ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G.

– FILIALA PITEȘTI

REFERAT

EDUCAȚIA RELIGIOASĂ

NUME: CIOBANU RAMONA MARIANA

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ

Educaţia religioasă contribuie din plin la formarea individului, la implicarea lui responsabilă în
viaţa activă şi în societate. Dimensionată şi realizată în acord cu necesităţile psihice specifice fiecărei

1
vârste, această componentă a educaţiei integrale are, mai întâi, o funcţie informativă, respectiv de
punere la dispoziţia elevilor a unui set de cunoştinţe specifice, cu caracter dogmatic, liturgic, de istorie şi
filozofie a religiilor, dar şi un pronunţat caracter formativ, de interiorizare şi traducere în fapte de viaţă a
normativelor religioase.

Prin intermediul educaţiei religioase se asigură un sens vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod
de a exista, o perspectivă ce depăşeşte imediatitatea faptică. Totodată, se urmăreşte realizarea
comuniunii omului cu Dumnezeu, ceea ce presupune din partea omului o permanentă curăţire de patimi
şi o creştere în virtute. Ea are în vedere cele două componente de bază ale oamenilor: sufletul şi trupul.
În tradiţia creştină, trupul nu este un simplu depozitar sau o umbră a sufletului, ci un element esenţial al
naturii omeneşti. Desigur, sufletul deţine supremaţia, cel care primeşte cea mai multă atenţie, dar nu
dispreţuind natura fizică a omului.

Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite reprezintă idealul prioritar al educaţiei

religioase. La acest ideal se ajunge prin scopuri care urmăresc cunoaşterea şi interiorizarea unor valori
morale, estetice, intelectuale, care îngemănate, strânse laolaltă, pot garanta atingerea finalităţii
propuse. Educaţia creştină, în vederea desăvârşirii credinciosului, implică prezenţa harului divin. Idealul
educaţiei creştine nu are funcţionalitate fără ajutorul lui Dumnezeu. Acest mesaj îl aflăm din cuvintele
Mântuitorului: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă
nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce
rămâne în Mine şi Eu în el, aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic…

Religia reprezintă legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu. În cadrul

sistemului de învăţământ este disciplina care se bazează pe revelaţia divină şi are drept scop conducerea
elevilor spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Factorii care stau la originea acesteia sunt Dumnezeu şi omul.
De aceea, Religia se prezintă ca un fenomen spiritual, pur şi universal, bazat pe predispoziţia spre
religiozitate, înnăscută în om. Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi i-a dat libertatea de a rămâne într-
o permanentă legătură de iubire cu El.

Libertatea oferă omului posibilitatea de a se perfecţiona spiritual, de a crea, de a fi în comuniune

cu ceilalţi, de a-şi conduce viaţa după propriile idealuri. Credinţa în existenţa lui Dumnezeu, Care S-a
revelat omului şi Şi-a descoperit voia Sa, pe care omul trebuie să o împlinească în lume, trăirea religioasă
a omului credincios, care transpune credinţa în fapte până la sfârşitul vieţii, un anumit ceremonial,
simboluri, cultul divin, sunt elemente ale Religiei. Pentru om, existenţa Religiei este dependentă de
problema existenţei lui Dumnezeu, ale Cărui însuşiri – iubirea, infinitatea, atotputernicia etc. – nu
trebuie înţelese ca simple noţiuni intelectuale, ci trebuie experimentate printr-o trăire personală, din
care nu poate să lipsească cunoaşterea Lui. În creştinism, cunoaşterea lui Dumnezeu presupune atât
trăirea religioasă – ceea ce simte, gândeşte şi exteriorizează omul faţă de Dumnezeu, în anumite
momente ale vieţii – cât şi însuşirea învăţăturii de credinţă, care cuprinde adevărul revelat de El, privind
originea şi scopul omului în lume.

Pe măsură ce viaţa religioasă a omului este tot mai puternică, cunoaşterea lui Dumnezeu pe
cale raţională este însoţită de cunoaşterea personală a Lui. Religia este o necesitate a firii umane, nu
numai o poruncă a lui Dumnezeu. Numai în El şi prin El, omul, care năzuieşte după fericire şi desăvârşire,
poate găsi răspunsuri la multe probleme sau întrebări inaccesibile ştiinţei şi poate ajunge la desăvârşire,
scopul final al existenţei umane. Răspunsul dat de Domnul Iisus Hristos tânărului care dorea să ştie ce
are de făcut pentru a moşteni viaţa de veci nu a constat în expunerea unor teorii ştiinţifice sau filosofice,

2
ci în îndemnul: „urmează-Mi” (Mt. 19, 21). Pe Apostoli i-a trimis la propovăduire, zicând: „Mergând,
învăţaţi toate neamurile” (Mt. 28, 19). Acest îndemn spre educaţie religioasă este valabil până la sfârşitul
veacurilor. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi cu scopul de a Se face Învăţător al oamenilor, înălţând chipul
învăţătorului până la ultima treaptă a desăvârşirii, prin îngemănarea cuvântului cu dragostea care
formează, care educă.

Fără existenţa şi fără cunoaşterea lui Dumnezeu nu poate să existe nici Religie, nici educaţie
religioasă, căci educaţia este o acţiune creatoare manifestată prin perfecţionarea intelectuală şi
spirituală a omului. Educaţia religioasă este acţiunea specific umană pe care educatorul o desfăşoară
pentru dezvoltarea religiozităţii elevului, pe baza unor principii şi cu ajutorul unor metode şi mijloace
specifice. Educaţia religioasă se fundamentează pe două adevăruri de credinţă subliniate în Sfânta
Scriptură: întruparea Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului
posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu, şi existenţa sufletului uman, care poate fi
modulat prin educaţie. Fiinţa umană este înzestrată cu libertate şi voinţă, iar acestea pot determina în
sufletul elevilor o atitudine de participare activă la demersul complex impus de educaţia religioasă.
Importanţa educaţiei religioase este determinată de argumente morale, culturale şi sociale, de
necesitatea Religiei pentru desăvârşirea fiinţei umane. Ea este posibilă la toate vârstele, dar pentru
realizarea ei, este necesară conlucrarea dintre harul divin şi efortul spiritual al celor educaţi: „Iată, stau
la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”
(Apoc. 3, 20).

Statutul educaţiei religioase în şcoala românească

În contextul actual s-a ajuns la înmulţirea stimulilor culturali de origine religioasă, prin mass-
media, prin conferinţe ale diferiţilor „misionari” sau prin introducerea unor noi discipline şcolare în
planurile de învăţământ. Educaţia religioasă, realizată în şcoală, nu poate fi lăsată nici la discreţia
amatorismului, nici a prozelitismului, probată fie de foştii protagonişti atei, fie de unii preoţi exclusivişti.
O credinţă nu se impune, ci se propune cu calm, în linişte şi deseori în tăcere.

Trebuie subliniat, în acelaşi timp, faptul că educaţia religioasă constituie o latură aparte a
educaţiei, ce presupune o mare responsabilitate, întrucât se lucrează cu sufletele copiilor. La această
operă de restructurare spirituală sunt chemaţi, deopotrivă, clerul şi mirenii. Introducerea Religiei printre
disciplinele şcolare de studiu a generat următoarea problemă: educaţia religioasă este doar sarcina
Religiei sau trebuie să devină un obiectiv şi pentru celelalte discipline? Numai preotul (profesorul de
religie) este chemat pentru îndeplinirea acestei sarcini sau şi alţi profesori? Plecând de la premisa că
educaţia religioasă presupune mai multe componente şi niveluri (cunoştinţe, atitudini, conduite), unele
dintre aceste achiziţii, având o complexitate cu totul aparte, este absolut normal ca această latură a
educaţiei să fie în atenţia mai multor discipline şi a mai multor profesori. Oricât de diverse şi de
profunde ar fi temele abordate de Religie şi oricât de bun ar fi profesorul de religie, nu se poate dispune,
numai pe o cale unidirecţională, la formarea unei culturi şi conduite religioase autentice. Prin urmare,
educaţia religioasă trebuie să constituie un obiectiv pentru mai multe discipline orientate şi focalizate
spre un scop unitar. Astăzi însă, disciplinele şcolare nu sunt „acordate” cu acest obiectiv, nu sunt
fundamentate suficient pe o spiritualitate care să fie în consens cu credinţa creştină. Ba chiar mai mult,
se pot identifica numeroase seturi informaţionale care sunt distincte, rupte, în contrasens cu valorile
religioase. Multe discipline şcolare nu numai că nu contribuie la facilitarea formării religiose, ci,

3
dimpotrivă, adâncesc distanţele, prezintă perspective unilaterale de înţelegere, seamănă confuzii sau
atacă făţiş fundamentele spirituale evidente.