Sfantul Ioan Iacob

Iisuse, miluieste !

La usa milostivirii
(rugaciune catre Maica Domnului)

de Sfantul Ioan Iacob-Hozevitul

Preasfanta Maica si Fecioara,

Nadejdea sufletului meu,
Tu esti a mea mijlocitoare
La Milostivul Dumnezeu.

De n-ar avea in ceruri lumea

Rudenie de pe pamant,
Atunci ar fi pustie viata,
Asemenea unui mormant!

De nu erai Tu primavara
A veacului intelenit,
Ar fi ramas de-a pururi iarna
Si soarele n-ar fi zambit.

De n-ai fi revarsat Tu zorii

Peste pamantul adormit,
Atuncea umbra cea de moarte
Ar fi ramas fara sfarsit.

Iar astazi, Preacurata Maica,

Cand toti ne-am abatut la rau,
De nu Te vei ruga fierbinte
Ne paraseste Fiul Tau!

Trimite semn de pocainta

Poporului nedumerit
Si ada iarasi la credinta
Pe sufletul cel ratacit!
Dezleaga, Preacurata Maica,
Catusele celor robiti
Si daruieste-le rabdare
Crestinilor napastuiti!

Semnul Sfintei Cruci

de Sfantul Ioan Iacob

Semnul crucii este noua

Scutul cel mantuitor
Care departeaza raul
Si ne da la toate spor.

Deci sa facem cum se cade

Crestinescul nostru semn,
Caci vrajmasii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.

Iar acei ce bat in cobza

Si pe cruce o ingana,
Au samanta necredintei
Si pecete rea la mana!

N-au evlavie in suflet,

Nici rusine la obraz
Plecaciune nu pot face
Ca-i "boierul pe grumaz"!

Domnul cerurile pleaca

Pentru neamul omenesc,
Iar la El sa-si plece capul-
Multi crestini nu se silesc.

El intinde sus pe cruce

Mainile dumnezeesti,
Tu macar a face "semnul"
Omule nu te silesti.

El ne mantuie crestine
Savarsindu-Se pe lemn,
Iara tu socoti rusine
 Taina Sfintei Spovedanii

de Sfantul Ioan Iacob

Taina Sfintei Spovedanii

O cunoastem din predanii,
Cat de mare rol anume
Are, pentru-ntreaga lume
Pentru ea, Mantuitorul
A vorbit la-ntreg poporul,
Ca nu este mantuire
Fara de marturisire.
Pentru ca Hristos ne-nvata,
Sfintii Apostoli dau povata
Sa ne spovedim mereu
Slugilor lui Dumnezeu.
Pentru taina pocaintei
Au grait, de-asemeni sfintii
Ei canoane au fixat
Sa ne spovedim curat.
Si Biserica ne cheama,
Si ne-nvata ca o mama,
Si cu multa umilinta
Sa venim la pocainta.
Pocainta-i taina mare
Data pentru fiecare
Pentru drept si pacatos
Care crede in Hristos.
Pentru tanar si batran
Pentru sluga si stapan
Pentru cel de la amvon
Pentru cel ce sta pe tron.
Pentru turma si pastori,
Pentru cei din inchisori,
Pentru cel ce zace-n pat,
Pentru tot cel botezat.
Si precum ne-nvata Crezul
Spovedania-i botezul
Care spala, care curma
Tot pacatul, fara urma.
De voiti mai mult sa stiti
In Scriptura sa cititi;
Veti gasi exemple multe
De-ar fi cine sa le-asculte.
Oare frate, n-ai vazut
Pe David cand a cazut,
Cum s-a spovedit curat
Lui Nathan ce l-a mustrat?
Chiar si Petru, ravnitorul,
Si-a tradat Mantuitorul,
Ba si-n public s-a jurat:
"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"
Iar cand Domnul l-a privit
Petru, jalnic s-a cait
Si a plans in toata viata
Umezindu-si zilnic fata.
Apoi, Pavel, tot la fel
Nu a plans destul si el?
Cand pe multi crestini lega
si la Templu-i aducea?
Si cati sfinti si cuviosi
N-au iesti din pacatosi?
Care-au plans si-au suspinat
Pentru orisice pacat.
Tot mereu parintii nostri
Si parintii dragi ai vostri,
Post de post se spovedeau
Si mereu se-mpartaseau.
Ei nu amanau cu anii
Taina Sfintei Spovedanii,
Ci faceau cu pregatire
Sfanta lor marturisire.
Si n-aveau atunci ca noi
Viata buna, ci nevoi,
N-aveau carti de rugaciune,
Nici biserici mari si bune.
N-aveau preoti multi in sate,
Dar vezi, nici asa pacate,
Nu cantau ca noi frumos,
Ci traiau dupa Hristos.
Nu spuneau din gura multe
Ci doreau mai mult s-asculte,
Orice vorba, orice sfat
Le primeau cu-adevarat.
 In "bratele parintesti"

de Sfantul Ioan Iacob

Ramas de mic orfan pe lume,

Ca un copil al nimanui,
Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul
Cerand de-a pururi mila Lui

Bunica, Dumnezeu s-o ierte,

Mi-a semanat de timpuriu
In suflet tainele credintii
Si rodul lor ma tine viu

O, scumpa mea batrana sfanta

Eu, tot ce am iti datoresc,
Caci m-ai adus la cunostinta
Parintelui Celui Ceresc

"Cand tatal meu" (cum zice psalmul)

"Si mama mea m-au parasit,
Atuncea Domnul cel din ceruri
La sanul milei m-a primit

Deci, suflete al meu smerite

Intraripeaza-te mereu,
Prin rugaciune prea fierbinte
Si dragoste spre Dumnezeu.

Privind in inima cu mintea

Sa cauti tainicul izvor,
Din care viata se adapa
Cu darul cel mantuitor

Urmeaza calea mantuirii

Traind in pace singurel
Si toata grija cea lumeasca
S-o lepezi astazi pentru El.

Dorul bunicii

de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

Pe prispa casei sta la soare

Batrâna cu nepotul ei,
Privind duios acum în zare,
Cum zboara cârd de funigei.

Pe spatele încovoiate
Cad perii albi de sub tulpan
Si singura ei mângâiere
E nepotelul cel orfan.

Fiind acuma sarbatoare,

Batrâna pe nepot l-a pus
Ca sa citeasca dintr-o carte
Cu <<Patimile lui Iisus>>.

Dar numai cât începe rostul

Si dânsa prinde iar a plânge,
Incât în pieptul lui cel fraged
Prunceasca inima se frânge!

- <<Ce ai, mamuca, totdeauna,

De plângi asa de dureros,
Când pomenesc se Sfânta Cruce
Si <<Visul Maicii lui Hristos>>?>>

Cu vocea ei nespus de dulce,

Si înecata în suspin,
Rosteste catre el, privindu-l
Ca niciodata mai blajin:

- <<Când spui de Maica Preacurata

Si Domnul cum a patimit,
Atuncea ma gândesc la moarte,
Ca iata, am îmbatrânit!

Si inima în piept se frânge,

Aminte aducându-mi iar,
Ca pe Maxim din batalie
L-astept, saraca, în zadar!>>

- <<Mamuca, cine este dânsul,

Ca mult îl plângi când sezi la tors,
O fi închis si el de <<oameni>>
Sau pentru ce nu s-a întors?>>
- <<O, puiule, ai duhul fraged,
Nu poti acuma încapea
Durerea de la casa noastra;
As vrea sa nu mai stii de ea!>>

- <<De ce ascunzi (ma rog) de mine

Si plângi mereu asa cu dor?
Acuma cine vrei sa vie?
Pe mine doar ma ai fecior!>>

- <<O, nu! feciorul meu e altul,

Tu esti <<copilul nimanui>>!
De tatal tau nu stiu acuma,
Iar maica ta, saraca, nu-i!

Maxim, când a plecat de-acasa,

Mai mult ca toate m-a rugat -
Sa fiu ca mama si parinte
Pentru micutul lui baiat!

Mereu astept cu nerabdare

Sa vina dânsul din <<razbel>>
Si vad ca <<demobilizatii>>
Nu spun nimica despre el.

Ma uit în zare totdeauna

Si uneori eu stau la drum,
Având asa închipuirea
Ca poate vine el acum.

Aud ca el a fost în lupta

Cu ungurii peste Carpati
Si multi din regiment cu dânsul
Au fost prizonieri luati.

De asta înca trag nadejde,

Ca poate sa-l mai vad venind,
Dar anii trec si bucuria
Mereu se-arata zabovind!

Si nu mi-ar fi asa de jale

Când te-as vedea mai marisor;
Dar iata, esti abia de-o schioapa
Si eu ca mâine poate mor!
Ca mine nimeni n-are mila
Sa-ti poarte grija, fiul meu,
Decât doar singur Milostivul
Si înduratul Dumnezeu!

La El sa-ti pui toata nadejdea,

Pe El sa-L rogi mereu fierbinte,
Ca El fiintelor sarmane
Le este <<Maica si Parinte>>!

Când maica-ta era în viata,

Am pus atunci fagaduinta,
Sa merg la Sfânta Mânastire,
Grijindu-ma de pocainta.

Dar parasindu-te parintii

A fost nevoie sa te cresc,
Si n-am avut, saraca, parte
De cinul cel calugaresc!

De-ar face Dumnezeu prin tine

Plinirea sfântului meu dor!
Sa am si eu o mângâiere
Ca te-am pazit ca un odor!>>

Stergându-se la ochi batrâna,

Saruta pe nepot cu drag,
Iar el citeste mai departe
Al <<Patimilor>> Sfânt sirag!

Epigrama

de Sfantul Ioan Iacob

Daca nu se duce mintea

Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.

Si de nu se odihneste
Mila pacii intru noi,
Vom gasi mereu pricina
De gâlceava si razboi.

Iar cand nu ne dam silinta

Spre cunoasterea de sine,
Cântarim mai totdeauna
Numai faptele straine.

Ultima poezie – profetica – a Sfantului Ioan Iacob Hozevitul (5

august)

Postat de admin pe 04 Aug 2009 la 01:32 am | Categorii: Poezii, Profetii si marturii pentru
vremurile de pe urma, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, Vremurile in care traim Print

VANTUL PUSTIIRII

(Urgia cereasca)

Iarasi lupte, iarasi sange

Iarasi zgomot de razboi,

Iarasi lacrimi nesfarsite,

 Iarasi valuri si nevoi!

Cand a sters sarmana lume

Lacrima de pe obraz,

Au venit napraznic iarasi

Alte valuri de necaz.

Vaduvele iar vor plange

Cu batranii cei sarmani

Si copiii vor ramane

Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor orase

Si pe multi ii vor robi,

Unde sunt cantari desarte,

Gloantele vor dantui.

Iar in locul rasfatarii

Si al luxului nebun,

Va domni de-acuma groaza

Si cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdaciune),

 Umbla goi, nerusinati,

Vor ajunge ca sa umble

De nevoie dezbracati.

Cand sporeste rautatea

Se scarbeste Dumnezeu,

Pentru asta vin in lume

Si razboaiele mereu!

 O , Măicuţă Preacurată

O , Măicuţă Precurată,
Dacă Tu n-ai mijloci.
Sus la Fiul Tău cu lacrimi,
Nimeni nu s-ar mântui.

Dacă Tu Măicuţă sfântă,

Pentru noi n-ai suspina,
Dacă n-ai cere Tu milă,
Domnul nu ne-ar mai răbda.

Dacă glasurile noastre,

Tu nu le-ai fi auzit,
Dacă nu cereai Tu milă,
Noi de mult am fi pierit.

Că ne-am adâncit în rele

Şi nu ştim să ne rugăm,
Că şi-n sfintele biserici,
Noi pe Domnul-l supărăm.

Însă când Tu sfântă Maică

Te rogi, grabnic pentru noi,
Fiul Tău cu drag Te-acultă
Şi ne scoate din nevoi .

Pentru-aceasta noi creştinii,

Maică sfântă-Ţi mulţumim,
Şi cu inima smerită,
Î-Ţi cântăm şi Te slăvim.

 pe 04 Aug 2009 la 03:23 # Nicolae Mirean

Vremea cea grea

Creştini,poveri fără de seamăn

Şi încercări nemaivăzute ,
De ani şi ani slujbaşii gheenei ,
Le au cu grijă pregătite.

De ani şi ani aşteaptă clipa,

Când iadul se va slobozi ,
Peste cuprinsul omenirii ,
Cu scopul de-a o stăpâni.

Aşteaptă clipa pregătită

Să nimicească tot ce-i sfânt
Să spargă vasele alese.
Să culce totul la pământ.

În oarba lor furie neagră ,

De răzbunare clocotesc
Şi-au pregătit cu grijă totul
Şi încă se mai pregătesc .

Curînd cînd trâmbiţa cerească

Va da semnalul anunţat ,
Încrâncenaţii ‘’îngeri ‘’ negrii ,
Puhoaie vor ieşi din Iad .

Şi vor lovi fără cruţare,

În tot ce e duhovnicesc ,
În sfînta şi dreapta credinţă ,
Şi în tot neamul omenesc .

C-au pregătit din vreme curse ,

Şi-au vânturat creştinătatea
Să fie siguri de izbândă ,
Când vor veni s-aducă moartea .

În oastea lor nenumărată

E Anticrist conducător,
Cu-o grea trufie omenească,
Privind spre ceruri sfidător .

La falnica-I nimicnicie ,
Întregul iad i- sa supus ,
Şi încurând va scoate masca
Luptând prin oameni cu Iisus .

Să nu ne temem oaste mică ,

Chiar dacă suntem slabi şi goi ,
Priviţi, ca cei de râsul lumii.
Findcă Hristos este cu noi .

Şi de vom fi chiar cei din urmă ,

Răzleţi dar sinceri în credinţă
De la Iisus vom lua putere.
Să credem dar că-i cu putinţă .

Hristos cu oastea Lui cea mică

Dispreţuită şi puţină ,
Va birui oştirea morţii ,
Şi va fi veşnica lumină .

Putem fi noi bruitorii ,

Care-npreună cu Iisus ,
Să dăm războiu-acesta crâncen,
De –nfăptuim tot ce ne-a spus .

Să ne-narmăm acum , din vreme

Şi să-L urmăm plini de credinţă
Pe Milostivul Domn al Păcii ,
În calea către biruinţă .

Şi dacă trâmbiţa cea sfântă ,

Va da semnalul de război
Să nu cumva cuprinşi de frică
Să facem pasul înapoi .

Ci cu Iisus prezent în inimi ,

Să-ntâmpinăm puhoiul morţii,
Lovind cu forţa rugăciunii ,
A dragostei şi a dreptăţii.

În glasul nostru să răsune

Slăvitu-I imn de biruinţă ,
Iubirea –n noi să ardă-n flăcări ,
Pentru HRISTOS, pentru credinţă .

Oricît de greu va fi să fie ,

O, fraţi creştini acest război
De vom lupta până la capăt
Iisus va birui în noi .

Oricît de grele răni primi-vom ,

Iisus cu noi va fi mereu ,
Iisus ,iubirea şi puterea ,
Şi Bunul nostru Dumnezeu.

Chiar de va fi ca trupul nostru

În suferinţă grea să cadă,
Cu Domnul vom învinge iadul ,
Şi vom scăpa de judecată .

Iar timpul iată ,conturează ,

Un adevăr ce ni la spus ,
Că-l vom cunoaşte, şi c-anunţă
Sosirea domnului Iisus.

Acum în duh şi-n adevăr s-arată ,

Iubirea pentru Dumnezeu
Că tot şi toate se înclină
Spre întuneric şi spre rău .

Acum se cerne lin credinţa

Şi dragostea pentru Iisus,
Şi ia contur încrîncenarea,
Şi lepădarea de Iisus .