Sunteți pe pagina 1din 29

VITAMINELE

Ce sunt vitaminele
Vitaminele sunt substante chimice complexe care indeplinesc un rol
esential in functionarea normala a organismului omenesc si care, cu
cateva exceptii, nu pot fi sintetizate de catre acesta. Acestea se
gasesc in majoritatea alimentelor de provenienta naturala si sunt
absolut necesare pentru cresterea, mentinerea vitalitatii si bunastarea
generala a organismului nostru. Asa cum am spus, acestea pot fi
obtinute din ratia zilnica alimentara sau din ratiile suplimentare de
nutrienti. Aceste suplimente, care se pot prezenta sub diverse forme -
pilule, tablete, etc, sunt de obicei extrase din surse naturale. Este
important de retinut ca vitaminele nu pot fi inlocuitori ai hranei zilnice
si nu trebuiesc confundate cu medicamentele clasice. Acestea ajuta
la buna functionare a mecanismelor organismului, in stransa legatura
cu alte elemte nutritive precum minerale, grasimi, carbohidrati, apa,
etc.
Despre felul in care actioneaza

Vitaminele pot fi considerate rotite importante in cadrul unui


mecanism complex. Vitaminele ajusteaza metabolismul intern prin
intermediul enzimelor. O singura deficienta a unei vitamine poate
crea probleme in intregul mecanism reprezentat de organismul uman.
Comparativ cu celelalte substante nutritive - proteine, grasimi si
carbohidrati - necesarul de vitamine este mai mic, dar lipsa unei
singure vitamine poate pune in pericol intregul echilibru.
De ce avem nevoie de suplimente vitaminice
Din moment ce toate materiile organice contin cel putin o vitamina,
teoretic, o dieta perfect echilibrata ne-ar putea asigura tot necesarul
de vitamine. Din pacate, un astfel de regim aproape perfect este

1
foarte greu de urmat datorita substantelor continute in alimentele de
baza pe care le ingeram, substante ce pot afecta echilibrul
vitaminelor in organism.
O alta cauza a scaderii concentratiei de vitamine (si nu numai) din
alimente este prepararea acestora folosind caldura. Majoritatea
alimentelor isi pierd o buna parte din valoarea lor nutritiva in cursul
prepararii. Prin urmare, o buna parte din alimentele pe care le
folosim, sunt extrem de sarace in principii nutrtive naturale. Acesta
este unul dintre motivele pentru care ar fi bine sa ne gandim la un
mod de viata mai sanatos, care popate fi realizat si prin aportul de
suplimente nutritive naturiste.
Despre denumire
Prin conventie, majoritatii vitaminelor li s-a atribuit numele unei litere
a alfabetului; ulterior s-a adaugat si cate un nume bazat pe
compozitia sau pe rolul acestora.
Se cunosc urmatoarele tipuri de vitamine:
Vitamina A (retinol, caroten); vitaminele din grupul B complex: B1
(tiamina); B2 (riboflavina); B3 (niacina, nicotinamida); B6 (piridoxina);
B10; B11 (factori de crestere); B12 (cobalamina, cianocobalamina);
B13 (acid orotic); B15 (acid pangamic); B17 (amigdalina); Bc (acid
folic); Bt (carnitidina); Bx sau APAB (acid para-aminobenzoic); colina;
inozitol; vitamina C (acidul ascorbic); vitamina D (calciferol, viosterol);
vitamina E (tocoferol); vitamina F (acizi grasi); vitamina G
(riboflavina); vitamina H (biotina); vitamina K (menadiona); vitamina L
(necesara pentru lactatie); vitamina M (acid folic); vitamina
P(bioflavonoide); vitamina PP (nicotinamida); vitamina P4
(troxerutina); vitamina T (substante stimulatoare de crestere);
vitamina U (extrasa din varza).
Despre provenienta
Cea mai mare parte a vitaminelor sunt de provenienta naturala.
Pentru ca vitaminele sunt substante ce sunt continute in alimente,
suplimentele naturiste cu vitamine - fie ele capsule, tablete, prafuri
sau lichide - provin tot din alimente. Majoritatea vitaminelor provin
din surse naturale, desi acestea pot fi obtinute si pe cale
artificiala. Ca exemplu, vitamina A provine in mod obisnuit din
untura de peste; vitamina C are cele mai bune insusiri atunci cand
este extrasa din macese, iar vitamina B complex este extrasa din

2
drojdie sau din ficat. Vitamina E este furnizata cel mai adesea de
germenii de grau.

Vitamina F (acizii grasi nesaturati)


Vitamina F consta, de fapt, dintr-o grupare de acizi grasi mono si
polinesaturati, intrand in componenta uleiurilor vegetale (acid linoleic,
acid linolenic, acid arahidonic). Acesti acizi nu pot fi sintetizati in
organism, fiind obtinuti din unele produse alimentare si cunoscuti sub
denumirea de acizi esentiali. Ei sunt liposolubili, foarte usor oxidabili
si activi numai in prezenta vitaminelor B6 si E.
Vitamina F intra in structura fosfolipidelor si faciliteaza transportul si
eficienta utilizare a grasimilor in organism. Este hipocolesterolemica,
deci si antiaterosclerotica, ea constituind si un factor de crestere si de
sustinere a functiei antitoxice a ficatului. De asemenea, printre
proprietatile pe care le are aceasta vitamina se numara si
urmatoarele:
o ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membra nelor
celulare;
o nu permite migratia bacteriilor intestinale producatoare de
toxine;
o asigura sanatatea pielii si a parului;
o combate diferitele afectiuni cardiace ;
o ajuta la scaderea greutatii corporale, prin arderea grasimilor
saturate.

Continutul in vitamina F se exprima in mg/100 g produs comestibil.


Pana in prezent, nu au fost stabilite dozele zilnice necesare in
aceasta vitamina; s-a emis insa ideea potrivit careia consumul ridicat
de glucide determina cresterea necesarului de vitamina F.
Carenta de vitamina F
se afla la originea unor afectiuni dupa cum urmeaza: acnee infantila,
eczeme, prurit anal, arterite si flebite, angina pectorala, infarct
miocardic, tulburari hepatice si nervoase, disfunctii sexuale,
hematurie, diferite leziuni renale, tulburari digestive, cresterea

3
nivelului metabolismului bazal, varice, litiaza biliara, oprirea cresterii,
migrene, tulburarea ciclului menstrual etc.
Acizi componenti ai vitaminei F se gasesc indeosebi in uleiul de
floarea-soarelui (de preferat, obtinut prin presare la rece), in uleiul
de porumb si de soia, in arahide si nuci, in semintele de dovleac
(crude) si in alune, in migdalele dulci si in uleiul de ficat de peste
etc. Bogat in vitamina F este si uleiul de masline obtinut prin
presare la rece, ca si fructele de catina alba (8 mg/ 100 g).

Vitamina K (vitamina antihemoragica)


Vitamina K face parte din grupul B de vitamine si este alcatuita, de
fapt, din doua componente naturale : vitamina K, (fitochinona) si
vitamina K2 (farnochinona).
K are un rol esential in coagularea rapida a sangelui, fiind indicata in
oprirea hemoragiilor de orice natura, in diferite tulburari hepatice
(icter, hepatita, insuficienta si ciroza hepatica), apoi in colite, urticarii,
degeraturi, slabirea rezistentei capilare, diminuarea debitului
menstrual, dupa tratamente cu antibiotice etc.
Necesarul zilnic de vitamina K
este de 1,5-2 mg. Carenta de aceasta vitamina provoaca hemoragii
la nivelul mucoaselor si al creierului, indeosebi in urma tratamentelor
indelungate cu antibiotice. Trebuie mentionat si faptul ca aceasta
vitamina poate fi furnizata organismului si prin sintetizarea ei de catre
flora microbiana intestinala (cca 50%). Intrucat antibioticele distrug
flora intestinala sintetizatoare de vitamina K, se recomanda ca
administrarea acestora sa se faca o data cu ingerarea de iaurt, lapte
batut sau lapte acidofil. La nou-nascuti, organismul nu produce
suficienta vitamina K, lucru ce explica diferitele hemoragii care apar
frecvent in aceasta perioada, precum si necesitatea ca si in alaptarile
artificiale sa fie adaugate, la alimentele respective, sucuri de rosii sau
de alte vegetale continand vitamina antihemoragica.
Carenta de vitamina K
mareste timpul de coagulare a sangelui, care, in mod normal, este de
4-8 minute. Hipovitaminoza K se manifesta si prin aparitia de
hematoame (hemoragii ale pielii), scurgeri de sange din nas

4
(epistaxis), colite si diaree etc. Aceasta insuficienta vitaminica
provoaca neajunsuri atat la nou-nascuti, cat si la adulti.
Vitamina K se dizolva in grasimi, e foarte sensibila la lumina,
rezistenta la caldura si sensibila la oxidanti. De asemenea, ea este
usor distrusa si prin congelarea alimentelor inainte de a fi date in
consum, precum si prin rancezirea grasimilor care intra in alcatuirea
alimentelor respective. Dintre dusmanii vitaminei K, mai fac parte si
urmatorii: radiatiile si razele X, aerul poluat, aspirina si alte produse
de sinteza (anticoagulante, cloramfenicol, cholestyramin, kanamicina,
toate tipurile de penicilina, propantelina, biseptol, neoxazol,
tetraciclina etc.).
Vitamina K1 se gaseste in urmatoarele alimente de origine vegetala:
cartofi, fructe de catina alba, conopida (2-6 mg/100 g), fragi, grau
nedecorticat, lucerna, macese, mazare verde, morcovi, ovaz,
porumb, rosii, salata verde, spanac, ulei de soia, urzici, varza alba (3-
4 mg/100 g) etc.
Vitamina K2 se gaseste in urmatoarele alimente de origine animala:
carne de vita si de porc, splina, untura de peste, lapte si produse
lactate (iaurt), galbenus de ou si, indeosebi, ficat de porc. Grasimile
saturate, caldura si oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.

Vitamina P (vitamina C2; bioflavonoide citrice)


Vitamina P hidrosolubila actioneaza concomitent si strans legat de
vitamina C (actiune sinergica), asigurandu-i acesteia o perfecta
absorbtie si utilizare si impiedicandu-i distrugerea prin oxidare.
Vitamina P e puternic antioxidanta si, de asemenea, are rol important
in fenomenele hemoragice, in hemoragii scorbutice, hemoragii ale
capilarelor si ale viscerelor, in edeme, pleurezii, ascite, hemoragii
retiniene, afectiuni ale venelor, artrite ale membrelor, inferioare,
raceala, artrita, ate-roscleroza, hipertensiune arteriala, varice,
eczeme si arsuri, sangerarea gingiilor, hemoragii la nou-nascuti etc.
Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice
ale tesuturilor si in mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de
unde si denumirea de factor de permeabilitate capilara. Asociata cu
vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios. Vitamina P contribuie la
intarirea peretilor vaselor capilare si la cresterea elasticitatii si
rezistentei acestora, precum si a tesutului conjunctiv. Are, de

5
asemenea, un rol benefic si prin ameliorarea hemoragiilor provocate
de diferite cauze. In plus, protejeaza organismul de efectele
secundare ale razelor X, intervine in prevenirea contractarii gripei,
influenteaza pozitiv cresterea procentului de calciu in sange.
Se apreciaza ca sensibilitatea acestei vitamine la diferiti factori este
asemanatoare cu cea a vitaminei C.
Carenta de vitamina P
evidentiata indeosebi prin spargerea vaselor capilare (fragilitate
capilara), se poate trata consumind suc de lamaie, ceai de macese,
diferite fructe si legume proaspete, precum si suplimente naturiste cu
continut concentrat de extracte de palnte sau direct de vitamina P.
Necesarul zilnic de vitamina P este de 10-20 mg, pentru fiecare 500
mg vitamina C fiind necesare minimum 100 mg complex C.

Vitamina E (tocoferolul)
Din componenta vitaminei E fac parte 8 tocoferoii, toti avand aceleasi
actiuni fiziologice, mai activ si mai eficace fiind insa alfatocoferolul, in
functie de care, de altfel, se si stabileste necesarul in vitamina E si, in
mod normal, si continutul diferitelor alimente in aceasta valoroasa
trofina.
Fiind puternic antioxidant, tocoferolul are un rol important in
protejarea vitaminei A, a carotenilor si a uleiurilor vegetale. De
asemenea, vitamina E intervine favorabil in reproducere, in
asigurarea functionarii normale a glandelor sexuale si a celor
endocrine, inlesneste depozitarea glicogenului in ficat si in muschi,
inclusiv in muschiul cardiac.
Tocoferolul are urmatoarele proprietati:
o intervine in metabolismul grasimilor, al calciului si al fosforului,
ca si in sinteza proteinelor;
o limiteaza producerea de colesterol;
o controleaza eliminarea apei din organism;
o previne imbatranirea celulelor;
o intareste si protejeaza inima si arterele impotriva insta larii

aterosclerozei;
o fortifica musculatura si tesutul conjunctiv, ca si functia sexuala

si capacitatile mintale;

6
o actioneaza pozitiv asupra circulatiei sanguine periferice si a
regenerarii pielii;
o are efect diuretic si hipotensiv;
o ajuta la preintampinarea producerii avorturilor;
o scade riscul instalarii ischemiilor cardiace;
o atenueaza ritmul procesului de imbatranire;
o este eficient in diabetul zaharat, arsuri si rani greu vindecabile,

atrofie testiculara, ovariana si uterina, impotenta, sterilitate


feminina si masculina;
o amelioreaza ritmul de dezvoltare a organelor genitale la

pubertate;
o intervine in caz de menstruatii dureroase, tulburari de

menopauza, tulburari de crestere la copii, in miocardite, angina


pectorala si insuficienta cardiaca, ateroscleroza (cu exceptia
hipotensivilor), putand atenua chiar si simptomele afectiunilor deja
instalate ;
o are rol benefic in tratarea eczemelor, acneei, psoriazisului,

miopiei evolutive, a opacifierii cristalinului si cataractei, ca si in


boala Parkinson etc.

In plus, tocoferolul asigura protectia vaselor sanguine, globulelor


rosii, a plamanilor si a ficatului, in hepatita cronica si in cea
epidemica. Tot el mareste puterea de aparare a organismului fata de
infectii, fiind si anticancerigen. Aceasta vitamina
poate fi administrata cu eficienta si nou-nascutilor prematur, femeilor
in caz de avort spontan, in unele anemii la copii, ca si in arterita,
tromboflebita, ulcere varicoase, afectiuni reumatice inflamatorii,
distrofii musculare etc. De asemenea, administrarea vitaminei E duce
la importante ameliorari in diferite afectiuni cardiovasculare, in special
in durerile cardiace si in starile de sufocare, preintampina formarea
cheagurilor de sange si contribuie la dizolvarea acestora. Datorita
virtutilor sanogen-terapeutice pe care le are, tocoferolul este denumit
si "vitamina sanatatii".
Necesarul zilnic de vitamina E
Exprimarea activitatii biologice a vitaminei E se face in miligrame sau
in unitati internationale (U.I.). La barbatii adulti, necesarul zilnic de
tocoferol este de cea 25 mg, direct proportional cu varsta si cu
cantitatea de acizi polinesaturati existenti in alimentele consumate,
putand fi asigurat, in general, de o ratie alimentara echilibrata.

7
Sarcina si alaptarea cresc necesarul de vitamina E. in conditii de
nematernitate, femeile au nevoie de mai putina vitamina E decat
barbatii. Un aport sporit de vitamina E le este necesar persoanelor
varstnice. De asemenea, ea trebuie administrata nou-nascutilor, pana
la aparitia propriei flore intestinale, deoarece laptele matern e foarte
sarac in tocoferol. In ultima vreme, dupa unii autori, se estimeaza ca
necesarul in vitamina E este mult mai mic. Clorul din apa de la
robinet, laxativele cu ulei mineral, maternitatea si menopauza, toate
necesita sporirea aportului de vitamina E.
Carenta de vitamina E duce la distrofii musculare si la aparitia unor
leziuni nervoase, precum si la instalarea atero-sclerozei. La femei,
hipovitaminoza E poate produce avort spontan. Trebuie amintit si
faptul ca insuficienta vitaminica respectiva provoaca boli ale
muschilor si ale nervilor, iar cantitatea de colesterol creste in sange si
in muschi. Tulburarile produse in organism de carenta de vitamina E
sunt reversibile la femei si ireversibile la barbati. La adulti, aceasta
carenta vitaminica produce si o usoara scadere a duratei de viata a
globulelor rosii. Eficacitatea tocoferolului sporeste prin asocierea
acestuia cu vitaminele A, B, si C, cu inozitolul, precum si prin aportul
de mangan si seleniu. Tocoferolul intensifica activitatea vitaminei A.
In aprovizionarea organismului cu vitamina E, trebuie tinut cont si de
faptul ca absorbtia intestinala a acesteia din alimentele consumate
este de numai cea 30%. Carenta de vitamina E se intalneste mai des
la batrani si la malnutriti, in inflamatii cronice, diferite boli cronice etc.
Hipervitaminoza E apare la doze farmaceutice foarte mari (300-800
mg/zi), ea putand produce oligospermie, ca si azo-spermie, in cazul
barbatilor, iar la femei - involutie ovariana si tulburari ale ciclului
menstrual.
Vitamina E este solubila in grasimi si in alcool, dar insolubila in apa.
Ea rezista la caldura pana la cea 250ºC si e sensibila la lumina si la
oxigen. Temperaturile foarte ridicate, ca si cele foarte coborate reduc
cu pana la doua treimi cantitatea de tocoferol continuta in vegetale si
in uleiuri. Tocoferolul este distrus prin pasteurizarea si prin uscarea
laptelui (lapte praf), prin contactul alimentelor cu bicarbonat de sodiu
si prin pastrarea acestora timp mai indelungat. Astfel, carnea pastrata
la frigider pierde, in cateva zile, toata cantitatea de vitamina E de care
dispunea initial. In faina alba, continutul in aceasta vitamina e cu cea
80% mai scazut decat in faina integrala. Pierderi importante de
vitamina E au loc in cazul rafinarii diferitelor produse alimentare.

8
Tocmai din acest motiv, se recomanda ca uleiurile vegetale sa fie
obtinute prin presare la rece, si nu prin rafinare, operatie care se face
la temperaturi ridicate.

Vitamina D (calciferolul, vitamina antirahitica)


In componenta vitaminei D intra, ca provitamine, ergosterolul si 7-
dihidrocolesterolul. Ergosterol se gaseste indeosebi in ciuperci si in
drojdii, din acestea obtinandu-se vitamina D2 farmaceutica
(ergocalciferolul). 7-dihidrocolesterol se gaseste in sebum si, prin
expunere la razele ultraviolete, se transforma in vitamina D3, naturala
si animala, denumita colecalciferol. Vitamina D3, ca atare, se gaseste
in unele alimente de origine animala. Productia cutanata de vitamina
D3 depinde, printre altele, si de concentratia in ozon a aerului; ea
scade o data cu inaintarea in varsta a omului, astfel incat, in jurul
varstei de 70 de ani, aceasta este cu cea 50% mai redusa decat la 20
de ani. De aici deriva si necesitatea, suplimentarii aportului respectiv,
prin consumul unor produse alimentare de origine animala. Productia
de vitamina D3 pe cale cutanata reprezinta, in mod normal, principala
sursa de vitamina antirahitica. Nivelul acestei vitamine in corp este
diminuat sau chiar anulat in cazul in care expunerea la razele solare
ultraviolete are loc foarte rar, fie datorita smogului din marile orase,
fie datorita umbrei constructiilor sau petrecerii timpului in incaperi
intunecoase, fie datorita purtarii unei imbracaminti care nu lasa corpul
sa respire etc.
Vitamina antirahitica
(D2 si D3) are rol in asimilarea calciului si a fosforului - la nivelul
intestinului subtire, precum si in fixarea acestora in oase si in dinti.
Aceasta vitamina previne instalarea rahitismului, de unde si
denumirea care i s-a dat. Ea are rol benefic si in metabolismul
magneziului, a fierului si a hidrocarburilor, precum si in mentinerea
unui raport normal intre calciu si fosfor, in sange si in lichidul
interstitial.
Prezenta acestei vitamine in organism este benefica tn sensul ca:
o evita carierea severa a dintilor;
o previne instalarea osteomalaciei si a osteoporozei senile ;

9
o previne aparitia unor tulburari nervoase, slabiciunea generala,
ca si sensibilitatea la contractarea unor boli infectioase;
o contribuie la buna functionare a tiroidei, paratiroidei si hipofizei.

Trebuie mentionat si faptul ca eficacitatea acestei vitamine este


optimizata de prezenta vitaminelor A, C si a colinei, precum si a
calciului si fosforului. Impreuna cu vitaminele A si C, actioneaza
preventiv in cazul racelii.
Vitamina D este solubila in grasimi, insolubila in apa, stabila la
caldura si foarte sensibila la lumina si oxidanti.
Vitamina D este indicata in rahitism la copii, in reumatism, tetanie,
graviditate si alaptare, intarzierea consolidarii fracturilor, acnee si
eczeme, diferite supuratii, stres, oboseala, dureri de spate,
hipercolesterolemie, alergii, raceala, fragilitate a oaselor si a dintilor,
epuizare, iritabilitate, sensibilitate la dureri, crampe musculare,
bronsita, hemoragii nazale, cicatrizari dificile etc.
Necesarul zilnic in vitamina D
este de cca 100 U.I. sau de 2,5 mcg si este asigurat, in mod normal,
printr-o alimentatie echilibrata si prin expunere la lumina solara. La
femei, in timpul sarcinii si a alaptarii, cantitatea de vitamina D
necesara zilnic se situeaza intre 600 si 800 U.I. Cand aportul de
vitamina D este insuficient, se recomanda administrarea de vitamina
D farmaceutica sau de untura de peste.
Pentru copii, in functie de varsta, necesarul zilnic de vitamina D este
de 400-1.000 U.I. Necesarul de vitamina D creste in caz de rahitism,
tetanie, spasmofilie, osteomalacie si osteoporoza, carii dentare,
fracturi, boli infectioase si tuberculoza cutanata. Prevenirea
hipovitaminozei D se realizeaza printr-un aport suficient de alimente
bogate in aceasta vitamina, consumul sporit de uleiuri vegetale in
detrimentul grasimilor animale, aport corespunzator de lactate,
precum si prin expuneri la razele solare ultraviolete si efectuarea de
cure heliomarine, indeosebi de catre copii. S-a stabilit ca, dupa ce
pielea s-a bronzat, sintetizarea de vitamina D prin piele inceteaza.
Hipervitaminoza D produce hipercalcemie si se manifesta prin :
agitatie, anorexie, sete, greata, mancarimi, diaree, nevoia de a urina
des etc. In situatii limita, se poate ajunge la calcinarea ficatului, a
vaselor sanguine si a inimii, precum si a plamanilor, rinichilor si

10
stomacului. Dupa cum se vede, sunt suficiente motive ca
administrarea acestei vitamine, indeosebi la copii, sa se faca putin
mai prudent si numai cu recomandare si supraveghere medicala.
Vitamina D este contraindicata in nefrite, litiaza renala, procese
degenerative cardiovasculare si ateroscleroza. Ar mai trebui aratat
faptul ca ficatul omului este capabil sa acumuleze o cantitate-
considerabila de vitamina D, suficienta pentru a satisface cerintele
organismului timp de aproximativ un an.

Vitamina C (acidul ascorbic, vitamina antiscorbutica)


Vitamina C prezinta o importanta capitala pentru organism.
Principalele ei proprietati sunt urmatoarele:
o intervine in fenomenele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic
antioxidant;
o este antiinfectioasa, tonifianta, antitoxica;
o participa la asimilarea de catre organism a fierului;
o previne si vindeca scorbutul;
o mareste rezistenta vaselor sanguine ;
o contribuie la formarea globulelor rosii, a dintilor si oaselor;
o are rol de reglare a nivelului glicemiei si al colesterolului, de

distrugere a toxinelor acumulate in organism;


o intervine in buna functionare a tesuturilor, precum si a diferitelor

organe;
o participa la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si

glucidelor, la formarea substantelor intercelulare ;


o diminueaza perioadele de convalescenta;
o este eficienta in reducerea ritmului de opacjfiere a cristalinului

(indeosebi la persoanele varstnice);


o intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%;
o impiedica depunerea grasimilor la nivelul ficatului asigura

functionarea normala a celulei hepatice;


o intervine in metabolismul carotenilor ;
o protejeaza acidul folie ;
o are actiune antialergica ;
o ca laxativ natural;
o scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine;
o mareste gradul de absorbtie a fierului organic;

11
o reduce efectele unui numar mare de alergeni;
o asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.

Datorita acestor proprietati, vitamina C este indicata intr-un mure


numar de afectiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli
infectioase acute si febrile, surmenaj fizic si intelectual, anemii,
anorexie, oboseala, neadaptarea organismului la frig, diferite alergii,
arsuri, hemoragii nazale si hemoragii vaginale, acnee, celulita, stres,
carenta de calciu (fracturi, osteomielita, paradontoze, carii dentare,
tulburari de crestere), raceala si gripa, tulburari respiratorii, artrita,
diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arteriala si ateroscleroza,
diferite tulburari digestive, afectiuni vasculare, deficiente in buna
functionare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingi-vite, diferite
toxicoze, diabet, astenii, insuficienta cardiaca, reumatism
cardiovascular, pneumonii si pleurezii, tuberculoza pulmonara, astm
bronsic, dificultati in mentinerea sarcinii si asigurarea alaptarii, in
cicatrizarea ranilor si tratarea contuziilor uscate, inflamatii ale cailor
biliare, hepatice si ciroze hepatice etc. In plus, s-a aratat ca aceasta
vitamina este si antiaterosclerogena.
Necesarul de vitamina C
pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in
perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care
alapteaza - de 50 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de
1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in functie de varsta. Sunt si autori care
recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C
trebuie marit pentru muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb,
benzen sau lacuri, precum si in cazul sportivilor, in perioadele de
antrenament (pana la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este mai
mare in unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi in
bolile infectioase, tuberculoza, ulcer gastric si ulcer duodenal, precum
si la varstnici si la fumatori (fiecare tigara fumata distruge intre 25 si
100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede in conditii
de stres. Actiunea antiaterosclerotica, anticolesterolica a vitaminei C,
precum si procesul de activare a circulatiei sanguine capilare datorat
acesteia sunt favorizate prin asocierea ei cu vitaminele B3 si P.
Surplusul de vitamina C se elimina rapid din organism.
Hipovitaminoza C se evidentiaza prin urmatoarele simptome :
oboseala, sangerari ale pielii si a mucoaselor, umflarea dureroasa a
incheieturilor, incetinirea cresterii, tulburari in activitatea sistemului

12
nervos si a celui muscular, diminuarea rezistentei organismului la
infectii, fragilizarea capilara si aparitia hemoragiilor gingivale,
respiratie greoaie, dureri ale oaselor, tahicardie, paradontoza,
hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in organism
(hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul
hipovitaminozelor C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub
denumirea de scorbut ("boala marinarilor"). Profilaxia hipovitaminozei
C se poate realiza usor, prin asigurarea unui aport zilnic
corespunzator, deoarece aceeasi vitamina nu se acumuleaza in
organism, excesul fiind eliminat in permanenta pe cale renala.
Acidul ascorbic
e foarte usor solubil in apa. Din pacate, dintre toate vitaminele,
vitamina C este cel mai usor distrusa Iu contactul cu diferiti factori de
mediu. Astfel, ea este deosebit de sensibila la caldura, prin fierbere si
prajire, de la caz la caz, putandu-se pierde 30 pana la 90% din
continutul initial al alimentelor. De asemenea, e sensibila la lumina si
la aer (oxigen).
Ar mai trebui cunoscut si luat in considerare faptul ca aspirina poate
mari de pana la trei ori viteza de eliminare a vitaminei C din
organism; in plus, dupa numai doua-trei luni de pastrare, in
majoritatea fructelor si legumelor, continutul in vitamina C scade la
jumatate si continua sa scada pana la valori minime. In aceasta
categoric de produse vegetale intra indeosebi cartofii si merele.
Astfel, de la un continut initial in vitamina C de cea 25 mg/100 g,
cartofii ajung la o cantitate de cea 5 mg/100 g, iar merele - de la 10
mg/100 g, la numai 1 mg/100 g. Fac exceptie fericita de la acest
neajuns varza alba cruda si indeosebi cea murata. Desigur ca acelasi
lucru se petrece si in cazul celorlalte specii de varza (rosie, de
Bruxelles si indeosebi cea de frunze), care sunt cu mult mai bogate
atat in acid ascorbic, cat si in celelalte trofine. Trebuie tinut cont si de
faptul ca rezervele de vitamina C stocate in ficat la un moment dat,
daca nu sunt mereu refacute, sunt suficiente numai pe o perioada de
doua-trei, maximum patru luni.
Astfel, pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, in perioada
iarna-primavara, in afara consumului de varza, se recomanda
ceaiurile de macese si cele din fructe de catina alba pulpele de
macese si fructele de catina alba (conservate in miere), precum si
pasta de macese, coacazele negre, frunzele de patrunjel, boiaua de

13
ardei rosu dulce , sau suplimente nutritive ce contin extrase
concentrate din aceste plante sau chiar vitamina C.

Vitamina B17 (letril)


Ca structura chimica, aceasta vitamina este o combinatie a doua
molecule de glucoza (una de benzaldehida si una de acid cianhidric)
numita amigdalina. In retetele medicale e cunoscuta sub numele de
nitrilozida si se extrage din samburii de caisa.
Dupa studiile efectuate pana acum, se pare ca letrilul detine
proprietati specifice de prevenire si tratare a cancerului.
In momentul de fata, desi nu s-au stabilit cu exactitate inca nivelele
de toxicitate, cantitatile in exces de letril pot fi periculoase. Doze mai
mari de 3,0 g nu ridica probleme, dar nu este indicat a se lua mai
mult de 1,0 g odata.

Vitamina B15
Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de
fapt o vitamina in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a
demonstrat rolul ei indispensabil in procesul de nutritie. Datorita
faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare cu a
vitaminei E. Are efecte maxime administrata impreuna cu vitaminele
A si E.
Studiile cu privire la B15 sunt limitate. Totusi printre afectiunile
benefice ale acesteia, se pot numara: protejeaza ficatul impotriva
cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de
alcool, ajuta la rapida recuperare dupa oboseala, scade nivelul
colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor
poluanti, atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina,
stimuleaza raspunsul imunitar al organismului.
Carenta acestei vitamine

14
poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si glandulare,
insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de
toxicitate ale vitaminei B15.
Ca si in cazul altor vitamine, apa si lumina solara influenteaza negativ
prezenta acesteia.

Vitamina B13
Aceasta vitamina metabolizeaza acidul folic si vitamina B12.
Acidul orotic poate preveni anumite tulburari hepatice si imbatranirea
prematura. Este de asemenea considerat un adjuvant in tratamentul
sclerozei multiple.
Afectiunile provocate de carenta de vitamina B13 nu sunt inca bine
cunoscute.
Printre sursele naturale in care se poate gasi aceasta vitamina, se
pot numara: plantele radacinoase, zerul din lapte.
Vitamina B13 este influentata negativ de prezenta apei si a luminii
solare.

Vitamina B12 (ciancobalamina)


Vitamina B12 constituie cel mai puternic factor antianemic cunoscut
pana in prezent.
Astfel, dintre proprietatile ei, enumeram urmatoarele:
o participa activ la metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor;
o contribuie la functionarea normala a celulelor, in special a celor
din maduva osoasa ;
o are rol benefic asupra sistemului nervos si a traiectului

gastrointestinal;
o actioneaza in mod esential in formarea globulelor rosii la nivelul

oaselor, in sinteza proteinelor care participa la edificarea diferitelor


tesuturi, precum si in sinteza nucleoproteinelor etc.

Vitamina B12 este ideala pentru crestere. Insuficienta ei in


alimentatie duce la instalarea unor grave anemii (anemia pernicioasa,
manifestata prin anemie generala si tulburari nervoase deosebit de

15
grave). In plus, aceasta vitamina are un rol important si in protejarea
celulelor hepatice, datorita proprietatii ei de a impiedica depunerea
grasimilor in ficat. Se afirma despre cobalamina ca ar fi destul de
eficienta si in bolile precanceroase, si in cele canceroase.
Vitamina B12 e solubila in apa, stabila la caldura (suporta temperaturi
de pana la 120°C), fiind insa inactivata de lumina, ca si de excesul de
vitamina C, de alcool si de somnifere. Eficacitatea ei sporeste prin
asociere cu vitaminele B6, B9, C, colina, inozitol, precum si in
prezenta potasiului.
Necesarul zilnic de vitamina B12
este de 2-2,5. mcg pentru adulti, ceva mai mare pentru copii, si de
2,2-2,6 (3) pentru femeile aflate in perioada de sarcina si de alaptare.
Trebuie remarcat si aspectul ca regimurile vegetariene stricte pot
provoca hipovitaminoze B12, motiv pentru care astfel de regimuri
alimentare trebuie evitate, indeosebi la copii. Vitamina B12 este
indicata in anemii de orice fel, in nevralgii, dureri reumatismale,
oboseala fizica si intelectuala, colite, alergii, iritabilitate, depresii,
insomnii, alcoolism, reflexe lente, dificultati de comunicare si de
vorbire, anorexie etc. Aceasta vitamina este recomandata celor
afectati de ateroscleroza.

Vitamina B10
Vitamina B10 (acidul para-amino-benzoic sau PABA) contribuie la
metabolismul fierului si la formarea hematiilor (globulelor rosii).
Favorizeaza sinteza acidului folic si absorbtia acidului pantotenic.
Lipsa PABA duce la incaruntire si aparitia eczemelor.

Vitamina B9 (Inozitol)
Inozitolul este solubil in apa, face parte din grupul B de vitamine si
are rol benefic in sensul ca:
o ajuta organismul sa produca lecitina;
o serveste la metabolizarea grasimilor, reducand nivelul
colesterolului sanguin;
o favorizeaza nutritia celulelor creierului;

16
o constituie hrana vitala pentru par, putand preveni rarirea
acestuia si aparitia cheliei.

Inozitolul este indicat in constipatie, caderea parului, atero-scleroza,


hipercolesterolemie, ciroza hepatica, eczeme, deficienta de vedere
etc. Necesarul de inozitol este de cea 1 g/zi. Deficitul prelungit de
inozitol poate produce, printre altele, si tulburari cardiace si ale
arterelor.
Inozitol se gaseste in toate cerealele integrale, in fasolea uscata,
drojdia de bere, lamai, portocale si alte citrice, in pepenele galben,
stafide, alune, varza, in ficat si miere etc. Mai contin inozitol creierul si
inima de vita, faina de soia, fructele de catina alba etc. Eficienta
inozitolului sporeste in asociere cu unele vitamine din grupul B
(indeosebi cu vitamina B12 si cu colina).
Sulfamidele, alcoolul si cafeaua actioneaza nefavorabil asupra
inozitolului.

Vitamina B8 (colina)
Colina este un corp azotat intrand in compozitia materiei vii si
actionand ca factor de crestere ; este incadrata la vitaminele din
complexul B, chiar daca nu corespunde intru totul definitiei date
respectivelor.
Colina are urmatoarele proprietati:
o inlesneste functiile ficatului (ajutand la eliminarea toxinelor din
organism) si ale vezicii biliare;
o faciliteaza folosirea corespunzatoare a grasimilor si a
colesterolului de catre organism;
o previne acumularea de grasimi in ficat;
o ajuta la prevenirea schimbarilor degenerative ce se produc in

ficat si in vezica biliara.

Colina este indicata in :


ameliorarea capacitatii de memorare, precum si in tratarea
alcoolismului, in ateroscleroza, hipertensiune arteriala,
hipercolesterolemie, hipoglicemie, stres, ciroza hepatica, ameteli,
ulcer gastric, dureri de inima, blocaj renal etc.

17
Colina se gaseste indeosebi in drojdia de bere, in creier, inima, ficat
de vita, germeni de grau, lecitina, galbenus de ou, fructe de paducel,
papadie. Eficienta acestei vitamine sporeste prin asociere cu
vitaminele A, B9, B12 si inozitolul. Inamici ai Colinei sunt sulfamidele,
alcoolul si tehnicile de prelucrare alimentara.

Vitamina B7 (biotina, vitamina H)


Vitamina B7 intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor si
glucidelor, contribuie la functionarea normala a pielii si a mucoaselor,
combate starile de oboseala etc. Actiunea benefica a biotinei
sporeste prin asociere cu vitaminele A, B2, B3 si B6, fiind diminuata
in cazul consumului de alcool.
Necesarul zilnic de biotina
este de 0,20-0,25 mg. Biotina poate fi sintetizata de bacteriile
intestinale. Hipovitaminoza B7 se manifesta prin paloarea pielii si a
mucoaselor, putind fi insotita si de anemie, astenie, somnolenia,
anorexie, dureri musculare, depresii, alopecie, eczeme si alte
dermatoze etc.
Consumul sporit de biotina este indicat in unele afectiuni ale pielii
(dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau incetinirea cresterii parului
si albirea prematura a acestuia, alopecie, precum si in stari
depresive, de oboseala, dureri musculare, senzatie de frica etc.
Vitamina B7 poate fi intalnita in:
cartofii, drojdia de bere, fasolea uscata, orezul nedecorticat, nucile,
morcovii, rosiile, spanacul, varza, conopida, carnea de pasare,
mierea, pestele, slanina afumata etc. Aici trebuie mentionat si
aspectul ca albusul de ou, in stare cruda, se comporta ca
antivitamina II, impiedicandu-i absorbtia si neutralizind-o pe cea
existenta in organism, inconvenient care dispare in urma aplicarii
tratamentului termic.

18
Vitamina B6 (piridoxina, adermina)
Vitamina B6 are un rol important in formarea hemoglobinei, in
metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor si lipidelor
(indeosebi al acizilor grasi esentiali), fiind si stimulent muscular; are
influenta benefica asupra pielii, precum si in procesul de crestere. De
asemenea, piridoxina intervine in mod esential in : buna functionare a
sistemului nervos, a maduvei osoase ; producerea de globule rotii si
de anticorpi; controlarea echilibrului sodiului si al potasiului, al
sistemului muscular si osos; metabolismul colesterolului. impiedicand
depunerea acestuia pe peretii interiori ai arterelor (ateroscleroza);
crestere si reproducere.
Eficacitatea piridoxinei sporeste
in asociere cu vitaminele B2 si B5, precum si cu magneziul si
potasiul. Aceasta vitamina e indispensabila in buna absorbtie a
vitaminei B12 si in producerea interna a acidului clorhidric, ca si in
asimilarea magneziului. Pentru adulti, necesarul zilnic de vitamina B6
este de 1,6-2,5 (3) mg, direct proportional cu aportul de proteine.
Pentru femei, in perioada sarcinii, necesarul zilnic de vitamina B6
este de 4-6 (7) mg. In organismul uman, piridoxina poate fi sintetizata
de flora microbiana intestinala. Vitamina B6 e usor solubila in apa si
in alcool, fiind distrusa in prezenta aerului si a luminii; este in schimb
stabila la caldura. Pierderile maxime la prelucrarile culinare sunt de
cca 40%.
Hipovitaminoza B6 apare rar si duce la diferite tulburari nervoase
(iritabilitate, labilitate psihica, slabiciune generala, greutate la mers
etc.), precum si la aparitia unor boli de piele, la incaruntirea
prematura si caderea parului, furnicaturi si amortirea extremelor,
dureri abdominale, scaderea capacitatii organismului de a se apara in
caz de infectii etc. Deficitul organismului in vitamina B6 apare in
dietele cu proteine in exces, in tulburarile de absorbtie, in intoxicatiile
cronice cu alcool, hipertensiune arteriala si infarct de miocard, cand
se abuzeaza de antibiotice administrate pe cale bucala si in cazul
supradozelor de vitamina E si colina. Prevenirea instalarii
hipovitaminozei se face prin adoptarea unui regim alimentar
echilibrat, care, la nevoie, poate fi completat cu suplimente nutritive.
Preventiv si curativ, vitamina B6
este indicata in urmatoarele afectiuni: acnee (in asociere cu
vitaminele B2 si B3), eczeme, hipercolesterolemie, diferite tipuri de

19
infectii, diaree, hemoroizi, artrita, iritabilitate si depresie nervoasa,
astenie, insomnii, distrofii musculare, diferite afectiuni nervoase,
ulcere de diverse etiologii, eczeme ale sugarilor, hipertensiune
arteriala, anemii, tulburari ale sarcinii, tulburari hepatice, in caz de
iradiere, hepatita endemica, glosite, stomatite (in asociere cu
vitaminele B2 si B3), pelagra (cand aceasta nu cedeaza la
administrarea acelorasi vitamine), dermatite seboreice, nevrite etc.

Vitamina B5 (acidul pantotenic, pantetonatul de calciu)


Acidul pantotenic are rol in metabolismul celular si, impreuna cu alte
vitamine, contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide,
grasimi si proteine. De asemenea, printre proprietatile vitaminei B5 se
numara urmatoarele:
o participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv,
a ficatului si a epiteliilor;
o stimuleaza activitatea diferitelor glande si sporeste productia de

hormoni a suprarenalelor ;
o mentine starea de sanatate a nervilor, a pielii si a glandelor;
o sporeste rezistenta la stres si contribuie la formarea unor

hormoniji anticorpi;
o intervine in procesele de crestere, in prevenirea aparitiei

dermatitelor (bolilor de piele), in metabolismul glucidelor si in


utilizarea eficienta a colinei etc.

Acidul pantotenic este indicat in :


tulburari hepatice, enteroconlite, inflamatii pulmonare si ale cailor
respiratorii, in astm bronsic, diferite dermatoze, rinite alergene,
neliniste, stari depresive, stres, oboseala, diferite infectii, cefalee,
artrita, alergii, tulburari digestive, crampe musculare, tulburari
gastrointestinale etc. De asemenea, acidul pantotenic reduce efectele
toxice si reactiile adverse produse de un mare numar de antibiotice.
Vitamina B5 este stabila la aer si la lumina, dar instabila la caldura.
Pierderile maxime la prelucrarile culinare sunt de cea 50%. Efecte
negative asupra ei au si conservarea produselor, actiunea cofeinei, a
sulfamidelor, somniferelor, alcoolului etc.

20
Necesarul zilnic de vitamina B5
este de 5-15 mg. O alimentatie normala asigura un aport zilnic de 5-
20 mg acid pantotenic, care, de altfel, in oarecare proportie, poate fi
sintetizat si de flora intestinala. Eficacitatea sanogena a acestei
vitamine sporeste prin administrarea concomitenta cu vitaminele B6,
B9 si C. Hipovitaminoza pantotenica provoaca anemie, tulburari de
somn, cefalee, hipoglicemie, ulcer duodenal, greata, balonari, crampe
musculare, scaderea rezistentei la infectii, tulburari sanguine si
dermatologice etc. Nu se cunosc situatii de intoxicare cu acid
pantotenic.

Vitamina B4 (acid folic)


Printre procesele in care vitamina B4 are o importanta majora, se
numara: formarea globulelor rosii, metabolizarea proteinelor, rol
important in producerea acizilor nucleici (ADN si ARN), diviziunea
celulara, utilizarea zaharurilor si aminoacizilor.
Doza zilnica necesara pentru adulti este de 180-200 mcg, dublu
pentru femeile gravide, iar pentru mamele care alapteaza - 280 mcg
in primele sase luni si 260 mcg in urmatoarele sase.
Beneficii aduse de prezenta acidului folic in organism:
ofera protectie impotriva parazitilor intestinali, confera pielii un aspect
sanatos, mareste lactatia, are efect analgezic, preintampina
deficientele de nastere, actioneaza preventiv impotriva anemiei.
Carenta acestei vitamine poate provoca anemia nutritionala
macrocitica. Nu se cunosc efecte toxice ale acidului folic.
Printre sunstantele care influenteaza negativ prezenta acestei
vitamine in tesuturi, se pot numara: apa, lumina soarelui, estrogenii,
tehnicile de prelucrare alimentara (in special fierberea), caldura
excesiva.

Vitamina B3 (niacina, vitamina PP, nicotinamida)


Vitamina B3 constituie un factor important in hranire, participand activ
la metabolismul proteinelor, glucidelor si lipidelor, deci la
metabolismul general al organismului. De asemenea, niacina este
esentiala pentru corp deoarece :

21
o e un factor antipelagros de prima importanta;
o are actiune vasodilatatoare la nivelul pielii;
o serveste la buna functionare a sjstemului nervos central;
o stimuleaza secretia gastrica;
o mareste glicemia si scade nivelul colesterolului;
o mentine sanatatea pielii, a limbii si a tesuturilor digestive;
o favorizeaza circulatia cerebrala si coronariana;
o scade tensiunea arteriala;
o stimuleaza secretia gastrica si eliminarea bilei;
o inlesneste asimilarea fierului etc.

Vitamina B3 este indicata in pelagra, herpes, acnee, prurit, tulburari


circulatorii periferice, degeraturi, afte, inflamatii bucale, enterocolita,
diferite psihoze, stari depresive, in diaree, hipertensiune arteriala si
ateroscleroza, respiratie dificila, alcoolism, stres, insomnii, artrita,
indigestii, cefalee, ameteli, iritabilitate, senzatie de rau general etc.
Pentru un organism matur, necesarul zilnic de vitamina PP este de
cea 19 mg (18-23 mg la barbati si 12-15 mg la femei). Acest necesar
depinde de cantitatea si calitatea proteinelor din dieta, de consumul
de bauturi alcoolice, de intensitatea cheltuielilor de energie, precum si
de continutul si in alte vitamine din complexul B. Trebuie mentionat
de asemenea faptul ca alimente ca faina de porumb, fructele uscate,
ceapa si slanina nu contin vitamina PP. Ca urmare, pentru a preveni
aparitia pelagrei la persoanele care consuma in mod obisnuit
mamaliga din faina de porumb, se recomanda ca alimentatia sa
cuprinda lapte, produse lactate si alte produse de origine animala,
care contin cantitati apreciabile de niacina. De altfel, porumbul este
considerat in general un aliment pelagrogen. Cu ajutorul unui
aminoacid (triptofanul), organismul uman isi poate produce singur
aceasta vitamina, daca dispune de cantitati suficiente din vitaminele
B1 B2 si B6.
Carenta de vitamina PP
se manifesta prin apatie, scadere in greutate, somnolenta,
diminuarea reflexelor, atragand dupa sine aparitia pelagrei, precum si
a unor tulburari digestive, sensibilizarea pielii la actiunea luminii
solare etc. Ca urmare, pielea se inroseste si apoi apar vezicule, fisuri,
dermatite etc. Aparitia pelagrei este favorizata si de expunerea la
soare, precum si de intensitatea efortului fizic depus. Tratamentul
hipovitaminozei niacinice consta in administrarea unei diete

22
alimentare cu vitamine din grupul B. Se recomanda, de asemenea,
repaus si evitarea luminii in paralel cu aplicarea tratamentului
medicamentos.Vitamina B2 trebuie administrata cu prudenta in caz
de diabet sever, ulcer peptic, glaucom, guta sau functionare
deficienta a ficatului.
Vitamina PP este foarte rezistenta la lumina si destul de rezistenta la
caldura. Fiind hidrosolubila, niacina trece din alimente in apa de
fierbere, care, ca urmare, se impune a fi consumata. Eficienta acestei
vitamine sporeste prin asociere cu vitaminele Bl5 B2, B5 si C, fiind
diminuata de consumul de alcool, precum si de administrarea de
sulfamide, somnifere, penicilina etc.

Vitamina B2 (riboflavina)
Vitamina B2 are un rol important in metabolismul proteinelor,
grasimilor, dar cu precadere al glucidelor (scade glicemia), in
cresterea si respiratia celulelor, ca si in procesul normal al vederii. De
asemenea, ea asigura un bun tonus muscular si actioneaza favorabil
asupra pielii, a mucoaselor si intestinelor, intervine in fenomenele de
oxidoreducere de la nivelul celulelor, influenteaza cresterea si
reproducerea, precum si sinteza hemoglobinei. Pentru adultii
sanatosi, necesarul zilnic de vitamina B2 este de 1,2-1,8 mg. In
general, se recomanda o cantitate de 0.6 - 0,7 mg vitamina B2 pentru
fiecare 1.000 de calorii, in perioadele de sarcina si de alaptare,
femeile au nevoie de 1.5-3 mg de vitamina B2 pe zi. La copii, in
functie de varsta, necesarul zilnic de vitamina B2 este 0,4-1,2 mg.
Carenta de vitamina B2
este foarte rara, ea datorandu-se numai tulburarilor gastrointestinaie
si hepatopancreatice. Asemenea situatii sunt evidentiate prin
paloarea buzelor, urmata de fisurare si macerare, limba uscata, rosie
si dureroasa in timpul masticatiei. Avitaminoze B2 se intalnesc,
desigur, si mai rar, ele fiind insotite si de alte carente in vitamine din
grupul B. Carenta de vitamina B2 diminueaza rezistenta organismului
la infectii microbiene, scade rezistenta la efort, pe buze, limba si piele
apar diferite leziuni specifice etc.
Carenta de aceasta vitamina mai este evidentiata si prin aparitia de
stomatite, dermatite seboreice, uscarea si caderea parului,
friabilitatea si indoirea unghiilor, tulburari de crestere la copii, anemii,

23
apatie, hiperemotivitate, tremuraturi si ameteli, scaderea acuitatii
vizuale si a celei auditive, diminuarea campului vizual si dificultati de
vedere la lumina slaba, anorexie, scaderea rezistentei organismului
la infectii si la intoxicatii cu metale grele, scaderea tonusului muscular
etc. Reducerea aportului in aceasta vitamina este favorizata si de
alcoolism, diabet zaharat, tratamentele cu fenobarbital si cu diferite
antibiotice, administrate pe cale bucala. Efectul sanogen-terapeutic al
vitaminei B2 sporeste prin asociere cu vitaminele B1, B3, B6 si C. Nu
este cunoscuta existenta hipervitaminozei B2.
Vitamina B2 este indicata in diferite afectiuni ale pielii si ale
mucoaselor, in tulburari de adaptare vizuala la intuneric, ca si in
enterite cronice, crampe musculare, astm, migrene, inflamatii bucale,
intarzieri de dezvoltare la sugari si la copii, stres, alcoolism, diabet
zaharat, artrita, diaree, ameteli, tremuraturi etc. De putina vreme,
aceasta vitamina este utilizata si in profilaxia cancerului.
Vitamina B2 (hidrosolubila) e foarte sensibila la lumina si destul de
stabila la caldura, prepararea termica a alimentelor producand
pierderi de 15-30%. De exemplu, pastrarea la lumina a laptelui
proaspat timp de numai doua ore duce la distrugerea a doua treimi
din continutul initial in riboflavina, motiv pentru care se recomanda
pastrarea lui in cutii de carton, in sticle de culoare bruna etc.
Spalarea prelungita a alimentelor care contin vitamina B2 provoaca
pierderi importante. Tot dusmani ai acestei vitamine mai sunt
sulfamidele si estrogenii.

Vitamina B1 (tiamina, aneurina)


Vitamina B1 prezinta importanta indeosebi in metabolismul
proteinelor si al glucidelor, apoi in functionarea normala a sistemului
nervos central si, cu precadere, a celui periferic, a aparatului digestiv
si a glandelor endocrine, in procesul de crestere, in absorbtia
intestinala a grasimilor etc. Tiamina (cum mai este numita vitamina
B1) favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza
procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea
hidratilor de carbon in lipide si mijlocind astfel obtinerea de surse
suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine sanatos sistemul
nervos in totalitatea lui, imbunatateste tonusul muscular, contribuie la
apararea organismului impotriva infectiilor etc.

24
Tiamina este recomandata
in tratarea a numeroase afectiuni, cum ar fi: anorexie, intarzieri in
crestere, digestie lenta, tulburari de sarcina si alaptare, colite, stres,
iritabilitate, anemie, greata, oboseala generala si convalescenta,
ateroscleroza, tulburari de ritm cardiac, arsuri, nevrite si polinevrite
("vitamina antinevritica"), beri-beri ("vitamina antiberi-beri"), dureri
diferite, hemoragii cerebrale, tromboze, boli infectioase ale sistemului
nervos, insuficienta cardiaca, miocardite ("vitamina inimii"),
insuficiente hepatice, hepatite si ciroze, guta, algii reumatismale,
dermatoze etc. Trebuie avut in vedere faptul ca tiamina este sinergica
cu celelalte vitamine din complexul B (cum sunt si acestea intre ele)
si ca, din pacate, nu este stocata in corp, trebuind deci sa fie inlocuita
zilnic.
La adultii sanatosi, necesarul zilnic de vitamina B1 este de 1,7 (1-2
mg), in functie de intensitatea activitatii depuse, de natura si calitatile
factorilor de nutritie ce alcatuiesc ratia alimentara, de starile
fiziologice si de varsta. La femei, in perioada sarcinii, sunt necesare
cea 2,5 mg tiamina pe zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg tiamina
pe zi, acest necesar sporind apoi pe masura inaintarii in varsta,
apropiindu-se treptat de cel al adultilor. In unele stari patologice ale
sistemului nervos (nevrite si polinevrite, tulburari ale metabolismului
glucidic, proteic si hidric etc.), se impune suplimentarea, in mod
corespunzator, a aportului de tiamina. Hrana bogata in glucide si
alcoolul sporesc cerintele in vitamina Bl iar cea bogata in proteine si
in grasimi face ca aceasta sa scada.
Carenta de vitamina B1,
se manifesta prin diferite tulburari nervoase (astenie, nervozitate si
iritabilitate, apatie, insomnii, slabirea atentiei si a memoriei etc.), ca si
prin scaderea capacitatii de munca, aparitia unor tulburari cardiace
(indeosebi hipotensiune arteriala, amorteli, dureri si furnicaturi in
membre), a unor tulburari gastrointestinale (anorexie, greturi si
varsaturi, constipatie cronica etc.). In formele severe de insuficienta
vitaminica (avitaminoza) se poate ajunge la instalarea bolii "beri-beri",
destul de rar intalnita in tara noastra. Cazurile de hipovitaminoza B1
sunt rare, carenta respectiva putandu-se corecta prin consum de
drojdie de bere, grau germinat, diferite viscere si alte alimente bogate
in aceasta vitamina, in paralel cu suplimentarea aportului de proteine
si cu diminuarea celui de glucide. Hipovitaminoza tiaminica poate

25
aparea, uneori, la sugari, copii si adolescenti, precum si in cazul
alimentatiei hiper-glucidice, in special prin consum exagerat de zahar
si de prajituri. Eficienta sanogen-terapeutica a acestei vitamine
sporeste prin asociere cu vitaminele B2, B9, C, E, precum si in
prezenta manganului.
Tiamina este foarte sensibila la caldura si in mediu alcalin, stabila la
lumina si la aer, foarte solubila in apa si insolubila in grasimi. Ea este
singura vitamina din complexul B care se inactiveaza la caldura,
pregatirea culinara de lunga durata producand pierderi de 30 pana ia
70 sau chiar 80%. Cartofii adaugati la prepararea mancarurilor au
proprietatea de a absorbi si de a pastra aceasta vitamina. Aportul de
tiamina este diminuat si prin consumul excesiv de alcool, de fumat,
de medicamente, cu continut de cofeina, cum ar fi cinetidina sau
indometacina. Tot dusmani ai vitaminei B1 sunt si
anticonceptionalele, diminuantele aciditatii gastrice, precum si stresul
de orice natura. Frigerea si fierberea carnii produc o pierdere de
tiamina de cca 30%, in timp ce coacerea nu distruge decat o parte
infima din aceasta vitamina. Exceptie face painea care, prin prajire,
pierde cea 30% din tiamina.
Conservarea cu sare si congelarea pastreaza o buna parte din
vitamina B1. Tiamina este sintetizata de bacterii si de plante, dar in
cantitati insuficiente fata de nevoile organismului. Ea are actiune
antagonista vitaminei A, de protejare a vitaminei C si favorizanta a
depunerii glicogenului in ficat, in corelare cu insulina. Administrarea
de supradoze de tiamina poate provoca deficite vitamina B6, precum
si pierderi din celelalte vitamine din complexul B, lucru valabil pentru
toate vitaminele din acest complex, atunci cand oricare dintre ele este
administrata singura si pe o perioada indelungata.

Vitamina A
Vitamina A mareste rezistenta la infectii a cartilajelor, a mucoaselor si
a pielii, ajuta la adaptarea vizuala, la dezvoltarea normala a
scheletului si a smaltului dentar, precum si la buna functionare a
ficatului, a tiroidei si a altor organe. De asemenea, ea contribuie si la
reglarea somnului si a tensiunii arteriale, intervine in metabolismul
proteinelor si al sarurilor minerale (indeosebi al calciuiui, al grasimilor
si glucidelor, joaca un rol important in ingrijirea pielii si al mucoaselor,
ca si in stimularea cresterii.

26
Retinolul are un rol deosebit si in buna functionare a organelor
vizuale, carenta respectiva ducand la scaderea capacitatii de
adaptare a ochilor la lumina difuza, in cazuri mai grave putand
aparea o ulcerare a mucoasei-oculare si chiar a corneei, fapt ce
poate provoca opacirea cristalinului si orbirea (cecitate crepusculara,
xeroftalmie etc.).
Carenta de vitamina A
mai poate produce si alte neajunsuri, cum ar fi:
o degenerarea nervilor olfactivi si a celor acustici;
o scaderea rezistentei la infectii respiratorii si digestive,
o faringite, bronsite, enterocolite;
o scaderea acuitatii vizuale (indeosebi la fumatori);
o diferite tulburari psihice ;
o diminuarea cresterii la copii;
o afectarea glandelor sexuale si tulburari in functionarea;
o aparatului urogenital;
o ingrosarea si uscarea pielii;
o atrofie testiculara, uscaciune vaginala;
o nervozitate si anxietate ;
o insomnii, cefalee, hipertensiune arteriala;
o unghii casante, par devitalizat si alopecie etc.

Vitamina A este indicata in afectiuni cum ar fi: fotofobie, conjunctivita,


cheratita, xeroftalmie, acnee, seboree, arsuri, ulcere, furunculoza,
calculoza renala, cistite, pielite si pielonefrite, diferite afectiuni
hepatice si biliare, arterioscleroza, hipertiroidism, hiperglicemie, colite
si enterocolite, ulcer gastric, tulburari premenstruale, tulburari de
sarcina si alaptare etc.
Vitamina A ca atare (retinolul) se gaseste, de obicei, in cantitati
apreciabile, numai in produse de origine animala, ea exprimandu-se
cantitativ in mcg, mg si, mai nou, in Unitati Internationale (U.I.) sau
Echivalenti Retinol (R.E.), la 100 g produs comestibil. Echivalentii
Retinol (R.E.) reprezinta greutatea corespunzatoare de retinol
absorbit si asimilat de catre organism.

27
Retinolul (vitamina A),
poate fi preluata si din produsele alimentare de origine vegetala, din
fructe si legume, si anume din fractiunea de beta-caroten, continuta
in cantitati apreciabile de unele dintre acestea (faina de grau, malai,
ardei gras, ceapa verde, morcov, spanac, rosii, caise si prune uscate
etc.). Data fiind aceasta situatie, carotenul (beta-carotenul) continut
de fructe si legume este considerat ca fiind, de fapt, pro-vitamina A.
Ca o exceptie, mai contin caroten si unele produse alimentare de
origine animala, cum ar fi: galbenusul de ou, ficatul, laptele si
produsele lactate etc. Continutul in caroten al alimentelor se exprima
in mcg sau mg. in organism, sub actiunea enzimei denumita
carotenaza, la nivelul ficatului si intestinului subtire, carotenul se
transforma in retinol, fiind necesare 6 mg de beta-caroten pentru a se
putea obtine 1 mg de vitamina A (retinol). Acest randament scazut de
transformare se explica prin faptul ca actiunile ce au loc in organism
asupra unei parti din carotenul ingerat si supus transformarii,
metabolizarii, fac ca doua treimi din acesta sa fie eliminat prin fecale
(4 din 6 mg) si numai restul de o treime, adica 2 mg, sa fie retinut in
organism ; din ceea ce se retine, o jumatate, adica 1 mg, este
asimilata de indata drept retinol, iar cealalta jumatate este pastrata
sub forma de beta-caroten (provitamina A), ca rezerva pentru
asimilari ulterioare, tot sub forma de retinol, dupa necesitatile
biologice ale organismului respectiv. Desigur ca de acest aspect
trebuie sa se tina seama la completarea necesarului de retinol pe
baza de caroten (beta-caroten). In acelasi context, mai trebuie sa
retinem faptul ca, daca alimentatia este saraca in grasimi, se elimina,
o data cu fecalele, cea 90% din carotenul ingerat si, de asemenea, ca
randamentul absorbtiei respective este de 5-6 ori, uneori chiar de 10
ori mai mare, daca fructele si legumele care il contin se consuma
dupa fierbere, proces caruia, spre deosebire de retinol, carotenul ii
rezista fara sa suporte pierderi. Pentru realizarea acestei adevarate
performante trofice, se impune ca vasele in care se face fierberea
vegetalelor cu caroten sa nu fie oxidante, sa nu fie, prin urmare,
fabricate din fier sau din cupru, ci sa fie perfect emailate sau facute
din sticla.
Necesarul zilnic
de vitamina A este de 1.800 (1.100-2.500) U.I. - la copii si
adolescenti; de 5.500 (5.000-6.000) U.I. -la femeile mature; de 6.000

28
U.I. la femeile insarcinate si de, 8.000 U.I. la femeile care alapteaza.
Necesarul de vitamina A sporeste in perioada bolilor insotite de febra.
Acest necesar nu depinde de cheltuielile de energie ale organismului,
dar depinde de greutate, de varsta, stare fiziologica etc. Se
recomanda ca aportul de vitamina A sa fie asigurat in proportie de
50% din produse de origine animala si in proportie de 50% din
produse de origine vegetala. Se afirma ca, la adultii sanatosi, in
perioada vara-toamna, pot fi stocate in ficat rezerve de caroten
suficiente, ca surse de retinol, pentru unul sau chiar doi ani, iar la
copii si la tineri - numai pentru cea 3 luni, motiv pentru care acestia
sunt mai sensibili la carentele in vitamina A. Din fericire si cu un
minim efort, acest neajuns se poate preintampina sau remedia printr-
un consum sporit de morcovi fierti. in cazul persoanelor cu afectiuni
hepatice, apare pericolul instalarii hipovitaminozei A, deoarece, in
astfel de situatii, carotenul de rezerva nu poate fi transformat in
retinol.
In legatura cu provitamina A (beta-carotenul), trebuie amintit si faptul
ca aceasta dispune de virtuti anticancerigene si mai mari decat
retinolul. Tot despre caroten se mai afirma ca, datorita antioxidantilor
pe care ii contine, face sa fie redus cu o' treime procesul de
inrautatire a starii de sanatate a ochilor (evitandu-se chiar si orbirea),
precum si procesul de instalare a diferitelor afectiuni cardiace. Aceste
efecte benefice ale carotenului au fost determinate, pana in prezent,
in cazul morcovilor, al spanacului si al verzei.
Spre deosebire de retinol, carotenul nu este sensibil nici la lumina,
fiind in schimb sensibil la uscaciune, motiv pentru care se impune
pastrarea, in fructe si in legume, a gradului de umiditate avut in
perioada recoltarii. Eficienta vitaminei A sporeste cand este asociata
cu vitaminele din grupul B, cu vitaminele C, D, E si colina, precum si
cu un aport corespunzator de calciu, fosfor si zinc. Deficitul in
vitamina A poate determina pierderi in vitamina C. Tratamentul
hipovitaminozei se poate face prin administrarea de retinol pe cale
bucala sau injectabila.
Obtinerea de retinol este recomandabil a se face din beta--caroten.
Aceasta optiune este justificata de toxicitatea mai redusa a acestei
trofine, care, in plus, are proprietatea de a preveni instalarea unor
forme de cancer, precum si de a cobori nivelul colesterolului si de a
reduce astfel riscul afectiunilor cardiace.

29