CURS 6 si 7

APARATUL DIGESTIV

Totalitatea transformărilor (mecanice, fizice, chimice) pe care le suferă alimentele de-a

lungul tubului digestiv până la obținerea nutrimentelor și trecerea lor în sange se
numește digestie.

Aparatul digestiv (cunoscut şi sub numele de canal alimentar sau tract gastrointestinal)

este ansamblul de organe responsabil cu digestia alimentelor şi eliminarea materiilor ce nu au
putut fi digerate.

Aparatul digestiv uman

Tractul gastrointestinal superior, este compus din: gură, faringe şi stomac.

În gură, hrana este mestecată şi umezită cu ajutorul dintilor şi a limbii. După ce ajunge destul
de omogenă pentru a nu răni esofagul, mâncarea este înghitită, parcurgând
întreg faringele până în stomac. În stomac este supusă acizilor gastrici şi este descompusă, nu
complet însă.
 Tractul gastrointestinal inferior

Este compus din: intestin subtire, duoden, jejun, ileon, intestin gros, cecum, colon, rect,
anus.

Intestinul subire digeră mai departe hrana, cu ajutorul glandelor anexe, până la cele mai fine
particule, pentru a putea fi transferate în sânge. În cecum sunt digerate ultimele resturi
digerabile, ca mai apoi resturile nedigerabile (fecalele) să fie amestecate cu celule şi
microorganisme moarte şi să fie eliminate prin anus.

Organe anexe aparatului digestiv au rol doar în digestie. Acestea sunt ficatul, vezica

biliară şi pancreasul. Ficatul produce bila, iar vezica biliară o depozitează şi o varsă în tractul
gastrointestinal. Pancreasul de asemenea varsă în intestinul subire bicarbonat şi diverse
enzime care au şi ele un rol important în digestie. Aceste două organe secretoare au doar rol în
digestie.

DIGESTIA  poate însemna procesul de fagocitoză a celulelor sistemului imun, sau digestia
hranei de către organismele pluricelulare. Astfel se poate deosebi :

 o digestie intracelulară în vacuolele digestive din cadrul celulei;

 digestia extracelulară în afara celulelor pe traiectul digestiv intestinal.

La om procesul de digestie începe în gură se continuă apoi în stomac (gaster), intestinul

subire cu segmentele: duodenum, jejunum şi ileum (absorbia hranei producându-se
numai la nivelul intestinului subire).

1. In gură hrana este triturată mecanic cu ajutorul dinilor şi amestecată cu salivă, care
asigură alunecarea bolului alimentar prin esofag, în stomac. Saliva este produsă de către
glanda parotidă, glanda sublinguală şi glanda submandibulară, secretia salivară conine
enzima ptialină(amilaza salivara).

2. In stomac este un mediu acid (pH 2), prin acidul clorhidric produs de mucoasa gastrică,
la acest nivel se distrug germenii infectioşi şi se produce denaturarea proteinelor, pepsina
desface moleculele de proteine în molecule mai mici de peptide, sau colagenul. De
asemenea în stomac este factorul care contribuie la favorizarea vitaminei B12 la nivelul
ileumului. Prin mişcările peristaltice ale stomacului hrana parial digerată, va fi dirijată
spre orificiul pyloric, de unde ajunge în duoden.

3. Intestinul subire este segmentul cel mai important de absorbtie a hranei, în duoden
aciditatea produsă de sucul gastric este neutralizată prin bilă (produs de ficat), şi secretia
pancreasului (amilaza pancreatică).De asemenea în intestinul subire este continuat
 procesul de digestie din gură prin desfacerea mai departe a zaharidelor prin enzimele
lactază, maltază, sucrază în molecule şi mai mici de glucoză, fructoză, galactoză şi
manoză, molecule care pot fi deja absorbite prin peretele intestinului subire.

4. Intestinul gros, la acest nivel este resorbit 19 % apă din resturile de hrană nedigerate
sosite din intestinul subire, eliminate prin rectum şi apoi anus.

5. Durata digestiei la om după natura hranei poate dura între 33 şi 42 de ore, ajuns în rectum
poate rămâne până la 5 zile, unde de fapt nu mai are loc nici un proces de digestie.
Stomacul prezinta doua orificii: orificiul cardia la contactul cu faringele si orificiul
pyloric la contactul cu intestinal subtire

Stomacul

Dupa cum multi dintre noi stiu deja, stomacul este cel mai incapator segment al
traiectului digestiv, fiind asezat mai sus insa de cat se crede in general. El ocupa spatiul
dintre coastele inferioare, deasupra taliei; este un "sac" flexibil, imbracat in muschi in
continua miscare, schimbandu-si astfel fara incetare forma. Cu exceptia alcoolului, nici o
substanta ca atare nu este absorbita prin peretii stomacului. Alimentele ingerate in mod
obisnuit la o masa parasesc stomacul intr-un interval de trei pana la cinci ore. Glandele
stomacului si anumite celule specializate secreta enzime, acid clorhidric, un mucus si un
anumit factor capabil sa faciliteze dizolvarea vitaminei B12 si trecerea ei prin peretii
intestinali in circuitul sanguin.

Unui stomac normal ii este caracteristic mediul acid; aceasta aciditate este asigurata de

catre sucul gastric,alcat. din: pepsina: enzima predominanta in stomac; asigura  digestia
carnii si a altor proteine, fiind activa numai in mediu acid, renina: produce coagularea
laptelui si acidul clorhidric: este produs ce celulele prezente in peretii stomacului si
asigura mediul acid necesar digestiei.  Stomacul nu este indispensabil digestiei. Cea
mai mare parte a procesului de digestie are in loc in afara stomacului.

Intestinul subtire
Aproape toate elementele nutritive sunt absorbite prin peretii intestinului subtire. In
lungime de peste sapte metri, intestinul subtire este segmentul in care are loc
savarsirea procesului de digestie cu absorbtia tuturor elementelor nutritive. Mediul
prezent in interiorul lui este alcalin, determinat fiind de secretiile peretilor intestinali.
Mediul alcalin este absolut necesar pentru finalizarea procesului de digestie si
absorbtie. Intestinul subtire este structurat pe trei segmente: 

 1.duodenul, este portiunea initiala a intestinului subtire, are forma literei C, inconjoara
capul glandei pancreatice şi este asezat în spatele abdomenului prin muschiul peritoneal,
celelalte părti fiind acoperite de peritoneu numai pe fata lor anterioară. Peretele
 duodenului are doua straturi musculare care se contracta si se relaxeaza alternativ,
contribuind la deplasarea continutului alimentar in timpul digestiei.

 2.jejunul (3 m lungime), reprezinta sediul de absorbtie al alimentelor nutritive utilizabile

din hrană, lasand sa treaca apa si produsii de degradare. Procesul de absorbtie este
finalizat de ileon. Mucoasa jejunala prezinta o serie de pliuri circulare, suprafata interna,
este alcatuita din mici proeminente digitiforme, denumite vilozitati. Fiecare vilozitate are
aproximativ 1 mm.

 3. ileonul  reprezinta portiunea terminala a intestinului subtire, in care hrana ajunge, in

drumul ei, de la stomac la colon. Are o lungime de 3,5 m - conectand duodenul si jejunul
cu intestinul gros - si reprezentand aproximativ jumatate din lugimea totala a intestinului
subtire. Ileonul are o structura asemanatoare cu celelalte doua segmente ale intestinului
subtire. Suprafata externa este protejata de peritoneu = o membrana care captuseste
cavitatea abdominala. Cand continutul lichid al intestinului subtire este antrenat inainte
prin miscari peristaltice, se aud anumite zgomote caracteristice care in mod obisnuit ne
referim spunand ca ne "ghiortaie" stomacul.

Mezenterul este o membrana care sustine jejunul si ileonul, alcatuit din doua straturi de
peritoneu, cu o lungime de 15 cm si este atasata de peretele posterior al abdomenului.

Absorbtia hranei
Intrucat jejunul are rolul de a permite trecerea hranei din intestin in sange, necesita o
irigatie eficienta. Substantele nutritive absorbite in sange sunt transportate intai la ficat,
pentru metabolizare, inainte de a ajunge in restul organismului. Fiecare vilozitate are un
vas limfatic central sau "chilifer", care face posibila absorbtia. Acest tip particular de
fluid limfatic ce contine grasimi si care dreneaza din intestin este denumit chil.

Intestinul gros ( Colonul), are o lungime de 1,5m si o latime de 6,5 cm. Este impartit in
4 sectiuni principale: cecum, colon, rect si canalul anal. Prima portiune a intestinului
gros este colonul, care incepe in partea dreapta a abdomenului. Ileonul se varsa in colon
deasupra capatului sau inferior. Segmentul inchis de sub aceasta jonctiune - cecum, de
forma unei pungi din care se prelungeste apendicele. Partea din colon care ajunge la
pelvis se numeste rect- o portiune de trecere de aproximativ 12 cm lungime, care se
termina in canalul anal.
Pentru a parcurge intesinul gros, substantele ajunse aici le trebuie 12-15 ore. Materialele
care parasesc ileonul si patrund in cecum (prima portiune a intestinului gros) au o
consistenta lichida. Reintoarcerea lor in intestinul subtire este impiedicata de
un sfincter muscular aflat in punctul de jonctiune. Functia primara a colonului este cea
de stocare si deshidratare. Pe masura ce apa este absorbita, materialul lichid
capata consistenta semisolida, fiindu-i necesare 12 -15 ore pentru a realiza
intreg circuitul intestinal. Spre deosebire de stomac, intestinul gros contine o
bogata flora microbiana. O buna parte a materiilor fecale este constituita din bacterii,
substante nedigerabile - in principal celuloza - si substante toxice eliminate din sange
prin pereti intestinali.

Ficatul este principalul organ in care se depoziteaza vitaminele solubile in grasimi.

Ficatul este cel mai mare organ masiv din corpul uman si cantareste aproximativ 1,5Kg.
El poate modifica aproape orice structura sau compozitie chimica, distrugand si
anihiland o serie intreaga de molecule toxice. Ficatul constituie totodata un rezervor de
sange si un depozit pentru inmagazinarea vitaminelor A si D, precum si a glicogenului
(carbohidrat digerat) ce are rolul de a regla nivelul zaharului in sange. In ficat sunt
prelucrate enzime, colesterol, proteine, vitamina A (din caroten) si factorii ce
asigura coagularea sangelui. Una din principalele functii ale ficatului este aceea de a
produce bila.

          Bila este un fluid consistent, amar, de culoare galben-verzuie, produs in ficat si

stocat in vezicula biliara. In fiecare zi, ficatul produce aproximativ 1 litru de bila. Desi
contine peste 95 % apa, are in compozitie o gama larga de substante chimice: saruri
minerale, colesterol si pigmenti biliari ce ii confera culoarea caracteristica.
Bila ramane in vezicula biliara pana cand devine necesara in procesul de digestie. Pe
masura ce hrana patrunde din stomac in duoden, acesta produce un hormon numit
colecistochinina. Acest hormon ajunge pe cale sangvina la vezicula biliara si determina
contractia peretilor acesteia, astfel incat bila este eliminata. Dupa aceea, bila se scurge
printr-un alt duct, ductul biliar comun (coledoc) si printr-un orificiu ingust, sfincterul
Oddi, care permite sa patrunda in intestinul subtire.
Organismul isi conserva sarurile biliare. Ele nu sunt distruse dupa utilizare, 80-90 %
dintre ele fiind transportate inapoi la ficat prin sange, unde stimuleaza secretia de bila si
sunt refolosite de organism. Culoarea bilei se datoreaza pigmentului denumit bilirubina.

Vezica biliara
Chiar si simpla vedere a mancarii poate goli uneori vezica biliara. Vezica biliaraeste un
organ cu rol de depozitare, lung de aproximativ 7 cm, care inmagazineaza bila, ii
modifica structura chimica si o concetreaza putenic. Gustarea si uneori chiar simpla
vedere a mancarii poate determina golirea ei. Anumiti constituenti fluizi ai vezicii
biliare tind cateodata sa cristalizeze si sa formeze asa-numitii calculi biliari.

Glandele salivare produc o enzimă ce începe transformarea amidonului din hrană în

particule mai mici.
 Pancreasul este o glanda de aproximativ 15 cm lungime, situata in concavitatea formata
din duoden. Celulele sale secreta insulina, un hormon cu rol in arderea accelerata a
zaharurilor din corp. Insulina nu este varsata in traiectul digestiv, ci direct in circuitul
sanguin. O functie importanta a pancreasului este fabricarea si secretia sucului
pancreatic ce contine unele din enzimele de baza necesare inprocesul de digestive:
lipaza care descompune grasimile, tripsina - cu rol in descompunerea proteinelor - si
amiliaza care hidrolizeaza amidonul.

Motilitatea– este mişcarea muşchilor tractului gastrointestinal ce amestecă şi împinge hrana

de la gură către capătul tractului

Rolul glandelor auxiliare

Pancreasul secretă sucul pancreatic (un lichid incolor) care este transmis prin doua canale în
duoden. Pancreasul începe să producă sucul imediat după ce hrana a fost introdusă în gură. De
asemenea, pancreasului produce insulina şi glucagonul.

Ficatul, are un rol esenţial în asimilarea produselor ingerate. Ficatul decide cum substanţele
nutritive vor ajunge în restul organismului şi care dintre acestea vor rămâne pe post de rezervă
de energie. De asemenea, ficatul stochează unele vitamine şi zahărul folosit de către organism
pentru producerea energiei.