REFERAT

VITAMINELE
 VITAMINELE
Generalitati

Clasificarea vitaminelor

Rolul vitaminelor

Manifestari legate de lipsa lor din organism

Vitaminele sunt o clasă de biocatalizatori exogeni de natură organică cu structuri foarte variate,
care sunt indispensabile organismului animal. Ele sunt preluate prin hrană şi, în cantităţi foarte mici,
asigură funcţionarea normală a organismului, intervenind în special în procesele de creştere şi dezvoltare.
Vitaminele se găsesc răspândite în toate organele plantelor, mai bogate fiind frunzele tinere,
polenul şi fructele. În cantităţi mari apar vitaminele în drojdia de bere şi uleiul de peşte.
În general, organismele animale trebuie să-şi preia prin hrană cantitatea necesară de vitamine deoarece
aceste organisme pe parcursul evoluţiei şi-au pierdut capacitatea de a le sintetiza. Excepţie fac vitaminele
PP şi C care pot fi sintetizate de animale domestice. Cobaiul, primatele şi omul sunt însă incapabile să
sintetizeze vitamina C.
O sursă secundară de vitamine o constituie flora bacteriană din rumen şi intestinul gros care
sintetizează anumite vitamine prin metabolizarea unor substraturi specifice, pe care le furnizează
organismului animal. Astfel, necesarul de vitamine K pentru om este acoperit aproape integral de
bacteriile intestinale, iar vacile care nu primesc în hrană vitaminele B 1 şi B2  totuşi produc un lapte a cărui
conţinut în aceste vitamine este normal. Trebuie însă menţionat faptul că prin administrarea unor doze
mari de sulfamide sau antibiotice, acestea pot distruge complet flora intestinală şi apărând serioase
carenţe în anumite vitamine care pot fi corectate printr-o dietă corectă.
Astăzi toate vitaminele se sintetizează industrial fie prin metode chimice fie prin metode microbiologice.
Unele substanţe existente în plante şi animale acţionează ca vitamine biologic active numai după
o prealabilă transformare în organismul animal şi poartă numele de provitamine. Astfel, carotenoidele,
pigmenţi existenţi în regnul vegetal funcţionează ca provitamine A iar unii steroli ca provitamine D.
Vitaminele introduse în organism ca atare şi cele rezultate din provitamine sunt dirijate pe cale sanguină
spre diferite ţesuturi sau organe unde îşi manifestă acţiunea lor biochimică şi fiziologică.
Rolul biochimic al vitaminelor pentru organismele animale este multiplu şi anume:
▪           sunt indispensabile pentru creşterea şi dezvoltarea normală a organismelor animale;
▪           au funcţie catalitică majoritatea lor fiind încorporate în structura enzimelor, sub formă de grupări
prostetice (coenzime);
▪           îndeplinesc acţiunea de reglare a funcţiilor celulare;
▪           intervin în utilizarea energiei la nivelul celulei fără a avea însă rol energetic;
▪           unele vitamine participă la procese de oxido-reducere din organism.
Lipsa în alimentaţia omului şi a animalelor a unor vitamine duce, în scurt timp, la apariţia unor
tulburări grave de tipul bolilor carenţiale numite avitaminoze.
Cu toate progresele înregistrate de studiul vitaminelor în ultimii ani, în multe cazuri nu se poate
explica de ce avitaminozele apar ca boli absolut specifice şi nu după cum ar fi de aşteptat de a prezenta
tulburări generale. Se constată totuşi unele manifestări mai generale ale carenţei în diferite vitamine cum
ar fi încetarea creşterii şi o sensibilitate deosebită a pielii.
Clasificarea vitaminelor nu se poate face în funcţie de structura chimică a acestora, întrucât ea
este foarte variată. Încercări de a clasifica vitaminele ţinând cont de termorezistenţa lor au eşuat de
asemenea, întrucât comportarea acestora la căldură este diferită.
Un criteriu care astăzi este unanim acceptat este cel al solubilităţii lor, fie în apă, fie în lipide. Din acest
punct de vedere, vitaminele se împart în două grupe:
▪           Vitamine liposolubile (solubile în grăsimi)
▪           Vitamine hidrosolubile (solubile în apă).
Această clasificare, deşi pare superficială la prima vedere, ne dă indicaţii asupra surselor principale de
vitamine din diferite produse alimentare.
Din grupa vitaminelor liposolubile fac parte vitaminele A, D, E şi K. Aceste vitamine pot fi stocate în
organismul animal sub diverse forme în ţesuturi sau organe.
Din grupa vitaminelor hidrosolubile fac parte complexul de vitamine B, vitamina C şi P. Acestea pot fi
acumulate în organismul animal.

Vitaminele liposolubile
Cele patru vitamine liposolubile: A, D, E, K sunt compuşi izoprenoidici (derivă de la izopren).
Ele sunt larg răspândite şi folosite în nutriţia animală, însă deşi mult studiate, nu li se cunoaşte până în
prezent vreo funcţie de coenzimă.
În ce priveşte baza moleculară a acţiunii lor este cunoscută doar pentru vitaminele A şi D.
Vitaminele A (retinolii)
Vitaminele A sau retinolii nu se găsesc în natură, respectiv în regnul vegetal, ca atare ci numai
sub formă de provitamine, denumite carotine. Plantele deci, nu sintetizează retinoli iar prezenţa acestora
în ţesuturile animale rezultă în urma transformării provitaminelor din hrana ingerată la nivelul intestinului
şi al ficatului.
Rolul biochimic al vitaminelor A este multiplu. Ele stimulează creşterea la animalele tinere şi buna
funcţionare a ţesutului epitelial prevenind apariţia unor leziuni ale epidermei. Retinolii asigură
funcţionarea normală a aparatului genital şi stimulează hematopoeza. Ei intervin în metabolismul lipidelor
şi al mucopoliglucidelor. Cel mai important rol este fără îndoială participarea vitaminei A la procesul
biochimic al vederii.
Carenţa în vitamină A produce efecte complexe afectând toate ţesuturile mamiferelor. Ea se manifestă
prin încetarea creşterii leziunii ale epiteliilor, tulburări ale aparatului genital (avorturi, fecunditate redusă,
ciclul estral prelungit fără ovulaţie). Se pare că vitamina A este implicată în transportul calciului prin
membrane ceea ce se poate explica prin efectele carenţiale ale acesteia asupra ţesutului osos şi conjunctiv.
Animalele hrănite cu furaje conservate în condiţii necorespunzătoare în care carotinele au fost distruse
prin oxidare ajung uşor la hipovitaminoză A. Astfel, la bovine aceasta se manifestă prin infertilitate ca
urmare a tulburărilor în spermatogeneza la masculi iar la vaci afecţiuni ale căilor genitale, avorturi,
retenţii placentare, naşteri de produşi debili şi neviabili. La suine se constată pierderi în fază intrauterină
sau după naştere produşii sunt neviabili. La păsări hipovitaminoza A se manifestă prin scăderea producţiei
de ouă şi a procentului de ouă eclozionate precum şi predispoziţie pentru infecţii.
Vitaminele D (calciferolii sau vitamine antirahitice)
Calciferolii apar în natură în cantităţi extrem de mici  sub formă de provitamine. Ca provitamine
D funcţionează anumiţi steroli (zoosteroli, micosteroli) care sub acţiunea razelor solare (radiaţii UV) se
transformă în vitamine D.
Surse bogate în provitamine D sunt uleiul din ficat de peşte şi drojdie. Cantităţi reduse apar şi în alte
produse din regnul vegetal. Animalele îşi procură vitaminele D din furaje care expuse la soare suferă
transformări a provitaminelor D în calciferoli.
Rolul biochimic. Deşi se ştie de multă vreme că vitamina D este legată de calcifierea normală a oaselor,
rolul său biochimic specific a fost descifrat recent când s-a ajuns la concluzia că formele active a
colecalciferolului sunt 25-hidroxicolecalciferolul care se formează în ficat şi 1,25-dihidroxicalciferolul ce
se formează în rinichi. Acesta din urmă acţionează asupra organelor ţintă (intestinul subţire şi oasele), ca
şi hormonii, având ca efecte: controlul absorbţiei calciului la nivelul intestinului; formarea sistemelor de
transport al calciului; rol în procesul de osteogeneză determinând osificarea normală precum şi acţiunea
asupra rinichilor stimulând resorbţia normală a fosfaţilor.
Carenţa în vitamine D produce la animalele tinere rahitismul caracterizat prin calcifierea incompletă a
oaselor, deformarea acestora datorită absorbţiei insuficiente a calciului şi a mobilizării fosfaţilor,
dezvoltarea scheletului fiind subnormală. La animalele adulte hipovitaminoza D duce
la osteomalacie, osteoporoză oasele devenind spongioase şi fragile cu tendinţă de fracturi. La păsări ea se
manifestă prin diminuarea producţiei de ouă iar coaja acestora devine subţire şi fragilă. La celelalte
animale carenţa de calciferoli afectează fertilitatea prin dereglări în ciclicitatea sexuală, retenţii placentare
şi perturbarea dinamicii parturiţiei.
Pentru prevenirea acestor maladii în alimentaţia animalelor de fermă este necesar să se administreze
periodic vitamine D sub formă de uleiuri vegetale sau drojdie de bere iradiată, care au un conţinut bogat
în acest vitamine. 
Vitaminele E (tocoferolii sau vitaminele antisterilităţii)
Cuprind o grupă de substanţe de origine vegetală răspândite în majoritatea plantelor în frunzele
verzi, iar în cantităţi mai mari în uleiurile vegetale din germeni de porumb, ovăz, orez. În organismele
animale tocoferolii sunt distribuiţi în unele organe (glande suprarenale 18 mg %; ficat 0,7 mg % şi în
ţesutul adipos 2,3 mg %). Laptele şi ouăle conţin cantităţi apreciabile de tocoferoli când animalele
beneficiază de nutreţuri verzi.
Rolul biochimic nu este pe deplin lămurit, însă ei manifestă un spectru larg de acţiune asupra
organismelor animale şi anume:
▪           intervin în funcţia de reproducţie a unor animale, prevenind sterilitatea şi asigurând funcţionarea
normală a organelor genitale;
▪           prezintă activitate antioxidantă, prevenind autooxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a retinolilor şi
carotinelor, când aceştia sunt supuşi acţiunii oxigenului molecular;
▪           participă ca transportori de hidrogen în procesele de oxidoreducere împreună cu citocromii şi
protejează anumite enzime,care participă la procesul de respiraţie celulară;
▪           stimulează creşterea celulelor vegetale embrionare;
▪           măresc rezistenţa organismului faţă de diferite infecţii.
Carenţa în vitamine E  se manifestă la diferire specii de animale în special în domeniul reproducţiei.
Astfel, la animale ierbivore s-au constatat degenerări testiculare şi ale uterului, la scroafe scăderea
fecundităţii, avorturi şi tulburări vasculare, iar la păsări diminuarea ecloziunii. La animale tinere (viţei,
purcei, miei, pui) carenţa în tocoferoli se manifestă prin distrofii musculare acute şi în multe cazuri chiar
anemii hemolitice.
Hipovitaminozele E pot fi combătute prin alimentaţie raţională şi prin administrarea de α-tocoferol în
cazul că hrana conţine acizi graşi polinesaturaţi, care trebuiesc protejaţi împotriva oxidării .
 Vitaminele K (naftochinone sau vitamine antihemoragice)
Constituie un grup de substanţe sintetizate de către părţile verzi ale plantelor şi de către flora
microbiană localizată în rumenul animalelor ierbivore sau în intestinul gros al animalelor nerumegătoare.
După absorbţie ele pot fi depozitate în ţesutul hepatic, în lapte şi în gălbenuşul de ou, mai ales în perioada
de vară. Capacitatea microflorei de a sintetiza vitamina  K  previne organismul animal de efectele carenţei
acestor vitamine.
Rolul biochimic al vitaminelor K  este esenţial pentru toate organismele animale deoarece ele intervin în
procesul de coagulare a sângelui. De aici le revine şi denumirea de antihemoragică sau vitamine de
coagulare.
La nivel molecular vitamina K intervine în sinteza proconvertinei din ficat, care catalizează una din
etapele formării protrombinei. Protrombrina este precursorul trombinei, o  proteină care accelerează
conversia fibrinogenului în fibrină  (proteina insolubilă din cheagul sanguin).
Vitaminele K intervin şi în reacţiile de oxidoreducere, precum şi de transport a hidrogenului în procesul
de respiraţie celulară. Această proprietate se datoreşte sistemului chinonă-hidrochinonă, care funcţionează
reversibil cu acceptare sau cedare de electroni.
Carenţa în vitamina K determină dereglări a procesului de coagulare a sângelui, însoţită de hemoragii.
Deosebit de sensibili la carenţa în vitamine K sunt puii de găină, care fac uşor hemoragii intestinale, ce
pot fi prevenite prin administrare de furaj verde sau de vitamina K sintetică în primele zile de viaţă. La
celelalte animale domestice carenţa în vitamina K este mai puţin întâlnită datorită aportului microflorei
ruminale sau intestinale.

Vitaminele hidrosolubile
Sub denumirea de “complex B” se înţelegea mai demult extract obţinut din drojdia de bere sau
ficat, cu care se putea combate maladia beri-beri. Ulterior s-a dovedit că aceste extracte conţin un
complex întreg de substanţe cu acţiune de vitamine, care poartă azi denumirea de complex de vitamine B,
fiind constituit din tiamină, acid lipoic, riboflavină, acid pantotenic, nicotinamidă, piridoxină, biotină,
acizi pteroilglutamici, corinoide, acid pangamic, mezoinozitol, acid p-aminobenzoic şi colină. Aceste
substanţe au structură chimică şi acţiune fiziologică foarte diferită, deci încadrarea lor în complexul B ar
apărea puţin justificată. Această denumire s-a păstrat din motivul, că ele pot fi extrase din drojdia de bere
şi prezintă anumite caracteristici comune, cum ar fi următoarele:
▪           sunt solubile în mediul apos;
▪           participă la structura unor enzime, îndeplinind funcţia de coenzime;
▪           au rol de activatori a diferitelor procese metabolice şi de reglare a acestor procese;
▪           majoritatea pot fi sintetizate de către microflora bacteriană din rumen şi intestinul gros;
▪           constituie factori de creştere pentru microorganisme.
Vitamina B1 (tiamina)
A fost obţinută pentru prima oară din tărâţele de orez. Ea este răspândită în regnul vegetal în
cantităţi relativ mari (peste 0,1%) în drojdia de bere, germenii seminţelor de cereale, în leguminoase şi
nuci. Apare în frunzele tinere şi flori, fiind sintetizată de asemenea de numeroase microorganisme cum
este Bacillus radicicola. În ţesuturile animale predomină în muşchiul cardiac, creier, ficat iar în cantităţi
mici în gălbenuşul de ou şi lapte.
Mecanismul prin care tiamina îşi îndeplineşte funcţia de coenzimă este lămurit arătându-se că atomul de
hidrogen din poziţia 2 a ciclului tiazolic se ionizează uşor cu formarea unui carbanion care participă la
reacţia de decarboxilare a αcetoacizilor, în special a acidului piruvic care se transformă în acetaldehidă cu
eliberare de CO2. În lipsa tiaminei metabolizarea acidului piruvic nu mai are loc şi se constată o
acumulare a acestuia în celule şi ţesuturi.
Tiamina intervine şi în alte procese metabolice, cum ar fi reglarea metabolismului glucidic, biosinteza
lipidelor din glucide şi activarea acetilcolinei, care funcţionează ca transmiţător al influxului în sistemul
nervos vegetativ.
Carenţa în tiamină se manifestă prin tulburări multiple,  în special la nivelul sistemului nervos, cum sunt
polinevrite, astenie, mişcări dezordonate, atrofie musculară, pierderea apetitului, tulburări
gastrointestinale şi insuficienţă cardiacă. În cazuri mai grave pot apare convulsii şi paralizii ale
extremităţilor. În avitaminoza beri-beri apar pe lângă simptomele amintite şi tulburări psihice.
Păsările sunt sensibile la carenţa în tiamină, ea manifestându-se prin contracţii ale musculaturii şi
tulburări de mers. Suinele în cazul hipovitaminozei B1 pe lângă fenomenele generale manifestate, prezintă
şi fenomene speciale, cum ar fi dispnee, anorexie şi vomismente. Rumegătoarele, spre deosebire de
celelalte specii, nu prezintă hipovitaminoză B 1 datorită sintezei proprii la nivelul microflorei ruminale.
Vitamina B2 (riboflavina, lactoflavina)
A fost izolată pentru prima dată din lapte, însă este universal răspândită. În cantităţi mai mari
apare în plantele tinere, în seminţele germinate de cereale şi leguminoase, în drojdia de bere şi alte
microorganisme. În organismele animale apare în ficat, rinichi, muşchiul cardiac, lapte şi gălbenuş de ou.
Animalele superioare nu o pot sintetiza.
Rol biochimic. Riboflavina este constituentul a două coenzime flavinice: flavinmononucleotid (FMN) şi
flavinadenindinucleotid (FAD). Flavinenzimele intervin în degradarea oxidativă a acidului piruvic, a
acizilor graşi şi a aminoacizilor. Principalul rol a acestor enzime flavinice este de transportor de hidrogen
în sistemele de oxidoreducere biologică.
Riboflavina intervine şi în alte procese biochimice, cum ar fi biosinteza hemoglobinei şi în chimismul
procesului vizual, având rolul de a transforma radiaţiile cu lungime de undă mai mică, în radiaţii cu
lungime de undă mare.
Carenţa în vitamina B2 se manifestă prin dermatite specifice, opacifierea şi invadarea corneei cu vase de
sânge, atrofierea testiculelor, tulburări nervoase, încetinirea creşterii.
Vitaminele B6 (piridoxina)
 Sunt larg răspândite în regnul vegetal, în special în tărâţele de cereale şi în boabele de soia; în
organismul animal ea este produsă de către flora bacteriană din intestinul gros.
Rol biochimic. Piridoxin - enzimele catalizează reacţii importante în metabolismul aminoacizilor şi
anume: transaminarea, decarboxilarea şi racemizarea.
Piridoxal-fosfatul mai participă şi la alte reacţii specifice ale unor aminoacizi, cum ar fi conversia serinei
în glicocol şi a triptofanului în acid nicotinic. El intervine în biosinteza hemului şi stimulează
hematopoeza. Vitaminele B6 constituie factori de creştere pentru multe microorganisme.
Carenţa în vitaminele B6 se manifestă prin tulburări complexe: întărzierea creşterii, tulburări profunde ale
sistemului nervos central, anemie, hipercolesterolemie, formarea calculilor renali. Vitamina B12
(cianocobamida)
Se găseşte răspândită numai în organismele animale şi în microorganisme. Încă în deceniul 3 al
secolului XX, medicii americani tratau anemia pernicioasa prin hrănirea bolnavilor cu ficat. De abia în
anul 1948 vitamina B12 a fost izolată sub formă cristalină din extracte de ficat. Ţesuturile animale cele mai
bogate în aceste vitamine sunt ficatul, rinichii (120 μg/100 g), cordul şi glandele suprarenale. Gălbenuşul
de ou şi laptele conţin de asemenea vitamina B 12.
Rol biochimic. Ea stimulează biosinteza proteinelor şi participă la biosinteza hemului din hemoglobină,
având un rol esenţial în hematopoeză. Din acest motiv este un factor antianemic. Vitamina B 12 intervine în
biosinteza unor aminoacizi (serina, metionina) şi constituie un factor de creştere pentru organismele
tinere.
Vitamina PP (nicotinamida)
Este larg răspândită în ţesuturi vegetale, însă în cantităţi mici. În cantităţi mai mari apare în
tărâţele de cereale, în spanac şi în ciuperci. În organismele animale se acumulează în muşchi şi în organe
(ficat, rinichi). În aceste organisme acidul nicotinic se formează prin metabolizarea triptofanului.
Microflora intestinală este capabilă să sintetizeze această vitamină, având ca precursor ornitina.
Rolul biochimic al nicotinamidei constă în participarea sa la structura unor coenzime cu rol în transportul
hidrogenului şi în oxidoreducerile celulare.Nicotinamida constituie factor de creştere pentru
microorganisme.
Carenţa în vitamina  B12  provoacă anemia pernicioasă, datorită incapacităţii măduvei de a forma
eritrocite. Deficitul în cobalamine produce demielinizări ale sistemului nervos şi întârzieri în creşterea
organismelor tinere. Aceste efecte pot apare ca urmare a defectelor de absorbţie; respectiv lipsa unei
glicoproteide secretată de mucoasa gastrică, care poate forma cu cobalaminele un complex numit “factor
intrinsec”. Numai sub această formă ele pot fi transportate şi absorbite.
Vitamina C (acidul ascorbic sau vitamina antiscorbutică)
Vitamina C a fost izolată pentru prima dată din sucul de lămâie (1932).
Ea este larg răspândită în regnul vegetal. Surse foarte valoroase sunt citricele, măceşele, coacăzele negre,
nucile, alte fructe şi frunzele tinere (salată, ceapă).
În organismul animal acidul ascorbic este prezent în toate lichidele şi ţesuturile, dintre care mai bogate
sunt glandele suprarenale, ficatul, splina, hipofiza. Ea nu apare în microorganisme.
Acidul ascorbic este necesar numai în alimentaţia unor vertebrate (omul, maimuţa şi cobaiul) restul
animalelor îl pot sintetiza din glucoză.
Acidul ascorbic este un agent reducător, deoarece se oxidează uşor sub acţiunea oxigenului din aer sau a
altor oxidanţi, formând acid dehidroascorbic. Ultimul poate fi redus la acidul  L-ascorbic de către diferiţi
agenţi reducători, dintre care foarte important este glutationul. Sistemul acid ascorbic -  acid
dehidroascorbic este un sistem redox care acţionează în organismele vii.   
Rolul biochimic al acidului ascorbic este multiplu. Participarea în diverse procese biochimice se bazează
pe proprietăţile sale reducătoare. Intervine în reacţiile catalizate de oxidoreductaze ca transportor de
hidrogen pentru formarea apei sau a apei oxigenate.
Vitamina C  are acţiune antitoxică şi bactericidă, favorizează coagularea sângelui precum şi transportul şi
depozitarea fierului din organism.
Carenţa în acid ascorbic produce boala numită scorbut, care are următoarele simptome: sângerarea
gingiilor, modificări ale ţesutului conjunctiv, alterări în procesul de formare a oaselor. Ea se combate prin
administrare de acid ascorbic şi de fructe şi legume proaspete. Animalele domestice nu manifestă, în
general, simptome ale carenţei vitaminei C,  deoarece şi-o pot sintetiza. Hipovitaminoza C  poate apare la
sfârşitul iernii şi se caracterizează prin afectarea reproducţiei (involuţii uterine, avorturi spontane, reacţii
placentare).