Studiul 6 / Trim 4 / 29 Octombrie - 4 Noiembrie - 2022

Studiul 6
El a murit pentru noi
1. Sabat după-amiază, 29 Octombrie

De memorat : ,, Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ’’ (Ioan 3:14,15).

Se spune că moartea şi impozitele nu se pot evita. Dar nu e chiar aşa. Unii evită impozitele, dar nu şi
moartea. O pot amâna câţiva ani, dar, mai devreme sau mai târziu, moartea întotdeauna va veni. Şi, fiindcă
ştim că morţii - şi cei buni, şi cei răi - se duc mai întâi în acelaşi loc, speranţa noastră legată de înviere înseamnă
totul pentru noi. După cum a zis Pavel, fără această speranţă, până şi „cei ce au adormit în Hristos sunt
pierduţi" (1 Corinteni 15:18) - un fapt care ar fi de-a dreptul absurd, dacă am crede, asemenea multora, că
aceia care „au adormit în Hristos" roiesc entuziasmaţi prin cer în prezenţa lui Dumnezeu.
Aşadar, învierea lui Isus este capitală pentru credinţa noastră fiindcă în învierea Lui avem garanţia învierii
noastre. Dar înainte de a învia, Isus, bineînţeles, a trebuit să moară. Din acest motiv, în agonia Lui din
Ghetsimani, ca o anticipare a morţii Sale, El S-a rugat: „Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? «Tată,
izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!»" (Ioan 12:27). Isus
a venit ca să moară.
De înţeles: Moartea lui Hristos şi ce înseamnă ea în contextul făgăduinţei vieţii
veşnice.

2. Duminică, 30 Octombrie De la întemeierea lumii

1. Citeşte Apocalipsa 13 :8, Faptele 2 :23, 1 Petru 1 :19,20. Cum este considerat
Hristos „înjunghiat de la întemeierea lumii" (NTR)?

Apocalipsa 13 : 8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la
întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
Faptele 2 : 23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui
Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
1 Petru 1 : 19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
20. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi

Aspectul cel mai important pentru noi este că Isus a fost înjunghiat „de la întemeierea lumii". Evident,
trebuie să luăm acest lucru în sens simbolic (cartea Apocalipsa este plină de simboluri), fiindcă Isus nu a fost
răstignit decât la mii de ani de la crearea pământului. Textul vrea să spună că planul de mântuire
fusese instituit înainte de crearea lumii. Şi un loc central în acest plan avea să-l ocupe
moartea lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, pe cruce.

2. Citeşte Tit 1 :2,3. Cu cât timp în urmă a fost instituit planul de mântuire?

Tit 1 : 2. în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,
3. ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru; -

„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan
alcătuit după căderea lui Adam. [...] A fost o manifestare a prin cipiilor care din erele
eterne constituie temelia tronului lui Dumnezeu" (Ellen G. White, Hristos, Lumina
1
lumii/Viaţa luiIisus, p. 22). Acest plan le-a fost descoperit mai întâi lui Adam şi Evei în Eden (Geneza
3:15,1) şi a fost simbolizat de fiecare jertfă cu sânge din Vechiul Testament. De exemplu, când i-a pus la
încercare credinţa lui Avraam, Dumnezeu S-a îngrijit ca un berbec să fie sacrificat în locul lui Isaac (Geneza
22:11-13). Această înlocuire a simbolizat şi mai clar caracterul substitutiv al jertfei ispăşitoare a lui Isus pe
cruce. Astfel, elementul cel mai important din întregul plan de mântuire este moartea înlocuitoare a lui Isus,
simbolizată timp de veacuri de jertfele animale, fiecare jertfă fiind un simbol al morţii lui Isus pe cruce în
calitate de „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29).

E drept că sacrificarea animalelor este ceva înfiorător şi sângeros. Dar de ce tocmai

aspectul acesta revoltător şi sângeros este în esenţă lecţia care ne învaţă despre
moartea lui Isus în locul nostru şi preţul teribil al păcatului?

3. Luni, 31 Octombrie Preambulul crucii

3. Care au fost reacţiile ucenicilor când Isus le-a prevestit suferinţele şi moartea Sa?
Ce ar trebui să învăţăm din reacţiile lor despre pericolul înţelegerii greşite a
Scripturilor? Matei 16 :21-23; Matei 17 :22,23; Marcu 9 :30-32; Luca 9 :44,45; 18 :31-34

Matei 16 : 21. De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să
pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să
fie omorât şi că a treia zi are să învie.
22. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se
întâmple aşa ceva!"
23. Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: "Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci
gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor."
Matei 17 : 22. Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: "Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor.
23. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia." Ucenicii s-au întristat foarte mult.
Marcu 9 : 30. Au plecat de acolo şi au trecut prin Galileea. Isus nu voia să ştie nimeni că trece.
31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: "Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, şi a treia zi
după ce-L vor omorî, va învia."
32. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea şi se temeau să-L întrebe.
Luca 9 : 44. "Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!"
45. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau
să-L întrebe în privinţa aceasta.
Luca 18 : 31. Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: "Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris
prin proroci despre Fiul omului se va împlini.
32. Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;
33. şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia."
34. Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le
spunea Isus.

Isus s-a născut ca să moară şi a trăit ca să moară. Fiecare pas pe care îl făcea Îl
aducea mai aproape de marele Său sacrificiu ispăşitor pe cru cea Golgotei. Pe deplin
conştient de misiunea Sa, El nu a lăsat pe nimeni şi nimic să-L distragă de la misiunea
Lui. La drept vorbind, „întreaga Lui viaţă a fost un preambul al morţii Sale pe cruce"
(Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 382).
În ultimul an al misiunii Sale pe pământ, Isus le-a vorbit ucenicilor din ce în ce mai clar despre apropiata
Lui moarte. Dar ei nu păreau să poată şi să vrea să accepte realitatea afirmaţiilor Sale. Plini de idei false despre
rolul lui Mesia, ultimul lucru la care se aşteptau era ca Isus, în calitate de Mesia, să moară. Pe scurt, teologia lor
eronată i-a dus la suferinţă inutilă.
Deja lui Nicodim Isus îi spusese: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat
şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3:14,15). Când Se afla în
Cezareea, Isus le-a spus ucenicilor că trebuia „să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea
bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia
zi are să învieze" (Matei 16:21). Trecând în mod discret prin Galileea (Marcu 9:30-32) şi în timpul ultimului

2
Său drum la Ierusalim (Luca 18:31-34), Isus le-a vorbit iarăşi ucenicilor despre moartea şi învi erea Sa. Fiindcă
nu era ceea ce doreau să audă, ei nu au ascultat. Cât de uşor este să facem şi noi la fel!

Oamenii, în special cei din poporul ales al lui Dumnezeu, au avut idei greşite cu
privire la prima venire a lui Mesia. Ce idei eronate cu privire la a doua venire a lui Isus
sunt răspândite în zilele noastre?

4. Marţi, 01 Noiembrie „S-a isprăvit!"

4. Citeşte Ioan 19 :1-30. Care este mesajul crucial din afirmaţia lui Isus: „S-a isprăvit"?

Ioan 19 : 1. Atunci Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată.

2. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.
3. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau: "Plecăciune, Împăratul iudeilor!" Şi-I dădeau palme.
4. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis iudeilor: "Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El."
5. Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. "Iată Omul!", le-a zis Pilat.
6. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!"
"Luaţi-L voi şi răstigniţi-L", le-a zis Pilat, "căci eu nu găsesc nicio vină în El."
7. Iudeii i-au răspuns: "Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine
Fiul lui Dumnezeu."
8. Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică.
9. A intrat iarăşi în odaia de judecată şi a zis lui Isus: "De unde eşti Tu?" Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns.
10. Pilat I-a zis: "Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul?"
11. "N-ai avea nicio putere asupra Mea", i-a răspuns Isus, "dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă
în mâinile tale are un mai mare păcat."
12. De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar iudeii strigau: "Dacă dai drumul Omului acestuia, nu eşti prieten
cu cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului."
13. Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit
"Pardosit cu pietre", iar evreieşte: "Gabata."
14. Era ziua Pregătirii Paştilor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: "Iată Împăratul vostru!"
15. Dar ei au strigat: "Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!" "Să răstignesc pe "Împăratul vostru"?", le-a zis Pilat. Preoţii cei
mai de seamă au răspuns: "Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!"
16. Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească.
17. Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al "Căpăţânii", care în evreieşte se cheamă "Golgota".
18. Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la
mijloc.
19. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: "Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor."
20. Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era
scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.
21. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: "Nu scrie: "Împăratul iudeilor". Ci scrie că El a zis: "Eu
sunt Împăratul iudeilor."
22. "Ce am scris, am scris", a răspuns Pilat.
23. Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare
ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.
24. Şi au zis între ei: "Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie." Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească
Scriptura care zice: "Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi." Iată ce au făcut
ostaşii.
25. Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalena.
26. Când a văzut Isus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: "Femeie, iată fiul
tău!"
27. Apoi, a zis ucenicului: "Iată mama ta!" Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
28. După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: "Mi-e sete."
29. Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură.
3
30. Când a luat Isus oţetul, a zis: "S-a isprăvit!" Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.

În sfârşit sosiseră momentele hotărâtoare pentru Hristos, pentru omenire şi pentru întregul univers. În
adâncă agonie, El Se lupta cu puterile întunericului. A înfruntat treptat grădina Ghetsimani, procesele
nedrepte şi apoi a urcat încet dealul Golgotei. Îngeri răi încercau să-L doboare. În timp ce atârna pe cruce,
conducătorii preoţilor, cărturarii şi bătrânii îşi băteau joc de El. Citeşte ce spuneau, în Matei 27:42.
Putea Isus să coboare de pe cruce şi să Se salveze? Da, putea, dar nu voia. Iubirea
Lui necondiţionată pentru omenire, inclusiv pentru acei batjocoritori, nu L-a lăsat să
renunţe. „Batjocoritorii se numărau printre aceia pe care venise să-i salveze şi nu
putea să Se dea jos de pe cruce şi să Se salveze pentru că El era ţintuit pe cruce nu
de cuie, ci de dorinţa Lui de a-i salva" (Alfred Plummer, An Exegetical Commentary on
the Gospel According to S. Matthew, Elliot Stock, 1910, p. 397). Aici, în suferinţa Lui, Isus
Hristos biruia împărăţia lui Satana, chiar dacă Satana fusese acela care declanşase evenimentele ce duseseră la
cruce, inclusiv trădarea lui Iuda (Ioan 6:70; 13:2,27). „Cumva, într-un mod pe care evanghelistul
nu încearcă să-l descrie, moartea lui Isus este atât un act al lui Satana, cât şi un act
prin care Isus obţine victoria asupra lui Satana" (George E. Ladd, A Theology of the
New Testament, Lutterworth Press, 1994, p. 192).
Strigând de pe cruce „S-a isprăvit!" (Ioan 19:30), Isus a vrut să spună nu doar că agonia Lui se
sfârşise, cât mai ales că El câştigase suprema luptă cosmică împotriva lui Satana şi a
forţelor lui malefice. „Tot cerul a triumfat odată cu victoria Mântuitorului. Satana a fost
înfrânt şi şi-a dat seama că şi-a pierdut împărăţia" (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa
lui Iisus, p. 758). Este greu de imaginat uimitorul contrast: prin umilirea Sa totală, Fiul lui
Dumnezeu obţinuse - pentru noi şi pentru univers - o istorică şi glorioasă victorie.
Gândeşte-te cât de grav este păcatul dacă ispăşirea lui a necesitat moartea lui Isus.
Ce ar trebui să ne transmită acest adevăr despre cât de inutile sunt faptele noastre în
obţinerea vreunui merit înaintea lui Dumnezeu? La urma urmei, ce am putea adăuga
noi la ceea ce Isus a făcut deja?

5. Miercuri, 02 Noiembrie El a murit pentru noi

5. Ce a realizat pentru noi moartea lui Isus? Ioan 3 :14-18; Romani 6 :23

Ioan 3 : 14. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele
singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Romani 6 : 23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în
Isus Hristos, Domnul nostru.

Când Isus a ajuns la râul Iordan ca să fie botezat, Ioan Botezătorul a exclamat: „Iată
Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29). Prin aceasta, Isus era recunoscut
drept Mielul arhetipal prefigurat de toate jertfele din Vechiul Testament. Dar jertfele
animale nu puteau îndepărta păcatele (Evrei 10:4). Ele ofereau doar o iertare condiţionată, care depindea de
împlinirea jertfei viitoare a lui Hristos pe cruce. Citeşte Ioan 1 :9.

6. Citeşte Ioan 3 :16,17. Ce speranţă excepţională găseşti aici, mai ales când simţi, pe
bună dreptate, că meriţi să fii condamnat pentru ce ai făcut?

Ioan 3 : 16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în
El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

4
 Gândeşte-te la tot ce înseamnă aceste lucruri. Isus, Cel care a creat universul (Ioan
1:1-3), S-a dat pe Sine pentru fiecare dintre noi, ca jertfă pentru păcate, ca astfel noi
să nu mai fim condamnaţi pentru ceea ce meritam. Iată marea promisiune a
Evangheliei!
Isus Hristos a declarat că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3:16). Dar nu ar trebui să uităm niciodată că Isus
S-a oferit de bunăvoie pentru noi (Evrei 9:14). Luther s-a referit la cruce ca fiind „altarul pe care Isus, mistuit
de focul iubirii nemărginite care ardea în inima Lui, a adus jertfa vie şi sfântă a trupului şi sângelui Său în faţa
Tatălui, cu rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi (Evrei 5:7)" (Luther's Works, vol. 13, Concordia
Publishing House, 1956, p. 319). Hristos a murit o dată pentru totdeauna (Evrei 10:10), o singură dată (Evrei
10:12), deoarece sacrificiul Lui este suficient şi nu îşi pierde niciodată puterea. Ba, mai mult, „dacă nu s-
ar fi găsit decât un singur suflet care să accepte Evanghelia harului Său, pentru a-l
salva Hristos ar fi acceptat aceeaşi viaţă de trudă şi umilinţă şi aceeaşi moarte
înjositoare" (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 135).

Citeşte din nou Ioan 3:16, în locuind cuvintele „lumea" şi „oricine" cu numele tău.
Cum poţi învăţa permanent, mai ales când eşti ispitit, să-ţi însuşeşti această minunată
promisiune?

6. Joi, 03 Noiembrie Semnificaţia crucii

7. Citeşte 1 Corinteni 1 :18-24. Ce spune Pavel despre cruce şi cum o aşază în contrast
cu „înţelepciunea lumii"? De ce mesajul crucii este atât de important astăzi, când
predomină materialismul (ideea că întreaga realitate nu ar fi decât materie, ceea ce ar
însemna că nu există Dumnezeu, nici lumea supranaturală)?

1 Corinteni 1 : 18. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru
noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
19. Căci este scris: "Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi."
20. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu
înţelepciunea lumii acesteia?
21. Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu
a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
22. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune;
23. dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o
nebunie;
24. dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Crucea lui Hristos este punctul central al istoriei mântuirii. „Veşnicia nu va putea
niciodată cuprinde adâncimea iubirii manifestate la crucea de pe Golgota. Acolo
iubirea infinită a lui Hristos şi egoismul fără limite al lui Satana au stat faţă-n faţă"
(Stephen N. Haskell, The Cross and Its Shadow, Bible Training School, 1914). În timp ce,
în umilinţă, Isus Se oferea pe Sine ca răscumpărare pentru omenire, Satana, în egoismul lui,
Îl cufunda în suferinţă şi agonie. Hristos nu a murit de moartea naturală pe care fiecare om
trebuie să o înfrunte. El a murit de moartea a doua, astfel încât toţi aceia care Îl
acceptă să nu mai fie nevoiţi să o îndure.
Cu privire la semnificaţia crucii există câteva aspecte importante de reţinut: (1) Jertfa lui Hristos este
revelaţia supremă a dreptăţii lui Dumnezeu în privinţa păcatului (Romani 3:21-26). (2) Ea
reprezintă revelaţia supremă a iubirii lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi (Romani 5:8). (3)
Crucea constituie marea sursă de putere pentru a rupe lanţurile păcatului (Romani
6:22,23; 1 Corinteni 1:17-24). (4) Ea este singura noastră speranţă pentru viaţa veşnică

5
(Filipeni 3:9-11; Ioan 3:14-16; 1 Ioan 5:11,12). (5) Este singurul antidot la o viitoare rebeliune în
univers (Apocalipsa 7:13-17; 22:3).
Niciunul dintre aceste adevăruri esenţiale despre Golgota nu poate fi exprimat de „înţelepciunea lumii".
Dimpotrivă, predicarea crucii este o „nebunie" din perspectiva înţelepciunii lumii, care adesea nici măcar nu
recunoaşte cel mai evident adevăr care ar putea exista, şi anume faptul că, da, Creatorul există (vezi Romani
1:18-20). Înţelepciunea lumească nu-L poate recunoaşte pe Isus sau mântuirea pe care El o oferă prin moartea
Lui înlocuitoare pe cruce.

Indiferent de valoarea „înţelepciunii lumii", de ce nu ar trebui niciodată ca aceasta

să ne influenţeze convingerile despre Isus şi speranţa oferită prin cruce (1 Corinteni
1:21)?

7. Vineri, 04 Noiembrie

Studiu suplimentar : Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, capitolele 74
şi 78; Calea către Hristos, capitolul 3

„Am văzut că cerul întreg este interesat de mântuirea noastră; şi noi să fim
indiferenţi? Să fim nepăsători, ca şi când ar fi un lucru de mică importanţă dacă suntem salvaţi sau
pierduţi? Să desconsiderăm noi sacrificiul făcut pentru noi? Unii aşa au făcut. Au desconsiderat harul care le-a
fost oferit şi şi-au atras dezaprobarea lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu nu poate fi întristat la nesfârşit. Dacă
va mai fi întristat, curând Se va îndepărta. După ce Dumnezeu a făcut tot ce se putea face
pentru a-i salva pe oameni, dacă ei dovedesc, prin viaţa lor, că desconsi deră harul
oferit de Isus, moartea va fi partea lor şi va fi scump plătită. Va fi o moarte teribilă;
pentru că ei vor trebui să simtă agonia pe care a simţit-o Domnul Hristos pe cruce ca
să plătească mântuirea pe care ei au refuzat-o. Atunci îşi vor da seama ce au pierdut -
viaţa veşnică şi moştenirea nepieritoare. Marele sacrificiu făcut pentru salvarea
sufletelor demonstrează care este valoarea lor. Odată pierdut, sufletul preţios este
pentru totdeauna pierdut" (Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 124).

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

Moartea înlocuitoare a Domnului Isus este adevărul de anvergură cosmică cel mai
important. Isus Hristos este jertfa ispăşitoare, fiindcă El a murit pentru păcatele
noastre (Romani 3:25; 4:25; 1 Corinteni 15:3; Evrei 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10). Cea mai mare jertfă
adusă vreodată a fost cea când Împăratul întregului univers a venit în lumea noastră
păcătoasă, a trăit fără păcat ca om şi a murit în locul nostru. Creştinismul veritabil are
în centru răstignirea lui Hristos (1 Corinteni 2:2).
Ellen G. White afirmă elocvent acest lucru: „Sacrificiul Domnului Hristos ca jertfă de ispăşire pentru păcat
constituie marele adevăr în jurul căruia se adună toate celelalte. Pentru a fi corect înţeles şi apreciat, fiecare
adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, de la Geneza la Apocalipsa, trebuie studiat în lumina care vine de la crucea
Golgotei. Vă prezint măreţul monument al milei şi al regenerării, al mântuirii şi al răscumpă rării - Fiul lui
Dumnezeu înălţat pe cruce. Aceasta trebuie să fie baza oricărei cuvântări rostite de pastorii noştri" (Slujitorii
Evangheliei, p. 315). Ea adaugă: „Dintre toţi cei ce poartă numele de creştini, adventiştii de ziua a şaptea ar
trebui să fie cei mai remarcabili în ce priveşte înălţarea lui Hristos în faţa lumii" (Ibidem, p. 156). Moartea lui
Isus pe cruce este piatra de temelie pe care se sprijină toate învăţăturile biblice.
Isus Hristos a venit din mai multe motive: (1) ca să răscumpere omenirea - El s-a
născut ca om ca să moară pentru noi (Marcu 10:45; Ioan 3:16,17); (2) ca să ne dezvăluie
adevăratul caracter al lui Dumnezeu (Ioan 1:14; 10:28-30; 14:6-9); (3) ca să-l învingă pe
Satana şi să respingă falsele lui pretenţii (Matei 4:1-11; Ioan 12:31; 16:11; Evrei 2:14) şi (4) ca să
6
dovedească faptul că Adam ar fi putut asculta de Dumnezeu aşa cum Domnul Hristos,
în umanitatea Lui, a împlinit cu desăvârşire toată Legea şi a trăit o viaţă sfântă, fără
păcat (Psalmii 16:10; Luca 1:35; Ioan 8:46; 14:30; Faptele 2:24; 1 Corinteni 15:22,45; 1 Ioan 3:5).

Comentariu Robul care suferă

Despre Robul Domnului găsim în cartea Isaia cinci imnuri recunoscute de teologi: (1) Isaia 42:1-9; (2) Isaia
49:1-7; (3) Isaia 50:4-9; (4) Isaia 52:13 - 53:12 şi (5) Isaia 61:1-3. Aceste poeme prezintă lucrarea lui Isus
Hristos. El Şi-a început slujirea publică cu pasajul din Isaia 61:1,2, care vorbeşte despre misiunea Lui (vezi
Luca 4:16-21). Dar cea mai frumoasă şi mai elaborată expunere despre semnificaţia morţii lui Hristos din
Biblie este Isaia 53. Imnul-cheie despre Robul care suferă, ce începe în capitolul 52 şi continuă în capitolul 53,
este simetric structurat (5 strofe, fiecare a câte 3 versuri, care pot fi marcate după cum urmează):
(1) Isaia 52:13-15 - Enigma: Imnul începe cu o enigmă: acest Rob este înţelept şi foarte înălţat, pe de o parte,
dar, pe de altă parte, El este desfigurat, detestat de ceilalţi şi schimonosit.
(2) Isaia 53:1-3 - Respingerea: Aceste versete indică umilinţa absolută a Robului. El a suferit, a fost dispreţuit
şi respins şi a devenit un „om al durerii".
(3) Isaia 53:4-6 - Ispăşirea: Acest segment constituie miezul temei, exprimând motivul pentru toată suferinţa şi
moartea lui Isus. Fiindcă El „durerile noastre le-a luat asupra Lui", „suferinţele noastre le-a purtat", a fost
„străpuns pentru păcatele noastre" şi „zdrobit pentru fărădelegile noastre", iar „Domnul a făcut să cadă
asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor".
(4) Isaia 53:7-9 - Supunerea Lui: Aceste texte descriu suferinţa, procesul, moartea şi îngroparea lui Isus.
(5) Isaia 53:10-12 - Înălţarea Lui: Imnul culminează cu învierea Celui care a fost jertfa pentru vină, cu reuşita
şi victoria Lui. El îi va îndreptăţi pe mulţi pentru că „a purtat păcatele multora" şi Şi-a împărţit prada cu ei.
Moartea Lui a fost voluntară, înlocuitoare şi ispăşitoare; ulterior, rezultatele morţii
Sale triumfătoare sunt puse în dreptul credincioşilor în cadrul lucrării Lui de mijlocire
pentru ei.

Capitolul 53 din Isaia este pasajul biblic pe care îl citea eunucul etiopian. Evanghelistul Filip i-a explicat că
textul conţine vestea bună despre Isus Hristos. Urmarea a fost convertirea şi botezul etiopianului (Faptele 8:26-
39).

Hristos pe cruce - punctul central al teologiei

Paradoxal, moartea lui Isus este garanţia vieţii şi ne aduce viaţa veş nică (Ioan 3:16,17;
Romani 3:22-26; 1 Ioan 5:11,12). Nicio teorie nu poate explica pe deplin uriaşa semnificaţie a morţii lui Isus pe
cruce. Chiar dacă putem alcătui un întreg mozaic de motive ale morţii Lui, un asemenea tablou ar surprinde
doar o frântură din sensul enorm al crucii. Hristos pe cruce dezvăluie iubirea de nepătruns a lui Dumnezeu
pentru păcătoşi, dreptatea Sa, adevărul Său, splendoarea caracterului Său sfânt, imuabilitatea Legii Sale,
natura detestabilă a păcatului, caracterul sigur al modului Său de guvernare, victoria Lui asupra păcatului,
cine sunt cei implicaţi în marea luptă şi victoria definitivă a lui Isus asupra lui Satana şi a forţelor răului.
Din aceste motive, moartea lui Isus ocupă un loc decisiv şi dominant în teologia
noastră adventistă. Nimic nu poate înlocui rolul central şi importanţa supremă a morţii lui Hristos
(Romani 1:16,17; 3:22-26; 1 Corinteni 1:30; 2:2; Efeseni 4:21; Filipeni 1:21; Coloseni 1:27,28). Ce s-a întâmplat
la cruce este un act de salvare fără egal, de nereprodus, unic, irepetabil (Evrei 9:28; 10:12,14), din care derivă
toate binecuvântările mântuitoare, inclusiv lucrarea de mijlocire a lui Isus pentru noi astăzi. Nimic nu poate
îmbunătăţi sau completa crucea şi nimeni nu mai poate adăuga nimic la sacrificiul extraordinar pe care Isus l-a
făcut pentru oameni; mântuirea este completă în El (Romani 3:21-26; 1 Corinteni 1:18,23,24; 2:2; Galateni
2:16,21; Efeseni 2:4-10). Moartea ispăşitoare a lui Isus la Golgota este ca un izvor din care
ţâşnesc toate celelalte binecuvântări sau, altfel spus, ispăşirea Sa se aseamănă cu o
ghindă care conţine tot stejarul.
Fără îndoială, lucrarea de ispăşire a Domnului Hristos a fost desă vârşită. Ellen G.
White explică: „Atunci când a privit la sacrificiul Fiului Său, Dumnezeu S-a înclinat în semn de recunoaştere a
perfecţiunii lui. «Este suficient», a zis El. «Ispăşirea este desăvârşită»" (în The Review and Herald, 24 sept. 1901;
subl. ad.). „Marele nostru Preot a adus singu ra jertfă care are valoare pentru salvarea
7
noastră. Când S-a dat pe Sine pe cruce, o ispăşire perfectă a fost făcută pentru
păcatele oamenilor" (în The Signs of the Times, 28 iun. 1899).
Isus S-a făcut păcat şi blestem pentru noi (Isaia 53:3-6; 2 Corinteni 5:21; Galateni 3:13) ca noi
să putem trăi. Ceea ce a fost realizat la cruce cu aproape două mii de ani în urmă trebuie să fie acum
aplicat, actualizat şi înglobat în viaţa noastră ca să fim refăcuţi după chipul lui Dumnezeu şi să avem viaţă din
belşug (Ioan 10:10). Hristos este Mijlocitorul nostru (1 Timotei 2:6) fiindcă este Mântuitorul nostru. Mijlocirea
Lui este o continuare a acţiunii Lui salvatoare în dreptul nostru şi în acest fel aplică lucrarea Sa de la cruce în
favoarea noastră. Avem nevoie de moartea şi viaţa Lui ca să fim vii din punct de vedere
spiritual (Romani 3:24,25; 5:10). Raoul Dederen evidenţiază rolul central al morţii lui Isus: „În timp ce jertfa
pentru păcat a fost adusă o dată pentru totdeauna pe cruce (Evrei 7:27; 9:28; 10:11-14), Hristos cel înălţat la
cer face disponibile pentru noi toate beneficiile jertfei Sale ispăşitoare" („Christ: His Person and Work", în
Handbook of Seventh-day Adventist Theology, Review and Herald, 2000, p. 187).

Stabilitate cosmică
Întregul univers este în siguranţă pentru totdeauna datorită jertfei lui Hristos.
Limbajul omenesc nu este în stare să descrie măreţia şi uriaşele ei beneficii (Coloseni 1:19,20; 2:15; Efeseni
1:10; 6:12; Filipeni 2:9,10). Răzvrătirea şi păcatul nu vor mai avea loc niciodată în cer datorită sacri ficiului
suprem al lui Isus Hristos la Golgota.
Ellen G. White explică adecvat că binele întregului univers de-a lungul veacurilor depinde de lucrarea pe
care Isus a realizat-o la cruce: „Nu doar oamenii, ci şi îngerii Îi vor atribui onoare şi slavă Răscumpărătorului,
fiindcă până şi ei sunt în siguranţă doar datorită suferinţelor Fiului lui Dumnezeu. Locuitorii lumilor necăzute
sunt feriţi de apostazie prin efi cacitatea a ceea ce a avut loc la cruce. Ea [crucea] este cea care a dez văluit de
fapt amăgirile lui Satana şi i-a respins pretenţiile. Nu doar cei care sunt spălaţi în sângele lui Isus, ci şi sfinţii
îngeri sunt atraşi la El prin actul Lui suprem de oferire a propriei vieţi pentru păcatele lumii " (Manuscris
nepublicat, MS 41, 1892).
„Când Hristos a strigat: «S-a sfârşit!», lumile necăzute au fost puse la adăpost. Pentru
ele, lupta s-a dat şi victoria a fost câştigată. De atunci înainte, Satana nu avea să mai beneficieze de simpatia
universului. Argumentului adus de diavol, şi anume că lepădarea de sine era imposibilă pentru Dumnezeu şi
prin urmare pe nedrept pretinsă de la fiinţele inteligente create de El, i s-a dat un răspuns pentru totdeauna.
Pretenţiile lui Satana au fost înlăturate definitiv. Universul ceresc şi-a găsit siguranţa într-o supunere pe vecie"
(în The Review and Herald, 12 martie 1901, p. 271).
„Îngerii Îi atribuie onoare şi slavă lui Hristos, deoarece nici chiar ei nu sunt în siguranţă decât dacă privesc
la suferinţele Fiului lui Dumnezeu. Îngerii cerului sunt feriţi de apostazie prin eficacitatea a ceea ce a avut loc la
cruce. Fără cruce, ei nu ar fi mai feriţi de rău decât au fost îngerii înainte de căderea lui Satana" (în The Signs
of the Times, 30 decembrie 1889, p. 345).

Ştiinţa crucii

Ellen G. White declară: „Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii
răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească şi va fi
obiectul lor de studiu de-a lungul veacurilor ne sfârşite. Atât cei răscumpăraţi, cât şi
fiinţele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos ştiinţa şi cântecul lor" (Hristos,
Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 19, 20; vezi şi Tragedia veacurilor, p. 651, 652).
Ellen G. White ne sfătuieşte să ne însuşim ştiinţa crucii şi să le-o pre dăm şi tinerilor noştri: „Dezvăluirea
iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni se concentrează la cruce. Limba nu poate descrie semnificaţia ei deplină,
pana de scris nu o poate zugrăvi, mintea omului nu o poate cuprinde. [...] Hristos răstignit pentru
păcatele noastre, Hristos înviat, Hristos înălţat la cer - aceasta este ştiinţa mântuirii
pe care trebuie să ne-o însuşim şi să o transmitem mai departe" (Harul uimitor al lui
Dumnezeu, p. 178). „Tinerii să facă din Cuvântul lui Dumnezeu hrana minţii şi a sufletului.
Crucea lui Hristos să facă obiectul de studiu al întregii educaţii, centrul oricărei
învăţături şi al oricărui studiu" (Divina vindecare, p. 460).

Aplicaţie

8
1 Care este sensul următoarei afirmaţii a lui Ellen G. White : „Taina crucii explică toate celelalte
taine" (Tragedia veacurilor, p. 652)?
2 Dacă de-a lungul veşniciei vom studia ştiinţa mântuirii şi vom găsi mereu ceva nou de admirat şi de
care să fim uimiţi, ce ne spune acest fapt despre semnificaţia morţii lui Hristos la Golgota?
3 Pavel afirmă că pentru unii crucea este o nebunie, iar pentru alţii este o pricină de poticnire. Pentru
cei credincioşi, ea este „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 1:24). De ce crezi că Pavel
este îndreptăţit să facă o asemenea afirmaţie?

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : 2 Samuel 16 - 22;

1. Cine blestema, vântura praf şi arunca pietre împotriva lui David?

2 Samuel 16 : 5. David ajunsese pana la Bahurim. Si de acolo a iesit un om din familia si din casa lui Saul,
numit Simei, fiul lui Ghera. El inainta blestemand
6. si a aruncat cu pietre dupa David si dupa toti slujitorii imparatului David, in timp ce tot poporul si toti vitejii
stateau la dreapta si la stanga imparatului.
2. Cine i-a dat „bunul sfat" lui Absalom şi cine l-a nimicit?
2 Samuel 17 : 14. Absalom si toti oamenii lui Israel au zis: "Sfatul lui Husai, architul, este mai bun decat sfatul
lui Ahitofel." Dar Domnul hotarase sa nimiceasca bunul sfat al lui Ahitofel, ca sa aduca nenorocirea peste
Absalom.
3. Care era cea mai mare nenorocire ce i s-ar fi putut întâmpla lui David?
2 Samuel 19 : 4. Imparatul isi acoperise fata si striga in gura mare: "Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul
meu!"
5. Ioab a intrat in odaia unde era imparatul si a zis: "Tu acoperi azi de rusine fata tuturor slujitorilor tai, care au
scapat azi viata ta, a fiilor tai si a fetelor tale, a nevestelor tale si a tiitoarelor tale.
6. Tu iubesti pe cei ce te urasc si urasti pe cei ce te iubesc, caci arati azi ca pentru tine nu sunt nici capetenii, nici
slujitori; si vad acum ca, daca ar trai Absalom, si noi toti am fi murit in ziua aceasta, lucrul acesta ti-ar fi placut.
7. Scoala-te, dar, iesi si vorbeste dupa inima slujitorilor tai! Caci jur pe Domnul, ca, daca nu iesi sa te arati, nu
va ramane un om cu tine in noaptea aceasta; si aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decat toate
nenorocirile care ti s-au intamplat din tinerete pana acum."
4. Cum a fost Dumnezeu „potolit faţă de ţară"?
2 Samuel 21 : 14. Au ingropat oasele lui Saul si fiului sau Ionatan in tara lui Beniamin, la Tela, in mormantul
lui Chis, tatal lui Saul. Si au facut tot ce poruncise imparatul. Dupa aceea, Dumnezeu a fost potolit fata de tara.

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 8 (de la par. „Rugaţi-vă fără încetare"), Pag 73-79
5. Care este cea mai mare putere a creştinului?
,, Rugăciunea va fi biruitoare împotriva lui Satana. – Rugăciunea credinţei constituie cea mai mare putere a
creştinului, iar aceasta îl va învinge cu siguranţă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el insinuează că nu
avem nevoie de rugăciune. El detestă Numele lui Isus, Apărătorul nostru, iar atunci când venim stăruitor înaintea
Lui, cerând ajutor, oştirea lui Satana intră în panică. Dacă neglijăm rugăciunea, o facem spre câştigul lui, căci
atunci minunile lui mincinoase sunt primite mai uşor. – Mărturii, vol. 1, p. 296.’’.Pag. 79

9
 COMENTARII BIBLICE
Studiul 6
29 Octombrie - 04 Noiembrie - 2022

El a murit pentru noi

1. Sabat după-amiază, 29 Octombrie

Când, ca răspuns la rugăciunea sa, viaţa lui Ezechia a fost prelungită cu cincisprezece ani, împăratul,
recunoscător, I-a dat lui Dumnezeu tributul laudei pentru mila Sa cea mare. În această cântare, el spune
motivul pentru care se bucură: „Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au
pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta; ci cel viu Te laudă, ca mine astăzi " (Isaia 38:18,19).
Credinţa populară îl prezintă pe cel mort neprihănit ca fiind în ceruri, fericit şi lăudându-L pe Dumnezeu cu o
limbă nemuritoare, dar Ezechia n-a putut vedea nicio perspectivă glorioasă în moarte. În cuvintele sale este de
acord cu mărturia psalmistului: „Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine şi cine Te va lăuda în
Locuinţa morţilor?" „Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii " (Psalmii
6:5; 115:17). - Tragedia veacurilor, p. 546
Învierea lui Isus a fost o mostră, un început al învierii tuturor celor care au adormit
în El. Trupul înviat al Mântuitorului, purtarea Sa, to nul vocii, toate le erau cunoscute
urmaşilor Săi. Tot aşa se vor ridica din mormânt şi cei adormiţi în Isus. Îi vom
recunoaşte pe prietenii noştri tot aşa cum L-au recunoscut ucenicii pe Isus. Se poate
ca prietenii noştri să fi fost bolnavi, deformaţi şi desfiguraţi în timpul vieţii acesteia,
totuşi, în corpuri înviate şi proslăvite se va păstra perfect individualitatea lor şi noi
vom recunoaşte, în feţele care vor străluci de la lumina care vine de la faţa lui Isus,
chipurile celor dragi.
La revenirea Sa, toţi cei scumpi care au murit vor auzi glasul Său şi vor ieşi din mormânt pentru o viaţă
nemuritoare şi glorioasă. Aceeaşi putere care l-a ridicat pe Hristos din morţi va readuce la viaţă biserica Sa şi o
va glorifica împreună cu El, deasupra tuturor domniilor, puterilor şi oricărui nume care poate fi numit nu
numai în lumea aceasta, ci şi în lumea viitoare. - The Faith ILive By, p. 180
Singura noastră speranţă este o încredere desăvârşită în sângele Aceluia care
poate să mântuiască în mod desăvârşit pe toţi cei care vin la El. Moartea lui Hristos pe
crucea Calvarului este singura noastră speranţă în lumea aceasta şi va fi tema noastră
de gândire în lumea care va veni. O, dacă noi am putea să înţelegem valoarea ispăşirii! Dacă am
înţelege, am vorbi mai mult despre ea. Darul lui Dumnezeu în preaiubitul Său Fiu a fost expresia
unei iubiri dincolo de puterea noastră de înţelegere. Era tot ce putea face Dumnezeu pentru a
păstra dreptatea Legii Sale şi totuşi să-l salveze pe cel care a călcat-o. De ce să nu studieze omul acest
subiect al răscumpărării? Este cel mai important subiect asupra căruia poate reflecta
mintea omenească. Dacă oamenii ar contempla iubirea lui Hristos arătată la cruce,
credinţa lor în posibilitatea de a-şi însuşi meritele sân gelui Său ar fi întărită şi ei ar fi
curăţaţi şi salvaţi din păcat. - Signs of the Times, 30 decembrie 1889

2. Duminică, 30 Octombrie De la întemeierea lumii

Profeţii clare şi precise fuseseră date cu privire la venirea Celui Făgăduit. Lui Adam i s-a dat asigurarea
despre venirea Răscumpărătorului. Sentinţa rostită asupra lui Satana: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie,
între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul" (Geneza 3:15) a fost
pentru primii noştri părinţi o făgăduinţă a răscumpărării, adusă la îndeplinire prin Hristos. - Faptele
apostolilor, p. 222
Planul de mântuire fusese alcătuit mai înainte de aducerea la existenţă a pământului, căci Hristos este
„Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii" (Apocalipsa 13:8); totuşi a fost o luptă chiar pentru
10
Împăratul universului ca să-L dea pe Fiul Său să moară pentru neamul omenesc căzut. Dar „atât de mult a
iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică" (Ioan 3:16). O, taină a mântuirii! Iubirea lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a
iubit! Cine poate pricepe adâncurile acestei iubiri care „întrece orice cunoştinţă"? De-a
lungul veacurilor nesfârşite, minţi nemuritoare, căutând să înţeleagă taina acestei iubiri de nepătruns, se vor
uimi şi-L vor adora.
Dumnezeu avea să fie manifestat în Hristos, „împăcând lumea cu Sine" (2 Corinteni 5:19). Din cauza
păcatului, omul a ajuns atât de decăzut, încât era imposibil ca, prin el însuşi să ajungă din nou în armonie cu
Acela a cărui natură este bunătate şi curăţie. Dar Hristos, după ce l-a răscumpărat pe om de sub condamnarea
Legii, poate să îi dea putere divină, care să se unească cu eforturile omeneşti. Astfel, prin pocăinţă faţă de
Dumnezeu şi credinţă în Hristos, copiii lui Adam căzuţi în păcat pot deveni iarăşi „copii ai lui Dumnezeu" (1
Ioan 3:2). - Patriarhi şi profeţi, pp.63-64
Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor de profeţiile privitoare la Cel care avea să fie
adus „ca un miel pe care-l duci la măcelărie". Mesia avea să-Şi dea viaţa „ca jertfă pentru păcat". Privind prin
veacuri înainte, la scenele lucrării de ispăşire îndeplinite de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui
Dumnezeu „S-a dat pe Sine Însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, ... a purtat păcatele
multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi" (Isaia 53:7,10,12).
Mântuitorul profeţiei nu avea să vină ca un împărat pământesc, ci ca om între
oameni, pentru a trăi o viaţă de sărăcie şi umilinţă şi, în cele din urmă, avea să fie
dispreţuit, lepădat şi omorât. Mântuitorul profetizat în Scripturile Vechiului Testament avea să Se dea
pe Sine ca jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerinţele Legii care fusese călcată.
În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, şi moartea Sa pe cruce să dea sens
şi însemnătate întregului sistem religios iudaic. - Faptele apostolilor, p. 227

3. Luni, 31 Octombrie Preambulul crucii

Când le spusese că avea să moară şi să învie, Isus căutase să-i atragă într-o discuţie cu privire la marea
încercare a credinţei care le stătea înainte. Dacă ar fi fost gata să primească ce dorea El să le descopere, ar fi
fost scutiţi de durere amară şi de disperare. Cuvintele Lui le-ar fi adus mângâiere în ceasul întristării şi
descurajării. Dar, deşi vorbise atât de lămurit despre ceea ce Îl aştepta, faptul că amintise că va merge curând
în Ierusalim le aprinsese iarăşi speranţa că împărăţia era pe punctul de a fi întemeiată. Lucrul acesta dusese la
cearta cu privire la cine va ocupa cele mai înalte funcţii. .
Mântuitorul i-a adunat pe ucenici în jurul Său şi le-a spus: „Dacă vrea cineva să fie
cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor!" Aceste cuvinte
erau atât de solemne şi de impresionante, dar ucenicii erau departe de a le înţelege. Ei nu puteau să vadă ce
înţelegea Hristos. Nu înţelegeau natura Împărăţiei lui Hristos şi această neştiinţă era cauza aparentă a
certurilor lor. ...
Foarte duios, dar cu multă solemnitate, Isus a încercat să îndrepte răul. El a arătat care este principiul care
stăpâneşte în cer şi în ce constă adevărata mărire, aşa cum este apreciată după etalonul curţilor de sus. Cei care
erau mânaţi de îngâmfare şi dorinţă de înălţare de sine se gândeau mai mult la ei şi la răsplata pe
care urmau să o primească decât la modul în care ar fi trebuit să-I întoarcă lui Dumnezeu darurile pe care le
primiseră. Ei nu puteau să aibă loc în Împărăţia cerurilor, deoarece erau asemenea celor din rândurile lui
Satana. - Hristos, Lumina lumii, pp.435-436
Apostolul a purtat mintea fraţilor corinteni înainte, spre triumful dimineţii învierii, când vor fi sculaţi la
viaţă toţi sfinţii care au adormit pentru ca, de atunci încolo, să trăiască în veşnicie cu Domnul. „Iată", afirmă
apostolul, „vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la
cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. ...
«Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?»..."
În felul acesta, în modul cel mai hotărât şi mai izbitor, apostolul s-a străduit să îndrepte ideile rătăcite şi
primejdioase şi practicile care predominau în biserica din Corint. El a vorbit deschis, totuşi cu iubire pentru
suflete. În avertizările şi mustrările sale a strălucit asupra lor lumina de la tronul lui Dumnezeu, pentru a
dezvălui păcatele ascunse care le mânjeau viaţa. - Faptele apostolilor, pp. 320-321

4. Marţi, 01 Noiembrie „S-a isprăvit!"

Îngerii priviseră agonia iubitului lor Comandant până când nu mai su portaseră şi îşi
acoperiseră feţele. Soarele refuzase să privească asupra acelei scene groaznice. Isus
11
a strigat cu glas tare, umplând de groază inimile ucigaşilor Lui: „S-a isprăvit!" Atunci,
perdeaua templului s-a sfâşiat de sus până jos, pământul s-a zguduit şi stâncile s-au sfărâmat. Un mare
întuneric s-a lăsat pe faţa pământului. Când Isus a murit, părea că ultima speranţă a ucenicilor fusese
spulberată. Mulţi dintre urmaşii Lui fuseseră martori la scena suferinţelor şi a morţii Sale, şi cupa tristeţii lor
era plină.
Satana nu a mai jubilat atunci aşa cum o făcuse înainte. Nădăjduise să împiedice planul de mântuire, dar
acesta avea temelii tari. Şi acum, prin moartea lui Hristos, ştia că el însuşi va trebui să moară la sfârşit şi împă-
răţia lui avea să-I fie dată lui Isus. S-a sfătuit cu îngerii lui. El nu reuşise să facă nimic împotriva Fiului lui
Dumnezeu şi acum ei erau nevoiţi să-şi sporească eforturile şi, cu toată puterea şi măiestria lor, să se îndrepte
asupra urmaşilor Lui. Trebuiau să-i oprească pe toţi cei pe care-i puteau împiedica să primească mântuirea
cumpărată pentru ei de Isus. Făcând aşa, Satana putea lucra încă împotriva stăpânirii lui Dumnezeu. De ase -
menea, avea să fie în interesul lui să-i oprească pe cât mai mulţi să vină la Isus. Căci păcatele celor care sunt
răscumpăraţi prin sângele lui Hristos se vor întoarce în cele din urmă asupra lui Satana, cel care le-a adus, şi va
trebui să suporte pedeapsa pentru ele, în timp ce aceia care nu acceptă mântuirea prin Isus vor suferi ei înşişi
pedeapsa pentru propriile păcate. - Scrieri timpurii, pp. 177-178
Moise şi Aaron trebuiau să moară fără să intre în Canaan, supunându-se aceleiaşi
pedepse care căzuse asupra celor aflaţi în poziţii mai umile. Ei s-au plecat în
supunere, deşi cu un chin sufletesc de nedescris, dar dragostea lor pentru Dumnezeu
şi încrederea lor în El au rămas ne clintite. Exemplul lor este o lecţie pe care mulţi o
trec cu vederea fără să înveţe din ea ceea ce ar trebui. Păcatul nu pare păcătos.
Înălţarea de sine nu li se pare gravă.
Dar foarte puţini îşi dau seama de caracterul păcătos al păcatului. Ei se amăgesc cu gândul că
Dumnezeu este prea bun ca să-l pedepsească pe păcătos. Cazurile lui Moise, lui Aaron, lui David şi
ale multor altora arată că nu ne aflăm în siguranţă atunci când păcătuim, fie în cuvânt,
fie în gând, fie în faptă. Dumnezeu este o Fiinţă cu o dragoste şi o compasiune infinite. În cuvântarea de
rămas-bun adresată copiilor lui Israel, Moise a spus: „Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un
Dumnezeu gelos." Mişcătoarea rugăminte înălţată de Moise, de a i se acorda privilegiul să intre în Canaan, a
fost refuzată categoric. Păcatul de la Cades fusese public şi evident şi, cu cât poziţia păcătosului era mai înaltă,
cu cât omul era mai renumit, cu atât mai fermă era porunca şi cu atât mai sigură, pedeapsa. - Mărturii, vol. 4,
pp. 369-370

5. Miercuri, 02 Noiembrie El a murit pentru noi

Hristos pe cruce nu doar îi conduce pe oameni la pocăinţă faţă de Dumnezeu pentru

călcarea Legii lui Hristos - pentru că, pe aceia pe care îi iartă, Dumnezeu îi face mai
întâi să se pocăiască -, ci Hristos a satisfăcut dreptatea, El s-a oferit pe Sine ca
ispăşire. Sângele Său care a curs pentru noi şi trupul Său zdrobit satisfac cerinţele legii călcate şi, astfel El
construieşte podul peste prăpastia creată de păcat. El a suferit în trup, pentru ca trupul Său străpuns şi zdrobit
să îl poată acoperi pe păcătosul fără apărare. Victoria câştigată la moartea Sa pe Calvar a pus
capăt pentru totdeauna puterii acuzatoare a lui Satana înaintea universului şi a adus
la tăcere acuzaţiile acestuia că pentru Dumnezeu jertfirea de sine era cu neputinţă şi,
prin urmare nu era ceva important pentru familia omenească.
Toţi cei care vor pot ajunge biruitori. Să ne dăm toate silinţele să atingem standardul care a fost
pus în faţa noastră. Hristos ne cunoaşte slăbiciunea şi putem merge la El în fiecare zi
pentru ajutor. Nu este nevoie să primim putere cu o lună înainte. Noi trebuie să biruim zi de zi. -
Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 7, p. 974
Domnul Hristos a trăit, a suferit şi a murit pentru răscumpărarea noastră. El a devenit
„om al durerii", pentru ca noi să putem avea parte de bucuria veşnică. Domnul Dumnezeu a îngăduit ca Fiul
Său iubit, plin de har şi adevăr, să vină dintr-o lume de nedescrisă slavă într-o lume mânjită şi poluată de păcat
şi întunecată de umbra morţii şi blestemului. El I-a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale şi adorarea
îngerilor spre a suferi ruşinea, insulta, umilinţa, ura şi moartea. .

12
 Fiul fără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Sa povara păcatului. El, care era una cu
Dumnezeu Tatăl, a ajuns să simtă în sufletul Său teribila despărţire pe care păcatul o aduce între Dumnezeu şi
om. Acest fapt a smuls de pe buzele Sale strigătul plin de durere: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce
M-ai părăsit?" (Matei 27:46). Povara zdrobitoare a păcatului, conştienţa teribilei lui grozăvii şi a despărţirii
păcătosului de Dumnezeu - acestea au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu.
Dar acest mare sacrificiu n-a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire faţă de
păcătos şi nici pentru a-L determina să fie binevoitor a-l mântui. O, nu! „ Fiindcă atât de
mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu " (Ioan 3, 16). Tatăl nu ne
iubeşte ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus această jertfă
pentru că ne iubeşte.
Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-Şi reverse asupra unei lumi
căzute în păcat nemărginita Sa iubire. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine" (2
Corinteni 5, 19). Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsimani,
în moartea ispăşitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit preţul
mântuirii noastre. - Calea către Hristos, p. 13

6. Joi, 03 Noiembrie Semnificaţia crucii

Purtând pedeapsa păcatului, mergând El Însuşi în mormânt, Hristos a luminat
mormântul pentru toţi cei care mor în credinţă. Dumnezeu, în trup omenesc, a adus la lumină
viaţa şi nemurirea prin Evanghelie. Murind, Hristos a asigurat viaţa veşnică pentru toţi cei care cred în El.
Murind, El l-a condamnat pe iniţiatorul păcatului şi al necredinţei să sufere pedeapsa păcatului - moartea
veşnică.
Posesorul şi dătătorul vieţii veşnice, Hristos, era singurul care putea să învingă
moartea. El este Răscumpărătorul nostru. - Mărturii, vol. 6, pp. 230-231
În cea dintâi manifestare a nemulţumirii sale, Satana a fost foarte viclean. El a pretins că nu vrea altceva
decât să aducă o stare de lucruri mai bună, un anumit progres. El a îndepărtat perechea sfântă de Dumnezeu,
sugerându-le celor doi să nu se mai supună poruncilor Lui în acelaşi punct în care mii sunt ispitiţi şi astăzi şi
cad: imaginaţia lor deşartă. Adevărata cunoaştere este de origine divină. Satana a strecurat în mintea primilor
noştri părinţi dorinţa după o cunoaştere speculativă, prin care le-a spus că aveau să se dezvolte, să atingă o
stare mult superioară, dar, pentru a obţine acest progres, trebuiau să adopte o cale contrară voii sfinte a lui
Dumnezeu, deoarece, spunea el, Dumnezeu nu voia să-i conducă spre culmile cele mai înalte. Nu era planul lui
Dumnezeu ca ei să obţină cunoştinţa care îşi avea temelia în neascultare. Prin ispitele lui, Satana deschide şi
înaintea lumii de astăzi acest domeniu vast, în care a căutat să-i conducă pe Adam şi pe Eva. - Mărturii, vol. 5,
p. 502
„«Dacă poţi!» ... Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede" (Marcu 9:23). Credinţa ne uneşte cu
cerul şi ne ajută să ne împotrivim puterilor întunericului. Prin Hristos, Dumnezeu oferă putere
şi creează posibilităţi pentru a transforma orice trăsătură rea şi pentru a respinge orice ispită, oricât de
atrăgătoare. Dar mulţi au impresia că le lipseşte credinţa şi de aceea rămân departe de Hristos. Aceste suflete,
în nevrednicia lor deznădăjduită, să se prindă de harul Mântuitorului lor iubitor. Nu vă uitaţi la voi înşivă, ci la
Hristos! Acela care i-a vindecat pe bolnavi şi a alungat demonii când a fost pe pământ este încă acelaşi puternic
Răscumpărător.
Atunci, prindeţi-vă de făgăduinţele Sale, care sunt asemenea unor frunze din pomul vieţii: „Pe cel care vine
la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37). Când veniţi la El, să credeţi că vă primeşte, căci a promis. Nu veţi
pieri dacă faceţi lucrul acesta. Niciodată! ...
„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a
murit pentru noi" (Romani 5:8).
Şi „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat
nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună
cu El, toate lucrurile?" (Romani 8:31,32). -Divina vindecare, pp. 65-66

7. Vineri, 04 Noiembrie Studiu suplimentar

Calea către Hristos, capitolul 3, „Pocăinţa".

13
 REZUMAT / STUDIUL 6 / TRIM 4 / 2022 – El a
murit pentru noi
A Mielul lui Dumnezeu:
 Pregătit.
— Biblia îl prezintă pe Isus ca fiind jertfit, sau înjunghiat, „de la întemeierea lumii” (Apoc. 13:8).
Aceasta nu înseamnă că Isus a murit când a fost creată lumea, ci mai degrabă că, după cum
spune Petru, el a fost „destinat” să se ofere ca jertfă înainte ca omul să păcătuiască (1 Petru
1:20).
— Așa cum mielul de Paște a fost luat din turmă și pus deoparte pe 10 pentru a fi jertfit pe 14,
Isus a fost pregătit de la început pentru momentul în care trebuia să fie jertfit.
— Datorită acestei pregătiri anticipate, Dumnezeu a putut să prezinte elementele mântuirii prin
sistemul jertfelor, oferind astfel speranță și mântuire chiar înainte ca jertfa lui Isus de pe
cruce să fie desăvârșită.
 Anunțat.
— Isus și-a anunțat prima dată moartea pe cruce în timpul unei conversații private cu Nicodim
(Ioan 3:14-15).
— Mai târziu, în timpul ultimului său an de slujire, le-a spus de trei ori ucenicilor săi că EI trebuie
să moară: Matei 16:21-23; Marcu 9:30-32; Luca 18:31-34.
— Anunțul lui Isus s-a ciocnit frontal cu conceptul lor despre un Mesia triumfător și i-a
împiedicat să înțeleagă ceea ce li se anunță: că trebuia să moară pentru a salva omenirea.
 Jertfit.
— Drumul spre cruce a fost presărat cu umilință și agonie, iar Isus le-a îndurat de bunăvoie
(Filipeni 2:8).
— După ce i-a inspirat pe oameni să-l răstignească pe Mântuitorul, Satana i-a instigat să-l
ispitească să coboare de pe cruce pentru a Se salva(Matei 27:42).
— Ar fi putut Isus să coboare de pe cruce și să Se salveze? Da. Dar el știa că salvarea Sa ar fi
însemnat căderea omenirii. A hotărât să moară pentru a-i salva chiar și pe cei care îi cereau
(fără să știe) să nu-i salveze.
— Cu cuvintele „s-a sfârșit”, Isus a anunțat biruința asupra răului și a păcatului.
B Semnificația Jertfei Sale:
 A murit pentru mine.
— Niciunul dintre milioanele de animale sacrificate pentru păcate de la Adam și Eva până în 14
Nisan, 27 d.Hr. nu putea îndepărta păcatul (Evrei 10:1-4).
— Moartea Lui a fost unică și irepetabilă. Suficientă pentru a ierta orice păcat, atât pe cele care
au fost săvârșite înainte de ea, cât și pe cele care au fost săvârșite după (Evr. 9:24-28).
 Puterea crucii.
— În ce constă puterea crucii?
(1) Este revelația supremă a dreptății lui Dumnezeu împotriva păcatului (Rom 3:21-26)
(2) Este revelația supremă a iubirii lui Dumnezeu pentru păcătoși (Romani 5:8)
(3) Este marea sursă de putere pentru a rupe lanțurile păcatului (Romani 6:22-23)
(4) Este singura noastră speranță de viață veșnică (1 Ioan 5:11-12)
(5) Este singurul antidot împotriva unei viitoare rebeliuni în Univers (Apoc. 7:13-17)

14
VESTILE MISIONARE, 05 Noiembrie 2022
6. Întorcând si celălalt obraz
de Rick McEdward
Omar, un student de la o universitate din Orientul Mijlociu, avea nevoie disperată de un loc de muncă, dar
nu era dispus să facă absolut orice pentru a se angaja. În timpul unui interviu de angajare, acesta i-a spus în
mod deschis reprezentantului companiei că nu poate lucra sâmbăta pentru că aceasta este ziua sfântă.
Reprezentantul companiei nici nu a clipit.
- Este în regulă, a răspuns el. Nu avem nevoie de tine.
Era adevărat. Şomajul naţional era atât de mare încât compania chiar nu avea nevoie de Omar. Mulţi
oameni îşi căutau de lucru şi era uşor să găsească pe cineva dispus să lucreze sâmbăta.
Omar a părăsit cu tristeţe biroul companiei. El se convertise de curând şi cu doar câteva zile în urmă îşi
consacrase viaţa lui Hristos. Participase la activităţile credincioşilor timp de şase ani şi cercetase Biblia înainte
de a lua o decizie. După respingerea de la acel interviu, a cumpărat un cărucior cu trei roţi plănuind să câştige
bani vânzând simit, o pâine rotundă acoperită cu seminţe de susan.
Prietenii lui Omar care păzeau Sabatul au fost mişcaţi de hotărârea lui de a-I rămâne credincios lui Isus şi
au început să se roage pentru el.
Câteva zile mai târziu, Omar a anunţat entuziasmat că acea companie l-a sunat înapoi şi i-a oferit slujba cu
sâmbăta liberă. Era atât de încântat încât a hotărât să găsească măcar o persoană pe zi pentru a-i povesti
despre Hristos.
După câteva zile, savurând o băutură la o cafenea locală, el şi un bărbat în vârstă au început să vorbească
despre religie. Omar şi-a împărtăşit experienţa, drumul schimbării de la cartea sfântă tradiţională a familiei
sale la Biblie şi pacea incredibilă pe care a găsit-o.
Pe când Omar părăsea cafeneaua, un bărbat de la o masă din apropiere, care auzise conversaţia, l-a urmat.
„Nu pot să cred că ai putut spune astfel de lucruri!" a strigat bărbatul. „Ţie nu îţi este ruşine? Ai crescut în
ţara asta şi ştii bine cum stau lucrurile!" Bărbatul a început să-l bată pe Omar cu pumnii. Mai târziu în acea zi,
un prieten care păzea Sabatul l-a sunat video pe Omar, care avea un ochi umflat şi mare, dar un şi mai mare
zâmbet de bucurie.
- Puteai chema poliţia! a spus prietenul.
- Da, i-a spus Omar. Dar mi-am amintit că Isus ne spune să întoarcem şi celălalt obraz.
„Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui ce vă
face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt" (Matei 5:38-39).
Această poveste despre misiune ilustrează Obiectivul misionar nr. 2 din planul strategic „Voi merge" al Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea: „Pentru a întări şi a diversifica acţiunile adventiste... în Fereastra 10/40, ... şi între
religiile necreştine";
Aflaţi mai multe pe IWillGo2020.org. Omar este un pseudonim.

15