FIZIOLOGIA SISTEMULUI DIGESTIV

DIGESTIA reprezintă totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice pe care le

suferă alimentele de-a lungul tubului digestiv.
Sistemul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează 3 mari procese:
1. DIGESTIA ALIMENTELOR
2. ABSORBȚIA NUTRIMENTELOR
3. ELIMINAREA RESTURILOR NEABSORBITE

1. DIGESTIA ALIMENTELOR
Digestia este un proces complex prin care alimentele suferă transformări, care pot fi:
 mecanice (mărunțirea, sfărâmarea)
 fizice (impregnarea cu sucuri digestive și apoi dizolvarea)
 chimice (descompuneri chimice, enzimatice), prin care alimentele complexe sunt
transformate în produși simpli (nutrimente) ușor de absorbit de către sânge și limfă.

a. DIGESTIA BUCALĂ
Digestia bucală se desfăşoară în primul segment al tubului digestiv. În cavitatea bucală au loc
următoarele procese: ingestia, masticaţia, digestia chimică şi propulsia bolului alimentar
(deglutiţia).
MASTICAŢIA este un proces complex care constă în fragmentarea mecanică a alimentelor şi
impregnarea lor cu salivă şi se realizează cu participarea limbii, a dinţilor, a mandibulei şi
muşchilor masticatori. Masticaţia este la adulţi un act reflex voluntar cu centri nervoşi reflexi în
bulb, punte şi cortex.
DIGESTIA CHIMICĂ se datorează acţiunii salivei asupra alimentelor. Saliva este produsul
glandelor salivare şi conţine apă în procent de 99,4% şi reziduu uscat: substanţe anorganice (Na,
K, Ca, Cl, bicarbonat şi iod) şi substanţe organice (în special proteine dintre care în digestia
chimică intervin enzime ca amilaza, maltaza, lizozimul, iar la sugar şi lipaza). Amilaza salivară
este o glicoproteină care acţionează asupra amidonului pe care îl decompune în dextrine, iar apoi
în maltoză. Asupra maltozei acţionează maltaza ce scindează maltoza în glucoză. Lizozimul are
o acţiune bacteriolitică asupra unor microorganisme patogene.
ROLUL SALIVEI: Pe lângă rolul în digestia chimică bucală saliva contribuie la formarea
bolului alimentar, protejarea mucoasei bucale, menţinerea echilibrului hidroelectrolitic,
realizarea deglutiţiei. Reglarea secreţiei salivare se realizează exclusiv pe bază nervoasă, prin
reflexe necondiţionate şi condiţionate. Reglarea reflex necondiţionată este înnăscută, se face pe
calea unui arc reflex existent, se menţine cât timp acest arc există şi e declanşat de un stimul cu
importanţă biologică. Receptorii sunt cei gustativi, tactili sau dureroşi din cavitatea bucală.
Reglarea reflex condiţionată are o importanţă redusă la om. E declanşat de stimuli care nu au
importanţă biologică dacă aceştia se asociază repetat cu administrarea mâncării. Aceşti stimuli
capătă astfel semnificaţie de semnal. Reflexele condiţionate se formează în timpul vieţii, arcul
lor reflex fiind completat la nivelul scoarţei cerebrale prin stabilirea unei conexiuni temporare
între centrul stimulului indiferent (văz, auz, etc.) şi proecţia corticală a centrilor salivari. În acest
fel, la apariţia excitantului indiferent se declanşează salivaţia înainte de apariţia excitantului cu
semnificaţie biologică - alimentul. Deci prin reflex condiţionat organismul este pregătit pentru a
începe digestia înainte de introducerea alimentului în cavitatea bucală, reprezintă un mijloc mai
fin de adaptare. Reflexul condiţionat se poate stinge dacă excitantul care l-a produs nu e întărit
prin administrarea alimentului. Podusul final al digestiei bucale este bolul alimentar.
b. DEGLUTIŢIA este procesul fiziologic prin care bolul alimentar trece din cavitatea bucală
prin faringe şi esofag ajungând în stomac. Deglutiţia are trei etape: etapa bucală, faringiană şi
esofagiană. Etapa bucală se realizează voluntar, ultimele două fiind involuntare. În etapa bucală
bolul alimentar format trece din cavitatea bucală în faringe datorită presiunii exercitată de către
limbă asupra vălului palatin. În etapa faringiană bolul alimentar ajuns în faringe stimulează
receptorii de la acest nivel ceea ce generează influxuri nervoase care sunt transmise centrilor
nervoşi bulbopontini, care determină inhibarea centrilor respiratori bulbari, ridicarea laringelui,
închiderea glotei de către epiglotă blocându-se astfel calea laringiană. Vălul palatin adoptă o
poziţie orizontală închide coanele astfel calea nazală este blocată. Centri nervoşi determină
deasemenea contracţia musculaturii limbii blocând calea bucală şi relaxarea sfincterului
esofagian superior. În acest moment bolul alimentar are o singură cale posibil de urmat cea
esofagiană. În etapa esofagiană bolul alimentar se deplasează dea lungul esofagului datorită
undelor peristaltice ajungând astfel în stomac. În arcul reflex al deglutiţiei calea aferentă este
reprezentată de fibrele senzitive ale nervilor cranieni trigemeni, faciali glosofaringieni și vagi.
Calea eferentă este reprezentată de fibrele motorii ale nervilor cranieni trigemeni, faciali
glosofaringieni, vagi și hipogloși.
DIGESTIA GASTRICĂ
Stomacul îndeplinește două funcții: motorie și secretorie.
Funcția motorie constă în depozitarea temporară a alimentelor, amestecarea acestora cu sucul
gastric și evacuarea stomacului. Activitatea motorie a stomacului este datorată celor trei tipuri de
fibre musculare (longitudinale, oblice și circulare) din structura peretelui stomacului.
Musculatura stomacală realizează mișcări peristaltice prin contracții și relaxări, și mișcări tonice
prin care este adaptată capacitatea gastrică în funcție de conținut. Capacitatea maximă de
depozitare a stomacului este de aproximativ 1,5 litri. Reglarea motricității gastrice este nervoasă
și umorală. Reglarea nervoasă este asigurată de către sistemul nervos vegetativ. Centri nervoși
reflexi sunt localizați în nucleul dorsal al vagului din bulb. Simpaticul inhibă motricitatea, iar
parasimpaticul o stimulează. În reglarea umorală intervin hormonii ai sistemului endocrin difuz
din tractul digestiv, unii au acțiune inhibitorie ca de exemplu secretina, colecistochinina, iar alții
au acțiune stimulatoare de exemplu gastrina.
Funcția secretorie a stomacului.
Sucul gastric este produs de cele trei glande gastrice. Glandele cardiale conțin celule secretoare
de mucus. Glandele fungice secretă acid clorhidric, electroliți, pepsinogen. Glandele fundice
conțin și celule endocrine care produc stomatostatină, serotonină și histamină. Glandele pilorice
secretă pepsinogen. Celulele endocrine pilorice secretă stomatostatină și serotonină. În
compoziția sucului gastric sunt prezente substanțele organice (mucus, enzimele digestive și
factorul intrinsec) și substanțele anorganice (apă, ioni de HCl, ioni de Na, K, Ca, Mg). Mucusul
are rol protector al mucoasei gastrice îndeosebi împotriva acțiunii acidului clorhidric.
Enzimele digestive:
Pepsina este o enzimă proteolitică secretată sub formă de pepsinogen, pepsinogenul este activat
de către HCl și transformat în pepsina activă. Secreția de pepsinogen este stimulată de către
gastrină, histamină, HCl, acetilcolina și inhibată de prostaglandină. Pepsina scindează
macromoleculele proteice până la molecule de peptide ca de ex. peptone și albumoze.
Lipaza gastrică acționează asupra moleculelor de grăsimi emulsionate ca de ex. lipidele din
gălbenușul de ou, frișcă, lapte, prezintă o mare importanță la sugari în digestia lipidelor din lapte.
Lipidele emulsionate sub acțiunea lipazei gastrice sunt descompuse în acizi grași și glicerol.
Labfermentul este o enzimă proteolitică prezentă la sugari cu rol de coagulare a laptelui și
digestie proteică. Cazeinogenul din lapte sub acțiunea labfermentului se transformă în
paracazeină care în prezența ionilor de Ca formează paracazeinatul de Ca cu rol în coagularea
laptelui. Alte enzime conținute de sucul gastric sunt anhidraza carbonică cu rol în producerea
HCl, gelatinaza o enzimă proteolitică cu rol în descompunerea a gelatinei alimentare conținută de
țesutul conjunctiv. Lizozimul prezent în sucul gastric în cantități reduse. Cantitatea de lizozim
este mare la persoanele cu ulcer gastric. Factorul intrinsec produs de celulele parietale este o
glicoproteină cu rol în metabolizarea vitaminei B12. Dintre substanțele anorganice amintim apa
provenită din plasma sangvină, ionii de Na, K, Ca, Mg și HCl. HCl este produs de celulele
parietale și are rol de activare a enzimelor și un rol antiseptic. Produsul final al digestiei gastric
este chimul gastric care trece în duoden unde este supus digestiei intestinale. Reglarea secreției
gastrice se face prin mecanisme nervoase și umorale și se realizează în 3 faze: cefalică, gastrică,
intestinală. Faza cefalică asigura 1/5 din secreția gastrică. Faza gastrică durează 3-4 ore,
răspunde de 2/3 din secreția gastrică (cca 1500 ml). Faza intestinală (duodenală) răspunde de o
secreție gastrică redusă, stimulată de prezența chimului în duoden.
c. DIGESTIA INTESTINALĂ are loc în intestinul subţire, sub acţiunea musculaturii care
asigură amestecarea conţinutului cu sucurile de aici şi transportul spre intestinul gros, acționează
trei sucuri digestive: bila, sucul pancreatic, sucul intestinal.
a. Bila
 este produsă de ficat, nu conține enzime, conţine apă, mucus, săruri biliare (emulsionează
grăsimile), pigmenţi biliari, colesterol, lecitină
b. Sucul pancreatic
 este alcătuit din apă, mucus, bicarbonat de sodiu, enzime: proteolitice (descompune
proteinele până la oligopeptide și chiar aminoacizi), lipolitice (lipaza pancreatică),
glicolitice (amilaza pancreatică descompune amidonul până la dextrine și maltoză).
c. Sucul intestinal
 conține apă, mucus, bicarbonat de sodiu, enzime: proteolitice (oligopeptidazele
transformă oligopeptidele în aminoacizi), lipolitice (lipaza intestinală) și glicolitice
(dizaharidazele transformă dizaharidele în monozaharide).
ABSORBȚIA constă în trecerea produșilor finali ai digestiei prin mucoasa intestinală din
lumenul intestinal în mediul intern (sânge sau limfă). Absorbția are loc la toate nivelele tubului
digestiv dar cea mai mare parte a procesului are loc la nivelul mucoasei intestinului subțire.
Mecanismele absorbției sunt: pasive și active.