ROLUL EDUCAȚIEI RELIGIOASE

ÎN VIAȚA ADOLESCENTULUI
 Rolul educației religioase în viața adolescentului

„Prin ce își va îndrepta tanărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.”
( Psalmi 118,9)

Problema educaţiei în general şi mai ales a tineretului în special, ocupă

primul loc în ansamblul preocupărilor societăţii actuale, căci toată lumea vede în
pregătirea şi dezvoltarea acestui tineret, însăşi salvarea omenirii. Societatea nu îşi
are existenţa decât prin educaţie, care este unicul mijloc de a forma caractere,
adevărate personalităţi dinamice şi creatoare.

Tineretul român actual este supus unui număr extrem de mare şi diversificat de
chemări şi ispite. Vocea lumii secularizate, în viziunea căreia Biserica nu poate
avea cuvânt, ci doar în viaţa particulară, se face auzită în tot ceasul şi prin căi din
ce în ce mai sofisticate. Această voce este dublată, sau mai bine zis constituie
izvorul a tot felul de tentaţii prin care tânărul este cuprins în vraja unei pseudo-
libertăţi care se transformă, în scurt timp, în lanţurile celei mai aprige sclavii.
Adolescența este o perioadă deosebit de însemnată în existența omului. E perioada
marilor descoperiri. În adolescent, în elanurile și înflăcărările lui, se arată semnele
vremii. Adolescentul e un ales. În întreaga lui ființă apar simțăminte și preocupări
noi. Trupul și sufletul, inima și mintea, încep să se schimbe și să se frămante,
trăiește stări sufletești de care rămane uimit. Acum e nevoie de un om al lui
Dumnezeu în viața sa- propriul părinte, duhovnicul, profesorul de religie.

Educația religioasă a tinerilor a reprezentat o preocupare permanenta a Sfintei

Biserici, așa cum arată constant atât Sfinții Părinți din vechime, cât și teologii
vremurilor noastre, în operele lor. Indiferent de epoca în care au trăit, cu toții au
avut un scop important – să urmeze îndemnul Mântuitorului: „Mergând, învățați
toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28, 19-20); aceasta
deoarece Mântuitorul Iisus Hristos este Învățătorul prin excelență: „Voi Mă numiți
pe Mine: Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt“(Ioan 13,13); „Eu sunt
Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina
vieții“(Ioan 8, 12), pentru că din Însăși Persoana Sa decurge Învățătura Sa, ce
descoperă omului calea spre viața cea veșnică în comuniune cu Dumnezeu: „Și
aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și
pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis“(Ioan 17, 3). Așa cum Mântuitorul Hristos a
fost trimis de Tatăl, ca Mijlocitor, tot astfel episcopii și preoții pe de o parte, iar pe
alta, profesorii de religie, sunt trimiși de Domnul în lume pentru a îndeplini
lucrarea mântuitoare cu ajutorul Duhului Sfânt: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu
v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roada să aduceți, și roada voastră să
rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veți cere în numele Meu“(Ioan15, 16).

Prin educația religioasă trebuie să realizăm de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea

ne ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la
personalitatea fiecăruia dintre noi si materializarea în comportamente integratoare
în viața comunității din care facem parte și a societății în ansamblu.
În aspirația noastră către perfecțiune, ne raportăm la ființa divină, la Dumnezeu,
pentru că El este singurul model formativ existențial. În cultivarea sufletului
educația religioasă nu este unilaterală; ea apelează și, chiar mai mult, își găsește
unele premise care o fortifică în educația civică, estetică, morală.
Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că educația moral-religioasă
este posibilă de la cea mai fragedă vărstă, iar preșcolarii cu trăsăturile de voință și
caracter în formare sunt receptivi la influențele exercitate asupra lor.
Dacă educația morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului
pentru viață care are în vedere cunoașterea, înțelegerea și practicarea binelui în
viața socială și adaptarea la viața comunității, educația religioasă trebuie privită
într-o stransă legătură cu educația morală acordandu-i fundament divin.
Educația moral-religioasă trebuie să înceapă încă din primii ani de viață în
familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de înțelegere a copilului pentru a se
forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită și sentimente cu ajutorul
cărora să devină o adevarată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu si cu
semenii. Educația religioasă îl ajută pe elev să se comporte corect în societate, să
fie o persoană mai bună şi mai corectă, să fie mai sensibil, atent în relațiile cu
ceilalți, cu colegii. Elevii învață prin intermediul orelor de religie reguli de
bună purtare în raport cu ceilalți.

De asemenea, în planul credinței, orele de religie îl apropie mai

mult pe elev de Dumnezeu. În plus, relația cu profesorul de religie este una
plăcută, acesta având tactul şi sensibilitatea necesară pentru a se apropia de elev,
pentru a‐l înțelege şi a‐i oferi sfaturile necesare atunci când elevul are
nevoie. Orele de religie sunt percepute ca plăcute, stârnind interesul
elevilor, aceștia aducându‐şi aminte cu plăcere de asemenea momente,
iar informațiile, valorile, conduitele transmise prin intermediul orelor de
religie sunt înțelese ca fiind de un real ajutor pentru viața elevului.
 Nu în ultimul rând, impactul pozitiv al educației religioase este
resimțit si de către părinți, aceştia observând o influență pozitivă a orelor
de religie asupra copiilor lor. Educația religioasă are un impact puternic
asupra formării personalității armonioase a tinerilor. În plus, se evidențiază
reverberațiile pozitive asupra dezvoltării credinței şi comportamentului
religios, asupra coerenței comportamentale, stabilității psihice. Pe de altă
parte, există un efect evident al educației religioase si al poziționării religioase
asupra dezvoltării laturii morale si a comportamentelor prosociale, a implicării
active în spațiul socio‐cultural al tinerilor. Astfel, deşi educația religioasă are un
efect mai puternic asupra profilului religios al tinerilor decât alte incidențe
educative, acestea împreună determină profilul moral al tânărului de astăzi
ce se defineşte existential nu numai prin dimensiuni pragmatice,
materiale, ci si spirituale, valorice.

În concluzie, a nu fi formați și în perpectiva religioasă înseamnă să

rămanem infirmi din punct de vedere spiritual. Aceasta este cea care ne invită la
reflecție, la autocunoaștere, deschide apetitul către perfecționarea de sine, formează
persoane care se deschid ușor spre alții, se manifestă generos prin iubire,
dăruire.Tinerii de azi trebuie indreptați spre Dumnezeu, trebuie să ajungă la un sens
profund al vieții și al existenței. Scopul ultim și suprem al formării religioase este
mantuirea, intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE
Biblia sau Sfanta Scriptură, 1991, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, București.
Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Polirom, 1999.
Cury, Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinații, Editura For you, 2005.
Gheorghe Vasilescu, Educaţia religioasă a tineretului, în Almanahul bisericesc, Editura
Internaţional Impex SRL, Bucureşti, 1995.
Monahia Siluana Vlad, Tinerii şi Biserica în zilele noastre, Editura Mitropoliei Olteniei,
Craiova, 2003.
Moldovan, Pr. Prof. Ilie, Adolescența, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Renașterea,
Cluj-Napoca 2001.