PREDICA LA BOTEZUL DOMNULUI

„Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8,22)

Iubiţi credincioşi.

Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu şi a fost aşezat de către Acesta împărat al fapturii. Aşa
încât omul căzând în păcatul neascultării, a stârnit mânia lui Dumnezeu asupra lui, iar împăratul s-a făcut
potrivnic Împăratului împăraţilor, motiv pentru care întreaga lui împărăţie, adică lumea, a devenit
împărăţie potrivnică. Pedeapsa a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi, precum ne spune Sf Ap
Pavel „Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”, dar tot Sf Apostol ne
arată şi faptul că făptura a fost supusă deşertăciunii nu din voia sa, ci din cauza celui care o supunea.
(Romani 8,20).

Nu întâmplător v-am spus toate acestea astăzi. Ştim că botezul lui Ioan era botezul pocăinţei spre
iertarea păcatelor (Mc 1,4). Însă Mântuitorul, întru care nu era niciun fel de păcat, nici măcar cu gândul,
vine la Sf Ioan şi îi cere ca să fie botezat. În acest context, ne putem întreba, care au fost motivele pentru
care Mântuitorul a venit să primească botezul lui Ioan?

Întâi de toate, S-a botezat ca să se arate lumii „În Iordan botezându-Te Tu Doamne, închinarea
Treimii s-a arătat” aşa cântăm în tropar. Şi nu numai că s-a arătat pe sine lumii, ci împreună cu el s-a
arătat Sfânta Treime, tocmai de aceea botezul Domnului se mai numeşte şi epifania, adică arătarea Sf
Treimi. Dar de ce Hristos a ales acest moment, ca să se facă cunoscut lumii? Oamenii de prin părţile
Betleemului şi Nazaretului, unde a copilarit şi a crescut Iisus, cu siguranţă îl cunoşteau, dar puţini dintre
ei ştiau că el este Fiul lui Dumnezeu. De acest lucru ne învredniceşte Sf Ioan Botezătorul: „Eu nu-L
cunoşteam pe El, dar Cel care m-a trimis să botez cu apă Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul
coborându-Se, şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1,33). Cu alte
cuvinte, nici măcar Sf Ioan nu ştia cine este cel care este mai mare decât el şi care v-a boteza cu Duh
Sfânt. Dar în momentul în care Mântuitorul vine la Iordan, Ioan îşi aduce aminte de cuvintele lui
Dumnezeu şi spune „acesta este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29)

Al doilea motiv pentru care Iisus S-a botezat ni-l face cunoscut chiar El: „pentru ca să se
împlinească toată dreptatea” (Mt. 3,15). Care dreptate? Mântuitorul a împlinit toate prescripţiile Vechiului
Testament. S-a tăiat împrejur la opt zile (Luca cap 2). A împlinit ca nimeni altul poruncile Vechiului
Testament. Şi botezul lui Ioan fiind tot o poruncă a lui Dumnezeu, se cuvenea ca Hristos să se supună şi
acesteia, tocmai ca să îmlineacă toată dreptatea. El avea să desăvârşească legea.

Şi în al treilea rând, S-a botezat pentru ca prin botezul său să sfinţească întreaga făptură, care aşa
cum am auzit la începutul cuvântării, împreună suspina şi împreună avea dureri. Prin sfinţirea apelor
Iordanului, Hristos a pregătit întreaga natură, ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să
o aducă. Dar nu numai atât a facut Hristos, ci mai mult, căci a dat apei puterea de a spăla păcatele
omeneşti prin botezul creştin, care este o nouă naştere şi iertarea tuturor păcatelor. Prin apă, Dumnezeu a
pedepsit păcatele lumii şi a pierdut-o la potop, dar tot prin apă ne mântuieşte Dumnezeu şi pe noi, în
taina botezului. Dar, după botezul creştin, cum ne putem spăla sufletul?
 Spovedindu-ne sincer. Pocăindu-ne de păcate, dar nu făcându-ne sectari, pentru că ceea
ce adeseori se numeşte pocăinţă este de fapt rătăcire. Ci îndreptându-ne, părăsind păcatul şi făcând
virtutea, întorcându-ne de la diavolul la Dumnezeu, de la păcat la virtute, de la moarte la viaţă. Însă
pocăinţa noastră presupune neapărat spovedania. Lumea noastră lipsită de viaţă adevărată, lumea noastră
flămândă de cele sfinte s-ar putea redresa dacă s-ar spovedi mai des. Trăim nişte timpuri grele, viaţa
noastră este anemică din punct de vedere spiritual. Trebuie să ne trezim la viaţă, adică la Hristos, doar el
este Viaţa cea adevărată. Iată Dumnezeu care este Dumnezeul libertăţii stă la uşa sufletului nostru şi bate
ca să intre în cămara lui, însă noi nu îl lăsăm, dar El asteaptă şi nu pleacă pentru că nu îi dechidem uşa.
Are răbdare cu noi până la sfârşitul vieţii căci El vrea “ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină” (1 Tim 2, 4).
Hristos ne-a răscumpărat pe noi oamenii prin jertfa de pe Cruce din dragoste pentru oameni, dar
el aşteaptă ca şi noi să îi răspundem tot cu dragoste, să îi răsplătim Domnului pentru jertfa Sa, prin
dragoste. Şi îi mulţumim lui Dumnezeu participând la Sfânta Liturghie, aşa îi mulţumim deplin,
spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne. Sunt creştini care înstrăinaţi de Biserică, consideră că omul poate fi
bun şi se poate ruga şi acasă, fără să participle la slujbele Bisericii. Dar şubrezenia argumentării lor iese
uşor la iveală dacă stăm să ne gândim că aceluiaşi Dumnezeu ne rugăm şi noi în Biserică şi aceluiaşi
Dumnezeu se roagă şi ei acasă, Ce îi reţine să vină la Biserică dacă îl iubesc aşa de mult pe Dumnezu?
însă din Biserică putem lua ceea ce nimeni altcineva nu are, Trupul şi Sângele lui Mântuitorului. Dacă
iubeşti atât de mult rugăciunea şi implicit pe Hristos de ce nu vii la El? Ca să îi multumeşti arătându-ţi
dragostea faţă de El? Nu vin pentru că se amăgesc pe ei înşişi că se roagă acasă sau se roagă dar se
gândesc la ceea ce vor face a doua zi sau cine ştie la ce alt lucru. Hristos a zis “cine nu mănâncă trupul
meu si nu bea sângele meu nu are viaţă întru el” (Ioan 6,54) este foarte simplu, în afara Bisericii nu există
mântuire. !!!!!!!!
Şi ca să înţelegeţi mai bine am să vă dau un exemplu din viaţa de zi cu zi. Omul pentru a trăi este
necesar ca el să respire şi să mănânce, altfel moare. Ei bine şi în viaţa duhovnicească lucrurile sunt
identice. Pentru a avea viaţă în tine trebuie să respiri şi să mănânci. Iar respiraţia creştinului adevărat este
rugăciunea. Creştinul care nu se mai roagă seara şi dimineaţa din varii motive, nu mai respiră în
Dumnezeu. Omul contemporan este într-o continuă luptă cu timpul, mereu este în întârziere şi toate
aceastea pentru lucrurile trecătoare ale lumii. El a uitat de Dumnezeu. Să ne aducem aminte de părinţii şi
bunicii noştri care mergând la câmp sau unde aveau treabă spuneau mai întâi: Doamne ajută! Şi se
închinau fâcăndu-şi semnul sfintei cruci, prin aceasta ei cereau binecuvântare de la Dumnezeu în munca
pe care o aveau şi Dumnezeu nu întârzia să îi răsplătească dându-le spor în toate. Dar care este mâncarea
noastră spirituală? Ea este Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos cu care atât de rar ne împărtăşim noi cei de
astăzi. Ce aţi zice dumneavoastră de un om care ar mânca o dată sau de două ori pe an şi ar munci tot
anul? Aţi zice că nu judecă limpede. Un om care mănâncă rar, spiritual, care se cuminecă numai la Paşti,
din punct de vedere al sănătăţii sale sufleteşti el este foarte slăbit. Aşadar ca să avem viaţă în noi trebuie
să participăm la slujbele Bisericii îndeosebi la Sfânta Liturghie şi când simţim nevoia să ne spovedim şi
să ne împărtăşim cu aleasă pregătire.
Cel care ne atenţionază să ne trăim viaţa creştineşte este Sf Apostol Petru care zice “Ştiut fiind că
nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, ci cu scump
sângele lui Hristos ca şi al unui miel nevinovat” (1 Petru 1, 18-19). Cu alte cuvinte, pentru că am fost
răscumpăraţi cu un preţ atât de mare, atunci noi trebuie să petrecem viaţa noastră în neprihănire şi
sfinţenie . Amin