Despre INVIEREA DOMNULUI, invierea noastra si icoana

Pogorarea lui Hristos la Iad, ca ICOANA a Invierii!...

nvierea Domnului nostru Iisus Hristos este dovada cea mai puternic a dumnezeirii Lui,
dar i fundamentul credinei noastre cretine (piatra cea din capul unghiului). Apostolul
Pavel spune: i dac Hristos n-a nviat, zadarnic este atunci propovduirea noastr,
zadarnic i credina voastr (I Cor. 15,14).
Invierea lui Hristos nu trebuie sarbatorita ca un eveniment istoric si social, ci ca unul
existential, ceea ce echivaleaza cu impartasirea din harul Invierii. Postul de dinaintea
sarbatorii, care dureaza sapte saptamani, si nevointa ascetica tintesc spre desavarsita
impartasire din taina Invierii. Sfantul Grigorie Teologul spune ca exista trei feluri de paste:
Pastele dupa lege, Pastele dupa har si Pastele veacului ce va sa fie. Pastele dupa lege, era o
comemorare a eliberarii evreilor cu ajutorul lui Dumnezeu din robia egipteana, dar reprezenta
si preinchipuirea propiului nostru Paste. Pastele dupa har este Invierea lui Hristos prin care se
face trecerea de la moarte la viata si de la pamant la cer, este venirea lui Hristos in inima,
este venirea Cuvantului in gandul oamenilor. Pastele veacului ce va sa fie este mai
desavarsit si mai curat. Cu putin timp inainte de moartea Sa, atunci cand savarsea Pastele, la
Cina cea de Taina, Hristos a spus: nu voi mai bea de acum din acest rod al vitei pana in ziua
aceea cand il voi bea cu voi, nou, intru imparatia Tatalui Meu (Matei 26, 29). Fara indoiala,
prin aceste cuvinte, El vorbeste despre Pastele Imparatiei Cerurilor. Pastele vietii de acum
este o ceremonie in comparatie cu Pastele veacului ce va sa fie.
Pastele mai inseamna trecerea de la intuneric la lumina, iesirea din iad pe pamant, ridicarea
de la pamant la ceruri, mutarea de la moarte la viata, invierea muritorilor cazuti, rechemarea
exilatilor alungati din Rai, scoaterea din stricaciune a celor robiti, viata adevarata a celor
credinciosi, bucuria intregii lumi si cinstea Sfintei Treimi. Semnificatiile Pastelui sunt fara
numar, pentru ca la fel de multe sunt si fetele harului care insoteste aceasta sarbatoare.
Pastele este alinarea sufletelor, desfatarea gandurilor, odihna trupurilor, luminarea ochilor,
dulceata rostirii, veselie, caldura, pace si bucurie. Biserica praznuieste invierea lui Hristos
incepand din momentul pogorarii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele dreptilor Vechiului
Testament de sub stapanirea mortii si a diavolului. Aceasta este randuiala praznuirii Invierii
in Biserica noastra. Asa cum observam din textele liturgice, praznuirea Invierii incepe din
Vinerea Mare, o data cu slujba Utreniei Sambetei Mari, atunci cand are loc purtarea
Epitafului. Biserica a stabilit ca imaginea pogorarii lui Hristos la Iad sa fie considerata o
adevarata icoana a Invierii Mantuitorului. Desigur, exista si icoane ale Invierii care descriu
aratarea lui Hristos catre mironosite si catre ucenici, dar icoana Invierii prin excelenta este
cea a triumfului asupra mortii, care s-a facut prin pogorarea lui Hristos la Iad, atunci cand
sufletul Sau unit cu Dumnezeirea a purces in lumea intunericului, de unde a eliberat sufletele
dreptilor Vechiului Testament care il asteptau pe Izbavitor.
Infatisarea Invierii sub forma Pogorarii lui Hristos la Iad, are mai multe motivatii
teologice importante. Prima motivatie este legata de faptul ca nimeni nu L-a vazut pe Hristos
in ceasul in care a inviat, fiindca El a iesit din mormantul inchis. A doua motivatie se leaga

de faptul ca Hristos a zdrobit stapanirea mortii si a diavolului in ceasul in care sufletul Sau
unit cu Dumnezeirea Sa, s-a pogorat la Iad. A treia motivatie a unei astfel de reprezentari a
Invierii provine din faptul ca prin pogorarea Sa la Iad, Hristos i-a eliberat pe Adam si pe Eva
de sub stapanirea mortii. Daca prin caderea lui Adam a cazut intregul neam omenesc, pentru
ca Adam a fost parintele din care ne-am tras cu totii, o data cu Invierea Sa am gustat si noi
din fructele invierii si ale mantuirii. Datorita legaturilor firesti care exista intre descendenti si
ascendenti, ceea ce s-a petrecut cu protoparintele nostru s-a petrecut cu intreaga fire
omeneasca. In Traditia sfanta a Bisericii, se vorbeste mult despre pogorarea lui Hristos la Iad,
in sensul patrunderii Sale in imparatia mortii. Iadul a rapit un trup muritor, a inghitit tarana
trupului, dar nestiind ce inghite, a luat in pantece si dumnezeirea lui Hristos, iar aceasta i-a
fost fatal, pentru ca a fost biruit si surpat!..
Sfantul Epifanie, Episcopul Ciprului, face o descriere minunata a pogorarii lui Hristos la
Iad si a tuturor lucrurilor care s-au petrecut in acest rastimp. In cuvinte expresive, el spune ca
Hristos S-a pogorat la Iad ca un Dumnezeu, ca un razboinic ca un Imparat, insotit nu de
douasprezece cete de ingeri, ci de mii de mii si de milioane de milioane de ingeri. Inainte ca
Hristos sa ajunga in locasurile necercetate de lumina soarelui ale Iadului, a coborat acolo
Arhanghelul Gavriil ca sa vesteasca tuturor sosirea lui Hristos, asa cum tot el vestise
odinioara si Fecioarei Maria zamislirea Mantuitorului in pantecele ei. Arhanghelul Gavriil a
spus: Ridicati, capetenii, portile voastre. Dupa aceea a grait Arhanghelul Mihail: si va
ridicati portile cele vesnice. Puterile ingeresti au strigat: dati-va la o parte strajeri ai raului,
iar stapaniile: sfaramati-va lanturi care nu ati fost nicicand dezlegate infricosati-va tirani
si calcatori de lege. Apoi a venit Hristos si a semanat frica, tulburare si groaza. Atunci,
stapanitorii Iadului au intrebat cu glas mare: Cine este acesta imparatul slavei? Iar puterile
cerului au raspuns: Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi Domnul
puterilor, Acesta este imparatul slavei (Ps. 23,7-10). In continuare, Sfantul Epifanie face o
descriere minunata a convorbirii lui Hristos cu Adam. Adam a auzit pasii lui Hristos, care Se
apropia, asa cum i-a auzit candva si in Rai, dupa caderea in pacat. Odinioara, a simtit frica,
insa acum, simte bucurie si desfatare. Cuprins de pocainta, Adam a strigat tuturor sufletelor:
Domnul meu sa fie cu voi cu toti, iar Hristos a raspuns: i cu duhul tau. Dupa aceea,
Hristos l-a prins de mana, l-a inviat si i-a spus tot ce facuse pentru mantuirea lui si a
intregului neam omenesc.
Pogorarea la Iad a fost facuta cu scopul de a zdrobi portile imparatiei intunericului, adica de
a pune capat mortii si stapanirii diavolului. Talcuind aceste fragmente, Sfantul Ioan Gura de
Aur noteaza ca Dumnezeu nu a spus ca va deschide portile de arama, ci a fagaduit ca le va
zdrobi, pentru a se pierde cu totul inchisoarea sufletelor; in egala masura, El nu a spus ca va
deschide zavoarele, ci le va sfarama, pentru ca inchisoarea sa ramana neputincioasa, deoarece
nimeni nu poate fi tinut acolo unde nu este usa sau zavor. Atunci cand Hristos nimiceste ceva,
nimeni nu poate sa faca acel lucru la loc. In al doilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru
a-l prinde si a-l supune pe Diavol, care pana atunci era stapanul mortii si al Iadului. De altfel,
Insusi Hristos a propovaduit in timpul vietii Sale ca nimeni nu poate sa intre in casa celui tare
ca sa-i jefuiasca lucrurile si sa-i prade avutia daca mai intai nu l-a legat pe cel tare (Matei 12,
29). Asadar, prin pogorarea Sa la Iad, Hristos l-a legat pe Diavol, ceea ce inseamna ca acesta

nu mai are nici o putere asupra oamenilor. In al treilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru
a umple totul cu lumina Sa. Sfantul Apostol Pavel invata acelasi lucru atunci cand spune:
Iar aceea ca S-a suit ce inseamna decat ca S-a pogorat in cele mai de jos ale pamantului?
Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le
umple (Efes. 4,9). In al patrulea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru ca si acolo sa aiba
loc cele ce se petrecusera pe pamant. Pe pamant, Hristos a binevestit pacea, i-a iertat pe cei
pacatosi, a dat orbilor lumina ochilor si S-a facut pricina de mantuire pentru cei care au
crezut, dar si mustrare a necredintei pentru cei necredinciosi. Aceleasi lucruri trebuiau sa se
petreaca si in Iad, unde se aflau sufletele celor care murisera, astfel incat intreaga fire
omeneasca, adica intreaga omenire, sa auda vestea de mantuire adusa de Hristos. Dupa ce a
rasarit soarele dreptatii pentru cei care traiau pe pamant, trebuia sa straluceasca lumina lui
Dumnezeu si pentru cei ce locuiau in intuneric si in umbra mortii (Sfantul Ioan Damaschin).
Analizand pogorarea lui Hristos la Iad, trebuie sa raspundem la doua intrebari interesante.
Prima intrebare este: de vreme ce Hristos a mers la Iad numai cu sufletul, cum de Iadul a
recunoscut ranile de pe Trupul Sau, asa cum spune troparul din canonul Sambetei Mari:
Iadul Intampinandu-Te, Cuvinte, s-a amarat vazandu-Te om indumnezeit ranit de batai si
Atotputernic; si de infricosatorul Tau chip a ramas fara glas. Iar a doua intrebare este: s-au
mantuit toti cei care erau prizonieri ai mortii in Iad?. Raspunsul la prima intrebare nu trebuie
sa aiba caracter scolastic, ci teologic, dar mai ales antropologic. El are legatura cu faptul ca
Hristos a luat atat trup, cat si suflet, fiind om intreg si desavarsit. Se stie faptul ca la Iad s-a
pogorat sufletul lui Hristos unit cu Dumnezeirea, in vreme ce trupul unit cu Dumnezeirea a
ramas in mormant. Prin urmare, ranile pe care Hristos le avea in Iad erau fie rani ale
sufletului, fie ale Dumnezeirii. Cea de-a doua varianta se exclude, drept care trebuie spus ca
ranile erau ale sufletului. Dar cum se putea ca ranile trupului care s-au facut pe Cruce sa fie
considerate si rani ale sufletului?
Sfantul Nicodim Aghioritul explica faptul ca unele energii ale sufletului lucreaza fara
participarea trupului, ca de exemplu, mintea, ratiunea, judecata, care actioneaza atunci cand
trupul se linisteste, in vreme ce alte energii ale sufletului, asa cum sunt imaginatia si simtirea,
nu lucreaza fara participarea trupului. Astfel, atunci cand trupul lui Hristos era biciuit,
semnele si imaginile transfigurate ale biciuirilor si ale patimilor se imprimau si in sufletul lui
Hristos. Prin urmare, semnele de pe trup s-au imprimat si pe suflet, si aceasta este ceea ce a
vazut Iadul. De altfel, acelasi lucru se petrece si cu sufletele oamenilor. Sfantul Vasile cel
Mare spune ca oamenii care au savarsit lucruri rele si viclene vor invia spre osandire si spre
rusine caci vor purta in ei rusinea si semnele pacatelor.
In legatura cu cea de-a doua intrebare, trebuie si spunem ca, prin pogorarea lui Hristos la
Iad, nu s-au mantuit toti cei ce se gaseau acolo, ci numai dreptii, adica numai cei care
ajunsesera la diferite trepte ale indumnezeirii. Sfantul Epifanie spune ca nu s-au mantuit toti
oamenii care se aflau in Iad, ci numai cei care au crezut. Aceste cuvinte trebuie interpretate in
sensul ca L-au recunoscut pe Hristos numai cei care, atata vreme cat au fost in viata au avut
comuniune cu Dumnezeu Cuvantul neintrupat.

Din alte invataturi ale Sfintei Scripturi si din Traditia patristica, stim ca si oamenii Vechiului
Testament au avut parte de iluminare si de indumnezeire, pentru ca s-au invrednicit sa-L vada
pe Cuvantul neintrupat, cu diferenta ca moartea nu fusese inca biruita si de aceea, ei mergeau
in Iad. Insa, prin pogorarea Sa la Iad, Hristos a sfaramat stapanirea mortii, iar cei care aveau
comuniune cu El au crezut ca El este puternic si stapanitor si mantuitorul oamenilor si, astfel,
au fost eliberati.
Hristos a inviat in primele ore ale duminicii. Nu cunoastem timpul exact cand a avut loc
Invierea Sa, pentru ca nimeni nu L-a vazut in acel ceas. Faptul a fost constatat dis-dedimineata, pe cand era inca intuneric, de femeile mironosite care mergeau la mormant ca sa
unga trupul lui Hristos cu miresme. Asadar, duminica, adica prima zi din saptamana, este ziua
Invierii lui Hristos. Daca sambata Hristos a biruit stapanirea mortii, duminica a facut
cunoscuta tuturor Invierea Sa si faptul ca El este biruitorul mortii si al diavolului. Duminica
este prima zi din saptamana, incepand de la care se numara toate celelalte zile, dar si a opta
zi, pentru ca se paseste la sfarsitul perioadei unei saptamani, adica dupa sambata. Dupa cum
afirma Sfantul Grigorie Palama, duminica este considerata cea de-a opta zi si pentru ca in
aceasta zi a avut loc Invierea lui Hristos, care este cea de-a opta inviere din istorie. In Vechiul
Testament, au avut loc trei invieri (una savarsita de Profetul Ilie si doua de Elisei), iar in Noul
Testament, patru (a fiicei lui Iair, a fiului vaduvei din Nain, a lui Lazar si a mortilor din
Vinerea Mare). Dar cea mai mare inviere este cea de-a opta, adica Invierea lui Hristos. In
esenta, aceasta din urma nu este numai cea de-a opta inviere, ci si prima, care este in stransa
legatura cu invierea tuturor mortilor, pe care o asteptam.
In zi de duminica, adica in prima zi a creatiei, s-a facut lumina. Tot in zi de duminica, adica
in prima zi a rezidirii, ni s-a aratat Lumina Invierii, care este una cu Lumina Schimbarii la
Fata si a Cincizecimii. Tot in zi de duminica, firea omeneasca a lui Hristos a lepadat ce era
muritor si supus patimirii, asa cum vom vedea in continuare. Duminica mai este numita zi
sfanta si aleasa pentru ca toate marile evenimente imparatesti au avut loc in aceasta zi. Sfintii
Parinti spun ca Bunavestire a Maicii Domnului, Nasterea lui Hristos si Invierea, adica cele
mai insemnate evenimente imparatesti, au avut loc in zi de duminica. Dar si cea de-a Doua
Venire a lui Hristos ca si invierea mortilor, desigur se va petrece tot in aceasta zi
(Cuviosul Petru Damaschin). De aceea, crestinii acorda o mare importanta acestei zile si se
straduiesc sa o sfinteasca, pentru ca venirea neasteptata a lui Hristos se va face intr-o
asemenea zi.
Dupa Inviere, Hristos S-a aratat femeilor mironosite si ucenicilor Sai. Unii isi pun intrebarea
de ce anume Hristos nu S-a aratat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au rastignit sau
celor care l-au negat invierea, pentru a-i face si pe acestia sa creada in El. Daca s-ar cunoaste
substanta teologiei ortodoxe, asemenea intrebari nu ar mai aparea. Aratarea lui Hristos nu se
face pentru spectacol sau pentru ca omul sa fie fortat sa creada. De fiecare data, o asemenea
aparitie are un anumit scop si o motivatie precisa. Mai intai, trebuie sa notam faptul ca
Hristos nu vrea sa oblige pe nimeni sa creada. Apoi, aratarea lui Dumnezeu este un moment
crucial in viata omului. In cealalta viata, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, cu totii il vor
vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei care vor fi curatiti si pregatiti pentru aceasta, El va fi
lumina, in vreme ce pentru oamenii necurati El va fi iad. Acelasi lucru s-ar fi putut petrece si

in situatia de fata. Asadar, Dumnezeu S-a ascuns din dragoste de oameni fata de cei care L-au
rastignit sau care n-au crezut in El.
tim ca, dupa caderea lui Lucifer, ingerii se indreptau cu greutate spre rau, adica, desi nu
puteau sa se gandeasca la rau, inca nu dobandisera caracter neschimbat. Cuviosul Nichita
Stithatul spune ca, prin Invierea lui Hristos, ingerii s-au lepadat de orice posibilitate de a
cadea. Acum ei nu se mai tem de modificare sau de transformare spre rau si de caderea care
ar rezulta dintr-o asemenea transformare. Asadar, ingerii au dobandit neschimbarea. Insa
aceasta neschimbare nu este dobandita prin firea lor, ci prin harul lui Dumnezeu.
Invierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferentiaza
crestinismul de orice alta religie. Celelalte religii au capi muritori, in vreme ce Capul Bisericii
este Hristos, Care a inviat din morti. Ea inseamna invierea si indumnezeirea firii omenesti si
nadejdea de indumnezeire si de inviere a propriului nostru ipostas omenesc. Pentru ca s-a
gasit TRATAMENTUL, acum exista speranta de viata. Prin Invierea lui Hristos, VIATA si
moartea capata un alt inteles. Invierea lui Hristos a insemnat innoirea firii omenesti,
replamadirea neamului omenesc si trairea realitatii eshatologice. Nu putem vorbi despre
Inviere in afara Rastignirii, deoarece Rastignirea si Invierea sunt cei doi poli ai vietii
mantuitoare. Prin Invierea lui Hristos omul si-a recapatat locul pe care il avea candva, urcand
chiar si mai sus!...