Sunteți pe pagina 1din 33

CUPRINS

MOTTO.........................................................................................................
INTRODUCERE...........................................................................................
CAPITOLUL 1..............................................................................................
1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE...............................................................
1.2. HORMONII TIROIDIENI............................................................................................
1.3. HORMONII HIPOTALAMICI ȘI HIPOFIZARI........................................................
1.4. HIPERTIROIDISMUL ŞI HIPOTIROIDISMUL......................................................
CAPITOLUL 2 ..........................................................................................
2.1. GLANDA TIROIDĂ. DEFINIȚIE……………………………………
2.2. SIMPTOMATOLOGIE ……………………………………………………………….
2.3. DIAGNOSTIC..........................................................................................................
2.4. EVOLOUȚIE. COMPLICAȚII. PROGNOSTIC....................................................
2.5. TRATAMENT..........................................................................................................
2.6. TIROIDECTOMIA........................................................

2.7. PROFILAXIE....................................................................................................
CAPITOLUL 3:................................................................................................
3.1. INGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU AFECȚIUNI ALE
GLANDEI TIROIDE......................................................................................................
3.2. STUDIU DE CAZ...................................................................................................
CONCLUZII.................................................................................................
BIBLOGRAFIE...........................................................................................
ANEXE..............................................................................................

MOTTO

1
Dr. Daniel Grigore,director adjunct al Institutului de Endocrinologie C.I. Parhon:

"Pacienții care suferă de afecțiuni ale glandei endocrine au variații ale nivelului energetic, au
intoleranță la frig sau căldură, variații ale tonusului muscular sau probleme cu greutatea
corporală. Cea mai întâlnită afecțiune tiroidiană este hipotiroidismul, adică atunci când tiroida
nu produce o cantitate de hormoni suficientă. Mai puțin frecventă este și condiția de tiroidă
hiperactivă, sau hipertiroidismul, care apare atunci când glanda tiroidă produce mai mulți
hormoni decât sunt necesari. Dacă sunt bine tratați, pacienții suferinzi de afecțiuni tiroidiene
pot duce o viată normală. Dacă afecțiunile sunt lăsate netratate, atunci ele pot afecta sistemul
cardiovascular, sistemul de reproducție și alte organe interne majore."

Introducere

2
Glanda Tiroidă este una dintre cele mai mari glande din organism și face parte din
sistemul endocrin. Glanda Tiroidă are secreție endocrină, ceea ce înseamna că își varsă produșii
de secreție în organism. Glanda Tiroidă este localizată la nivelul gâtului, sub proeminența
laringeală. Principalul scop pe care îl are glanda tiroidă este acela de a produce hormoni
tiroidieni. Acești hormoni controlează creșterea și metabolismul în cazul adulților și creșterea,
dezvoltarea și metabolismul în cazul copiilor.
Glandele endocrine sunt unități funcționale formate din mai multe celule care pot
secreta hormoni, localizate în diferite regiuni ale corpului, alcătuind sistemul endocrin. Fiecare
glandă are o funcție specifică ce contribuie la menținerea echilibrului mediului intern si a
supraviețuirii organismului uman.
Astfel, hormonii joacă un rol în tot ceea ce facem: cum gestionăm stresul, cum absorbim
grăsimile, modul în care ne reproducem etc. În plus, mulți dintre hormoni au caracteristici
comune: reglează unele senzații care nu au nicio explicație psihologică (precum oboseala,
atracția sexuală și preferința pentru vremea caldă sau rece).
Problemele cauzate de funcționarea necorespunzătoare a tiroidei sunt preponderente în zonele de
deal și de munte, iar in România bolile de tiroidă reprezintă una din afecțiunile des intalnite. Pe
baza distribuției populației în functțe de relief, s-a constatat o mai mare frecvență a apariției
afecțiunilor tiroidiene în zonele unde apa din pânza freatică este mai săracă în iod – substanța
minerală indispensabilă pentru menținerea sănatații tiroidei - sau prea bogată în acest mineral.

CAPITOLUL I
1.1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Glanda tiroidă este alcătuită din doi lobi, situaţi la nivelul feţei ventrale a traheei, de
fiecare parte. Cei doi lobi sunt conectaţi printr-un istm, din care poate pleca în 30% din cazuri un

3
al treilea lob, denumit piramidal, rest al ductului tireoglos. Fiecare lob are o lungime
aproximativă de 4 cm şi o grosime de 2 cm, însă volumul tiroidian se corelează cu sexul, vârsta,
greutatea corporală şi cu aportul de iod. Cu o greutate ce variază între 15 şi 30 grame, tiroida este
unul dintre cele mai mari organe endocrine din organismul uman, beneficiind totodată de una din
cele mai abundente vascularizaţii:
Arterele tiroidiene superioare – ramuri ale arterei carotide externe
Arterele tirodiene inferioare – ramurile trunchiului tireocervical
Artera tiroidiană ima – inconstantă- desprinsă direct din artera aortă.
Drenajul venos se face prin intermediul venelor tiroidiene în vena jugulară externă iar
limfaticele drenează predominant în ganglionii limfatici jugulari interni.
Tiroida este învelită într-o capsulă subţire şi fibroasă ce trimite septe în interiorul glandei
determinând o lobulaţie incompletă şi neregulată.
Unitatea morfofuncţională a tiroidei este foliculul tiroidian, sferic, cu variaţii
considerabile de mărime. Diametrul mediu este de 300 μm. Peretele foliculilor tiroidieni este
alcătuit din celule epiteliale unistratificate, denumite şi tireocite, de formă cuboidală în mod
normal. În cazul în care tiroida devine inactivă epiteliul se turteşte, iar stimularea cronică cu TSH
(de exemplu în situaţia deficitului de Iod) determină o creştere a înălţimii lor.
Lumenul foliculului este plin cu coloid, o substanţă gelationasă alcătuită din proteine, în
principal tireoglobulină dar şi alte iodoproteine sau albumine serice. Interfolicular pe lângă
fibroblaste şi celule endoteliale se găsesc celule clare, individuale sau în grupuri, denumite celule
C sau parafoliculare, derivate din creasta neurală. Ele secretă calcitonina, ca răspuns la creşterea
calciului seric, funcţia lor principală, hipocalcemiantă, se realizează prin scăderea resorbţiei
osoase. Celulele C pot conţine somatostatină, peptidul înrudit calcitoninei şi alte proteine ce pot
avea efect stimulator sau inhibitor asupra secreţiei de hormoni tiroidieni, totuşi relevanţa lor
fiziologică este discutabilă. Sunt numeroase în copilărie dar nu depăşesc 1% din totalul celulelor
tiroidiene la vârsta adultă. Din celulele C parafoliculare poate lua naştere carcinomul medular
tiroidian.

4
1.2. HORMONII TIROIDIENI

Există două forme active de hormoni tiroidieni: tiroxina (T4) şi triiodotironina (T3).
Glanda tiroidă trebuie să genereze o cantitate suficientă de hormoni tiroidieni ţesuturilor
periferice. Sinteza acestora implică captarea sau transportul activ al iodului anorganic ionic în
celulele foliculare prin intermediul unui mecanism de transport, cu consum de energie şi
dependent de ATP-aza care permite preluarea iodului din sângele capilar în schimbul Na+. Acest
mecanism permite o concentrare a iodului la nivel tiroidian de 30-50 mai mare faţă de nivelele
circulatorii şi este stimulat de către TSH, PRL. Alţi ioni precum cloratul sau bromidul pot
competiţiona la acest transport. Iodul în sine are un efect de autoreglare a funcţiei tiroidiene.
Iodul pătruns în tireocite este rapid transportat la polul apical al celulei unde este oxidat la forma
activă de către peroxidul de hidrogen, reacţie catalizată de către o enzimă ce conţine o grupare
hem – tiroid peroxidaza (TPO). Un proces activ de transport al iodului activat se realizează la
nivelul membranei apicale în principal prin intermediul pendrinei, o glicoproteină de transport
membranar. Iodul ajuns în veziculele exocitare de la nivelul interfaţei membranei apicale cu
coloidul este legat covalent la câteva din rezidurile tirozinice ale tiroglobulinei – proces denumit
organificare. Tireoglobulina (TG) se sintetizează şi glicozilează în celule foliculare, la nivelul
reticolului endoplasmatic. Este un homodimer de 660-kd şi 134 reziduuri tirozinice din care
numai 25-30 sunt iodinate. Antitiroidienele de sinteză (metimazol, propiltiouracil) inhibă
procesul de organificare. Cuplarea reziduurilor iodotirozinice din tireoglobulină este catalizată

5
tot de TPO şi culminează cu formarea tiroxinei (T4) în cazul unirii a două molecule de
diiodotirozine (DIT+DIT) şi a T3 în cazul cuplării unei molecule de monoiodotirozină cu una de
diiodotirozină (MIT+DIT). În mod normal TG conţine 6 MIT, 4 DIT, două T4 şi 0,2 T3/
moleculă.
Glanda tiroidă este singura glandă endocrină care are un important depozit hormonal,
suficient pentru păstrarea statusului eutiroidian timp de 50 de zile; la nivel tiroidian se descrie şi
o rată a turn-overului hormonal redusă (aproximativ 1%).
Secreţia hormonilor tiroidieni implică resorbţia coloidului sub forma unor picături
printr-un proces de pinocitoză în celulele foliculare. Cuplarea acestor picaturi cu lizozomi,
formează fagolizozomii, în interiorul cărora proteoliza TG se însoțește de formarea T3, T4 şi a
iodotirozinelor. La acest nivel aproximativ 10-20% din T4 este deiodinat cu formare de T3.
Hormonii tiroidieni sunt eliberaţi în capilarele sanguine perifoliculare iar iodul din MIT şi DIT
va fi reutilizat (prin intermediul iodotirozin-dehalogenaza)
Eliberarea T4 este inhibată în primul rând de iod, mecanism responsabil de
îmbunătăţirea rapidă a funcţiei tiroidiene în hipertiroidii, odată cu administrea acestuia. Litiul are
un efect similar, printr-un mecanism neelucidat deocamdată. T3 este de zece ori mai activ decât
T4. Aproximativ 20% din T3 este produs în tiroidă iar restul de 80% se formează prin
deiodinarea extratiroidiană a T4, reacţie catalizată de 5’-deiodinaza.
Există două tipuri de enzimă: Tipul I de T4-5’-deiodinază, sensibilă la propiltiouracil,
predomină la nivelul ficatului, rinichiului şi tiroidei; Tipul II se regăseşte la nivelul muşchilor,
creierului, hipofizei şi placentei. Nu este inhibată de PTU.
Corticosteroizii și beta blocantele au efect inhibitor asupra 5’-deiodinazei.
Enzima conține selenocisteină, de aceea lipsa seleniului poate determina tulburări
funcționale. T3 este biologic inactiv şi provine din conversia periferică a T4 catalizată de 5-
deiodinaza, enzimă cu distribuţie ubicuitară.
În afara de tiroxină şi triiodotironină, tiroida mai secretă încă un hormon care prezintă
importanţă, calcitonina. Acesta este produs de către celulele C (parafoliculare), o populaţie
celulară distinctă de cea care formează T3 şi T4. Calcitonina are efect doar pe metabolismul
calciului, secreţia sa fiind stimulată de nivele crescute ale calciului în sânge. Efectul hormonal
este de a scădea aceste valori crescute ale calcemiei.
Subacțiunea hormonilor tiroidieni: metabolismul este accelerat in aproape toate
tesuturile:
-sistemul nervos central: hormonii tiroidieni susţin procesele cerebrale superioare
(gândirea logica, limbajul, etc); în exces duc la agitaţie, anxietate, atacuri de panică; când sunt

6
deficitari duc la scăderea puterii de concentrare, somnolenţă, scăderea capacităţii de verbalizare;
-aparat cardiovascular: creşte frecvenţa cardiacă, creşte forţa bătăilor cardiace, se
intensifică circulaţia sângelui pentru a face faţă necesităţilor crescute de oxigen, apare
vasodilataţie cutanată pentru a ajuta la disiparea căldurii produsă de metabolismul general
accelerat; tensiunea arterială rămâne în general normală, doar o creştere uşoară a valorii sistolice
fiind obsevată uneori.
-aparat respirator: creşte frecvenţa şi profunzimea respiraţiilor; în cazul excesului
hormonal, respiraţiile devin foarte frecvente şi superficiale.
-digestie: menţinerea unei funcţii digestive normale; excesul determină accelerarea
tranzitului (diaree); lipsa T3 şi T4 duce la încetinirea funcţiilor digestive şi încetinirea tranzitului
(constipaţie);
-nivelul lipidelor din sânge: hormonii tiroidieni determină mobilizarea grăsimilor din
depozite cu scăderea acestora; sub influenţa acestora, nivelul colesterolului, trigliceridelor şi
fosfolipidelor din sânge scade, nivelul acizilor graşi liberi creşte;
-metabolismul glucozei: creşte uşor necesarul de insulină prin formarea de glucoză
(glicoliza şi gluconeogeneza) şi prin creşterea absorbţiei acesteia din intestin; în acelaşi timp
creşte captarea acestui nutrient la nivel celular pentru a susţine metabolismul crescut;
-necesarul de vitamine: sub influenţa hormonilor tiroidieni creşte necesarul de vitamine
(de aceea în hipertiroidie, în afara rezolvării specifice a excesului hormonal se recomandă
suplimentarea cu multivitamine);
-creştere şi dezvoltare: T3 şi T4 sunt implicaţi în majoritatea proceselor de creştere şi
dezvoltare, atât în perioada intrauterină cât şi în primii ani de viaţă şi în perioada copilăriei; cel
mai important efect este pe dezvoltarea normală a sistemului nervos central (creier şi măduva
spinării); au un rol decisiv şi în dezvoltarea scheletică normală.

1.3. HORMONII HIPOTALAMICI ȘI HIPOFIZARI

7
Hormonii hipotalamici şi hipofizari regleaza functia tiroidei, astfel:

-TSH (tirotropina)- produs de hipofiză, este eliberat în sange, ajungând pe această cale
la nivelul tiroidei; stimulează sinteza de T3 şi T4, precum şi eliberarea acestora în circulaţie; are
efect trofic pe glanda tiroidă: în condiţii normale menţine nu doar funcţia ci şi dimensiunile şi
structura normală a acesteia; în exces determină creşterea în dimensiuni (guşă); deficitul de TSH,
pe de alta parte, poate conduce la atrofia ţesutului tiroidian;
-TRH- produs de hipotalamus, ajunge prin intermediul unui sistem circulator special
(sistemul port hipotalamo-hipofizar) la nivelul hipofizei unde stimulează sinteza şi secreţia de
TSH; NU are efect direct pe tiroidă;
Relaţia dintre cei doi hormoni enumeraţi mai sus şi hormonii tiroidieni (T3 şi T4) este
de tip feedback negativ. Aceasta înseamnă că sistemul de control format din hipotalamus şi
hipofiză încearcă să se opună variaţiilor prea mari ale nivelurilor de T3 şi T4 din sânge.
Cei doi hormoni tiroidieni inhibă secreţia TRH şi pe cea a TSH cand concentraţia lor în
sânge tinde să depăşească nivelul maxim normal. Concret, dacă nivelul T3 şi T4 creşte, creşte şi
efectul inhibitor pe sinteza de TSH şi TRH. Odată cu scăderea concentraţiei de TSH tiroida îşi va
reduce sinteza şi eliberarea de hormoni, ceea ce tinde să corecteze excesul iniţial.
Invers, dacă nivelul tiroxinei şi a triiodotironinei scade în sânge sub nivelul normal,
diminuează şi efectul lor inhibitor pe secreţia TRH şi TSH, astfel încât aceştia vor fi eliberaţi în
cantităţi crescute având ca efect final creşterea secreţiei de hormoni tiroidieni şi rezolvarea
situaţiei iniţiale.

1.4. HIPERTIROIDISMUL ȘI HIPOTIROIDISMUL

Hipotiroidismul constă în deficiența hormonilor tiroidieni. Boala apare când glanda


tiroidă nu produce suficienți hormoni ai căror rol, printre altele, este de a controla felul în care
organismul consumă energia. Deficitul hormonilor tiroidieni afectează toate sistemele

8
organismului. Riscul de a dezvolta hipotiroidism tinde să crească odata cu vârsta. Femeile in
vârstă au cel mai mare risc.
În cazuri rare, hipotiroidismul apare la sugari și copii mici. Sugarii au o creștere și o
dezvoltare normală dacă hipotiroidismul este tratat în timpul primei luni de viață.
Hipotiroidismul infantil netratat poate duce la afectari ale creierului, ce implică un retard psihic
și un retard al dezvoltarii.
Adolescenții cu hipotiroidism tipic arată mult mai tineri decât vârsta corespunzatoare. Cu
tratament adecvat, un adolescent va recupera în greutate și înalțime și va ajunge tinerii de aceeași
vârstă.
Hipertiroidismul apare când glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Hormonul
tiroidian controlează metabolismul (metodele prin care organismul transformă alimentele în
energie) și influențează rata batăilor cardiace (alura ventriculară), digestia, tonusul muscular,
rezistența oaselor și nivelul colesterolului.
O persoana cu exces de hormon tiroidian are functțile organismului accentuate.

CAPITOLUL 2
2.1 GLANDA TIROIDĂ. DEFINIȚIE

Glanda tiroidă este cea mai mare glandă a sistemului endocrin uman, are o greutatea de
5-6 g la nou-născut, atingând o greutate de 15-18 g la adult (este mai mare la femei decât la
barbati) și este situată în regiunea antero-laterală a gatului.
Glanda tiroidă (glandula thyroidea) este un organ nepereche de culoare gălbuie-roz, cu o
consistență moale, cântărind 18-30 gr, având doi lobi de formă ovală, ce se dispun de o parte și
de alta a laringelui și traheei, uniți printr-un istm; în 50-60% din cazuri, o prelungire- lobul
piramidal, se întinde înspre osul hioid. Are o capsulă proprie ce trimite prelungiri în interiorul
glandei. Ea este învelită într-o dedublare a fasciei cervicale mijlocii, aderentă de trahee, teaca

9
vasculonervoasă în care se află artera carotidă, vena jugulară și nervul vag. Anterior, glanda vine
în raport cu mușchii subhioidieni. Între capsula proprie și capsula fibroasă, dependentă a fasciei
cervicale mijlocii, se află posterior, glandele paratiroide. Irigația arterială este asigurată de
arterele tiroidiene superioară și inferioară; venele se deschid în venele jugulare și trunchiul venos
brahiocefalic stâng. Limfaticele merg în ganglionii cervicali profunzi și pretraheali. Inervația este
dată de ramuri din nervii laringieni superior și inferior și din cei trei ganglioni simpatici cervicali.

ETIOPATOGENIE

În imunopatogeneza acestei boli, un rol cheie îl joacă anticorpii împotriva receptorului


pentru TSH. Aceştia sunt sintetizaţi la nivelul limfocitelor B tiroidiene şi pot avea un efect
stimulator determinând creşterea sintezei şi secreţiei de HT dar şi proliferarea celulară şi
captarea iodului. Există şi anticorpi blocanţi sau neutrii ai receptorului pentru TSH, unii
pacienţi având concomitent în ser atât anticorpi blocanţi cât şi cu efect stimulator, statusul lor
clinic depinzând de raportul dintre aceştia.
În tiroida bolnavilor se regăsesc toate tipurile de limfocite T (LT) însă predomină LT
helper (cu rol esenţial în stimularea producţiei de anticorpi) în detrimentul LT citotoxice.
Predispoziţia genetică este un factor unanim acceptat în BBG. Boala apare frecvent la
mai mulţi membrii ai aceleaşi familii dar transmiterea este una multifactorială. Există o asociere
între BBG şi anumite haplotipuri HLA precum şi cu unele polimorfisme ale genei
tireoglobulinei.
Principalii factori precipitanţi ai BBG sunt:
- Anumite infecţii virale sau bacteriene (de exemplu cu Yersinia enterocolitică);
- Stresul psihologic;
- Fumatul;
- Estrogenii şi perioada postpartum;
- Administrarea în exces a Iodului (în special în zonele cu deficit de Iod) sau a unor
medicamente precum Amiodarona.
Atunci cand nu funcționează corect, glanda tiroidă poate elibera prea mulți sau prea
puțini hormoni. Condiția în cazul căreia tiroida produce prea puțini hormoni se numește
hipotiroidism, iar cea în cazul căreia se porduc prea mulți hormoi poartă denumirea de
hipertiroidism.

10
2.2 . SIMPTOMATOLOGIE

Manifestarile specifice hipotiroidismului sunt:


 epuizare si oboseala
 depresie
 dificultăți de concentrare
 creștere inexplicabilă sau excesivă în greutate
 piele aspră și uscată însoțită de senzație de mâncărime
 păr uscat, aspru și fragil
 senzație de frig, în special la nivelul extremităților
 constipație
 flux menstrual crescut
 menstre mai frecvente
 infertilitate sau avort spontan.

Simptomele caracteristice hipertiroidismului sunt:


 nervozitate
 iritabilitate
 cantitate crescută de transpirație
 subțierea pielii
 păr friabil
 slăbiciune musculară care implică în special partea superioară a brațelor și
coapselor
 tremur al mâinilor
 tulburări de panică
 insomnie
 accelerarea bătailor inimii
 pierdere în greutate în ciuda unui apetit bun
 tranzit intestinal accelerat
 menstruații rare, cu un flux scăzut de sânge.
Durerile musculare si articulare, tendinita și sindromul de tunel carpian, durerile
mușchilor, ale articulațiilor, slăbiciunea la nivelul brațelor și tendința de a dezvolta sindrom de

11
tunel carpian în zona brațelor și mâinilor, sindrom de tunel tarsal si fasceita plantară, prezente la
membrele inferioare, pot fi simptome ale unor probleme nediagnosticate ale glandei tiroidiene.
În cazul hipotiroidismului ar putea fi prezente: slăbiciunea și durerea musculară, inclusiv
crampe și rigiditate, dureri articulare generale, disconfort, senzații de furnicături sau arsură în
partea inferioară a piciorului. Persoanele care suferă de hipertiroidism ar putea manifesta:
dificultate la urcatul scărilor, de a ține sau a prinde obiecte cu mâinile sau de a-și atinge palmele
deasupra capului.
Gușa și disconfort la nivelul gâtului- Sentimentul de disconfort sau umflare la nivelul
gâtului, prezența gușei sau vocea răgușită pot fi semnele unei tiroide mărite, întalnită mai ales in
cazul hipertiroidismului.
Modificări ale părului și pielii- Părul și pielea pot suferi schimbări în cazul condițiilor
tiroidiene. În mod special pierderea părului este frecvent asociată cu glanda tiroidă. În cazul
hipotiroidismului, părul devine fragil, aspru, uscat și se va rupe cu ușurință, iar pielea va deveni
aspră, îngroșată și solzoasă.
Poate avea loc și o pierdere accentuată a părului, precum și căderea marginii exterioare
a sprâncenelor. Persoanele care suferă de hipertiroidism vor avea pielea fragilă și subțire și vor
constata o cădere severă a părului.
Probleme intestinale- Constipația severă sau de lungă durata este frecvent asociată cu
hipotiroidismul, în timp ce diareea sau sindromul de intestin iritabil sunt corelate cu
hipertiroidismul.
Tulburări ale menstruției și probleme de fertilitate- Menstruațiile dureroase și
abundente sunt frecvent asociate cu hipotiroidismul. Atunci când durata menstruației este mai
scurtă și aceasta este mai puțin importantă cantitativ, poate fi implicat hipertiroidismul.
Infertilitatea poate fi asociată cu multiple condiții tiroidiene nediagnosticate și netratate.
Istoricul familial- Dacă în istoricul dumneavoastră familial există persoane care au
probleme cu tiroida, aveți un risc major de a dezvolta boli tiroidiene. Este posibil să nu fiți
întotdeauna conștienți de disfuncțiile tiroidiene din familia dumneavoastră, întrucat mulți
membrii ai familiei posibil să nu cunoască faptul că suferă de anumite condiții ale tiroidei sau să
se raporteze la acestea ca "probleme ale glandei sau gușei". Este important sa acordați atenție
creșterii excesive în greutate a membrilor familiei, întrucat aceasta poate fi declanșată de
afecțiuni tiroidiene.
Probleme cu colesterolul- Colesterolul ridicat, mai ales cel ale cărui valori nu scad în
urma tratamentelor medicamentoase, dietei și exercițiilor fizice, poate fi un semn de

12
hipotiroidism nediagnosticat. Nivelurile neobișnuit de scăzute de colesterol pot fi semne ale
prezenței hipertiroidismului.
Depresie și anxietate- Asociate sau nu cu apariția bruscă a tulburărilor de panică,
depresia și anxietatea pot fi semne ale bolilor tiroidiene. Hipotiroidismul este cel mai des asociat
cu depresia, în timp ce hipertiroidismul este corelat destul de frecvent cu atacurile de anxietate
sau de panică. Depresia care nu se ameliorează în urma tratamentului cu antidepresive poate fi un
semn al unei afecțiuni nediagnosticate a glandei tiroide.
Modificari ale greutății- Chiar dacă urmați o dietă săracă în grăsimi, cu puține calorii,
aveți un program riguros de exerciții fizice și nu reușiți să pierdeți în greutate, ba din contră,
câștigați kilograme, ar ptuea fi implicată o problemă a glandei tiroide. Dificultațile de pierdere a
greutății pot fi un semn de hipotiroidism.
Oboseala- Chiar dacă dormiți 8-10 ore pe noapte, vă simțiți epuizați și vă aflați în
imposibilitatea de a funcționa fără să dormiți pe parcursul zilei, atunci acest lucru ar putea
semnala o disfuncție a glandei tiroide, mai exact hipotiroidism. În cazul hipertiroidismului, este
posibil să suferiți de insomnie, în urma căreia vă veți simți obosiți pe parcursul întregii zile.

2.3.DIAGNOSTIC

Diagnosticul are următoarele etape:


1. Diagnosticul pozitiv – anamneza, examenul clinic şi examinările paraclinice
2. Diagnosticul diferenţial.

Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza anamnezei (debut brusc de tip infecţios),


examenului local (semnele celsiene) şi examenele biologice (leucocitoza, VSH crescut, PBI
moderat crescut, RIC foarte scazut). Puncţia biopsie stabileşte de regulă diagnosticul.
Anamneza- istoricul bolii

13
Examenul clinic- Simptomele locale constau în tetrada clasică a oricărei inflamaţii/
tumori: hipertrofie tiroidiană adesea marcată, cu interesare globală sau lobară, cu consistenţa
uniformă şi renitentă în cele nesupurative, sau cu zone de fluctuenţă, cu tendinţa la abcedare în
cele supurative;
- tiroida este dureroasă spontan sau la palpare, durere direct proportională cu viteza cu
care inflamaţia determină o presiune exagerată asupra capsulei tiroidiene. Mobilizarea glandei
prin deglutiţie sau palpare intensifică durerea;
- regiunea afectată este caldă ;
- culoarea tegumentelor din zona inflamată este roşu-aprins, variabilă in funcţie de
evoluţia inflamaţiei şi eventual, a tromboflebitei venelor jugulare externe.
- Simptome regionale: adenopatie, uneori severă şi dureroasă a lanţului ganglionar
laterocervical, iradierea durerii în zonele de vecinătate, regiunea anterioară a gatului, urechi,
faringe, cap, fenomene de compresie asupra vaselor, traheei, esofagului etc.
- Simptome generale: ascensiune termică 39—40°, frisoane intense şi repetate, curbatură,
cefalee, mialgii, artralgii, astenie.
Glanda mărită de volum cu tegumente edemaţiate, eritematoase, cu hipertermie locală.
Palpare - tiroida de consistenţă crescută, dureroasă
Fluctuenta = abces

Examenele paraclinice:

1. Leucocitoză cu neutrofilie
2. Valori crescute VSH (VSH ~ 100 mm/h)
3. Val. crescute gamma si alfa 2-globuline.
4. Scintigrama tiroidiană - zona necaptantă, difuză.
5. Ecografie - iniţial hipoecogen, transonic la constituirea abcesului.
6. Hemocultura poate izola uneori agentul patogen.
7. Radioiodocaptarea in limite normale.
8. Punctie pt. prelevare puroi şi izolare agent etiologic

Diagnosticul diferenţial se face cu:


- alte tiroidite; acute, subacute (alte subtipuri), cronice
- carcinomul tiroidian
- chiste hemoragice(apărute de obicei după traumatisme)
- tumori benigne sau maligne din regiunea cervicală
- chist dermoid
- chist tireoglos
- inflamaţii specifice tiroidiene
- limfom
- lipom
- chist hidatic

14
- alte afecţiuni ale organelor din regiunea cervicală

INVESTIGATII

1. Palparea. Prin inspecția vizuală a zonei tiroidiene și palparea acesteia, medicul


apreciază dimensiunile și consistența glandei, precum și prezența eventualilor noduli.
Nota: tiroida la (auto)control- Privește în oglindă regiunea gâtului, glanda fiind situată pe de-o
parte și cealaltă a laringelui. Simuleaza mișcarea de înghițire, pentru că tiroida se ridică și o poți
detecta ușor. Palpează blând pe o parte și pe alta a laringelui și vezi dacă se simte prezența unui
nodul.

2. Ecografia tiroidiana. Structura tiroidei este evaluată în detaliu cu ajutorul ecografiei, iar
dimensiunile glandei sunt stabilite cu acuratețe. Nodulii nedepistați prin palpare pot fi detectați
cu ajutorul acestui tip de investigație.

3. Investigații cu ajutorul Tomografului și RMN (rezonanță magnetică nucleară). La aceste


metode se apelează în cazurile mai complexe de extinderi tumorale maligne sau de gușă foarte
dezvoltată, prelungită în cutia toracică, de unde ecograful nu poate oferi imagini foarte sugestive.

4. Scintigrama tiroidiana. Metoda evaluează glanda, atât structural, cât și funcțional, prin
administrarea de iod radioactiv; particulele emise de acest element, sunt captate și generează o
imagine care arată dacă tiroida funcționează normal, în exces sau in hipofuncție. Tot astfel putem
afla dacă un nodul descoperit anterior (la palpare sau prin ecografie) captează iod sau nu. Nodulii
captanți (numiți și noduli calzi) nu sunt maligni, cei necaptanți (reci) reprezentând acest risc.
Iradierea prin acest procedeu este minimă și nu prezintă riscuri semnificative.

5. Punctia. Manevra constă în introducerea prin piele a unui ac intr-un nodul tiroidian și
extragerea unei cantități mici de țesut care urmează să fie analizat la microscop pentru a depista
dacă este sau nu malign. Puncția se face cu anestezie locală, astfel că nu doare mai mult decât o
banală injectie.

6. Analizele de sange. -TSH: hormon hipofizar, măsurarea lui este cea mai bună metodă de a

15
evalua funcţia tiroidei; se modifică înaintea hormonilor tiroidieni (T3 şi T4) când apare o
disfuncţie (hiper- sau hipotiroidie); tratamentul disfuncţiilor tiroidiene are ca scop normalizarea
valorilor TSH în primul rând (şi nu a tiroxinei şi triiodotironinei) deoarece se consideră că
nivelul acestui hormon arată cel mai exact dacă necesităţile de hormoni tiroidieni sunt corect
acoperite; după cum am mai precizat, măsurarea TSH-ului nu este concludentă la pacienţii care
au leziuni (tumori, chirurgie, etc) pe zona hipotalamusului şi/sau a hipofizei, la aceştia
urmărindu-se valorile T3 şi T4;
- T3, T4: nivelul în sânge al celor doi hormoni tiroidieni esenţiali; concentraţia acestora
este invers proporţională cu a TSH; în hipertiroidie: nivelul crescut al T3 şi T4 va inhiba secreţia
de TSH din hipofiză iar tabloul va fi: T3, T4 crescute, TSH redus (poate chiar nedetectabil); în
hipotiroidie: T3 şi T4 vor fi în concentraţii reduse, hipofiza detectează aceasta modificare şi
încearcă să o combată prin secreţia unei cantităţi mari de TSH care să stimuleze tiroida să
producă hormoni; tabloul va fi: T3 şi T4 scazute, TSH crescut;
- FreeT3, FreeT4: fracţiile libere ale celor doi hormoni; sunt mai utile decât concentraţiile
totale deoarece măsoara, dupa cum am mai precizat, doar partea activă metabolic a hormonilor
existenţi în sânge la un moment dat;
-ATPO, TRAb, antitiroglobulina: anticorpi împotriva unor structuri ale tiroidei; ajută la
diagnosticarea bolilor tiroidiene prin mecanism autoimun (tiroidite, boala Basedow-Graves); vor
fi discutaţi în detaliu la afecţiunile respective;
- Tiroglobulina: proteina aflată în cantitate mare în tiroidă; măsurarea ei se face la
pacienţii operaţi (tiroida exclusă în totalitate) de cancer tiroidian; un nivel anormal crescut la
aceştia ridică suspiciunea că mai există ţesut tiroidian în organism care poate fi modificat malign;

16
2.4. EVOLUTIE. COMPLICAȚII. PROGNOSTIC

Evoluţie lentă, progresivă. Afecţiunea se dezvoltă treptat, în decursul a câtorva


săptămâni, luni sau chiar ani. Evoluţia este, de obicei, lentă, progresivă, sfârşindu-se cu
hipotiroidism. „În lipsa tratamentului aceste simptome se agravează. De asemenea, trebuie ştiut
faptul că atât fumatul, cât şi stresul pot creşte riscul de hipotiroidism în tiroidita Hashimoto şi
riscul de oftalmo-patie în boala Grave”, explică medicul specialist. De altfel denumirea populată
a afecţiunii este „boala supărării”, pacientelor recomandându-li-se linişte, calm, odihnă şi cât mai
puţin stres, lucruri aproape imposibil de obţinut în vremurile pe care le trăim. Fiind o boală
cronică, nu a fost găsit încă un medicament care să o vindece. Tratamentele prescrise de medicii
endocrinologi vizează în principal ameliorarea simptomelor şi împiedicarea apariţiei
complicaţiilor.
Tiroidita Hashimoto este o afecțiune autoimună. Acest lucru înseamnă că sistemul imun
atacă țesuturile sănătoase ale corpului în loc să lupte cu bacteriile sau virusurile care invadează
organismul. În acest caz, sistemul imun produce anticorpi care atacă glanda tiroidă ca și cum
aceasta ar fi o substanță straină ce trebuie distrusă. Leziunile rezultate pot duce la scăderea
producției de hormon tiroidian.

Gușa simplă:

Gușa simplă se definește ca o creștere a volumului tiroidei, secundar unei creșteri a


numărului celulelor tiroidiene fără hipertiroidie și nelegată de un proces inflamator sau
neoplazic.
Gușa simplă este o afecțiune foarte frecventă. Gușa simplă apare preferențial la femei. Factorii
genetici joacă un rol important, ceea ce explică frecvența antecedentelor familiale la acești
bolnavi.
Transmiterea gușei simple se efectuează în mod autosomal recesiv.
Prin definiție, se vorbește de gușa simplă sporadică atunci când această afecțiune intereseaza mai
puțin de 10% din populația unei regiuni. Peste acest procentaj se discută de gușa simplă
endemică.

Nodului tiroidian solitar

17
Definit clinic ca o tumefacție localizată a glandei tiroide, nodului tiroidian solitar poate fi
expresia..unei..mari..varietati..patologice..lezionale.

Clasificarea nodulilor tiroidieni

În funcție de aspectul lor scintigrafic distingem:


- există Nodul cald (Adenom toxic): fixează I 131 inhibă restul glandei
- există Nodul„călduț” = fixează iodul” mai puțin decât restul parenchim.
- există nodul “rece” = nu fixează I 131 suspect cancer tiroidian
- nodul tiroidian cald, care fixează radioactiv și poate fi limitat de parenchimul adiacent
sănătos sau bolnav. Dacă nodului antrenează o hipertiroidie, este vorba despre un nodul toxic.
Noțiunea de nodul rece sau cald poate fi asimilată cu caracterul de malignitate/benignitate a
leziunii nodulare. Astfel nodului cald corespunde în general unei leziuni benigne, deși trebuie
avut în vedere că în cel putin 1% din cazuri poate exista un carcinom adiacent sau inclus intr-un
nodul cald. În cazul unui nodul rece, incidența cancerului este de aproximativ 10%.
Studiul scintigrafic al nodulilor tiroidieni a arătat că în cazul tiroidei, cancerul este o boala rară
cu un prognostic foarte bun pentru formele exprimate printr-un nodul tiroidian izolat și cu o rată
de supraviețuire la 25 de ani de 88%, înglobând toate tipurile histologice.
Hipertiroidia reprezintă hiperfuncția glandei tiroide. Boala Graves cunoscută ca și boala
Parry sau Basedow este o afecțiune care se caracterizează prin 3 manifestări majore: hipertiroidie
cu gușa difuză, dermopatie si oftalmopatie. Aceste manifestări majore nu apar întotdeauna
împreună.
Boala Basedow este o afectțiune relativ frecventă care poate să apară la orice vârstă însă
este mai frecventă în decadele 3 si 4 de viață, frecvența ei fiind mai crescută la femei. În zonele
geografice unde gușa nu este endemică, raportul femei- barbati este de 7:1 față de regiunile
geografice cu gușa endemicaă unde raportul este mult mai mic.
Mecanism fiziopatologic:
In boala Basedow glanda tiroidă are un volum crescut difuz, este de consistență crescută
și bogat vascularizată. Modificările patologice de la nivelul său sunt hipertrofia (creșterea
volumului) și hiperplazia (creșterea numărului de celule) parenchimului.
Oftalmopatia din boala Basedow se caracterizează printr-un infiltrat inflamator la nivelul
conținutului orbitei (care respectă globul ocular) cu limfocite, plasmocite și mastocite.
Dermopatia din bola Basedow este caracterizată de îngroșarea dermului, acesta fiind infiltrat cu
limfocite și mucopolizaharide hidrofile, metacromatice.

18
SIMPTOME

Manifestările clinice se clasifică în manifestări care reflectă tireotoxicoza asociată și


cele..specifice..bolii..Basedow.
Cele mai frecvente manifestări clinice ale tireotoxicozei sunt: labilitate emoțională, nervozitate,
tremor, insomnie, transpirație excesivă și intolerantă la căldură precum și creșterea
peristaltismului intestinal. De asemenea scăderea ponderală este obisnuită în pofida menținerii
sau creșterii apetitului. Este prezentă și slăbiciunea musculaturii proximale cu diminuarea forței,
manifestată adesea prin dificultate la urcarea scărilor. La femeile aflate în periomenopauză există
tendința de apariție a oligo și amenoreei. În general simptomatologia dominată de nervozitate
este prezentă la tineri în timp ce la vârstnici predomină simptomatologia cardiovasculară și
oftalmologică.
Manifestările.specifice.ale.bolii.Basedow.sunt:
-gusa.difuza.hiperfuncțională
-dermopatia
-oftalmopatia.
Aceste manifestări apar în diverse combinații și cu o frecvență foarte variabilă, cea mai frecventă
fiind.gusa.
Gusa difuză hiperfuncțională poate fi asimetrică și lobulară. Depistarea unui freamăt la nivelul
glandei tiroide indică de obicei prezența tireotoxicozei, însă acest semn este uneori prezent și în
alte forme de hiperplazie tiroidiană. Diagnosticul diferențial se face cu murmurul venos și suflul
carotidian. La palparea tiroidiană poate fi depistat un lob piramidal mărit.
Dermopatia se manifestă de regulă la nivelul părții posterioare a picioarelor fiind denumită
mixedem pretibial. Acesta este un fenomen tardiv care apare la aproximativ jumatate din pacienți
in stadiul activ al tireotoxicozei și teoretic la toți pacienții cu oftalmopatie.
Dermopatia( manifestari ale tegumentelor și fanerelor) este caracterizată prin:
- tegumentele sunt catifelate, calde, umede, fine, eritematoase (roșeață în special la emoții în
regiunea..anterioară..a..gâtului..și..toracelui)
-..uneori..este..prezent..dermatografismul..tegumentar
-..prurit..tegumentar

19
- hiperpigmentare la nivelul zonei periorbitare (semnul Jellinek), precum și la nivelul coatelor,
mâinilor..sau..hiperpigmentare..difuză
-..vitiligo
-..alopecie(pilozitatea de la nivelul scalpului este scazută, fină, foarte friabilă)
-..pilozitatea..corporală..este..fină..și..mult..redusă
-..unghiile..se..subțiază,..devin..moi,..friabile..și..lucioase.
Oftalmopatia..este..caracterizată..de:
- retracția pleoapei superioare care determină descoperirea unei porțiuni mari a sclerei conferind
pacientului o privire fixă, temătoare ce creează impresia unei aparente exoftalmii. Aceasta
determină intârzierea coborârii pleoapei superioare în realizarea mișcărilor, determinând
asinergismul oculo-palpebral. Cauzele acestui mecanism sunt reprezenate de spasmul mușchiului
ridicator al pleaopei superioare datorită activității crescute a sistemului nervos simpatic
(activitate..adrenergică)
-..cornee..cu..suprafața..umedă..și..lucioasă
- exoftalmia – aceasta constă în proeminența globilor oculari însoțită de deschiderea exagerată a
fantei palpebrale. Exoftalmia este frecvent bilaterală si foarte rar se întâlnește unilateral. Privirea
in acest caz este fixă și datorită deschiderii exagerate a fantei palpebrale, ochii lăcrimează și
vederea este dublă (diplopie). Uneori exoftalmia poate progresa către forma malignă, instalându-
se..pierderea..vederii, congestia conjunctivei care este mai intensă spre marginea de
circumscriere..a..pleaopelor..insoțită..de..hipersecreție..lacrimală.
- semnul plafonării – limitarea mișcării în sus a globilor oculari la un anumit prag
- oftalmoplegie– incapacitatea ochilor de a executa miscari
- uneori este prezent nistagmusul– mișcări sacadate ale globilor oculari în deplasarea lor rotatorie
în plan orizontal sau vertical.

Diagnosticarea..hipotiroidismului:
Adesea este dificil de detectat hipotiroidismul deoarece simptomele sale pot fi aceleasi
cu..cele..ale..imbătrânirii,..menopauzei..sau..stresului.
Din fericire, chiar formele ușoare de hipotiroidism pot fi detectate prin testul TSH. Prin
detectarea hipotiroidismului în faze incipiente, medicul endocrinolog poate să trateze pacientul
astfel încat să nu ajungă la apariția simptomelor caracteristice.

20
Diagnosticarea hipertiroidismului:
Diagnosticul este relativ ușor, prin proba sanguină. Nivelul de hormoni tiroidieni este
ridicat. Glanda tiroidă este controlată de către glanda pituitară (sau hipofiza) prin hormonul TSH.
Din cauza că glanda tiroidă nu mai raspunde controlului glandei hipofize, hormonul TSH este
redus..până..la..nivele..nedetectabile.

Diagonsticarea Nodulilor Tiroidieni


Primul pas în depistarea nodulilor tiroidieni se face prin examenul fizic și cercetarea
antecedentelor medicale. Adesea nodulii tiroidieni sunt depistați în timpul examenului fizic, TC-
ului sau la ecografia gâtului, toracelui sau capului efectuate pentru alte afecțiuni. Majoritatea
pacienților nu-și detectează singuri nodulii deoarece sunt dificil de simțit și nu dau simptome.

2.5. TRATAMENT

Hipotiroidismul

Hipotiroidismul poate fi tratat foarte ușor, folosind medicamentele de substituție cu


hormoni tiroidieni. Cel mai eficient și stabil hormon de substitutie tiroidian este sintetic. După
începerea tratamentului se revine regulat la control pentru monitorizarea dozelor de medicament.
În majoritatea cazurilor, simptomele hipotiroidismului se ameliorează în prima saptamană după
inițierea tratamentului. Toate simptomele, de obicei, dispar în câteva luni. Sugarii și copiii cu
hipotiroidism trebuie tratați. Persoanele vârstnice sau oamenii care au probleme de sănatate
răspund mai greu la tratament.
Daca hipotiroidismul este dat de tiroidita Hashimoto sau apare post-radioterapie sau după
tiroidectomie, cel mai probabil ca persoana respectivă va necesita substitutie hormonală tot restul
vieții. Ocazional, funcția tiroidiană se reface daca etiologia este tiroidita Hashimoto.
Dacă boala s-a declanșat după o boală gravă, funcția tiroidiană se reface în cele mai multe cazuri

21
după..ce..persoana..se..recuperează.
Unele medicamente pot determina hipotiroidism. Funcția tiroidiană va reveni la normal când se
oprește administrarea medicamentelor.
Dacă forma de hipotiroidism este ușoară, pacientul poate să nu necesite tratament, dar
trebuie supravegheat pentru semnele de agravare a hipotiroidismului. Cercetările recente nu aduc
dovezi clare pentru un tratament de susținere; în acest caz mulți medici nu sunt de acord cu
tratamentul pentru hipotiroidismul ușor. Când se ia decizia pentru tratarea hipotiroidismului ușor,
sunt puse în balanță beneficiile (imbunatațirea simptomelor și scăderea nivelului de colesterol)
cu costurile tratamentului, monitorizării și cu posibilele riscuri. Dozele de tratament trebuie
monitorizate cu grijă la persoanele cu boli cardiace, deoarece la doze crescute de tratament poate
crește riscul pentru angină (dureri toracice) și bătăi cardiace neregulate (fibrilația atrială).
Medicul va trata hipotiroidismul cu medicamente de substituție, ca Levotiroxina.
Tratamentul trebuie administrat conform recomandărilor medicului. Se recomandă controlul
după 6 sau 8 săptămâni, pentru a se asigura că doza de medicament este corespunzatoare.
Dacă doza este prea mică, pacientul poate prezenta simptome de hipotiroidism, ca de
exemplu constipația, senzația de frig sau apatia și creșterea în greutate. Dozele crescute pot
determina nervozitate, tulburari de somn și tremor. Dacă pacientul asociază patologie cardiacă,
dozele crescute pot induce bătăi neregulate ale inimii sau angină. Persoanele cu probleme
cardiace încep adesea cu doze scăzute, care sunt crescute gradat. Dacă în momentul
diagnosticării, individul prezintă hipotiroidism sever, necesită tratament corespunzator de
urgentă. Hipotiroidismul sever netratat poate duce la coma mixedematoasă, o situație gravă, rară,
amenințatoare de viată.
Tratamentul pentru coma mixedematoasă implică internarea într-o unitate de terapie
intensivă. Se administrează hormoni tiroidieni intravenos (iv). Dacă persoana prezintă dificultăți
la respirație se poate utiliza un aparat de ventilație asistată. De asemenea, va fi monitorizat
pentru afectarea cardiacă, pentru prevenirea unui infarct miocardic și va fi tratat dacă este nevoie.
Tratamentul în timpul sarcinii este deosebit de important deoarece hipotiroidismul poate afecta
fătul în dezvoltare.
Dacă mama dezvoltă hipotiroidism în timpul sarcinii, se recomandă tratament imediat.
Dacă mama avea hipotiroidism înainte de sarcină, se recomandă monitorizarea nivelurilor de
hormoni tiroidieni, pentru a stabili dacă doza de tratament tiroidian este corectă. În timpul
sarcinii poate fi nevoie de o creștere a dozei de medicament cu 25 până la 50%.
De asemenea, poate fi nevoie de tratament dacă dezvoltă hipotiroidism după sarcină

22
(hipotiroidism postpartum). În cazul în care femeia rămâne însărcinată din nou, va fi retestată
pentru hipotiroidism. În unele cazuri, hipotiroidismul dispare fără nici o intervenție, dar în alte
cazuri este permanent și necesită tratament pe termen lung.
Medicamentele cu hormoni tiroidieni sunt singurele care pot trata eficient
hipotiroidismul. Au urmatoarele efecte în majoritatea cazurilor:
- ameliorează sau anulează simptomele hipotiroidismului: simptomele, de obicei, se ameliorează
în prima săptămână după începerea terapiei; toate simptomele dispar în câteva luni
- pot reduce riscul dezvoltării unei boli de artere coronare prin scăderea nivelurilor de colesterol
și..trigliceride
- pot reduce riscurile unei creșteri încetinite, retardului psihic și a problemelor de comportament
la..sugari..și..copii.
Tratamentul hormonal tiroidian nu produce efecte adverse dacă este administrat în mod
corect.
Opțiuni..de..medicamente
Medicamentele..cu..hormoni..tiroidieni..ca:
-Levotoxina..sodică(T4,Euthyrox)
-Liotironina..sodică(T3,Tiroton)
-Liotrix(T3..și..T4)..sunt..folosite..în..tratamentul..hipotiroidismului.
Hormonii tiroidieni se administrează oral în afara unor excepții, ca de exemplu coma
mixedematoasă. Această condiție necesită tratament iv (intravenos). Dozele variază cu vârsta și
severitatea bolii.

Hipertiroidismul

Există trei variante de tratament pentru hipertiroidism. Cele mai utilizate sunt
medicamentele antitiroidiene și iodul radioactiv. Foarte rar se recomandă intervenția chirurgicală.
Chiar dacă simptomele nu deranjează, este nevoie de tratament deoarece
hipertiroidismul..poate..duce..la..complicații.
Tratamentul adecvat depinde de vârstă, etiologie, valorile hormonilor tiroidieni secretați de
organism și alte afecțiuni asociate. Fiecare tip de tratament are beneficii și riscuri, este foarte

23
important a se discuta despre beneficiile și riscurile aferente fiecărei variante de tratament cu
medicul curant. Pentru unii oameni pot fi necesare terapiile combinate.
Tratamentul inițial pentru hipertiroidism constă de obicei în medicamente antitiroidiene
sau terapia cu iod radioactiv. Dacă persoana prezintă multe simptome, medicul poate recomanda
medicamente antitiroidiene pentru inceput cu scopul de a ameliora simptomatologia. Mai târziu
se poate decide dacă este recomandată terapia cu iod radioactiv.
Medicamentele antitiroidiene au eficiența cea mai mare în hipertiroidismul ușor, în boala Graves,
dacă este prima dată când se aplică tratament, dacă persoana are vârsta mai mică de 50 de ani sau
dacă tiroida este doar un pic mărita (gușa mică).
Iodul radioactiv este recomandat frecvent în cazurile cu boala Graves și persoanelor cu vârsta
mai mare de 50 de ani sau în cazurile cu noduli tiroidieni (gușa toxică multinodulară) care
eliberează prea mult hormon tiroidian. Iodul radioactiv nu se folosește dacă:
- persoana este mai mică de 20 de ani
- femeia este însărcinată sau dorește să rămână însărcinată la 6 luni după începerea
tratamentului
- femeia..alăptează
- persoana are tiroidită sau alt tip de hipertiroidism care este adesea o situație
temporară.
Daca prezintă simptome ca bătăi cardiace rapide, tremurături, transpirații, agitație,
senzația de uscăciune a ochilor se poate asocia cu alte medicamente pentru tratarea acestor
simptome.
Intervenția chirurgicală nu face parte în mod obișnuit din indicațiile inițiale de
tratament. Această opțiune este recomandată în cazul în care gușa este foarte mare și persoana
are dificultăți la inghițire sau la respirație sau dacă un singur nodul tiroidian foarte mare
eliberează prea mult hormon tiroidian.
Medicamentele antitiroidiene sunt adesea folosite în hipertiroidism deoarece acționează
mai rapid decât terapia cu iod radioactiv și spre deosebire de terapia cu iod radioactiv, care
distruge o parte sau toată tiroida în funcție de doza folosită, medicamentele nu induc distrugeri
permanente de țesut tiroidian. Uneori, pacientul poate lua medicamente antitiroidiene înainte de
terapia cu iod radioactiv sau intervenția chirurgicală - pentru a ajuta metabolismul, pentru a
ameliora starea generală a pacientului sau pentru a reduce șansele apariției unor probleme
serioase.

24
Medicamentele antitiroidiene controlează hipertiroidismul la mulți oameni dar în același timp au
câteva dezavantaje:
Medicamentele antitiroidiene sunt:
- Metimazolul
- Propiltiouracilul.
Preparatele antitiroidiene scad secreția tiroidiană de hormon tiroidian. Preparatele
antitiroidiene funcționează mai rapid decât terapia cu iod radioactiv. De asemenea nu afectează
în mod permanent glanda tiroidă. Pacientul poate lua medicamente antitiroidiene înainte de
terapia cu iod radioactiv sau intervenția chirurgicală - pentru a ajuta metabolismul, pentru a
ameliora starea generala a pacientului sau pentru a reduce șansele aparției unor probleme
serioase. Pacientul poate urma un tratament antitiroidian daca prezintă oftalmopatie Graves și va
fi supus terapiei cu iod radioactiv. Administrarea preparatelor antitiroidiene înainte de terapia cu
iod radioactiv poate preveni înrăutațirea oftalmopatiei Graves.
Preparatele antitiroidiene nu acționează încă de la început. De obicei, simptomele se
ameliorează sau dispar într-o săptamană sau la 8 săptamâni după începerea tratamentului. Pot
trece 6 luni pana la normalizarea nivelului hormonal. Medicamentele antitiroidiene au eficiența
cea mai mare in hipertiroidismul ușor, in boala Graves, dacă este prima dată când boala este
tratată, dacă persoana are varsta mai mica de 50 de ani sau daca tiroida este doar un pic marita
(gușa..mică).
Preparatele antitiroidiene pot sau nu să vindece permanent hipertiroidismul. Hipertiroidismul se
vindecă in proportie de 30 până la 50% dintre cazuri după tratamentul cu medicamente
antitiroidiene..timp..de..1..sau..2..ani.
Dacă hipertiroidismul reapare după ce s-a oprit administrarea medicamentului se poate încerca
administrarea de medicamente antitiroidiene din nou. Totusi, medicul poate recomanda tratament
cu iod radioactiv deoarece acesta are mai multe șanse să vindece permanent hipertiroidismul.
In unele cazuri, un tip de medicament antitiroidian funcționează mai bine decât alt tip:
- metimazolul - este ales cel mai frecvent deoarece poate fi administrat într-o doză
zilnică, are mai puține efecte adverse și este mai ieftin decat celelalte
- propiltiouracilul - dacă femeia este însărcinată, propiltiouracilul este mai sigur decât
metimazolul. Dacă pacientul prezintă hipertiroidism sever, propiltiouracilul poate funcționa mai
bine decât metimazolul.

Tratament chirurgical

25
Intervenția chirurgicală pentru hipertiroidism constă în scoaterea unei porțiuni din tiroidă.
Medicii folosesc foarte rar această opțiune. Pacientul necesită intervenție chirurgicală dacă:
- tiroida este marită foarte mult astfel încat pacientului îi este greu sa înghită sau sa respire
- pacientul are cancer tiroidian sau medicul suspectează un cancer tiroidian
- pacientul are efecte adverse grave după tratamentul cu preparate antitiroidiene și terapia cu
iod..radioactiv…nu…este…o…opțiune
- pacientul are o gușă mare care nu s-a micșorat după terapia cu iod radioactiv
- pacientul are un nodul tiroidian mare care produce hormon tiroidian în exces și terapia cu iod
radioactiv nu a avut nici un efect.

2.6. TIROIDECTOMIA

Singura opțiune chirurgicală pentru hipertiroidism este tiroidectomia- ablație


chirurgicală a unei părți sau a totalității glandei tiroide.

26
Indicații- tiroidectomia este o intervenție chirurgicală frecventă, indicată în mai multe
boli tiroidiene: hipertiroidie(creșterea patologică a producției de hormoni tiroidieni), a cărei
formă cea mai obișnuită este boala lui Basedow, nodul izolat, gușa nodulară (hipertrofie a
glandei asociată cu mai multi noduli), cancer tiroidian.
Operația se desfașoară sub anestezie generală. După o incizie orizontală a bazei gatului,
chirurgul îndepărtează fie o mică tumoră izolată (enucleere), fie jumatate din unul sau din ambii
lobi care formează glanda (lobectomie parțială sau subtotală), fie un lob întreg (lobectomie), fie
chiar glanda întreaga (tiroidectomie totală).
Consecințe și complicații: tiroidectomia este o operație benignă dar delicată din punct
de vedere tehnic, deoarece ea trebuie să păstreze nervii recurenți, care au contact cu glanda și
sunt responsabili de funcționarea vocii, precum și micuțele glande paratiroide, lipite de partea
posterioară a lobilor tiroidieni, care controlează metabolismul fosforului si calciului.
Complicațiile acestei operații (hemoragii, infecții locale) sunt foarte rare. În caz de
ablație totală, un tratament de substituție prin hormoni tiroidieni trebuie să fie urmat tot restul
vieții.
Hemoragia produsă prin smulgerea venei tiroidiene medii este greu de stăpânit.
Evidențierea vasului trebuie făcută cu răbdare, prin tamponament repetat. În extremis, se
descoperă și se ligaturează trunchiului venei jugulare interne de fiecare parte a rupturii.
Embolia gazoasă este un accident extrem de rar, producându-se cu prilejul deschiderii
accidentale a unei vene cervicale mari, în cursul exerezei unor glande voluminoase. În timpul
inspirului, prin zona de efracție a peretelui venos, se aspiră o cantitate de aer. Se obliterează
vena și se iau măsurile de resuscitare. Compresiunea regiunii carotidiene prin depărtătoare sau
manevre intempestive poate produce sindromul sinusului carotidian (bradicardie, hipotensiune,
bradipnee).
Sincopa cardiacă intraoperatorie este un accident grav, manifestat prin paloare,
midriază, dispnee, puls filiform și moarte în lipsa unei reanimări adecvate.
Lezarea traheei, rară, poate apărea în gușile aderente, cu tulburări de compresiune,
traheomalacie; se suturează traheea sau, dacă nu este posibil, se efectuează traheostomia.
Leziunea nervului recurent se poate produce prin elongare sau secționare, prindere în
ligatură. Descoperirea sistemică nu pare lipsită de riscuri. Leziunea bilaterala este urmată de
insuficientă respiratorie acută fiind necesară traheostomia.
Alte complicații, excepționale dar posibile sunt leziuni esofagiene și pleurale.

27
2.7.PROFILAXIE

1. Hipertiroidismul dat de boala Graves este o boală genetică ce nu poate fi prevenită.


Fumătorii sunt mai predispuși la dezvoltarea bolii Graves și oftalmopatiei Graves decât
persoanele nefumătoare. În mod obișnuit hipertiroidismul nu se vindecă făra intervenție
medicală. Majoritatea oamenilor au nevoie de tratament pentru vindecare.
În cazuri rare hipertiroidismul poate da complicații amentintătoare de viată numite
"furtuni tiroidiene", care apar când tiroida eliberează cantități mari de hormoni tiroideni intr-un
interval foarte scurt de timp.
2. Multe dintre cazurile de hipotiroidism sunt determinate de tiroidita Hashimoto, care nu
poate..fi..prevenită.
Desi hipotiroidismul nu poate fi prevenit, se pot monitoriza semnele bolii pentru un
tratament corespunzător. Persoanele care au risc crescut pentru dezvoltarea bolii dar nu prezintă
simptome, pot fi testate pentru a descoperi daca au hipotiroidism usor (subclinic). Unele asociații
recomandă ca toți adulții să fie testați odată ce au implinit vârsta de 35 de ani și o dată la fiecare
5 ani; vârstnicii, în special femeile peste 60 de ani, cei cu antecedente familiale de hipotiroidism
și cei cu boala Addison, artrită reumatoidă, anemia pernicioasă și diabet zaharat tip I ar trebui, de
asemenea,..să..fie..testați. Alte asociații nu fac nici o recomandare pentru sau împotriva

28
screeningului persoanelor care nu prezintă simptome de hipotiroidism; părerea acestora este că
nu există destule dovezi care să susțină screeningul.
Alt grup de specialiști, din specialități medicale diferite, face recomandări împotriva screening-
ului extins; totuși, se susține faptul că dacă o persoană are riscuri mari pentru a face
hipotiroidism, va dori să-și facă un test screening.
A nu se lua sub nici o forma hormoni tiroidieni fără prescripție medicală, pentru că orice
dezechibru produs de o dozare incorectă a acestora este foarte greu de corectat.
Orice femeie însărcinată care a suferit afecțiuni tiroidiene înainte de sarcina, sau care prezintă
oricare dintre semnele și simptomele specifice unei disfuncții tiroidiane, trebuie să fie examinată
de..medicul..specialist..endocrinolog.
Glanda endocrină este foarte sensibilă la radiații, de aceea este bine să se evite cât de
mult posibil radiografii, tomografii computerizate și alte radiații.
De asemenea, investigațiile care folosesc substanțe de contrast sunt contraindicate
pacienților diagnosticați cu hipertiroidie.

29
CAPITOLUL 3
3..1. INGRIIRI SPECIICE ACORDATE PACIENTULUI CU AFECTIUNI ALE
GLANDEI TIROIDE

“Nu cunosc o altă satisfacţie care să se compare cu sentimental că eşti folositor celorlalţi.
Ceilalţi te apreciază, iar tu îi ajuţi să-şi schimbe vieţile în mai bine. Oamenilor le place să facă
lucruri care îi satisface, dar nursing-ul este ceva pe care îl faci cu capul, cu inima şi cu mâinile”.
Virginia Henderson.

Nursingul promovează sănătatea, previne îmbolnăvirile, tratează pacienţii din punct de


vedere somatic şi psihic în orice unitate sanitară, comunitate şi are rolul de a suplini nevoia
afectată, pentru a recupera în timp util persoana, pacientul. Asistenta medicală este conştiinţa
celui lipsit de conştiinţă, dragostea de viaţă pentru un amputat recent, vocea pentru cel prea slab
ca să vorbească. Asistentei îi revin o serie de sarcini pe care trebuie sa le îndeplinească cu multă
seriozitate şi profesionalism, dintre care cea mai importantă este aceea de a ajuta pacientul cu
tact, înţelegere, delicateţe şi atenţie.
Procesul de nursing este un complex de acţiuni care implică reacţii, interacţiuni între
satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale. Nursing-ul implică gândire, relatare, judecată, acţiune
în relaţie cu starea de sănătate manifestată de pacient.
Funcţia specifică a nursing-ului este de a ajuta pacienţii să facă faţă sau să se adapteze la
problemele lor de sănătate. După ce am cunoscut şi înţeles bine programul de nursing, am găsit
în aplicarea lui faptul că nevoile spirituale ale unei persoane au aceeaşi importanţă ca şi cele
somatice sau psihosociale de aceea ele trebuie îngrijite şi satisfăcute ca orice altă nevoie.
Ceea ce nursă gândeşte despre planul spiritual al omului, se va reflecta în relaţia acesteia şi
pacient, de aceea eu cred că cel mai important factor în acordarea îngrijirilor este atitudinea şi
viziunea noastră pe care o avem privind importanţa acestui domeniu.
Acţiunile întreprinse în planul de îngrijire nu se reduc numai la tratament delegat şi/sau la
aplicarea în mod mecanic a unor cunoştinţe dobândite. Se urmăreşte atingerea obiectivului
pentru fiecare nevoie perturbată şi de multe ori este atât de important ca pacientul să simtă şi
afectivitatea noastră deoarece îi este benefic un zâmbet încurajator, o atingere blândă, o privire

30
senină, acestea putând fi o rază caldă de soare care va pătrunde în colţurile întunecate şi reci ale
disconfortului cauzat de durerea fizică sau de alte nelinişti.
Asistenta medicală trebuie să dea dovadă de bună pregătire profesională, de blândeţe, tact,
siguranţă, bunăvoinţă şi devotament. În acest mod unind ştiinţa cu conştiinţa, asistenta medicală
devine un spijin activ al pacientului şi medicului.

3.2. STUDIU DE CAZ

Concluzii
Tiroidita este afecţiune inflamatorie sau infecţioasă a parenchimului tiroidian
caracterizată printr-o diversitate de forme clinice, cu etiologie, expresie clinică şi
tratamente

31
foarte variate
Un factor comun este inflamaţia acută sau cronică, microbiană sau nemicrobiană,
specifică sau nespecifică a glandei tiroide cu structură normală.
Tiroidita subacută poate fi intalnită la orice varstă şi la ambele sexe, cu incidenţă
maximă la femei de varstă medie. Studiile recente au infirmat patogenia autoimună,
agentul
patogen incriminat fiind un microvirus de tipul virusului urlian.
Inflamaţia este focală, lobară sau extinsă la toată glanda, care aderă la ţesuturile
invecinate, deşi există de regulă un edem, care conferă un spaţiu de clivaj in care disecţia
se
face fără dificultate.
Tiroiditele acute sunt mai frecvente la femei intre 20-40 ani, apariţia lor fiind
favorizataăde episoadele de congestie premenstruală, dupa utilizarea anticoncepţionalelor
sau
din timpul sarcinii.
Tabloul clinic, este precedată cu 2-6 săptămani de afecţiuni rinofaringiene febrile
nespecifice, (care pot trece nesemnalate de pacient), completat de febră, astenie, tulburari
menstruale, scădere ponderală.
Debutul poate fi si insidios fără simptomatologie alarmantă, singurul semn revelator
fiind apariţia guşii (30%). Alteori, debutul este marcat de instalarea semnelor clinice de
hipertiroidite
(10%).
Local se constată mărirea moderată de volum a glandei, care la palpare este fermă,
dureroasă, cu forma neregulată.
Tratamentul profilactic presupune tratarea corectă a infecţiilor generale, infecţiilor din
focarele de vecinatate, precum şi profilaxia guşilor in focarele endemice.Tratamentul
curativ presupune: combaterea factorului etiologic;
excluderea zonei afectate (eventual pe cale de abcedare sau abcedată) si substituţie
tiroidiană.
` Sub tratament corect şi precoce, de regulă se obţine remisiunea procesului inflamator.
In rarele cazuri de tiroidită supurată procesul rămane unilateral, abcesul poate fistuliza la
tegumente, mai rar in trahee sau esofag. Este posibilă si difuzarea spre spaţiile profunde
ale
gatului sau spre mediastin prin teaca pachetului sculo-nervos al gatului, cu apariţia unei
mediastinite grave. Evoluţia generală a bolii este favorabilă; in 1-6 luni fenomenele
inflamatorii se remit spontan, funcţia glandulară se normalizează; există şi posibilitatea ca
evoluţia să se facă spre dezvoltarea unei guşi mixedematoase.
Prognosticul este in general favorabil, remisia spontană a fenomenelor fiind posibilă
intr-un număr insemnat de cazuri
In urma studierii celor trei cazuri cu această afecţiune am constatat următoarele
asemănări şi deosebiri:
- toate cazurile prezintă un tablou clinic cu durerii vi la nivelul gatului, astenie
fatigabilitate si modificari ale greutatii ponderale .
- cazurile I si III prezinta crestere ponderala

32
- cazul II prezinta scadere ponderala
- in primele două cazuri se continua cu un tratament conservator : Eutirox
- in cazul III se intervine chirurgical practicandu-se hemitiroidectomie
Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientelor cu tiroidita subacuta este amplu şi
constă in susţinerea psihică a bolnavelor, pregătirea preoperatorie, dacă sunt tratate
chirurgical, supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor şi explicarea
tuturor recomandărilor medicale făcute la externare.
Asistenta medicală, trebuie să dea dovadă de bună pregătire profesională, de blăndeţe,
tact, siguranţă, bunăvoinţă şi devotament. In acest mod unind ştiinţa cu conştiinţa,
asistenta
medicală devine un spijin activ al bolnavului şi medicului

33