se cunosteanu foarte bine încă de la
zorile primilor ani de viață monastică.
După aproape un an de viețuire la schitul Vovidenia și imediat după primirea
călugariei în marele post al paștelui din 1991 am plecat în obștea Mănăstirii
Neamțului unde experiența duhovnicească era să i-a contur mult mai mult.Mă
gândesc astazi e un trend saă mai ai un sau să mai cauți un model.
Dar în acea perioadă, cel puțin 1991-1997 în obștea mănăstirii i-și petreceau
viața cel putin cam 25 de monahi de vârse întrre 55 și 100 de ani făcând parte
din generația de aur care au rezistat pe meterezele spiritualitații în toate
perioadele ideologiilor ce s-au perindat în istoria noastra romanească.
Prima persoana duhovnicească care am întâlnit-o în obștea mănăstirii
,Stiți cine a fost? Părintele arhimadrit TRIFON ALOGHIONOAE un om de
statură înaltă ce impunea mult respect cu mâni mari care te binecuvântau si
simteai binecuvântarea lui. Nu era nevoie să schimbi o vorbă sau să-l întrebi
ceva. Era de ajuns doar să te întâlnești cu el. Greu de pătruns în structura
sufletească a parintelui. Aflasem dupa aceea din povestirile altora că era o
personalitate covârșitoare și că era singurul din ucenicii vrednicului de pomenire
Nicodim Patriarhul acesta din urma fiindu-i și intendent și un colaborator
apropiat. Spre sfârșitul vieții sale pământești mereu mergea la Vovidenia la
Sfânta Liturghie .Avea o afinitate spre retragere în locuri de meditație.
A doau persoană cu care am luat cunoștință a fost părintele Arhim.Claudiu
Derevlean o personalitate puternică în primul rând duhovnicească și cunoscută
în obște ca un om de administrație și de mare ajutor când aveai o nevoie să
pună cuvânt la consiliul duhovnicesc a mănăstirii. Și am să vă spun de ce .Asta
era prin 1994. Na! Fiecare tânar monah aveam câte o aspirație sau ideal.
Totdeauna am zis că monahii nu fac carieră dar au idealuri și aspirații
duhonicști. Locuiam într-o chilie în cetate și acum ca orice vis a unui monah cel
putin din experienta multora care viețuiau acolo doreau să locuiască într-una din
casele mănăstirii. Nu ca ar fi fost vorba de un confort mai deosebit sau alte
motive .Era o motivatțe mai mult de a te înrădăcina mai mult în obște.Și am
vorbit cu părintele care miăa dat un răpuns foarte înțelept punând în fațpă
rabdarea ca va veni timpul sa stau si eu la o casă din obște. O bucurie la sfintele
slujbe cu părintele o noblețe si o statură duhovnicească deosebită.cănd intra în
biserica numai vorbea absolut deloc și din mometul acela era foarte greu de
abordat.
Consider ca imaginea ideală a fost momentul întâlnirii cu marele monah
Gamaliil Păvăloiu cel de la care avem mica prăvălioara una din compozițiile
literare din cele aproape 55 de titluri de cărti de cult și învățături
duhovnicești.Foarte cunoscut în lumea duhovnicească si culturală a spiritualității
noastre.Fiind foarte în vârstă aproape de centenar avea ce povesti. El a fost
singura persoană care l-a descris pe Sfântul Ioan Iacob cunoscându-l
personal.asta ar fi prima descriere. O a doua amintire antologică care o povestea
cu mult drag a fost întâlnirea cu patriarhul Teoctist care era elev la seminar și
fregventa libraria părintelui.Si tot venind si uitându-se printre cărțile expuse în
librarie la prima vedere părintele Gamaliil care raspundea de librărie l-ar fi
apostrofat pe tânărul teolog seminarist fratele Toader.,,Ce tot foiesti cărțile astea
hotărăște-te!cumperi sau nu cumperi? apăruse o carte de predici la vremea
rspectivă. Era o performanță să apară în acele vremuri o carte bună. Și părintele
și a exprimat bunatatea față de tânăr și i dăruiește gratis cartea pe care o dorea și
pritre altele îi zice ,,lasă acum că nu ai bani dar când ai să ajungi vladică să
vii să mi-o plătești,,.Cuvinte aproape profetice, că așa a și fost și la mometul
potrit tânarul de atunci vladica Teoctist a venit și i-a plătit cartea. Acum cum
credeți că i-a platit-o? De când a devenit episcop de fiecare dată când poposea la
Neamț în mod special îl căuta pe Monahul Gamaliil și lăsa un dar ca
recunoștința. Iată o amintire care dacă o auzi te marchează duhovnicește.
Bolnița mănăstirii era plină de părinți din generația de aur cam pâna prin
anul 1996. Nume mari de monahi precum Iosif cel Mare, Ghenadie Hugeanu,
Macarie Ursu, Trifon Gavril, Ghenadie Stafie, Ioanichie Andone, Paisie
Doroftei, părinți pe care îi admiram pentru pemanenta lor prezență la biserică la
toate slujbele de peste zi.
Cu trecerea timpului, având încredințate ascultări ăn mod special la
colportaj,muzeu, biblioteca și cancelarie, ocazie fericită de a cunoaste și mai
multi părinți din mănăstire. De pildă cea mai mar parte din petrecerea timpului a
fost la muzeu ca supraveghetor si ghid unde alături de noi tinerii era părintele
Monahul Silvestru de statură înalta, subțirel nu vorbea deloc o tacere care
spunea multe,îmbrcat foarte ingrijit cu o dulamă deschisă încins cu o cureaa
incadrată de o pafta gravată cu imaginea unui melc simbolul ,,călugărului cu
casa în spate,, Un om de admirat ascultator si rugător,un model de la care aveai
multe de învățat. După care monahul Trifon Gavril un monah al anilor 1950 dar
care a trăit pana la varsta de 86 de ani a continuat ascultarea la muzeu.A fost
unul din monahii cei mai incercati fiindu-i încredințate mai multe ascultari nu
numai la marea mănăstire dar și pe la schiturile unde era trimis.Un monah,nu as
putea să spun atipic, dar plin de umor patristic...........