VITAMINELE LIPOSOLUBILE

Îndrumător:
Conf.univ.dr.bioing.
Maria POROCH SERIȚAN

Student : Lavinia HRENIUC

 CUPRINS

 Introducere
 Clasificarea vitaminelor liposolubile
 Rolul vitaminelor liposolubile în organism
 Rolul vitaminelor liposolubile în alimentație
 Cantitatea de vitamine liposolubile recomandată pentru organismul uman
 Surse alimentare de vitamine liposolubile
 Consecințele deficienței de vitamine liposolubile
 Efectele consumului excesiv de vitamine liposolubile
 Bibliografie
 Deoarece vitaminele au o structură chimică foarte eterogenă, este foarte greu de stabilit
un criteriu de clasificare și denumire a lor pe baze științifice.
Un criteriu empiric de clasificare a vitaminelor, încă acceptat, este în funcție de solubilitatea lor în:
 vitamine liposolubile (solubile în lipide și în solvenți organici)
 vitamine hidrosolubile ( solubile în apă).

VITAMINE LIPOSOLUBILE

Sunt compuși solubili în grăsimi și în solvenți organici, insolubili în apă. Din această categorie fac
parte: vitaminele A,D,E,F,K. Vitaminele A și D se găsesc în plante sub formă de provitamine.
Vitaminele liposolubile nu îndeplinesc rol de coenzime. Vitaminele A,D și K sunt depozitate în ficat, iar
vitaminele E și F în țesutul adipos.
VITAMINELE A (ANTIXEROFTALMICE)

Dintre vitaminele A se cunosc A1(retinol) și A2(dehidroretinol).

Cea mai importantă și mai raspândită este vitamina A1 (retinol,vitamina antixeroftalmică, vitamina creșterii).
Ambele forme sunt alcooli nesaturați care conțin în moleculă un inel β- iononic și o catenă laterală formată
din 9 atomi de carbon, prezentând 4 duble legături conjugate.
Deși se formează în organismul animal, retinolii au ca precursori provitaminele numite caroteni,
care sunt sintetizate numai de către plante.
 Principala provitamină A este β- carotenul, din care prin degradare oxidativă, se obțin 2
molecule de vitamina A. Dintre celelalte provitamine A (α- carotenul, γ- carotenul) se obține o
singură moleculă de vitamina A1, deoarece acestea conțin în moleculă un singur inel β-
iononic.Vitamina A1 este cea mai activă, în timp ce vitamina A2 are o activitate vitaminică mult
mai mică (numai 40% din cea a vitaminei A1).
În stare pură, vitamina A1 se obține sub formă de cristale galbene, iar vitamina A2 sub formă de
ulei galben.
Sunt vitamine autooxidabile; în absența aerului sunt termostabile, sunt rezistente chiar la
temperatura de sterilizare a conservelor; prin prăjire sau uscarea alimentelor la aer, vitaminele A
sunt distruse. De asemenea, sunt sensibile la acțiunea oxidanților și a luminii.
ROL: vitaminele A au rol în creșterea animalelor tinere, în protejarea țesutului epitelial. Nu se
cunoaște modul în care vitaminele A participă la menținerea stării normale a epiteliilor.
Ultimele cercetări evidențiază implicarea retinolilor în reglarea permeabilității membranelor
celulare, în sinteza hormonilor corticosteroizi; de asemenea se menționează rolul protector
(antioxidant) al vitaminelor A împotriva agenților cancerigeni.
Retinolii intervin în procesul vederii, asigurand functionarea normală a ochiului. La om și
la animalele vertebrate se gasesc în retina celule fotoreceptoare (care conțin pigmentț
fotosensibili de două tipuri: celule cu bastonașe, implicate in vederea crepusculară şi nocturna
și celule cu conuri implicate în vederea diurnă şi diferențierea culorilor.
Procesul vederii se realizează în cadrul unui ciclu vizual, la care participă retinolul,
aldehida sa corespunzătoare, numită retinal si pigmenții fotosensibili de natură proteică:
rodopsina din celulele tip "bastonase" şi iodopsina conținut în celulele tip "conuri".
 Lipsa vitaminei A din organism determină dereglarea sintezei de rodopsin urmată de
tulburări oculare specifice, cum sunt: hemeralopia (pierderea vederii crepusculart) nictalopia
(tulburări de adaptare a vederii la întuneric).În avitaminoza A se opreşte creşterea, apar leziuni ale
tesutului epitelial, pielea devine uscată şi aspră, se produc tulburări oculare: xeroftalmie (uscarea
conjunctivei si scleronarea corneei), hemeralopie (popular "orbul gainilor"), talburări ale
aparatului reproducător, leziuni ale oaselor.
Hipervitaminoza A poate, de asemenea, duce la tulburări: ameţeli, cefalee, somnolență; în
intoxicația cronică apar pierderi în greutate, tegumente uscate, galbene, leziuni osoase.
Cantitatea zilnică de β -carotină necesară omului: 5 000-8 300 U.I.

Surse de vitamine A:
• În regnal vegetal, vitamina A se găseşte predominant sub forma de provitamine, numite
carotenoide, fiind conținută de toate fructele si legumele proaspete. În cantități mari se afla în
morcovi, spanac, urzici, măceşe, tomate, citrice, fructe de cătină.
• În stare liberá (sub forma de vitamină) se găseşte în uleiul de peste, ficat, lapte, galbenuș de ou,
unt.

Distribuția vitaminei A și a provitaminelor ei în câteva produse alimentare de origine animală și

vegetală (Neamțu G., 1997).
 Conținutul în carotenoide al unor fructe și legume
(mg/100g produs proaspăt)

• Ardei roșu 10,0-12,0 mg

• Tomate 1,5-2,0 mg
• Morcovi 6,0-24,0 mg

Conținutul vitaminei A în diferite produse animale

(U.I.)
• Ficat de vițel 20 000-80 000
• Ficat de găină 20 000
• Gălbenuș de ou 280-300
 VITAMINELE D (antirahitice)

Ca şi vitamina A, vitamina D există sub mai multe forme structurale, toute fiind compuși
care derivă de la steroli. După natura sterolilor de la care provin, au fost identificate și notate
vitaminele D2 până la D7. Dintre vitaminele D, putere vitaminică mai mare au D2 (calciferol) şi
D3(colecalciferol). D7 are o putere vitaminica de 10 ori mai mică decât D3.
Se găsesc în natură atât în stare liberă, cât şi sub formă de provitamine.
Pentru ca un sterol sa poată îndeplini rol de provitamina D, trebuie sa contina in inelul B două
duble legături conjugate şi să aibă gruparea -OH de la C3, libera, neesterificată.
Provitaminele D2 şi D3, sunt ergosterolul şi respectiv colesterolul (prin derivatul său
dehidrogenat, 7-dehidrocolesterolul), care se transforma în forma activă prin ruperea legăturii
dintre atomii de carbon C9 şi C10 din ciclul B al scheletului sterolic.
Transformarea sterolilor în vitamine D se face în piele si țesutul subcutanat sub acțiune
energiei solare, a radiațiilor UV printr-un proces fotochimic cu consum de energie.
În stare cristalină, vitamina D, se prezinta sub forma de ace incolore. Vitaminele D sunt
relativ termostabile, se distrug la temperaturi de peste 160°C și sunt mai rezistente decât
vitaminele A la acțiunea oxidanților. Este uşor distrusă în prezența acizilor minerali.
ROL :
• Previn şi vindecă rahitismul;
• Favorizează absorbția calciului şi fosforului la nivel intestinal si influentează formare sistemului
osos prin fixarea fosfatului de calciu;
• Stimulează glicogenogeneza hepatică şi musculară;
• Influenteaza metabolismul acidului citric, care concură la efectul antirahiti;
• Favorizează secreția hormonilor hipofizari.
Avitaminoza D provoacă rahitismul la copii şi osteomalacia (demineralizare, înmuierea oaselor
şi deformarea lor) la adulți.
Excesul de vitamina D duce la calcifieri ale țesuturilor moi şi aparitia calculilor, cefalee, tulburari
gastrointestinale.
Necesarul zilnic de vitamine D pentru adulți este de 100-150 U.I., iar la copii de 120-200 U.I.

Surse de vitamine D:
• Cu excepția uleiului de peşte, conținutul în vitamine D al alimentelor este mic. Surse de
calciferoli mai pot fi: ficatul de peşte şi de animale, oul, unt, lapte; drojdia de bere conține
ergosterol.
• Produsele vegetale sunt sărace în vitamine D, cu excepția boabelor de cacao.

Conținutul vitaminei D în alimente (U.I.)

(după Neamțu G., 1997)
• Ulei de ficat de ton 20 000-60 000
• Carne de ton 125-200
• Galbenuș de ou 0,14-0,52
 VITAMINELE E (antisterilitate)

Vitaminele E se mai numesc tocoferoli (în limba greacă tokos= naștere, ferro= a purta),
taminele antisterilității sau vitamine de reproducere.
Sunt sintetizate exclusiv în plante în formă activă. În organismul animal se gasesc
distribuite în mai multe jesuturi, predominând cantitativ în glandele suprarenale, țesutul adipos,
ficat.
Sunt derivați de la heterociclul numit croman; conțin în molecula o grupare -OH la C6,
grupări metilice şi o catena laterală derivata din fitol. Se cunosc 7 tocoferoli, notați cu literele
greceşti: α,β, ρ,y,η, etc., deosebindu-se între ei prin numărul şi poziția grupărilor metil.
Cel mai răspândit şi mai important este α-tocoferolul, la care toți cei trei radicali
R1,R2,R3 sunt reprezentați de grupări metil –CH3. Tocoferolii sunt substanțe uleioase, colorate
în galben deschis, termostabile în absența oxigenului, fiind rezistente la încalzire până la 170°C.
Sunt autooxidabile, adică funcționează în organism ca antioxidanți, exercitând o acțiune
de protecție a unor compuşi uşor oxidabili. Activitatea antioxidantà se datoreşte grupării -OH
din poziția C6 şi se manifestă numai dacă această grupare este liberă.
ROL: vitaminele E intervin în procesul de fertilitate, asigurând la masculi formarea
spermatozoizilor, iar la femele influențează favorabil gestația. Avand în vedere faptul că în
absenta vitaminelor E la animale se dereglează spermatogeneza şi embriogeneza, mult timp sa
considerat că importanța lor constă numai în reglarea activității organelor de reproducere.
 Totuşi, avitaminoza E determină şi apariția unor dereglări la nivelul funcționării mai
multor țesuturi: apar distrofii musculare, degenerarea măduvei spinării şi paralizii,
necrozarea ficatului, anemii hemolitice, deci o îmbolnăvire a întrgului organism. Aceste
observații au dus la reconsiderarea importanței vitaminelor E.
În primul rând, vitaminele E reprezintă cei mai puternici antioxidanți naturali,
protejand impotriva oxidarii compuşi esențiali pentru organism: vitaminele A, D, F, biotina,
carotenoidele, vitamina C şi lipidele.
Un al doilea rol al vitaminelor E îl reprezintă activitatea lor de transportori de electroni
în procesele redox, influențănd totodată şi sinteza de coenzima Q şi activitatea enzimelor
care contin grupări tiol -SH.
Hipervitaminoza E determină apariția de dereglări nervoase, insomnii.
Necesarul zilnic de vitamine E pentru om este de 20-30 mg.

Surse de vitamine E:
• Fiind de origine vegetală, tocoferolii se gasesc în special in frunze, muguri, semințe în stare
de germinaţie; cantități mari conțin germenii de grâu, porumb, târățele de grâu, soia.
• De asemenea, laptele şi ouăle conțin vitamine E, mai ales în perioadele în care hrana
animalelor este bogată în nutrețuri verzi.
 Conținutul de vitamine E din diferite produse alimentare
(după Neamțu G., 1997)

• Mazăre 4,0-8,0 mg/100g

• Tărâțe de grâu 15,0 mg/100g
• Porumb 16,0-25,0 mg/100g
• Ulei de germeni de porumb 230-250 mg/100g
• Ulei de soia 250,0 mg/100g
• Lapte 1-2 mg/100g
• Ouă 3,0 mg/100g
VITAMINELE K (antihemoragice)

Vitaminele K se mai numese vitamine antihemoragice sau vitamine pentru coagularea

sângelui. În lipsa lor la animale şi om se pot produce hemoragii.
Există mai multe substanțe cu activitate fiziologica analoga, care sunt sintetizate numai
de tre plante şi microorganisme: vitamina K, este produsă în părțile verzi ale plantelor, iar
vitamina K este sintetizată de către microorganismele din tubul digestiv .
 Din punct de vedere chimic, vitaminele K sunt formate dintr-un nucleu naftochinonic, care are
substituit la C3, o grupare metil (2-metil-1,4-naftochinona), iar la C2 prezintă o catena laterală
care diferă de la o vitamină la alta. Substanțele cu activitate biologică în a căror structură chimică
intră acest nucleu se numesc menaftone.
Vitamina K, are catena laterală reprezentată de radicalul fitil și se numeşte filochinonă, iar
vitaminele K, au catena laterală formată din radicalul poliprenil şi poartă numele de
farnochinone. Vitamina K1 este un lichid uleios, de culoare galbenă, iar vitaminele K2 și K3
sunt substanțe solide, cristaline, galbene. Sunt termostabile și fotosensibile.
ROL:
• Vitaminele K au rol in coagularea sângelui prin stimularea sintezei de protrombină în ficat.
Aceasta intervine în etapa inițială a procesului de coagulare a sângelui prin transformarea sa
in trombină, o enzimă proteolitică care accelereaza conversia fibrinogenului solubil în
fibrină (proteină insolubilă care reprezintă partea fibroasă a cheagului sanguin).
• Totodată, vitaminele K participă activ la reacțiile de oxidoreducere şi în procesele de
respirație celulară: prin trecerea reversibilă din forma oxidată în cea redusă asigură
transportul hidrogenului pe cale neenzimatică, fiind localizate in catena mitocondrială între
dehidrogenazele NADH-dependente şi citocromi.
• Ca și celelalte vitamine liposolubile, vitaminele K intră în alcătuirea fracțiunii lipidice a
membranelor celulare, având astfel rol în buna funcționare a acestora.
Întrucât necesarul zilnic de vitamine K este asigurat prin alimentație și de către flora
intestinală, lipsa lor din organism apare numai datorită unor boli care împiedică biosinteza și
activitatea acestora sau prin administrarea îndelungată de antibiotice și sulfamide.
Avitaminoza K duce la creșterea timpului de coagulare a sângelui și apar hemoragii spontane.
Necesarul de vitamine K pentru omul adult este de 0,1-0,2 mg/zi.
Surse de vitamine K:

• Fiind produse în special de către plante, cele mai bune surse de vitamine sunt produsele
vegetale verzi. În cantități mari se găsesc în frunzele de lucernă, trifoi, spanac, varză.
• Dintre alimentele de origine animală, conținut de vitamine K îl au ficatul și făina de pește.

Conținutul de vitamine K în unele alimente

(după Neamțu G., 1997)
• Spanac 60,0 qg/g
• Urzici 40,0 qg/g
• Ulei de arahide 10,1 qg/g
• Ficat de pasăre 2,9 qg/g
• Ficat de porc 5-10 qg/g
• Varză albă 20,0 qg/g
 VITAMINELE F

Vitaminele F se mai numesc și antidermatitice, deoarece în lipsa lor pot apărea tulburări
metabolice la nivelul pielii și dereglări în metabolismul lipidelor.
Vitaminele F sunt formate dintr-un amestec de acizi grași esențiali (acizii linoleic,
linolenic și arahidonic), care se găsesc în uleiurile de origine vegetală.
Prin păstrarea în condiții inadecvate și prin preparare culinară, acizii grași esențiali se
distrug în mare parte, deoarece, ca orice grăsimi, sunt sensibili la acțiunea oxigenului și la
temperaturi mari.
ROL:
• contribuie la biosinteza lipidelor simple si complexe;
• au rol antioxidant, esercitand o actiune de protectie împotriva oxidării asupra altor vitamine și
enzime;
• acționează eficient în prevenirea aterosclerozei, având rol în metabolismul colesterolului.
În stri varențiale sunt structura yi funcțile pielii. Apar pete, eczeme, pieless descuameaza.
Administrate omului, vitaminele F vindeca unele dermatite.
Surse de vitamine F:
Vitaminele F sunt sintetizate în special de către plantele oleaginoase: acidul
linoleic și linolenic se gasesc în cantitate mare în uleiurile din semințe și fructe; acidul
arahidonic este continut preponderent de fosfolipidele de origine animală.
Dintre uleiurile cu conținut mare de vitamine F fac parte uleiurile de arahide, în
germeni degrau, porumb, secară.
Bibliografie