Digestia la animale

Digestia e prelucrarea hranei pâna când substantele nutritive sunt aduse la forma
cea mai simplă în vederea utilizării lor. Ea consta in transformari mecanice (măruntire), fizice
(dizolvare, umectare) si mai ales chimice (hidroliză).

Hidroliza e o descompunere in care la fiecare leg, chimca ruptă se adaugă o molecula

de apă. Hidroliza digestiva necesita prezenta enzimelor.

Digestia are 2 variante: digestia intracelulara si extracelulară

Digestia intracelulară e modul de hrănire al protozoarelor, dar există și la spongieri

si la celenterate.

Particulele nutritive sunt capturate si apoi inglobate in citoplasmă prin fagocitoză,

daca sunt solide, sau prin pinocitoza, dacă sunt lichide. Se form. vacuola digestivă. Aceasta
fuzionează apoi ou un lizozom.

Începe hidroliza substantelor nutritive, iar subst. rezultate sunt absorbite in

citoplasma.

Digestia intracelulară se mentine si la animalele evoluate, dar nu cu functie de

hrănine: pe fagocitoză se bazeaza remanierile structurale.

Digestia extracelulara se realizeaza cu ajutorul si sistemului digestiv.

Sistemul digestiv la mamifere

Este alc din tub digestiv si glande anexe.

a) Tubul digestiv al mamiferelor e form. din segmente specializate: cavitate bucală, faringe,
esofag, stomac, intestin subtire, intestin subțire, gros.

b) Glandele anexe digestive sunt:

- glandele salivare (3 perechi);

- ficatul

-pancreasul
 Cavitatea bucală si digestia bucala

Cavitatea bucală este sectorul de receptie al hranei. Aici se află organe specializate in
maruntirea si amestecarea hranei, dintii si limba.

Dintii mamiferelor sunt fixati în alveole. Ei sunt diferentiati pt. sarcini mecanice:

a) incisivii taie hrana si functioneaza de regula prin forfecare; la rozătoare ei sunt ft.
dezvoltați și au creștere continua

b) caninii sfasie hrana ; la carnivore ei sunt mari si, la inchiderea gurii, trec unul pe langa
altul servind la retinerea prazii

c) premolarii si molarii măruntesc hrana în dif. feluri la rozătoare şi la erbivare au zimti si

functioneaza prin pilire; la carnivore au creste înalte și functionează prin forfecare, la
omnivore (porc, om) au relief rotunjit si functioneaza prin stivire.

La mamiferele tinere apar „dintii de lapte”

Dinții mai au rol și de aparare.

Limba are o structura musculoasă complexa, care-i permite mişcări ft. variate
necesare prinderii hranei, masticatiei si deglutitiei.

Digestia este de mai multe tipuri:

1) Digestia bucala

2) Digestia stomacala

3) Digestia intestinală

Digestia bucală constă in transf. mecanice, fizice si mai putin, chimice.

Maruntirea cu ajutorul limbii și dinților este mai superficială la carnivore și ft.

temelnică la erbivore. Umectarea se realizeaza cu ajutorul salivei. Aceasta este secreția celor
6 glande salivar (parotide, submaxilare, sublinguale), situate in apropierea cavitatii bucale.
 Saliva contine apă, mucus, ioni minerali, o subst. bactericida (lizozim) şi o sg. enzimă
digestivă (amiloza salivară)

Actiunea amilazei salivare este neînsemnată deoarece durata ei de actiune este ft.
Redusă și ajută la transformarea amidonului preparat in substante mai simple. ex:
dizaharide, maltoza

Faringele si esofagul

Faringele este un segment in care se intalnesc căile digestive si respiratorii.

Peretele faringelui are o componentă musculară striată ft. importantă pt deglutitie.

(înghițire)

Esofagul este un tub flexibil care face legatura intre faringe și stomac.

Stomacul si digestia gastrica

Stomacul este situat in partea superioara a cavitati abdominale, imediat sub

diafragmă.

Dimensiunile lui depind de modul de hranire. Mamiferele fitofage au un stomac ft.

încăpător deoarece hrana lor este voluminoasă si are o proportie redusă de subst. nutritive.
Mamiferele prădătoare au de asemenea un stomac încapător deparece se hrănesc
ocazional. Cele omnivore, avand hrană accesibilă și cu un continut nutritiv satisfacator, au
un stomac mai mic.

Majoritatea mamiferelar prez. un stomac unicameral. Fac exceptie rumegatoarele, la

care stomacul are 4 camere.

-ierbar (burduf)

-ciur

-foios
-cheag (stomac propriu-zis)

Digestia gastrică incepe cu acumularea bolurilor alimentare. Prin miscarile sale,

stomacul amestecă hrana cu sucul gastric până cand continutul arată ca o pastă.

Sucul gastric contine apă, mucus, ioni minerali, acid clorhidric, enzime.

Dintre enzime, cea mai imp este pepsina. Ea hidrolizează proteinele până la molecule
cu lanţuri mai scurte de aminoacizi.

Pepsina din stomac nu atacă peretele acestuia, deoarece el este protejat de un strat
de mucus.

O altă enzimă, labfermentul, coagulează (încheagă) laptele în prezența Ca2+. Este

mai activă la mamiferele tinere, mai ales la sugari. Lipaza gastrică – hidrolizează grăsimile în
acizi grași și glicelor, dacă sunt emulsionate (adică formează în apă picături fine, așa cum
sunt cele din lapte și ou). Lipidele se descompun în prezența enzimei lipaza gastrica în acizi
grași și glicerol.

Acidul clorhidric are mai multe roluri, printre care:

-activează pepsina

-impiedica dezvoltarea germenilor ajunși odată cu hrana în stomac

Pe măsură ce se desfășoară digestia gastrică, mișcările tot mai puternice forțează

deschiderea orificiului piloric, (trecerea spre duoden) care permite să treacă o cantitate
mică de conținut. Imediat, sfincterul piloric (un mușchi circular) se contractă din nou,
închizând trecerea. Fenomenul se reia, astfel că stomacul trimite spre intestin „porții” mici
de conținut, evitând supraîncărcarea intestinului.

Digestia intestinala

Cuprinde totalitatea transformărilor ce au loc în intestinul subtire.

Anatomia intestinului subtire: intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv
(până la 8 m la om).

Partile intestinului subtine sunt:

-partea fixa → se numestibe duoden (aici are loc digestia intestinala adică formarea
nutrimentelor)

- partea mobilă care e form. din jejun si ileon (structuri sub formă de îndoituri ce poartă
denumirea de anse intestinale)

Lungimea intestinului subtirea variază în functie de natura hranei:

• la carnivore intestinul subtire e mai scurt deoarece hrana animalà se digera mai repede

• la omnivore intestinul subtire are lungime medie

 la erbivore sau fitofage intestinul subtire este lung pentru ca hrana vegetală se digera mai
lent decât cea carnivora

Mucoasa intestinului subtire prezinta cateva particularitati ce ajuta in realizarea

procesului de absorbtie: (prin absorbtie se intelege trecerea nutrimentelor din intestinul
subtire în lichidele corpului, respectiv limfă si sânge):

-prezintă 3 modalități de pliere si anume: pliurmal, denivelaturi în forma de deget numite

vilozitati intestinale, microvilozități ce intră în alcătuirea vilozitatii intestinale.

- vilozitatile intestinale prez. un singur strat de celule, au in interior o bogata retea de

capilare sangvine limfatice ce au rol de a prelua substantele absorbite.

- în grosimea mucoasei intestinale se gasesc glandele intestinale care secretă sucul

intestinal.

Anatomia intestinului

Componente:

Intestinul gros se intinde de la valvula ileocecală până la anus.

1. cecumul cu apendicele vermiform

2.colonul (ascendent, transversal, descentent, sigmoid)

3. rectul ce prezintă canalul anal prevăzut cu orificiul numit anus de unde se elimina
materiile fecale.
 Intestinele sunt suspendate de peretele abdominal prin niste pliuri subțiri ale
peritoneului (peritoneul e o membrara vasculară ce captuseste cavitatea abdominală)

Ficatul

Este o glanda anexă a tubului digestiv, se gaseste situat in partea dreaptă a

stomacului, sub muschiul diafragma.

Ficatul exte impărtit astfel: lobi, segmente, lobuli

Ficatul primește sange din două surse:

-sânge cu O2 e adus de artera hepatică

- primeste nutrimente absorbite de intestin prin vena portă

Principala functie a ficatului este de formare a lichidului digestiv bilă sau fiere ce e
depozitată în vezica biliară / colecist atunci cand nu mâncẩm, iar atunci cand mâncam bila
este vărsata duoden unde are lac digestia intestinală.

Pancreasul

-este o glandă mixtă, doar cel exocrim are rol in digestie prin producerea sucului pancreatic

Pancreasul endocrin secreta hormoni. (ex insulina)

Digestia intestinală – 2

Chimul gastric va ajunge în duoden unde este amestecat cu urmatoarele sucuri

digestive:

a) bila /fierea produse de ficat

b) sucul pancreatic prod, de pancreas

c) sucul intestinal prod. de intestinul subtire

a) Bila - nu contine enzime, ea fiind formată din: apă, săruri biliare ce au rol în emulsionarea
grasimilor (adică descompunerea acestora in particule fine, în vederea actiunii enzimelor),
pigmenti biliari (bilirubina şi biliverdina ce îi dau și culoarea), lecitină, coresterol care ajuta la
absorbția grasimilor.

b) Sucul pancreatic - contine: apă, electroliți, substante organice (mucus si enzime ce

transformă toate tipurile de subst. organice (glucide,lipide,proteine)
  enzimele ce descompun proteinele se numesc proteolitice
(ex: tripsina, chemotripsina, carboxipeptidazele) transforma peptidele sau
lanturile de aminoacizi (albumozele si peptonele) in proteine mai mici,
respectiv di/tripeptide adică proteine care contin 2/3 aminoacizi
 enzime glicolitice (ex: amilaza pancreatică)
- descompune amidonul crud în produsi mai simpli (ex: dizaharite si anume
maltoza)
 enzime lipolidice descompun lipidele
(ex: lipaza pancreatica - ce descompun lipidele emulsionate in acizi graşi si
glicerol)

c) Suc intestinal - este produs de glandele intestinului subtine si contine apa, mucus,
bicarbonat, iar enzimele sunt prezente la nivelul membranei celulelor intestinului subtire,
numite enterocite

Sucul intestinal contine enzime ce descompun proteinele, glucidele si lipidele în

produsi ft. simpli numiti nutrimente care vor trece din intestinul subtire în lichidele corpului
(limfă si sange), iar acestea vor transporta nutrimentele la toate celulele corpului, hrănindu-
le. Alimentele care nu pot fi transformate în nutrimente vor ajunge în intestinul gros unde
sufera procese de fermentatie si putrefactie formandu-se materille fecale ce sunt eliminate
în exterior.

Enzimele prezente în sucul intestinal Sunt :

 entzime-proteolitice (ex :oligopeptidazele)
 enzime glicalitice
-descompune dizaharide care sunt transformate sub influenta
dizaharidazelor, monozaharide
 enzime lipolitice
ex: lipaza intestinală ce transporta lipidele emulsionate în acizi grasi și gliceral

Produsii finali sau nutrimentele rezultate din digestie sunt:

• aminoacizii din proteine

• monozaharidele din glucide (ex: glucoza)

• acizi grasi și glicerolul din lipide

Boli ale sistemului digestiv la om

GASTRITĂ
Cauze:
- Iritații produse de alcool, tutun și substanțe caustice
- Consumul de alimente alterate
Manifestări:
 - Apare brusc cu: dureri gastrice, dreri de cap, vărsături

ULCERUL GASTRO-INTESTINAL
Cauze:
- Prezența la nivelul ulcerațiilor a unor bacterii care: atacă mucoasa stomacală și ajung
în stomac prin alimente nespălate și vizitate de multe
Manifestări:
- Leziune unică sau multiplă în stomac sau duodem

HEPATITĂ
Cauze:
- Virusuri hepatice
Manifestări:
- Urină încisă la culoare
- Oboseală
- Mărirea volumului ficatului

APENDICITĂ
Cauze:
- Inflamarea apendicelui vermiform
Manifestări:
- Dureri mari în partea dreaptă a abdomenului
- Greață
- Vărsături
- Temperatură ridicată

TOXIINFECȚIE ALIMENTARĂ
Cauze:
- Toxine prin consum de ciuperci neavizate
- Lapte fiert

Prevenire:
- Evitarea consuului de tutun și alcool
- Evitarea consumului de alimente: prăjite, insuficient mestecate, prea fierbinți sau prea
reci, bogate în alimente iuți, alterate
- Asigurarea igienei apei potabile
- Spălarea pe mâini înaintea meselor și după folosirea toaletelor
- Alimntele să fie conservate în frigider
Particularități structurale și funcționale ale sistemului dgesiv la vertebrate

 CICLOSTOMI
 - Gura este lipsită de maxilare, este rotundă și are dinți cornoși
- Gura funcționează ca o ventuză, fixându-se pe corpul animalelor vii sau moarte
- Hrana este supyă, limba funcționând ca un piston
- Stomacul lipseșye
 AMFIBIENI
- Cavitatea buco-faringiană lipsește
- Unele specii au o limbă foarte mobilă
- Intestnul gros se termină cu cloacă, o cameră comună pentru tubul digestiv, căi
urinare și căi genitale
 PEȘTI
- Apar maxilare ce le permit să captureze hrana
- Gura u e delimitată de faringe
- La peștii prădători, cavitatea buco-faringiană are dinții sudați cu oasele capului
- Peștii se hranesc cu plancton
- Lipsesc glandele salivare
- La peștii prădători care înghit hrana întreagă stomacul este voluminos
 REPTILE
- Apare o delimitare între cavitățile bucale, nazale și faringiană
- Gura prezintă diferite tipuri de dinți (șopârle, șerpi, crocodili) sau margini cornoase
(broaște țestoase)
- La șerpi: mandibula este articulată încât le permite să înghită o pradă voluminoasă
iar stomacul este foarte extensibil
- Diferențele dintre intestinul subțire și cel gros ( care se termină cu cloacă)
 PĂSĂRI
- Gura prevăzută cu cioc cornos care se termină cu cloacă
- Esofagul are o dilatație, gușă, care stochează și înmoaie hrana
- Stomacul are 2 componente:
1. Stomacul glandular (suc gastric)
2. Pipota (are pereți musculoși și mărunțește hana)
- La limita dintre intestine există două cecumuri intestnale unde acționează bacteriile
simbionte
- Intestinul gros este scurt și se termina cu cloacă

RESPIRAȚIA
= este procesul de oxidare sau ardere a substanțelor organice (a hranei) nivelul celulelor (în
mitocondrii) formându-se substanțe toxice și se eliberează energie.

In lumea vie exista 2 tipuri de respirație: I. Respirația aerobă, II. Respirația anaerobă
I. Respiratia aerobă
= constă în oxidarea substanțelor organice cu ajutorual oxigenului liber din aer, apă și sol
Ec. chimică a respiratiei aerobe este:
Substanță organică+O2 → CO 2 ↑+ H 2 O+ Energie >¿

- Se desfșoară în celulă, în mitocondrii

Caracteristici:

- Oxidările se fac cu ajutorul oxigenului

- Arderile sunt complete
- Rezultă produși finali de dioxid de carbon și apă
- Se eliberează o cantitate mare de energie care este înmagazinată în ATP (acidul
adenozintrifosforic) considerat moneda energetică universală a celulei
ATP HIDROLIZĂ ADP+ P ADP=acid adenozindifosforic
⇔

ADP❑ AMP+ P AMP=acid adenozinmonosfosforic

⇔

ATP❑ AMP+ PnP PnP=legătura pirofosfat purtătoare de energie

⇔

II. Respiratia anaerobă

= constă în oxidarea parțială a substanțelor organice în lipsa oxigenului
Substanță organică A → Substanță organică B+ CO2 + Energie< ¿

B =produs intermediar

 este întâlnită la unele bacterii și ciuperci, dar poate fi prezentă și la unele plante
superioare

Caracteristici:
 oxidările se realizează în absența oxigenului
 arderile sunt incomplete
 rezultă produși intermediari care mai conțin energie
 nu se formeaza apă
 cantitatea de energie eliberată este mică
 la micro-organisme (ciuperci, bacterii) respiratia anaerobă poartă denumirea de
fermentație
În funcție de produșii care rezultă din fermentaţie, acestea pot fii:
1. fermentatia alcoolica
- contă în transformarea glucozei în etanol/alcool etilic și dioxid de carbon
- este produsă de ciuperci unicelulare (drojdia de bere/vin)
- se utilizează la fabricarea de panifcație și la băuturile alcoolice
2. fermentația lactică
- constă în transformarea glucozei în două molecule de acid lactic
- este realizată de către bacterii (Streptoccocus bactilis și Lactobacillus bulgaricus)
- au întrebuințări în acrirea laptelui,obținerea murăturilor
 3. fermentația acetică
- constă în transformarea alcoolului etilic în prezența oxigenului (aerob) în acid acetic
- este produsă de baceria Mycoderma acti-bacteria
- ajută la fermentarea oțeului

Respiratia la plante

Procedeele de evidentiere a repiratiei celulare se bazeaza pe consumul si producerea

de substanțe.

1. Procedee bazate pe consumul de oxigen

2. Procedee bazate pe eliminare de CO2

Influenta factorilor de mediu asupra intensitatii respirației

Respiratia este influenţată de factori interni si externi.

Dintre factorii interni menționăm: cantitatea de substanță organică, gradul de hidratare a

celulelor, vârsta și programul genetic al plantelor.

Pe măsură ce concentrația substanțelor organice crește, respirația se intensifică. Acest

fenomen se constată la frunzele care, puternic expuse la luming, acumuleazá substante
organice:

Gradul de hidratare a celulelor influenteaza viteza de deplasare a moleculelor si

activitatea enzimelor oxidoreducatoare implicate in respiratie. Celulele deshidratate au o
respiratie redusa. Semintele si sporill, avand o respiratie încetinite, supravietuiesc timp
îndelungat fară consumuri mari de substante.

Vârsta condiționează intensitatea respiratiei care scade pe măsură ce țesuturile

îmbătrânesc!

Programul genetic face ca, in timpul coacerii, fructele și semințele să se deshidrateze

activ chiar dacă mediul este umed. Muguril și tulpinile Subpământene respiră lent în perioada
repausului de iarna. Frunzele de vită-de-vie respiră mult mai intens în perioada cresterii
boabeler decât primavara sau' în faza de coacere

Factorii externi acționează asupra tuturor funcțiilor, deci și asupra respirației

a) Temperatura influentează viteza reactiilor de oxidoreducer., Majoritatea

plantelor înceteaza respiratia sub 0oC, dar grâul de toamnă respiră și la -5°C (-4°C
fotosinteza), iar molidul chiar sub -25°C.Temperatura optină se situează în jurul a
35°C. La temperaturi mai mari încep alterări celulare, respiratia consumând excesiv
de multă masă organică acumulată prin fotosinteză de aici rezultand pierderi de
productie.
 b) Dioxidul de carbon în exces inhibă respirația.
c) Concentratia 02 de 5% este minimă pentru respirație. Peste 21% 0₂
(concentratia 0₂ atmosferică) respirația creste, până la 50%. Peste această concentratie
oxigenul devine toxic
d) Factorii mecanici produc leziuni care. intensifica respiration.