BIOCHIMIA DIGESTIEI

Biochimia sucului pancreatic si intestinal

Digestia reprezintă totalitatea transformărilor mecanice şi fizico-chimice pe care le suferă alimentele,

pentru a putea fi absorbite.

Biochimia Sucului pancreatic

Pancreasul este o glandă anexă a tractului digestiv, fiind situată retroperitoneal, la nivelul vertebrelor
L1 - L2. Sucul pancreatic este bogat in fermenti si bicarbonati si este produsul de secreţie al pancreasului
exocrin. Secreţia endocrină este produsă de insulele Langerhans şi este reprezentată de hormonii: insulină,
glucagon, somatostatină, polipeptid pancreatic, gastrină, etc.

Sucul pancreatic este produsul de secreţie al glandelor tubulo-acinare. Celulele acinare dispune într-
un singur strat circumscris, o cavitate ce se continuă cu ductul intercalat şi apoi cu ductele intralobulare.

Acestea se varsă în cele extralobulare ce se continuă cu canalul Wirsung, a cărui deschidere în

duoden, împreună cu coledocul, este reglată de sfincterul Oddi.
Sucul pancreatic îndeplineşte funcţii importante în digestia alimentelor. Prin conţinutul bogat în
bicarbonat contribuie la neutralizarea acidităţii chimului gastric şi creează condiţii optime pentru activarea şi
acţiunea enzimelor digestive. Conţine şi enzime care au activitate intens proteolitică, lipolitică şi glicolitică,
putând hidroliza parţial sau total majoritatea alimentelor ingerate.
Caracteristici fizice şi chimice ale sucului pancreatic
Sucul pancreatic este un lichid limpede sau uşor opalescent, inodor, cu vâscozitate redusă. Cantitatea
la adult, în medie 700 – 1500 ml/24 de ore cu o cantitate maximă 4000 ml/24 de ore. Secreţia este
discontinuă, debitul secretor fiind mai abundent postprandial, cu durată de aproximativ 3 ore.
Densitate: 1,008 – 1,014 g/ cm3 iar pH-ul 7,5 – 8. Creşterea ratei secreţiei de suc pancreatic duce la
creşterea pH-ului, până la valoarea 9. Este lichidul cel mai alcalin din organism. Alcalinitatea este produsă de
bicarbonatul de sodiu conţinut în cantitate mare.
Compoziţia sucului pancreatic: este variabilă, în funcţie de tipul alimentului sau al excitantului care a
determinat secreţia:
 apă 98,5 %
 reziduri uscate 1,5%, din care 50–60% sunt substanţe anorganice, iar 40–50% substanţe organice.
Substanţe anorganice:
 bicarbonat de sodiu: 25 – 150 mEq/l
 cloruri: 4 – 129 mEq/l
  fosfaţi, potasiu, sodiu, calciu, magneziu, sulf, cupru, zinc.
Substanţe organice: Componenţii organici principali sunt proteine, în cantitate variabilă, de la 1g/l
până la 30g/l, în funcţie de stimulare şi de tipul secreţiei.
Principalele proteine sunt enzimele, sintetizate în celulele acinoase şi depozitate intracelular, în
granule zimogene.
Enzime proteolitice:
Endopeptidaze: tripsina, chimotripsina, elastaza, colagenaza. Hidrolizează legăturile peptidice din
interiorul lanţurilor peptidice.
 Tripsina rezultată activează tripsinogenul, chimotripsinogenul şi procarboxi-peptidaza.
Tripsina este o endopeptidază ce acţionează în mod specific rupând legăturile peptidice la
nivelul radicalului carboxilic al celor doi acizi aminaţi bazici: arginina şi lizina.
 Chimotripsina este o endopeptidază care hidrolizează legăturile peptidice de la nivelul
grupărilor carboxilice ale tirozinei, fenilalaninei, triptofanului, metioninei. Prezintă şi
proprietatea de a coagula laptele. Ca urmare a acţiunii tripsinei şi chimotripsinei rezultă
polipeptide.
 Elastaza, produsă sub formă de proelastază şi activată de către tripsina şi enterokinază,
hidrolizează în special legăturile peptidice ale aminoacizilor: alanina, serina, glicina.
 Carboxipeptidaza este o exopeptidază care scurtează polipeptidele cu un aminoacid.
Acţionează asupra polipeptidelor cu grupare carboxilică terminală.
 Ribonucleaza şi deoxiribonucleaza acţionează asupra acizilor ribonucleic şi
dezoxiribonucleic, desfăcând legăturile ester-fosfat, rezultând oligopeptide.
Enzimele proteolitice sunt sintetizate sub formă de proenzime, activarea acestora efectuându-se în
lumenul duodenal. Tripsinogenul este activat de enterokinază, enzimă secretată de mucoasa duodenală,
rezultând tripsină activă, care acţionează atât autocatalitic, cât şi asupra celorlalte proenzime proteolitice,
activându-le.
Enzime lipolitice:
 Lipaza pancreatică este cea mai activă esterază din tubul digestiv, care separă prin hidroliză
acizii graşi de glicerol. Sărurile biliare, prin acţiunea de emulsionare a grăsimilor, măresc
suprafaţa de contact dintre substrat şi enzimă favorizând acţiunea lipazei. Dacă lipseşte lipaza
pancreatică, grăsimile sunt eliminate nedigerate în fecale, apărând steatoree.
 Colesterolesterhidrolaza acţionează în prezenţa sărurilor biliare scindând colesterolul
alimentar esterificat în colesterol liber şi acid gras.
 Fosfolipaza A2 descompune fosfolipidele în acizi graşi şi lizofosfolipide.
Acestea sunt secretate sub formă activă în sucul pancreatic.
 · Enzime glicolitice:
Sucul pancreatic conţine de asemenea o amilază care este secretată sub formă activă. La fel ca
amilaza salivară, hidrolizează moleculele de amidon până la maltoză.
Deficienţele întâlnite în patologia secreţiei pancreasului exocrin au efecte importante asupra digestiei,
consecinţele fiind maldigestie, malabsorbţie şi malnutriţie progresivă.

Biochimia sucului intestinal

În intestinul subţire, conţinutul intestinal este mixt cuprinzând mucus, suc pancreatic şi bilă. Mucoasa
intestinului subţire conţine:
- formaţiuni adaptate pentru secreţie: cripte glandulare Lieberkühn şi glande duodenale Brunner;
- formaţiuni adaptate pentru absorbţie: valvule conivente, vilozităţi intestinale, microvilozităţi
enterocitare;
- noduli limfatici solitari;
- noduli limfatici agregaţi (plăci Peyer) - mai ales în ileon;
- celule enterocromafine care secretă serotonină.

Criptele glandulare Lieberkühn - se găsesc pe toată suprafaţa intestinului subţire sub forma unor mici
adâncituri. Celulele epiteliale de la nivelul acestor cripte elaborează sucul intestinal, un lichid extracelular
aproape pur, cu un debit de 1800 ml pe zi şi un pH uşor alcalin de 7,5-8. Secreţia elaborată este absorbită la
nivelul vilozităţilor împreună cu substanţele din chim imediat ce acestea vin în contact cu vilozităţile.
Mecanismul de secreţie al lichidului apos de la nivelul criptelor Lieberkün nu este bine precizat. Se
crede că sunt implicate două procese secretorii active: secreţia activă a ionilor de clor şi cea a ionilor de
bicarbonat.
Glandele lui Brunner - sunt implicate în secreţia de mucus şi se găsesc la nivelul primilor câţiva
centimetri ai peretelui duodenal, în special între pilor şi papila lui Vater.
Stimulii pentru secreţia de mucus sunt:
- stimulare tactilă sau iritaţia mucoasei duodenale;
- stimulare vagală;
- hormonii gastrointestinali în special secretina.
Rolul mucusului secretat de glandele Brunner este:
- acoperirea şi protecţia epiteliului intestinal faţă de acţiunea digestivă a sucului gastric;
- rol lubrefiant.
 Proprietăţi:
În 24 de ore se secretă până la 3 litri de suc intestinal. Sucul intestinal este un lichid incolor
(exceptând ultima porţiune a intestinului, unde devine tulbure datorită bacteriilor şi celulelor), cu un pH
cuprins între 7 şi 8,3 ce contine 98% apă, 2 % substante solide (substanţe organice şi anorganice). Din
acestea 1% sunt substanţe minerale reprezentate de clorura de sodiu, calciu, potasiu ce asigură alcalinitatea
sucului intestinal, şi 1% sunt substanţe organice reprezentate de proteine şi enzime.

Compoziţie:
· în perioadele interdigestive: compoziţie ionică şi osmolaritate similară cu a plasmei
· în perioadele digestive: suc intestinal pur, conţine 1g proteine/l
- depinde de zonă: în duoden predomină glande BRUNNER care secretă mucus, în restul
intestinului subţire predomină glande LIEBERKUHN care produc sucul intestinal propriu-zis
Sucul pancreatic conţine enzime cum ar fi:
1. enterokinaza o enzimă proteolitică ce activează tripsinogenul si chimotripsina (enzimă
secretată sub formă inactivă de către pancreas);
2. enzime proteolitice;
 erepsina care este un amestec de enzime proteolitice; degradează polipeptidelesi rezulta AA
Această enzimă acţionează asupra proteinelor, denaturându-le.
 nucleaze care degradează polinucleotide si rezulta mononucleotide
 nucleotidaze care degradează mononucleotide si rezulta nucleozid + acid fosforic
 nucleozidaze care degradează nucleozide rezulta pentoza + baza azotată
3. enzime glicolitice
 amilaza intestinală care determină hidroliza amidonului si rezulta maltoză
 dizaharidaze
* maltaza - hidroliza maltozei ⇒ 2 molecule glucoză
* zaharaza - hidroliza zaharozei ⇒ glucoză + fructoză
* lactaza - hidroliza lactozei ⇒ glucoză + galactoză
4. enzimelipolitice: lipaza intestinală care hidroliza trigliceride (TG) ⇒ AG + MG

Bibliografie:
Gusti S, Iancău M, Gusti A, Fiziologia Aparatului Digestiv, Ed. Sitech, 2000;
Iancău M, Fiziologia tractului digestiv - Note de curs, Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2006;
MedTorents. “Particularităţile mecanismului de secreţie al glandelor intestinale. Sucul intestinal,
cantitatea, compoziţia şi acţiunea enzimatică” (on-line), Accesata Web in 20 Iunie 2018
la:http://www.medtorrents.com/blog/particularitatile_mecanismului_de_secretie_al_glandelor_intestinale_su
cul_intestinal_cantitatea_compozitia_si_actiunea_enzimatica/2017-03-17-1813 ;
“Anatomia pancreasului” (on-line), Accesata Web in 20 Iunie 2018
la:http://www.medtorrents.com/blog/anatomia_pancreasului/2016-09-04-381
Adrian Senciuc. 2012. “Pancreasul. Structură şi rol” , (on-line), Accesata Web in 20 Iunie 2018 la:
http://www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/3384-pancreasul-structura-si-rol.html
Fiziologia Aparatului Digestiv – curs;
Florin Popa. 2003-2018, “Sistemul Digestiv”, (on-line), Accesata Web in 20 Iunie 2018 la:
http://anatomie.romedic.ro/sistemul-digestiv.

Realizat de:

Orban Reka

I C - AMG