Studiul 7 / Trim 4 / 05 - 11 Noiembrie - 2022

Studiul 7
Victoria lui Isus asupra morţii
1. Sabat după-amiază, 05 Noiembrie

De memorat: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a
zis: "Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.
Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. »" (Apocalipsa 1:17,18).
Punctul central al credinţei creştine este învierea lui Isus. Pavel a evidenţiat foarte bine
acest lucru când a scris: „Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi, dacă n-a înviat Hristos,
credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în
Hristos sunt pierduţi" (1 Corinteni 15:16-18). Vom analiza în detaliu acest aspect săptămâna viitoare. Aşadar,
oricât ar accentua Pavel moartea lui Hristos şi oricâtă importanţă ar avea -„n-am avut de gând să ştiu între voi
altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit" (1 Corinteni 2:2) -, ea nu ne este de niciun folos fără înviere. Da,
învierea lui Isus este de o importanţă crucială, atât pentru întreaga credinţă creştină, cât şi pentru planul de
mântuire. Dar ar fi greu de înţeles de ce învierea lui Isus şi odată cu ea şi învierea noastră sunt atât de
importante, dacă - aşa cum cred mulţi - cei morţi în Hristos s-ar desfăta deja în bucuria raiului ceresc, fiind
„plecaţi acasă la Domnul".
De înţeles: Importanţa învierii lui Isus şi toate dovezile convingătoare pe care El ni le-a
dat ca să credem în ea.

2. Duminică, 06 Noiembrie Un mormânt sigilat

Misiunea lui Isus părea că se sfârşise şi eşuase odată cu moartea Lui pe cruce. Satana reuşise să-l instige pe
Iuda să-L trădeze pe Mântuitorul (Luca 22:3,4; Ioan 13:26,27) şi pe conducătorii preoţilor şi pe bătrâni să
ceară moartea lui Isus (Matei 26:59; 27:20). După ce Isus a fost arestat, „ toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit"
(Matei 26:56), iar Petru L-a renegat de trei ori (Matei 26:69-75). Acum, Isus zăcea într-un mormânt săpat într-
o stâncă, cu o piatră mare sigilată la intrare, era păzit de gărzi romane (Matei 27:57-66) şi supravegheat de
puteri demonice nevăzute. „Dacă ar fi putut, el [Satana] L-ar fi ţinut pe Hristos încuiat în mormânt" (Ellen G.
White, Manuscript Releases, vol. 12, p. 412). În timpul misiunii Sale pe pământ, Domnul Hristos prezisese nu
doar moartea Sa pe cruce, ci şi învierea Lui. Folosind limbajul oriental, care este incluziv - un segment dintr-o
zi este calculat ca zi întreagă -, Isus a menţionat că, „după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele
chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului" (Matei 12:39,40). În alte ocazii,
Isus a scos în evidenţă că avea să fie omorât, dar în a treia zi urma să învie (Matei 16:21; 17:22,23; 20:17-19).
Conducătorii preoţilor şi fariseii erau conştienţi de aceste afirmaţii şi au luat măsuri prin care sperau să
împiedice învierea Lui.

1. Citeşte Matei 27 :62-66. În ce fel aceste acţiuni au contribuit mai târziu la înmulţirea
dovezilor despre învierea lui Isus?

Matei 27 : 62. A doua zi, care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la
Pilat
63. şi i-au zis: "Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: "După trei zile
voi învia."
64. Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea
să-I fure trupul şi să spună norodului: "A înviat din morţi!" Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea
decât cea dintâi."
65. Pilat le-a zis: "Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi."
66. Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă."

Toate măsurile de siguranţă luate pentru a-L ţine pe Isus încuiat în mormânt nu au
făcut decât ca biruinţa Lui asupra morţii şi oştirilor rău lui să fie şi mai vizibilă . De

1
asemenea, aceşti bărbaţi cu siguranţă auziseră de minunile lui Isus, iar pe unele le şi văzuseră. Şi cu toate
acestea să creadă ei că o gardă lângă mormânt avea să-L împiedice să învie pe Acela care a putut face atât de
multe minuni? Apoi, pentru ce să îşi dorească o strajă la mormânt? În caz că ucenicii ar fi vrut să fure corpul
ca apoi să pretindă că Isus înviase? Dacă oamenii ar fi întrebat: „Bine, atunci unde este Isus cel înviat?"
ucenicii ar fi putut spune: „Doar credeţi-ne pe cuvânt!"?
Acţiunile preoţilor conducători au dovedit cât de frică le era de Isus, chiar şi după ce El murise. Până la
urmă poate că, în străfundul inimii lor, ei se temeau că Isus chiar putea să învie.

3. Luni, 07 Noiembrie „A înviat!"

Biruinţa lui Isus asupra lui Satana şi a puterilor răului a fost asigu rată pe cruce şi
confirmată de mormântul gol. „Când Isus a fost pus în mormânt, Satana a triumfat. El
îndrăznea să creadă că Mântuitorul nu-Şi va mai relua viaţa. [...] S-a înfuriat grozav
când îngerii lui au fugit la apropierea trimisului ceresc. Când L-a văzut pe Hristos
ridicându-Se în triumf, şi-a dat seama că împărăţia lui va avea sfârşit şi că el va trebui
să moară în cele din urmă" (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p.
782). Deşi omul-Isus a murit, Dumnezeul-Isus nu a murit. În divinitatea Lui, Hristos
deţinea puterea de a rupe legăturile morţii.

2. Citeşte Matei 28 :1-6; Ioan 10 :17,18; Romani 8 :11. Cine s-a implicat direct în
învierea lui Isus?

Matei 28 : 1. La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria
Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a
prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
3. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
5. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: "Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit.
6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;
Ioan 10 : 17. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este
porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu."
Romani 8 : 11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos
Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

În timpul misiunii Lui în Samaria-Pereea, Isus a afirmat că El avea puterea să-Şi dea viaţa şi să o ia iarăşi
(Ioan 10:17,18). Martei i-a spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa" (Ioan 11:25). În alte pasaje învierea Sa apare ca un
act al lui Dumnezeu (Faptele 2:24; Romani 8:11; Galateni 1:1; Evrei 13:20). Chiar şi un înger puternic al
Domnului a fost implicat în gloriosul eveniment (Matei 28:1,2).
În paralel, Matei 28:11-15 arată eforturile inutile şi absurde ale conducătorilor şi preoţilor de a continua
lupta împotriva lui Isus. Garda romană le-a spus acestora „toate cele întâmplate" (Matei 28:11). Se subînţelege
că soldaţii de pază au văzut momentul învierii. Ce altceva pot însemna cuvintele lor? Că un înger ar fi venit din
cer, ar fi dat piatra la o parte, s-a aşezat pe ea, gărzile au leşinat, iar când şi-au revenit mormân tul era gol? În
timp ce soldaţii romani erau inconştienţi, cine ar fi putut lua corpul lui Isus? Îngerul? Sau poate ucenicii? Sau
altcineva l-ar fi putut fura? Orice s-ar fi întâmplat, era evident că trupul lui Isus dispăruse.
Venirea unui înger din cer, leşinul de frică al bărbaţilor şi mormântul gol aveau să fie destul de năucitoare
pentru conducătorii religioşi. Faptul că le-„au dat ostaşilor mulţi bani" (Matei 28:12) pentru a le cumpăra
tăcerea înseamnă că, orice le-ar fi spus soldaţii, preoţii au fost tulburaţi profund. Şi bineînţeles că nu le-au spus
altceva decât despre învierea lui Isus.

Unii iau în derâdere că primii care L-au văzut pe Isus înviat au fost nişte romani. De
ce? În ce fel acest adevăr este simbolic pentru ce urma să se întâmple, şi anume
Evanghelia predicată şi neevreilor?

4. Marţi, 08 Noiembrie Mulţi au înviat odată cu El

2
3. Citeşte Matei 27 :51-53. Ce aflăm din acest extraordinar pasaj despre învierea lui
Isus şi ce a adus ea?

Matei 27 : 51. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a
cutremurat, stâncile s-au despicat,
52. mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
53. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

Un cutremur a marcat moartea lui Isus (Matei 27:50,51) şi un altul I-a marcat învierea (Matei 28:2). În clipa
când Isus a murit, „pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri
ale sfinţilor care muriseră au înviat. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-
au arătat multora" (Matei 27:51-53). Aceşti sfinţi au fost înviaţi şi proslăviţi ca martori ai învierii lui Isus şi de
asemenea ca exemple (prototipuri) ale celor ce vor învia la învierea finală. Astfel, imediat după învierea lui Isus,
mulţi din poporul evreu au primit dovezi grăitoare ca să creadă în învierea Domnului şi să-L accepte ca
Mântuitor al lor, ceea ce mulţi au şi făcut, inclusiv numeroşi preoţi (vezi Faptele 6:7).
„În timpul lucrării Sale, Isus readusese morţii la viaţă. Înviase pe fiul văduvei din
Nain, pe fiica unui conducător şi pe Lazăr. Dar aceştia nu erau îmbrăcaţi în nemurire.
După înviere, au fost încă supuşi morţii. Dar aceia care au ieşit din mormânt la
învierea lui Hristos au fost înviaţi pentru viaţa veşnică. Ei s-au înălţat cu El, ca trofee
ale biruinţei Sale asupra morţii şi mormântului . [...] Aceştia au mers în cetate şi s-au
arătat multora, spunând: «Hristos a înviat din morţi şi noi am înviat cu El.» În felul
acesta, a fost imortalizat adevărul sfânt al învierii" (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa
lui Iisus, p. 786).
Omeneşte vorbind, conducătorii preoţilor erau în avantaj în multe privinţe. Ei deţineau puterea religioasă şi
au putut convinge până şi autorităţile romane şi mulţimea să-i susţină în intrigile lor. Dar au uitat că „Cel
Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!" (Daniel 4:32). Minciunile lor au fost
contrazise de existenţa acelor sfinţi înviaţi.

Indiferent cât de mult se pot înrăutăţi lucrurile în prezent, de ce ne putem încrede în

victoria supremă a lui Dumnezeu pentru noi, în timp ce ne luptăm încă în această lume
căzută?

5. Miercuri, 09 Noiembrie Martori ai lui Hristos cel înviat

4. Citeşte Ioan 20 :11-29; 1 Corinteni 15 :5-8. Cum au reacţionat ucenicii când L-au
întâlnit prima dată pe Isus cel înviat?

Ioan 20 : 11. Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.
13. "Femeie", i-au zis ei, "pentru ce plângi?" Ea le-a răspuns: "Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde
L-au pus."
14. După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.
15. "Femeie", i-a zis Isus, "de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: "Domnule, dacă
L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau."
16. Isus i-a zis: "Marie!" Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: "Rabuni!", adică: "Învăţătorule!"
17. "Nu mă ţine", i-a zis Isus, "căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la
Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru."
18. Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.
19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate,
de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!"
20. Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
21. Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi."
1 Corinteni 15 : 5. şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
6. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au
adormit.
7. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.
3
 Cei doi îngeri de la mormântul gol i-au spus Mariei Magdalena şi altor femei că Isus
înviase (Matei 28:1,5-7; Marcu 16:1-7; Luca 23:55; 24:1-11). Dar la scurt timp Isus li S-a arătat şi ucenicilor,
iar ei I s-au închinat (Matei 28:1,9,10; Ioan 20:14-18). El i S-a arătat şi lui Petru (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:5)
şi celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, iar inimile acestora ardeau în timp ce El le vorbea (Marcu 16:12;
Luca 24:13-35). Când Isus a intrat în camera de sus, ucenicii au fost mai întâi cuprinşi de
panică, dar apoi s-au umplut de bucurie şi uimire de ceea ce se întâmpla (Luca 24:33-49;
Ioan 20:19-23). O săptămână mai târziu, Isus a intrat iarăşi în aceeaşi încăpere fără să deschidă uşile, iar atunci
chiar şi Toma a crezut în învierea Lui (Ioan 20:24-29).
În cele 40 de zile dintre învierea şi înălţarea Lui la cer, Isus „S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată"
(1 Corinteni 15:6) şi lui Iacov (1 Corinteni 15:7). Isus S-a alăturat unor ucenici pe malul Mării Galileei şi a luat
micul dejun cu ei, după care a vorbit cu Petru (Ioan 21:1-23). Este posibil să fi fost şi alte apariţii ale lui Isus
(Faptele 1:3) înainte de ultima, cu ocazia înălţării la cer (Luca 24:50-53; Faptele 1:1-11). Şi Pavel s-a considerat
un martor ocular al lui Isus cel înviat, care i S-a arătat pe drumul spre Damasc (1 Corinteni 15:8; compară cu
Faptele 9:1-9).
Când ceilalţi ucenici i-au spus pentru prima dată lui Toma, care lip sise, că Îl văzuseră pe Domnul înviat,
Toma a reacţionat: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul
cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20:25). O săptămână mai târziu, când
Isus li S-a arătat din nou ucenicilor, de data aceasta cu Toma printre ei, Isus i-a zis acestuia: „Adu-ţi degetul
încoace şi uită-te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios"
(Ioan 20:27). Apoi, Toma a mărturisit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Iar Isus a adăugat: „Ferice de
cei ce n-au văzut, şi au crezut" (Ioan 20:29).

„Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut." Chiar dacă nu L-ai văzut cu ochii tăi pe
Isus cel înviat, ce motive ai pentru credinţa ta în Isus?

6. Joi, 10 Noiembrie Primul rod dintre cei adormiţi

5. Citeşte 1 Corinteni 15 :20 în lumina pasajului din Deuteronomul 26 :1-11. În ce sens

se referă Pavel la Isus cel înviat ca la „pârga celor adormiţi"?

1 Corinteni 15 : 20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
Deuteronomul 26 : 1. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, când o vei
stăpâni şi te vei aşeza în ea,
2. să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul
Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să
locuiască Numele Lui acolo.
3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: "Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului
tău că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da."
4. Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.
5. Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: "Tatăl meu era un arameu pribeag,
gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare,
puternic şi mare la număr.
6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie.
7. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea,
chinurile şi necazurile noastre.
8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.
9. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
10. Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!" Să le pui înaintea
Domnului Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.
11. Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul
Dumnezeul tău ţie şi casei tale.

Darul „celor dintâi roade" era o practică agricolă antică în Israel cu o profundă semnificaţie religioasă.
Acest dar constituia o recunoaştere sfântă a lui Dumnezeu ca Dătător milos, care le încredinţase adminis -
tratorilor Săi pământul, pe care cultivau recoltele, gata acum să fie culese (vezi Exodul 23:19; 34:26; Leviticul
2:11-16; Deuteronomul 26:1-11). Primele roade arătau nu doar începerea secerişului, ci şi calitatea roade lor.
Potrivit lui Wayne Grudem, „atunci când Îl numeşte pe Hristos «pârga/primul rod» (gr., aparche), Pavel
foloseşte o metaforă din domeniul agriculturii pentru a arăta că noi vom fi ca Isus. După cum «primele roa de»
4
sau prima degustare a recoltei arătau cum avea să fie restul recoltei, tot astfel şi Hristos, fiind «pârga/primul
rod», arată cum vor fi trupurile noastre la înviere, când, la ultimul «seceriş» al lui Dumnezeu, El ne va învia şi
ne va duce în prezenţa Sa" (Systematic Theology, Zondervan, 1994, p. 615).
Merită amintit că Isus a ieşit din mormânt într-un trup omenesc glo rificat, dar încă
purta semnele crucificării (Ioan 20:20,27). Să însemne că şi copiii înviaţi ai lui Dumnezeu vor purta
semnele fizice ale suferinţelor lor? Apostolul Pavel, de exemplu, va continua să aibă în trupul lui pro slăvit acel
„ţepuş în carne" (2 Corinteni 12:7) şi „semnele Domnului Isus" (Galateni 6:17)? Până la moarte, Pavel „avea să
poarte neîntrerupt în trupul lui semnele slavei lui Hristos, pentru că ochii îi fuseseră orbiţi de lumina cerească
[vezi Faptele 9:1-9]" (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 275). Dar aceasta nu înseamnă că el sau oricine
altcineva dintre cei răscumpăraţi şi glorificaţi va învia cu semnele suferinţelor îndurate (compară cu 1
Corinteni 15:50-54). În cazul Său personal, Hristos „va purta veşnic semnele acestei
cruzimi. Fiecare urmă lăsată de cuie va spu ne povestea răscumpărării minunate a
omului şi preţul scump care a fost plătit pentru el" (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p.
179). Semnele Lui sunt garanţia că ale noastre vor fi şterse pentru totdeauna .

Domnul Hristos va purta pentru totdeauna cicatricile crucificării. Ce ne transmite

acest lucru despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi cât a costat ea? Cât a
investit Dumnezeirea în mântuirea noastră?

7. Vineri, 11 Noiembrie

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viaţa lui Iisus, capitolele 80 -
84

Gândirea modernă nu crede lucruri precum învierea lui Isus. Dar dovezile istorice sunt atât de grăitoare
încât chiar şi aceia care nu pot accepta realitatea învierii sunt constrânşi să admită că mulţi oameni au crezut că
L-au văzut pe Isus înviat. Astfel, mare parte din apologetica anti-înviere reprezintă încercarea de a explica ce i-
ar fi putut determina pe aceşti oameni diverşi să creadă că L-au văzut pe Isus înviat.
Unii susţin că toţi ucenicii au avut halucinaţii cu Isus înviat; alţii afirmă că în realitate Isus nu a murit, ci
doar a leşinat şi apoi Şi-a revenit după ce a fost dat jos de pe cruce. Iar când Şi-a făcut iarăşi apariţia, adepţii
Lui au crezut că fusese înviat. Iar unii (n-o să îţi vină să crezi) susţin că Isus a avut un frate geamăn pe care
ucenicii l-au confundat cu Isus cel înviat. Altfel spus, dovezile istorice referitoare la învierea lui Isus sunt atât de
puternice încât acestea sunt argumentele scornite de oameni în încercarea de a le respinge. Dată fiind
importanţa învierii, n-ar trebui să fim surprinşi de numeroasele motive întemeiate ce ne-au fost date pentru a
crede în ea.

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală
Crucea reprezintă victoria lui Isus asupra păcatului, a morţii şi a diavolului, iar
învierea Lui constituie evenimentul triumfal culminant. Moartea nu-L putea reţine pe Isus,
fiindcă El nu a comis niciodată vreun păcat. Moartea lui Isus este punctul cel mai însemnat al realizărilor Lui;
totuşi, crucea fără înviere ar deveni doar o filozofie frumoasă despre slujire neegoistă şi nu ar avea nicio
semnificaţie salvatoare. De asemenea, crucea fără înviere ar fi o demonstraţie a iubirii necondiţionate, dar fără
nicio putere de transformare a vieţii şi fără să aducă o soluţie decisivă la problema păcatului şi a morţii,
incapabilă de a oferi viaţa veşnică celor care cred (Romani 3:21-26).
Învierea lui Hristos este esenţială. Datorită învierii Sale, şi cei neprihăniţi pot fi
înviaţi. El are, şi este, cheia pentru a deschide toate celelalte morminte. Apostolul Pavel clarifică acest adevăr
despre Hristos: „El este capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru
ca în toate lucrurile să aibă întâietate" (Coloseni 1:18). Hristos deţine o poziţie şi o autoritate
unică, deoarece El este Creatorul. El a experimentat învierea ca rezultat al cooperării
întregii Trinităţi (Ioan 10:17,18; Faptele 2:24; Romani 8:11; Galateni 1:1). El are puterea de a-i ridica pe
oameni din morţi (Ioan 11:25) deoarece a învins moartea. Chiar dacă unii au fost înviaţi înaintea Lui, precum
Moise şi Lazăr, ei au fost înviaţi doar ca o anticipare a morţii victorioase a lui Isus (Efeseni 1:4; 1 Petru 1:20;

5
Apocalipsa 13:8). Viaţa, moartea şi învierea perfectă a lui Hristos sunt temeiul unei vieţi
noi pentru toţi aceia care cred în El. Fără moartea Lui, nu există viaţă veşnică. După cum
prin Adam a venit moartea, tot astfel prin Isus Hristos „a venit şi învierea morţilor" şi în El „toţi vor învia" (1
Corinteni 15:21,22). Hristos este „pârga celor adormiţi"/ „primul rod dintre cei care au adormit" (NTR) (1
Corinteni 15:20).

Comentariu Hristos este viu

„Isus Hristos a înviat! Este viu!" Această declaraţie a fost categoric cea mai şocantă şi emoţionantă veste
proclamată în ziua învierii (Marcu 16:6; Luca 24:34). Astăzi este încă cea mai extraordinară veste a
Evangheliei. Moartea nu L-a putut reţine pe Isus deoarece El era neprihănit şi nu pă-cătuise niciodată (Ioan
14:30; 2 Corinteni 5:21; Evrei 4:15). Hristos le-a prezis ucenicilor moartea şi învierea Lui de multe ori, dar ei
nu au înţeles, fiindcă mesajul Lui nu avea nicio logică pentru ei la momentul acela (Matei 16:21; Marcu
8:31,32; Luca 18:31-34). La ultima cină cu ucenicii Lui, Isus a vestit că El avea să trăiască iarăşi, chiar dacă
urma să fie trădat şi să moară (vezi Matei 26:29; compară cu Marcu 14:25).
Când luăm parte la Cina Domnului, arătăm prin participarea noastră că şi noi
credem în învierea Lui, după cum afirmă Pavel: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din
pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El" (1
Corinteni 11:26). Când se botează, oamenii îşi confirmă credinţa în învierea lui Hristos şi dorinţa de a trăi o
nouă viaţă de credinţă: „Toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos. [... ] Am fost îngropaţi [... ] pentru ca, după
cum Hristos a înviat din morţi [... ] tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă" (Romani 6:3,4). Astfel, botezul creştin
este practicat ca o aducere-aminte a morţii, îngropării şi învierii lui Isus.
După mai bine de 60 de ani, apostolul Ioan L-a întâlnit pe Isus cel glorificat. Isus i S-a arătat lui Ioan şi i-a
zis: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor" (Apocalipsa 1:18). Creştinismul este în esenţă
viaţa pe care o primim de la Isus fiindcă El a murit pentru noi. El ne poate da această
viaţă deoarece a fost înviat. Pentru că trăieşte, El ne poate atribui tot ceea ce a
realizat la cruce prin mijlocirea Lui în favoarea noastră.

Evanghelia învierii (1 Corinteni 15)

Cea mai bună explicaţie a semnificaţiei învierii lui Hristos este pre zentată în 1
Corinteni 15, unde apostolul Pavel arată de ce învierea Lui este importantă. În primul
rând, Pavel oferă motivul istoric şi susţine că există mulţi martori ai învierii lui Isus. Dacă mărturia lor ar fi
respinsă, atunci toţi cei care mărturisesc că s-au întâlnit cu Isus ar fi martori mincinoşi. Hristos i S-a arătat lui
Petru, apostolilor, lui Iacov, celor 500 şi lui Pavel însuşi (1 Corinteni 15:5-8).

Apoi Pavel se lansează într-o argumentare teologică a învierii şi prezintă mai multe aspecte esenţiale :

(1) Dacă nu ar exista o înviere a morţilor, atunci nici Isus Hristos nu ar fi înviat (1 Corinteni 15:13,16).
(2) Dacă Hristos nu ar fi înviat, atunci predicarea noastră ar fi zadarnică (1 Corinteni 15:14).
(3) Dacă Isus nu ar fi înviat, atunci credinţa noastră ar fi zadarnică (1 Corinteni 15:14). Adjectivul grecesc
kenos mai înseamnă şi „nefolositor, inutil" sau „gol". Credinţa noastră şi-ar pierde conţinutul şi puterea dacă
Isus ar fi încă mort.
(1)Dacă Hristos nu ar fi înviat, atunci cei morţi nu vor învia (1 Corinteni 15:15). Nu ar fi nicio speranţă după
moarte.
(2)Dacă Hristos nu ar fi înviat, noi am fi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă mărturisim că Dumnezeu
L-a înviat pe Isus (1 Corinteni 15:15). Deci, dacă Isus nu ar fi înviat, atunci imaginea despre Dumnezeu şi
caracterul Lui ar fi distorsionat şi L-am interpreta greşit. Dar Tatăl L-a înviat cu adevărat pe Isus dintre cei
morţi.
(3)Dacă Isus nu ar fi înviat, credinţa noastră ar fi inutilă (1 Cor. 15:17). Sensul adjectivului mataios ar fi „lipsit
de valoare". Credinţa noastră în Dumnezeu nu ar avea nicio relevanţă pentru viaţa noastră.
(4)Dacă Isus nu ar fi înviat, nu ar exista iertare pentru greşelile noastre şi noi am rămâne în păcatele noastre (1
Corinteni 15:17). Ca păcătoşi, noi merităm doar condamnarea la moarte.
(5)Dacă Hristos nu ar fi înviat, atunci nu ar exista nicio înviere a celor care au murit în Hristos (1 Corinteni
15:18) şi deci nici viaţa veşnică.
(6)Dacă Hristos nu ar fi înviat şi dacă doar pentru viaţa aceasta ne-am pus speranţa în El, atunci am fi cei mai
de compătimit oameni (1 Cor. 15:19). Pavel foloseşte adjectivul eleeinos, care înseamnă „nenorocit, nefericit".
6
Aşadar, dacă am avea doar o învăţătură spirituală bună despre Isus, care ar avea legătură doar cu viaţa
aceasta pământească, am fi cei mai nenorociţi, potrivit lui Pavel, fiindcă Isus a fost crucifi cat şi a murit şi deci
moartea este soarta finală a tuturor.
(7)Dacă morţii nu vor învia, atunci ar trebui „«să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri»" (1 Corinteni
15:32). Mottoul nostru în viaţă ar trebui deci să fie carpe diem (Trăieşte clipa!) ca să gustăm cel puţin un pic de
fericire şi bucurie.
Apoi Pavel face o observaţie practică din lumea agricolă pentru a ilustra învierea : „Ce semeni tu nu înviază
dacă nu moare mai întâi" (1 Corinteni 15:36). Grăuntele trebuie ca mai întâi să fie îngropat în pământ pentru
ca mai târziu să producă o nouă viaţă, la o scară mai mare (de exemplu, dintr-o sămânţă va răsări un copac
întreg). Deşi trupul nostru supus putrezirii va muri, un trup nepieritor va învia (Corinteni 15:42) datorită pu-
terii creatoare a lui Dumnezeu. Apoi, „vom purta şi chipul Celui ceresc" (1 Corinteni 15:49). La a doua venire a
lui Hristos (1 Corinteni 15:23), cei care dorm în ţărâna pământului vor fi înviaţi „într-o clipă, într-o clipeală din
ochi" (1 Corinteni 15:52), „căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire" (1
Corinteni 15:53). „«Moartea a fost înghiţită de biruinţă»" (1 Corinteni 15:54; compară cu Isaia 25:8).
Apoi, Pavel scrie despre gloriosul strigăt de victorie (termenul „biruinţă" este folosit de trei ori în această
secţiune finală a capitolului): „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" (1 Corinteni
15:55). Slăvit fie Domnul pentru că acest triumf asupra morţii le este dat ce lor credincioşi în Isus Hristos! Cât
de recunoscători ar trebui să fim (1 Corinteni 15:57)!

Speranţa proclamată
Apostolul Pavel le reaminteşte elocvent primilor creştini despre cei care au trecut la odihnă în credinţă,
sperând să-L vadă pe Isus la a doua Sa venire. Pavel îi încurajează pe cei rămaşi să nu fie deznădăjduiţi sau să
dispere, fiindcă ei, ca şi noi, au o speranţă: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit,
ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că
Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin
Cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor
adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va
coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi
împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:13-18). Observăm că la a doua venire Isus nu
va păşi pe acest pământ, ci va rămâne în aer în timp ce morţii neprihăniţi sunt înviaţi, iar sfinţii cei vii,
transformaţi. Împreună vom fi luaţi ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh ca să fim pentru totdeauna cu El.
Cei care mor în Domnul nu trebuie să se îngrijoreze de nimic, fiindcă vor trăi iarăşi. Ioan proclamă:
„«Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!» «Da», zice Duhul, «ei se vor odihni de ostenelile lor,
căci faptele lor îi urmează»" (Apocalipsa 14:13).

Aplicaţie
1 De ce învierea lui Isus este atât de importantă? Cum ar fi fost dacă El doar ar fi
murit pentru noi şi ne-ar fi arătat cum să trăim o viaţă de ascultare, de slujire
neegoistă şi de iubire?
2 De ce rânduiala botezului celebrează învierea lui Hristos?
3 Ce este mai important dintr-o perspectivă teologică: rugăciunea lui Isus Hristos în
Ghetsimani, moartea Lui pe cruce la Golgota sau învierea Sa? Care a fost, şi este,
miezul tuturor acţiunilor lui Isus şi de ce?

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : 2 Samuel 23 - 1 Împăraţi 5;

1. Cum nu era casa lui David înaintea lui Dumnezeu?

2 Samuel 23 : 3. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stanca lui Israel mi-a zis: "Cel ce imparateste intre oameni cu
dreptate, cel ce imparateste in frica de Dumnezeu
4. este ca lumina diminetii cand rasare soarele in dimineata fara nori; ca razele soarelui dupa ploaie, care fac sa
incolteasca din pamant verdeata."
5. Macar ca nu este asa casa mea inaintea lui Dumnezeu, totusi El a facut cu mine un legamant vesnic, bine
intarit in toate privintele si tare. Nu va face El oare sa rasara din el tot ce este spre mantuirea si bucuria mea?

2. Pe cine nu a mustrat David niciodată?

7
1 Împăraţi 1 : 1. Imparatul David era batran, inaintat in varsta; il acopereau cu haine si nu se putea incalzi.
5. Adonia, fiul Haghitei, s-a sumetit pana acolo incat a zis: "Eu voi fi imparat!" Si si-a pregatit care si calareti si
cincizeci de oameni care alergau inaintea lui.
6. Tatal sau nu-l mustrase niciodata in viata lui, zicand: "Pentru ce faci asa?" Adonia, de altfel, era foarte
frumos la chip si se nascuse dupa Absalom.

3. De ce a cerut Solomon de la Domnul o inimă pricepută?

1 Împăraţi 3 : 9. Da, dar, robului Tau o inima priceputa, ca sa judece pe poporul Tau, sa deosebeasca binele de
rau! Caci cine ar putea sa judece pe poporul Tau, pe poporul acesta asa de mare la numar!?"
10. Cererea aceasta a lui Solomon a placut Domnului.

4. Câţi oameni supravegheau în medie căpeteniile peste cei ce purtau poveri şi

tăiau pietre?
1 Împăraţi 5 : 13. Imparatul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoada, in numar de treizeci de mii.
14. I-a trimis in Liban, cate zece mii pe luna, cu schimbul; o luna erau in Liban, si doua luni erau acasa.
Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoada.
15. Solomon mai avea saptezeci de mii de oameni care purtau poverile si optzeci de mii care taiau pietrele in
munti,
16. afara de capeteniile, in numar de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrari si insarcinate cu
privegherea lucratorilor.

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 9 (până la par. „Rugăciunea se prinde de puterea

infinită"), Pag. 80 - 82
5. Ce posibilitate oferă rugăciunea scurtă?
,, Chiar şi o rugăciune scurtă este în stare să aducă putere spirituală. – Neemia a zis: „M-am rugat
Dumnezeului cerurilor”. În rugăciunea aceea scurtă, Neemia a intrat în prezenţa Împăratului împăraţilor şi a
câştigat de partea lui o putere care este în stare să schimbe inimile, aşa cum sunt schimbate cursurile râurilor.
A te ruga aşa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie este o posibilitate la îndemâna creştinului în
împrejurări, în care alte forme de rugăciune pot fi cu neputinţă. – Profeţi şi regi, p. 631. ’’. Pag. 82

8
 COMENTARII BIBLICE
Studiul 7
05 - 11 Noiembrie - 2022

Victoria lui Isus asupra morţii

1. Sabat după-amiază, 05 Noiembrie

Gândeşte-te cât de mult L-a costat pe Hristos să lase curţile cereşti şi să ocupe poziţia de căpetenie a
oamenilor. De ce a făcut aceasta? Pentru că El era singurul care putea să răscumpere omenirea căzută. În
lumea aceasta nu exista nici măcar un om fără păcat. Fiul lui Dumnezeu a coborât de pe tronul Său ceresc, Şi-a
lăsat mantia regală şi coroana şi Şi-a îmbrăcat divinitatea în corp omenesc. El a venit să moară pentru noi, să
zacă în mormânt aşa cum zac oamenii şi să fie înviat pentru îndreptăţirea noastră. El a venit ca să cunoască
toate ispitele cu care este copleşit omul. El S-a ridicat din mormânt şi a proclamat deasupra mormântului care
Îi fusese împrumutat de Iosif: „Eu sunt învierea şi viaţa!" Cineva egal cu Dumnezeu a trecut prin moarte
pentru noi. El a gustat moartea pentru fiecare om, pentru ca, prin El, orice om să poată avea parte de viaţa
veşnică. - In Heavenly Places, p. 13
Crucea ne învaţă că Tatăl nostru ceresc ne iubeşte cu o dragoste ne mărginită şi
veşnică şi ne atrage către el cu o dragoste mai fierbinte decât aceea a unei mame
pentru copilul ei îndărătnic. Putem să ne mirăm că Pavel a exclamat: „Departe de mine gândul să mă
laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos"? Este şi privilegiul nostru să ne lăudăm cu
crucea Golgotei, să ne predăm cu totul Aceluia care S-a dat pe Sine pentru noi. Atunci, având pe chip lumina
iubirii care străluceşte de la Faţa Lui vom merge înainte să ducem această lumină acelora care sunt în
întuneric. - Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 5, p. 1133
Domnul Isus a plasat crucea la acelaşi nivel cu lumina care vine din cer, pentru că
acolo ea va atrage privirea oamenilor. Crucea se află în lumina care străluceşte de la
chipul lui Dumnezeu, aşa că, privind la cruce, oamenii pot să Îl vadă şi să Îl cunoască
pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Privind la Dumnezeu, noi privim la Acela
care S-a dăruit pe Sine până la moarte. Privind crucea, Îl vedem pe Dumnezeu şi înţelegem dezgustul Său faţă
de păcat. Dar când vedem în cruce ura lui Dumnezeu faţă de păcat, vedem şi iubirea Sa pentru păcătoşi, iubire
care este mai tare decât moartea. Pentru lume, crucea este argumentul care nu poate fi
contestat că Dumnezeu este adevăr, dragoste şi lumină. - Signs of the Times, 7 martie 1895

2. Duminică, 06 Noiembrie Un mormânt sigilat

Preoţii au dat porunci pentru asigurarea mormântului. O piatră mare fusese pusă la intrarea lui. De-a
curmezişul acestei pietre au pus frânghii, legând bine capetele de stânca cea solidă şi sigilându-le cu sigiliul
roman. Piatra nu putea fi mişcată fără ca sigiliul să fie rupt. O gardă de o sută de soldaţi a fost pusă în jurul
mormântului, pentru a împiedica pe oricine ar fi încercat să se atingă de el. Preoţii au făcut tot ce au putut ca să
păstreze trupul lui Hristos acolo unde fusese pus. El a fost sigilat cu atâta siguranţă în mormântul Său, ca şi
cum ar fi trebuit să rămână acolo pentru totdeauna.
Aşa au plănuit şi s-au sfătuit oamenii cei slabi. Prea puţin îşi dădeau seama aceşti
ucigaşi de zădărnicia eforturilor lor. Dar, prin acţiunile lor, Dumnezeu a fost glorificat.
Chiar strădaniile lor de a împiedica învierea lui Hristos sunt cele mai convingătoare
argumente pentru dovedirea ei. Cu cât era mai mare numărul de ostaşi din jurul
mormântului, cu atât era mai puternică dovada că El a înviat. ... Gărzile romane şi
armele romane nu aveau putere să-L reţină pe Domnul vieţii în mormânt. Ceasul elibe-
rării Sale era aproape. - Hristos, Lumina lumii, p. 778
Deşi conducătorii iudei îşi aduseseră la îndeplinire scopul diabolic de a-L ucide pe Fiul lui Dumnezeu, nici
temerile lor nu s-au liniştit, nici invidia lor faţă de Hristos cel mort. Alături de bucuria răzbunării satisfă cute,
în sufletul lor era o teamă continuă că trupul Său mort, care zăcea în mormântul lui Iosif, va reveni la viaţă. Ca
urmare, „preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: «Doamne, ne-am adus aminte

9
că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: 'După trei zile voi învia.' Dă poruncă dar ca mormântul să
fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: 'A
înviat din morţi!' Atunci, înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.»" Asemenea iudeilor,
Pilat dorea la fel de puţin ca Isus să învie cu putere pentru a pedepsi vina acelora care Îl uciseseră şi a pus la
dispoziţia preoţilor un grup de soldaţi romani. El a spus: „«Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.» Ei
au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă" (Matei 27:65,66).
Iudeii şi-au dat seama de avantajul de a avea o asemenea pază în jurul mormântului lui Isus. Ei au pus un
sigiliu pe piatra care închidea mormântul, ca să nu fie mutată fără ca faptul acesta să fie cunoscut şi au luat
toate precauţiile necesare ca nu cumva ucenicii să înşele pe cineva cu privire la trupul lui Isus. Totuşi, toate
planurile şi precauţiile lor nu au făcut decât ca triumful învierii să fie confirmat şi dovedit pe deplin. -Istoria
mântuirii, pp. 228-229

3. Luni, 07 Noiembrie „A înviat!"

Ridicându-L pe Isus din moarte, Tatăl L-a glorificat pe Fiul Său înaintea gărzilor romane, înaintea oştirii lui
Satana şi înaintea universului ceresc. Un înger puternic, îmbrăcat cu armura strălucirii cerului, a coborât risi -
pind întunericul în calea sa şi, rupând sigiliul roman, a rostogolit piatra grea de la intrarea mormântului ca şi
cum ar fi fost o pietricică, nimicind într-o clipă toată lucrarea făcută de vrăjmaş. Atunci s-a auzit glasul lui
Dumnezeu chemându-L pe Hristos afară din închisoarea mormântului. Soldaţii romani i-au văzut pe îngerii
cereşti plecându-se în adorare înaintea Aceluia pe care ei Îl răstigniseră, iar El a declarat în mod solemn
deasupra mormântului împrumutat de Iosif: „Eu sunt învierea şi viaţa!" Să mai fim surprinşi că soldaţii au
căzut ca morţi la pământ? - Lift Him Up, p. 102
Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-Şi reverse asupra unei lumi
căzute în păcat nemărginita Sa iubire. „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu
Sine" (2 Corinteni 5:19). Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia din Ghetsimani, în
moartea ispăşitoare de pe crucea Golgotei, inima Iubirii Infinite a plătit preţul mântuirii noastre.
Domnul Isus spunea: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau"
(Ioan 10:17). Sau, cu alte cuvinte: „Atât de mult vă iubeşte Tatăl Meu, încât pe Mine
Mă iubeşte mai mult pentru că Mi-am dat viaţa pentru mântuirea voastră. Făcându-Mă
reprezentantul şi garantul vostru prin jertfa vieţii Mele, luând asupra Mea slăbiciunile
trupului vostru şi vinovăţia voastră, Eu sunt şi mai mult iubit de Tatăl Meu, căci, prin
sacrificiul Meu, Dumnezeu poate fi drept şi totuşi să îndreptăţească pe cel care crede
în Hristos".
Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu nu putea înfăptui mântuirea noastră, căci
numai Acela care a fost la sânul Tatălui putea să ni-L facă cunoscut, numai Acela care
a cunoscut înălţimea şi adâncimea dragos tei lui Dumnezeu putea să o manifeste.
Nimic mai puţin decât sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos în favoarea omului
decăzut nu putea să exprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl pentru omenirea pierdută. -
Calea către Hristos, pp. 13-14
[Soldaţii romani] Au fost umpluţi de uimire când au văzut că piatra cea mare fusese rostogolită de la
intrarea mormântului şi că trupul lui Isus nu mai era acolo. S-au grăbit către oraş pentru a le spune preoţilor şi
bătrânilor ce văzuseră. În timp ce acei criminali ascultau raportul uimitor, paloarea s-a aşternut pe fiecare faţă.
I-a cuprins groaza când s-au gândit ce putuseră să facă. Dacă raportul era corect, atunci ei erau pier duţi. Au
rămas în tăcere un timp, uitându-se unul la altul, neştiind ce să facă sau să spună. Acceptarea raportului ar fi
însemnat să se condamne singuri. S-au tras deoparte pentru a se consulta cu privire la ce ar fi tre buit să facă.
Au gândit că, dacă raportul adus de soldaţi se va răspândi în popor, cei care L-au dat pe Hristos la moarte vor
fi şi ei omorâţi ca ucigaşi ai Lui. S-a luat hotărârea să-i mituiască pe soldaţi pentru a pune sub tăcere această
chestiune. ... Straja romană şi-a vândut cinstea pentru bani şi a fost de acord să urmeze sfatul preoţilor şi
bătrânilor. - Scrieri timpurii, p. 183

4. Marţi, 08 Noiembrie Mulţi au înviat odată cu El

Când Isus, atârnând pe cruce, a strigat „S-a isprăvit!", stâncile s-au sfărâmat,
pământul s-a cutremurat şi s-au deschis unele morminte. Când S-a ridicat ca biruitor asupra
morţii şi mormântului, în timp ce pământul se cutremura şi slava cerului strălucea asupra locului sfânt, mulţi
dintre cei care muriseră ca neprihăniţi, acum, dând curs chemării Sale, au ieşit ca martori înviaţi de El. Sfinţii
10
aduşi la viaţă, cărora li se făcuse o asemenea favoare, au ieşit din morminte cu trupuri glorificate. Erau
persoane sfinte şi alese de Dumnezeu din toate veacurile, de la creaţie până în zilele lui Hristos. Astfel, în timp
ce mai-marii iudeilor căutau să ascundă evenimentul învierii lui Hristos, Dumnezeu a ales să scoată din
morminte un grup de credincioşi, pentru a da mărturie că Isus înviase şi pentru a vesti slava Lui. ...
Cei care au ieşit din morminte la învierea lui Isus s-au arătat multora, spunându-le
că jertfa în favoarea omului fusese adusă, că Isus, pe care Îl răstigniseră iudeii,
înviase dintre cei morţi şi, ca dovadă pentru cuvin tele lor, ei au declarat: „Suntem
înviaţi odată cu El." Au dat mărturie că ei au fost chemaţi afară din mormintele lor prin
puterea Lui. - Scrieri timpurii, p. 184
De aceea, să nu ne plângem şi să nu ne întristăm pentru că în această viaţă nu suntem scutiţi de dezamăgiri
şi de suferinţă. Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne
acceptăm crucea şi să bem paharul amar, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ni-l ţine la buze.
Să ne încredem în El şi în lumina zilei, chiar şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da
tot ce este spre binele nostru? „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne
va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" .
Ce temă de meditaţie este sacrificiul lui Isus pentru păcătoşii pierduţi! „Dar El era străpuns pentru păcatele
noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui
suntem tămăduiţi." Cum vom aprecia binecuvântările care ne-au fost astfel puse la dispoziţie? Ar fi putut Isus
să sufere mai mult? Ar fi putut să ne asigure binecuvântări mai bogate? . În starea noastră actuală, aşa
favorizaţi şi binecuvântaţi cum suntem, nu ne putem da seama din ce adâncuri am fost salvaţi. Noi nu putem
aprecia cu cât mai adânci ne-ar fi fost rănile şi cu cât mai mari ne-ar fi fost durerea şi suferinţa dacă Isus nu
ne-ar fi înconjurat cu braţul Său omenesc de simpatie şi de dragoste şi nu ne-ar fi ridicat.
Ne putem bucura în speranţă. El a murit ca să ne poată spăla păcatele, ne-a
îmbrăcat cu neprihănirea Sa şi ne-a făcut potriviţi pentru soci etatea cerului,
unde vom putea locui veşnic în lumină. – Mărturii, vol. 5, pp. 315-316

5. Miercuri, 09 Noiembrie Martori ai lui Hristos cel înviat

Apoi, cei doi călători [care veneau de la Emaus], de-abia suflând de graba cu care veniseră, au povestit felul
minunat în care li Se arătase Isus.
De-abia au isprăvit de povestit şi unii ziceau că nu pot crede, pentru că ar fi prea frumos să fie adevărat,
când, deodată, o altă Persoană li S-a înfăţişat. Toţi ochii erau aţintiţi asupra Străinului. Nimeni nu bătuse la uşă
pentru a cere voie să intre. Nu se auzise niciun zgomot de paşi. Ucenicii erau surprinşi şi se întrebau cine ar
putea fi. Apoi au auzit un glas care nu era altul decât glasul Învăţătorului lor. Cuvinte clare şi distincte veneau
din gura Lui: „Pace vouă!"
„Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: «Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce
vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt, pipăiţi-Mă şi vedeţi: un
duh nu are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.» Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi
picioarele Sale." Ei au privit mâinile şi picioarele vătămate de piroanele nemiloase. Au recunoscut glasul Său,
care nu se asemăna cu al nimănui pe care să-l fi auzit vreodată. „Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se
mirau, El le-a zis: «Aveţi aici ceva de mâncare?» I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a
luat şi a mâncat înaintea lor." „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul." Credinţa şi bucuria au luat
locul necredinţei şi, cu sentimente pe care niciun cuvânt nu ar fi fost în stare să le exprime, L-au recunoscut pe
Mântuitorul lor înviat. - Hristos, Lumina lumii, pp.802-803
În purtarea Sa faţă de Toma, Isus le-a dat urmaşilor Săi o lecţie privind modul în care ar trebui să îi trateze
pe aceia care au îndoieli cu privire la adevărul religios şi care pun în evidenţă aceste îndoieli. El nu l-a copleşit
pe Toma cu reproşuri, nici nu a intrat în discuţii contradictorii cu el, ci i S-a descoperit celui care era plin de
îndoieli arătând o bunăvoinţă remarcabilă şi multă delicateţe. Tomas luase cea mai iraţională atitudine,
decretând condiţiile absolut necesare pentru ca el să creadă, însă Domnul Isus, prin iubirea Sa generoasă şi
prin consideraţia arătate faţă de el a dărâmat barierele ridicate de acest ucenic. Uneori, discuţiile insistente în
contradictoriu vor slăbi cumva necredinţa, dar, mai degrabă o vor pune în stare de autoapărare, făcând să fie
găsite noi argumente şi scuze. Isus, descoperit în iubirea şi harul arătate ca Mântuitor care S-
a jertfit pe Sine, vor aduce pe buzele multora care nu voiau să creadă, cuvintele care
arată că recunosc şi ei la fel ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu." -Comentariile
Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 5, p. 1151

11
6. Joi, 10 Noiembrie Primul rod dintre cei adormiţi

Hristos a înviat din morţi ca, primul rod (pârga) dintre cei adormiţi. El era cel simbolizat prin snopul de
legănat şi învierea Sa a avut loc chiar în ziua în care trebuia prezentat Domnului snopul de legănat. Timp de
mai bine de o mie de ani avusese loc această ceremonie simbolică. Din câmpurile secerate se luau primele spice
de grâu şi se făcea un snop, iar când oamenii veneau la Ierusalim pentru Paşte, aceste prime roade erau
legănate înaintea Domnului ca un dar de mulţumire. Nu se punea secera în lan şi nu se strângea grâul în snopi
înainte de a fi adus acest dar. Snopul închinat Domnului reprezenta secerişul. Astfel, Hristos, ca prim rod,
reprezintă marele seceriş spiritual care va fi făcut pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Învierea Sa este simbolul şi
garanţia învierii tuturor celor drepţi care au murit. - The Faith ILive By, p. 180
Valoarea pe care Dumnezeu o dă lucrului mâinilor Sale - dragostea faţă de copiii Săi
- este descoperită în darul pe care L-a făcut pentru răs cumpărarea oamenilor. Adam a
căzut sub stăpânirea lui Satana. El a adus păcatul în lume, iar prin acesta, moartea.
Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a-l salva pe om. El a făcut totul pentru a
arăta că este drept şi îi poate îndreptăţi pe toţi cei care Îl primesc pe Hristos. Omul s-
a vândut pe sine lui Satana, dar Isus a răscumpărat rasa umană.
Tu nu îţi aparţii. Isus te-a răscumpărat prin sângele Său. Nu îţi îngropa talentele!
Foloseşte-le pentru El! În orice fel de afacere ai fi angajat, ia-L pe Isus cu tine! Dacă
simţi că-ţi pierzi dragostea pentru Mântuitorul tău, renunţă la afacere şi spune: „Aici
sunt, Mântuitorule. Ce trebuie să fac?" El te va primi îngăduitor şi te va iubi fără
margini. El te va ierta, pentru că este bogat în iertare şi îndelung răbdător şi vrea ca
niciunul să nu piară.
Noi cu tot ce avem Îi aparţinem lui Dumnezeu. Nu ar trebui să privim ca un sacrificiu
faptul de a-I dărui dragostea inimilor noastre. Inima însăşi ar trebui să-I fie oferită cu o
dorinţă sinceră, ca un dar de bunăvoie. - Solii către tineret, pp. 69-70
Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuşi ca o jertfă deplină pentru fie care fiu şi fiică
decăzută a lui Adam. Ce umilinţă a trebuit El să îndure! Cum a coborât El pas cu pas, tot mai jos, pe
calea umilinţei, dar, cu toate acestea, nu Şi-a mânjit sufletul cu nicio pată a păcatului respingător! El a suferit
toate aceste lucruri pentru a te putea înălţa, curăţi, purifica şi înnobila pe tine şi pentru ca tu să poţi fi
moştenitor împreună cu El pe tronul Său. Cum poţi face tu ca alegerea şi chemarea ta să fie sigure? Care este
calea mântuirii? Domnul Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Oricât ai fi de păcătos, oricât ai fi
de vinovat, ai fost chemat, ai fost ales. „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi." ... Sângele
Domnului Hristos este un mijloc care nu dă greş niciodată, prin care toate cererile
noastre pot găsi cale de acces la tronul lui Dumnezeu. - Principiile fundamentale ale educaţiei
creştine, p. 251

7. Vineri, 11 Noiembrie Studiu suplimentar

Hristos, Lumina lumii, capitolele 82, „De ce plângi?", şi 84, „Pace vouă".

12
 REZUMAT / STUDIUL 7 / TRIM 4 / 2022 – Victoria
lui Isus asupra morţii
A Învierea lui Isus:
 Piedici.
— O piatră, o pecete și câțiva soldați romani au fost mijloacele concepute pentru a-i împiedica pe
ucenicii lui Isus să-i fure trupul (Matei 27:62-66).
— Dar ucenicii lui Isus erau o grămadă de galileeni lași. Ei fugiseră îngroziți în timpul arestării lui Isus,
ascunzându-se într-un colț al Ierusalimului „de frica iudeilor” (Ioan 20:19).
— Preoții și fariseii nu se temeau de ucenici. Cel de care se temeau era Isus. Instigați de Satana, ceea ce
au vrut cu adevărat să împiedice era ca Isus însuși să iasă din mormânt.
 Victoria.
— Piatra, sigiliul și paza tremurau în prezența unui singur înger al lui Dumnezeu. La chemarea Tatălui,
Fiul și-a recuperat viața la care renunțase (Fapte 2:24; Ioan 10:17-18).
— Bătrânii, recurgând la mită, au încercat să-i facă pe oameni să creadă imposibilul (Matei 28:11-15).
— Încercările umane de a preveni victoria lui Isus au făcut ca soldații înspăimântați să proclame că Isus a
înviat.
B Martorii:
 Cei care au înviat împreună cu El.
— Un cutremur a mutat pietrele de pe mormintele unor sfinți. Dar aceștia au rămas acolo până la al
doilea cutremur, cel care a marcat învierea lui Isus și a lor.
— Acești sfinți au fost înviați nestricați și s-au înălțat împreună cu Isus la Cer (Efeseni 4:8).
— Dar, înainte de a se înălța, s-au prezentat multora în Ierusalim, dând mărturie despre învierea lui Isus.
 Cei care L-au văzut.
— Noul Testament ne vorbește despre mulți care L-au văzut pe Isus înviat și au devenit martori ai
învierii (Fapte 2:32).
(1)Un grup de femei (Mat. 28:8-10)
(2)Garda romană (Mat. 28:11)
(3)Maria Magdalena (Marcu 16:9; Ioan. 20:16-18)
(4)Ucenici din Emaus (Luca 24:13-15; Marcu 16:12)
(5)Petru (Luca 24:34; 1Cor. 15:5)
(6)Cei uniți în camera de sus (Marcu 16:14; Ioan 20:19)
(7)Toma (Ioan 20:24-26)
(8)Mai mult de 500 de persoane(1Cor. 15:6; Mat. 28:16-17)
(9)Iacov, fratele lui Isus (1Cor. 15:7)
(10) Pavel (1Cor. 15:8)
— Prin credință, și noi suntem martori ai învierii Sale (Ioan 20:29).
C Importanța învierii:
 “Dacă Isus nu a înviat…”
— Cele dintâi roade reprezentau o jertfă prin care i se aduceu lui Dumnezeu primele (și cele mai bune)
roade de pe câmp (Deut. 26:1-11). Ei reprezentau întreaga recoltă.
— Conform 1 Corinteni 15, dacă Isus nu a înviat, credința noastră este lipsită de sens. Dar pentru că Isus
a înviat:
— predicarea noastră are sens (v. 14); mărturia noastră despre El este adevărată (v. 15); credem că și
noi von învia (v.15); avem credință în iertarea păcatelor (v.17); îi vom vedea pe cei pe care moartea i-
a luat (v.18); avem speranța unei vieți mai bune (v.19)
— În cele din urmă, învierea lui Isus ne asigură victoria asupra ultimului dușman: moartea (1 Corinteni
15:26, 54-55)
13
VESTILE MISIONARE, 12 Noiembrie 2022
7. Acceptarea Cuvântului - partea 1
de Andrew McChesney
Eulalia Rashid a rămas fără bere şi s-a îndreptat către magazin pentru a cumpăra mai multe sticle, în
Insulele Mariane de Nord, o comunitate americană din Oceanul Pacific. Era ajunul Crăciunului. Era singură şi
nu avea cu cine să sărbătorească. Era alcoolică de 37 de ani şi avusese familie, dar îşi abandonase cei patru
copii şi pe cei 13 nepoţi. De asemenea, era bolnavă de cancer de colon.
În timp ce Eulalia mergea spre magazin, i-a atras atenţia o cutie mică, din lemn, care stătea pe pământ pe
strada întunecată. A luat-o de jos şi a scuturat-o, crezând că ar putea fi nişte bani înăuntru. Cu siguranţă, o
monedă se auzea înăuntru şi ea a pus cutia în buzunar. Câteva minute mai târziu, stând în lumina magazinului,
ea a scos cutia şi a văzut cuvintele scrise pe partea de sus: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele
şi o lumină pe cărarea mea" (Psalmii 119:105).
A doua zi dimineaţă, în ziua de Crăciun, Eulalia a citit şi recitit cuvintele de pe cutie. „Ce este acest
«Cuvânt»?" s-a întrebat ea. „Ce este această candelă care trebuie să-mi lumineze calea?" Eulalia crezuse în-
totdeauna în Isus, dar nu avusese niciodată o relaţie cu El. Acum a încercat să traducă Psalmii 119:105 în
limbile ei natale Tomoro şi Palau. Ea a căutat versetul acesta în mai multe traduceri ale Bibliei. Neînţelegând
încă sensul cuvintelor, a decis să citească întreaga Biblie. Poate va găsi o explicaţie undeva.
Într-o zi, ea a ajuns la loan 1:1, care spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu." Ochii i s-au luminat de bucurie. Ea a citit mai departe: „Şi Cuvântul S-a făcut trup
şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului
născut din Tatăl" (loan 1:14). „Iată răspunsul!" gândi ea. „Cuvântul este Isus! Isus este Candela care îmi lu-
minează calea!"
Până acum îi plăcuse lectura Bibliei. Ea a continuat să citească şi a început să se roage în mod regulat. Pe
măsură ce citea şi se ruga, viaţa ei s-a schimbat. Ea a citit că Dumnezeu a pus deoparte ziua a şaptea ca Sabat,
în Exodul 20, şi a început să ţină Sabatul în casa ei. A citit despre alimentele curate şi necurate în Levitic 11 şi
şi-a modificat dieta. Când a văzut că Dumnezeu le-a dat lui Adam şi Evei o dietă pe bază de plante, ea a cultivat
o grădină de cartofi dulci, spanac, fasole, vinete, roşii, tapioca, papaya, mango, lămâi, fructul dragonului, socor,
dude şi nucă de cocos.
Familia ei nu a înţeles ce se întâmpla. Au fost uimiţi să vadă că ea nu mai bea. Ea le-a spus că într-o zi pur şi
simplu hotărâse să nu mai bea, iar Isus îi îndepărtase imediat dorinţa de a bea alcool. Eulalia nu ştia, dar prin
exemplul ei devenea deja misionară pentru familia ei.

14