Ipoteza nselaciunii (Nicolae Fustei)

nvierea Domnului nostru Iisus Hristos este dovada cea mai puternica a dumnezeirii Lui, dar si
fundamentul credintei noastre crestine (piatra cea din capul unghiului). Apostolul Pavel spune: Si daca Hristos
n-a nviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra (I Cor. 15,14). Iar Sf.
Augustin scrie n acelasi sens: Nu este mare isprava sa crezi ca Hristos a murit, pentru ca aceasta o confirma
att pagnii ct si iudeii, chiar si ticalosii. Credinta crestinilor este, nsa, nvierea lui Hristos cel mai esential
lucru. La rndul sau, vestitul Richard Strauss reflecta la batrnete: Daca nu cred n nvierea lui Hristos, nu
sunt crestin. Apare acum ntrebarea: a nviat Hristos? Da sau nu! O alta alternativa nu exista.
Daca a nviat, este Dumnezeu Adevarat si toata nvatatura lui este adevarata
Anume din aceasta cauza asupra nvierii Mntuitorului sunt concentrate toate atacurile necredinciosilor si
dusmanilor crestinismului. Daca pna la Reforma nvierea Domnului a fost contestata mai mult sporadic
de catre unii eretici, n secolele XVI si XVII, teologi protestanti din directia rationalist-critica au contestat
din ce n ce mai nversunat nvierea Domnului si cu att mai mult o contesta urmasii lor de astazi, socotind-o
un mit care s-a creat din cauza nalucirilor ucenicilor Sai, sau a escrocheriei acestora, care au furat trupul
nvatatorului si au inventat istoria nvierii, pentru a-si putea recruta numerosi adepti ai noii religii. Astfel
au aparut o serie de ipoteze, care ncearca sa explice nvierea Domnului ntr-u fel sau altul n mod rational,
tagaduindu-se caracterul ei supranatural. Obiectiile aduse de dusmanii crestinismului contra faptului real
al nvierii Domnului n prezent se sprijina pe cteva ipoteze dintre care si cea a nselaciunii.
n continuare ne vom opri asupra acestei ipoteze.
Aceasta ipoteza are o provenienta iudaica, fiind expusa nca de farisei (Mt 28,12-15) si a fost sustinuta de
filosofii pagni, adversari ai crestinismului: Celsius, Porfiriu si mparatul Iulian (Apostatul). n timpurile
mai noi este sustinuta de teologul protestant Samuel Reimarus (+1769) n lucrarea sa "Scopul lui Iisus si
cel al Ucenicilor sai" si de Reville n cartea Jesus de Nazareth. Etudes critiques sur le antecedents de l'histoire
evangelique et la vie de Jesus" , Paris, 1897, vol. III.
Reville ncearca o explicare originala, desi nereusita, despre mormntul pustiu, ca adeca credinta n nvierea
lui Hristos, ce-a dat lumii crestinismul, este un rezultat al amagelii. Reville face presupunerea, ca trupul lui
Iisus a fost luat din mormnt de autoritatile iudaice, de arhierei, farisei si de batrni. Nici o straja n-ar fi fost n
jurul mormntului. Si povestirea despre punerea strajii la mormnt si despre mituirea ei de catre batrni (Matei
27, 62-66; 28, 4, 11-15), urmnd lui Strauss, Hase, etc., Reville o considera neadevarata, pe baza unor temeiuri
interioare, care ar argumenta neadevarul ei:
1.Cedarea prietenoasa a lui Pilat i contrazice indignarea lui puternica contra sinedriului, care l-a silit sa-l
condamne pe Iisus;
2. povestirea aceasta o gasim numai la un singur evanghelist, dar nu se poate, ca si ceilalti evanghelisti sa nu
fi folosit ocazia de a aduce aceasta singura marturisire despre faptul nvierii lui Hristos dintr-un mediu strain
crestinismului;
3, pe drum, spre mormnt, femeile mironosite erau ngrijorate, cine le va rasturna piatra de pe mormnt, dar
nu se gndeau deloc la straja, despre care, deci, ele nu stiau nimic;
4. dupa cum se vede, cei din sinedriu stiau si tineau minte prezicerea Mntuitorului despre nviere mai bine,
dect n cercul ucenicilor;
5. procedarea arhiereilor, n legatura cu marturisirea strajii despre minunea nvierii, este neverosimila : se
vede ca ei au crezut fara nici o cercetare, si, creznd n adevarul acestui fapt att de neobisnuit si evident
dumnezeiesc, au recurs la mituire... Daca ei n-au crezut, atunci cum puteau sa cumpere pe strajeri cu bani, n loc
ca sa-i traga la judecata si raspundere, ceea ce era absolut firesc? Se presupune, ca povestirea despre straja si
despre mituirea ei, scrisa de Matei, s-a raspndit n comunitatea crestina din dorinta de a combate clevetirea
iudeilor, cum ca trupul ar fi fost luat de ucenici.
Aceasta ipoteza este destul de subreda. Mai nti ea implica o imposibilitatea reala si una psihologica.
Era imposibila deoarece mormntul unde a fost pus Iisus Hristos era sigilat si pazit. Din evanghelia dupa
Matei aflam ca: Ei au plecat si au ntarit mormntul, pecetluind piatra si punnd o straja (Mt. 27, 66).
Profesorul Edershein, evreu crestin ale carui scrieri reprezinta o sursa exceptionala de cunoastere a cadrului
istoric al perioadei Noului testament, relateaza urmatoarele cu privire la nmormntarea lui Iisus: si astfel, ei Lau asezat ntr-o nisa ntr-un mormnt de curnd sapat n stnca. Si cnd au iesit, au pravalit, asa cum era
obiceiul, o piatra mare Golel ca sa nchida intrarea mormntului, probabil aplicnd deasupra ei, dupa cum
era obiceiul, una mai mica numita Dopheg. Si n locul unde aceasta fusese asezata peste cealalta urma ca a doua
zi, cu toate ca era ziua de Sabat, autoritatile evreiesti sa fixeze sigiliul, asa nct pna si cea mai mica miscare sa
devina evidenta.

Metoda de a pecetlui piatra de la intrarea mormntului lui Iisus a fost probabil asa cum este descris n
Daniel 6,18: s-a adus o piatra si au pus-o la gura gropii, iar mparatul a pecetluit-o cu inelul lui si cu inelul
dregatorilor sai, asa ca nimic sa nu se schimbe cu privire la Daniel. Sigilarea a fost facuta n prezenta garzii
romane, care a ramas acolo pentru protejarea acestui semn al autoritatii si puterii romane.
Faptul ca folosirea gerunziului (sigilnd piatra) reprezinta un indiciu cu privire la o precautie suplimentara,
sigilarea pietrei, prin aplicarea unei sfori peste ea si prin sigilarea ei pe mormnt la ambele capete. Oamenii
vrednici de ncredere facusera tot ce le statuse n putinta pentru a preveni furtul si nvierea!
Pecetea romana aplicata la mormntul lui Iisus avea rostul de a preveni orice ncercare de devastare a
mormntului. Oricine ar fi ncercat sa miste piatra de la intrarea mormntului, ar fi trebuit sa rupa pecetea,
avnd astfel de nfruntat pedeapsa legi romane.
Sf. Ioan Gura de Aur n Omilia la Nasterea Domnului spune: Vedeti, oricum le-am lua, aceste cuvinte
depun marturie cu privire la fiecare din aceste fapte. Iata care sunt cuvintele: ne-am adus aminte ca nselatorul
acela, pe cnd era nca n viata (ceea ce nseamna ca acum era mort) a zis: dupa trei zile voi nvia. Da porunca
dar, ca mormntul sa fie sigilat, ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea, sa-I fure trupul. Deci, daca
mormntul era pecetluit, nu avea sa se ntmple nimic neplacut, deoarece ar fi fost imposibil. Astfel dar, dovada
nvierii Lui devine indiscutabila prin nsasi afirmatiile voastre. Caci, mormntul fiind sigilat, nu putea avea loc
nici o nselatorie. Dar daca nu s-a petrecut nici o nselatorie si totusi mormntul a fost gasit gol, aceasta
dovedeste ca Iisus a nviat cu adevarat si fara ndoiala. Vedeti dar cum, chiar mpotriva vointei lor, ei au
contribuit la dovedirea adevarului.
Sau facut multe discutii n legatura cu expresia din Matei 27, 65 :Pilat le-a zis: Aveti straja; mergeti si
ntariti cum stiti. ntrebarea este daca straja se refera la politia templului, sau la o garda romana. Majoritatea
cercetatorilor se nclina spre parerea ca este vorba de o garda romana cu att mai mult ca si contextul din Matei
27 si 28 pare ca sprijina aceasta parere. Indiferent cui apartinea garda, este imposibil ca soldatii sa fi adormit n
timpul serviciului, deoarece o astfel de nechibzuinta era pasibila de pedeapsa cu moartea (soldatii
romani erau condamnati la moarte daca se fura cea ce pazeau, iar straja templului fiind prinsa ca dormea n
timpul serviciului i s-ar fi dat foc n somn).
Pedeapsa pentru parasirea postului era moartea, conform legilor romane. Cel mai faimos discurs cu privire
la strictetea disciplinei de tabara este cel al lui Polybius, VI: 37-38, care indica faptul ca frica de pedeapsa a
determinat o atentie impecabila acordata slujbei, ndeosebi n timpul pazei de noapte. Pedeapsa pentru
exercitarea necorespunzatoare a serviciului de noapte, furt, marturie falsa sau prejudiciu aduse integritatii
corporale a unei persoane, era trecerea prin furcile si maciucile caudine; deasemenea este mentionata
decimarea, pentru dezertarea din trupa datorita fricii.
Sa presupunem ca strajerii mormntului erau din garda templului.
Misna relateaza urmatoarele n legatura cu garda templului: Ofiterul templului obisnuia sa treaca pe la
fiecare post cu torta aprinsa: si daca vreunul din paznici nu se ridica sa-I spuna: O capitan al templului, pacea
fie cu tine!, si se observa ca ar fi adormit, capitanul l batea cu bastonul, avnd dreptul sa-I aprinda hainele. Ei
obisnuiau sa spuna: Ce zgomot se aude n curtea templului! Este zarva vreunui levit care este batut si caruia i
sunt arse hainele pentru ca a adormit n timpul garzii Rabi Eliezer ben Jacob a spus: Ei l-au gasit odata pe
fratele mamei mele adormit si i-au ars mbracamintea. Acelasi lucru l confirma si Enciclopedia iudaica.
Probabil de aici provine avertizarea pentru noi, cei chemati sa priveghem: Fericit este cel ce privegheaza si
pastreaza vesmintele sale, ca sa nu umble gol si sa se vada rusinea lui! (Apoc. 16, 15).
Dar daca admitem imposibilul, ca straja a adormi, n-ar fi adormit cu totii, iar zgomotul pravalirii pietrei
de la mormnt i-ar fi trezit, astfel ca ucenicii care ncercau sa fure Trupul lui Iisus ar fi putut fi prinsi cu
usurinta.
Dar daca soldatii au adormit, ce pret am putea pune, n acest caz, pe marturia unor oameni care fac
depozitii pentru un fapt petrecut cnd ei dormeau? Marturia lor nu poate avea nici o valoare juridica, caci,
sau ei n-au dormit si si-au facut datoria, nelasnd sa fure Trupul, sau au dormit si atunci n-au avut de unde sa
stie ca Trupul a fost furat.
Nici pe departe nu se poate concepe despre furtul Trupului lui Iisus de catre ucenicii Sai, care ar fi
inventat apoi istoria nvierii. Profanarea mormntului era oprita cu severitate nu numai de legea evreiasca
(Num. 19,11), dar si de legea romana. Pe lnga acestea, nu s-ar explica marturia data de apostoli despre
nviere cu toata siguranta, daca la Ierusalim nu ar fi fost un mormnt bine determinat si cunoscut de toti ca
mormntul gol al lui Iisus. Mi trebuie sa retinem ca descoperirea mormntului gol este atribuita femeilor si nu
apostolilor, cum ar fi trebuit sa se ntmple n eventualitatea ca relatarea ar fi fost o inventie tardiva a
comunitatii. Mai este si o imposibilitatea psihologica pentru o posibilitate reala a acestei ipoteze. Starea
psihologica a Apostolilor era ngrozitoare. Acestia dupa moartea Mntuitorului nu erau deloc curajosi,

ba dimpotriva erau speriati, s-au mprastiat n toate partile, s-au ascuns de frica sa nu fie recunoscuti. Chiar
cel mai ndraznet dintre Apostoli, Petru s-a lepadat de trei ori de nvatator. Oare puteau acesti oameni, care
sedeau cu usile nchise de frica sa nu fie arestati, sa ndrazneasca a veni noaptea la mormntul pazit cu
strasnicie si sa fure trupul lui Iisus?
Dar daca am presupune ca Apostolii au furat Trupul lui Iisus. Ce ar face ei cu Dnsul? Avea oare rost
furtul Trupului cnd moartea Celui pe care-L iubeau le-a zdruncinat credinta n dumnezeirea Lui?
Obiectiile contra adevarului povestirii lui Matei nu rezista naintea criticii din cteva motive:
1.Pilat a fost silit sa cedeze sinedriului, temndu-s situatia sa, deoarece denunturile iudeilor la Roma i
puteau produce mult mai mare rau, iar raspunsul brusc, dat la cererea fariseilor, exclude prietenia lui (Matei 27,
65).
2. Faptul nu se sterge prin tacerea celorlalti evanghelisti, chiar daca critica negativa ar da o nsemnatate
serioasa acestui procedeu nelogic al ei : acelasi Strauss uita aceasta, cnd neaga adevarul istoric al povestirii
evanghelice despre nmormntarea onorabila, ce i-a facut-o lui Iisus Hristos, Iosif din Arimatea, desi aceasta
povestire se gaseste la toti evanghelistii, Dealtfel, marturisirea despre straja si despre mituirea ei, o gasim nu
numai la evanghelistul Matei, ci si n alt document literar de o adnca vechime, descoperit nu de mult (n
Evanghelia si Descoperirea lui Petru).
3. Femeile mironosite, ocupate n casele lor cu sarbatorirea Pastelui si cu pastrarea odihnei sabatului dupa
legea lui Moise, puteau sa nu stie ca s-a pus straja la mormnt, care s-a facut, de buna seama, fara de publicitate.
4. Rautatea, cam adesea, poate fi mai patrunzatoare, dect dragostea, iar rautatea dusmanilor lui Hristos
venea laolalta si cu frica, inspirata de personalitatea si faptele lui Iisus, ceea ce si mai mult a facut sa li se
ntareasca atentia la cuvintele Lui despre nviere.
5. Comportamentul batrnilor, dupa ce strajerii li-au adus stirea despre nviere, se poate explica prin
psihologia necredintei orbite si ndracite, nsa daca ei n-aveau ncredere n acea stire, ceea ce-i verosimil, atunci
li se poate explica purtarea lor ca o precautie administrativa, de a nu se face publicitate si nici sa se atraga
atentia publicului asupra acestui eveniment ciudat printr-o cercetare oficiala; de aceea, au preferat sa stinga
chestiunea"... Asadar, povestirea evanghelistului Matei despre straja si despre mituirea ei sta neclintita ca o
piedica pentru ipoteza lui Reville, ca adeca autoritatile iudaice i-ar fi luat trupul din mormnt Dar si fara
aceasta, nsasi ipoteza pare a fi neverosimila. Rautatea dusmanilor lui Hristos se ndreapta contra persoanei
Lui , cu o noua putere izbucneste ea la privelistea ngroparii, pe care o fac cu fast prietenii Lui; aceasta li-a
parut ca un protest contra lor. Apoi, ei se temeau, ca mormntul acesta sa nu devina un loc de adunare si de
pelerinaj pentru urmasii lui Iisus din Galileea, foarte multi la numar. Cel mai simplu mijloc pentru nlaturarea
unui asemenea pericol era nimicirea acestui mormnt onorabil al lui Iisus, scoaterea trupului de acolo si
ngroparea lui n alt loc, sau chiar sa-i fi distrus trupul cu ajutorul soldatilor romani, cari stiau sa pastreze taina,
ntr-un asa caz usor si putea da aprobarea necesara Pilat. daca arhiereii i-au prezentat lui Pilat lucrarea aceasta,
ca cea mai reala masura pentru nlatura-rea adunarilor si a demonstratiilor politice a urmasilor Lui exaltati la
mormntul lui Iisus, de care fapt totdeauna procuratura avea frica.
Punctele slabe ale ipotezei sunt evidente. Pedeapsa rusinoasa cu moartea pe cruce a pus capat tuturor
temerilor sinedriului, ca ucenicii Lui L-ar mai respecta dupa moarte, avnd n vedere ca pe El, fiind nca n
viata, L-au parasit cu totii, chiar si cei mai apropiati ucenici (Matei 26, 56! Marea 14, 50); deci, nu mai putea fi
nici o teama de adunari ale urmasi-lor, la mormntul Lui prea trist. Arhiereii se puteau astepta la aceasta numai
la mormntul Celui nviat; de aceea ei se si temeau de nvierea lui Iisus {Matei 27, 6364). Admitnd chiar un
temei pentru temerile sinedriului, noi trebuie sa consideram ca imposibila si absurda actiunea lui. Sinedriul
putea interzice ngroparea cu fast, sau, daca ea se facuse, putea nchide intrarea publicului n gradina, fara nsa
sa-i ascunda trupul, n interesul sinedriului ar fi fost si mai bine chiar sa deschida intrarea la mormntul lui Iisus
pentru admiratorii Lui; vederea trupului mort ar fi adus la realitate chiar si pe cei mai nflacarati nchinatori ai
Sai. Mormntul pustiu putea provoca doar o periculoasa atitudine a fanteziei urmasilor lui Iisus si sa-i duca la
ideea despre nvierea lui Iisus, tocmai de care si se temea sinedriul n adevar, se ntmpla uneori ca si rautatea
sa fie nechibzuita, cum a fost exemplul lui Irod, lasnd magii sa plece (Matei 2, 78); dar chiar la nceputul
propovaduirii apostolilor despre nvierea iui Hristos, sinedriul desigur ca n-ar fi ntrziat sa spulbere
nselaciunea lor, lamurind lumii secretul mormntului pustiu. nsa ei n-au facut aceasta. De ce?
Daca ipoteza nselaciunii ar fi adevarata, apoi este cu neputinta sa ntelegem acel schimbari care s-au
petrecut cu Apostolii. Ei s-au schimbat radical devenind foarte curajosi, predicnd pe Hristos nviat.
Schimbarea realizata n ucenici apare si mai frapanta daca ne gndim ca siguranta nvierii era asa de
mare nct sa-i conduca sa nfrunte moartea ca martiri. Oare putea cineva sa mearga la moarte pentru o
minciuna? Evident ca nu! Forta acestei argumentari poate fi clarificata mai bine ntorcnd-o negativ: "Daca
primii ucenici, dupa ce au proclamat ca L-au vazut pe Hristos nviat, ar fi continuat sa-si traiasca viata lor

normala, cu nimic eroica, aceasta ar fi pus marturia lor la ntr-o defavoare neta". Daca faptul nvierii ar fi
fost inventat, nu ne-am explica sobrietatea textelor evanghelice. De exemplu, nicaieri nu gasim vreo aparitie a
lui Iisus n fata dusmanilor, si totusi dupa legea psihologica a compensatiei (cine sufera o nedreptate,
doreste repararea), ar fi fost ntru totul natural pentru ucenici sa "inventeze" o aparitie triumfala a lui Iisus
acelor persoane care cu cteva zile mai nainte l condamnasera la moarte. Nimic din toate acestea. Faptul
acesta e att de neobisnuit nct n secolul II pagnul Celsius l prezenta ca o obiectie: daca Hristos a nviat cu
adevarat, de ce nu s-a aratat si dusmanilor Sai". Daca se confrunta textele canonice cu cele apocrife se vede
ca ultimele sunt rodul fanteziei. De exemplu, dupa evanghelia lui Petru, din mormnt ar fi iesit un barat al
carui cap depasea cerurile iar crucea venea n urma lui. Astfel ca simpla credinta a crestinului care crede
n nviere este nimic pe lnga credibilitatea scepticului care ar accepta mai degraba povestile cele mai stranii si
mai improbabile dect sa admita marturia clara a dovezilor istorice. Dificultatile credintei pot fi mari;
absurditatile necredintei sunt nsa si mai mari. Datorita netemeiniciei ei si aceasta ipoteza a fost nlocuita
cu alta, - cea a viziunii, a iluziei, sau a halucinatiei".