Scoala Postliceala Sanitara "V.

Henderson", Sibiu
Prof. Badanac Gabriela

Sistemul endocrin

Glandele endocrine sau glandele cu secretie interna, sunt organe

specializate in secretia unor substante cu actiune specifica, denumite hormoni, care
se varsa direct in sange.

Cresterea si dezvoltarea organismului, precum si adaptarea lui la modificarile

permanente ale mediului intern si extern se realizeaza nu numai prin functiile
reglatoare ale sistemului nervos, ci si prin functiile sistemului endocrin.

Glandele endocrine sunt: hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul,

pancreasul endocrin, glandele suprarenale, glandele sexuale endocrine (gonadele);
temporar activeaza ca glanda endocrina si placenta.

1. Glanda pituitara (hipofiza)

Prezinta un rol deosebit de important datorita hormonilor secretati, unii intervenind in

controlul secretiei celorlalte glande endocrine, dar si datorita legaturii directe pe care
o are cu sistemul nervos prin hipotalamus (sistemul sanguin port, hipotalamo
hipofozar).

Hipofiza este situata intr-o depresiune a osului sfenoid numita saua turceasca si este
legata de baza hipotalamusului prin tija pituitara; este de forma ovoida, de marimea
unui bob de fasole si cantareste cca 0,5 g la om.
 1

Este alcatuita din 3 lobi :

a. Lobul anterior (adenohipofiza), constituie partea cea mai voluminoasa a

hipofizei (cca 75-85% din volumul total al glandei); el secreta sase hormoni peptidici:

- Hormonul de crestere – STH, cu rol important in dezvoltarea oaselor lungi

si a cartilajelor, diminueaza eliminarea din organism a ionilor de N, P, K, Ca si N2,
stimuleaza transportul AA in celule si activeaza incorporarea lor in proteine,
influenteaza metabolismul glucidic, determinand cresterea glicemiei, s.a.m.d.

• Hipersecretia acestui hormon in perioada de crestere a organismului induce

gigantismul; la adult produce acromegalia (cresterea exagerata a extremitatilor). •
Hiposecretia hormonului este urmata de nanismul hipofizar (dezvoltare somatica
redusa dar armonioasa, dezvoltare psihica normala).

Lobul anterior secreta si 4 hormoni (hormonii glandulari tropi), cu rol in

controlul activitatii altor glande: suprarenale - ACTH, tiroida - TSH, ovare si testicule -
FSH si LH si prolactina (cu rol in dezvoltarea sanilor si lactatie).

- Tirotropina (TSH) stimuleaza secretia tiroidei; in lipsa TSH, tiroida nu se

dezvolta, se atrofiaza. Secretia de TSH este controlata prin feedback negativ
datorat concentratiilor crescute de hormoni tiroidieni in sange si printr-un mecanism
nervos care determina descarcarea unui hormon eliberator/inhibitor de tirotropina
secretat de catre hipotalamus, (TRH).

- Corticotropina (ACTH - hormonul adenocorticotrop) stimuleaza secretia

corticosuprarenalei (glucocorticoizi si chiar mineralocorticoizi).

Secretia ACTH este controlata de centrii hipotalamici prin neurosecretia unor

hormoni eliberatori/inhibitori de ACTH prin vasele sistemului porthipofizar si prin
feedback, in functie de concentratia hormonilor corticosuprarenalieni
(glucocorticoizii,).

ACTH influenteaza activitatea nervoasa superioara; in doze mici mareste

excitabilitatea cortexului.
 2
ACTH influenteaza metabolismul proteic, glucidic, lipidic; in hipersecretie
induce tulburari ale metabolismului lipidic - obezitate.

- Hormonii gonadotropi regleaza activitatea gonadelor (masculine si

feminine). Adenohipofiza secreta trei hormoni gonadotropi:

- hormonul gonadotrop foliculino-stimulant (FSH), la femei stimuleaza formarea

foliculului ovarian si secretia de hormoni estrogeni, iar la barbati - dezvoltarea
testiculului si spermatogeneza.

Deci, la ambele sexe, hormonul regleaza formarea si maturarea gametilor;

- hormonul gonadotrop luteo-stimulant (LH), la femei stimuleaza ovulatia, formarea

corpului galben si secretia de progesteron, iar la barbati activitatea celulelor
interstitiale din testicul (celulele Leydig) si secretia de testosteron;

- hormonul gonadotrop stimulator al corpului galben de sarcina si al lactatiei

(LTH) sau prolactina, care intervine in dezvoltarea glandei mamare si in intretinerea
lactatiei.

Lipsa acestor hormoni tropi sexuali, la adult produce atrofia gonadelor si a

organelor genitale, regresarea caracterelor sexuale secundare, atenuarea sau
disparitia instinctului sexual pana la sterilitate, iar la copii mentin starea de
dezvoltare infantila a intregului aparat genital.

Activitatea secretorie a adenohipofizei este controlata de nucleii mijlocii ai

hipotalamusului.

b. Lobul intermediar hipofizar, de forma unei lame epiteliale, secreta hormonul

melanocitostimulator (MSH) care determina pigmentarea pielii, datorita dispersiei
granulelor de melanina.

c. Lobul posterior hipofizar este legat de hipotalamus prin tractul hipotalamo hipofizar;
impreuna cu tija pituitara formeaza neurohipofiza; el este responsabil de eliberarea in
circulatia sangvina a hormonilor secretati de neuronii hipotalamici anteriori care sunt
transportati prin axonii acestor neuroni in lobul posterior hipofizar si de aici in sange;
acesti hormoni sunt:

- vasopresina sau hormonul antidiuretic (are rol in conservarea apei in organism

prin scaderea eliminarilor hidrice renale; absenta lui duce aparitia diabetului insipid,
boala in care pacientul are o urina foarte diluata si in cantitate mare (10-30 litri/zi -
poliurie) in loc de 1,5 - 2 litri/zi, si nevoia de ingerare mare de apa (peste 30 litri/zi -
polidipsie).

- ocitocina - hormon care stimuleaza contractia celulelor musculare ale uterului

gravid contribuind la expulzia fatului si care de asemenea determina prin actiunile lui
si ejectia laptelui

3
2. EPIFIZA (glanda pineala)

Este situata intre coliculii cvadrigemeni superiori (mezencefal) si sub corpul calos.
Are marimea unui bob de mazare si apartine diencefalului (epitalamusului).

Epifiza are o dezvoltare semnificativa pana la varsta de 7 ani, cand incepe sa

regreseze; este alcatuita dintr-o capsula, tesut de sustinere (stroma) si un parenchim
secretor din care se remarca pinocitele - celule secretoare.

Functia endocrina nu este inca pe deplin cunoscuta; se presupune ca hormonul

principal este un anti-gonadotrop. Lezarea glandei produce o pubertate precoce.
Epifiza secreta melatonina importanta in mecanismul somn - veghe.

3. Tiroida

Este o glanda situata in regiunea gatului intre trahee si laringe; produce si secreta
hormonii: tiroxina (T4) si triiodotironina (T3), importanti pentru cresterea si
dezvoltarea normala si armonioasa a organismului, cu efecte pe metabolismul
glucidelor, proteinelor si lipidelor cu producere de energie; calcitonina este cel de-al
treilea hormon tiroidian, secretat de celule speciale din tiroida si paratiroide; rolul sau
principal este prevenirea cresterilor calciului si a fosforului seric peste limita normala,
prin scaderea mobilizarii din oase a acestor ioni.

Tiroida este cea mai voluminoasa glanda cu secretie interna din organism (25-30
g); macroscopic, este formata din doi lobi si o portiune intermediara - istm.
 4

Structura tiroidei

Glanda este invelita la exterior printr-o capsula conjunctiva din care pornesc
septuri in parenchimul glandular si il impart in lobuli.

Parenchimul glandular este alcatuit din foliculi tiroidieni - formatiuni cavitare al

caror perete este un epiteliu unistratificat, iar in interiorul lui se gaseste o substanta
fluida - coloid care contine hormonii tiroidieni.

Tiroxina si triiodotironina, se formeaza dintr-o proteina comuna tiroglobulina,

prezenta in coloid; prin iodarea aminoacidului tirozina din structura tiroglobulinei se
vor forma principalii hormoni ai tiroidei, care exercita efecte tisulare identice, dar
triiodotironina actioneaza mai rapid si mai eficient decat tiroxina.

Principalul efect al acestor hormoni este cel calorigen, prin stimularea oxidarilor
tisulare si a consumului de oxigen, evidentiat prin intensificarea metabolismului
bazal (M.B.); se considera ca peste 35% din caldura produsa din oxidarile tisulare
se datoreste in principal hormonilor tiroidieni.

Actiunile acestor doi hormoni influenteaza in principal:

- cresterea si dezvoltarea organismului prin stimularea proceselor de morfogeneza
si organogeneza, prin reglarea metabolismului protidic;

- schimburile respiratorii - mentin un echilibru normal al arderilor in organism;

5
- metabolismul glucidic (prin glicogenoliza) si lipidic (scaderea sintezei de colesterol,
activarea mecanismelor hepatice de indepartare si transformare a acestuia din
circulatie);

- cresterea sau scaderea (reglarea) tonusului functional al sistemului nervos, a

centrilor corticali si subcorticali;

- metabolismul hidro-mineral (apa, Mg, K, Na, I etc.);

- dezvoltarea gonadelor si mentinerea activitatii lor normale; -

mentinerea secretiei lactice, impreuna cu prolactina.

• Hipofunctia sau lezarea glandei produce imediat scaderea metabolismului bazal,

paralel cu scaderea consumului de oxigen, insuficiente si disfunctii fata de toate
actiunile glandei mentionate mai sus. La copil se remarca cretinism si intarzierea
dezvoltarii somatice pana la nanism si infantilism (cap disproportionat de mare,
implantarea vicioasa a dintilor, deformari osoase etc.

La adult apare mixidemul, caracterizat prin infiltrarea tesuturilor cu o substanta

mucoproteica, electroliti si apa; pielea este uscata, aspra, rece, ingrosata, palida,
parul isi pierde luciul, apar cresteri in greutate. Reactivitatea nervoasa si capacitatea
intelectuala se reduc.

• Hiperfunctia tiroidiana induce cresterea metabolismului bazal (pana la 100%),

intensificarea catabolismului, pierderi in greutate, hiperfagie, exoftalmie, nervozitate,
tremuraturi ale mainilor, oboseala, hipertermie (piele calda si umeda) - manifestarile
bolii Basedow-Graves ( "gusa exoftalmica").

Reglarea endocrina a tiroidei se realizeaza neurohormonal prin feedback

negativ: TRH (hormon eliberator de TSH) → TSH (tirotropina) → tiroxina si pe cale
nervoasa; si intr-un caz si in altul, un rol important il au centrii hipotalamici, pontici si
bulbari, cu participarea scoartei cerebrale.

Sinteza hormonilor tiroidieni este influentata si de temperatura mediului

inconjurator, de cantitatea si calitatea alimentatiei, de starile de stres, de psihicul
individual.

4. PARATIROIDELE sunt reprezentate prin patru glande mici (doua perechi),

ovoide, dispuse (la cca 90% din oameni) pe fata posterioara a lobilor tiroidieni; toate
au o greutate de 0,1-0,2 g.

Structura glandulara

Paratiroidele sunt formate dintr-o capsula fibroasa, cu septuri in interior, si dintr

un parenchim glandular alcatuit din cordoane celulare epiteliale dense si neregulate;
mai rar din foliculi.

Celulele epiteliale sunt de doua feluri: principale (secretorii) si oxifile. Pana la

varsta de 12 ani, parenchimul glandular este format din celule principale care
secreta hormonul paratiroidian principal - parathormonul dar si calcitonina; celulele
oxifile au dimensiuni mai mari, reduse ca numar, fiind considerate ca forme de
imbatranire ale celulelor principale.

Fiziologia paratiroidelor

Paratiroidele sunt esentiale pentru viata, ele secreta, in principal, parathormonul

Rolul fiziologic al glandei se exercita prin intermediul acestui hormon care
actioneaza asupra oaselor, epiteliului intestinal si rinichiului, mentinand in limite
fiziologice normale raportul Ca/P.

Actiunea parathormonului in metabolismul fosfo-calcic se exprima prin: -

stimularea resorbtiei intestinale a calciului, in stransa corelatie cu vitamina D;

7
- scaderea eliminarii urinare de calciu si stimularea celor de P si K;

- mobilizarea calciului si fosforului din tesutul osos, oprirea cresterii osului si

transformarea osteoblastelor in osteoclaste (celule care prin fagocitoza participa la
remanierea osului). Urmarile acestor actiuni sunt: cresterea calcemiei si scaderea
fosfatemiei.

Reglarea secretiei paratiroidiene este dependenta atat de controlul nervos, cat si

de cel hormonal, umoral: scaderea concentratiei de Ca++ in sange stimuleaza
secretia de hormon si invers.

• Hipofunctia glandei determina, la copil, dezvoltarea defectuoasa a sistemului osos,

a dintilor si intarzieri mintale (retard mintal), iar la adult provoaca slabiciunea
musculara, tetanie si calcifiere osoasa mai intensa.

Tetania este manifestarea cea mai grava a insuficientei de parathormon; ea consta

din cresterea excitabilitatii neuromusculare si aparitia consecutiva a spasmelor
musculare spontane si tonice.

• Hiperfunctia glandei induce o mobilizare exagerata a calciului si fosforului din oase,

producand o decalcifiere osoasa. In sange se evidentiaza o hipercalcemie si o
hipofosforemie datorita eliminarii fosfatilor pe cale urinara.

Hiperparatiroidismul se caracterizeaza prin deformari osoase si fracturi spontane,

datorita vacuolizarii tesutului osos; aceste manifestari se intalnesc la boala lui
Recklinghausen.

5. Glandele suprarenale

Sunt localizate la polul superior al rinichilor; produc si elibereaza in circulatia

sanguina hormonii mineralocorticoizi – aldosteronul, care retine sodiul in
organism si glucocorticoizi - cortizolul, important pentru metabolizarea glucidelor,
proteinelor si grasimilor, in crestere si dezvoltare, in apararea impotriva infectiilor,
producerea de mici cantitati de hormoni sexuali androgeni.
 Structura glandelor suprarenale
Glanda suprarenala este constituita la exterior dintr-o capsula fibroasa, iar in
interior din parenchimul glandular, care este structurat in doua zone:

- zona corticala, corticosuprarenala

- zona medulara, medulosuprarenala

8
- Corticosuprarenala prezinta (dupa modul de dispunere a celulelor glandulare), trei
regiuni suprapuse, concentrice, care secreta hormonii: mineralocorticoizi,
glucocorticoizi si hormonii estrogeni si androgeni.

- Medulosuprarenala prezinta celule glandulare mai mici decat in corticosuprarenala

si sunt dispuse in cordoane scurte care limiteaza capilare sinusoide venoase si
arteriale; ele secreta doi hormoni: adrenalina si noradrenalina.

Fiziologia glandelor

Actiunea hormonilor corticosuprarenalei:

1. Hormonii glucocorticoizi (cortizonul si hidrocortizonul) intervin in metabolismul

glucidic, lipidic, protidic si mineral; in principal ei produc o stimulare a
gluconeogenezei hepatice si in acelasi timp o scadere a ritmului de degradare a
glucozei celulare - ei sunt factorii hiperglicemianti. Reglarea glucocorticoizilor se
realizeaza prin secretia ACTH hipofizar.

2. Hormonii mineralocorticoizi ( mai important aldosteronul) intervin in reglarea

metabolismului hidromineral si indirect a volumului sanguin.

3. Hormonii sexuali (estrogenii, androgenii si progesteronul) au functii

asemanatoare cu cei secretati de gonade, insa sunt produsi in cantitati mai mici.
• Hipofunctia corticosuprarenalei produce boala lui Addison, caracterizata prin
coloratia galben-murdara a pielii, scaderea progresiva in greutate, slabiciune fizica,
diaree, scaderea tensiunii arteriale prin pierderea sodiului prin urina. • Hiperfunctia
glandei corticosuprarenale poate provoca:

- boala lui Cushing se caracterizeaza prin obezitate (depuneri de grasime in

regiunea fetei, cefii, abdomenului si feselor), prin cresterea tensiunii arteriale si
prin hiperglicemie;

- boala lui Conn, datorata cresterii aldosteronului, caracterizata prin cresterea

tensiunii arteriale, determinate de cresterea masei sanguine

- sindromul adrenogenital, produs de excesul de hormoni sexuali. La femeia adulta,

excesul de androgeni produce "masculinizarea" (ingrosarea vocii, cresterea
masei musculare, modificari ale organelor genitale externe, cresterea

9
pilozitatii etc.) si defeminizarea (atrofia glandelor ovariene, disparitia
menstruatiei, atrofia uterului si a altor formatiuni genitale externe etc.). La copil,
sindromul androgenital se manifesta, printre altele, printr-o pubertate precoce si
oprirea cresterii.

Medulosuprarenala secreta doi hormoni principali: adrenalina si

noradrenalina; Producerea secretiei acestor hormoni este declansata de factori
care cer o adaptare rapida din partea organismului, cum ar fi: frica, frigul, o stare de
hipoglicemie etc.

Cei doi hormoni exercita efecte similare cu cele ale stimularii S.N.V. simpatic;
rolul acestor hormoni este multiplu:

- produc o crestere a excitabilitatii si a frecventei cardiace, ca urmare debitul

sanguin cardiac creste rapid;

- relaxarea musculaturii tractului digestiv, vezicii urinare;

- contractia sfincterelor digestive, a splinei, a muschilor erectori ai firelor de par, a

dilatatorului pupilar;

- glicogenoliza hepatica, musculara si hiperglicemie;

- mobilizarea unor substante care, prin ardere, pot elibera energie metabolica (acizi
grasi din depozite adipoase), cresterea frecventei respiratorii, actiune calorigena,
cresterea metabolismului;

- intensificarea glandelor sudoripare, sebacee;

- stare de alerta corticala, anxietate, frica.

In stari normale, de repaus, acesti hormoni sunt prezenti in sange in cantitati

neinsemnate; concentratia lor, si mai ales a adrenalinei, creste brusc in situatii
deosebite determinate atat de factori externi, cat si interni.
 6. TIMUSUL

Este un organ cu functie limfoida si endocrina, situat in etajul superior al cutiei

toracice, retrosternal; el se dezvolta pana la varsta de doi ani, dupa care ramane
stationar pana la 14 ani, cand incepe sa involueze, dar nu dispare complet si
ramane fara importanta fiziologica.

Timusul are o forma alungita, fiind alcatuit din doi lobi (drept - stang).

10

Lobii timusului sunt acoperiti de o capsula fibroasa, din care pleaca septuri
conjunctive care-l subimpart in lobuli. In interior exista o zona corticala, constituita
din limfoblaste si limfocite numite timocite, si o zona medulara din celule reticulate
care formeaza o retea, corpusculii Hassal si timocite.

Fiziologia timusului: Alaturi de splina, maduva oaselor, ficat, ganglioni limfatici,

timusul genereaza "limfocite T" sau timocite, care contribuie la imunitatea
organismului prin elaborare de anticorpi.

Functia endocrina este mai putin cunoscuta, insa prin hormonul sau secretat
favorizeaza:

- cresterea si dezvoltarea organismului prin actiunea asupra cartilajelor de

conjugare, calcifierea oaselor, aparitia dentitiei, reglarea metabolismului calciului -
dezvoltarea normala a organelor si glandelor genitale, maturarea sexuala care se
definitiveaza la pubertate, cand incepe si involutia timusului.
 7. Pancreasul endocrin

Pe langa functia sa exocrina cu rol fundamental in digestie si absorbtie, pancreasul

este si o glanda endocrina de importanta majora.

Are rol in reglarea valorilor glucozei sanguine prin hormonii sai insulina si
glucagonul.

11

Secretia endocrina a pancreasului este asigurata de insulele Langerhans -

"insule" de celule cu structura glandulara endocrina, raspandite in interiorul lobulilor
pancreasului exocrin; acestea sunt sub forma unor cordoane celulare,
anastomozate intro retea, in ochiurile careia se gasesc capilare sanguine.

Toata aceasta structura este sustinuta de o retea de fibre de reticulina.

Cordoanele glandulare se compun din doua tipuri de celule:

- celule alfa, situate in centrul insulelor, care secreta glucagon, si

- celule beta, mai mici si mai numeroase (75%), situate la periferia insulelor, care
secreta insulina.

Insulele lui Langerhans sunt separate de restul pancreasului printr-o capsula

conjunctiva foarte fina.
 Fiziologia pancreasului endocrin
Cei doi hormoni ai pancreasului endocrin regleaza in principal metabolismul
intermediar al hidratilor de carbon.

Insulina, de cum ajunge in sange, este fixata rapid in multe tesuturi, dar in special
in ficat si rinichi;

12
- scade concentratia glucozei in sange (efect hipoglicemic) prin polimerizarea
glucozei si a altor monozaharide in glicogen, la nivelul ficatului (glicogeneza) sau
metabolizarea glucozei pana la termenii finali: CO2 si H2O;

- stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule din tesutul hepatic, muscular,

adipos, stimuland consumul acesteia; in muschi si ficat activeaza glicogenogeneza,
iar in tesutul adipos transformarea glucozei in trigliceride; de asemeni, stimuleaza
proteosinteza si liposinteza hepatica;

- intervine in transportul activ si al altor substante (aminoacizi, molecule proteice,

potasiu etc.) prin membrane plasmatice;

- favorizeaza transferul ARN-ului nuclear spre citoplasma, implicandu-se in

programul genetic celular ( biosinteza).

• Hiposecretia de insulina determina hiperglicemie, glicozurie, poliurie, polifagie,

acumularea in organism a corpilor cetonici; aceste manifestari fiziologice sunt
specifice diabetului zaharat. Corpii cetonici acumulati excesiv au o actiune nociva
asupra centrilor nervosi superiori si pot provoca coma diabetica si chiar moartea.
• Hipersecretia insulinica are efect hipoglicemic; repetarea acestor stari produce
alterari functionale ale sistemului nervos (care consuma in mod deosebit glucoza),
urmate de coma.

Glucagonul, descarcat in sange, dispare mai rapid decat insulina, fiind degradat
in diferite tesuturi si in mod deosebit in cel hepatic; acest hormon este tot un
polipeptid, cu o greutate moleculara de 3490, si constituit din 29 de aminoacizi.

Glucagonul provoaca hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica (nu si musculara),

stimuleaza glucuneogeneza din aminoacizi si exercita efect lipolitic prin actiunea
lipazei din celulele adipoase.

Reglarea secretiei de insulina si glucagon se realizeaza in mod special pe cale

umorala (factorul umoral de reglare este tocmai glucoza sanguina), dar si pe cale
nervoasa (nervul vag si legaturile acestuia cu hipotalamusul anterior).

8. Gonadele

13
Ovarele au o activitate dubla: endocrina si exocrina. Activitatea exocrina este
realizata prin producerea de ovule (ovulatia), iar cea endocrina, prin secretia de
hormoni.

Produc hormoni steroizi - importanti in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare

feminine, in dezvoltarea si mentinerea functiei reproductive a femeii; estrogenii
actioneaza pe musculatura uterina, cresc libidoul, scad nivelul colesterolului ceea ce
duce la protectie impotriva ateromatozei vasculare si progesteronii cu rol in
dezvoltarea tesutului mamar, a modificarilor endometrului in timpul ciclului menstrual.

Structura ovarului endocrin

Activitatea endocrina a ovarului este asigurata de:

1. celulele foliculilor ovarieni maturi care secreta foliculina; aceasta cuprinde

hormonii estrogeni: estrona, estradiolul si estriolul;

2. celulele corpului galben, care secreta progesteron.

Hormonii estrogeni influenteaza activitatea hipofizei, a sistemului nervos central,

a glandei mamare si a organelor genitale feminine, astfel:

- produc o scadere a secretiei de hormon foliculinostimulant (FSH);

- sunt responsabili de dezvoltarea comportamentului sexual;

- produc dezvoltarea si cresterea glandei mamare la fete in

pubertate; - determina caracterele sexuale secundare la fete;

- aparitia si evolutia normala a ciclului menstrual;

 - stimuleaza contractiile uterului.

Actiunea lor metabolica este mai mica, astfel:

- stimuleaza biosinteza proteinelor;

- au tendinta sa realizeze o hipoglicemie in sange;

- favorizeaza retentia apei si a sodiului in organism, si

- favorizeaza depunerea calciului in oase.

Progesteronul, ca si hormonii estrogeni, face parte din grupul hormonilor steroizi

(asemanatori hormonilor din corticosuprarenala).

Actiunea biologica principala a acestui hormon se exercita asupra tractului

genital, pe care il pregateste pentru nidatia oului si mentinerea sarcinii.

14
De asemenea, progesteronul scade frecventa si amplitudinea contractiilor
uterine, stimuleaza proliferarea acinilor mamari si secretia de colostru; hormonii
progestationali mai pot fi secretati si de placenta.

In afara acestor hormoni principali ai ovarului, mai este cunoscut un complex de

hormoni, cunoscut sub numele de relaxina. Acest complex hormonal, prezent in
sangele femeii gravide, produce relaxarea simfizei pubiene si cresterea flexibilitatii
articulatiilor sacro-iliace ale bazinului.

Reglarea secretiei de hormoni ovarieni se realizeaza de catre hipofiza anterioara,

hipotalamus si sistemul limbic.

Testiculul, ca si ovarul, este un organ cu functie dubla: endo- si exocrina.

Activitatea exocrina este realizata de tesutul seminal, care produce

spermatogeneza, si activitatea endocrina este realizata de tesutul interstitial care
secreta hormonii androgeni - testosteronul care determina dezvoltarea si
mentinerea caracterelor secundare masculine (pilozitate, aspect fizic, voce etc.),
promoveaza cresterea, participa la formarea spermei, determina caracterul agresiv
si cresterea libidoului..

Structura testiculului endocrin

Partea endocrina a testiculului este reprezentata de celulele interstitiale Leydig,

care se gasesc in tesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi contorti; totalitatea
celulelor interstitiale formeaza asa-numita glanda interstitiala care secreta
testosteronul.

Fiziologia testiculului endocrin

Testosteronul este principalul hormon secretat de glanda interstitiala si este un

hormon steroid; el ia nastere din colesterol.
 In afara de testosteron, testiculul mai secreta mici cantitati de hormoni estrogeni,
dupa cum ovarul secreta mici cantitati de testosteron. Secretia acestui hormon
incepe de la pubertate si continua toata viata.

Rolul fiziologic al testosteronului este multiplu. El actioneaza asupra aparatului

genital masculin, dezvoltarii somatice si metabolismului:

- produce dezvoltarea organelor genitale masculine si mentine integritatea

morfo-functionala a acestora;

- induce dezvoltarea somatica a caracterelor secundare specifice sexului masculin

(ingrosarea vocii, dezvoltarea musculaturii si a scheletului, a pilozitatii faciale, de pe
piept, regiunea axiala, etc.);

- are o actiune anabolizanta protidica si lipidica, stimuland dezvoltarea musculaturii;

- determina osificarea cartilajelor de conjugare.

15
Reglarea secretiei de testosteron se face de catre adenohipofiza prin
hormonul gonadotrop luteostimulant. Acest mecanism se afla sub controlul centrilor
nervosi hipotalamici.

Hiposecretia de testosteron produce eunucoidismul. Daca aceasta stare apare la

copil, apar urmatoarele tulburari:

- pubertate tardiva si incompleta;

- dezvoltare slaba a caracterelor secundare masculine;

- voce subtire;

- tulburari in dezvoltarea scheletului (extremitati lungi datorita osificarii tarzii a

discurilor de conjugare);

- exces de grasime subcutanata, repartizata dupa tipul feminoid (hiperplazia

glandelor mamare = ginecomastie);

- dezvoltarea sexuala neadecvata (hipoplazia organelor genitale externe);

- libidou absent sau foarte scazut; sterilitate cu grade diferite (oligospermie,

ascospermie);

- se modifica simtitor functiile psihice pe un fond de inferioritate; apar tulburari de

comportament de la o timiditate excesiva, la personalitate stearsa, inadaptabilitate
sociala, perversitate sexuala, travesti etc.

Daca hiposecretia intervine dupa pubertate (eunucoidism postpubertar), apar

de asemenea tulburari caracterizate prin:
 - regresiunea caracterelor secundare sexuale (scaderea pilozitatii sexuale,
scaderea masei musculare, tendinta de adipozitate; de retinut ca vocea nu se
schimba);

- libidoul scade semnificativ, pana la disparitie;

- sterilitate cu grade diferite;

- se remarca modificarea functiilor psihice etc.

16