Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Biologie
Specializarea Biotehnologii Microbiene şi Celulare

Rolul enzimelor în domeniul medical

Referat realizat de:

Pocneţ Paula-Evelina
Popovici Lucia – Florina
Sofia Nicoleta
 Rolul enzimelor în domeniul medical

Enzimele sunt biocatalizatori și datorită proprietăților lor remarcabile sunt utilizate pe

scară largă în diagnosticul medical. Cercetările din ultimele două decenii s-au concentrat mai
mult pe enzime precum: creatinkinaza-MB, alaninaminotransferaza (TGP/ALAT/ALT),
aspartat aminotransferaza (AST), fosfataza acidă, fosfataza alcalină, pentru aplicații clinice.
Enzimele sunt markerii preferați în diverse stări de boală, cum ar fi: infarctul
miocardic, icterul, pancreatita, cancerul, afecțiunile neurodegenerative. Ele ajută la
înţelegerea procesului bolii prin diagnostic, prognostic și evaluarea terapiei de răspuns.
Enzimele ca și alte proteine sunt sintetizate de țesutul corpului pentru a le satisface
nevoile metabolice. Nu sunt întotdeauna specifice țesutului. Mai multe țesuturi / organe pot
sintetiza una sau mai multe enzime.
Enzimele sunt preferate în diagnosticare, pentru specificitatea substratului lor și pentru
că activitatea lor poate fi cuantificată în prezența altor proteine.

De ce enzime în diagnosticul medical?

De obicei stările de boală duc de la un nivel moderat, la leziuni extinse ale țesuturilor,
în funcție de momentul debutului și severitatea bolii. Astfel de simptome sunt asociate cu
eliberarea de enzime specifice organului sau țesutului bolnav, în circulație, iar acest lucru
duce la o creștere a activității enzimelor din fluidele corporale. Datorită aplicabilităţii
enzimelor, acestea pot fi pe scară largă clasificate în: (I) enzime în diagnostic și (II) enzime
în diagnostic - biosenzori.

A. Enzime în diagnostic
1. Boli osoase, autoimune și inflamatorii

Fosfataza alcalină (ALP) funcționează optim la un pH alcalin, face parte din clasa
hidrolazelor și scindează grupările fosfat din nucleotide și proteine. La copii, concentrațiile
serice de fosfatază alcalină sunt considerabil mai mari decât la adulți și se corelează cu rata de
creștere osoasă.
 Valorile ALP sunt ușor mai mari la bărbați decât la femei, dar după 60 de ani, valoarea
enzimelor este egală sau mai mare la femei. Concentrațiile ALP sunt crescute în perioada de
pubertate, sarcină şi după menopauză.
Creșterea nivelului de ALP seric indică o creștere a activității osteoblastice sau când
este activă formarea oaselor, ca în cazul bolii PAGET sau artrita reumatoidă. Alte afecțiuni
patologice care pot duce la niveluri ridicate de ALP includ rahitismul, osteomalacie,
hipertiroidism și hiperparatiroidism. Activitățile scăzute ale ALP sunt mai puțin frecvente și
sunt cel mai probabil legat de o afecțiune genetică sau nutriție deficientă. Hipofosfatazia este
o afecțiune rară caracterizată prin niveluri scăzute de activitate ALP serică, rezultând
metaboliți fosforilați anormal și anomalii scheletice variabile.

Catepsina D arată că nivelul ridicat de catepsină D lizozomală este asociată cu

progresia artritei reumatoide. Creșterea semnificativă a nivelului de catepsină D a fost de
asemenea observată în artrita de la şobolan.

Gelatinaza (numit și matrix metaloproteinaza-9; MMP-9) este o enzimă secretată, care

reglează compoziția matricei celulare. Apartine subfamiliei gelatinaza a MMP-urilor și, prin
urmare, substratul său principal este gelatina (un colagen denaturat).

MMP-9 este produs de tipuri de celule selectate, inclusiv keratinocite, monocite,

macrofage tisulare, leucocite polimorfonucleare și de o varietate de celule maligne. MMP-9
pare să fie implicat într-o varietate de procese patologice care apar în boli autoimune. MMP-9
umană este o enzimă marker pentru artrita reumatoida și joacă un rol în patogeneza sistemică,
lupus eritematos, iar măsurarea nivelurile plasmatice / serice ale MMP-9 pot asigura
informații importante la monitorizarea pacienților.

Depistarea esterazei-leucocitare în lichidul sinovial este un plus extrem de valoros

pentru diagnosticul periprotetic al infecției articulare. Are avantajele oferirii de rezultate în
timp real și fiind simplu și ieftin, are capacitatea de a exclude sau confirmă infecția
articulației.

Lizozimul hidrolizează legăturile glicozidice în peretele celular al peptidoglicanilor.

Nivelurile serice ale lizozimului sunt crescute la pacienții cu artrită reumatoidă, care servesc
ca indicator al activității monocitelor / macrofagelor.
 Fosfatază acidă rezistentă la tartrat (TRAP) este o metaloenzimă monomerică
glicozilată exprimată la mamifere, cu o greutate moleculară de aproximativ 35 kDa. Este
diferențiată de alte fosfataze acide prin: rezistența sa la inhibare cu tartrat; greutatea
moleculară; culoarea caracteristică violet. TRAP-ul se găsește în osteoclaste și este eliberat în
circulație în timpul resorbției osoase. Nivelul TRAP este crescut în artrita reumatoidă,
osteoporoză și tulburări osoase metabolice. O creștere semnificativă a nivelului de TRAP a
fost observată în serul șobolanilor artritici indusă cu colagen de tip II.

2. Cancer

Fosfataza acidă (ACP). Nivelul ACP la glanda prostatică masculină este de 100 de ori
mai mare decât în orice alt țesut corporal. Testul ACP este efectuat pentru a verifica dacă
cancerul de prostată a fost metastazat şi pentru a monitoriza prognosticul.

Analiza ACP este completată de testul PSA (Antigen specific prostatic). Unii
cerecetători au raportat că fosfataza acidă prostatică (PAP) este exprimată puternic de celulele
canceroase de prostată, în special în metastaze osoase.

Fosfataza alcalină (ALP) din ficat și oase are diferite forme glicozilate ale unui
singur produs de gene. Estimarea specifică a acestor forme indică organul implicat. Expresia
anormală a izoenzimei fosfatazei alcaline distincte genetic este valoroasă în monitorizarea
cancerelor. Acestea includ izoenzimele Regan, Nagao și Kasahara. Determinarea ALP
specifică oaselor, în ser, este un parametru util pentru monitorizarea modificărilor formarii
oaselor, iar pacienții cu metastaze osoase au o activitate crescută a acestei izoenzime.

Alaninaminotransferaza (ALT) sau transaminaza glutampiruvică (TGP) este o

enzimă, care face parte din clasa transaminazelor, iar  dacă are un nivel ridicat, este asociată
cu un risc crescut de carcinom hepatocelular.

Catepsina (CD) este o endopeptidaza lisosomală aspartică solubilă sintetizată în

reticolul endoplasmatic dur, ca pre-pro-catepsina D. După îndepărtarea peptidei semnal, pro-
catepsina D (pCD) este îndreptată spre structuri veziculare intracelulare (lizozomi, endozomi,
fagozomi). Catepsina D în țesutul mamar poate fi utilă în prezicerea la femei a cancerului de
sân, care prezintă risc de recurență. Majoritatea studiilor clinice utilizeată nivelul pCD / CD
ca marker tumoral al cancerului de sân.
 Catepsinele-cisteinice (CC; Proteinaze cisteinice; „Cistein-proteinazele”). Cele mai
cunoscute: catepsine: B, L și H sunt distribuite peste tot și catalizează hidroliza proteinelor din
lizozomi. Expresia sporită a CC-urilor a fost demonstrată în numeroase tumori umane,
inclusiv sân, ovar, uter, col uterin, plămân, creier, gastrointestinal, cap şi gât. CC-urile joacă
un rol esențial ca și markeri de diagnostic și prognostic în cancer, precum și în anumite
tulburări inflamatorii.

Ciclooxigenaza-2 nu este exprimată în mod normal în țesuturi. Studiile au arătat că

expresia COX-2 este un eveniment timpuriu în tumorigeneza și joacă un rol în progresia
tumorii. Prin urmare, COX-2 este o țintă moleculară pentru detectarea proceselor și prevenția
pentru o varietate multiplă de tipuri de cancer.

Glucozo-6-fosfat dehidrogenază este o enzimă importantă pentru întreținerea

integritatății membranei. Supraexprimarea G6PD este strâns legată de progresia de cancer
gastric și ar putea fi considerat ca un predictor independent de prognostic pentru cancerul
gastric. Leucocitul G6PD ar putea servi ca instrument de diagnostic și prognostic în cazul
leucemiilor acute non-limfocitare (ANLL) și leucemiile mieloide cronice (LMC). Studiile
raportează că G6PD au un nivel redus semnificativ în majoritatea pacienților cu ANLL în
timp ce este crescut la toți pacienții cu LMC.

Lactat dehidrogenaza are o importanță în managementul pacienților cu cancer și

identificarea timpurie a indivizilor care ar putea dezvolta reaparitia in urma terapiei
„curative”. LDH este poate cea mai frecventă enzimă folosită pentru prognostic. Este un
marker de prognostic valoros în limfom, leucemie și cancer de colon.

3. Diabet (tip 2)

Fosfataza alcalină poate fi considerată un factor de risc legată de fibroza hepatică la

pacienții nealcoliști, steatohepatita (NASH) și diabet zaharat tip 2.

4. Boala lui Gaucher

Fosfataza acidă (ACP) are o creștere a activității în serul și țesuturile pacienților cu

boala Gaucher.
 Chitinaza. Sistemul imunitar uman este capabil de recunoașterea și degradarea
chitinei, o componentă importantă a peretelui ciupercilor patogene. Sunt cateva chitinaze
umane cunoscute care au activitate chitinolitică.
Testul de chitinaza, care măsoară prezența activității chitinazei prin clivarea
substratului fluorogen 4-metilumbeliferil chitotriozida, arată că nivelurile CHIT-1 sunt
crescute de câteva sute de ori în plasma pacienților cu boala Gaucher. Prin urmare, CHIT-1
este acum utilizat ca biomarker pentru diagnosticul bolii lui Gaucher. AMCase este unic prin
faptul că funcționează eficient în pH acid. În mod consecvent, a fost foarte găsit în stomac,
țesutul intestinal și multe altele. Recent, acesta este studiat ca biomarker pentru astm și alte
hipersensibilități.

5. Boli hepatice

Alanina transaminază la un nivel crescut indică o boală hepatică severă, de obicei

hepatita virala si necroza hepatica toxica. ALT este un marker seric comun al bolilor de ficat.
Chiar și o creștere minoră a ALT este a indicator bun al severității bolilor hepatice.

Fosfataza alcalină (ALP) la un nivel seric ridicat indică o creștere a hepatocitelor

activite în boala hepatobiliara. Niveluri mai mari de ALP în ser este observat atunci când
canalele biliare sunt blocate ca în cazul icterului obstructiv.

Aspartat transaminaza (AST) cunoscut și sub formă de ser glutamat oxaloacetat

transaminază (SGOT) este dependentă de fosfat piridoxal enzimă (PLP). Creșterea
semnificativă a nivelului seric (10- De 100 de ori normal) de AST indică daune severe la ficat
(hepatită virală sau necroză hepatică toxică) sau a inimii (MI).

Gama glutamil transferaza (GGT) catalizează transferul aminoacizilor dintr-o

peptidă la un alt aminoacid sau peptidă. Această enzimă este uneori denumită
„transpeptidază”. Specific, catalizează transferul unei grupări gama glutamil la un alt
acceptor. Boala hepatobiliara este sursa predominantă de activitate GGT serică crescută.
Creșterile sunt asociate cu toate formele primare și tulburări hepatobiliare secundare.

6. Infarct miocardic

Creatinkinază - MB (CK-MB), când mușchiul inimii moare în timpul infarctui

miocardic (MI), eliberează multe molecule în fluxul sanguin, una fiind creatina kinaza (CK).
Nivelurile de CK sunt semnificativ mai mari la pacienții cu infarct acut decât cel al
controlului. CK este arătat că există în trei forme moleculare, adică: MM, MB și BB. În timp
ce CK total este recunoscut ca nespecific, CK-MB este cel mai specific, precis și rentabil a
detectării MI. Comparativ cu alte teste pentru diagnosticul IM, CK-MB are avantajul creșterii
timpurii, sensibilitate ridicată, precum și specificitate. Utilizarea CK-MB ca marker ajută la
diagnosticarea MI în termen de 6 ore de la debutul simptomelor și > 60% din infarcturi sunt
detectabile în prima oră de la internare în unitate de terapie intensivă cardiacă. O creștere
semnificativă a nivelului de CK-MB a fost observat în efluentul cardiac, în timpul ischemiei
miocardice și reperfuziei în inimile de șobolan.

Glicogen fosforilaza este o enzimă glicolitică care joacă un rol esențial în reglarea
carbohidraților metabolismul prin mobilizarea glicogenului. Sunt trei izoenzime, adică,
glicogen fosforilază LL (GPLL) [ficat], glicogen fosforilază MM (GPMM) [mușchi] și
glicogen fosforilază BB (GPBB) [Creier]. Izoenzima BB este predominantă în miocard. O
creștere rapidă a sângelui la nivelurile de GPBB pot fi observate în IM și angină instabilă.
GPBB crește între 1 oră și 4 ore după debutul durerii toracice la pacienții cu IM.

7. Pancreatita

Creșterea amilazei serice totale este un marker sensibil de pancreatită acută, în termen
de 24 de ore de la debutul simptomelor. Cu toate acestea, după prima zi de spital, este cel mai
puțin sensibil la testele enzimatice. Deși nivelul seric de tripsină, ultrasonografie, tomografie
computerizată și endoscopică colangio-pancreatografia retrogradă sunt mai precise, indicatorii
de laborator pentru pancreatită: lipază serică și nivelurile de amilază sunt încă utilizate pentru
a confirma diagnosticul de pancreatită acută.

B. Enzime în diagnosticare − Biosensorii

Un biosenzor este un dispozitiv format dintr-un element biologic de detectare conectat

la un traductor. Traductorul poate fi electronic, optic etc. Aceasta oferă un instrument puternic
care se schimbă radical abordarea noastră asupra metodelor analitice. Enzimele sunt senzori
naturali datorită selectivității lor în natură. Biosenzorii prezintă avantaje cum ar fi fiabilitate,
sensibilitate, precizie, ușurință de manipulare și low-cost în comparație cu metode
convenționale. Aceste caracteristici, în combinație cu proprietățile unice ale unei enzime,
redau o enzimă bazată pe biosenzor ideal pentru aplicații biomedicale.
Un senzor electrochimic bazat pe enzime este format prin imobilizarea unui strat
subțire de enzime pe suprafața membranei unui electrod. Analitul care trebuie monitorizat
difuzează în stratul enzimatic unde are loc reacția catalitică, determinand fie consumarea unui
substrat sau generarea unui produs care poate fi detectat electrochimic. Specia electroactivă
produsă este monitorizata fie potentiometric sau amperometric, iar semnalul electrochimic
poate să fie corelat cu concentrația analitului. Metoda de imobilizare poate afecta activitatea
enzimei și, prin urmare, poate contribui semnificativ la sensibilitatea biosenzorului. Metode
de imobilizare utilizate în prezent includ: adsorbție reticulară și autoasamblare, în timp ce
materialele în care sunt enzime încorporate includ pasta de carbon, conductoare sau polimeri
neconductori și diferite tipuri de geluri. Unii biosenzori utilizați pe scară largă sunt discutați
mai jos.

Biosensorul de glucoză. Diabetul zaharat este o problemă majoră de sănătate

caracterizată prin nivel crescut de zahăr în sânge și urină. Pacienții cu diabet trebuie să-și
monitorizeze constant în sângele nivelul de glucoză pentru a detecta fluctuațiile nivelului de
glucoză care ar putea duce la hiperglicemie și hipoglicemie. Măsurătorile glucozei se bazează
pe interacțiuni cu una dintre cele trei enzime: hexokinază, glucoza oxidaza (DUM) și glucoza-
1-dehidrogenaza (GDH), printre care GOD este utilizat pe scară largă în biosenzori.

Biosenszorul de lactat. Lactatul este un metabolit cheie al caii glicolitice anaerobe.

Lactatul se formează din piruvat în mușchii și ficat, iar concentrația acestuia în sânge
corespunde dimensiunii deficitului de oxigen. Nivelul de lactat indică starea de oxigenare a
țesuturilor, avertizare a stării ischemice. Senzorul de lactat este utilizat în principal în timpul
operației și terapie intensivă. Se pot găsi senzori de lactat aplicate în medicina sportivă și în
spațiu de asemenea. Sunt diferiți biosenzori pentru monitorizarea lactatului pe baza
monoatoxigenazei lactate imobilizat (LMO) și lactat oxidază (LOD).

Biosenzorii creatininei. Creatinina este produsul final al metabolismului creatinei în

celulele mamiferelor. Estimarea creatininei este importantă pentru diagnosticarea funcției
renală, tiroidiană și musculară. Este util și pentru diagnostic biomedical al IM acut, precum și
pentru descrierea cantitativă a terapiei cu hemodializă. Diferite tipuri de biosenzori
enzimatici pentru detectarea creatininei sunt disponibili, de exemplu: biosenzori
amperometrici , biosenzori potențiali pentru ioni sau gaz, electrozi sensibili etc. Biosenzorul
de creatinină amperometric bazat pe creatinina amidohidrolază coimobilizată, creatina
amidinohidrolază și sarcosin oxidaza determină cu succes concentrația de creatinina în serul
uman.

Biosenzorii ureei. Tulburările renale și hepatice necesită o măsurare rapidă și precisă a

ureei în urină sau mostre de sânge. Biosenzorii, pe baza ureazei au fost utilizată pentru
determinarea ureei. Ureaza catalizează conversia ureei în hidrogenocarbonat și ion de amoniu.

C. Animale

Enzimele digestive sunt utilizate în hrana animalelor din anii 1980, datorită
beneficiilor economice, de mediu și de sănătate. Cea mai frecventă enzimă folosită în hrana
animalelor este fitasa, care este utilizată la nivel mondial și reprezintă 50% din toate enzimele
utilizate în industria furajelor. Enzimele degradante polizaharide (non-amidon) reprezintă
restul. Enzimele pentru furaje lucrează pentru ca substanța nutritivă (amidon, proteine,
aminoacizi și minerale etc.) să fie disponibilă din ingredientele alimentare.

Aceste enzime sunt necesare pentru a digera hrana la toate animalele iar acestea sunt
fie produse de corpul animal însuși, fie de microorganismele benefice prezente în tractul lor
gastro-intestinal. Animalele nu pot digera aproximativ 15-25% din furajele pe care le
mănâncă, deoarece furajele conțin anumite componente nedigestibile și organismele animale
nu au enzima specifică necesară digestiei acelor nutrienți specifici pentru furaje.

Fitaza acționează asupra fitatului și eliberează fosforul din fitat, în timp ce beta-
glucanază acționează asupra polizaharidelor și descompun fibrele. Proteazele acționează
asupra proteinelor și îmbunătățesc digestia acestora. Celulazele acționează asupra
polizaharidelor de celuloză și descompun fibrele, iar alfa amilazele acționează asupra
amidonului și îmbunătățesc degradarea.

Concluzii

Enzimele joacă un rol esențial în diagnosticul medical. Au o gamă largă de

aplicabilitate din reacția GOD care arată oxidarea D-glucozei la acid gluconic, detectii
analitice si imunoanalize la biosenzori. Enzimele au devenit alegerea majoră a diagnosticarii
datorită specificului lor ridicat. Deşi există o serie de rapoarte de cercetare privind
diagnosticul utilizările enzimelor din ultimul deceniu, încă nu se comercializeaza. Prin
urmare, mai multe cercetări trebuie sa fie concentrate pe enzimele de diagnosticare pentru a
ajunge la aplicații clinice.
În afară de biosenzorii glucozei, prezicerea că biosenzorii ar revoluționa analiza
clinică încă nu s-a produs, chiar dacă s-a raportat ca biosenzorii egalează sau depășesc
metodele tradiționalele, precum metode de chimie în matrici de performanță importante cum
ar fi sensibilitatea, specificul și timpul. De asemenea, se evidentiaza faptul că tehnologia
biosenzorului ar putea fi extinsa și la diagnosticul bolilor infecțioase (ambele calitativ si
cantitativ).
Bibliografie

1. Imran, M. și alții, 2016. Role of Enzymes in Animal Nutrition: A Review. PSM

Veterinary Research, Volumul 1, pp. 38-45.

2. Raza, S., Shoaib, M. W., Jabeen, S. & Hira, M., 2016. Applications and uses of enzymes.
International Journal of Medical and Health Research, Volumul 2, pp. 58-61.

3. Singh, R. S., Singh, T. & Singh, A. K., 2019. Enzymes as Diagnostic Tools. Advances in
Enzyme Technology, pp. 225-260.

4. Thiagarajan, H. și alții, 2013. Enzymes in clinical medicine:An overview. Indian Journal

of Experimental Biology, Volumul 51, pp. 777-788.

5. Tothova,, C., Nagy, O. & Kovac, G., 2016. Serum proteins and their diagnostic utility in
veterinary. Veterinarni Medicina,, Volumul 61, pp. 475-496.