Introducere

Glanda Tiroidă este una dintre cele mai mari glande din organism.
Glanda Tiroidă face parte din sistemul endocrin.Glanda Tiroidă are secreție endocrină,
ceea ce înseamnă că își varsă produșii de secreție în organism.
Glanda Tiroidă este localizată la nivelul gâtului, sub mărul lui Adam. Principalul scop pe
caren îl are glanda tiroidă este acela de a produce hormoni tiroidieni.
Acești hormoni controlează creșterea și metabolismul în cazul adulților și creșterea,
dezvoltarea și metabolismul în cazul copiilor.
Glandele endocrine sunt unitați funcționale formate din mai multe celule care pot secreta
hormoni, localizate în diferite regiuni ale corpului, alcătuind sistemul endocrin. Fiecare glandă
are o funcție specifică ce contribuie la menținerea echilibrului mediului intern și a supraviețuirii
organismului uman.
Astfel, hormonii joacă un rol în tot ceea ce facem: cum gestionăm stresul, cum absorbim
grăsimile, modul în care ne reproducem etc. În plus, mulți dintre hormoni au caracteristici
comune: reglează unele senzații care nu au nici o explicație psihologică (precum oboseala,
atracția sexuală și preferința pentru vremea calda sau rece).
Problemele cauzate de funcționarea necorespunzătoare a tiroidei sunt preponderente în
zonele de deal și de munte, iar în România bolile de tiroidă reprezintă una din afecțiunile des
întâlnite.
Pe baza distribuției populației în funcție de relief, s-a constatat o mai mare frecvență a
apariției afecțiunilor tiroidiene în zonele unde apa din pânza freatică este mai săracă în iod -
substanță minerală indispensabilă pentru menținerea sanătății tiroidei - sau prea bogată în acest
mineral.

1
 1.1 Generalități

Tiroida este o glandă endocrină relative voluminoasă, localizată în porățiunea anterioară a

regiunii cervicale, sub cartilajul tiroid, înaintea laringelui și a traheei, la nivelul primelor două
inele cartilaginoase traheale, într-un spațiu care se numește loja tiroidiană.
Glanda este fixate de țesuturile înconjurătoare, printr-o capsulă fibroasă și prin ligament
tiroidiene.
Cu o greutate de aproximativ 30 g și un volum de 17-20 ml, este una dintre cele mai mari
glande cu secreție internă.
Este contituită din doi lobi laterali, uniți printr-o porțiune inter-mediană numita istm
median. Forma glandei se asociază cu litera H ( sau popular, sub formă de flurure ).
Dimensiunea sa redusă este indirect proporțională cu importanța acestei glande pentru
sănătate.
Tiroida influențează modul în care funcționează fiecare celula, țesut sau organ, de la
mușchi, oase și piele la tractul digestive, creier, inimă și multe altele.
Glanda tiroidă îndeplinește aceste roluri în primul rând prin secreția hormonilor care
controlează rapiditatea și eficiența cu care celulele transformă substațele nutritive în energie
( activitate chimică cunoscută sub numele de metabolism ), astfel glanda tiroidă are un rol
important în reglarea metabolismului.

Fig.1. Tiroida

2
 1.2 Structură internă

Glanda este acoperită de o capsulă conjunctiva, de la nivelul căreia se desprind spre

interior septuri conjuctive.
Acestea delimitează, la nivelul parenchimului, lobuli. Lobulii au in structura lor două
tipuri de țesut
⁑ țesut conjuctiv, bogat celularizat și vascularizat, care conține fibroblaste, mastocite,
histiocite, dar și fibre colagene și elastic
⁑ țesutul glandular sau parenchim, alcătuit fin formțiuni veziculoase, de dimensiuni foarte
variate, cuprinse între 5-500 micrometri, numite foliculi glandulari. Aceștia sunt considerați
unitățile morfo-funcționale tiroidiene și au perete subțire, format dintr-un singur strat cellular,
situate pe o membrană bazală.
Foliculii conțin coloidul, o substanță fluidă, vâscoasă, de culoare galben-cafenie, care
conține hormoni, substanțe enzimatice, cellule descuamate etc.
Coloidul este, în cea mai mare parte, format dintr-o substanță proteică, tireoglobulina,
care reprezintă forma de depozitare a hormonilor tiroidieni.
Când glanda se află în repaus, cantitatea de colloid, conținută în foliculii tiroidieni, este
mare, iar aceștia au formă sferică și dimensiuni importante, celulele stratului bazal având aspect
turtit.
Când glanda este în activitate și eliberează hormoni, foliculii sunt mici, iar celulele au
formă de coloane ( sunt înalte).

Fig. 2. Structura internă a tiroidei

3
 1.3 Cum funcționează glanda tiroidă – Hormonii tiroidieni

Așa cum motorul unei mașini nu poate funcționa fără benzină, la fel și tiroida are nevoie
de conbustibil pentru a produce hormonii tiroidieni.
Acest combustibil este iodul, care se găsește în anumite alimente – sarea de mare iodată,
fructele de mare, pâinea, laptele. Când acestea sunt consummate, iodul trece in sânge, pe urmă,
tiroida extrage din sânge acest ingredient care îi este necesar și il folosește pentru a produce două
tipuri de hormoni tiroidieni:

⸎ Tiroxina ( denumită T4, deoarece conține 4 atomi de iod )

⸎ Triiodotironina ( denimita T3, deoarece conține 3 atomi de iod )

Ambele substanțe rezultă din fixarea iodului anorganic la

tirozină, amino-acid din structura tireoglobulinei, care se
trasnsformă mai departe în cele două structuri hormonale.

Fig. 3. Tiroxina și triiodotironina

Produsul glandei tiroide este în principal T 4. Cea mai mare parte din hormonul T 3 de care
organismul are nevoie este realizată în afara glandei tiroide, în organe și țesuturi precum ficatul,
rinichii și creierul.
Sinteza și eliberarea în sânge a hormonilor tiroidieni este controlată de sistemul
hipotalamo-hipofizar, prin hormonul tireotrop hipofizar, aflat sub controlul factorilor de eliberare
si statinelor hipotalamice.
Hormonii tiroidieni circulă în sânge, legați de proteine de transport specifice:
⸎ TBG (thyroxine binding globulin), care transportă aproximativ 70% din cantitatea
circulantă de tiroxină
⸎ TBPA ( thyroxine prealbumin), care transportă circa 20% din cantitatea de hormon si
albumine, care sunt responsabile de trasportul a circa 10%.

În stoma conjunctivo-vasculară dintre foliculi, există încă un tip de celule situate

parafolicular, Celulele C, secretante de calcitonină, substanță de natură polipeptidică, având rol
în metabolismul fosocalcic. Din celulele C parafoliculare poate lua naştere carcinomul medular
tiroidian.

4
 1.4 Secreția hormonilor tiroidieni

Tireoglobulina este depozitată în coloidul din lumenul folicular, pentru secreţia

hormonilor aceasta trebuie întâi să reintre în celula foliculară şi să suporte un fenomen de
proteoliză.
O cantitate foarte mică de tireoglobulină ca atare (intactă) intră în circulaţie prin
limfatice. Această “scurgere” poate fi mai mare când celulele tiroidiene sunt afectate, cum ar fi
în: tiroidite, hipertiroidism sau carcinom tiroidian papilar sau folicular.
Nu toţi foliculii tiroidieni au aceeiaşi mărime şi în consecinţă au turn-over-ul variabil
pentru tireoglobulină, foliculii mai mici având un turn-over mai rapid.

1.5 Reglarea funcției tiroidiene

Sinteza şi secreţia hormonilor tiroidieni sunt reglate extratiroidian prin hormonul
hipofizar TSH şi intratiroidian prin mecanisme de autoreglare care în ultima vreme au câştigat o
recunoaştere din ce în ce mai mare.

1.6 TSH-ul – hormonul de stimulare tiroidiană

Este o glicoproteină secretată de celule hipofizare specializate din hipofiza anterioară.

Secreţia acestuia este modulată printr-un sistem de feed-back negativ de către hormonii secretaţi
din tiroidă, acţiunea principală având-o T3 şi de către TH – un tripeptid secretat în hipotalamus
(TSH releasing hormone).
TSH este secretat în pulsuri cu amplitudine de 0,6 µUI/ml şi cu o frecvenţă de 6/24 ore,
influenţat fiind şi de ritmul circadian – este maxim între orele 0-14, neavând legătură însă nici cu
somnul nici cu secreţia ciclică de ACTH.
Injectarea intravenoasă a unui bolus de TRH (Tireotropin Realising Hormon) (200-500
µg) creşte rapid secreţia TSH, fiind un test diagnostic în tireotoxicoză, situaţie în care în ciuda
stimulării de TRH ,TSH-ul rămâne supresat de nivelul mare al hormonilor tiroidieni.
Testul la TRH are aplicabilitate şi în situaţia rară a hipotiroidismului terţiar (hipotalamic)
care este astfel deosebit de cel secundar (hipofizar), când TSH-ul răspunde stimulării cu TRH în
prima situaţie, nu şi în a doua.

1.7 Rolul glandei hipofize în funcționarea tiroidei

Glanda hipofiză poate fi asemănată cu un centru de comandă pentru toate celelalte glande
în special pentru glanda tiroidă.
Glanda hipofizară are formă ovală și dimensiuni mici precum un bob de mazăre. Se
atasează de hipotalamus printr-o structură ca o tulpină. Hipotalamusul este o structură mica în
creier, esențială în echilibrul funcțiilor principale ale corpului.Hipotalamusul controlează
eliberarea de hormoni hipofizari.
Glanda hipofiză trimite mesaj glandei tiroide , comunicîndu-I câți hormoni să produca.
Mesajel de la glanda hipofiză către glanda tiroidă vin sub forma hormonului de stimulare
tiroidiană TSH ( tirotropină).

5
 Nivelurile de TSH din sânge cresc sau scad în funcție de existența unei cantități suficiente
de hormoni tiroidieni care să îndeplinească nevoile organismului.
Astefl un nivel ridicat de TSH determină tiroida să producă mai mulți hormoni, după care
cantitatea de TSH scade, ajungând la un nivel constant. Pe de altă parte, un nivel scazut de TSH
avertizează tiroida sa încetinească productia de hormoni.
La adult, nivelul normal de TSH din singe este între 0,45 și 4,12 mIU/L.

Vârsta μUI/ml

Adult > 19 ani 0.35 – 4.94

Adult >4 zile la < 6 luni 0.73 – 4.77

Adult >6 luni la < 14 ani< 6 luni 0.7 – 4.17

14 la < 19 ani 0.47 – 3.71

Tabel 1. Valori normale ale TSH-ului

1.8 Acțiunea TSH-ul asupra tiroidei

Cele mai multe acţiuni ale TSH se produc prin legarea acestuia de receptorii specifici ai
membranei cu stimularea subsecvenţială a activităţii adenilat-ciclazei şi generarea de AMP C.
Stimulează:
⸎ stimul funcțional
⁑ transportul de iod;
⁑ organificarea iodului;
⁑ secreţia hormonilor tiroidieni

⸎ stimul morfologic
⁑ activitatea transcripţională şi translaţională, producând hiperplazia ţesutului
tiroidian şi guşă

Au fost descrise şi alte efecte ale TSH-ului asupra metabolismului intermediar al tiroidei
incluzând: oxidarea glucozei, turn-over-ul fosfolipidelor, captarea precursorilor prin alte căi
enzimatice (fosfotidilinozitol, pentozo-fosfat).

1.9 Autoreglarea tiroidei

Tiroida este capabilă să-şi regleze captarea iodului şi sinteza hormonilor şi prin
mecanisme intrinseci, independente de TSH:
Când sunt administrate cantităţi crescute de organificarea iodului este inhibată la un nivel
critic al iodului anorganic intratiroidian, în consecinţă iodarea tireoglobulinei şi sinteza

6
hormonilor tiroidieni scade – aceste efecte sunt cunoscute sub denumirea de blocul Wolff-
Chaikoff. În mod normal, tiroida scapă de acest blocaj şi hipotiroidismul nu apare, printr-un
mecanism intratiroidian de feed-back negativ al transportului de iod al cărui intermediar este încă
necunoscut. Captarea iodului din fluidul extracelular este redusă, astfel, sinteza hormonilor se va
face la aceeiaşi rată, anterioară excesului de iod.
Invers, în insuficienţa de iod, mecanismul de transport al iodului este mai activ, independent
de TSH, activitate reflectată prin creşterea captării iodului radioactiv la scintigramă. În cazul unei
patologii tiroidiene (de exemplu: tiroidita Hashimoto), scăparea din blocul Wolff-Chaikoff nu se
produce, apărând hipotiroidismul (mixedem indus de iod).
⸎ Sensibilitatea la TSH
Tiroida este capabilă să “simtă” conţinutul său în iod organic şi să-şi modifice reactivitatea la
stimularea cu TSH. De exemplu: animalele care primesc o dietă bogată în iod şi sunt injectate cu
TSH, dezvoltă o guşă mai mică decât cele cu dietă sărac iodată la o cantitate identică de TSH.
⸎ Ajustarea secreţiei hormonilor tiroidieni
Blocul Wolff-Chaikoff trebuie deosebit de scăderea rapidă şi tranzitorie a secreţiei hormonale
induse de iod, mai ales în hipertiroidism. Aceasta din urmă apare datorită inhibării activităţii
lizozomale şi a endocitozei tireoglobulinei.
⸎ Pe perioadele insuficienţei de iod raportul dintre T3 şi T4 secretaţi de tiroidă este crescut,
în favoarea T3
Din cauza faptului că T3 este forma activă, tiroida utilizează iodul în modul cel mai eficient,
de asemenea şi tireoglobulina sărac iodată este mai susceptibilă la proteoliză decât tireoglobulina
iodată normal. În zonele endemice (cu lipsă de iod) raportul T3/T4 este crescut în sânge.

1.10 Efectele hormonilor tiroidieni

Aceste efecte sunt multiple, precum:

⸎ Hormonii tiroidieni influențează procesele energetice și de termoreglare, având efect
calorigen. Ei determină creșterea metabolismului bazal și al consumului energetic al
organismului.
⸎ Au efecte morfogenetice, la nivel celular. La nivel nuclear, T 4 este convertit in T3, care
este un compus de treizeci de ori mai activ, din punct de bedere biologic.T 3 accelerează
polimerizarea ADN-ului si deci formarea ARN mesager si ribozomal, stimulând deci functia si
multiplicarea celulară. Hormonii stimulează transportul transmembranar și intracelular de ioni,
funcția mitocondrială, metabolismul energetic, permeabilitatea membranelor celulare, nucleare,
ribozomale și mitocondriale. În absența lor, unele gene nu se mai manifestă.
⸎ Hormonii tiroidieni regleaza creșterea, diferențierea, maturarea țesuturilor și a
organismului, realizând dezvoltarea normală, programată prin codul genetic.
⸎ Influențează secreția și acțiunea altor hormoni ( mediază acțiunea hormonului
somatotrop, alături de care programează creșterea taliei).
⸎ Stimulează maturarea și dezvoltarea sistemului nervos. Influențează procesele de
mielinizare, de diferențiere a celulei nervoase și reglează viteza și intensitatea proceselor
neuronale, având rol în determinarea vitezei fenomenelor de ideație și reactivitate nervoasă.
⸎ Influențează toate etejele metabolice:

7
 ⁑ la nivelul metabolismului glucidic, produc hiperglicemie, prin creșterea absorbției
glucidelor, prin stimularea glicolizei ( formarea de glucoză din rezervele de glicogen ) și
gluconeogeneză ( formarea de glucoză, folosindu-se alte substraturi, proteice sau lipidice)
⁑ la nivelul metabolismului proteic, stimulează sinteza proteică, dar și catabolismul
proteic, ceea ce poate determina, în situații de aport exogen crescut ( alimentație predominant
carnată), dezechilibrarea balanței azotate, cu bilanț azotat negativ
⁑ la nivelul metabolismului lipidic stimulează lipoliza, sinteza lipidelor în ficat și produce
scăderea tuturor nivelurilor circulante, plasmatice ale colesterolului, trigliceridelor și
fosfolipidelor

1.11 Simptomatologia in cazul dezechilibrelor glandei tiroide

Pentru că funcțiile noastre biologice sunt frecvent strâns legate de activitatea hormonilor,
există anumite simptome care pot indica o problem legată de glanda tiroida.
⸎ Ritmul cardiac accelerat - un ritm cardiac prea rapid poaye fi un simptom al
hipertiroidismului. Când glanda tiroidă produce prea mulți hormoni poate crește presiunea
sagvină, determinând accelerarea ritului cardiac. Pulsul normal se consideră situat între 60-100
de bătăi pe minut în repaus.
⸎ Oboseala excesivă - atunci când inima nu funcționează corect și presiunea sangvină
este crescută, se ajunge la senzația de epuizare. Este frecvent asociată cu hipotiroidismul și este
de regulă primul semn care apare.
⸎ Anxietatea - atacurile de panică sunt de obicei considerate un prim simptom într-o
afectare a glandei tiroide. O tiroidă hiperactivă poate provoca modificări ale chimiei creierului,
care pot duce către anxietate și atacuri de panică.
⸎ Câștigul sau scăderea în greutate - printre primele semne ale problemelor tiroidiene se
numără slăbirea sau îngrășarea excesivă fără a exista modificări subtanțiale în stilul de viață.
⸎ Tremorul
⸎ Senzația nejustificată de frig sau
cald
⸎Tulburări de concentrare
⸎ Căderea părului
⸎ Tulburări difestive
⸎ Pielea uscată sau grasă
⸎ Inflamarea tiroidei ( gușă )

Fig. 4. Dezechilibrele afecțiunii glandei tiroide

8
 1.12 Hipotiroidismul

1.12.1 Definiţie

Este un sindrom rezultat din deficienţa funcţiei tiroidiene, care are ca rezultat încetinirea
tuturor proceselor metabolice.
Hipotiroidismul debutat în copilărie are ca rezultat încetinirea proceselor de creştere şi
dezvoltare, cu serioase consecinţe, mai mult sau mai puţin permanente, incluzând retardarea
mentală. Reversibilitatea fenomenelor este direct proporţională cu momentul depistării afecţiunii
şi instituirea tratamentului hormonal de substituţie.
Hipotiroidismul (mixedemul) debutat la vârsta adultă are un tablou clinic care se
instalează treptat, insidios, parcurgând mai multe faze de gravitate (de la subclinic la mixedem),
însă complet reversibil după instituirea substituţiei hormonale.

1.12.2 Etiologia hipotiroidismului

Cea mai folosită clasificare a etiologiei hipotiroidismului este aceea în funcţie de „etajul”
afectat din axul hipotalamo-hipofizo-tiroidian, anume:
⁑ hipotiroidism primar în afecţiuni ale tiroidei;
⁑ hipotiroidismul secundar în afecţiuni ale hipofizei;
⁑ hipotiroidism terţiar în afecţiuni ale hipotalamusului;
⁑ hipotiroidism prin rezistenţă periferică la acţiunea hormonilor tiroidieni.

⸎ Hipotiroidismul primar
Tiroidită cronică autoimună – tiroidita Hashimoto
⁑ formă hipertrofică – cu guşă
⁑ formă atrofică – probabil formă finală a bolii autoimune tiroidiene urmând fie
tiroiditei Hashimoto, fie bolii Graves-Basedow
⸎ Hipotiroidismul secundar
Hipotiroidism cauzat de:
⁑ tumori hipofizare
⁑ ablaţia hipofizei chirurgical
⁑ distrugerea hipofizei
⸎ Hipotiroidismul terţiar - prin disfuncţie hipotalamică (cauză rară)
⸎ Hipotiroidismul prin rezintenţa periferică acţiunea hormonilor tiroidieni
Incidenţa cauzelor de hipotiroidism variază în funcţie de factorii geografici şi de mediu
(existenţa unor substanţe guşogene în alimentaţie, absenţa iodului în sol – deci în apă), de
caracteristicile genetice si de vârsta medie a populaţiei.

9
 1.12.3 Tiroidita cronică autoimună
Este probabil cea mai frecventă cauză de hipotiroidism cu sau fără guşă, fiind cu
siguranţă cea mai frecventă cauză a guşii la copii şi tineri.
Tiroidita “lemnoasă” Riedel este o variantă a tiroiditei Hashimoto cu fibroză extensivă,
ce cuprinde ţesuturile înconjurătoare şi trebuie diferenţiată de cancerul tiroidian.
Tiroidita Hashimoto este probabil cea mai frecventă cauză de hipotiroidism. Este o boală
autoimună care, la pacienţii tineri de cele mai multe ori este asociată cu guşă, la cei vârstnici,
glanda poate fi distrusă de procesul imun în totalitate şi singura urmă a bolii este persistenţa
titrului de anticorpi anti-microzomali.
Similar, stadiul final al bolii Graves poate fi insuficienţa tiroidiană, ajutat sau nu de
tiroidectomia subtotală sau de tratamentul cu iod radioactiv, practicate pentru înlăturarea sursei
excesului hormonal.
Tiroidele afectate de boala autoimună sunt în mod particular susceptibile la aportul
excesiv de iod, acesta blochează sinteza hormonilor tiroidieni, producând hipotiroidism şi guşă
(tiroida normală scapă de sub blocul iodului). Deşi procesul este reversibil la oprirea
administrării iodului, evoluţia naturală a bolii subiacente duce spre hipotiroidism.
Hipotiroidismul poate apare tranzitor în ultima fază a tiroiditei subacute, dar poate să fie
şi definitiv în 10% din cazuri.
Deficitul de iod în zonele geografice (de deal şi anumite podişuri la noi în ţară) duce la
hipotiroidism şi guşă.
Cauze farmacologice, altele decât medicamentele cu iod, sunt administrarea de săruri ale
litiului în afecţiunea maniaco-depresivă, cât şi antitiroidienele de sinteză administrate
necorespunzător în hipertiroidism.
Erorile înăscute ale sintezei hormonilor tiroidieni determină mixedem în cazul în care
blocarea sintezei este completă, sau forme mai puţin severe când blocul este incomplet.
Cauzele hipofizare şi hipotalamice sunt rare şi sunt însoţite de alte semne şi simptome
care orientează către afecţiuni ale acestor „etaje”.
Rezistenţa periferică la hormonii tiroidieni este extrem de rară, apare în familii, se
caracterizează prin T3, T4, TSH crescute cu guşă şi hipotiroidism.

1.12.4 Etiologie şi patogeneză

Tiroidita Hashimoto este o boală autoimună, care implică un defect al celulelor T

supresoare, celulele B producând autoanticorpi faţă de antigene tiroidiene – tireoglobulină şi
tiroperoxidază.
Pe perioada iniţială a bolii predomină anticorpii anti-tireoglobulină, ulterior aceştia pot
dispare şi titrul anticorpilor antitiroperoxidoză creşte, rămânând crescut mai mulţi ani. Din punct
de vedere histopatologic, un număr imens de limfocite infiltrează glanda tiroidă, distrugând total
arhitectura tisulară, formându-se foliculi limfoizi şi centrii germinativi.
Celulele foliculare epiteliale sunt mărite şi conţin citoplasmă bazofilă (celule Hurthle).
Distrugerea şi înlocuirea ţesutului funcţional tiroidian are ca urmare scăderea nivelului circulant
al hormonilor tiroidieni şi creşterea TSH-ului. O perioadă TSH-ul stimulând ţesutul funcţional

10
restant reuşeşte să menţină normotiroidismul, dar ulterior, când glanda este distrusă,
hipotiroidismul devine permanent şi grav.
Tiroidita Hashimoto pare că face parte dintr-un spectru de boli tiroidiene autoimune care
are la un capăt boala Graves-Basedow, iar la celălalt, mixedemul idiopatic, un fel de placă
turnantă ce poate să-şi arate multiplele faţete la acelaşi pacient, pe parcursul întregii sale vieţi.
Este familială şi se poate asocia cu alte boli autoimune: anemie pernicioasă, insuficienţă
corticosuprarenaliană, hipoparatiroidism, miastenia gravis, vitiligo.
Cunoscut este sindromul Schmidt, ca asociere de boli autoimune ce include tiroidita
Hashimoto:
⁑ tiroidita Hashimoto;
⁑ insuficienţă corticosuprarenală;
⁑ hipoparatiroidism
⁑ diabet zaharat
⁑ insuficienţă ovariană (rar)
⁑ infecţii candidozice

1.12.5 Tabloul clinic al hipotiroidismului

⸎ Nou-născuţi (mixedem congenital, cretinism guşogen)

Termenul de cretinism provine din zonele de guşă endemică, unde profilaxia cu iod a
gravidelor este neglijată şi din lipsa majoră a iodului, tiroida fetală nu are materia primă necesară
sintezei hormonale. Astfel, sistemul nervos nu se dezvoltă normal şi copiii prezintă retardare
mentală, statură mică, infiltrarea ţesuturilor moi, surdo-mutism, semne piramidale.
Alte cauze de mixedem congenital mai sunt:
⁑ în timpul dezvoltării embrionare, tiroida coboară de la baza limbii în loja tiroidiană (la baza
gatului); din anumite cauze, aceasta rămâne la locul de origine, constituind astfel ceea ce se
numeşte tiroidă ectopică, rămânând mică şi prost funcţională.;
⁑ transferul placentar de anticorpi antitiroidieni de la mamă;
⁑ administrarea intempestivă în timpul sarcinii de iod radioactiv sau antitiroidiene de sinteză;

Semnele şi simptomele nou născutului sunt următoarele:

⁑ respiraţie dificilă;
⁑ cianoză;
⁑ icter prelungit şi intens;
⁑ dificultăţi la hrănire;
⁑ plâns gros, răguşit;
⁑ hernie ombilicală, nas gros, facies edemaţiat, limbă groasă;
⁑ întârziere marcată a vârstei osoase.
În ceea ce priveşte vârsta osoasă trebuie ştiut că la toţi nou născuţii la termen şi peste 2500 g,
epifiza tibială proximală şi epifiza femurală distală, sunt prezente. Absenţa acestor epifize pe
radiografie sugerează ferm hipotiroidismul.
Dacă şi analizele hormonale sunt modificate în sensul scăderii T4 sub 6 µg/dl şi creşterii TSH
peste 30 µUI/ml, atunci tratamentul substitutiv cu hormoni tiroidieni trebuie instituit de urgenţă.

11
⸎ Copii

Hipotiroidismul la această vârstă este caracterizat prin întârzierea creşterii şi retardare

mentală. Uneori poate fi însoţit de pubertate precoce şi o lărgire a şeii turceşti, datorate nu unei
tumori hipofizare, ci unei hipertrofii a zonei care secretă TSH (secundară “sărăciei” periferice în
hormoni tiroidieni).

⸎. La adulţi, aspectul clinic general este caracteristic:

⁑ faţă infiltrată;
⁑ piele rece, uscată, uneori cu tentă galbenă prin acumularea de caroten;
⁑ voce răguşită;
⁑ hiporeflectivitate;
⁑ bradilalie, bradipsihie;
⁑ constipaţie
⁑ creştere ponderală
⁑ oboseală, somnolenţă
⁑ tulburări menstruale

Semne cardio-vasculare:
⁑ bradicardie cu hipovoltaj al complexelor QRS, al undelor P şi T pe EKG
⁑ hipertrofie cardiacă care în parte se datorează edemului interstiţial cu dilataţia
ventriculului stâng sau mai des, revărsatului pericardic care poate fi uşor diagnosticat prin
ecografie
⁑ debit cardiac scăzut
⁑ ischemie coronariană

Deşi există o controversă dacă mixedemul induce boala coronariană, sau aceasta este mai
frecventă la mixedematoşi este evidentă afectarea ischemică a miocardului, în mod special la
pacienţii peste 50 de ani, motiv pentru care introducerea terapiei hormonale se face pornind de la
doze mici, crescute progresiv pe parcursul câtorva luni.
Funcţia pulmonară
⁑ este scăzută, ritmul respirator diminuat şi răspuns ventilator alterat la hipercapnie sau
hipoxie, cauză importantă în declanşarea comei mixedematoase.
Peristaltismul intestinal scăzut, rezultând constipaţie cronică.
Funcţia renală
⁑ este afectată în sensul scăderii ratei filtrării glomerulare şi pierderea capacităţii de a
excreta apa liberă, ceea ce predispune aceşti bolnavi la intoxicarea cu apă, dacă este prezent un
exces de apă liberă.
Funcţia hematopoietică.
Anemia din hipotiroidism are cel puţin patru mecanisme prin care se produce:
⁑ afectarea directă a sintezei hemoglobinei prin deficitul de tiroxină;
⁑ deficitul de fier prin scăderea absorbţiei intestinale sau prin pierderile datorate
menoragiilor existente la aceste paciente;
⁑ deficitul de acid folic rezultat prin aceeiaşi scădere a absorbţiei intestinale;

12
 ⁑ anemia Birmer – ca asociere de boli autoimune frecvent întâlnite la pacienţii cu
tiroidită Hashimoto.
Sistemul neuro-muscular:
⁑ crampe musculare
⁑ parestezii
⁑ slăbiciune musculară
Aceşti pacienţi sunt în general depresivi, “absenţi”, mai mult sau mai puţin dezorientaţi,
dar uneori pot fi foarte agitaţi, caz în care suferă de aşa numita “nebunie a mixedematoşilor”.
Hipotiroidismul afectează metabolismul periferic al estrogenilor alterând şi secreţia FSH,
LH, ceea ce duce la cicluri anovulatorii – cu tulburarea ritmului menstrual şi infertilitate.
Scăderea tonusului muscular general afectează şi miometrul, fapt ce duce frecvent la
menoragii.

1.12.6 Evoluţie şi prognostic

Fără tratament tiroidita Hashimoto poate progresa de la guşă şi hipotiroidism la mixedem

(acesta fiind perfect curabil cu terapie hormonală).
Pentru că se poate însoţi de alte boli autoimune, acestea trebuie căutate şi tratate.
Tiroidita Hashimoto poate trece prin perioade de activitate, când sunt eliberate cantităţi
mari de hormoni. Aceste perioade se numesc hipertiroidism spontan reversibil, iar tratamentul lor
este simptomatic.
Atâta vreme cât tiroidita Hashimoto face parte dintr-un spectru de boli care cuprind şi
boala Graves-Basedow, pacienţii cu tiroidită pot dezvolta o autentică boală Graves-Basedow,
ocazional cu oftalmopatie şi dermopatie severe, dar procesul cronic tiroidian poate atenua
severitatea tireotoxicozei, aşa încât pacientul să aibă complicaţii oculare şi cutanate, dar fără
tireotoxicoză severă, sindrom care se numeşte boală Graves eutiroidiană.

1.12.7 Alte forme de tiroidite

⸎ Tiroidita acută
⁑ apare sub forma unor abcese la bolnavii cu septicemie sau endocardită acută bacteriană;
⁑ sunt prezente semnele şi simptomele clasice ale inflamaţiei;
⁑ răspunde la tratament cu antibiotice şi ocazional drenaj chirurgical.

⸎ Tiroidita de iradiere
⁑ este o afectare tranzitorie a tiroidei expuse la radiaţii ionizante sau la o mare cantitate de
iod radioactiv.

13
 1.12.8 Complicaţiile hipotiroidismului

⸎ .Coma mixedematoasă
Este stadiul final al hipotiroidismului netratat.
Este caracterizată prin: ⁑ slăbiciune progresivă;
⁑ stupoare:
⁑ hipotermie;
⁑ hipoventilaţie;
⁑ hipoglicemie;
⁑ hiponatriemie;
⁑ intoxicaţie cu apă. (aici mai era ceva care nu înţeleg)
Apare mai ales la persoane vârstnice, cu patologie pulmonară şi vasculară subiacentă, aşa
încât rata mortalităţii este extrem de mare.
Pacientul (sau o rudă, dacă acesta este comatos) relatează o boală tiroidiană, tratament cu
iod radioactiv sau tiroidectomie netratate în antecedente.
Debutul este lent, progresiv cu letargie, stupoare şi comă. Examinarea arată bradicardie şi
hipotermie marcată – temperatura corpului poate ajunge la 240 C.
Pacientul este de obicei o femeie în vârstă, cu piele gălbuie, voce groasă, limbă mare,
edeme palpebrale, ileus dinamic, reflexe lente. Pot exista semne ale unei boli, care a precipitat
apariţia acestei complicaţii: pneumonie, infarct miocardic, tromboză cerebrală, sângerare gastro-
intestinală.
Diagnosticul de laborator include: ser lactescent, colesterol crescut, concentraţie mare de
proteine în LCR şi în revărsatele pleurale, pericardice sau peritoneale. Testele tiroidiene arată de
obicei hipotiroidism primar (free T4 scăzut; TSH crescut). EKG-ul arată bradicardie sinusală cu
voltaj scăzut.

Fiziopatologia comei mixedematoase include trei aspecte majore:

⁑ hipoxie cu hipercapnie;
⁑ dezechilibru hidro-electrolitic (intoxicaţie cu apă cu hiponatremie);
⁑ hipotermie (încălzirea activă a pacientului este contraindicată, pentru
că declanşează vasodilataţie şi colaps cardio-vascular).

1.12.9 Tratament

Tratamentul comei mixedematoase

Coma mixedematoasă este o urgenţă medicală şi trebuie îngrijită într-o unitate de terapie
intensivă. Gazele sanguine trebuie monitorizate şi de obicei bolnavul necesită intubaţie şi
ventilaţie asistată.
Bolile asociate trebuie tratate concomitent, iar fluidele intravenoase trebuie administrate
cu grijă pentru a evita dezechilibrele hidroelectrolitice deja existente. Pentru că pacienţii aceştia
au o absorbţie intestinală redusă, Levo-thyroxina se administrează intra-venos într-un bolus
iniţial de 300-400 µg, urmate de 50 μg i.v. zilnic.

14
 Când semnele clinice de recuperare sunt prezente: ridicarea temperaturii corporeale,
revenirea funcţiei respiratorii şi cerebrale, se trece la administrarea medicamentului oral, în
dozele menţionate anterior.
Dacă pacientul este cunoscut cu funcţie suprarenală intactă, nu este necesar suportul
glucocorticoid, dacă nu se ştie nimic despre pacient, este prudent să se administreze o cantitate
iniţială de hemisuccinat de hidrocortizon, respectiv 100 mg i.v., urmată la intervale de 6 ore de
câte 50 mg, scăzându-se doza treptat după 7 zile.

Tratamentul hipotiroidismului

Se face cu Levo-thyroxină (L-T4), aceasta este convertită în organism parţial în T3.

Doza de substituţie uzuală pentru adult este de 0,125 mg/zi, putând fi cuprinsă între 0,05-
0,2 mg/zi.
Are timp de înjumătăţire de aproximativ 8 zile, se administrează o dată pe zi, dimineaţa,
pe stomacul gol, având în vedere că se absoarbe aproximativ 60-80%.
La copiii sub 1 an, doza este de 6 μg/kgc/zi, iar la copiii între 2-12 ani, doza este cuprinsă
între 2-4 µg/kgc/zi.
La persoanele cu boli cardiace iniţierea tratamentului se face cu doze mici, crescute
progresiv: 0,025 mg/zi timp de 2 săptămâni, crescute cu 0,025 mg tot la 2 săptămâni, până când
se atinge doza substitutivă adecvată (care menţine TSH în limite normale).

Evoluţie şi prognostic pentru hipotiroidismul primar

Hipotiroidismul primar netratat are o evoluţie lentă, progresând spre mixedem. Fără
tratament poate surveni coma mixedematoasă şi moartea.
Cu tratament substitutiv pe viaţă, evoluţia este bună, cu pronostic excelent. După ce a fost
verificată doza necesară zilnică, se urmăreşte TSH-ul şi free T4 o dată pe an.

1.13 Hipertiroidismul
Hipertiroidismul desemnează o stare caracterizată prin exces de hormoni tiroidieni în
organism, printr-o producţie excesivă.
Poate exista şi exces de hormoni tiroidieni prin aport din exterior (de exemplu pacienţi
care iau tratament cu hormoni tiroidieni fără să fie necesar sau doze mai mari decât ar avea
nevoie)- tireotoxicoza iatrogenă.

1.13.1 Etiologie

Cauzele cele mai frecvente de hipertiroidism (până la 95% din cazuri) sunt boala
Basedow-Graves, guşa polinodulara hipertiroidizata şi adenomul toxic tiroidian.
Exista cauze mai rare: ⁑ adenom hipofizar secretat de TSH (un nodul la nivelul hipofizei care
secretă TSH şi creşte astfel producţia de hormoni tiroidieni)
⁑ hipertiroidism gestational (o formă de hipertiroidism care apare în
primul trimestru de sarcină şi are evoluţie autolimitată)
⁑ tumori trofoblastice (mola hidatiforma, coriocarcinomul- boli care apar
în cadrul unei sarcini),
⁑ hipertiroidism indus de iod, carcinom tiroidian hiperfunctional

15
 1.13.2 Clasificare

Boala Basedow- Graves este o boală tiroidiană autoimună.

În general exista o predispoziţie genetică pentru aceasta afecţiune care combinată cu

factori de mediu (de exemplu tratamentul cu interleukina1 alfa, interleukina 2, interferon alfa şi
gama, fumatul, stresul) poate duce la declanşarea bolii.

Boala Basedow-Graves se poate asocia cu alte boli autoimune (adică organismul ataca şi
alte organe): boala celiacă, diabet zaharat, alopecie, anemie pernicioasa, vitiligo, angioedem,
miastenia gravis, purpura trombocitopenie idiopatica, lupus sistemic, hepatita autoimună, etc.

Guşa polinodulară hipertiroidizată este practic ultimul stadiu al unei guşi polinodulare
vechi. Nodulii pot în timp să devină autonomi (adică nu mai răspund la comenzile organismului
şi produc mai mult hormon decât este necesar).

Apariţia hipertiroidismului în contextul unei guşi polinodulare vechi poate să fie spontană
(fără vreun factor declanşator, doar prin creşterea treptată în dimensiuni a nodulilor) sau poate fi
indusă de administrarea unor doze mari de iod (de exemplu substanţe de contrast pentru
tomografia computerizată, amiodarona – un medicament utilizat pentru tulburările de ritm
cardiac, suplimente alimentare din alge de mare).

Adenomul toxic tiroidian reprezintă un nodul tiroidian care apare ca urmare a unor
mutaţii la nivelul unei celule tiroidiene, din cauza acestor mutaţii celula respectivă se multiplică
necontrolat. Acest nodul creşte treptat şi când ajunge la dimensiuni de 2,5-3 cm poate să producă
suficient hormon tiroidian încât să provoace hipertiroidism.

HIPERTIROIDISMUL este cel mai frecvent consecinţa unei hiperfuncţii autonome a

întregului parenchim tiroidian sau doar a unei porţiuni a acestuia. Principalele cauze ale
hipertiroidismului și mecanismele patogenice aferente sunt prezentate în tabelul următor.
Hipertiroidismul este o afecţiune care se caracterizează prin excesul de hormoni
tiroidieni.
Tiroida este o glandă endocrină, de forma unui fluture, care cântăreşte mai puţin de 30
grame şi este situată la baza gâtului. Glanda tiroidă secretă triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4),
care reglează metabolismul, controlează temperatura corpului, influenţează ritmul cardiac, etc.
Şi calcitonina, un hormon care reglează cantitatea de calciu din organism.

16
 Tabel 2. Etiopatogeneza hipertiroidismului

1.13.3 Tablou clinic

⁑ Scădere în greutate rapidă şi marcată cu apetit păstrat sau chiar crescut

⁑ Intoleranţă la căldură, transpiraţie excesivă
⁑ Agitaţie, labilitate emotivă, insomnie, tulburări de concentrare, fuga de idei
⁑ Tremurături fine a mâinilor, slăbiciune musculară cu topirea muşchilor
⁑ Palpitaţii, tahicardie (creşterea pulsului cardiac), ritm cardiac neregulat (fibrilaţie
atrială, extrasistole), hipertensiune arterială, insuficienta cardiacă cu dispnee (lipsa de
aer) şi oboseala la efort
⁑ Scaune frecvente, diaree, vărsături, dureri abdominale, icter (în cazuri grave apare
îngălbenirea pielii şi a conjunctivei)
⁑ Tegumente (piele) caldă, transpirate, catifelate
⁑ Tulburări de ciclu menstruală până la amenoree (absenţa ciclurilor)
⁑ Disfuncţie erectilă
⁑ Osteoporoza, osteopenie
⁑ Tulburări oculare: retracţia pleoapei superioare cu lărgirea fantei oculare (în toate
formele de hipertiroidism; numai în cazul bolii Basedow acesta se asociază cu senzaţie de
nisip în ochi, fotofobie, lăcrimare, protruzia globilor oculari cu ochi „bulbucaţi “, roşeaţa

17
 pleoapelor, al conjunctivei, edem al (umflătură) pleoapelor, sub ochi, durere spontană, la
apăsarea sau la mişcarea ochilor).

Diagnostic paraclinic

Este esenţial ca orice suspiciune clinică de tireotoxicoză să fie confirmată sau infirmată
de teste biochimice, înainte de instituirea tratamentului.
Cel mai important test biochimic este dozarea TSH-ului.
⁑ Primul pas în diagnosticul hipertiroidismului este dozarea TSH folosind un test cu
sensibilitate <0.02 mU/L
⁑ În cazul pacienţilor cu suspiciune de hipertiroidism, decelarea unei valori
subnormale a TSH impune dozarea FT4
⁑ În cazul pacienţilor cu valoare subnormală a TSH şi valoare normală a FT4 este
necesară dozarea T3 pentru a identifica situaţiile de tireotoxicoza -T3
⁑ Coexistenţa hipertiroidismului cu o afecţiune extratiroidiană poate avea ca rezultat
un FT3 „aparent normal”
⁑ Este importantă identificarea cazurilor de tiroidită deoarece tratamentul standard
cu antitiroidiene/radioiod este ineficient şi contraindicat în această formă de
hipertiroidism
⁑ Dozarea anticorpilor anti receptor de TSH şi a anticorpilor anti tiroidperoxidază nu
este necesară de rutină pentru a determina cauza hipertiroidismului dacă aceasta este
indicată de anumite semne clinice dar poate fi utilă în anumite cazuri în special dacă
determinarea cauzei influenţează atitudinea terapeutică
⁑ Pacienţii cu hipertiroidism confirmat trebuie evaluaţi în unităţi de specialitate
pentru stabilirea diagnosticului şi planului terapeutic optim (recomandare B)
⁑ O atenţie deosebită trebuie acordată diagnosticului de hipertiroidism în cazul
pacienţilor aflaţi în tratament cu amiodarona, fiind necesară dozarea TSH, FT4 şi
FT3

Acesta presupune determinarea TSH plasmatic printr-o metodă ultra sensibilă şi dozarea
T4 liber plasmatic (FT4) şi a T3 plasmatic. O valoare supresata a TSH (sub 0,1 micro U/ml) şi
nivele crescute ale T 4 liber şi/sau T3 în plasmapledeaza pentru un hipertiroidism clinic manifest.
Un TSH plasmatic supresat cu valori normale ale T4 liber şi T3 apar în hipertiroidismul
subclinic.
În hipertiroidismul de cauză hipofizara, TSH plasmatic este crescut sau inadecvat, iar
FT4 şi T3 plasmatic au nivele crescute.

1.13.4 Diagnostic diferențiat

Se face cu distonia neurovegetativă, sindroamele hipercatecolaminice, nevroze,

neurastenie, psihoze.
BBG trebuie diferenţiată de celelalte forme de tireotoxicoză cu sau fără hipertiroidie (vezi
clasificarea hipertiroidiei). În formele cu scădere ponderală masivă, diagnosticul diferenţial se

18
face cu sindroamele de malabsorbţie, tbc, gastrite, ulcer gastroduodenal, sindroamele
consumptive para neoplazice, anorexie nervoasă, diabet zaharat, feocromocitom.
OG bilaterală trebuie diferenţiată de modificările oftalmologice similare din boala
Cushing, acromegalie, hashitoxicoză, feocromocitom, obezitatea severă, miozita orbitală,
infecții, boli granulomatoase (histiocitoza, sarcoidoza), amiloidoza, miastenia gravis, iradierea
mediastinală, tumorile orbitare. În formele unilaterale trebuie excluse tumorile retro-orbitare,
metastaze sau chisturi, anevrisme cu această localizare.

1.13.5 Evoluţie. Prognostic. Complicaţii

În cazul în care hipertiroidismul nu este tratat, atunci complicaţiile nu vor întârzia să

apară. Acestea constau în fibrilaţii atriale, insuficienţă cardiacă, gravarea osteoporozei post
climax şi criza tireotoxică.
O altă complicaţie importantă o reprezintă exoftalmia autoimună severă. Aceasta apare
mai frecvent la bărbaţii vârstnici, la fumători.

Fig.5. Exoftalmie

1.13.6 Tratament

Hipertiroidismul beneficiază de trei tipuri de tratament, respectiv de cel medicamentos,

de cel chirurgical şi de cel cu iod radioactiv. Tratamentul chirurgical şi tratamentul cu iod
radioactiv reprezintă tratamente radicale, iar în cele mai multe cazuri pacienţii care se tratează cu
antitiroidiene de sinteză necesită după obţinerea normo tiroidismului un tratament radical, doar
25-30% beneficiind de o remisiune clinică prelungită. Aşadar, principalul tratament
în hipertiroidism este cel radical. Potrivit conf. Univ. Dr. Horia Ioan Ursu, „pacienţii care
beneficiază de tratamentul chirurgical sunt de regulă pacienţi tineri, fără probleme cardiace sau
fără alte boli cronice severe şi, de asemenea, pacienţii care au guşi voluminoase sau mări. Pe de
altă parte, pacienţii care beneficiază de tratament cu iod radioactiv sunt pacienţi trecuţi de 50 de
ani, la vârsta a treia şi care de multe ori asociază complicaţii cardiace sau alte afecţiuni cronice
severe care determină o creştere a riscului anestezic şi respectiv chirurgical. Un alt element care
permite alegerea tipului de tratament radical este opţiunea pacientului. Pacientul trebuie informat
asupra avantajelor şi dezavantajelor fiecăruia dintre cele două tratamente”.

Tratamentul de elecţie

19
 Pacienţii care au un diagnostic confirmat biochimic de hipertiroidism (TSH< 0,1 mUI/L,
FT4> standardul de referinţă) trebuie, în general, să înceapă tratamentul cu antitiroidiene
(carbimazol, metimazol); acesta nu este esenţial pentru pacienţii cu afectare uşoară dacă pot
primi rapid terapie cu radioiod (nivel de evidenţă ÎI). Thionamidele pot fi folosite pe termen scurt
(săptămâni-luni) în pregătirea pentru tratamentul radical cu radioiod sau chirurgical sau pe
termen mediu (luni- 2 ani) în speranţa de a induce remisia pentru cazurile de boală Graves.
Ocazional, thionamidele sunt prescrise pe termen lung (mai mult de 2 ani), de ex. la pacienţii
vârstnici taraţi, cu speranţă de viaţă limitată, când terapia radicală este relativ contraindicată.
Administrarea beta-blocantelor poate fi indicată pentru ameliorarea rapidă a simptomelor.
Blocantele beta-adrenergice sunt de obicei singura formă de terapie indicată/necesară în cazurile
de tiroidită, deşi simptomele/semnele persistente severe din tiroidita „subacută” pot necesita
terapie adiţională cu antiinflamatorii nesteroidiene sau glucocorticoizi
Majoritatea pacienţilor cu hipertiroidism necesită tratament radical cu I 131. Aceasta reflectă
rata mică a remisiei doar cu tratament antitiroidian în boală Graves (<50%, în special în cazurile
cu valori mult modificate ale testelor biochimice, guşă mare şi, posibil, la pacienţii de sex
masculin) şi lipsa efectului curativ al acestor medicamente în guşa toxică multinodulară.

Tratament medicamentos

Tratamentul medicamentos antitiroidiene prezintă dezavantajul că nu

rezolva hipertiroidismul decât pe durata utilizării (în cazul bolii Basedow-Graves este posibil ca
în pană la 30% din cazuri boala să se vindece după tratament şi să nu mai reapară la întreruperea
medicaţiei antitiroidiene; în schimb în guşa polinodulară hipertiroidizată şi în adenomul toxic
tiroidian întreruperea medicaţiei va duce invariabil la reapariţia hipertiroidismului).
Medicamentele utilizate sunt metimazolul, carbimazolul şi propiltiouracilul. Dintre
reacţiile adverse la aceasta medicaţie cele mai grave sunt scăderea numărului de globule albe cu
risc de infecţii şi afectarea hepatică severă (în cazul propiltiouracilului). În momentul de fata
propiltiouracil se recomanda doar în primul trimestru de sarcina sau dacă pacientul nu a tolerat
alt medicament antitiroidian.
Administrarea de iod radioactiv este o modalitate simplă şi relativ lipsită de complicaţii
de a trata hipertiroidismul. Consta practic în administrarea unei pastile de iod radioactiv, acesta
va fi captat de tiroida şi va distruge ţesutul tiroidian. În general după aceasta în decurs de câţiva
ani se va instala la majoritatea pacienţilor o stare de hipotiroidism. Nu poate fi utilizat la copii şi
la femeile însărcinate sau care alăptează. De asemenea poate duce la agravarea oftalmopatiei.

Tratament chirurgical

Intervenţia chirurgicală (tiroidectomia totală sau subtotala) comportă relativ puţine riscuri
dacă este efectuată de un chirurg cu experienţă în domeniu. Riscurile asociate acestei intervenţii
sunt cele legate de anestezia generală, risc de hipocalcemie tranzitorie sau permanentă (prin
lezarea glandelor paratiroide, situate lângă tiroida), risc de răguşeala tranzitorie sau permanentă
(prin lezarea nervului laringelui recurent, care trece pe lângă tiroida). Este indicată la pacienţii
care nu prezintă remisie după utilizarea îndelungată de medicaţie antitiroidiană sau la cei care
prezintă reacţii adverse la aceasta şi nu pot lua iod radioactiv, la pacienţii cu tiroide foarte mari şi
la cei cu noduli tiroidieni suspecţi.

20
 CAPITOLUL II – MIJLOACE ȘI METODE DE LABORATOR
2.1 TEHNICA RECOLTARII - Pregatirea pacientului

Pacientului trebuie sa i se explice procedura la care va fi supus si sa se obtina intregul

lui acord.
1.Recoltarea probelor se face cu pacientul in conditii bazale,inaintea oricarei proceduri
diagnostice sau terapeutice(ideal intre orele 7-9 dimineata,pe nemancate) pentru evaluarea
metabolismului lipidic se recomanda ca recoltarea sa se efectueze dupa 12 ore de la ultima masa.
2.Cand probele de sange nu sunt recoltate in conditii bazale,trebuie tinut cont de efectele
aditionale pe care le pot produce efortul fizic(chiar si efortul fizic moderat poate determina o
crestere a glucozei,acidului lactic ,proteinelor serice,CK),precum si a starii emotionale sau
ritmului circadian care poate afecta anumiti parametri.
3.Recoltarea probelor biologice se poate face sub forma unei probe unice sau sub forma probelor
multiple.
4.Asigurati-va ca pacientul sta intr-o pozitie comoda (in pozitie sezanda sau in decubit dorsal).
5.Verificati cu mare atentie ca toate datele demografice ale pacientului sa fie corect scrise pe
formularul cu care este insotit acesta la punctul de recoltare a sangelui si etichetati corect
recipientul de recoltare.

2.1.1 Recoltarea probelor (sistem vacuum):

-Fixati pistonul la baza tubului, apoi indepartati-l.
-Inainte de inceperea recoltarii acul trebuie sa fie in vena.
-Slabiti garoul si fixati tubul in acul aflat deja in vena,rotindu-l in
sensul acelor de ceasornic.
-Asteptati oprirea fluxului sanguin.
-Scoateti tubul din ac rotindu-l in sens invers acelor de
ceasornic;acul ramane in vena.
-Pentru recoltarea mai multor probe,fixati tubul urmator in ac si
procedati conform instructiunilor de mai jos.Intai se scoate tubul
din ac,apoi acul din vena!

21
 Fig. 6. Recoltarea probei

Probele de sange sunt recoltate cu sistem holder-vacutainer:

Inaintea recoltarii sangelui , desfaceti acul prin rasucirea capacului sigilat.Inlaturati
capacul si expuneti partea filetata:
1.Avad grija sa nu indepartati teaca sterila in care se gaseste acul
2.Asamblati acul la holder
3.Toate tuburile pot fi acum umplute unul dupa altul in concordanta cu instructiunile de mai jos:
a.aplicati un garou pe antebratul pacientului si intepati pielea din plica cotului .ajutandu-va de
degetul mare si indexul mainii drepte.
b.inversati pozitia mainile cat mai curand posibil dupa ce acul a penetrat vena ;apasati
vacutainerul cu degetul mare al mainii drepte ,indexul si degetele mijlocii sustinandu-l.
c.sangele este atras de vacuumul din vacutainer si curge in tub cu viteza proprie ;
eliberati garoul din jurul bratului pacientului imediat ce sangele a aparut in vacutaier ,
ajutandu-va cu mana stanga,sustinand in continuare holderul.
d.retrageti vacutainerul cu mana dreapta ,apasand usor cu degetul mare pe una dintre marginile
holderului.
e.pentru a asigura optima omogenizare a sangelui cu anticoagulantul,efectuati 8-10 miscari de
inversiune a tubului.
f.daca se recolteaza mai mult de un vacutainer , inserati cel de-al doilea tub si repetati pasii
descrisi mai jos(a-e).

22
 Fig. 7. Recoltarea probei (sistem vaccum )

Indiferent de sistemul de recoltare folosit ,respectati urmatoarele reguli de protectie atat

pentru pacient cat si pentru cel care recolteaza:
-utilizati manusi sterile de unica folosinta pentru fiecare pacient caruia i se recolteaza
probe.
-evitati punctionarea in locurile in care exista leziuni cutanate.
-dezinfectati zona aleasa pentru punctionare cu ajutorul unui tampon steril imbibat in
alcool sanitar prin miscari circulare ,din interior spre exterior , pentru indeparta contaminantii.
-dupa tamponare lasati sa se usuce zona inainte de a trece la punctionare deoarece poate
fi indusa hemoliza probei.
-la sfarsitul punctionarii,aplicati imediat un tampon compresiv pentru a asigura
hemostaza si a evita formarea hematomului.La sfarsit acoperiti zona cu un pansament steril.
-acul de punctie nu va fi reintrodus in teaca,indoit sau taiat,ci va fi depus intr-un container
de plastic rezistent la reziduri intepatoare sau taietoare.

Codurile de culoare pentru substatele anticogulante sunt descrise in ISO\DIS 6710:

*capacul mov sau roz-foloseste ca anticoagulant EDTA-ul si are utilitate in
hematologie,biologie moleculara,unele teste imunochimice
*capacul bleu sau verde -se foloseste pentru analiza coagularii ;contine citrat 9+1
*capacul negru sau mov-se foloseste pentru VSH;contine citrat 4+1
*capacul portocaliu -contine Heparina si se utilizeaza plasma pentru testele de chimie.

23
 *capacul rosu - este un tub fara anticoagulant.Serul este folosit pentru testele de
chimie ,imunologie si serologie.

Fig. 8 Tipuri de vacutainer

2.1.2 Ordinea recoltarii tuburilor

In cazul in care este nevoie de mai multe probe este recomandat sa se respecte
urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
-recipiente pentru hemocultura
-tuburi fara aditivi
-tuburile ce contin citrat
-tuburile ce cotin heparina
-tuburile ce contin EDTA

2.1.3 Volumul optim de proba

In cazuri in care pacientilor le sunt indicate mai multe teste se tine cont de urmatoarele
volume de sange recomandate in cazul folosirii analizatoarelor automate actuale:
-4-5ml sange pentru efectuarea unui profil de investigatii biochimice uzuale
-1ml sange pentru efectuarea a 3-4 teste de imunochimie

24
 2.1.4 Componentele sangelui

Celulele sanguine sunt suspendate in plasma formata din apa si constituenti dizolvati
(hormoni,anticorpi,enzime,)ce sunt transportate catre tesuturi ,produsii lor de excretiei sunt
transferati apoi catre plamani si rinichi.Prin cetrifugare se pot separa atat plasma cat si
ser.Sangele pacientului recoltat in tub fara anticoagulant , cu sau fara gel,este lasat sa
sedimenteze , sa coaguleze,dupa care va fi centrifugat si se separa serul,care contine 2 tipuri de
proteine :albumina si globulinele.
Plasma este obtinuta din sangele recoltat intr-un tub cu anticoagulant si apoi
centrifugat.Anticoagulantul inhiba formarea coagulului.Plasma contine trei tipuri de
proteine:albumina,globulinele si fibrinogen.

2.1.5 Faza precentrifugare

Serul sau plasma trebuie separate fizic de celulele sanguine cat mai repede posibil,
pentru a nu exista riscul producerii unor rezultate eronate.

2.1.6 Centrifugarea

Centrifugarea probei in vederea obtinerii serului trebuie efetuata numai dupa ce se

constata ca sangele a coagulat complet.In cazul pacientilor care primesc tratament anticoagulant
sau prezinta defecte de coagulare ,aceasta se produce cu o intarziere de peste 30 de minute.
Centrifugarea probelor pentru obtinerea de ser sau plasma se efectueaza in general la
3000g timp de 5 minute.Pentru obtinerea unei plasme deplachetate este nevoie ca proba sa fie
centrifugata timp de 15-30 minute la 2000-3000g.Dupa separarea serului sau plasmei ,probele nu
vor mai fi recentrifugate,de asemenea nici recentrifugarea in cazul probelor recoltate in
vacutainere cu gel separator nu este indicata.

2.1.7 Stocarea probelor in laborator

Dupa incheierea procesului analitic,o parte din probe vor fi pastrate o anumita perioada
de timp, in conditii bine stabilite , astfel incat sa permita confirmarea rezultatelor, verificarea
entitatii probelor sau efectuarea unor teste supimentare.
Procedura de stocare a probelor trebuie sa tina cont de stabilitatea analitilor.
Probele trebuie intotdeauna sa fie pastrate in tuburi inchise .
Probele pot fi arhivate in frigidere in tuburille primare , cu conditia ca acestea sa cotina
gel separator.
In congelatoare probele sunt pastrate de obicei in tuburi secundare; este posibila
arhivarea si in tuburile primare are contin gel daca producatorul specifica acest lucru.

25
 Sangele integral destinat obtinerii serului sau plasmei nu trebuie pastrat in frigider
Intervalul de pastrare proobelor este cu atat mai mare cu cat temperatura de arhivare este
mai scazuta.
Dupa decongelare proba trebuie omogenizata prin miscari de inversiune a tubului ,fara a
se produce spuma;dupa decongelare proba nu se mai recogeleaza.

2.1.8 Procedura de arhivare a probelor

a.Probele pentru hematologie contin sange pe EDTA ,pot fi arhivate 24 ore la 2-4 0 C.
b.Probele pentru biochimie si imunochimie contin ser se pastreaza 1 saptamana la 2-40 C
c.Probele pentru determinarea PSA contin ser si se pastreaza 2 saptamani la - 200 C
d.Probele pentru screenigul prenatal al aomaliilor fetale ,profil TORCH contin ser si se
pastreaza 1 luna la -200 C
e.Probele alergologice si cele pentru boli autoimune contin ser si se pastreaza 2 saptamani
la - 200 C
Probele de plasma destinate determinarii incarcaturii virale B si C,precum si probele de
toxicologie sunt consumate de obicei aproape integral in procesul analitic, de aceea nu vor mai fi
disponibile pentru resetari.

2.2 METODE DE DIAGOSTIC DE LABORATOR

2.2.1 Tehnica ELISA

ELISA permite detectarea si cuantificarea rapida a prezentei unui antigen intr-o

proba.Proteinele din proba de analizat sunt absorbite pe o suprafata inerta.Alegerea suprafetei
poate influenta in mod hotarator sensibilitatea determinarii.Suprafata inerta poate fi o matrice din
plastic pe care sunt grefate grupe hidrofile sau hidrofobe.
Proteinele polare , dizolvate in solutii tampon,se leaga in mod deosebit de suporturile
hidrofile.In comparatie cu legaturile clasice(ionica,covalenta)aceste legaturi sunt de 10 ori mai
slabe.Legaturile necovalente stau la baza interactiunilor imunologice.
Cercetatorii aleg pentru acoperirea matricei o solutie tampon a carei valoare a pH-ului
este cu 2 unitati mai mare decat punctul izoelectric al proteinei.In cele mai multe cazuri este
folosita o solutie tampon de carbonat de sodiu(pH 9.6).

Exista 3 variante de ELISA:

Testul care permite legarea anticorpului.In acest test molecula de antigen este absorbita,
iar mai tarziu un anticorp marcat se leaga de aceasta.

26
Testul cu doi anticorpi .Pentru acest test primul anticorp este imobilizat pe matrice. Antigenul se
leaga de acest anticorp.Un al doilea anticorp (marcat) se poate lega de antigen,interactiune care
poate fi monitorizata spectral.
Testul care permite legarea antigenului.In acest test anticorpul este fixat de suprafata,
dupa care se poate lega antigenul.Proteina(antigenul) care s-a legat nespecific este indepartata
dupa mai mute spalari.Antigenii (marcati)care se fixeaza pe anticorp permit detectia.
Testul care permite legarea anticorpului (determinarea antigenului imobilizat). Legarea
unui antigen pe un suport este un proces care necesita un anumit interval de timp pentru a se
atinge limita de saturatie.Aceasta saturatie se atinge dupa circa 18h.Timpul poate varia in fuctie
de temperatura la care are loc legarea.
Dupa incubare , excesul de antigen este indepartat prin spalare(prin cicluri umplere -
golire cu solutie PBS).Suprafata este spalata cu solutia unei proteine pentru a impiedica legarea
proteinelor ulterioare pe suprafata.Suprafata este apoi tratata cu o solutie care contine primul
anticorp(anticorpul proteinei de interes care nu este etichetat sau marcat).Anticorpul nelegat
specific este indeprtat prin spalare si suprafata este tratata cu o solutie continand anticorpi pentru
primul anticorp(acesta este antigen pentru cel de-al doilea anticorp).Acesti anticorpi secundari au
de regula grefati o enzima
Astfel, daca anticorpii detectati sunt produsi in iepure , anticorpii etichetati cu enzima
sunt imunoglobulinele anti-iepure.Anti speciile conjugate pot fi anti-IgM,anti-IgG1,anti-
IgG2.Cea mai cunoscuta varianta de ELISA foloseste o matrice(placa din plastic) prevazuta cu
96 de lacasuri.Dupa incubari reactia poate fi monitorizata cu un spectrofotometru special adaptat
pentru acest tip de matrice.
Testul cu doi anticorpi(anticorpi sandwich). Acest test este recomandat pentru
detectarea si cuantificarea unei molecule de antigen (care are cel putin doi epitopi)dintr-o proba
necunoscuta.Datorita folosirii anticorpilor monoclonali acest test este extrem de specific.Aceasta
modalitate de testare este recomadata cand antigenul analizat se afa in solutie cu o serie de alte
proteine.Dupa legarea antigenului la aticorpul monoclonal, celelalte proteine in solutie pot fi
indepartate prin spalare.
Sensibilitatea testului depinde de mai multi factori:
*numarul de molecule de anticorp care sunt legate de matrice
*afinitatea dintre primul anticorp si antigen
*afinitatea celui de-al doilea anticorp fata de antigen
*modalitatea de marcare a celui de-al doilea anticorp, care permite cuantificare complexului
antigen-anticorp.

ELISA sandwich poate fi divizata in doua sisteme:

-ELISA sandwich directa
-ELISA sandwich indirecta
ELISA sandwich directa implica atasarea anticorpilor pe faza solida, apoi antigenul este
adaugat in etapa urmatoare.Antigenii sunt adaugati in solutie diluata pentru a evita legarea
nespecifica a acestora de faza solida.Antigenul capturat este detectat si incubat cu un alt anticorp
care este etichetat cu o enzima.Cel de-al doilea anticorp poate fi identic cu cel utilizat in captura
sau poate fi diferit(produs in alta specie).Dupa incubare si spalare ezim legata de al doilea aticorp
poate fi dectectata prin adaugarea unui substrat\cromogen ,reactia enzimatica este oprita si poate
fi citita valoarea absorbantei la spectrofotometru.

27
 Fig.9. Tehnica ELISA

Acesta poate fi utilizat pentru detectia si cuantificarea antigenului utilizat.

Determinarea antigenului se pote face direct prin folosirea unui antigen marcat in proba de
analizat sau indirect prin competitia dintre un antigen marcat si unul nemarcat.
Dupa spalare complecsii liberi sunt indepartati din sistem si se observa o descrestere a
culorii fata de sistemul initial.In lipsa antigenului din proba de testat, sau in cazul in care
similaritatile antigenului liber cu cel imobilizat sut minime , aceste molecule nu sunt in
competitie cu anticorpul marcat si ca urmare nu exista nici o competitie.Gradul de competitie
depinde de concentratia relativa a moleculelor de antigen liber sau imobilizat.In testele ELISA se
apeleaza la anticorpi sau antigeni marcati.De obicei se folosesc anticorpi marcati (se pot procura
de la companii specializate in producerea acestora).
De obicei cuplarea se face cu o enzima a carui substrat este incolor.Produsul de reactie
este colorat si poate fi citit la spectrofotometru.Exista teste similare de evidentiere a
anticorpilor.Acesti anticorpi pot fi etichetati cu compusi fluorescenti(FITC-fluorescein
izotiocianatul,rosu de Texas)sau pot fi conjugati cu alte molecule (biotina esterificata
reactioneaza cu gruparile amino ale anticorpilor; biotina are afinitate mare pentru streptavidina si
astfel poate fi detectata cu ajutorul acestei proteine marcate).

2.2.2 Etapele care intervin in tehnica ELISA competitiva

Antigenii sau anticorpii pot fi marcati si cu substante radioactive(enzime marcate cu
1251).In determinarile radioimunologice(RIA) radioactivitatea complexului poate fi masurata.In
locul metodei RIA este preferata metoda ELISA cu anticorpi pe care sunt grefati enzime
deoarece aceasta metoda are sensibilitate asemanatoare dar se evita expunere la radiatiile
emanate de izotopi.
Testul ELISA este frecvent utilizat petru detectarea substantelor cu proprietati
antigene(proteine-anticorpi, hormoni si antigeni de origine bacteriana).
Gonnodropina corionica umana(HCG) este o proteina care poate indica prezenta sarcinii.
In cazul unei infectii se poate determina un anumit antigen care este specific agentului
patogen.
Prin intermediul tehnicii ELISA se pot depista boli infectioase (cauzate de micoplasme-
microorganisme procariote,gram negative;clamidoza;agentul sifilisului,Helicobacter

28
pylori,virusul Epstein Barr),cancere sau boli autoimune prin utilizarea anticorpilor prezenti in
sistemul circulator si \sau a antigenilor tinta.O proteina implicata in raspunsul umoral la cancere
este NY-ESO-1,care apare in exces la o varietate de cancere .In cazul cancerului s-au identificat
proteie care pot fi folosite drept indicatori.Bolile autoinflamatorii ca artrita reumatica se
caracterizeaza prin prezenta de anticorpi autoantigeni.Simptomele si severitatea cestor boli pot fi
corelate cu prezenta acestor anticorpi si cu localizarea in corp complecsilor antianticorp-
antiantigen.

2.2.3 Procedura IMMULITE 2000

Definitii:
Examen in vitro-masurari care se efectueza in afara organismelor vii
Hormon-substanta biochimic cre transmite informatii de la un organ sau tesut la altul,
fiind secretata de glade endocrine sau de alte tesuturi ,care stimuleaza si coordoneaza activitatea
anumitor organe sau a intregului organism.
Ajustare-procedeu prin care sunt corelate valorile pantei si interceptului analizorului cu
valorile materialelor de referinta incluse in fiecare kit de reactiv.
Anticorp-molecula de natura proteica produsa in limfocitele b,capabila sa recunoasca o
particula straina de organism,deumita antigen si s declanseze o rectie imunologica,care are ca
rezultat neutralizarea si eliminarea respectivei particule.
Antigen-orice substanta de origine endogena sau exogena care ,odata ajunsa in
organism,nu este recunoscuta ca proprie si determina aparitia unui raspuns imun,ce vizeaza
neutralizrea si elimiarea ei.

Abrevieri
-TSH-hormonul stimultor tiroidian
-T3-Triiodotironina
-TG-Tireoglobulina
-fT3-Triiodotironina libera
-fT4-Tiroxina libera
-aTG-Anticorpi anti tireoglobulina
-aTPO-Anticorpi anti-tireoperoxidaza

2.2.4 DESCRIERE PROCEDURA

Protectia personalului

Se iau urmatoarele masuri de protectie a personalului:

*purtarea obligatorie de uniforma , manusi cand se recolteaza si efectueaza analize
medicale.
*respectarea ormelor de protectie a muncii si PSI specifice locului de munca
*manipularea reactivilor se face respectand reglemetarile in vigoare
*echipamentele de masurare si aparatele sunt instalate de personal calificat,cu respectarea
normelor de protectie a muncii si PSI si sunt manipulate de personalul din laborator in
coformitate cu instructiunile de lucru specifice
*dezinfectia suprafetelor de lucru dupa terminarea activitatii.

29
 Precautii si avertismente:

Conform mentiunii din prospect,se recomanda manipularea cu atentie a serurilor de

control pentru evitarea contaminarii cu diferiti agenti infectiosi.
Materialele obtinute din sange uman au fost testate pentru sifiis,HIV1 si 2 ,antigenul de
suprafata a hepatitei B si anticorpi pentru hepatita C ,obtinandu-se rezutate negative.
-se folosesc probe proaspat recoltate iar daca proba nu este analizata in interval de 2-3 ore
de la recoltare,proba se centrifugheaza iar serul se pastreaza la congelator,la -20gradeC, iar
inainte de a-l supune analizei se aduce a temperatura camerei.
-serul nu trebuie s fie hemolizat
-se protejeaza proba de razele soarelui
-conditiie de mediu optime sunt 20-25gradeC si 30-60% umiditate relativa

Modul de lucru

Prelevare ,recoltare si conservare probe - Echipamente de masurare si materiale

-analizator automat de imunologie Immulite2000
-centrifuga electronica Harmonic Series
-pipete semiautomate
-varfuri de plastic
-cuve de reactie
-manusi
-kabevette biochimie sau cu EDTA
-ser de control normal si patologic
-kituri de testare pentru analizatorul Immulite 2000
-substrat chemiluminescent
-solutie spalare Probe Wash

Kitul de testare pentru analizatorul Immulite 2000 contine urmatoarele materiale:

-pachetul cu sfere
- cartusul cu reactiv
- ajustori
- controale
- diluenti(pentru testele care necesita pre-dilutie)
- etichete cu coduri de bare pentru ajutori sau control daca este cazul, cod de bare pentru
kit
- insertul kit-ului
- note importante

Modul de lucru utilizand analizatorul

Immulite2000

La inceputul zilei:

30
 se controleaza \se umple dispozitivul de alimentare cu tuburi de reactie
se controleaza\se umple containerul cu apa distilata
se controleaza\se umple containerul cu solutie de spalare Probe Wash
se controleaza \se umple rezervorul cu substrat
se cotroleaza\se golesc recipientele pentru deseuri

Fig. 10. Analizatorul Immulite 2000

Aparatul fiind conectat la UPS nu se inchide in timpul noptii,ramane in stand by:

-se porneste butonul on\off al monitorului si se tasteaza run Immulite
-aparatul isi va incepe procedurile de initializare;ziua de lucru incepe cu un ciclu de
caltire Prime din meniul de baza
- aparatul este incarcat cu toti reactivii, care raman in aparat
-probele centrifugate se pun in rack-urile analizatorului(codul de bare sa fie vizibil pentru
fi identificat)
-rack-ul se pune in aparat
-se tasteaz run
- in cazul in care , in timpul lucrului, se constata ca un anumit kit lipseste de la bord se
tasteaza Pause,se verifica daca aparatul permite un timp suficient de indelungat , poi se
confirma(yes) punerea in pauza a aparatului
-din ecranul care apare se apasa butonul "go to beads screen" si apare lista cu reactivi de
la bord:
- se alege unul de care este nevoie in acel moment al lucrului apasandu-se pe ecran in
locul corespunzator
- se scoate din carusel si se inlocuieste cu cel pe care dorim sa il punem la bord
- se inchide acest ecran si se pasa tasta Reagents, se procedeaza la fel ca in cazul bilelor
- se tasteaza run
- rezultatele apar in ecranul principal Home si automat sunt transferate la Host in
computerul central
- dupa terminarea lucrului ,reactivii raman in aparat , conform instructiunilor din insertul
reactivilor
- la sfarsitul zilei de lucru se recomanda Log Off

Principiul de operare pe analizatorul Immulite 2000

Acest analizator foloseste faza solida sfers de polistiren ce au la suprafata anticorpi

specifici.O sfera este plasata intr-un tub de reactie special realizat, care serveste ca recipient
pentru procesele de incubare,spalare si dezvoltare a semnalului.
Dupa ce proba este incubata cu un reactiv marcat cu fosfataza alcalina, amestecul de
reactie este separat de pe sfera prin rotatia tubului de reactie la viteza foarte mare in jurul axei
verticale.
Lichidul este transferat apoi intr-o camera de suctiune coloidala care este integrat in statia
de spalare a sferelor tuburilor.In decurs e cateva secunde au loc patru spalari discrete , permitand

31
tuburilor de reactie sa fie procesate secvential intr-un interval de timp uniform.Sfera ramane in
tubul de reactie fara marker-ul rezidual nelegat.
Marker-ul este apoi cuantificat folosind substratul de dioxetan pentru a produce
lumina.Lumina este emisa atunci cand substratul chemiluminescent reactioneaza cu marker-ul
fosfataza alcalina legat de sfera.Cantitatea de lumina emisa este proportionala cu cantitatea de
analit care a fost initial prezenta in proba.Emisia de lumina este detectata cu Photomultiplier
Tube (PMT) iar rezulttele sunt calculate pentru fiecare proba.

Ajustarea parametrilor imunologici pe analizatorul Immulite 2000

Inainte de a folosi un kit nou , trebuie rulata o ajustare.Kit-urile trebuie reajustate

periodic. Programul de reajustare pentru un kit este indicat in insertul kit-ului.Pentru a ajusta un
test se procedeaza astfel:
*Ajustorii aferenti fiecarui test sunt inclusi in kit-ul corespunzator testului respectiv;
*Unii ajustori sunt gata preparati iar unde este cazul se reconstituie liofilizantul conform
insertului care insoteste ajustorul;
*Inainte de a incepe lucrul , ajustorii si reactivii trebuie sa ajunga la temperatura de 22-
23gradeCelsius
*Se eticheteaza (cu etichete existente inn kit specifice ajustorilor) tuburi corespunzatoare
cu numarul de ajustori pentru testul respectiv .
*Se transfera fiecare ajustor in tuburile corespunzatoare;
*Se aseaza tuburile cu ajustorii in rack-ul cu probe , acesta se pune in aparat si se
selecteaza Run;
*Cand apare fereastra Worklist, cu ajutorul butoanelor Previous si Next se localizeaza
ajustorii pusi la bord;
*Se introduce umarul de lot al kit-ului pentru care se face ajustarea in campul Kit Lot;
*Se selecteaza butonul Accept Adjustor;
*Dupa rularea ajustarii se obtine raportul tiparit ce contine diferite detalii ale testelor
rulate.

Recomandari pentru lucru

-Evitati probele hemolizate sau lipemice
-Efectuati teste de control in mod regulat pentru a confirma functionalitatea reactivilor si
a aparatului

2.3 Determinarea anti-TPO

2.3.1 Principiul metodei si domeniului de aplicare

Peroxidaza (TPO) este prezenta in microsomii celulelor tiroidiene si se exprima la

suprafata apicala a acestora.Impreuna cu tirogobulina , aceasta enzima detine un rol cheie in
iodare L-tirozinei,proces esential pentru formarea hormonilor tiroidieni.Concentratii crescute de
anti-TPO apar in diferite tipuri de tiroidite autoimune.

32
 Nivelele crescute de anti-TPO se intalnesc la peste 90% dintre pacientii cu tiroidita
cronica Hashimoto si la70% dintre pacientii cu boala Graves.Sesibilitatea acestui test pentru
diagnostic poate fi crescuta prin determinarea simultana si a altor anticorpi tiroidieni (anti-
tiroglobuina, anticorpi anti- receptorTSH ;TRAb) .
Nivelul acestor anticorpi nu poate fi corelat cu gravitatea afectiunii.Titrul initial crescut
de anticorpi se poate negativa dupa o lunga perioada de boala sau in cursul remisiunii.
Daca dupa remisiune reapar anticorpii aceasta indica o probabila recadere.Determinarea
anti-TPO cu analizorul Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda imunometrica cu detectie
prin chemiluminescenta.Metoda are doua cicluri de incubare de cate 30 de minute.

2.4 Determinarea TG

2.4.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

Tireogobulina TG este o glicoproteina dimerica servind ca matrice pentru sinteza

hormonilor tiroidieni.Reprezinta componenta proteica cea mai importanta a tiroidei , fiind
sintetizata in cantitati mari de catre tirocite si stocata in lumenul folicular.
Fiecare macromolecula de tiroglobulina contine 25 de molecule de tirozina , principalul
substrat al sintezei hormonilor tiroidieni.

Biosinteza hormonilor tiroidieni se realizeaza in patru etape.

1)captarea si concentrarea iodurilor in tiroida
2)oxidarea iodurilor cu formare de iod elementar
3)incorporarea iodului molecular in tirogobulina cu formare rapida de 3-
monoiodozina(MIT) si 3,5-diiodotirozina (DIT);prin condensarea unui radical MIT si un radical
DIT se formeaza T3, iar prin,condensarea a doi radicali DIT se formeaza T4;
4)proteoliza tiroglobulinei-etapa finala,stimulata de TSH , cu eliberarea in circulatie a
hormonilor T3 si T4
In cursul sintezei tiroglobulinei in tirocite si transportului in foliculii tiroidieni se
eibereaza in circulatie cantitati mici de proteina.Astfel in serul indivizilor sanatosi sunt detectate
concentratii scazute de tiroglobulina, indicand prezenta tesutului tiroidian.Pe de alta parte leziuni
ale peretelui folicular se insoteste de eliberarea in torentul circular a unei cantitati mai mari de
tirogobulina ; de aceea proteina reprezinta un marker al integritatii morfologice a glandei tiroide.
Tiroglobulina prezinta valori crescute in trei tipuri de afectiuni tiroidiene :gusa cu
hiperfunctie uroidiana , inflamatia sau leziune traumatica a tiroidei si cancerul tiroidian
diferentiat.

Se recomanda determinarea TG pentru:

Monitorizarea pacientilor cu cancer tiroidian diferentiat dupa tiroidectomie totala si
tratament cu iod radioctiv
La pacientii cu cancer tiroidian , fara tesut tiroidian restant postoperator ,nivelurile de
tiroglobulina trebuie sa fie nedetectabile.
Astfel tiroglobulina este un marker tumoral util in evaluarea prezentei carcinomului
papilar-folicular tiroidian rezidual dupa interventia chirurgicala si\sau iradiere.

Tiroidita distructiva;

33
 -diagnosticul diferentiat intre tiroidita subacuta si tirotoxicoza artificiala- in tirotoxicoza
artificiala valorile tiroglobulinei sunt foarte mici sau nedectabile.
-hipotiroidismul congenital , pentru a distinge intre absenta completa glandei tiroide si
hipoplazia tiroidiana sau alte conditii patologice
Determinarea TG cu analiztorul Immulite 2000 se realizeaza , printr-o metoda
imunometrica cu detectie prin chemiluminescenta .Metoda are un ciclu de incubare de 60 de
minute.

2.4.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice (bilirubina mai mare de 200mg\L)
hemolizate ,lipemice si biotina.Prezenta anticorpilor anti-tiroglobulina pote interfera cu
determinarile de tiroglobulina. Alte interferente : tratamentul cu anticorpi monoclonali de soarece
, anticorpi cu streptavidina sau ruteniu.

2.4.3 Reactivi
Kit-ul de testare TG pentru Immulite 2000
Substrat chemiluminescent solutie de spalare Probe Wash
Ser de control normal si patologic

2.4.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii

Rezultatele TG se exprima in ng\ml.Valorile optime pentru TG se incadreaza sub valoare
1,4-7,8g\ml.Rezultatele sunt transmise automat la host.

2.4.5 Opinii si interpretari

Tiroglobulina nu este recomandata in screening-ul cancerului tiroidian.De asemenea ,nu
este utila in diagnosticul cancerului tiroidian diferentiat, ci doar in monitorizarea acestuia.La
pacientii cu tumori tiroidiene mici se intalnesc de obicei valori normale ale markerului.
Rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu istoricul medical al pacientului, cu examenul
clinic ,precum si alte investigatii.

2.5 Determinarea anti-TG

Tireoglobulina este sintetizata in glanda tiroida , fiind principalul component din lumenul
foliculului tiroidian.Impreuna cu peroxidaza specifica tiroidei(TPO) detine un rol esential in
iodizarea L-tirozinei si in formrea hormonilor tiroidieni T3si T4.
Atat tiroglobulina cat si TPO sunt potential autontigenice.Nivelurile crescute de anticorpi
anti-tiroglobulina si anti-TPO sunt sugestive pentru tiroidita cronica Hshimoto.Anticorpii fata de
tiroglobulina pot fi depistati la 70-80% din pacientii cu tiroidita autoimuna,inclusiv boala
Hashimoto, si la aproape 30% din pacientii cu boala Graves.
Se recomanda determinarea anticorpilor anti-tiroglobulina;suspiciune de tiroidita
autoimuna cu anti-TPO negativ; boala Graves fara infiltrat limfocitar;monitorizarea pacientilor
cu tiroidita Hashimoto;excluderea posibilelor interrferente analitice generate de anticorpii anti-
tiroglobulina la determinarea tiroglobulinei.
Determinarea TG cu analizorul Immulite2000 se realizeaza printr-o metoda imunometrica
cu detectie prin chemiluminescenta.Metoda are doua cicluri de incubare de cate 30 de minute.

34
 2.5.1 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice ,hemolizate,lipemice si biotina.
Alte interferente:tratamentul cu anticorpi monoclonali de soarece ,anticorpii cu
streptavidina sau ruteniu.

2.5.2 Reactivi
Kit-ul de testare Anti-TG Ab pentru Immulite 2000
Substrat chemiluminescent
Solutie de spalare Probe Wash
Ser de control ormal si patologic.

2.5.3 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii

Rezultatele anti-TG se exprima in IU\mL.Laboratorul prezinta intervale de referinta in
functie de varsta si sexul pacientului.Valorile optime pentru anti-TG se incadreaza sub valoarea
de 115IU\ml. Rezultatele sunt transmise automat la host.

2.5.4 Opinii si interpretari

Testul se poate pozitiva si in alte afectiuni autoimune ,precum si in anemia pernicioasa .
Acesti autoanticorpi pot fi prezenti,intr-un procent redus,si la inddivizi sanatosi , mai ales la
femeile varstnice.Rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu istoricul medical al pacientului, cu
examenul clinic ,precum si alte investigatii.

2.6 Determinarea TSH

2.6.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

Hormonul de stimulare tiroidiana (TSH) se formeaza in celulele bazofile ale hipofizei

anterioare si are o secventa secretorie circadiana controlata de hormonul eliberator de
TSH(TRH) produs de hipotalamus.
Eliberarea hipofizara de TSH constituie mecanismul central de reglare pentru actiunea
biologica a hormonilor tiroidieni.TSH are o actiune stimulatorie asupra formarii si secretiei
hormonilor tiroidieni,precum si o actiune proliferativa.Determinarea TSH reprezinta testul initial
in diagnosticul afectiunilor tiroidiene.
Chiar si mici modificari in concentratia hormonilor tiroidieni vor determina modificari in
sens invers ale concentratiei de TSH . Prin urmare TSH reprezinta un parametru foarte specific si
sensibil pentru cotrolul functiei tiroidiene,dar si excluderea unor afectiuni ale axului hipotalamo-
hipofizo-tiroidian.Nivelul de TSH este crescut in hipotiroidism primar fiind cel mai sensibil test
in aceasta afectiune.
Daca exista semne clare de hipotiroidism ,dar nivelul de TSH nu este crescut se
suspecteaza un hipotiroidism secundar in cadrul unui hipopituitarism.Valori scazute se intalnesc

35
in hipertiroidism.Dozarea TSH este utila in monitorizarea tratamentului la pacientii
hipotiroidieni:valori scazute se intalnesc in cazu dozelor excesive de hormoni tiroidieni de
substitutie.
Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda imunometrica cu detectie prin
chemiluminescenta in doua situsuri.Metoa are un ciclu de incubare de 60 de minute.

2.6.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice,hemolizate,lipemice si biotina.
Alte interferente :tratamentul cu anticorpi monoclonali de soarece , anticorpi cu
streptavidina sau ruteniu.
O serie e medicamente interfera in procesele de determinare ale TSH astfel:

Valori crescute: agenti radiologici,amiodarona,atenolul,calcitonina,carbamazepina,

clorpromazin,clomifen,estrogeni conjugati, L-tiroxina,litiu,lovastatin,metimazol,
metoclopramid,morfina,prazonis,prednisol,propanolol,rifampicina.
Valori scazute: bromocriptina, carbamazepin, corticosteroizi,dopamina,heparina,tiroxina....

2.6.3 Reactivi
-Kit-ul de testare Third Generation TSH pentru Immulite 2000
-Substrat chemiluminescent
-Solutie de spalare Probe Wash
-Ser de control normal si patologic

2.6.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii

Rezultatele TSH se exprima in mUI\ml.Laboratorul prezinta intervale de referinta in
functie e varsta si sexul pacientului.Valorile optime pentru TSH la adulti se incadreaza in
intervalul 0,24-4,20mlU\ml.Rezultatele sunt transmise automat la host.
2.6.5 Opinii si interpretari
Aproximativ 3% din femeile gravide niveluri marcat reduse sau nedetectabile de TSH ,ca
urmare a concentratiilor crescute deHCG .In hipotiroidism secundar pot fi intalnite vlori
normale de TSH dar activitatea sa biologica este scazuta.La pacientii spitalizati frecventa
supresiei TSH este de doua ori mai mare la cei cu afectiuni non-tiroidiene decat supresia TSH
determinata de hipertiroidism.
Rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu istoricul medical al pacientului,cu examenul
clinic ,precum si alte investigatii.

2.7 Determinarea T3

2.7.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

36
 T3 este in principal responsabil de actiunile hormonilor tiroidieni la nivelul diverselor
organe tinta.Cea mai mare parte a hormonului T3 se formeaza extratiroidian , in special in
ficat,prin deiodizarea enzimatica in pozitia 5 a lui T4.
Din acest motiv concentratia serica de T3 reflecta mai mult starea functionala a
tesuturilor periferice , decat performanta secretorie a glandei tiroide.Reducerea conversiei T4 in
T3 genereaza scaderea concentratiei serice de T3. Coversia este dimiuata de medicamente
(propanolol,glucocorticoizi, amiodarona) sau in conditiile unor afectiuni non-tiroidiene severe .
Ca si T4,peste 99% din cantitatea de T3 este legata de proteinele transportoare , dar cu o
afinitate de 10 ori mai mica .
T3 este mai activ metabolic decat T4 ,dar efectul sau este mai putin
prelungit.Determinarea T3 se recomanda in:diagnosticul tireotoxicozei T3 (TSH supresat cu T4
normal)sau a cazurilor in care FT4 este normal in prezenta semnelor de hipertiroidism ;stabilirea
prognosticului la pacientii cu boala Basedow-Graves;evaluarea tireotoxicozei indusa de
amiodarona;evaluarea tireotoxicozei artificiale ;monitorizarea terapiei de substitutie cu T4.
Determinarea T3 cu analizorul Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda
imunometrica cu detectie prin chemilumunescenta .Metoda are un ciclu de incubare de 30 de
minute.

2.7.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice , hemolizate, lipemice si biotina.
Alte interferente :tratamentul cu anticorpi monoclonali de soarece ,anticorpi cu
streptavidina sau ruteniu.

O serie de medicamente interfera in procesele de determinare ale T3 astfel:

Valori crescute:acid valproic , amiodarona,clofibrat,contraceptive
orale,fenitoin,fenotiazine,insulina,L-tiroxina, estranol,opiacee,ranitidina,tamoxifen, TRH.
Valori scazute:agentii radiologici,amiodarona,asparaginaza,aspirina,
corticosteroizi,atenolul,carbamazepina,colestirmina,cimetidina,dexametazon,diclofenac,fenobrbit
al, furosemid,interferon,litiu,metoprolol,naproxen,penicilmin,prednison,propanolol,steroizi
anabolizanti,sulfoniluree,teofilina.

2.7.3 Reactivi
*kit-ul de testare Total T3 pentru Immulite 2000
*substrat chemiluminescent
*solutie de spalare Probe Wash
*ser de control normal si patologic

2.7.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii

Rezultatele T3 se exprima in mmol\L.Laboratorul prezinta intervale de referinta in
functie de varsta si sexul pacientului.Valorile optime pentru T3 la adulti se incadreaza in intervlul
1,25-2,75mmol\L.Rezultatele sunt transmise automat la host.

2.7.5 Opinii si interpretari

Acest test nu se recomanda pentru diagosticarea hipotiroidismului:valori scazute au o
semnificatie clinica minima.Nivelul de T3 este afectat de modificari ale proteinelor situsurilor de
legare (sczut in sindroame nefrotice,crescut in sarcina).

37
 In aceste situatii se recomanda dozrea fT3.Rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu
istoricul medical al pacientului ,cu examen clinic,precum si lte investigatii.

2.8 Determinarea fT3

2.8.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

Aproximativ 80% din triiodotironina(T3) circulanta rezult din coversia periferica a

tiroxinei (T4),restul de 20% fiind produs c tare de glanda tiroida.Numai 0,1-0,3%din T3 seric se
gaseste sub forma libera (freeT3) fiziologic activa,majoritatea fiind legata de proteinele
plasmatice .
Determinarea fT3 prezinta astfel avantajul ca este independenta de modificarile survenite
in concentratia si in proprietatile de legare ale proteinelor plasmatice.Activitatea metabolica FT3
este e 5 ori mai mare decat activitatea FT4.
Determinarea fT3 cu nlizorul Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda imunometrica
competitiva.Metoda are doua cicluri de incubare de cate 30 de minute.

2.8.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri lipemice ,icterice,hemolizate si biotina.Alte
interferente:tratamentul cu anticorpi monoclonati de soarece , streptavidina sau ruteniu.

2.8.3 Reactivi
Kit-ul de testare Free T3 pentru Immulite 2000
Substratul cheiluminescent
Solutie de spalare Probe Wash
Ser de control normal si patologic

2.8.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinilor

Rezultatele fT3 se exprima in pmol\L.Laboratorul prezinta intervale de referinta in
functie de varsta si sexul pacientului.Vlorile optime de referinta pentru FT3 la adulti se
incadreaza in intervalul 2,74-6,45pmol\L.Rezultatele sunt transmise automat la host.

2.8.5 Opinii si interpretari

Concentratiile serice de T3 si FT3 depid in mod esential de rata de conversie periferica
T4-T3. Rata de conversie poate fi diminuata:
*In afectiuni sistemice severe de cauza non-tiroidiana(neoplazii in stadii avansate , ciroza
hepatica decompensata,insuficienta renala in stadiu terminal,sepsis,anorexie nervoasa) ce pot
determina "sindromul T3 scazut"caracterizat prin scaderea T3\FT3 si cresterea unui
stereoizomer inactiv-"reverse"T3 prin "redirectionarea"conversiei T4.
*Ca urmare administrarii unor medicamente :concentratiile de T3\FT3 sunt cu 10-50%
mai scazute fata de cele ale persoanelor mai tinere(din acest motiv,o forma usoara de
hipertiroidism ar putea fi trecuta cu vederea la acesti pacienti)
*In prezenta unui deficit de iod se poate inregistra o crestere compensatorie de T3\FT3.
Recomandari pentru determinarea FT3:

38
 *depistarea unei secretii izolate de triiodonina (hipertiroidism T3),ce poate aparea in
aproximativ 10% din cazurile de hipotiroidism ;
*identificarea pacientilor cu hipertiroidism subclinic,care prezinta supresie de TSH si
concentratii normale de FT4 si FT3;acesti indivizi au risc crescut de a dezvolta hipertiroidism
clinic.
*stabilirea prognosticului la pacientii cu boala Basedow Graves (o concentratie crescuta
de FT3 inainte de initierea terapiei indica o rata crescuta de recaderi)
*pentru depistarea recaderii bolii la pacientii cu hipertiroidism(cresterea FT3 poate fi un
semn precoce)
*evaluarea severitatii unui hipotiroidism primar:
*monitorizarea tratamentului cu levotiroxina(pentru evitarea supradozarii).
Rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu istoricul medical al pacientului,cu examenul
clinic , precum si alte investigatii.

2.9 Determinarea T4

2.9.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

Tiroxina este principalul hormon seretat de glanda tiroida; detine un rol important in
general.T4 rezulta din cuplarea a doua molecule de diiodotirozina,este legat de tireoglobulina si
ramane in celulele foliculilor tiroidieni, de unde este excrecat sub actiunea TSH .Majoritatea
tiroxinei circula in sange legata de proteine.
Deoarece concentratia proteinelor serice transportoare este supusa influentelor exogene si
endogene (creste in sarcina si dupa administrarea de contraceptive orale si scade in sindromul
nefrotic),statusul acestora trebuie luat in considerare atunci cand se evolueaza nivelul T4.
Determinarea T4 se recomanda pentru diagnosticul hiper- si hipotiroidismului(primar sau
secundar);monitorizarea tratamentului supresiv al TSH.
Determinarea T4 cu analizorul Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda
imunometrica competitiva , cu detectie prin chemiluminescenta.Metoda are un ciclu de incubare
de 30 de minute

2.9.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice,hemolizate ,lipemice si biotina.Alte
interferente:tratamentul cu ticorpi monoclonali de soarece,anticorpii cu streptavidina sau ruteniu.
O serie de medicamente interfera in procesele de determinare le T4 astfel:
Valori crescute:amiodarona,amfetamine,estrogeni,heroina,levodopa,contraceptive
orale,propanolol.
Valori scazute: acid amniosalicilic ,amiodarona, anticonvulsivante, asparaginaza, aspirina,
corticosteroizi, furosemid in doze mari,litiu, penicilina, rezerpina, rifampicina, somatotropin,
sulfonamide

2.9.3 Reactivi
Kit-ul de testare Total T4 pentru Immulite 2000
Substrat chemiluminescent
Solutie de spalare Probe Wash
Ser de control si patologic.

39
 2.9.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii
Rezutatele T4 se exprima in nmol\L .Laboratorul prezinta intervalul e referinta in functie
de sexul si varsta pacientului.Valorile normale pentru T4 la adulti se incadreaza in intervalul 67-
161nmol\L.Rezutatele sunt transmise automat la host .

2.9.5 Opinii si interpretari

Valori crescute leT4 pot fi intalnite si in hipertiroxinemia familiala disalbuminemica -
abuminele leaga T4 mai vid decat in mod normal ,dar nu si T3,determinand modificari de
laborator similare celor din tireotoxicoza , dar pacientii nu sunt tireotoxici din punct de vedere
clinic.
Valori normale ale T4 pot fi intalnite la pacientii hipertiroidieni care prezinta
tireotoxicoza T3 , sau hipertiroidism artificial datorat T3.Rezultatele trebuie intotdeauna corelate
cu istoricul medical al pacientului,cu examenul clinic, precum si alte investigatii.

2.10 Determinarea fT4

2.10.1 Principiul metodei si domeniul de aplicare

Tiroxina (T4) este un hormon tiroidian cu efecte asupra metabolismului general,dar

reprezinta si o componenta fiziologica a circuitului de reglare a glandei tiroide.Majoritatea
toxinei circulante este legata de proteine de transport(TBG ,prealbumina si albumina).
Restul hormonului circula liber sub forma de FT4 ,tiroxina libera,biologic
activa.Determinarea FT4 este un element important in diagnosticul clinic de rutina.FT4 se
determina impreuna cu TSH atunci cand se suspecteaza afectiuni tiroidiene.Determinarea FT4
este de asemenea utila in monitorizarea terapiei de supresie tiroidiana.
Determinarea FT4 are avantajul de a fi independenta de concentratia si proprietatile de
legare ale proteinelor care transporta tiroxina,corelandu-se astfel fidel cu statusul clinic al
pacientului.eterminarea fT4 cu analizorul Immulite 2000 se realizeaza printr-o metoda
imunometrica competitiva , cu detectie prin chemiluminescenta.Metoda are un ciclu de incubare
de 30 de minute.

2.10.2 Interferente
Rezultatul este influentat de seruri icterice(bilirubina mai mare de 200ml\L),hemolizate
(hemoglobina mai mare de 634mg\l),lipemice(trigliceride mai mari de 1000mg\dl) si biotina.
Alte interferente: tratamentul cu anticorpi monoclonali de soarece, anticorpii cu
streptavidina sau ruteniu.
O serie de medicamente interfera in procesele de determinare ale fT4 astfel:
valori crescute:amiodarona,aspirina,carbmzepin, danazol, eritropoietina, fennitoin,furosemid,
heparina, L-tiroxina,propanolol,substante radiologice de contrast, tamoxifen.
valori scazute: amiodarona, anticonvulsivante(carbamazepin,fenitoin),isotretinoin,litiu,
metadona,ranitidia, steroizi anabolizanti.

2.10.3 Reactivi
Kit-ul de etstare Free T4 pentru Immulite 2000

40
Substrat cheiluminescent
Solutie de spalare Probe Wash
Ser de control normal si patologic

2.10.4 Exprimarea rezultatelor si a incertitudinii

Rezulttele fT4 se exprima in pmol\L. Lbortorul prezint intervale de referita in functie de
vrsta si sexul pacientului.Valorile optime pentru T4 la adulti se incadreaza in intervalul 10,29-
19,15pmol\L.Rezultatele sunt transmise automat la host.

2.10.5 Opinii si interpretari

O valoare crescuta a TSH , insotit de valori scazute ale fT4 si fT3 se regaseste in
hipertiroidii.Exista si situatii in care valoarea TSH nu se coreleaza cu hormonii periferici,cele
mai frecvente fiind:
*Hipotiroidia centrala (hipofizara sau hipotalamica) cu TSH sau doar usor scazut si fT4 si
fT3 scazut
*Hipotiroidia subclinica TSH ridicat,fT4 si fT3 normale
*Hipotiroidia subclinica TSH scazut fT4 si fT3 normale
*TSH ridicat si hormonii periferici ridicati-denom hipofizar secretant de TSH sau
sindromul e rezistenta l hormonii tiroidieni
*Pe parcursul unor boli nontiroidiene sistemice(fT4 normal sau scazut :TSH scazut in
faza acuta si ridicat ulterior in faza de recuperare)
*Administrarea de dopamina,glucocorticoizi(TSH scazut,fT4 normal,fT3 scazut)
rezultatele trebuie intotdeauna corelate cu istoricul medical al pacientului ,cu examenul clinic,
precum si alte investigatii.

CAPITOLUL III - STUDIU DE CAZ

Date despre pacient:

Nume si prenume: M.C
Varsta:45 ani
Sex: feminin
Nationalitate:romana
Stare civila:casatorita

Date privind starea de sanatate.

Greutatea:60kg
Inaltime:1,60m
Grupa sanguina :A ll

Limite senzorile:

41
 -nu prezinta alergii alimentare si la medicamente
-prezinta un inceput de gusa
-are toate vaccinarile corespunzatoare varstei
-apedictomie la varsta de 14 ani
-doua nasteri

Informatii legate de boala

Motivele trimiterii:
-Oboseala si sesibilitate la frig
-Slabiciune si rigidate a muschilor si articultiilor
-Caderea parului
-Depresie, anxietatesi iritabilitate

Diagnostic de internare:
data internarii:27.03.2021
ora: 20.30

Examen clinic:
- stare generala: alterata
-tegumente-normal
-hipertensiune-180\100mmHg

Se recolteaza sange pentru: - hemoleucograma

- Vsh
- glanda tiroida(anti-TPO,anti-TG,TSH,T3,FT4)

Rezultate:

Hemoleucograma-valori normale

DENUMIREA PROBEI REZULTAT VALORI DE REFERINȚĂ

VSH 12\24mm\h 2\12mm\h
anti-TPO 156IU\ml ˂ 100IU\m
anti-TG 55IU\ml ˂ 115IU\m
TSH 5,77mIU\ml 0,24-4,20mIU\ml
T3 2,5nmol\L 1,25-2,75nmol\L
FT4 13,8pmol\L 10,29-24,45pmol\L

In urma rezultatelor analizelor i se pune diagnosticul de tiroidita cronica autoimuna

(TCH).

42
 Tratamentul se stabileste de catre medicul endocrinolog.
Va tine tratamentul toata viata.
Eutyrox 0,5mg\zi
Seleniu 200mg\zi
Vitamine (A,B sau C)
Revine la control dupa 30 de zile pentru a vedea evolutia bolii si pentru un nou set de
analize.
De asemenea e de preferat sa se tina si un regim alimentar.
Trebuie excluse principalele toxice(alcool, tutun,faina alba,zaharul rafinat,uleiul
rafinat,dulciurile rafinate).

CONCLUZII

Problemele cauzate de funcționarea necorespunzătoare a tiroidei sunt preponderente în

zonele de deal și de munte, iar în România bolile de tiroidă reprezintă una din afecțiunile des
întâlnite.
Tiroida este o glandă endocrină relative voluminoasă, localizată în porățiunea anterioară a
regiunii cervicale, sub cartilajul tiroid, înaintea laringelui și a traheei, la nivelul primelor două
inele cartilaginoase traheale, într-un spațiu care se numește loja tiroidiană.
Cu o greutate de aproximativ 30 g și un volum de 17-20 ml, este una dintre cele mai mari
glande cu secreție internă.

43
 Este contituită din doi lobi laterali, uniți printr-o porțiune inter-mediană numita istm
median. Forma glandei se asociază cu litera H ( sau popular, sub formă de flurure ).
Dimensiunea sa redusă este indirect proporțională cu importanța acestei glande pentru
sănătate.
Tiroida influențează modul în care funcționează fiecare celula, țesut sau organ, de la
mușchi, oase și piele la tractul digestive, creier, inimă și multe altele.
Glanda tiroidă îndeplinește aceste roluri în primul rând prin secreția hormonilor care
controlează rapiditatea și eficiența cu care celulele transformă substațele nutritive în energie
( activitate chimică cunoscută sub numele de metabolism ), astfel glanda tiroidă are un rol
important în reglarea metabolismului.

BIBLIOGRAFIE

1. Buhociu E. (2006), Kinetoterapia în afecțiunile endocrino-metabolice, București :

Editura Fundația România de Mâine.
2. www.synevo.ro
3. www.sanador.ro
4. www.scribd.ro
5. Niculescu C. (2009), Anatomia și fiziologia omului – Compediu, București, Editura
Fundația România de Mâine
6. Alexandru M. (2014 ), Anatomie și fiziologie umană. Descriptivă și aplicată, București.
Editura Medicală

44
45