CREDINTA CRESTINA –ORTODOXA SI APARAREA EI

Credinţa este legătura vie, liberă şi conştientă dintre om şi Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului.
Ea este răspunsul permanent al omului la iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu pentru el. Credinţa este,
deodată, o cale sau un mod de cunoaştere a realităţilor veşnice, netrecătoare şi nevăzute, şi o arvună
sau pregustare încă din lumea aceasta a darurilor din Împărăţia cerurilor promisă de Dumnezeu
oamenilor (Matei 3, 2; 5, 12). În acest înţeles, Epistola către Evrei arată: „credinţa este încredinţarea
celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1), iar Sfântul Maxim Mărturisitorul (†
662) precizează: „Credinţa este o putere de legătură, care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi
mai presus de fire a celui ce crede, cu Dumnezeu cel crezut” (Răspunsuri către Talasie, 33; Filocalia
românească, vol. 3, p. 118, ediţia 1948). Ca legătură vie a omului cu Dumnezeu, credinţa este începutul
vieţii veşnice încă din lumea aceasta, Acest adevăr ni l-a descoperit Însuşi Mântuitorul lisus Hristos
zicând: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus
Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3) sau „Adevărat, adevărat, zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă
veşnică” (Ioan 6, 47). Forma cea mai vie de manifestare a credinţei în Hristos este iubirea faţă de El şi
faţă de aproapele, iar această iubire este pentru om începutul mântuii sale şi al vieţi veşnice la care a
fost chemat de Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Petru spune creştinilor din timpul sau: „Pe El
(Hristos) fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie
negrăită şi preamărită, dobândind răsplată credinţei voastre mântuirea sufletetor” (I Petru 1, 8-9). De
fapt, Mântuitorul Însuşi a arătat că toată învăţătura dată de Dumnezeu oamenilor pentru dobândirea
vieţii veşnice se poate rezuma în porunca iubirii faţa de Dumnezeu şi a iubirii faţă de aproapele: „Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată
puterea ta. „Aceasta este cea dintâi poruncă, iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuşi”. Mai mare decât aceasta nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31). Credinţa în Dumnezeu aratată
în modul cel mai intens în iubirea faţă de El se cultivă în Biserica lui Hristos, „Stâlpul şi temelia
adevărului” (I Timotei 3, 15). Viaţa liturgică a Bisericii, cu Sfintele Taine şi ierurgii, cu rugăciunile şi cu
cântările ei, sunt deodată izvoare şi roade ale credinţei în Dumnezeu şi ale iubirii faţă de El, iubire care
se vede apoi în viaţa curată, trăită în sfinţenie şi fapte bune de ajutorare a semenilor noştri. De aceea,
Sfânta Evanghelie a lui Hristos şi Biserica Lui ne cheamă, deodată, la dreapta credinţă şi dreapta vieţuire,
la împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Două mari probleme cu care se
confruntă mereu Biserica în lucrarea ei de mântuire a lumii, şi mai ales în timpul nostru sunt: pe de o
parte, necredinţa sau indiferenţa religioasă, iar pe de altă parte, credinţele false sau rătăcite. Biserica
trebuie, pe de o parte, să cheme fără Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă 5 încetare şi cu multă
iubire pe toţi oamenii la credinţă, stiind că „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la
cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4), iar pe de alta parte, să apere dreapta credinţa în faţa
rătăcirilor, pentru că nu este de ajuns să avem o credinţă religioasă oarecare, ci trebuie să avem dreapta
sau adevarata credinţă. Sfântul Apostol Petru avertizează şi el împotriva rătăcirii de la dreapta credinţă:
„nu fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura
eresuri pierzătoare şi tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire.
Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită. Şi din poftă
de avere şi cu cuvinte amăgitoare ei vă vor momi pe voi ş…ţ. Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind
nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele nestatornice; inima lor e deprinsă la lacomie şi sunt fiii
blestemului, părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit ş…ţ Aceştia sunt izvoare fără apă şi nori purtaţi fără
furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns (II Petru 2, 1-3 şi 74-17). Dar pentru
ca să ne ferim de rătăcire, avem nevoie de a cunoaşte bine credinţa dreaptă sau ortodoxă. De aceea,
Biserica cheamă pe credincioşii ei la cunoaşterea şi apărarea credinţei ortodoxe. Cartea de faţă,
„Credinţa ortodoxă”, a fost mai întâi publicată cu titlul „Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă”, în
anul 1952, cu binecuvântarea Patriarhului Iustinian, cu prilejul celei de-a 310-a aniversari a Sinodului de
la Iaşi (1642), care a cercetat şi completat „Mărturisirea ortodoxă” a Mitropolitului român Petru Movilă
al Kievului, aprobată în 1643 şi de un sinod de la Constantinopol. Ediţia din 1952, însă mult îmbunătăţită,
a mai fost publicată la Bucureşti (1992) şi la Cluj (1993), iar acum la laşi, în editura mitropolitană Trinitas.
Cu recunoştinţă, mulţumim Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST pentru că a binevoit să acorde
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei filmele cu textul cules şi dreptul de a publica această carte. Meritul
deosebit al carţii este faptul ca, sub forma unui catehism pentru adulji, explica dreapta credinfa si
dreapta viefuire a Bisericii, pe temeiul Sfintelor Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi. Cu speranţa că
această carte va fi de mare folos atât tinerilor, cât şi vârstnicilor, binecuvântam pe ostenitorii de la
Tipografia mitropolitana Trinitas şi pe toţi cititorii dornici sa cunoască şi să traiască dreapta credinţă în
Hristos care este arvuna mântuirii şi a vieţii veşnice.