ARGUMENT

Am ales această temă deoarece, vitaminele reprezintă o clasă de

substanţe organice de origine în general exogenă (alimentară) cu structuri
chimice foarte variante, care sunt indispensabile organismului uman şi care în
cantităţi foarte mici, asigură creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea normală a
acestuia.
Sursa primordială furnizoare de vitamine pentru om o reprezintă
plantele şi produsele acestora. O sursă secundară de vitamine o constituie
flora bacteriană localizată în intestinul gros şi care sintetizează anumite
vitamine pe care le furnizează organismului.
Vitaminele pot fi clasificate în vitamine hidrosolubile şi vitamine
liposolubile.
Vitaminele hidrosolubile sunt cele din complexul B şi vitamina C.
Funcţiile lor sunt în general de a asista enzimele importante implicate
în producţia de energie din carbohidraţi şi grăsimi. Nu sunt depozitate în
organism în cantităţi mari, deci aportul frecvent este necesar.
Carenţele de vitamine hidrosolubile afectează cel mai mult ţesuturile
care "cresc" sau au un metabolism rapid cum ar fi pielea, sângele, tractul
digestiv şi sistemul nervos. Sunt instabile în prezenţa căldurii şi procesul de
preparare al hranei afectează conţinutul de vitamine din mâncare.
Vitaminele sunt substanţe organice cu rol funcţional însemnat, care se
găsesc în cantitate mică în alimente şi sunt indispensabile pentru creşterea şi
dezvoltarea normală a organismelor. Alături de enzime şi hormoni, vitaminele
fac parte din grupa catalizatorilor biochimici, care contribuie la reglarea şi
stimularea proceselor metabolice.

5
 CAPITOLUL I

VITAMINE LIPOSOLUBILE ÎN PRODUSE DE ORIGINE

VEGETALĂ

Vitaminele manifestă un spectru larg de acţiune prezentând următoarele

caracteristici generale:
 Sunt factori alimentari accesorii absolut necesari organismului
animal;
 Sunt indispensabile creşterii normale şi manifestării proceselor
vitale ale organismului;
 Sunt componente esenţiale pentru evoluţia normală a proceselor
metabolice;
 Exercită acţiuni de reglare a funcţiilor celulare şi intervin în
utilizarea energiei, fără a deţine un rol energetic propriu-zis;
 Unele vitamine acţionează în calitate coenzime asigurând efectul
catalitic al enzimelor cu care interacţionează şi modulând activitatea acestora;
 Unele vitamine acţionează în procesele redox din organism,
participând la desfăşurarea unor reacţii biochimice;
 Există o disproporţie între cantităţile mici în care acţionează în
organism şi efectele biochimice şi fiziologice pe care le produc;
 Lipsa lor din alimentaţie induce anumite “leziuni biochimice”
asociate cu disfuncţii metabolice, modificări structurale la nivelul unor
ţesuturi, îmbolnăviri severe şi infertilitate.

6
 Rolurile vitaminelor în organism:
-sunt factori alimentari, accesorii absolut necesari organismului animal;
-sunt indispensabile creşterii normale şi manifestării proceselor vitale
ale organismului;
-sunt componente esenţiale pentru evoluţia normală a proceselor
metabolice;
-exercită acţiuni de reglare a funcţiilor celulare şi intervin în utilizarea
energiei;
-unele vitamine acţionează în calitate de coenzime, asigurând efectul
catalitic al enzimelor, cu care acţionează şi modulând astfel activitatea
acestora.
Din punct de vedere chimic, vitaminele sunt substanţe micromoleculare
foarte heterogene sub aspectul structurării moloculare. Ca element comun se
poate remarca prezenţa unor grupări funcţionale libere sau esterificate, în
molecula lor. Unele vitamine conţin grupări hidroxilice (vitamina A),
chinonice (vitamina K), nuclee heterociclice(vitamina E), mona si
biciclice(biotina), altele sunt lactone (vitamina C) etc.
Clasificarea vitaminelor se poate realiza de asemenea după mai multe
criterii (structura chimică, rol fiziologic, solubilitate, spectre de absorţie,
grupări funcţionale etc.). Dintre toate aceste criterii, cel mai cuprinzător şi mai
practic s-a dovedit a fi criteriul solubilităţii. După solubilitatea vitaminelor în
solvenţi organici şi în apă, acestea se clasifică în două grupe mari: vitamine
liposolubile şi vitamine hidrosolubile.
Din grupa vitaminelor liposolubile, care se dizolvă în solvenţi organici
şi nu se dizolvă în apă, fac parte vitaminele A, D, E, K, F, iar din grupa
vitaminelor hidrosolubile, care se dizolvă în apă şi nu se dizolvă în solvenţi
organici, fac parte complexul de vitamine B (vitaminele B1, B2, B6, B12, PP,

7
acidul pantotenic, biotina, acizii folici si folinici etc.), vitaminele C,
vitaminele P etc.
Vitaminele liposolubile sunt compuşi izoprenici, având molecule,
nepolare, hidrofobe. Nu s-a identificat până în prezent rolul de coenzime al
acestor vitamine. Absorţia, trasportul şi metabolismul lor este corelat cu cel al
grăsimelor. Tulburările biliare şi steatoare determină adesea o absorţie
defectoasă a vitaminelor liposolubile, care în sânge sunt transportate sub
formă de lipoproteine.
Vitaminele A, D şi K sunt depozitate predominant în ficat, iar
vitaminele E şi F în ţesutul adipos.
Majoritatea vitaminelor hidrosolubile îndeplinesc rolul de coenzime.
Ele iau parte în metabolismul proteinelor, procesele bioenergetice, sunt
necesare funcţionării normale a sistemului nervos. Vitaminele din complexul
B, sunt într-o strânsă interrelaţie funcţională şi se găsesc împreună în drojdia
de bere, ficat, boabele cerealelor, legume etc. Ele se menţin în circulaţia
sanguină numai în concentraţia necesară funcţiilor metabolice pe care le
realizează.
Plantele, animalele şi microorganismele au nevoie, pentru creşterea şi
dezvoltarea lor, pe lângă constituienţii de bază ai materiei vii (glucide, lipide,
protide), şi de compuşi anorganici şi substanţe organice cu rol funcţional, care
să stimuleze şi să regleze procesele metabolice, contribuind în mod efectiv la
funcţionarea organismului ca un tot unitar. Ele au un rol structural şi energetic
însemnat în organism.
Denumirea de vitamine se datoreşte lui Funck care prepară, în anul
1911, din tărâţele de orez substanţa curativă a polinevritei şi consideră greşit
că ea conţine o grupă –NH2, fiind numită de autor „vitamină” (amină
indispensabilă vieţii). Funcţiile vitaminelor sunt complexe, incluzzâd aici:
funcţia de hormoni (vitamina D), antioxidanţi (vitamina E), rol în creşterea şi
diferenţierea tisulară (vitamina A) etc.

8
 Vitaminele sunt sintetizate în principal de organismele vegetale şi de
microorganisme şi numai în foarte mică măsură în unele specii de animale.
Omul şi animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie în stare liberă,
fie sub formă inactivă, de provitamine, care se vor transforma ulterior îin
organism în vitamine. Organismele animale au în permanenţă nevoie de
vitamine deoarece nu le pot depozita decât în cantităţi foarte mici. Pentru om
şi animale, vitaminele sunt în marea lor majoritate metabolite de origine
exogenă, spre deosebire de hormoni, care sunt metaboliţi de origine
endogenă.
Insuficienţa sau lipsa vitaminelor din alimente determină la om apariţia
unor dereglări metabolice progresive, a unor boli carenţiale, de la forme
uşoare până la forme foarte grave, care pot determina moartea organismului.
Aceste stări carenţiale se numesc hipovitaminoze, la o insuficienţă a
vitaminelor din organism, sau avitaminoze, în lipsa unor vitamine.
Tratamentele cu vitamine naturale sau de sinteză în stările carenţiale se impun
cu necesitate fiind şi eficiente deoarece bolile carenţiale sunt procese
reversibile.
Clasificarea vitaminelor în liposolubile şi hidrosolubile, realizate în
1915 de către Osborne şi Mende, se păstrează şi în prezent, cu toate că unele
vitamine şi derivaţii acestora sunt insolubile în solvenţi nepolari şi polari, iar
pe de altă parte unele preparate vitaminice sunt solubile în apă, deşi
vitaminele naturale sunt liposolubile. Astfel, vitaminele K naturale sunt
liposolubile, iar cele obţinute prin sinteză sunt hidrosolubile. Unele vitamine
hidrosolubile se pot obţine în forme liposolubile şi invers. Cu toate aceste
abateri de la regulă, în toate ţările se păstrează clasificarea vitaminelor în
liposolubile şi respectiv hidrosolubile, fiind utilă şi uşoară pentru practica
medico-farmaceutică.

9
 1.1. Vitamina A ( RETINOL):

Vitaminele A s-au denumit în trecut vitamine antixeroftalmice,

antiinfecţioase, vitamine de creștere liposolubile, vitamine de apărare a
epiteliilor, axeroftoli etc.
Comisia pentru nomenclatură a Uniunii Internaţionale de Biochimie
(IUB), împreună cu comisia similară a Uniunii Internaţionale de Chimie Pură
şi Aplicată (IUPAC) au stabilit în 1966 regulile pentru denumirea vitaminelor
şi a derivaţiilor acestora.
În conformitate cu nomenclatura internaţională actuală, vitamina A1 se
numeşte retinol, iar vitamina A2 se numeşte 3, 4-dehidroretinol. Aldehida care
provine de la vitamina A1 se numeşte retinal (retinen in trecut), iar compusul
carboxilic care se formează din aceeaşi vitamină se numeşte acid retinoic.
Dintre vitaminele A, cele mai active şi cele mai mult utilizate în
numeroase tratamente profilactice şi curative sunt: retinolul, retinalul şi acidul
retinoic.
În stări de hipovitaminoza, la început apar simptome generale de slăbire
a organismului, scăderea funcţiilor normale ale întregului organism. Se
produce o reducere a capacităţii muncii fizice şi intelectuale, o stare de apatie
şi indispoziţie generală. Dacă starea de hipovitaminoza se menţine în timp
mai îndelungat, apar simptome caracteristice fiecărei vitamine: xeroftalmia în
10
insuficienţa sau lipsa vitaminelor A, rahitismul în insuficienţa sau lipsa
vitaminelor D, scorbutul în insuficienţa sau lipsa vitaminei C, hemoragii în
insuficienţa sau lipsa vitaminei K etc.
Ideal ar fi ca în diferitele alimente destinate consumului să se păstreze
intacte cantităţile de vitamine conţinute iniţial („la recoltare”). Din păcate
însă, acest lucru nu se poate realiza integral datorită acţiunii negative a unor
factori de mediu, ce modifică într-o măsură mai mică sau mai mare vitaminele
cu care vin în contact (lumina, temperaturi prea ridicate sau prea joase,
prezenţa aerului-oxigenului, contactul cu metale oxidante etc.).
1.1.1. Metode de obţinere:
Vitamina A se poate obţine prin mai multe căi şi metode, atât din
produşii naturali, cât şi prin sinteză.
În anii 1945-1950 retinolul se obţinea prin saponificarea uleiului extras
din ficatul peştilor marini cu o soluţie alcoolică de NaOH, la 75° C, în
atmosferă de azot. Tot în această perioadă, vitamina A1 s-a obţinut prin
ruperea oxidativă a catenei interne a -carotenului cu H2O2/OsO4 şi reducerea
retinalului format în prima fază. O altă metodă utilizată a constat din
condensarea -ionon-C-13-acetonă cu esterul metilic al acidului -
bromcrotonic. O Isler, transformă citratul extras din uleiul fructelor citrice în
-iononă, din care prin reacţia Grignard, formează retinol, care prin
esterificare cu acidul palmitic se obţine palmitatul de retinol, o soluţie de
culoare galbenă, care se înglobează în granule sferice de gelatină solidă.
Prin utilizarea unor agenţi de solubilizare (polisorbat 80) se pot obţine
soluţii apoase de retinol-palmitat, la care se adaugă antioxidanţi (acid ascorbic
0,1%, -tocoferol 3%, EDTA-Na2 0,2% etc.), pentru a se înlătura inactivarea
retinolului.
Tot pe cale de sinteză s-a obţinut şi 13-cis-retinolul, retinalul şi acidul
retinoic, a cărui activitate vitaminică reprezintă aproximativ 60% din cea a
acetatului de retinol.
11
 În ultimul timp, vitaminele A se extrag în cantitate mare din uleiul de
peşte şi din ficatul urşilor polari, prin metode de distilare în vid, cristalizare
fracţionată şi separare cromatografică.
1.1.2. Răspândire, absorbţie şi necesităţi zilnice:
Vitaminele se găsesc atât în regnul animal, cât şi în cel vegetal.
Provitaminele (carotenoidele) predomină în regnul vegetal, iar vitaminele în
stare liberă, sub formă de complecşi sau de esteri se găsesc în cantitare mai
mare în produse alimentare animaliere.
Moleculele carotenoidelor provitaminice, asa după cum s-a menţionat
anterior, nu au activitate vitaminică ca atare, ci numai în urma transformării
acestira în vitamine A, prin reacţii enzimatice care au loc predominant în
intestinul subţire şi în ficat.
Cantitatea de retinol necesar zilnic oamenilor este în medie de 1,5-2,5
mg (5000-8300 UI). Ea variază în funcţie de vârstă, starea de sănătate,
activitatea fiziologică etc.
În tabelul următor se prezintă conţinutul carotenoidelor din fructe şi
legume şi echivalenţa lor în UI/g.
Conținutul carotenoidelor din fructe și legume Tabel 1.1.
Conţinutul Echivalenţa în
Fructe şi legume carotenoidelor UI de vitamina
(mg/kg) A1
Agrişe proaspete 1,8 3,0
Ananas 0,6 0,7-1,0
Avocado 1,0 1,7-2,9
Banane proaspete 2,0 3,3
Caise proaspete 15 25-27
Caise uscate 36 60-109
Căpşuni proaspete 0,3 0,5-0,6

12
 Cireşe proaspete 1,2 2,0
Mandarine 1,0 1,7-4,2
Măsline verzi 0,5 0,8-2,0
Mere proaspete 0,3 0,5-0,9
Mure proaspete 1,0 1,7-2,0
Pere proaspete 0,1 0,2
Portocale 0,5 0,8-2
Vişine 5,0 6,6-8,3
Asparagus 5,0 8,3-9
Bostan 18 30
Fasole verde 5 5-5,4
Mazăre 3 5-5,4
Morcovi 70 105-116
Pătrunjel 80 133
Spanac frunze 60 81-100
Ţelină 20 33
Varză 4 5,2-6,7
Vinete 0,3 0,5-0,6

1.1.3. Rol şi funcţii biologice:

Vitaminele A au un rol multiplu şi complex la om şi la animale,
participând la înfăptuirea a numeroase procese biochimice de mare importanţă
pentru viata şi activitatea acestora.
Vitaminele A sunt indispensabile în procesul vederii, întrucât iau parte
la biosinteza şi funcţionarea pigmenţilor fotosensibili din purpura retiniamă
(zona vizuală). Ele au de asemenea un rol însemnat în protejarea, vindecarea
şi funcţionarea ţesuturilor epiteliale, în creşterea şi reproducerea organismelor
animale, în stabilitatea membranei celulare, biosinteza hormonilor etc.

13
 Dintre vitaminele A (retinoide) interes deosebit prezintă retinolul, cu
rol însemnat în protecţia epiteliilor şi în reproducere, retinalul, cu rol
deteminant în procesul vederii, acidul retinoic cu rol însemnat în sinteza
glicoproteinelor, în transportul oligo-glucidelor prin membranele celulare,
necesare biosintezei glicoproteidelor. În acest proces, acidul retinoic suferă o
izomerizare cis-trans, analogă retinalului în celule fotoreceptoare din retină.
Cercetări mai rcente susţin că retinoidele ar influenţa şi expresia genetică
implicată atât în proliferarea, cât şi în diferenţierea mai multor tipuri de celule
normale sau maligne.

Vitaminele A iau parte în numeroase transformări metabolice ale

glucidelor, lipidelor, protidelor şi a altor compuşi, în formarea sistemului
osos, având interacţiuni cu alte vitamine şi hormoni. Ele sunt considerate un
factor de protecţie pentru întreaga ectodermă (piele, epitelii şi derivatele
acestora) şi un factor de creştere, fiind totodată indispensabile în procesul
vederii.
1.2. Vitamina D:
Vitaminele D fac parte din clasa vitaminelor liposolubile, fiind cunoscute
şi sub denumirea de vitamine antirahitice. Se găsesc în natură atât în stare
liberă, cât şi sub formă de provitamine (steroli), care se transformă în

14
vitamine sub acţiunea radiaţiilor luminoase. Transformarea sterolilor în
vitamine nu se face printr-o simplă scindare oxidativă, ca şi în cazul
vitaminelor A, ci printr-o modificare structurală profundă a moleculelor
acestora.
Toate vitaminele D au o structură chimică şi o acţiune biochimică
analoagă. Rolul specific al acestor vitamine îl constituie prevenirea şi
vindecarea rahitismului, reglarea metabolismului calciului şi a fosforului,
stimularea absorbţiei intestinale a calciului, formarea şi funcţionarea
sistemului osos.
Din punct de vedere chimic vitaminele sunt derivaţi de steroli. La om şi la
animale vitaminele D sunt formate din sterolii provitaminici în piele, sub
acţiunea luminii, în special a radiaţiilor ultraviolete. O parte din vitaminele D
sunt preluate de om şi animale în stare liberă direct din hrană. Un conţinut
ridicat în vitamine D au uleiul din ficatul de peşte, untura de peşte, gălbenuşul
ouălor, ficatul mamiferelor, drojdiile, pâinea, animalele marine etc. Necesarul
zilnic pentru un om adult este de 400 UI.
Termenul de vitamină D trebuie înţeles generic, pentru întreaga grupă a
vitaminelor D.

15
 1.3. Vitamina E (TOCOFEROL):

Vitaminele E se mai numesc şi tocoferoli, vitaminele antisterilităţii sau

vitamine de fecunditate. Ele sunt biosintetizate numai în organisme vegetale,
în special în frunze, muguri, seminţe în stare de germinaţie, polen. Omul şi
animalele îşi procură aceste vitamine din hrană.
Vitaminele E se mai numesc şi vitaminele antisterilităţii, deoarece intervin
în procesul de fertilitate, stimulând la masculi formarea spermatozoizilor, iar
la femele intesifică procesul de gestaţie. Sunt utilizate în tratamente
profilactice şi curative pentru combaterea sterilităţii la organismele animale,
fapt pentru care se mai numesc vitamine de fertilitate, vitaminele fecundităţii
sau vitamine de reproducere.
Au un caracter antioxidant pronunţat, protejând de degradări oxidative
diferite substanţe biologic active, cum sunt vitaminele A, D, F, acizii graşi
nesaturaţi, diferiţi pigmeenţi, hormoni, eritrocite, enzime etc.
Influenţează activitatea unor ţesuturi şi organe, a unor glande endocrine, a
eritrocitelor, a sistemului muscular şi nervos, iau parte în numeroase procese
metabolice, având un rol activ în organismele vegetale şi animale.
1.3.1. Răspândirea în natură:
Tocoferolii sunt substanţe organice larg răspândite în natură, mai ales în
organisme vegetale, care au capacitatea de a-i biosintetiza. În cantitate mai
mare se găsesc în uleiuri obţinute din seminţe germinate de cereale şi plante
leguminoase, în nuci, arahide, migdale, varză, roşie, porumb, soia, ulei de
bumbac etc.
Tocoferolii se găsesc în cantitate relativ ridicată şi în polen. Astfel, în
polenul florilor de măr, conţinutul tocoferolilor este în medie de 80 μg/g, iar
în polenul unor scaieţi galbeni din genul Eschinops, de 170 μg/g.

16
 Pe scară industrială, tocoferolii se extrag din germenii de grâu, care au un
conţinut mediu de 2,55 mg/g.
α- şi γ-Tocoferolii au o largă răspândire în uleiurile vegetale. δ-tocoferolul
se găseşte în cantitate mai mare în uleiurile de soia, muştar şi ovăz, iar ε-
tocoferolul în ulei de orz, secară şi ovăz. ξ-Tocoferolul are un conţinut relativ
ridicat în uleiul de orz, secară, ovăz şi orez.
Omul îşi procură tocoferolii din hrană, care vor fi absorbiţi prin intestin în
prezenţa bilei şi a sucului pancreatic. Conţinutul tocoferolilor din sânge
depinde de aportul lor alimentar, având la oamenii sănătoşi o valoare medie
de 1,2 mg/100 ml.

Uleiurile vegetale reprezintă sursa cea mai bogată în diferite tipuri de

tocoferoli

17
 Un conţinut ridicat în tocoferoli au migdalele, nucile, arahidele, fasolea,
soia, mazărea, morcovii, ţelina etc., iar foarte redus îl au portocalele, cireşele,
căpşunile, ceapa, pepenii, cartofii, ridichile etc.
1.3.2. Rol şi acţiune biologică:
Pe lângă acţiunea specifică pe care o au tocoferolii asupra fecundităţii,
ei au unrol însemnat şi în procesele de oxidoreducere asigurând protecţia a
numeroase substanţe biologice active de degradare oxidative.
Tocoferolii favorizează reacţiile de fosforinare şi formarea compuşilor
macroergici. În lipsa sau insuficienţa tocoferolilor din hrană apar leziuni la
nivelul aparatului genital masculin şi feminin, precum şi simptome de
distrofie musculară şi necroza ficatului.
Tocoferolii intervin în procesul de fertilitate influenţând la mascului
formarea spermatozoizilor, iar la femela buna desfăşurare a procesului de
gestaţie. La masculi, carenţa de tocoferoli determină pierderea mobilităţii
spermatozoizilor şi apariţia unor tulburări ireversibile ale epiteliilor tubilor
seminiferi, care afectează spermatogeneza.
La femele, lipsa tocoferolilor din hrană nu influenţează fecundaţia, care
se produce normal, dar embrionul se dezvoltă numai o perioadă scurtă, pentru
că nu după mult timp să intervină moartea acestuia şi să fie resorbit.
Toate aceste dereglări care apar la nivelul organelor genitale se pot
vindeca prin tratament cu tocoferoli.
1.4. Vitamina F:
Vitaminele F sunt formate dintr-un amestec de acizi graşi esenţiali, care
conţin mai multe duble legături în moleculă şi care nu sunt sintetizaţi de
animale. Dintre aceştia, cei mai importanţi şi mai frecvent întâlniţi sunt acizii
linoleic, linolenic şi arahidonic.
S-au purtat numeroase discuţii dacă aceşti acizi nesaturaţi pot fi consideraţi
ca vitamine adevărate sau vitagene, adică compuşi naturali cu acţiune similară
vitaminelor. Pentru încadrarea lor în grupa substanţelor vitagene pledează

18
rolul lor structural şi energetic în organism, conţinutul lor mare în alimentaţia
zilnică (10-20 g/zi) în organismul omului (total 500g). S-a adoptat încadrarea
acestor acizi în grupa vitaminelor întrucât în lipsa lor din hrană apar boli
carenţiale, sunt procuraţi de om şi animale din hrană, sunt compuşi
Vitaminele F se mai numesc şi vitamine antidermatidice, deoarece în lipsa lor
din hrană apar tulburări metabolice la nivelul pielii.
Vitaminele indispensabili omului şi animalelor, fiind utilizaţi în tratamente
profilactice şi curative, ei corespund noţiunii de vitamine sau de acizi graşi
esenţiali (AGE).
Vitaminele F contribuie în proporţie însemnată la biosinteza lipidelor
complexe şi a hormonilor prostaglandinici. Administrate omului, vitaminele F
contribuie la vindecarea eczemelor şi a altor afecţiuni dermatidice. Ele
determină scăderea colesterolului din sânge şi normalizează metabolismul
grăsimilor la diabetici.
Acizii graşi esenţiali care intră în constituţia vitaminelor F, se găsesc atât
în organismele vegetale, cât şi în produsele animale. În plante şi în seminţele
acestora se găseşte predominant acidul linoleic şi acidul linolenic, iar în
organismele animale, predomină acidul arahidonic, care de fapt este sintetizat
în cea mai mare parte în organismele animale din acizi polinesaturaţi, inclusiv
din acizii linoleic şi linolenic.
Acizii linoleic şi linolenic din organismul omului şi al animalelor
provin în totalitate din hrană, în special din produsele de origine vegetală. Ei
pătrund în organism sub formă de trigliceride care sunt hidrolizate în procesul
de absorbţie.
Acizii graşi polinesaturaţi sunt prezenţi în majoritatea celulelor
contribuind la biosinteza lipidelor nesaturate în special a fosfolipidelor şi a
steridelor. Acţiunea lor este mai eficientă în prezenţa unor „covitamine”, în
special a vitaminelor E, K, B1 etc.

19
 Vitamina F este un factor de creştere. Ea are un rol însemnat în
prevenirea unor dermatoze, a bolilor cardiovasculare, hepatice, inclusiv în
prevenirea bolii canceroase. Vitamina F intervine în metabolismul
colesterolului. În stările carenţiale ale acestor vitamine colesterolul se
depunde pe pereţii interiori ai vaselor sanguine în ficat, vezica biliară şi
tegumente, cu repercusiuni negative asupra sănătăţii oamenilor. Este dereglată
de asemenea funcţionarea normală a ficatului.
Vitamina F ajută la menţinerea permeabilităţii normale a membranelor
celulare. În stări carenţiale, permeabilitatea multor celule devine anormală,
permiţând trecerea unor microorganisme patogene prin membrane, în special
la nivelul tubului digestiv, inclusiv a microorganismelor intestinale.

1.5. Vitamina K:
Vitaminele K se mai numesc şi vitamine antihemoragice sau vitamine
pentru coagularea sângelui. În lipsa lor la om şi la animale apar hemoragii
gastrointestinale, nazale, cutanante etc.
Vitaminele K sunt sintetizate numai de plante şi microorganismele din
tubul digestiv şi prestomacele ierbivorelor. Animalele nu le pot biosintetiza,
fiind nevoite să şi le procure o parte din hrană. Pentru animale sursa
principală de vitamine K o formează microorganismele din tubul digestiv. Se

20
găsesc în cantitate mai mare în frunze de lucernă, trifoi, spanac şi în făina de
peşte în putrefacţie.
Ca acţiune biologică specifică, vitaminele K determină coagularea
sângelui. În lipsa lor din organism, apar hemoragii, datorită netransformării
protrombinei în trombină, prelungirii timpului de coagulare a sângelui.
Sub aspect strucutural, vitaminele K naturale sunt derivaţi naftochinonici,
care au o largă răspândire în plante şi microorganisme.
Alături de vitaminele naturale K1 şi K2 există numeroşi compuşi de sinteză
(vitaminerele), folosiţi în terapeutică, cu acţiune similară vitaminelor K.
Noţiunea de vitamină K trebuie înţeleasă ca termen generic, care reprezintă
proprietatea esenţială a tuturor vitaminelor K.
Vitaminele K sunt biosintetizate numai de organismele vegetale şi de unele
microorganisme astfel încât şi răspândirea lor în natură predomină în regnul
vegetal şi în microorganismele din tubul digestiv al omului şi al animalelor.
La plante vitaminele K sunt sintetizate în cloroplaste, iar conţinutul lor este
mai mare în frunze, plantule, muguri şi mult mai redus în fructe şi rădăcini.
Cea mai amre cantitate de vitamine K naturale se găseşte în frunzele verzi de
lucernă, spanac, urzică, cu un conţinut mediu cuprins între 200-500 U Dam/g.
Cantităţi mai mici conţin cartofii, pătlăgele, boabele verzi de mazăre şi de
soia.

21
 CAPITOLUL II

VITAMINE HIDROSOLUBILE ÎN PRODUSE DE ORIGINE

VEGETALĂ

2.1. Vitamina B1 (tiamina, aneurina, vitamina antiberiberică,

vitamina antinevritică)

Sursa principală de vitamină B1 pentru organismul uman o constituie

alimentele de origine vegetală şi mai puţin cele de origine animală. Cantităţi
mari de tiamină se găsesc în drojdia de bere (între 1-7 mg/100g), apoi în
cuticula boabelor de cereale (orez, grâu etc.), soia, pâinea intermediară şi
neagră etc.

22
 Fructele şi legumele verzi sunt, în general, sărace în tiamină, cu
excepţia unor leguminoase. Distrugerea cojilor acestora le fac şi mai sărace
prin antrenarea tiaminei cu apă în timpul spălării.
Tiamina mai poate fi sintetizată şi de către unele bacterii intestinale la
nivelul caecum-ului, dar aceasta este mai puţin importantă pentru
necesităţiile organismului, dat fiind faptul că biosinteza are loc în aval de
zona în care se realizează absorbţia intestinală a vitaminei (zona proximală a
intestinului subţire).
Vitamina B1 prezintă importanţă îndeosebi în metabolismul proteinelor
şi al glucidelor, apoi în funcţionarea normală a sistemului nervos central şi, cu
precădere, a celui periferic, a aparatului digestiv şi a glandelor endocrine, în
procesul de creştere, în absorbţia intestinală a grăsimilor, etc. Tiamina (cum
mai este numită vitamina B1) favorizează depunerea glicogenului în ficat şi
accelerează procesul de eliminare a urinei, fiind indispensabilă în
transformarea hidraţilor de carbon în lipide şi mijlocind astfel obţinerea de
surse suplimentare de energie. De asemenea, ea menţine sănătos sistemul
nervos în totalitatea lui, îmbunătăţeşte tonusul muscular şi contribuie la
apărarea organismului împotriva infecţiilor.
Tiamina este recomandată în tratarea a numeroase afecţiuni, cum ar fi:
anorexie, întârzieri în creştere, digestie lentă, tulburări de sarcină şi alăptare,
colite, stres, iritabilitate, anemie, greaţă, oboseală generală şi covalescenţă,
ateroscleroză, tulburări de ritm cardiac, arsuri, nevrite şi polinevrite
(„vitamina antinevritică”), beri-beri („vitamina antiberi-beri), dureri diferite,
hemoragii cerebrale, tromboze, boli infecţioase ale sistemului nervos,
insuficienţă cardiacă, miocardite („vitamina inimii”), insuficienţe hepatice,
hepatite şi ciroze, gută, algii reumatismale, dermatoze etc.
Trebuie avut în vedere faptul că tiamina este sinergică cu celelalte
vitamine din complexul B (cum sunt şi acestea între ele) şi că, din păcate, nu
este stocată în corp, trebuind deci să fie înlocuită zilnic.

23
 2.2. Vitamina B2 (riboflavina, vitamina G)

În diferite surse naturale, vitamina B2 se găseşte

atât sub formă de riboflavină liberă cât şi sub forma celor două coenzime
nucleotidice. Cea mai bogată sursă de riboflavină pentru om este drojdia de
bere care conţine pâna la 7 mg/100g. Obţinerea preparatelor farmaceutice de
vitamină B2 se face prin fermantaţie, prin utilizarea unor tulpini microbiene de
Ashbya gossypii şi Candida guillermondii, bune producătoare de riboflavină.
Marea majoritate a alimentelor de origine animală sau vegetală conţin
cantităţi apreciabile de riboflavină ce satisfac pe deplin necesităţiile
organismului uman.
Printre alimentele cele mai bogate în vitamină B2 se numără spanacul,
tomatele, ceaiul etc.
Conţinutul în riboflavină al fructelor şi zarzavaturilor creşte pâna la
maturitate, după care scade treptat. În procesul de maturare al caşcavalului,
între a 3-a şi a 6-a lună conţinutul în vitamină creşte, de asemenea,
considerabil.

24
 Vitamina B2 are un rol important în metabolismul proteinelor,
grăsimilor, dar cu precădere al glucidelor (scade glicemia), în creşterea şi
respiraţia celulelor, ca şi în procesul normal al vederii.
De asemenea, ea asigură un bun tonus muscular şi acţionează favorabil
asupra pielii, a mucoaselor şi intestinelor, intervine în fenomenele de
oxidoreducere de la nivelul celulelor, influenţează creşterea şi reproducerea,
precum şi sinteza hemoglobinei.
Riboflavina se foloseşte cu precădere în anumite afecţiuni ale pielii şi
ale mucoaselor, în tulburări de adaptare vizuală la întuneric, conjuctivite, ca şi
în enterite cronice, seboree, eczeme, crampe musculare, astm, migrene,
inflamaţii bucale, întârzieri de dezvoltare la sugari şi copii, stres, alcolism,
diabet zaharat, artrită, diaree, ameţeli, tremurături etc.
De puţină vreme, această vitamină este utilizată şi în profilaxia
cancerului.
Vitamina B2 o găsim în muşchi, în retină (cu rol în adaptarea vizuală la
lumină).

2.3. Vitamina B3 (acidul pantotenic, coenzima A)

Acidul pantotenic, este extrem de răspândit în natură, fie sub formă

liberă, fie sub forma sa activă de conzimă A. Extrem de bogată în acid
pantotenic este drojdia de bere (200  g/g). Alimentele de origine vegetală cu
conţinut ridicat în acid pantotenic sunt: pâinea neagră (14  g/g), conopida (10
 g/g), ciupercile (17  g/g), spanacul (25  g/g), roşiile (3,5  g/g).

Acidul pantotenic are rol în metabolismul celular şi, împreună cu alte

vitamine, contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide, grăsimi şi

25
proteine. De asemenea, printre proprietăţile vitaminei B5 se numără
urmatoarele:

o participă la menţinerea stării de sănătate a aparatului digestiv, a

ficatului şi a epiteliilor;
o stimulează activitatea diferitelor glande şi sporeşte producţia de
hormoni a suprarenalelor ;
o menţine starea de sănatate a nervilor, a pielii şi a glandelor;
o sporeşte rezistenţa la stres şi contribuie la formarea unor hormoni şi
anticorpi;
o intervine în procesele de creştere, în prevenirea apariţiei dermatitelor
(bolilor de piele), în metabolismul glucidelor şi în utilizarea eficientă a colinei
etc.
Acidul pantotenic este indicat în: tulburări hepatice, enterocolite,
inflamaţii pulmonare şi ale căilor respiratorii, în astm bronşic, diferite
dermatoze, rinite alergene, nelinişte, stări depresive, stres, oboseală, diferite
infecţii, cefalee, artrită, alergii, tulburări digestive, crampe musculare,
tulburări gastrointestinale etc. De asemenea, acidul pantotenic reduce efectele
toxice şi reacţiile adverse produse de un mare număr de antibiotice.
Necesarul zilnic de vitamina B5 este de 5-15 mg. O alimentaţie normală
asigură un aport zilnic de 5-20 mg acid pantotenic, care, de altfel, în oarecare
proporţie, poate fi sintetizat şi de flora intestinală. Eficacitatea sanogenă a
acestei vitamine sporeşte prin administrarea concomitentă cu vitaminele B 6,
B9 şi C.

26
 2.4. Vitamina B4 (acid folic, acid pteroiglutamic, vitamina M)

Acidul folic este relativ larg răspândit în natură, atât în ţesuturile

vegetale cât şi animale. Dintre alimentele de origine vegetală cele mai bune
surse de acid folic pentru om sunt spanacul, pâinea, morcovii, tomatele,
fasolea, varza etc. iar dintre alimentele de origine animală cele mai bune surse
sunt ficatul, gălbenuşul de ou, carnea de viţel, laptele etc.
Printre procesele în care vitamina B4 are o importanţă majoră, se
numără: formarea globulelor roşii, metabolizarea proteinelor, rol important în
producerea acizilor nucleici (ADN şi ARN), diviziunea celulară, utilizarea
zaharurilor şi aminoacizilor.
Beneficii aduse de prezenţa acidului folic în organism: oferă protecţie
împotriva paraziţilor intestinali, conferă pielii un aspect sănătos, măreşte

27
lactaţia, are efect analgezic, preîntâmpină deficienţele de naştere, acţionează
preventiv împotriva anemiei.
Carenţa acestei vitamine poate provoca anemia nutriţională
macrocitică. Nu se cunosc efecte toxice ale acidului folic. Printre substanţele
care influenţează negativ prezenţa acestei vitamine în ţesuturi, se pot număra:
apa, lumina soarelui, estrogenii, tehnicile de prelucrare alimentară (în special
fierberea), căldura excesivă.
2.5. Vitamina B5 (niacina, nicotinamida, vitamina PP, factorul
pelagro-preventiv)
Deşi nu se acumulează în organismele vii, acidul nicotinic şi amida sa
sunt larg răspândite în natură în cantităţi relativ mari, mai ales sub forma celor
coenzime piridin-nucleotidice, datorită importanţei metabolice imense a
acestora din urmă.
În ţesuturile animale se întâlneşte mai ales nicotinamida alături de
formele coezimatice, iar în cele vegetale acidului nicotinic se află în formă
legată a cărui structură nu a fost încă elucidată complet. Dintre alimentele de
origine vegetală şi animală, cele mai bune surse de niacină sunt pâinea neagră
şi intermediară, orezul, soia, fasolea, mazărea, carnea de vacă, porc şi pasăre,
rinichi, ficat, drojdie etc.
Pentru alimentaţia omului, cea mai importantă sursă de vitamină PP
este carnea, în special ficatul, rinichiul şi inima.O altă sursă importantă de
niacină este peştele, cel marin fiind mult mai bogat în vitamină PP decât
peştele de apă dulce. În timul procesului culinar (fierbere), vitamina PP nu se
distruge; în schimb, la măcinatul cerealelor o bună parte se pierde prin
înlăturarea tărâţelor.
Principalele surse alimentare sunt: carnea (ficatul şi rinichii), peştele,
ouăle, drojdia de bere, cerealele şi ciupercile. Vitamina PP este stabilă la
lumină, la căldură şi rezistentă la oxidare.
De asemenea, niacina este esenţială pentru corp deoarece :

28
o este un factor antipelagros de primă importanţă;
o are acţiune vasodilatatoare la nivelul pielii;
o serveşte la buna funcţionare a sistemului nervos central;
o stimulează secreţia gastrică;
o măreşte glicemia şi scade nivelul colesterolului;
o menţine sănătatea pielii, a limbii şi a ţesuturilor digestive;
o favorizează circulaţia cerebrală şi coronariană;
o scade tensiunea arterială;
o stimulează secreţia gastrică şi eliminarea bilei;
o inlesneşte asimilarea fierului etc.
Vitamina B3 este indicată în pelagră, herpes, acnee, prurit, tulburări
circulatorii periferice, degerături, afte, inflamaţii bucale, enterocolită, diferite
psihoze, stări depresive, în diaree, hipertensiune arterială şi ateroscleroză,
respiraţie dificilă, alcoolism, stres, insomnii, artrită, indigestii, cefalee,
ameţeli, iritabilitate, senzaţie de rău general etc.
Pentru un organism matur, necesarul zilnic de vitamina PP este de cca.
19 mg (18-23 mg la bărbaţi şi 12-15 mg la femei).

29
 2.6. Vitamina B6 (piridoxina, adermina)

Ca toate vitaminele complexului B, vitamina B6 se găseşte în cantităţi

mari în drojdia de bere. Cantităţi apreciabile de piridoxină se găsesc în multe
alimente de origine vegetală.
Ca şi în cazul celorlalte vitamine din grupa B, cantităţi foarte mari de
piridoxină se găsesc în lăptişorul de matcă (aprox. 5000 g / g spre deoosebire
de 0,04-0,30 g / g în mierea de albine). Dintre alimentele de origine vegetală,
cele mai bune surse de vitamină B6 sunt făina integrală de gâu, legumele
proaspete, fructele etc.
Acestă vitamină are un rol important în formarea hemoglobinei, în
metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor şi lipidelor (îndeosebi al
acizilor graşi esenţiali), fiind şi stimulent muscular; are influenţă benefică
asupra pielii, precum şi în procesul de creştere. De asemenea, piridoxina
intervine în mod esenţial în: buna funcţionare a sistemului nervos, a măduvei
osoase; producerea de globule roşii şi de anticorpi; controlarea echilibrului
sodiului şi al potasiului, al sistemului muscular şi osos; metabolismul
colesterolului; împiedicând depunerea acestuia pe pereţii interiori ai arterelor
(ateroscleroză); creştere şi reproducere.
Preventiv şi curativ, vitamina B6 este indicată în următoarele afecţiuni:
acnee (în asociere cu vitaminele B2 şi B3), eczeme, hipercolesterolemie,
diferite tipuri de infecţii, diaree, hemoroizi, artrită, iritabilitate şi depresie
nervoasă, astenie, insomnii, distrofii musculare, diferite afecţiuni nervoase,
ulcere de diverse etiologii, eczeme ale sugarilor, hipertensiune arterială,

30
anemii, tulburări ale sarcinii, tulburări hepatice, hepatită endemică, glosite,
stomatite (în asociere cu vitaminele B2 şi B3), pelagră, dermatite seboreice,
nevrite.

2.7. Vitamina B8 (biotina, vitamina H, coenzima R)

Biotina este destul de larg răspândită în regnul animal şi vegetal, atât în

stare liberă cât şi sub formă unor derivaţi.

Cantităţi mari de biotină se găsesc în drojdia de bere (aprox. 90 g /100g

).Majoritatea alimentelor de origine animală şi vegetală conţin cantităţi
satisfacatoare de biotină. Cele mai bune surse alimentare de biotină sunt:
ficatul, carnea de pasăre, porc şi vită, ouăle, laptele, brânza, peştele (în special
cel oceanic), varza, spanacul, tomatele, pâinea intermediară şi neagră etc.

31
 La biotina exogenă, integrată odată cu alimentele, se adaugă şi forma
endogenă reprezentată de biotina sintetizată de bacteriile saprofite ale tubului
digestiv. La mamifere, biotina endogenă reprezintă o pondere ce nu poate fi
neglijată în necesarul zilnic al organismului animal în această vitamină.
Pentru om însă, se pare că biotina produsă de flora microbiană este în
cantitate mică, neputând satisface nici pe departe cerinţele organismului
uman.

Mai trebuie menţionat faptul că gălbenuşul de ou reprezină una din cele

mai bune surse de biotină pentru om, consumul exagerat de ouă crude
determină apariţia simptomelor de hipovitaminoză. Acest lucru se explică prin
faptul că albuşul de ou conţine o proteină specifică numită avidină, capabilă
să formeze cu biotina un complex ce nu poate fi absorbit la nivel intestinal.

Biotina intervine în metabolismul proteinelor, lipidelor şi glucidelor,

contribuie la funcţionarea normală a pielii şi a mucoaselor, combate stările de
oboseală etc. Acţiunea benefică a biotinei sporeşte prin asociere cu vitaminele
A, B2, B3 şi B6, fiind diminuată în cazul consumului de alcool.
Această vitamină este indicată în unele afecţiuni ale pielii, cum ar fi:
dermatite, eczeme, seboree, oprirea sau încetinirea creşterii părului şi albirea
prematură a acestuia, alopecie; precum şi în stări depresive, de oboseală,
dureri musculare, senzaţie de frică etc.

32
 2.8. Vitamina C (acid ascorbic, vitamină antiscorbutică)

Vitamina C este larg răspândită în plante şi în unele microorganisme

unde este sintetizată din precursori glucidici. Majoritatea animalelor pot
sintetiza acidul ascorbic, cu excepţia omului, primatelor şi cobaiului.
Pentru om, cele mai bune surse de vitamină C sunt fructele şi legumele
proaspete, cum ar fi: măceşe, varză, ardei gras, afine, urzici, lămâi, conopidă,
ţelină, castraveţi, spanac, pepene galben, ficat, lapte, cartofi etc.

33
 Vitamina C prezintă o importanţă capitală pentru organism.
Principalele ei proprietăţi sunt următoarele:
o intervine în fenomenele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic
antioxidant;
o este antiinfectioasă, tonifiantă, antitoxică;
o participă la asimilarea de către organism a fierului;
o previne şi vindecă scorbutul;
o măreşte rezistenţa vaselor sanguine;
o contribuie la formarea globulelor roşii, a dinţilor şi oaselor;
o are rol de reglare a nivelului glicemiei şi al colesterolului, de distrugere
a toxinelor acumulate în organism;
o intervine în buna funcţionare a ţesuturilor, precum şi a diferitelor
organe;
o participă la transformările chimice ale proteinelor, lipidelor şi
glucidelor, la formarea substanţelor intercelulare;
o diminuează perioadele de convalescenţă;
o este eficientă în reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului
(îndeosebi la persoanele vârstnice);
o întârzie apariţia cataractei şi-i reduce gravitatea cu cca. 50%;
o împiedică depunerea grăsimilor la nivelul ficatului, asigură
funcţionarea normală a celulei hepatice;
o intervine în metabolismul carotenilor;
o protejează acidul folic;
o are acţiune antialergică;
o ca laxativ natural;
o scade incidenţa apariţiei de cheaguri în vasele sanguine;
o măreşte gradul de absorbţie a fierului organic;
o reduce efectele unui număr mare de alergeni;
o asigură coeziunea celulelor proteice, mărind astfel durata vieţii.

34
 Datorită acestor proprietăţi, vitamina C este indicată într-un mare
număr de afecţiuni, cum ar fi: forme incipiente de scorbut, boli infecţioase
acute şi febrile, surmenaj fizic şi intelectual, anemii, anorexie, oboseală,
neadaptarea organismului la frig, diferite alergii, arsuri, hemoragii nazale şi
hemoragii vaginale, acnee, celulită, stres, carenţă de calciu (fracturi,
osteomielită, paradontoze, carii dentare, tulburări de creştere), răceală şi gripă,
tulburări respiratorii, artrită, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arterială
şi ateroscleroză, diferite tulburări digestive, afecţiuni vasculare, deficienţe în
buna funcţionare a glandelor sexuale, angine, sinuzite, gingivite, diferite
toxicoze, diabet, astenii, insuficienţă cardiacă, reumatism cardiovascular,
pneumonii şi pleurezii, tuberculoză pulmonară, astm bronsic, dificultăţi în
menţinerea sarcinii şi asigurarea alăptării, în cicatrizarea rănilor şi tratarea
contuziilor uscate, inflamaţii ale căilor biliare, hepatice şi ciroze hepatice etc.
În plus, s-a arătat că această vitamină este şi antiaterosclerogenă.

35
 CAPITOLUL III

SUPLIMENTE ALIMENTARE VEGETALE CU CONȚINUT DE

VITAMINE

3.1. B-COMPLEX (SOLGAR):

Vitaminele B, inclusiv Complexul de vitamine B, reprezintă elemente

nutritive esențiale pentru eliberarea energiei din alimente, funcționarea
corespunzătoare a sistemului nervos și pentru menținerea sănătății pielii,
părului și ochilor.
Vitaminele B sunt de asemenea importante pentru echilibrul hormonal,
pentru o bună circulație a sângelui, un sistem imunitar puternic și pentru a
ajuta organismul să depășească situații de stres accentuat.
Combinația specifică de vitamine din complexul B:
 Contribuie la sănătatea părului, ochilor și pieliiContribuie la
funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos,
 Întărește sistemul imunitar și ajută la reducerea oboselii și
extenuării ,

36
  Ajută corpul să depășească situațiile stresante și la protejarea
celulelor împotriva stresului oxidativ,
 Contribuie la funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos și
la funcțiile psihologice normal,
 Contribuie la metabolizarea normală a homocisteinei,
îmbunătățind sănătatea inimii,
 Contribuie la producerea celulelor roșii și la hematopoieză,
 Ajută la metabolizarea fierului și a altor micro-nutrienți proveniți
din alimentație.
Mod de administrare: ca supliment alimentar pentru adulți, o (1)
capsulă vegetală pe zi, preferabil în timpul mesei. A nu se depăși doza
recomandată pentru consumul zilnic.
Fiecare capsulă vegetală asigură:
Tiamină (vitamina B1, sub formă de mononitrat de tiamină) 50 mg,
Vitamina B6 (sub formă de piridoxină HCl) 50 mg Acid pantotenic (sub
formă de D-pantotenat, calciu) 50 mg,
Riboflavină (vitamina B2) 50 mg,
Inositol 50 mg,
Niacină (vitamina B3, sub formă de nicotinamidă) 50 mg,
Colină (sub formă de bitartrat) 21 mg,
Bază pudră din plante (alge brune, alfalfa, extract de acerola, pătrunjel,
măceșe, năsturel) 3.5 mg,
Acid folic (sub formă de acid pteroilmonoglutamic) 400 µg,
Vitamina B12 (sub formă de cianocobalamină prep.) 50 µg,
D-biotină (as prep.) 50 µg.

37
 3.2. ALIVE ( SECOM):

3.3. VITAMINA C ( FARES):

Descriere scurtă:
- crește capacitatea de apărare a organismului împotriva infecțiilor;
- antioxidant, antianemic;
- efect tonic general.
Suplimentul alimentar Vitamina C naturală de la Fares susține
rezistența naturală a organismului.

38
 Efecte benefice ale acestui produs naturist:
- tonic general;
- antianemic;
- antioxidant;
- crește capacitatea de apărare a organismului.
Produsul naturist Vitamina C naturală este recomandat în cazul
următoarelor afecțiuni:
- hipovitaminoze;
- anemii;
- infecții respiratorii;
- convaleșcență;
- - oboseala.
- Fructele de acerola (vișina tropicală sau cireașa portoricana) - au cel mai
mare conținut de vitamina C. Fructul de acerola conține, de asemenea,
provitamina A, vitamina B1, B2, B3, B5, magneziu și potasiu.
În comparație cu 100 g de portocale, care conțin 50 mg vitamina C,
aceeași cantitate de acerola conține însa de la 1500 la 5000 mg de vitamina C.
- Fructele de catină albă - aduc un aport important de vitamine (C, A, B1,
B2, B6, B9, D, E, P, PP) și acizi grași esențiali.
Dau rezultate rapide în recuperarea după efort fizic și intelectual, scad
durata de convaleșcență după boală.
Contribuie la creșterea rezistenței organismului la infecții și împiedică
degradarea celulelor prin efectul puternic antioxidant.
- Fructele de măceș - sunt foarte apreciate pentru conținutul lor bogat în
vitamina C (500-1000 mg%), carotenoide, vitaminele A, B1, B2, E, P, PP si
K. Măceșele au cu 40-50% mai multă vitamina C decât lămâia și cu 60% mai
mult decât grapefruitul.
- Uleiul esențial de lămâie - este stimulent leucocitar, crescând capacitatea
de apărare a organismului împotriva infecțiilor.

39
 Administrare:
- 1-2 comprimate masticabile de 3 ori pe zi între mese.
Se fac cure de 1-3 luni sau conform recomandării medicului.
Sarcină și alăptare: Femeile însarcinate și mamele care alăptează pot lua
cate 1 comprimat de 3 ori pe zi timp de 4 săptămâni. Cura se poate repeta
după o pauză de o luna.
3.4. VITAMINA D3 (SOLGAR):

Forma activă a vitaminei D3 are un rol în activarea a unui număr mare

de procese biologice importante, cum ar fi mobilizarea calciului și fosforului
din țesutul osos, stimularea formării și a depunerii în oase a fosfatului de
calciu, absorbția calciului și fosforului din alimentație, în funcționarea
glandelor tiroide și paratiroide, funcționarea sistemului nervos și a celui
imunitar.
Este considerată de asemenea deosebit de utilă în combaterea
simptomelor osteoporozei.
Per ansamblu, vitamina D3:
• Contribuie la absorbția de calciu și fosfor a oaselor
• Sporește nivelul de calciu din sânge
• Contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar

40
 Compozitie: O tabletă masticabilă conține: agenți de îngroșare
(zaharoză, fructoză, xilitol, celuloză microcristalină, amidon, dextroză,
maltodextrină), agenți antiaglomeranți (acid stearic vegetal, dioxid de siliciu,
stearat de magneziu vegetal), aromă (banana naturale, căpșuni naturale),
vitamina D3 (sub formă de colecalciferol). Nu conține drojdie, grâu, soia,
gluten, lactate, iar formula nu utilizează conservanți, arome sau coloranți
artificiali.
3.5. VITAMINA E ( SOLGAR):

Alfa tocoferolul din Vitamina E previne descompunerea acizilor grasi

saturati si a vitaminei A, cat si combinarea cu alte substante ce ar putea dauna
organismului. Nu este surprinzator faptul ca grasimile si uleiurile cu continut
de vitamina E au sanse mai mici de a rancezi decat cele fara vitamina E.
Vitamina E are de asemenea abilitatea de a se uni cu oxigenul si de a
preveni transformarea acestuia in peroxizi toxici. Acest lucru permite
alimentarea mai bogata a celulelor rosii cu oxigenul pur pe care sangele il
transporta catre inima si alte organe.

41
 Vitamina E joaca un rol esential in respiratia celulara a tuturor
muschilor, in special a celor cardiaci si scheletici. Vitamina E face posibila
functionarea acestor muschi si a nervilor cu mai putin oxigen, crescand astfel
nivelul de rezistenta si vitalitate a acestora. Provoaca de asemenea dilatarea
vaselor sangvine, permitand transmiterea unui flux mai mare de sange catre
inima.
Vitamina E contribuie de asemenea la hranirea celulelor, la intarirea
peretilor vaselor capilare si la protejarea celulelor rosii impotriva distrugerii
de catre otravuri precum perhidrolul din sange.
Produsul poate fi consumat de vegetarieni.
3.6. BIOTINA ( BIOVEA):

• Importanta pentru par, piele si sanatatea unghiilor,

• Nutrient esential pentru metabolismul glucididelor,
• Necesar pentru sinteza acizilor grasi,
• Ajuta la mentinerea unui sistem nervos sanatos,
• Ajuta la transformarea produselor alimentare în energie,
• Implicare în transformarea aminoacizilor în proteine,
• Contribuie la sanatatea glandelor sexuale si glandelor sudoripare,

42
 • Sustine cresterea normala a celulelor.
Biotina este un membru al familiei din complexul de B, dar nu este de
fapt o vitamina. Este o coenzima care lucreaza cu vitaminele. Este produsa în
mod natural în cantitati mici prin intestine.
Biotina este folosita si sub numele de vitamina H. Biotina se gaseste in
multe alimente, inclusiv fulgi de ovaz, legume, alune, ciuperci, galbenusuri de
ou, orez, nuci, spanac, cartofi si carne de pasare si de vita.
Biotina provine de la numele sau de BIOS-ul cuvântul grecesc, care
înseamna "viata" si a fost izolat pentru prima data în 1936. Biotina este
solubila în apa, astfel încât orice exces va fi eliminat în urina.
3.7. SPIRULINA (RAW BOOST):

Indicatii:
- hepatite cronice, ciroza hepatica, gastrite, ulcer gastric si duodenal;
- diabet zaharat tip II si, in asociatie cu insulina - diabet zaharat tip I;
- insuficienta renala si corticosuprarenala;- obezitate;
- anemii;
- - hipertensiune arteriala;- cardiopatie ischemica;

43
 - distonie neurovegetativa, suprasolicitare nervoasa, efort intelectual
sustinut - studenti, elevi, intelectuali;- carenta de calciu si magneziu
(contine Ca si Mg organic asimilabile);
- creste lactatia tinerelor mame,
- impotenta, frigiditate,
- glaucom si cataracta;
- retinopatii;
- incetinirea procesului de imbatranire;
- profilaxia infectiilor microbiene si virale;- profilaxia bolilor maligne;
- radioprotectie;- cresterea performantelor sportive.
Nu are contraindicatii si efecte adverse.
Compozitie:
- proteina bruta in compozitia careia s-au identificat toti aminoacizii
esentiali si neesentiali, inclusiv tipuri de ARN si ADN specifice organismului
uman;
- lipide, din care o mare pondere o au acizii grasi, inclusiv acidul gama -
linolenic, intermediar pentru acidul arahidronic, la randul sau precursor al
prostaglandinelor;
- carotenoizi, din care o mare pondere o are beta - carotenul, precursor al
vitaminei A (forma de retinol);
- vitaminele complexului B ca: B1, B2, B6, B12, vitamina E, acid folic,
pantotenat de calciu, acid nicotinic, vitamina H (biotina);
- oligoelemente, printre care: Ca, Fe, Mg, Mn, Zn, K, Na unde predomina
potasiul si magneziul;
- ficocianina, principalul principiu activ, responsabil de intensificarea
proceselor metabolice si alti pigmenti din grupa clorofilei.

44
 Actiune terapetica:
Supliment alimentar ecologic pur, Spirulina contine peste 50 de principii
bioactive, prin care intervine in reglarea tuturor functiilor organismului:
- normalizeaza schimburile de substante la nivel celular;
- restabileste legaturile intercelulare degradate;
- are actiune antioxidanta;
- stimuleaza si regleaza productia de corticosteroizi, insulina, hormoni
tiroidieni, adrenalina, noradrenalina;
- stimuleaza cresterea prin prezenta factorilor de crestere mentionati;
- creste capacitatea de aparare a organismului fata de infectii;
- are rol antitoxic prin facilitarea eliminarii metalelor grele, toxinelor si
radionuclizilor, cu rol important in aparitia bolilor maligne;
- previne scaderea numarului de leucocite dupa roentgen terapie;
- creste sinteza de hemoglobina si numarul de eritrocite;
- stimuleaza activitatea organelor hematoformatoare;
- are efecte benefice in afectiunile oculare;
- micsoreaza timpul de coagulare si viteza de sedimentare a hematiilor
(VSH);
- hipolipemiant si hipocolesterolemiant;
- stimuleaza spermatogeneza, combate impotenta si frigiditatea;
- stimuleaza lactatia;
- controleaza senzatia de foame si reduce pofta de mancare;
- regleaza procesele digestive.

45
 3.8. MACA ( FOREVER):

Elementele nutritive din radacina de maca:

Maca contine acizi grasi, calciu, vitamina B1, B2, B12, aceasta din
urma avand un rol important in procesul de digestie. Acizii grasi pe care ii
contine radacina de Maca ajuta la sporirea imunitatii organismului, iar
fosforul, vitamina B1 si B12 contribuie la imbunatirea sistemului nervos al
organismului. In radacina de maca se gasesc si alcaloizi care ajuta la
asimilarea optima a anumitor nutrienti de catre organism.
De asemenea, in planta de maca se mai gasesc si glucozinolate si
anumite fibre ce au rolul de a preveni aparitia anumitor forme de cancer,
cardohidrati, fier, proteine, cupru, magneziu. Radacina de Maca este alcatuita
din: 60% carbohidrati, 10 % protein, 8,5% fibre si 2,2 % grasimi.
Iata cateva dintre beneficiile utilizarii radacinii de Maca:
- Este un eficient afrodisiac, creste fertilitatea atat la barbate, cat si la
femei.
- Maca este recunoscuta ca fiind planta cu un efect intens asupra
libidoului. Gratie functiei sale de imbunatatire a functiei erectile
masculine, Maca mai este cunoscuta si sub denumirea de "viagra
naturala". Aceasta radacina este benefica si femeilor, sporindu-le
fertilitatea.

46
 Maca este un echilibrant hormonal si stimuleaza glanda pituitara,
actionand ca un tonic pentru sistemul hormonal. Cand glanda pituitara
functioneaza optim, intregul sistem endocrin este echilibrat, deoarece aceasta
glanda controleaza si sustine activitatea tuturor glandelor endocrine. Acest
"creier endocrin" controleaza, intre altele si secretia de testosterone, in cazul
barbatilor, si de estrogen si progesterone, in cazul femeilor).
In acelasi timp, Maca este folosita pentru a trata disfunctiile hormonale
care pot aparea in timpul menopauzei sau a andropauzei. Cercetatorii au ajuns
la concluzia ca aceasta planta reduce riscul aparitiei cancerului de prostata la
barbati. La femei in schimb, consumul de Maca favorizeaza asimilarea
calciului in oase, prevenind astfel aparitia osteoporozei.
Creste capacitatea de rezistenta fizica.
Acesta este motivul pentru care vechii razboinici incasi apelau la planta
magica inainte de a pleca pe campul de batalie: pentru a capata forta . Este
acelasi motiv pentru care solii o consumau in peregrinarile si traversarile lor
montane: aveau nevoie de energie si vigoare. Totodata, consumarea acestei
plante accelereaza productia de testosteron din organism.
Imbunatateste funciile metabolice
Radacina de maca are si un rol important in imbunatirea functiilor
metabolice ale organismului, contribuind la eliberarea energiei necesara
activitatii trupului si la accelerarea procesului de crestere si dezvoltare.
Intareste capacitatea de memorare
Maca poate fi utilizata si ca leac pentru imbunatatirea memoriei.
Consumul acestei plante mareste capacitatea de rezistenta in fata problemelor
fizice si mentale.
Reduce colesterolul
In compozitia acestei radacini intra numeroase minerale, vitamine, 18
aminoacizi (inclusiv 8 din cei 9 aminoacizi esentiali) si steroli, cunoscuti
pentru capacitatea lor de a reduce absorbtia intestinala a colesterolului.

47
 De asemenea, este bogata in potasiu, care actioneaza ca un catalizator in
metabolismul proteinelor si al carbohidratilor si care impreuna cu sodiul
regleaza bataile inimii si contractiile musculare. Mai mult, Maca
imbunatateste circulatia sangelui in organism si accelereaza procesul de
vindecare a ranilor.
3.9. MELCALCIN (INSTITUTUL APICOL):

Compozitie:
Laptisor de matca, calciu gluconic, miere de albine, arome, toate
omogenizate intr-o masa zaharoasa, prezentate sub forma de granule cu gust
dulce aromat.
Administrare:
Copii - 2 lingurite/zi, inaintea meselor principale.
Adulti - 3 lingurite/zi.
Indicatii:
Laptisorul de matca este o substanta complexa, bogata in vitamine,
proteine, glucide, hormoni, substante minerale si enzime, avand efecte
vitaminizante si tonifiante pentru organism.

48
 3.10. GOJI (HERBAVIT):

Boabele de goji sunt cunoscute ca unul dintre cei mai bogati nutrienti
naturali, contine o variata gama de vitamine, minerale, polizaharide,
aminoacizi esentiali necesari pentru mentinerea sanatatii si echilibrul
organismului.

Beneficii/ Efecte:
Sustine nivelul de energie, rezistenta, vitalitate si performantele fizice,
Contribuie la reducerea proceselor de imbatranire premature,
Ajuta la protejarea celulelor impotriva radicalilor liberi,

49
 Sustine functionarea normala a sistemului imunitar,
Contribuie la mentinerea in limite normale a glicemiei,
Sustine calitatea somnului, acuitatea vizuala normala, capacitatea de
concentrare si de memorare,
Protejeaza sanatatea sistemelor cardiovascular, hepatic, renal, nervos si
osteoarticular,
Ajuta la mentinerea greutatii corporale normale prin mentinerea
apetitului alimentar normal si a functionarii normale a metabolismului lipidic,
Sustine apetitul sexual si libidoul; mentine fertilitatea la femei si
barbați.

50
 BIBLIOGRAFIE

1. Bouchard, M. –Terapie prin vitamine, Ed. Niculescu, Bucureşti,

2000,
2. C. Banu, N. Preda, S. S. Vasu, „Produsele alimentare şi inocuitatea
lor”, Editura tehnică, Bucureşti, 1982.
3. Cojocaru, D.C.- Biochimia vitaminelor, Ed. Gama, Iaşi,
4. Gavril Neamţu, „Substanţe naturale biologic active” Volumul I,
„Vitamine”, Editura Ceres, Bucureşti, 1996,
5, Munnich, A., Ogier, H., Saudubray, J.L.- Les vitamines. Aspects
metaboliques, genetiques, nutritionneles et therapeutiques, Masson, Paris,
1987,
6. Neamţu, G.- Biochimie vegetală, Ed. Ceres, Bucureşti, 1981,
7. Paraschiva Arsene, Cecilia Marinescu, „Chimie organică”, Editura
Aramis, Bucureşti, 2004,
8. Valeriana Schipor, „Energie şi sănătate prin vitamine, săruri,
minerale, enzime şi antioxidanţi”, Editura Polirom, Iaşi, 2001,
9. Virgil Tămaş, Mihai Şerban, Maria Cotruţ, „Biochimie medicală
veterinară”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
10. www.referat.ro
11. www.wikipedia.ro

51
52