Duminica a IV-a

Slăbănogului din Vitezda

Duminicile care preced sărbătoarea pogorârii Sf. Duh sau Rusaliile vor avea care
reper în Sf. Evanghelie apa și anume:
1. Duminica slăbănogului din Vitezda.
2. Duminica samarinencei de la fântâna lui Iacov, care mergând să ia apă, primește apa
cea vie de la Hristos.
3. Duminica orbului, care a fost trimis la scăldătoarea Siloamului.
Aceste duminici Biserica ni le pune înainte după ce în
Duminicile trecute ne-a arătat adevărul Învierii lui Hristos prin arătările lui Toma și
femeilor mironosițe, cu duminica de astăzi ne pregărim pentru Rusalii, ziua în care Hristos
a așezat temeliile Bisericii în chip văzut în Ierusalim, trimițând Duhul Sfânt peste apostolii care
începând să vorbească în limbi noi, au transmis Cuvântul lui Dumnezeu către neamurile
pământului care se aflau în Ierusalim.
Evanghelia prezentată pe scurt...
Ce reprezintă tulburarea apei?
Istoria vechi-testamentară ne prezintă că până la întruparea Mântuitorului
intervențiile lui Dumnezeu sunt episodice, izolate, spectaculoase. În comparație cu ceea ce
avea să se întâmple după Înălțarea la cer a Mântuitorului și pogorârea Sf. Duh. Acum
Dumnezeu devine prezent continuu, dar tainic și discret, nespectaculos din perspectiva
exterioară. Înțelegem că prezența directă nemijlocită a dumnezeirii în persoana
Mântuitorului schimbă radical lucrurile; dacă până atunci oamenii așteptau ajutor de la
intervențiile rare și extraordinare ale lui Dumnezeu, după întrupare, Dumnezeu vine
printre ei și devine o permanență accsebililă oricând.
Iisus nu mai este omul pe care paraliticul îl aștepta să îl ajute să intre în apă, ci este și
Dumnezeu însuși care îl vindecă prin cuvânt fără sa mai fie nevoie să intre în apă.
Dar nu-l vindecă numai trupește, ci îl vindecă și sufletul. Biserica Mântuitorului
Hristos fraților e realitatea care îmbină, uneștem îngemănează cele lumești cu cele dumnezeiești,
este o scăldătoare Vitezda, dar care nu funcționează după principiul coborârii episodice a îngerului
Domnului, ci după principiul prezenței și întâlnirii directe cu Hristos, cu Dumnezeu omul.
Ce învățăm din minunea vindecării slăbănogului?
Sf. Ap. Pavel spune „Suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea, încercare, şi încercarea,
nădejde, iar nădejdea nu ruşinează.”aceste virtuți le deprindem din viața slăbănogului.
De multe ori ne plângem de necazurile pe care le avem, Sf. Vasile cel Mare care ne
sfătuiește zicând: „Necazurile nu sunt trimise fără un scop asupra robilor lui Dumnezeu de către
Domnul, Care veghează asupra tuturor, ci spre încercarea dragostei adevărate faţă de Dumnezeu,
Ziditorul nostru; căci, aşa cum efortul antrenamentelor aduce atleţilor cununile de laudă, la fel şi
1
creştinilor încercarea în ispite le aduce desăvârşirea, dacă vom primi cu răbdarea cuvenită şi cu
toată recunoştinţa pe toate cele rânduite de Domnul pentru noi."1
Avem ca model de răbdare în necaz pe dreptul Iov, pe Regele Manase, pe Iosif
Egipteanul, pe Rut, pe Ieremia, pe Isaia... Toți acești au avut răbdare în fața necazurilor
primimd ajutor sufletesc de la Sf.Duh. În apostolul de la Sf. Maslu auzim: de răbdarea lui Iov
și de sfârșitul hărăzit lui de Domnului.
Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile
vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în împărăţia lui Dumnezeu. Ea
este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu
face roadă.
Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu.
 Înţelepciunea, dragostea şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare.
Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu,
necesită răbdare prin însăşi natura ei.
Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca
prigoniţii apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a
ne curăţa de păcate. Creştinul trebuie să fie conştient că prin credinţă şi răbdare moştenim
făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit” 2. Creştinul trebuie să fie
îndelung-răbdător ca plugarul, care aşteaptă roada scumpă a pământului, până primeşte
ploaie timpurie şi târzie, răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca Iov, răbdător ca
prigoniţii apostoli, sau să aibă răbdarea sfinţilor, sau să se asemene cu Hristos care,
nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate. 
Creştinul adevărat va lua aminte la infinita răbdare, bunătate şi îngăduinţă a lui
Dumnezeu, care, uneori, întârzie făgăduinţa pedepsirii celor răi pentru că vrea ca toţi să
se pocăiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, aşa cum ne încredinţează apostolii Pavel
şi Petru. Dumnezeu este răbdător o vreme cu păcătoşii în timpul vieţii acestora pentru că
vrea să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea pedepsindu-i, ca parte a planului Său.
Astfel Dumnezeu a ridicat pe Faraon împotriva poporului evreu pentru a-Şi arăta
puterea şi a face vestit Numele Său în tot pământul, scrie apostolul Pavel
romanilor. Proorocul Isaia ne arată că Dumnezeu este îndelung răbdător şi nu nimiceşte
poporul lui Israel pentru dragostea şi slava Sa, pentru a nu fi hulit numele Său.
Apostolul neamurilor ne învaţă că cei tari în credinţă sunt datori să rabde
slăbiciunile celor slabi. Apostolul Pavel le cere creştinilor să rabde mai bine paguba decât
să se judece la cei nelegiuiţi. Solomon ne învaţă că prin răbdare se înduplecă un

1
https://www.impantokratoros.gr/4A84AA49.ro.aspx
2
Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
2
voievod. Bătrânii sunt îndemnaţi să fie ,,treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în
credinţă, în dragoste, în răbdare”.
Nădejdea lucrurilor nevăzute necesită răbdare prin natura ei.
Nadejdea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea o si primim odată cu harul
baptismal. Ea îndreaptă întreaga ființă a creștinului spre Dumnezeu, ca ținta supremă a
vieții lui. Ea sprijină sufletul pe Dumnezeu, într-o încredere necontenită în ajutorul Lui. Ea
dă putere de luptă, de înfrângere a tuturor greutăților, pentru dobândirea mântuirii.
Nădejdea în Dumnezeu este una din cele trei virtuţi teologice, alături de credinţă şi iubire.
Omul nu trebuie să-şi pună nădejdea în el (în forţele proprii, în banii săi) sau în alţii,
nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârşit sau de neputința sa, dar
nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu.
Nădejdea slăbănogului în Dumnezeu, îl aduce chiar pe Fiul lui Dumnezeu care îi
vindecă suferința. Venirea lui Hristos încununează cu iubire suferința, răbdarea și
nădejdea slăbănogului.
Această iubire fraților pentru aproapele pe care Însuși Hristos o exemplifică trebuie
să o înțelegem noi. De obicei facem bine celor ce ne fac nouă bine... odată ce obținem ce ne-
am dorit, nu-i mai vedem pe cei de lângă noi. Nu suferința aproapelui trebuie să ne miște
sentimentul de iubire (milă). Ați ajuta aproapele este o normalitate, o latură a sufletului
nostru, nu purtarea zâzaniei, nu ducerea vorbei de la unu la altul, nu răstălmăcirea
cuvintelor, nu viclenia, nu răzbunarea prin diferite mijloace, nu punearea înainte a
nevoilor noastre și a problemelor ne sunt alcătuirile sufletului... Ci lăsarea noastră în fața
aproapelui e iubirea supremă și întelepciunea.
În Levitic stă scris:,, Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.(Lev 19.18). ,,Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi.` este a doua poruncă din Lege, asemănătoare primeia, care
îndeamnă la iubirea lui Dumnezeu, arată Iisus (Mat 22.37-40). ,,Pe când eu îi iubesc, ei îmi
sunt protivnici; dar eu alerg la rugăciune.", scrie psalmistul(Ps109.4) ,Nu mustra pe cel
batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!", învaţă Solomon
(Prov9.8),,Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă
iubiţi şi voi unii pe alţii.", spune Iisus(Ioan13.34, 15.12). Apostolul Pavel scrie galatenilor:,,
Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi.``(Gal5.14) Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: ,,Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi``, bine faceţi, scrie apostolul Iacov (Iac2.8).