Studiul 3 / Trim 2 / 08 - 14 Aprilie - 2023

Studiul 3
Evanghelia veşnică

1. Sabat după-amiază, 08 Aprilie

De memorat : „Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca
s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. "
(Apocalipsa 14:6).

În Israelul din vechime, când popoarele păgâne din jurul lor erau politeiste,
închinându-se mai multor „dumnezei", din lemn şi din piatră, declaraţia de credinţă
clară, distinctivă şi categorică a Israelului se găsea în Deuteronomul 6:4: „Ascultă,
Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn."
De-a lungul secolelor, rostirea Shemei (numele rugăciunii, bazat pe cuvântul evreiesc pentru „ascultă") le-a
reamintit evreilor viziunea spirituală care îi unea ca popor şi care le întărea hotărârea de a-şi menţine
identitatea unică de închinători la singurul Dumnezeu adevărat.
Cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14 sunt pentru adventiştii de ziua a şaptea
propria Shema. Ele ne identifică declaraţia de credinţă, ne definesc ca popor şi ne
descriu misiunea în această lume. Pe scurt, identitatea noastră profetică unică este
prezentată în Apocalipsa 14:6-12 şi aici ne găsim entuziasmul de a proclama lumii
Evanghelia.
În lecţia din această săptămână vom începe un studiu detaliat al versetelor din
Apocalipsa 14:6-12, dar vom face lucrul acesta prin ochii harului, ascultându-L pe
Dumnezeu vorbind inimilor noastre.

2. Duminică, 09 Aprilie O carte a speranţei, plină de har

Cei mai mulţi oameni, atunci când se gândesc la ultima carte a Bibliei, Apocalipsa,
nu se gândesc la harul lui Dumnezeu. Când analizează mesajul lui Dumnezeu pentru zilele din urmă,
gândurile lor se îndreaptă imediat spre fiare înfricoşătoare, simboluri mistice şi imagini ciudate. Cartea
Apocalipsa sperie la fel de mulţi oameni pe câţi încurajează, lucru regretabil, pentru
că este, într-adevăr, plină de har şi de speranţă. Chiar şi în mijlocul fiarelor înfricoşătoare şi al
avertizărilor cu privire la persecuţia şi vremurile grele care ne stau în faţă, Dumnezeu ne oferă în continuare
motive să ne bucurăm în mântuirea Lui.

1. Citeşte Apocalipsa 1 :1-3 şi Apocalipsa 14 :6. Ce spun aceste versete despre cartea
Apocalipsa şi despre „Evanghelia veşnică"?

Apocalipsa 1 : 1. Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care
au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan
2. care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut.
3. Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea
este aproape!
Apocalipsa 14 : 6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o
vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

Întreaga carte Apocalipsa vorbeşte despre Isus. Este mesajul Lui pentru poporul Său şi se
aplică în mod special bisericii Sale în aceste zile din urmă. Este mesajul plin de har al speranţei noastre. În

1
această carte, Isus este descris ca Mielul înjunghiat, o binecuvântare promisă celor care citesc, înţeleg şi
acţionează conform adevărurilor descoperite.
Potrivit cu Apocalipsa 1:5,6, Isus este cel „care ne iubeşte, care ne-a spălat de
păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru
Dumnezeu, Tatăl Său". În Hristos suntem iertaţi. Harul ne iartă trecutul, ne întăreşte
prezentul şi ne oferă speranţă pentru viitor. Adică, în Hristos suntem izbăviţi de plata
păcatului şi de sub puterea lui şi, într-o zi nu prea îndepărtată, vom fi izbăviţi şi de
prezenţa lui. Acesta este mesajul ultimei cărţi din Biblie, Apocalipsa.
Şi este şi un mesaj urgent, prezentat prima dată ca un înger care zboară prin mijlocul cerului cu
„Evanghelia veşnică".
Evanghelia? Mântuirea prin credinţa în Hristos? Moartea lui Isus pentru noi care ne
aduce ispăşirea? Făgăduinţa vieţii veşnice, nu pentru ceea ce putem noi face, ci
pentru ce a făcut Isus pentru noi toţi? Toate acestea se găsesc la începutul celor trei
solii îngereşti? Întocmai!
Nu este de mirare, atunci, că sunt mesaje pline de har şi de speranţă pentru noi,
fiinţele căzute şi suferinde.

Chiar dacă este uşor să ne concentrăm atenţia asupra fiarelor şi asupra

avertizărilor cu privire la zilele din urmă, cum putem învăţa să echilibrăm toate
acestea cu ceea ce este, fără îndoială, cel mai important mesaj din Apocalipsa : jertfa
lui Hristos pentru salvarea noastră?

3. Luni, 10 Aprilie Evanghelia „veşnică"

Observăm că Apocalipsa 14 :6, începutul celor trei solii îngereşti, se deschide cu

Evanghelia „veşnică". Dacă nu înţelegem profunzimea Evangheliei, nu vom înţelege
nici cele trei solii îngereşti. Nu putem înţelege niciodată în totalitate aspectele soliilor
lui Dumnezeu cu privire la ceasul judecăţii, căderea Babilonului ori semnul fiarei, dacă
nu înţelegem Evanghelia.

2. Citeşte 1 Corinteni 15 :1-4; Romani 3 :24-26 şi 5 :6-8. Cum este „Evanghelia veşnică"
prezentată în aceste texte? Ce mare speranţă ne este prezentată?

1 Corinteni 15 : 1. Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care
aţi rămas
2. şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
3. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după
Scripturi;
4. că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
Romani 3 : 24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos
Isus.
25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi
arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să
socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
Romani 5 : 6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să
moară.
8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit
pentru noi.

Evanghelia este vestea incredibil de bună a morţii lui Hristos pen tru păcatele
noastre, a învierii Lui glorioase şi a dragostei şi grijii Lui continue pentru noi. Prin
credinţa în sângele Său vărsat şi în puterea învierii Sale, suntem izbăviţi atât de plata,

2
cât şi de stăpânirea păcatului. Hristos stăpânea asupra gândurilor apostolului Pavel şi
era în centrul învăţăturilor şi al predicării lui. Hristos cel crucificat l-a răscumpărat din
condamnarea şi din vina trecutului său. Hristos cel înviat i-a dat putere pentru prezent,
iar revenirea lui Hristos i-a dat speranţă pentru viitor.
Observă patru idei în aceste pasaje din Romani:
1. Suntem îndreptăţiţi fără plată, prin har.
2. Harul este o declaraţie a neprihănirii lui Dumnezeu .
3. Harul îi îndreptăţeşte pe cei care Îl acceptă pe Isus prin credinţă .
4. Dumnezeu ne-a arătat dragostea Lui pe când noi eram încă păcătoşi .
Harul lui Hristos este nemeritat, necâştigat de noi. Isus a suferit aceeaşi moarte
chinuitoare, dureroasă, pe care o vor suferi păcătoşii pierduţi. A experimentat plinătatea
mâniei sau judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. El a fost respins pentru ca noi să putem fi acceptaţi. A
murit moartea care era a noastră pentru ca noi să putem trăi viaţa care era a Lui.
Să ne mai mire atunci că mântuirea trebuie să fie prin credinţă şi fără faptele Legii?
Ce am putea adăuga noi, ce ar putea adăuga faptele noastre, chiar şi cele făcute cu
cele mai bune intenţii şi inspirate de Duhul Sfânt, la ceea ce a făcut Hristos pentru noi
pe cruce?
Iar acest plan, planul de mântuire, a fost conceput chiar înainte de începutul
timpului (2 Timotei 1:9; Tit 1:2; Efeseni 1:4), ceea ce explică de ce se numeşte
Evanghelia „veşnică". Înainte de crearea lumii, Dum nezeu a ştiut ce avea să se
întâmple, aşa că a creat planul de mântuire pentru a gestiona criza atunci când
aceasta avea să apară.

4. Marţi, 11 Aprilie Istoria harului

Cele trei solii îngereşti sunt o istorie a harului. Ele sunt istoria dragostei nemăsurate
a unui Mântuitor care ne iubeşte atât de mult, încât mai degrabă a trecut El Însuşi prin
moarte decât să piardă pe vreunul dintre noi. Sunt povestea unei iubiri fără margini, de
neînchipuit, de neînţeles, nemuritoare şi infinite.
Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere. El nu este supus vânturilor schimbătoare
ale alegerilor omeneşti. După cum am văzut deja, planul Lui de a ne izbăvi de sub stăpânirea păcatului nu a
fost conceput după ce păcatul şi-a arătat faţa hidoasă. Dumnezeu nu a fost luat prin surprindere de drama
îngrozitoare a păcatului.

3. Citeşte Apocalipsa 13 :8 şi 1 Petru 1 :18-20. Ce ne învaţă aceste versete despre

planul de mântuire?

Apocalipsa 13 : 8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la
întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
1 Petru 1 : 18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de
vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
20. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi

Expresia „Evanghelie veşnică" din Apocalipsa 14:6 vorbeşte despre trecut, prezent
şi viitor. Când Dumnezeu a creat omenirea cu capacitatea de a lua decizii morale, a anticipat că oamenii
aveau să facă alegeri greşite. Odată ce făpturile Lui aveau capacitatea de a alege, aveau şi capacitatea de a se
răzvrăti împotriva naturii Lui iubitoare. Singura modalitate de a evita această realitate ar fi fost crearea unor
fiinţe robotice, controlate şi manipulate de un oarecare plan cosmic divin. Devotamentul forţat contravine
naturii lui Dumnezeu. Iubirea necesită o alegere şi, odată ce fiinţelor le este dată puterea de a alege, există şi
posibilitatea de a face alegeri greşite. Prin urmare, planul de mântuire a fost conceput în mintea lui Dumnezeu
înaintea răzvrătirii primilor noştri părinţi în Eden.
„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan
formulat după căderea lui Adam. A fost o descoperire a «tainei care a fost ţinută
3
ascunsă timp de veacuri» (Romani 16:25). A fost o dezvăluire a principiilor care, din
veacuri veşnice, sunt temelia tronului lui Dumnezeu" (Ellen G. White, Hristos, Lumina
lumii, p. 22).
„Evanghelia veşnică" vorbeşte nu numai despre trecut şi prezent, ci ea este baza
unui viitor plin de speranţă. Vorbeşte despre viaţa veşnică alături de Cel a cărui inimă tânjeşte să fie cu
noi pentru totdeauna.

Citeşte Efeseni 1 :4. Gândeşte-te la ce înseamnă că „înainte de întemeierea lumii" ai

fost ales în Hristos să ai mântuirea în El. De ce este acest adevăr atât de încurajator?
Efeseni 1 : 4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui,
după ce, în dragostea Lui,

5. Miercuri, 12 Aprilie În întreaga lume

5. Citeşte din nou Apocalipsa 14 :6. Care este amploarea proclamării Evangheliei
veşnice şi de ce este acest răspuns important pentru noi, pentru misiunea şi
chemarea noastră ca biserică?

Apocalipsa 14 : 6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o
vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

Potrivit soliei urgente a primului înger cu privire la evenimentele ultimelor zile, „Evanghelia veşnică"
trebuie proclamată oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. Aici avem o misiu ne atât
de importantă, atât de măreaţă şi atât de complexă, încât este mistuitoare. Necesită toate eforturile noastre şi o
dedicare totală. Face ca, în loc să fim preocupaţi de propriile interese, să găsim plăcere în a-I sluji lui Hristos.
Ne inspiră să ne gândim la lucruri mai importante decât noi înşine şi ne eliberează de limitele minţii noastre,
pentru a avea o viziune mai grandioasă.

6. Citeşte Matei 28 :19,20. Cum se potrivesc aceste versete cu mesajul primului înger?

Matei 28 : 19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului." Amin.

În cartea lui A Quest for More: Living for Something Bigger Than You, Paul David
Tripp discută nevoia psihologică a fiecărei fiinţe omeneşti de a fi parte din ceva mai
mare decât ea însăşi: „Fiinţa umană a fost creată pentru a fi parte din ceva mai măreţ decât propria viaţă.
Păcatul ne face să ne reducem perspectiva la măsura posibilităţilor şi a intereselor noastre limitate . Harul lui
Hristos ne este dat pentru a ne elibera de limitele claustrofobice ale micilor noastre împărăţii egocentrice, astfel
încât să trăim pentru scopurile veşnice şi pentru bucuriile Împărăţiei lui Dumnezeu."
Nu este nimic care să aducă o mai mare inspiraţie, împlinire şi răsplată decât a fi parte dintr-o mişcare
divină, aleasă providenţial de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune mult mai mare şi mai impor tantă decât
ar putea îndeplini vreodată o fiinţă umană de una singură. Însărcinarea dată de Dumnezeu şi
descrisă în Apocalipsa 14 este cea mai importantă sarcină încredinţată vreodată
bisericii Sale. Este un apel stăruitor să ne predăm viaţa misiunii măreţe a cerului de a
revela lumii iubirea de nemăsurat a lui Dumnezeu, chiar înainte de revenirea lui Isus.

Ce experienţe ai avut atunci când ai fost implicat în ceva care era mai important
decât tine?

6. Joi, 13 Aprilie O mişcare misionară

Printr-un studiu atent şi profund al Scripturii, primii adventiştii au avut o înţelegere crescândă a
importanţei acestor solii. Ei au înţeles că Dumnezeu avea un mesaj special pentru această generaţie - un apel
urgent pentru zilele din urmă, care trebuie proclamat oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui
4
norod, pentru a pregăti lumea pentru întoarcerea lui Hristos. Strigătul celor trei îngeri a reprezentat încă de la
început motivaţia pentru misiunile adventiste.
În 1874, Conferinţa Generală a trimis primul misionar în Europa. Ellen G. White l-a numit pe John
Andrews „cel mai capabil dintre noi". Andrews vorbea cel puţin şapte limbi, putea recita Noul Testament din
memorie şi ştia cea mai mare parte a Vechiului Testament. Era un cercetător genial, un scriitor prolific, un
predicator puternic şi un teolog competent.
De ce să trimiţi un astfel de om într-un loc unde erau foarte puţini credincioşi? De ce să-ţi trimiţi „cel mai
capabil om" într-un câmp misionar necunoscut? Şi de ce a fost dispus să meargă? Soţia lui murise în urmă cu
doar câţiva ani. De ce ar fi fost dispus să îşi lase familia şi prietenii în urmă, în America, şi să plece cu cei doi
copii ai săi spre un tărâm necunoscut, riscând totul pentru cauza lui Hristos? Nu există decât un motiv. Credea
că Isus avea să Se întoarcă în curând, că mesajul adevărului despre sfârşitul timpului trebuia să ajungă la
întreaga lume.
De-a lungul istoriei, cei mai luminaţi şi mai capabili dintre noi au călătorit până la marginile pământului
pentru a proclama solia lui Dumnezeu pentru zilele din urmă. Printre ei erau profesori, personal medical,
pastori, fermieri, mecanici, tâmplari şi diferiţi negustori. Unii erau angajaţi ai bisericii, dar mulţi nu erau. Erau
oameni de rând care credeau că Isus avea să Se întoarcă în curând.

6. Citeşte Apocalipsa 14 :6; Faptele 1 :8 şi Matei 24 :14. Ce element comun gă seşti în

aceste versete?

Apocalipsa 14 : 6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o
vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
Faptele 1 : 8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim,
în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului."
Matei 24 : 14. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie
tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Predicarea Evangheliei veşnice trece dincolo de graniţele geografice. Pătrunde în cele mai îndepărtate zone
ale pământului. Ajunge la oameni de toate limbile şi toate culturile. În cele din urmă, va ajunge în întreaga
lume. Cât este de fascinant să ştim că mesajul nostru a ajuns până acum în mai mult de 210 ţări dintre cele 235
recunoscute de Naţiunile Unite.

Ce rol crezi că ai putea îndeplini personal în a transmite cele trei solii îngereşti
„oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod"?

7. Vineri, 14 Aprilie

Meditează la ideea studiului de miercuri, despre nevoia de a face parte din ceva mai
important decât propria viaţă şi despre vieţile noas tre slabe, scurte, adeseori stricate,
distruse şi dezamăgitoare. Această dorinţă este şi una logică. A trăi numai pentru tine, pentru ceva care
nu este mai mare decât tine, când în jurul tău şi dincolo de tine se deschide o lume atât de mare este ca şi când
ai fi închis pe viaţă într-o carceră în mijlocul unui oraş pe care îl poţi simţi vibrând prin pereţi. Şi pentru ce
lucru mai mare, mai măreţ, mai glorios şi de o mai mare importanţă am putea trăi decât pentru proclamarea
făgăduinţei vieţii veşnice care ne-a fost dată în Isus?
„Slujitorii lui Dumnezeu, cu feţele luminate şi strălucind de consacrare sfântă, se
vor grăbi din loc în loc pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul
va fi dată avertizarea. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi
vor însoţi pe credincioşi. Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare
chiar şi foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). În felul acesta, locuitorii
pământului vor fi aduşi să ia o hotărâre" (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 612).

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

5
 În lecţia din săptămâna aceasta începem un studiu detaliat al celor trei solii
îngereşti din Apocalipsa 14 :6-12. În întreaga Scriptură, îngerii sunt descrişi ca mesageri ai lui
Dumnezeu. În cartea Apocalipsa, îngerii care zboară prin mijlocul cerului reprezintă o solie cerească de origine
divină, răspândită cu repeziciune până la marginile pământului. Acest mesaj, desigur, trebuie proclamat de
poporul lui Dumnezeu din zilele din urmă. Chiar înainte de venirea lui Isus, solia Evangheliei veşnice, în
contextul judecăţii, se răspândeşte rapid pe întreg globul. De ce este numită veşnică? De ce trebuie ca fiecare
fiinţă omenească de pe pământ să aibă oportunitatea să răspundă Evangheliei? De ce mântuirea fiecărei
persoane care trăieşte în ultimele zile ale istoriei acestui pământ depinde de răspunsul ei? Studiul din această
săptămână va răspunde acestor întrebări şi ne va oferi o înţelegere aprofundată a expresiei „Evanghelia
veşnică".
Un al doilea scop pe care şi-l propune studiul din această săptămâ nă este
îmbunătăţirea înţelegerii noastre asupra misiunii lui Hristos pentru biserica Lui din
zilele din urmă. Îngerul care zboară în mijlocul cerului cu Evanghelia veşnică proclamă acest adevăr al
sfârşitului timpului „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod" (Apocalipsa 14:6). Solia
este una vastă. Ne cheamă să-i oferim Împărăţiei lui Dumnezeu tot ce avem mai bun. Ne invită să cooperăm cu
Hristos în apelul Său final adresat omenirii. Ne cere să avem ca prioritate misiunea lui Dumnezeu de a
răscumpăra omenirea pierdută, pentru că aceasta este şi prioritatea Lui.

Apocalipsa 14 : 6. Si am vazut un alt inger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o
vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.
7. El zicea cu glas tare: "Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va
Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!"
8. Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: "A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate
neamurile din vinul maniei curviei ei!"
9. Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: "Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste
semnul ei pe frunte sau pe mana,
10. va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si
in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului.
11. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina
fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei!
12. Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus."

Comentariu

Dumnezeu pune sigiliul aprobării Sale asupra poporului Său pentru a separa
adevărul de falsitate. În vechime, în timp ce naţiunile păgâne din jurul evreilor erau politeiste şi se
închinau mai multor dumnezei, declaraţia de credinţă clară, distinctivă şi puternică a lui Israel se găsea în
Deuteronomul 6:4, cunoscută şi ca Shema.
De două ori pe zi, dimineaţa şi seara, familiile evreieşti repetau: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul
nostru este singurul Domn" (Deuteronomul 6:4).
„Ascultă, Israele!" În secolele lor de exil, rostirea acestei declaraţii le-a amintit evreilor de viziunea
spirituală şi de calea de urmat care îi unea ca popor. Intonarea Shemei le dădea, de asemenea, puterea de a
rezista diferitelor încercări de a-i determina să îşi abandoneze viziunea şi calea spirituală.
Deuteronomul 6:4 era unul dintre primele versete pe care un copil evreu din Israelul din vechime le învăţa,
de îndată ce învăţa să vorbească. În plus, mamele evreice îşi învăţau continuu copiii să cânte Shema înainte de a
merge la culcare.
Un exemplu uimitor al puterii acestui element de identitate a credinţei s-a manifestat imediat după încheierea
Celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1945. Câţiva rabini conducători au vizitat orfelinatele creş tine în căutarea
copiilor evrei. În timpul războiului, mulţi părinţi evrei din Europa şi-au trimis copiii în orfelinate creştine, pentru
a-i salva de nazişti. Speranţa acestor părinţi era că, mai târziu, după război, aveau să fie reuniţi cu copiii lor, iar
dacă ei - părinţii - nu ar fi supravieţuit, sperau că rudele rămase în viaţă sau prietenii aveau să-i găsească pe aceşti
copii şi să-i recupereze.
După război, majoritatea preoţilor şi măicuţelor care conduceau aceste orfelinate nu au vrut
să îi lase pe copiii evrei să se întoarcă la familiile lor. Aceşti administratori de instituţii
creştine spuneau adesea că nu au copii evrei în orfelinat. În timpul unei vizite, un rabin i-a
cerut preotului care se afla la conducerea unui orfelinat să îi dea voie să se întoarcă seara,
atunci când copiii se duceau la culcare. Preotul a fost cu greu de acord cu cererea acestuia .
Când rabinul s-a întors, a intrat în camera copiilor şi, în timp ce se plimba printre paturi, a
început să cânte cuvintele evreieşti din Shema. Unul câte unul, copiii au început să plângă şi

6
să strige: „Mama!" Mulţi au repetat cuvintele învăţate în copilărie. Preoţii au fost luaţi complet
prin surprindere. Nu putuseră să şteargă amintirile acestor copii despre mamele lor, care îi
puneau la culcare în fiecare noapte cu Shema pe buze. Stareţul nu a avut de ales decât să re -
cunoască faptul că se „înşelase"; astfel, aceşti copii pierduţi ai Israelului au putut să se
întoarcă „acasă", la poporul lor şi la Tora.
Aceste cuvinte care confirmau identitatea lor evreiască, „Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn",
erau întipărite în conştiinţa acestor copii, impregnate pentru totdeauna în mintea lor.

Cele trei solii îngereşti: Elementul nostru de identificare

Cele trei solii îngereşti din Apocalipsa sunt, pentru adventiştii de ziua a şaptea,
echivalentul Shemei, reprezintă elementul care ne uneşte. Ele sunt declaraţia noastră
distinctivă de credinţă. Definesc cine suntem ca popor şi descriu lumii misiunea
noastră.
Identitatea noastră profetică unică este enunţată în Apocalipsa 14:6-12 şi de aici ne
extragem entuziasmul de a proclama Evanghelia întregii lumi. Ellen G. White exprimă
această idee în felul următor: „Într-un anumit sens, adventiştii de ziua a şaptea au fost trimişi în lume ca
veghetori şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor
străluceşte lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a dat de îndeplinit o lucrare de cea mai mare
importanţă - proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti. Nu există nicio altă lucrare
de o asemenea importanţă. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenţia " (Mărturiipentru biserică,
vol. 9, p. 19).
Aceste solii sunt urgente, eterne şi universale. În centrul lor se află Evanghelia
veşnică. Ce este Evanghelia? Este vestea bună a vieţii, morţii, învierii, lucrării de Mare-
Preot şi revenirii în curând a lui Hristos. Este vestea bună că Isus ne mântuieşte de
păcat şi ne dă putere să biruim. A înţelege Evanghelia înseamnă a înţelege semnificaţia iubirii ne-
muritoare, inimaginabile, inepuizabile a lui Dumnezeu pentru noi. Evanghelia începe în inima lui Dumnezeu.
Înainte ca noi să Îl căutăm, El ne căuta pe noi. Înainte să facem un pas spre El, El ne trăgea spre Sine prin puterea
dragostei Sale. Apostolul Ioan atestă acest adevăr prin aceste cuvinte memorabile: „Şi dragostea stă nu în faptul
că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire
pentru păcatele noastre" (1 Ioan 4:10). În Romani 5, apostolul Pavel adaugă: „Dar Dumnezeu Îşi arată
dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi" (Romani 5:8).
În Evanghelie, Dumnezeu, prin Hristos, ia iniţiativa salvării noas tre. Hristos a trăit viaţa
desăvârşită pe care noi ar fi trebuit să o trăim; a murit de moartea de care noi ar fi trebuit să murim, ne-a atras la
Sine prin Duhul Sfânt şi, prin iubirea, prin harul şi prin puterea Lui ne schimbă vieţile . Prin cruce, stăpânirea
păcatului asupra vieţilor noastre este îndepărtată. Primind harul lui Dumnezeu, acceptând jertfa Lui şi crezând în
făgăduinţa vieţii veşnice, devenim fii şi fiice ale Lui.
Această solie a Evangheliei veşnice se află în centrul celor trei solii îngereşti. Aceste
mesaje ale zilelor din urmă sunt toate despre Isus. Ele ne conduc să abandonăm orice mândrie omenească şi orice
îndreptăţire de sine. Ne cer ca, pentru mântuire, să ne încredem în Isus complet. Ne conduc, prin credinţă, să
acceptăm neprihănirea Lui în locul comportamentului nostru nelegiuit. Desăvârşirea vieţii lui Hristos este a
noastră atunci când Îl primim ca Răscumpărătorul nostru crucificat. Evanghelia ne invită să venim la Isus aşa
cum suntem, dar nu ne lasă acolo. Ca răspuns la iubirea lui Isus, vom dori să trăim o viaţă duhovnicească .
Harul Lui nu doar că ne acoperă trecutul, ci lucrează şi ca principiu dinamic în viaţa
noastră, dându-ne puterea de ascultare. Apostolul Pavel prezintă clar această idee în Romani 1:5 :
„Prin [Isus Hristos] [...] am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea
credinţei."
Harul lui Dumnezeu ne învaţă că ar trebui să „trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie"
(Tit 2:12). Aceasta este vestea incredibil de bună a Evangheliei.
Când suntem mântuiţi prin harul Său, cuceriţi de dragostea Sa şi schimbaţi prin
puterea Sa, răspunsul nostru natural este să le împărtă şim şi altora ce a făcut Hristos
pentru noi. Mărturia noastră creştină este preaplinul unei inimi umplute cu dragostea
lui Dumnezeu. Când Evanghelia pătrunde în inimile noastre întărite şi murdărite de
păcat, tânjim să le spunem şi altora povestea harului Său. Înţelegerea Evangheliei
veşnice este însăşi temelia mărturiei noastre pentru lume. Evanghelia din Apocalipsa

7
14:6, care este proclamată până la marginile pă mântului, este o Evanghelie pe care
fiecare dintre noi a cunoscut-o şi a trăit-o personal, în propria viaţă.
Ideea centrală a studiului din această săptămână este înţelegerea Evangheliei,
trăirea ei şi împărtăşirea ei în contextul revenirii în curând a lui Isus.

Aplicaţie
Pentru meditaţie personală : În timpul studierii acestei lecţii, este posibil ca mulţi dintre membrii
grupei tale să îşi pună întrebări cu privire la propria mântuire. Poate că le lipseşte asigurarea că păcatele lor
sunt iertate. Poate au experimentat o durere mare în viaţă şi se întreabă: „Unde era Dumnezeu când treceam
prin valea umbrei morţii?" Sau este posibil să lupte cu un viciu ascuns sau cu o atitudine negativă pe care li se
pare că nu o pot birui.
Aminteşte-le că Evanghelia este pentru toată lumea. Acelaşi Hristos care a murit
pentru alţii a murit şi pentru ei. Iubirea Sa este pentru fie care dintre copiii Săi. La fel
sunt şi harul şi puterea Lui.
Cere cuiva să citească apoi cu voce tare acest pasaj scris de Ellen G. White: „Lui Isus
Îi face plăcere să venim la El chiar aşa cum suntem: păcătoşi, neajutoraţi, simţind că depindem de El. Noi putem
veni la El cu toată slăbiciunea noastră, cu ignoranţa şi păcătoşenia noastră, căzând la picioarele Sale plini de
căinţă. Slava Lui se manifestă tocmai prin faptul că ne cuprinde în braţele dragostei Sale, ne vindecă rănile şi ne
eliberează de orice păcat" (Calea către Hristos, p. 52). Aceasta este frumuseţea Evangheliei.
Nu trebuie să ne temem. Isus nu ţine în mână biciul vinovăţiei, pentru a ne condamna.
El stă cu braţele larg deschise, pentru a ne cuprinde cu dragostea Sa, pentru a ne
ierta, pentru a ne da putere şi pentru a ne trimite ca martori importanţi ai Săi în aceste
ultime zile, ca să dăm mărturie despre slava harului Său.

Îndeamnă-i pe membrii grupei tale să mediteze la următoarele întrebări în timpul

orei Şcolii de Sabat şi în săptămâna care le stă în faţă:

1 Am eu certitudinea mântuirii chiar acum, în acest moment? Daca da, de ce? Dacă
nu, ce mă împiedică să cred că Isus aşteaptă să îmi lege rănile şi să mă cuprindă în
braţele iubirii Sale?
2 Cum am slujit în această săptămână ca martor înaintea altora cu privire la iertarea,
mila şi dragostea lui Dumnezeu? Care sunt alte căi prin care pot împărtăşi harul Lui cu
oamenii din cercul meu de cunoştinţe?

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : Iov 8-14;

1. Cum alergau, fugeau şi treceau zilele lui Iov?
Iov 9 : 25. Zilele mele alearga mai iuti decat un alergator; fug fara sa fi vazut fericirea;
2. Care este „ţara întunericului"?
Iov 10 : 22. in tara intunericului si a umbrei mortii, in tara negurii adanci, unde domneste umbra mortii si
neoranduiala si unde lumina este ca intunericul!"
3. Cine tulbură mintea judecătorilor?
Iov 12 : 13. La Dumnezeu este intelepciunea si puterea; sfatul si priceperea ale Lui sunt.
14. Ce darama El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l inchide El, nimeni nu-l va scapa.
15. El opreste apele si totul se usuca; El le da drumul, si pustiesc pamantul.
16. El are puterea si intelepciunea; El stapaneste pe cel ce se rataceste sau rataceste pe altii.
17. El ia robi pe sfetnici si tulbura mintea judecatorilor.
4. Ce umple viaţa scurtă a omului?
Iov 14 : 1. Omul nascut din femeie are viata scurta, dar plina de necazuri.

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 19 (în continuare, până la final). Pag. 204 - 207
5. Cât de potrivit este un sfert de oră pentru rugăciunea în public?
8
 ,, Rugăciunile în public să fie scurte şi să fie caracterizate de un ton natural al vocii. – Poziţia la rugăciune
trebuie să fie perfect naturală. Rugăciunea lungă oboseşte şi nu este conformă cu Evanghelia lui Hristos. O
jumătate sau chiar un sfert de oră este întru totul prea mult. Timp de câteva minute este destul de mult pentru
a aduce cazul vostru înaintea lui Dumnezeu şi a-I spune ce doriţi, iar oamenii pot să vi se alăture în rugăciune
fără să-i obosiţi şi să le micşoraţi interesul pentru devoţiune şi rugăciune. Ei pot să fie reîmprospătaţi şi întăriţi,
în loc să fie epuizaţi. Mulţi au făcut o greşeală în exerciţiile lor religioase, rugându-se lung şi predicând lung, pe
un ton înalt, cu glas forţat, cu un efort şi un ton nenatural al vocii. – Mărturii, vol. 2, p. 617. ’’.Pag. 205-206

COMENTARII BIBLICE
Studiul 3
08 - 14 Aprilie - 2023

Evanghelia veşnică
1. Sabat după-amiază, 08 Aprilie

Lucrarea lui Dumnezeu este aceeaşi în toate timpurile, deşi sunt diferite trepte de
dezvoltare şi diferite manifestări ale puterii Sale, pentru a pu tea face faţă nevoilor
oamenilor din diferite timpuri. Începând cu prima făgăduinţă a Evangheliei, coborând prin timpurile
patriarhale şi iudaice şi ajungând până în vremurile noastre, are loc o desfăşurare progresivă a scopurilor
urmărite de Dumnezeu în planul de mântuire. Mântuitorul preînchipuit în ritualurile şi ceremoniile legii
iudaice este Acelaşi cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învăluiau fiinţa Sa divină s-au dat la o parte,
ceaţa şi umbrele au dispărut şi Isus, Răscumpărătorul lumii, Se descoperă. Acela care a proclamat Legea pe
Sinai şi care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale, este Acelaşi care a rostit Predica de pe Munte.
Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca te melie a Legii şi
Profeţilor, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise, poporului evreu:
„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu
toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta". „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"
(Deuteronomul 6:4,5; Leviticul 19:18). În ambele dispensaţiuni, este acelaşi Învăţător. Cerinţele lui Dumnezeu
sunt aceleaşi. Căci toate pornesc de la Cel „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare" (Iacov 1:17). -
Patriarhi şi profeţi, p. 373
Hristos va veni a doua oară, cu putere, ca să aducă mântuire. Ca să-i pregătească pe
oameni pentru acest eveniment, El a trimis prima, a doua şi a treia solie îngerească.
Aceşti îngeri îi reprezintă pe cei care primesc adevărul şi, plini de putere, duc lumii
vestea cea bună. - Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 7, p. 978
Acest mesaj [mesajul celor trei îngeri, întreita solie îngerească] este un mesaj de punere la probă. Primit de o
inimă onestă, se va dovedi un antidot pentru toate păcatele şi relele lumii. Eficienţa lui nu poate fi împiedicată
de condiţiile de mediu, de sărăcie, de ignoranţă sau de prejudecăţi şi nici adaptabilitatea lui la nevoile
oamenilor nu poate fi diminuată.
Proclamarea importantului mesaj evanghelic este lucrarea ucenicilor lui Hristos. Unii vor lucra într-un mod,
alţii vor prelua o altă ramură a lucrării, după cum îi cheamă şi îi conduce Domnul pe fiecare dintre ei. Nu vor
urma toţi aceeaşi metodă de lucru, dar toţi se pot uni în eforturile lor. Cuvântul Dumnezeului celui viu trebuie
proclamat în toată lumea. Evanghelia va fi dusă cu mare putere, însoţită de manifestări ale Duhului lui
Dumnezeu. Lucrătorii noştri trebuie să devină forţe vii pentru a descoperi planul avut de Dumnezeu atunci
când i-a chemat în lucrarea Sa. Cuvântul Evangheliei slăvite trebuie să fie vestit în înţelesul său divin. Noi
trebuie să exemplificăm principiile Evangheliei atât prin cuvinte pline de putere, cât şi prin fapte de bunătate şi
împreună-simţire. - The Upward Look, p. 277

2. Duminică, 09 Aprilie O carte a speranţei, plină de har

9
 Întrucât se insista asupra acestor învăţături false, au apărut deosebiri şi ochii multora au fost abătuţi ca să
nu mai privească la Isus ca la Începătorul şi Desăvârşitorul credinţei lor. Discutarea punctelor neimportante de
doctrină şi contemplarea basmelor plăcute, născocite de om, le ocupa timpul care ar fi trebuit să fie petrecut în
vestirea Evangheliei ... şi Satana părea să câştige ascendenţă asupra celor care susţineau a fi urmaşi ai lui
Hristos.
În acest timp critic din istoria bisericii, Ioan a fost condamnat să fie exilat. Niciodată mai înainte biserica nu
avusese mai multă nevoie de glasul lui ca acum. Aproape toţi foştii săi tovarăşi din slujba Evangheliei suferiseră
martiriul. Credincioşii care mai rămăseseră înfruntau o împotrivire aprinsă. După toate semnele care se
arătau, nu era prea departe ziua când vrăjmaşii bisericii lui Hristos aveau să triumfe.
Mâna Domnului se mişca însă nevăzută în întuneric. În providenţa lui Dumnezeu,
Ioan a fost aşezat acolo unde Hristos putea să-i dea o minu nată descoperire despre
Sine şi despre adevărul Lui dumnezeiesc pentru iluminarea bisericilor.
Exilându-l pe Ioan, vrăjmaşii adevărului au sperat să aducă la tăcere pe vecie glasul credinciosului martor al
lui Dumnezeu; dar, pe Patmos, ucenicul a primit o solie a cărei influenţă avea să continue să întărească biserica
până la sfârşitul vremii. - Faptele apostolilor, p. 580-590
Cartea Apocalipsa trebuie studiată în mod special ... . Fiecare educator care se
teme de Dumnezeu trebuie să caute să înţeleagă şi să prezinte cât mai bine vestea
bună pe care Mântuitorul în persoană a venit să i-o descopere slujitorului Său Ioan -
„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi
lucrurile care au să se întâmple în curând" (Apocalipsa 1:1). Nimeni nu ar trebui să se
descurajeze din pricina simbolurilor aparent mistice din această carte. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte
înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată "
(Iacov 1:5).
„Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea, căci
vremea este aproape!" (Apocalipsa 1:3).
Când în inima elevului se naşte o dragoste adevărată pentru Biblie şi începe să-şi dea seama cât de vast este
câmpul ei de cunoaştere şi cât de preţioasă este comoara ei, va dori să profite de orice oportunitate de a
cunoaşte mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. - Educaţie, p. 191
Istoria bisericii de pe pământ şi istoria bisericii răscumpărate din cer îşi au centrul
la crucea de pe Golgota. Aceasta este tema, acesta este cântecul - Hristos, totul în toate -, iar oştirea
imposibil de numărat, de mii şi de zeci de mii câte zece mii de răscumpăraţi, va înălţa imnuri de laudă. Totul se
reuneşte în această cântare a lui Moise şi a Mielului. Este un cântec nou, deoarece nu a mai fost cântat niciodată
în cer. - Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, p. 433

3. Luni, 10 Aprilie Evanghelia „veşnică"

„Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu", afirma Isus (Ioan 18:37). Fiind participant la consiliile cereşti ale
lui Dumnezeu şi locuind în veşnicele înălţimi ale Sanctuarului, toate elementele adevărului se aflau în El. El era
cu Dumnezeu. A-L prezenta în orice demers misionar pe Isus, şi pe El răstignit, înseamnă mai mult decât pot
înţelege minţile mărginite. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre;
pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi " (Isaia 53:5). „Pe Cel ce n-a
cunoscut ni-ciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El " (2
Corinteni 5:21). Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos înviat din morţi, Hristos înălţat la cer ca
Mijlocitor al nostru - aceasta este ştiinţa mântuirii pe care trebuie s-o învăţăm şi s-o prezentăm şi altora.
Aceasta trebuie să fie misiunea lucrării noastre.
Crucea lui Hristos! Învăţaţi-l şi iar învăţaţi-l pe fiecare elev despre ea! Cât de mulţi
cred ceea ce trebuie despre cruce? Cât de mulţi o au în studiu şi-i cunosc adevărata
însemnătate? Ar putea exista vreun creştin în lumea noastră fără crucea lui Hristos?
Înălţaţi crucea şi faceţi din ea temelia adevăratei educaţii! - Sfaturi pentru părinţi,
educatori şi elevi, p. 22-23
A fost pregătit un har îmbelşugat, pentru ca sufletul care crede să fie păzit de păcat,
deoarece tot cerul, cu resursele lui nemărginite, a fost pus la dispoziţia noastră. Trebuie
să scoatem apă din izvoarele mântuirii. Pentru toţi cei care cred, Domnul Hristos este sfârşitul neprihănirii
obţinute prin păzirea Legii. Noi înşine suntem păcătoşi, dar în Hristos suntem neprihăniţi. După ce ne-a făcut
neprihăniţi prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, Dumnezeu ne declară drepţi şi ne tratează ca şi cum am fi
drepţi. El ne consideră copiii Săi dragi. Domnul Hristos luptă contra puterii păcatului, iar acolo

10
unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult. „Deci, fiindcă suntem socotiţi
neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că,
prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu"
(Romani 5:1,2). - Solii alese, cartea 1, p. 394
„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după
harul care ne-a fost dat în Hristos Isus înainte de veşnicii" (2 Timotei 1:9).
Planul şi hotărârea harului au existat din veşnicie. Înainte de întemeierea
lumii, faptul ca omul să fie creat şi înzestrat cu capacitatea de a aduce la
îndeplinire voinţa divină a fost hotărât cu tărie în sfatul lui Dumnezeu. Însă căderea
omului, cu toate consecinţele ei, nu a fost un lucru necunoscut Celui Atotputernic, dar nici nu L-a oprit să-Şi
aducă la îndeplinire planul cel veşnic, pentru că Domnul a vrut să-Şi întemeieze tronul pe neprihănire.
Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început. De aceea, răscumpărarea nu a fost un plan
stabilit ulterior, ci unul hotă rât pentru veşnicie, pentru a revărsa binecuvântarea Sa nu
numai peste această lume, un fir de praf din univers, ci pentru binele tuturor lumilor
create de Dumnezeu. - Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 129 (1 mai)

4. Marţi, 11 Aprilie Istoria harului

Mesajul proclamat de îngerul care zbura prin mijlocul cerului este Evanghelia
veşnică, aceeaşi Evanghelie care a fost proclamată în Eden, când Dumnezeu i-a zis
şarpelui: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi feme ie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.
Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul" (Geneza 3:15). Aici a fost prima
făgăduinţă cu privire la un Mântuitor care va sta pe câmpul de bătălie pentru a lupta
cu Satana şi a-l birui. Domnul Hristos a venit în lumea noastră pentru a reprezen ta
caracterul lui Dumnezeu, aşa cum este prezentat de Legea Sa sfântă, deoarece Legea
Sa este o transcriere a caracterului Său. Domnul Hristos a fost atât Legea, cât şi
Evanghelia. Îngerul care proclamă Evanghelia veşnică proclamă Legea lui Dumnezeu, deoarece Evanghelia
mântuirii îi aduce pe oameni la ascultare de Lege şi, în felul acesta, caracterul lor este format după chipul divin .
- Solii alese, cartea 2, p. 106
„Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi ci cu sângele scump al lui
Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană."
Cuvântul lui Dumnezeu este marele document prin care sunt convertiţi cei
neconvertiţi, convingându-i de nevoia lor de un Salvator care să le ier te păcatele.
Planul de mântuire combină influenţele sfinte ale luminii din trecut cu cele ale
luminii prezente. Acestea sunt legate împreună prin lanţul de aur al ascultării din iubire. Când Îl primesc
pe Hristos prin credinţă şi se pleacă în supunere faţă de voia lui Dumnezeu, oamenii devin fii şi fiice ale lui
Dumnezeu. Prin puterea pe care numai Mântuitorul o poate da, ei sunt făcuţi membri ai familiei regale,
moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos.
A-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, a fi părtaş cu Domnul Hristos la umilinţa şi
suferinţele Sale înseamnă mai mult decât înţeleg mulţi oameni. Ispăşirea realizată de Domnul
Hristos este marele adevăr central în jurul căruia se strâng toate adevărurile legate de marea lucrare de
răscumpărare. Mintea omului trebuie să fie într-o strânsă legătură cu gândul lui Hristos. Această unire
sfinţeşte înţelegerea şi le dă gândurilor claritate şi forţă. - Lift Him Up, p. 229
Fiecare suflet are privilegiul de a fi un canal viu, prin care Dumnezeu să-i poată
transmite lumii comorile harului Său, bogăţiile de nepătruns ale Domnului Hristos.
Nimic nu doreşte Domnul Hristos mai mult de cât să aibă slujitori care să reprezinte
spiritul şi caracterul Său în lume. De nimic nu are nevoie lumea mai mult decât de manifestarea iubirii
Mântuitorului prin oameni. Tot cerul aşteaptă să existe canale prin care uleiul sfânt să poată fi revărsat pentru
a fi o bucurie şi o binecuvântare pentru inima oamenilor.
Domnul Hristos a pus la dispoziţie toate mijloacele necesare ca biserica Lui să fie
un trup transformat şi iluminat de Lumina lumii, plin de slava lui Emanuel. Scopul Său
este ca fiecare creştin să fie înconjurat de atmosfera spirituală a luminii şi a păcii. El
doreşte să manifestăm în viaţa noastră bucuria Sa.

11
 Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt va fi arătată prin manifestarea iu birii cereşti.
Plinătatea divină se va revărsa prin oameni consacraţi, pen tru a le fi transmisă şi
altora. - Parabolele Domnului Hristos, p. 419

5. Miercuri, 12 Aprilie În întreaga lume

Iudeii fuseseră făcuţi depozitarii adevărului sacru, dar fariseismul făcuse din ei
poporul cel mai exclusivist şi cel mai bigot dintre toate neamurile. Tot ce era legat de preoţi
şi conducători - îmbrăcămintea, obiceiurile, ceremoniile şi tradiţiile - i-a împiedicat să fie lumina lumii.
Considerau că ei înşişi, naţiunea iudaică, reprezintă lumea întreagă. Dar Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să
vestească lumii acel fel de credinţă şi de închinare care să nu depindă de vreo castă sau de vreo ţară, adică o
credinţă care să fie potrivită pentru toate popoarele, toate neamurile şi toate clasele de oameni. ...
Hristos i-a împuternicit pe ucenicii Lui să îndeplinească lucrarea pe care le-o
încredinţase, începând din Ierusalim. Ierusalimul fusese scena uimitoarei Lui
bunăvoinţe faţă de neamul omenesc. Acolo suferise, fusese lepădat şi osândit. Ţinutul
Iudeii era locul naşterii Lui. Acolo, îmbrăcat în haina umanităţii, a umblat printre
oameni şi puţini şi-au dat seama cât de aproape era cerul când Isus era printre ei. În
Ierusalim trebuia să înceapă lucrarea ucenicilor. - Hristos, Lumina lumii, p. 819-820
Toţi cei care primesc în inimă solia Evangheliei vor simţi dorinţa puternică de a o
vesti. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să le fie prezentată şi altora. Cei
care L-au primit pe Hristos îşi vor relata experienţa, descriind pas cu pas modul în
care au fost conduşi de Duhul Sfânt, foamea şi setea lor după cunoaşterea lui
Dumnezeu şi a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El, rezultatele studierii Sfintelor
Scripturi, rugăciunile, agonia sufletului lor şi cuvintele pe care li le-a adresat Domnul
Hristos: „Păcatele îţi sunt iertate." Nu este normal ca toate aceste lucruri să fie
păstrate ascunse, iar cei care sunt plini de iubirea lui Hristos nu vor proceda astfel.
În măsura în care Domnul i-a făcut deţinătorii adevărului sfânt, ei vor dori foarte mult ca şi alţii să
primească aceeaşi binecuvântare. Şi, în timp ce le prezintă altora comorile bogate ale harului lui Dumnezeu,
acest har le va fi oferit într-o măsură din ce în ce mai mare. - Parabolele Domnului Hristos, p. 125
Ultimul lucru pe care l-a făcut Hristos înainte de a pleca de pe pământ a fost să le
încredinţeze ambasadorilor Săi misiunea de a merge în toată lumea cu adevărul Său.
Ultimele cuvinte au fost rostite pentru a imprima în mintea ucenicilor gândul că lor le-
a fost încredinţat mesajul cerului pentru lume.
Dacă ne-am da seama cu cât zel a lucrat Hristos pentru a semăna seminţele Evangheliei în lume, noi, care
trăim foarte aproape de încheierea timpului de probă, ar trebui să lucrăm neobosiţi pentru a le oferi pâinea
vieţii sufletelor care pier. ...
Nu mai avem decât foarte puţin timp ca să ne pregătim pentru eterni tate. . Lumina
pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca popor, nu ne-a fost dată ca să o păstrăm numai pentru
noi. Noi trebuie să lucrăm în armonie cu marea misiune încredinţată fiecărui ucenic al
lui Hristos, de a duce lumii întregi lumina adevărului. - In Heavenly Places, p. 317

6. Joi, 13 Aprilie O mişcare misionară

Nouă ne-a fost încredinţată o mare lucrare - aceea de a proclama solia îngerului al
treilea oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui popor. Dar nu avem
decât puţini misionari. Din ţară şi din afară, primim multe apeluri urgente pentru
lucrători. Tineri, tinere şi adulţi şi, de fapt, toţi cei care se pot angaja în slujba
Domnului trebuie să se unească într-un efort de pregătire pentru întâmpinarea acestor
nevoi. . Dacă ne consacrăm trupul şi mintea în slujba lui Dumnezeu, ascul tând de
Legea Sa, El ne va da o sfântă putere morală pentru lucrarea pe care ne-am asumat-o.
- Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 209

12
 Dumnezeu îl cheamă pe fiecare membru al bisericii să intre în servi ciul Său. Adevărul
care nu este trăit şi nu este împărtăşit şi altora îşi pierde puterea dătătoare de viaţă, capacitatea de a vindeca.
Fiecare ar trebui să înveţe să lucreze şi să stea la postul său ca purtător de poveri. Fiecare persoană care se
alătură bisericii ar trebui să fie încă un lucrător care să contribuie la aducerea la îndeplinire a marelui plan de
răscumpărare. Biserica întreagă, acţionând ca unul singur, legată într-o unitate perfectă, trebuie să fie o forţă
misionară vie şi activă. ...
Este o lege a cerului aceea că, atunci când primim, trebuie să dăm şi altora. Creştinul
trebuie să fie o binecuvântare pentru alţii şi astfel este binecuvântat el însuşi. „Sufletul binefăcător va fi săturat,
şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el" (Proverbele 11:25). Aceasta nu este o simplă promisiune. Este o lege a
guvernării lui Dumnezeu, o lege prin care El a plănuit ca şuvoaiele de binecuvântare să circule continuu, să fie
păstrate în mişcare ca nişte curenţi de mare adâncime, întorcându-se mereu la sursă. În împlinirea acestei legi
stă puterea misiunii creştine. - In Heavenly Places, p. 317
„Îmi veţi fi martori" (Faptele 1:8). Aceste cuvinte ale Domnului Isus nu au pierdut
nimic din puterea lor. În aceste zile ale formalismului religios, Mântuitorul nostru are nevoie de martori
credincioşi, dar, chiar şi printre cei care se declară ambasadori ai lui Hristos, cât de puţini sunt gata să prezinte
o mărturie personală credincioasă pentru Domnul lor! Mulţi pot vorbi despre oamenii mari şi buni ai
generaţiilor trecute şi despre lucrurile pe care le-au făcut, despre curajul lor, despre suferinţele şi bucuriile lor.
Ei prezintă cu elocvenţă puterea Evangheliei care i-a făcut pe alţii în stare să se bucure când au trecut prin
lupte grele şi să stea neclintiţi în faţa ispitelor nemiloase. Dar, în timp ce sunt atât de zeloşi în a-i evidenţia pe
alţi creştini care au fost martorii lui Isus, ei înşişi par să nu aibă nicio experienţă personală, recentă şi actuală,
pe care să o relateze.
Care este experienţa voastră - a celor care pretindeţi că proclamaţi ultima solie
solemnă a harului pentru lume - în cunoaşterea adevărului şi care a fost efectul ei
asupra inimii voastre? Mărturiseşte caracterul vostru în favoarea lui Hristos? Puteţi să
vorbiţi despre influenţa înălţătoare, înnobilatoare şi sfinţitoare a adevărului lui Isus?
Ce aţi văzut şi ce aţi cunoscut voi despre puterea lui Hristos? .
Fără o credinţă vie în Domnul Hristos ca Mântuitor personal, este im posibil să faceţi
în aşa fel, încât credinţa voastră să fie simţită într-o lume a scepticismului . - Slujitorii
Evangheliei, p. 273-274

7. Vineri, 14 Aprilie
Studiu suplimentar : Asemenea lui Hristos, „Credincioşii îndreptăţiţi umblă în
lumină", p. 78 (5 martie).

13
 VESTILE MISIONARE, 15 Aprilie 2023
Sabatul 3 / trim 2. Păr roz si Dumnezeu
de Andrew McChesney
Cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar în Ucraina, o mamă a sunat-o pe directoarea unei şcoli
primare adventiste şi i-a cerut ajutorul.
„Nu înţeleg nimic legat de religie şi nu ştiu nimic despre confesiunile religioase", a început mama. „Pur şi
simplu am văzut panoul din faţa şcolii dumneavoastră, pe care scrie «Şcoală creştină», şi sunt foarte sigură că
este exact ce căutam."
Directoarea era nedumerită şi a cerut mai multe informaţii. Astfel a aflat că persoana care sunase era mama
unei fetiţe pe nume Nataşa. Mama a continuat să-i povestească directoarei că, pe perioada sarcinii cu Nataşa, se
gândise adesea că într-o zi îşi va trimite copilul la o şcoală religioasă. Această idee persistentă o cam nedumerea
inclusiv pe ea, deoarece era atee.
Când Nataşa a împlinit vârsta de mers la şcoală, mama ei a înscris-o la o şcoală privată care promitea
cultivarea creativităţii într-o atmosferă de libertate totală şi fără disciplină. Mama Nataşei a început să se
îngrijoreze atunci când, în clasa a doua, fetiţa a anunţat că vrea să-şi vopsească părul roz. În acea vară, mama
s-a temut că lipsa disciplinei ar putea afecta viitorul fiicei sale. Apoi a văzut panoul şcolii adventiste, şi-a adus
aminte de gândurile ei de când era gravidă şi şi-a spus: Vreau ca fiica mea să meargă la această şcoală.
Nataşa a început clasa a treia împreună cu alţi cinci copii, toţi din familii adventiste. Iniţial i-a fost greu să-i
prindă din urmă pe ceilalţi elevi, dar a câştigat rapid teren. Citirea Bibliei şi participarea la momentele
devoţionale de dimineaţă erau experienţe noi pentru ea. Foarte curioasă, micuţa asimila cu nerăbdare tot ce
afla despre Dumnezeu.
La câteva săptămâni după începerea anului şcolar, mama ei a sunat-o pe directoare să-i spună cât de
încântată era de schimbările care se produseseră la fiica ei. „Îi plac mult lecţiile biblice pe care le predaţi şi
îndrăgeşte această şcoală. Ne spune tot ce se petrece acolo şi ne pune să ne rugăm înainte de masă. Sunt foarte
bucuroasă că am adus-o la şcoala dumneavoastră!"
Nu demult, mama a contactat-o din nou pe directoare ca să îi ceară informaţii despre credinţa adventistă.
„Nataşa vrea să se facă adventistă şi aş vrea să ştiu ce schimbări trebuie să facem în vieţile noastre", a spus
aceasta. „Şi eu vreau să devin adventistă."
Povestea acestei familii nu s-a încheiat. „Drumul lor cu Dumnezeu abia acum începe", afirmă Ivan Riapolov,
directorul Departamentului Educaţie din cadrul Diviziei Euro-Asia, din care face parte şi Ucraina.
Vă mulţumim pentru darurile pe care le oferiţi pentru misiune, care sprijină sistemul adventist de educaţie din
întreaga lume.

14