Sunteți pe pagina 1din 5

Vitaminele

Sunt o plasă de biocatalizatori exogeni de natură organică cu structuri foarte variate, care sunt
indispensabile organismului. Nu sunt sintetizate de organismul uman, de aceea sunt preluate din
hrană. Sunt active în cantităţi foarte mici, asigurând funcţionarea normală a metabolismului
celular (au rol de biocatalizatori).
Vitaminele se găsesc răspândite în toate organele plantelor, mai bogate fiind frunzele tinere,
polenul şi fructele. În cantităţi mari apar în drojdie de bere şi uleiul de peşte. În general
organismele animale trebuie să-şi preia prin hrană cantitatea necesară de vitamine deoarece
aceste organisme, pe parcursul evoluţiei lor, şi-au pierdut capacitatea de a sintetiza (excepţie
făcând vitamina PP şi vitamina C).
O sursă secundară de vitamine o constituie flora bacteriolă din LUMEN şi intestinul gros care
sintetizează anumite vitamine prin metabolizarea unor substraturi specifice pe care le furnizează
organismului animal.
Rol biochimic. Sunt indispensabile pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismului. Au
funcţie catalitică, îndeplinesc funcţia de reglare a funcţiei celulare. Intervin în utilizarea energiei
la nivelul celulelor fără a avea nici un rol energetic.
Unele vitamine intervin în procesul de oxido-reducere celulară din organism.
Lipsa în alimentaţia omului şi a animalelor a unor vitamine duce în scurt timp la apariţia unor
tulburări grave de tipul bolilor carenţiale numite avitaminoze.
Hipovitaminozele apar când alimentaţia nu este echilibrată sau în anumite stări fiziologice.
Hipervitaminoza apare în cazul administrării prelungite de vitamine în cantităţi ce depăşesc
nevoile organismului. Această stare apare în special în vitaminele care se elimină greu din
organism, acumulându-se în ţesuturi şi organe, iar consecinţele lor dispar imediat după
suprimarea administrării vitaminelor.
Nomenclatura vitaminelor:
În mod uzual vitaminele se înseamnă cu literele mari ale alfabetului, A, D, E, K, P sau cu
denumiri care indică structura chimică sau care indică efectele fiziologice sau carenţiale
(vitamina C – acid ascorbic sau antiscorbutică).
Clasificare în funcţie de solubilitate:
-vitamine liposolubile: A, D, E, K în potasiu
-vitamine hidrosolubile
-vitamine solubile (B, C şi PP)
Vitaminele liposolubile
Vitamina A – retinolul – intervine în procesul vederii; nu se găsesc în natură respectiv în regnul
vegetal, ca atare nu numai sub forma de provitamine.
Surse: morcovi, uleiuri vegetale, grăsimi animale, legume, fructe, ouă, ficat, lapte.
Rol biochimic: asigură funcţionarea normală a aparatului genital, intervin în metabolismul
lipidelor şi al mucopoliglucidelor, afectează producerea hormonului uman de creştere, participă
în procesul biochimic al vederii: încetarea creşterii leziunii epiteliale, tulburări de adaptare la
întuneric, uscarea şi ulcerarea corneei.
Vitamina D – calciferol – vitamine antirahitice. Calciferolii apar în natură în cantităţi extrem de
mici sub formă de provitamină, care, sub acţiunea razelor solare, se transformă în vitamina D.
Surse: uleiul din ficat de peşte şi drojdie. Cantităţi reduse se găsesc şi în alte produse din regnul
vegetal.
Carenţe: rahitismul, osteomalacia şi osteoporoza la adulţi
Rol: controlul absorbţiei calciului la nivelul intestinului.
-formarea sistemului de transport al calciului
-rol în procesul de osteogeneză, determinând osificarea.
Vitamina E – tocoferolii (vitamina antisterilităţii) se găsesc în marea majoritate în frunzele
tinere verzi, rar în cantităţi mari în uleiurile vegetale, în germenii de porumb, ovăz, orez.
În organismele animale tocoferolii sunt distribuiţi în unele organe, glandele suprarenale, ficat.
Laptele şi ouăle conţin cantităţi apreciabile de tocoferol atunci când animalele sunt hrănite cu
nutreţuri verzi.
Rol: intervin în funcţia de reproducţie, participă ca transportor de H 2, în procesele de oxido-
reducere împreună cu citocromii şi protejează anumite enzime care participă în procesul de
respiraţie.
Stimulează creşterea celulelor vegetale embrionate, măreşte rezistenţa organismului faţă de
diferite infecţii.
Carenţe: tulburări vasculare, avorturi spontante, distrofii musculare.
Vitamina K: naftoquinone, antihemoragice – constituie un grup de substanţe sintetizate de
către părţile verzi ale plantelor şi de către flora microbiană de fermentaţie de intestinul gros.
Rolul biochimic – intervine în procesul de coagulare a sângelui. La nivel molecular, vitamina K
intervine în sinteza hepatică a unor precursori ai factorilor plasmatici de coagulare ai sângelui.
Vitamina K intervine în procesele de oxido-reducere precum şi de transportor al H 2 în procesul
de respiraţie celulară.
Carenţe: dereglări în procesul de coagulare a sângelui.
Vitaminele hidrosolubile:
Vitamina B1 (tiamina) a fost obţinută pentru prima dată din tărâţele de orez. Este răspândită în
regnul vegetal şi în cantităţi mari în peşte, drojdia de bere, germenii seminţelor de cereale, în
leguminoase şi nuci. Apar în frunzele tinere şi flori; în ţesuturile animale predomină muşchiul
cardiac, creier; în cantităţi mici: în gălbenuşul de ou şi lapte.
Rol biochimic: Intervine în metabolizarea acidului piruvic; lipsa ei duce la o acumulare a
acesteia în celule şi ţesuturi. Tiamina intervine şi în alte procese metabolice cum ar fi:
metabolismul glucidelor, biosinteza lipidelor, activarea acetilcolinei care funcţionează ca
transmiţător în influxul nervos vegetativ.
Carenţă: anemie, mişcări dezordonate, atrofie musculară, tulburări gastro-intestinale şi tulburări
psihice
Vitamina B2 (riboflavina) a fost izolată pentru prima dată în lapte. În cantităţi mari apare în
plantele tinere, seminţele germinate de cereale şi leguminoase, în drojdia de bere şi alte
microorganisme. În organismele animale apare în ficat, rinichi, muşchiul cardiac, lapte,
galbenuş de ou
Rol: Riboflavina este constituentul a 2 coenzime flavinice.
-intervin în degradarea acidului piruvic, a acizilor graşi şi aminoacizilor. Are rol şi ca
transportor de H2 în procesele de oxido-reducere biologică. Intervine în biosinteza hemoglobinei
şi în chimismul vizual având rolul de a transforma radiaţiile cu lungime de undă mai mică în
radiaţii cu lungime de undă mare.
Carenţe: opacifierea corneei şi invadarea ei cu vase de sânge, dermatite specifice, tulburări
nervoase, încetarea creşterii la copii.
Vitamina B6 – pirodoxina – este larg răspândită în regnul vegetal, în tărâţele de cereale,
boabele de soia iar în organismul animal este produsă de către flora bacteriană din intestinul
gros.
Rol: Pirodoxin-enzimele catalizează reacţii importante în metabolismul aminoacizilor.
Pirodoxalfosfatul mai participă şi în alte reacţii specifice aminoacizilor. Intervin în biosinteza
hemului şi stimulează hematopoeza. Această vitamină constituie factor de creştere pentru
numeroase microorganisme.
Carenţe: tulburări complexe, întârzierea creşterii la copii, tulburări ale sistemului nervos central,
formarea calculilor renali, hipercolesterolemie.
Vitamina PP (nicotilamida) este larg răspândită în ţesuturile vegetale în cantităţi mici; în
cantităţi mari apare în tărâţe de cereale, spanac şi ciuperci. În organismele animale se
acumulează în muşchi şi organe
Rol: Participarea sa la structura unor coenzime cu rol în transportul H 2 şi în oxido-reducerile
celulare. Nicotilamida constituie factor de creştere pentru microorganisme.
Carenţă: poate determina modificări negative ale personalităţii. Este o vitamină necesară pentru
buna funcţionare a creierului şi a sistemului nervos.
-pelagra este o boală cauzată de o dietă deficitară sau în incapacitatea organismului de a absorbi
unii precursori ai vitaminei PP. Această boală apare în ţările slab dezvoltate unde se consumă
cantităţi mari de porumb. Boala se poate produce şi ca urmare a unor dereglări gastro-intestinale
şi a alcoolismului.
Vitamina C (acid ascorbic) –vitamina antiscorbutică a fost izolată pentru prima dată în sucul de
lămâie; o găsim în citrice, măceşe, coacăze negre, salată, ceapă. În organismul animal, vitamina
C este prezentă în toate lichidele şi ţesuturile (glande suprarenale, ficat, splină, hipofiză); ea nu
apare în microorganisme
Rol biochimic: participă în diverse procese biochimice, intervine în reacţii de oxido-reducere,
ca transportor de H2, pentru formarea apei sau apei oxigenate; intervine şi în metabolismul unor
aminoacizi, în biosinteza Fe în organism şi în protejarea endoteliului vascular.
Carenţe: Scorbutul – se manifestă prin: sângerarea gingiilor, modificări ale ţesutului conjunctiv,
anemie, alterări în procesul de formare a oaselor. Ea se combate prin administrare de acid
ascorbic, de fructe şi legume.
Enzimele
Enzimele = biocatalizatori organici coloidali solubili în stare pură şi prin natura lor pot fi
proteine sau proteide.
Structura enzimelor:
1. Apoenzima – componenta proteică
2. Coenzima – partea neproteică
Enzimele se prezintă sub formă de pulberi albe iar în stare pură sunt cristalizate. Ele sunt
solubile în apă cu formare de soluţii de natură coloidală. Enzimele respectă legile catalizei şi
anume:
-accelerează viteza reacţiilor chimice posibile d.p.d.v. termodinamic, determinând o scădere a
energiei de activare şi instalarea rapidă a stării de echilibru
-activează în concentraţii relativ mici în raport cu concentraţia substratului, care este foarte
mare
-la sfârsitul reacţiei se găseste calitativ şi cantitativ neschimbat, participând la un nou proces
catalitic
Clasificarea enzimelor:
-oxidoreductaze – catalizează reacţii cu transfer de H2 şi electroni
-transferaze – catalizează reacţii de transfer ale diferiţilor atomi sau grupări de atomi
-hidrolaze – catalizează reacţii de desfacere a substratului cu participarea apei
-liaze – catalizează reacţii de descompunere a biomoleculelor prin alte reacţii decât cele de
hidroliză
-izomeraze – catalizează reacţii de izomerizare a substanţelor
-sintetaze – caracterizează reacţii de sinteză iar acţiunea lor necesită energie sub formă de ATP
Din punct de vedere al provenienţei, enzimele se pot clasifica în: enzime specifice plasmei şi
enzime secretate de glandele exocrine care difuzează în sânge pasiv dar nu au rol la acest nivel.
Hormonii
Hormonii sunt substanţe chimice specifice, secretate de ţesutuirle epiteliale glandulare
specializate, care intră în alcătuirea glandelor endocrine care sunt deversate în sânge şi
transportate către organele sau ţesuturile ţintă. Acţiunea hormonilor este specifică şi poate avea
efect inhibitor sau stimulator asupra proceselor afectate. Ei acţioneaza în cantităţi suficient de
mici, fiind denumiţi şi mesageri chimici. Trăsătura cea mai specifică a hormonilor constă în
faptul că influenţează viteza transformărilor biochimice la nivelul celulei, însă nu pot iniţia
reacţiile respective. Hormonii sunt sintetizaţi şi secretaţi permanent; au acţiune fiziologică
rapidă după care sunt imediat inactivaţi. La om, activitatea glandelor endocrine este controlată
de hipofiză care secretă o serie de hormoni tropi. Hipofiza se află sub controlul hipotalamusului
care secretă factori de eliberare hipotalamici ce declanşează sinteza tropilor. Aceştia din urmă
acţionează asupra glandelor periferice, dictând activitatea lor.
Diferiţi hormoni se pot influenţa reciproc, în sensul că hipofuncţia unei glande poate determina
hiperfuncţia altei glande. Prin intermediul hormonilor se controlează metabolismul,
morfogeneza organismului, creşterea şi dezvoltarea, precum şi comportamentul. Toate reglările
hormonale sunt coordonate de către SISTEMUL NERVOS.
Modul de acţiune al hormonilor:
-Hormonii acţionează asupra membranelor celulare, modificându-le permeabilitatea sau
interacţionează cu unele sisteme enzimatice legate de membrane.
-Hormonii controlează activitatea genelor pe care o pot modifica.
-Hormonii îndeplinesc în organism rol de cofactor enzimatici, acţionând în reacţiile enzimatice
ca activator al enzimelor respective.
Patologia hipo-/hipersecreţiei hormonale
Nanismul hipofizar – hiposecreţia hormonilor de creştere în perioada copilăriei duce la nanism
hipofizar
Boala Simmonds – hiposecreţia hormonilor de creştere la adult – determină această suferinţă
rară prin îmbătrânire prematură provocată prin atrofie tisulară
Gigantismul – creşterea în exces datorită secreţiei hormonului de creştere în exces la copil
Acromegalia – cauzată de secreţia în exces a hormonilor de creştere la adult; se caracterizează
prin creşterea în exces, grosime a oaselor lungi şi a ţesuturilor moi, mai ales faţa, mâinile şi
picioarele
Nanismul tiroidian este forma infantilă a hipotiroidismului, cunoscută sub numele de
cretinism. Se caracterizează prin creştere întârziată, trăsături faciale caracteristice, dezvoltare
osoasă anormală, retard psihic; diagnosticat precoce, poate fi tratat cu succes cu tiroxină.
Guşa endemică se caracterizează prin creşterea în volum a glandei tiroide provocată de aportul
insuficient de iod
Sindromul andro-genital – se datorează secreţiei în exces de hormone androgeni şi se
manifestă prin: la copil – apariţia pubertăţii precoce şi hipertrofierea organelor genitale externe,
îngroşarea vocii, pilozitate în exces. La femeia adultă determină apariţia pilozităţii faciale
(barbă, mustaţă).

S-ar putea să vă placă și