1

Școala Postliceala Sanitara "Virginia Henderson" Sibiu

Prof. Bădănac Gabriela

Aparatul digestiv

Digestia reprezintă totalitatea transformarilor mecanice, fizice si chimice pe care

le suferă alimentele de-a lungul tubului digestiv.

Organele aparatului digestiv formeaza un tub de calibru diferit, tubul digestiv, la

care se adauga glandele anexe.

Structura aparatului digestiv

Tubul digestiv cuprinde :

1. Cavitatea bucală;
2. Faringele;
3. Esofagul;
4. Stomacul;
5. Intestinul subţire;
6. Intestinul gros;

1. Cavitatea bucală - are rolul de a recepţiona hrana, de a o marunţi şi îmbiba cu

salivă, precum şi rol în deglutiţie.

Dinţii: de – a lungul vieţii, omul are dentiţie de lapte şi dentiţie de adult;

- dentiţia de adult este formata din incisivi , canini , premolari şi molari care
mărunţesc hrana;
 2

- la mamifere dinţii sunt implantaţi în alveolele dentare;

Limba:

- are o structură musculoasă complexă;

- are rol în masticaţie,în îmbibarea alimentelor cu salivă dar şi rol în deglutiţie si in

vorbire;

- limba recepţioneaza în special simţul gustativ, dar şi stimulii de natură tactilă,

termică sau dureroasă;

2. FARINGELE

- este un conduct musculo-fibros, situat inaintea coloanei vertebrale cervicale.

- la nivelul faringelui se intersectează calea digestiva şi cea respiratorie;

-are rolul de a conduce alimentele de la cavitatea bucală spre esofag.

3. ESOFAGUL

-este un conduct musculos ( 25-30 cm. la adult ) care strabate cavitatea toracică; se
găseşte în spatele traheei;

4. STOMACUL

- este un organ musculos, situat în partea stanga superioră a cavităţi abdominale, in

loja gastrica; in pozitie verticala are forma literei „J”.

Alcătuirea stomacului:

Stomacul prezinta 2 fete, (anterioara si posterioara), doua curburi ( marea si mica

curbura ) si doua orificii:

- orificiul prin care stomacul comunică cu esofagul se numeşte orificiul cardia , iar
comunicarea cu intestinul subţire se realizeaza prin orificiul pilor;
 3

În peretele stomacului se găsesc numeroase orificii prin care se deschid glandele

gastrice, care secretă sucul gastric.

Stomacul

5. INTESTINUL SUBŢIRE

Are trei părţi componente: duodenul; jejunul; ileonul;

Are o lungime de aprox. 6 m la adult si prezinta doua portiuni:

DUODENUL

-este porţiunea fixă a intestinului subţire are circa 30 cm şi este în formă de

potcoavă; aici se deschid canalul coledoc si pancreatic.

-la nivelul lui au loc cele mai importante transformări chimice ale alimentelor.

JEJUNUL şi ILEONUL

-sunt porţiuni mobile ale intestinului subţire,

-la omnivore dimensiunea este intermediară între cea a ierbivorelor și carnivorelor;

Mucoasa intestinului se pliază ( apare o suprafată mai mare a mucoasei, în

acelaşi volum).
 4

Se formează trei tipuri de pliuri:

-valvule conivente sunt mari si maresc suprafata de absorbtie;

-vilozităţi intestinale, microscopice, in forma de „deget de manușă” au înălţimea

între 0,5 -1 mm şi conţin vase de sânge ( o arterială şi o venulă) şi un vas limfatic.

-microvilii (microvilozităţi) se gasesc la polul apical al celulelor intestinale, formand

un platou striat.

În mucoasa intestinului subţire se găsesc glandele intestinale care sunt foarte

numeroase, secretând sucul intestinal.

6. INTESTINUL GROS

- are o lungime de aprox. 1.7 m

- formeaza in cavitatea abdominala „ cadrul colic „ divizat in:

Cecum cu apendice, colon ( ascendent, transvers, descendent si sigmoid) si rect.

Orificiul anal este prevazut cu 2 sfinctere: unul intern, neted, involuntar, si unul
extern, striat, voluntar.

- trecerea continutului din intestinul subtire in intestinul gros, se realizeaza prin

valvula ileocecala.
 5

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul și pancreasul.

1. GLANDELE SALIVARE

- se găsesc în vecinatatea cavitatii bucale, cu care comunică prin canale excretoare;

- sunt în număr de trei perechi si au rol în secreţia salivei: parotide, sublinguale și

submaxilare

2. FICATUL

- este cea mai mare glandă din organism ( aprox. 1500g);

- este localizat sub muşchiul diafragm în partea dreaptă a abdomenului, in loja

hepatica;

- ficatul produce non-stop bilă, aceasta fiind depozită în vezica biliară, iar in timpul
digestiei este evacuată în duoden;

- pe faţa inferioară se găşeste hilul al ficatului, adică locul pe unde pătrund vasele de
sange( artera hepatica, vena porta), vasele limfatice şi nervii.

- ficatul este format din 2 lobi ( stang si drept) , care la rândul lor sunt formaţi din cate
2 segmente;
 6

- unitatea structurala si functionala a ficatului este lobulul hepatic; are forma

piramidala si este format din: celule hepatice (hepatocite) care secreta bila, canaliculi
biliari și capilare sinusoide.

Hepatocitele sunt dispuse sub formă de plăci, formând între ele o rețea, cu
dispoziție radială. Între hepatocite se găsesc canaliculele biliare, fără pereți proprii, în
care se descarcă bila secretată de hepatocite. Spre periferia lobulului, canaliculele
încep să aibă pereți proprii, și ieșind din lobul, se unesc între ele, formând cele două
canale hepatice (drept și stâng), prezente în hilul hepatic.

Căile biliare extrahepatice se formează prin unirea celor două canale hepatice
drept şi stâng în canalul hepatic comun, în care mai jos se deschide şi canalul cistic,
care aduce bila din vezicula biliară numită şi colecist.

Functiile ficatului:

• mentine compozitia plasmatica (homeostazei) oferind proteine nou - formate;

• mentine nivelul glicemiei;
 7

• transforma grasimile in forme mai usor oxidabile;

• sintetizeaza numerosi fermenti necesari activitatilor proprii ca si altor tesuturi;
• degradeaza hormonii circulanti in exces;
• regleaza metabolismul apei si controleaza debitul sanguin;
• opreste patrunderea toxinelor in organism.

Ficatul are o dublă vascularizatie:

- nutritivă, reprezentată de artera hepatică, care transporta sange oxigenat;

- funcţională, reprezentată de ramificatiile venei porte, care aduc sange cu substante

nutritive absorbite din intestin;

3. PANCREASUL

- este situat în cavitatea abdominală, inapoia stomacului, cu capul în curbura

duodenului, avand o pozitie transversala;

- pancreasul are o lungime de 15 – 20 de cm şi o grosime de 2 cm. Este un organ

friabil ce se poate rupe (sau perfora) uşor.

- pancreasul este mai voluminos la bărbat decât la femeie şi ajunge la dimensiunile

maxime până la vârsta de 40 de ani, apoi de la 50 de ani descreşte treptat.
greutatea pancreasului nu este mai mare de 100 g, în medie fiind de 80 g.
- pancreasul este format dintr-o porţiune voluminoasă în partea dreaptă, denumită
cap, o porţiune orizontală – corp şi o porţiune ascuţită, denumită coadă.

- este o glandă mixtă: partea endocrină secretă insulina si glucagonul; cea exocrina,
sucul pancreatic necesar digestiei.
 8

Fiziologia aparatului digestiv

1. DIGESTIA BUCALA

Timpul scurt cat stau alimentele in gura permite mai ales prelucrarea lor mecanica
prin masticatie si impregnarea cu saliva.

Masticatia este un proces complex prin care alimentele solide si semisolide sunt
prelucrate mecanic prin taiere, zdrobire si triturare, datorita miscarilor mandibulei,
concomitent cu miscari coordonate ale buzelor, limbii si obrajilor, care imping
fragmentele alimentare intre arcadele dentare.

Masticatia contribuie la formarea bolului alimentar, intervine in declansarea

activitatii glandelor salivare si stimularea receptorilor gustativi si olfactivi care vor
declansa secretia altor glande digestive.

Masticatia favorizeaza procesele de digestie propriu-zisa, deoarece prin

fragmentarea particulelor alimentare mareste suprafata lor de contact cu enzimele
digestive.

Secretia salivara este produsul celor trei perechi de glande salivare mari si al
numeroaselor glande diseminate in mucoasa bucala. Saliva, secretata la om in
cantitate de 1-2 l/24 ore, este usor acida (pH 6-7)

Saliva conţine:

1. apă;
2. mucus;
3. ioni minerali;
4. lizozim (o substanţă bactericidă);
5. enzima amilază salivară (ptialină)

Saliva intervine in:

1. solubilizarea unor constituent alimentari, influentand stimularea gustativa;

2. curatirea si umectarea mucoasei bucale, cu rol in vorbire;

1. protectia antibacteriana, prin lizozim;

2. eliminarea de: metaboliti (uree, acid uric etc.); virusuri (poliomielita, turbare
etc.); substance toxice (Hg, Pb etc.);
3. digestie, prin:

• pregatirea alimentelor pentru masticate (inmuiere);

• formarea bolului alimentar (lubrifierea cu mucus) si deglutitie:

4. in mica masura intervine in digestia chimica a unor constituenti.

Saliva contine o singura enzima, ptialina (amilaza salivara), care hidrolizeaza

amidonul preparat pana la dextrine si maltoza.
 9

Descompunerea amidonului in zaharuri mai simple incepe in gura, datorita

amilazei salivare, si pana ajunge la faza de maltoza – trece prin stadii intermediare –
dextrine.

Actiunea ptialinei inceputa in gura se continua in stomac pana ce enzima este

inactivata de HCl din sucul gastric.

Deci, ceea ce rezultă în urma transformărilor din cavitatea bucală se numeşte

bol alimentar.

Deglutiția (înghițirea) constă dintr-un lant de reflexe prin care bolul alimentar, format
in cavitatea bucala, străbate faringele si esofagul, ajungand in stomac. Se pot
diferentia trei timpi succesivi in deglutitie: bucal, faringian si esofagian.

• Timpul bucal, partial voluntar, consta in colectarea continutului bucal pe

fata dorsala a limbii, urmata de impingerea bolului din gura in faringe, prin contractia
musculaturii limbii si a planseului bucal.
• Timpul faringian, voluntar, asigura impingerea bolului alimentar in esofag,
in conditiile inchiderii celorlalte cai ce se deschid in faringe.
• Timpul esofagian, involuntar, consta in deplasarea bolului alimentar, prin
miscari peristaltice, de-a lungul esofagului pana la cardia fi apoi la stomac.

2. DIGESTIA GASTRICA

Rolul stomacului este, in primul rand, de rezervor in care se acumuleaza

alimentele ingerate. Dar, in stomac, alimentele sufera si importante modificari fizico-
chimice, care le pregatesc pentru digestia din intestin. Aceste modificari sunt
rezultatul activititii secretorii si motorii a stomacului.

Functia secretorie a stomacului consta in secretia sucului gastric, produs de

glandele gastrice. Sucul gastric este un lichid incolor, limpede sau usor opalescent, in
functie de continutul sau in mucus, si foarte acid (pH cuprins intre 1,5 si 2,5).
 10

Sucul gastric este un lichid incolor, transparent, usor opalescent. Volumul: 1000 –
1500 ml pe 24 ore. Secretia scade in perioadele interdigestive iar noaptea este egala
cu 0 (repaus secretor nocturn). pH-ul variaza: la adult: 1 – 1,5; la sugar: 5,5.

Sucul gastric este constituit din: 99% – apa si 1%:

- substante organice (enzime, mucus);

- substante anorganice:

• HCl
• cloruri de Na, K
• fosfati de Ca, Mg etc.

HCl exercita numeroase actiuni, dintre care mai importante sunt:

• activeaza enzimele proteolitice din sucul gastric si creeaza un mediu optim

pentru actiunea acestora;
• actioneaza asupra proteinelor alimentare, facandu-le mai usor digerabile;
• stimuleaza evacuarea gastrica;
• impiedica dezvoltarea germenilor introdusi in stomac o data cu alimentele
ingerate (actiune antiseptica) etc.

Principalele procese chimice gastrice se desfasoara sub actiunea urmatoarelor

enzime:

• pepsina, principala enzima a sucului gastric, este secretata sub forma

inactiva (pepsinogen) si este activata in stomac de catre HCl. Actionand optim la un
pH foarte acid, pepsina hidrolizeaza legaturile peptidice din interiorul moleculelor de
proteine, rezultand peptide de dimensiuni variate;
• labfermentul, secretat mai ales la sugari si probabil absent din sucul gastric
al adultului, produce coagularea laptelui prin transformarea cazeinogenului solubil in
paracazeina care, in prezenta Ca2+, se transforma in paracazeinat de calciu;
• gelatinaza lichefiaza gelatina;
• lipaza, importanta mai ales la sugari, scindeaza hidrolitic grasimile
emulsionate (lapte, frisca).
• Mucusul gastric are rolul de a proteja mucoasa gastrica de diverse actiuni
nocive, in special de autodigestie, sub actiunea pepsinei si a HCl.
• Rezultatul digestiei gastrice este formarea unui produs semilichid, acid –
chimul gastric.

Chimul gastric va fi evacuat fractinat în intestinul subţire prin orificiul pilor.

 11

3. DIGESTIA INTESTINALA

Digestia proptiu-zisa are loc in intestinul subtire sub actiunea combinata a

sucurilor: pancreatic, intestinal si a bilei, iar produsii simpli rezultati sunt resorbiti
pana la valvula ileo-cecala in proportie de peste 90%.

a. Sucul pancreatic este un lichid incolor, inodor, alcalin (pH in jur de 8). Contine
substance anorganice (bicarbonatul care contribuie la neutralizarea chimului gastric),
precum si substance organice (enzimele).

In functie de principiile alimentare pe care le degradeaza, enzimele sunt:

amilolitice (amilaza), lipolitice (lipaza) si proteolitice (tripsina, chimotripsina,
carboxipeptidazele, elastaza).

• Amilaza din sucul pancreatic are actiune mai puternica decat cea salivara,
hidrolizand amidonul pana la stadiul de zaharide (maltoza etc.).
• Lipaza pancreatica hidrolizeaza grasimile neutre in glicerol si acizi grasi.
• Tripsina, secretata ca proenzima inactiva (tripsinogen), este activata in
lumenul intestinal sub actiunea enterokinazei, o enzima secretata de mucoasa
duodenala. Tripsina activeaza chimotripsina, enzima care, de asemenea, se secreta
sub forma inactiva (chimotripsinogen). Tripsina si chimotripsina actioneaza asupra
proteinelor neatacate de pepsina gastrica si asupra produsilor de scindare ai
pepsinei, pe care ii degradeaza pina la stadiul de peptide (di-tri-tetrapeptide).
• Carboxipeptidazele, activate de tripsina, degradeaza fragmentele
oligopeptidice, in peptide mai mici.
• Elastaza, activata, de asemenea, de catre tripsina, hidrolizeaza proteinele
fibroase.

b. Bila – produsul de secretie al hepatocitelor - este secretata permanent de catre

ficat in cantitate de 500-700 ml/zi.

Intre mese, sfincterul Oddi fiind inchis, bila se colecteaza si, prin reabsorbtia apei,
se concentreaza in vezicula biliara, de unde este eliminata in duoden in timpul
digestiei.

Bila este un lichid verde (bila colecistica) sau galben (bila hepatica), alcalin (pH 7-
8), amar, continand 97-98% apa, anumiti electroliti, pigmentii biliverdina si bilirubina
(produsi de degradare a hemoglobinei), saruri biliare, colesterol, lecitina. Cea mai
mare parte a sarurilor biliare se resorb (circuitul hepato-entero-hepatic) si doar o
mica parte este degradata sub actiunea bacteriilor intestinale.

Bila are importante roluri in digestia lipidelor, desi nu contine nici o enzima: prin
sarurile biliare, reduce tensiunea superficiala si determina emulsionarea grasimilor,
favorizand astfel digestia lor; activeaza lipazele; formeaza cu lipidele micelii care,
fiind hidrosolubile, pot fi resorbite din intestin.
 12

Evacuarea bilei din vezica biliara in duoden in timpul perioadelor digestive este
rezultatul contractiei fibrelor netede din peretii vezicii si al relaxarii concomitente a
sfincterului Oddi, care inchide canalele excretoare biliar si pancreatic

c. Sucul intestinal este produsul de secretie al glandelor intestinale: glandele lui

Brünner de la nivelul duodenului si glandele lui Liberkühn de la nivelul jejuno-
ileonului.

Secretat in special cand alimentele patrund in intestinul subtire, sucul intestinal se

prezinta ca un lichid incolor in alcatuirea caruia, pe langa apa si reziduu uscat, se
afla si elemente celulare decuamate.

- Substantele anorganice sunt reprezentate in special de bicarbonatul de sodiu

care determina si un pH alcalin.

- Substantele organice sunt reprezentate in special de enzime: amilaza

intestinala ce scindeaza amidonul ramas nedigerat si enterokinaza ce activeaza
tripsinogenul.

Elementele celulare sunt in general reprezentate de enterocite imbatranite,

descuamate si care, prin liza lor, pun in libertate urmatoarele enzime hidrolitice:

• dizaharidazele (maltaza, zaharaza, lactaza) ce scindeaza dizaharidele

(maltoza, zaharoza, lactoza) in monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza);
• peptidazele scindeaza peptidele scurte (oligopeptidele) pana la aminoacizi;

• lipaza intestinala are actiune asemanatoare cu cea pancreatica –

transforma lipidele in acizi grasi si glicerol si partial in monogliceride.

In urma digestiei intestinale, chimul gastric este transformat intr-o solutie apoasa
numita chil intestinal.

Colonul primeste zilnic prin valvula ileo-cecală apoximativ 200-300 ml chil

intestinal, format din resturi alimentare nedigerabile sau nedigerate si din lichide
electrolitice ingerate, sau secretate de glandele gastrice.

- aici au loc procese de fermentaţie şi de putrefacţie, datorita florei bacteriene care

sintetizeaza in plus vitamine din grupul B si vit. K.

Prin resorbtia apei si secretia de mucus, se formeaza materiile fecale care se

elimina prin defecatie.

Absorbtia intestinala este procesul prin care produsii simpli, rezultati din digestie,
strabat mucoasele digestive, trecand in circulatie.

Absorbtia anumitor constitueni se poate realiza la nivelul stomacului (apa, cloruri,

alcool, CO2 etc.), precum si la nivelul colonului (apa si electroliti), dar absorbtia
principiilor alimentari are loc in special in intestinul subtire; de aceea lichidul care
trece prin orificiul ileo-cecal este practic lipsit de substante nutritive.
 13

Transportul diferitilor constituenti din lumenul intestinal prin celulele epiteliului

intestinal in sange sau limfa se realizeaza prin 3 mecanisme:

• transferul pasiv pe baza de mecanisme fizice (gradiente osmotice, de

concentrate sau electrice) prin porii membranei celulare;
• transferul activ, cu consum energetic, prin combinarea chimica a substantei
de absorbit (glucoza, aminoacizi etc.), cu un sistem membranar de transport;
• transportul prin vezicule de pinocitoza la nivelul membranei (proteine),
proces de importanta redusa.

Absorbtia glucidelor - se face activ – hexoze (glucoza, fructoza, galactoza) sau

pasiv, prin difuziune (unele pentoze ca riboza etc.).

Absorbtia glucozei se face prin cuplarea acesteia cu un transportor comun cu cel

care realizeaza si absorbtia Na+, de care se desface la polul opus. Transportorul isi
reia activitatea, iar glucoza trece in capilarele sangvine si, pe cale portala, ajunge la
ficat. Absorbtia glucozei necesita energie, provenita din degradarea moleculelor de
ATP, sub actiunea enzimatica a ATP-azei.

Absorbtia protidelor - se face sub forma aminoacizilor prin mecanisme active.

Intrand in celulele mucoasei intestinale, aminoacizii trec apoi pasiv din aceste
celule in sange prin difuziune.

La sugar unele proteine nedigerate pot fi absorbite din intestin (anticorpii din
colostrul matern).

Absorbtia lipidelor - se face sub forma de acizi grasi si glicerina (glicerol), fara a
necesita consum energetic. Glicerina se absoarbe usor in sange si limfa, fiind
hidrosolubila.

Absorbtia acizilor grasi este posibila numai dupa ce acesti constituenti se

combina cu sarurile biliare, formand micelii hidrosolubile. In contactul cu celulele
mucoasei, aceste micelii elibereaza sarurile biliare, care trec mai departe in ileon
unde vor fi reabsorbite, iar acizii grasi sunt transportati in celulele mucoasei
intestinale.

Din aceste celule, absorbtia acizilor grasi se face diferit, in functie de lungimea
lantului de C. Astfel, acizii grasi cu mai putin de 10-12 atomi de C (cu lant scurt) trec
direct in sangele portal, unde sunt transportati in stare libera (neesterificati); acizii
grasi cu un numar mai mare de C se combina cu glicerolul in celulele mucoasei
intestinale, resintetizand trigliceridele care trec in circulatia limfatica, intrand in
constitutia chilomicronilor (complexe formate din trigliceride, fosfolipide, colesterol si
o parte protidica).

Absorbtia vitaminelor - se face diferit, in functie de solubilitatea lor. Vitaminele

hidrosolubile se resorb rapid, in timp ce absorbtia vitaminelor liposolubile este
deficitara, daca lipsesc sarurile biliare sau enzimele pancreatice din intestin. Cele mai
multe vitamine se resorb in segmentele superioare ale intestinului subtire.
 14

Absorbtia ionilor si a apei. Na+ se absoarbe activ in intestinul subtire si colon,

antrenand si absorbtia pasiva a Cl- si, probabil, si a altor anioni. Ca2+ se absoarbe
activ, in special in segmentele superioare ale intestinului subtire, absorbtia fiind
controlata de vitamina D, dar si pasiv in restul intestinului. Fierul se absoarbe activ in
cea mai mare parte in duoden, cantitatea resorbita depinzand de necesitatile
organismului. Apa se misca pasiv prin mucoasele digestive, in functie de tonicitatea
continutului intestinului subtire si gros, pana ce presiunea osmotica din lumen o
egalizeaza pe cea plasmatica.