Sunteți pe pagina 1din 9

Glandele paratiroide

Glandele paratiroide sau corpusculii


epiteliali sunt în număr de patru (două
perechi). Sunt situate superior şi
inferior pe faţa postero-laterală a
lobilor tiroidieni, aflându-se în loja
tiroidiană. Paratiroidele sunt denumite
în funcţie de locul pe care îl ocupă.
Astfel, avem paratiroidele superioare sau craniale şi paratiroidele
inferioare sau caudale. Deşi sunt cele mai mici glande din organism,
cântărind aproximativ 130 mg, prezenţa paratiroidelor este
indispensabilă vieţii.
Structura paratiroidelor

Paratiroidele sunt constituite dintr-o stromă


conjuctivă bogat vascularizată şi inervată şi din
parenchim glandular (epiteliu secretor). Stroma
conjunctivă este alcătuită din ţesut conjunctiv,
vase sanguine, vase limfatice şi nervi.
Parenchimul glandular este reprezentat de
două tipuri de celule: celule principale, dispuse
sub formă de cordoane, şi celule parafoliculare,
identice cu celulele C de la tiroidă. Celulele
principale secretă parathormonul, iar celulele
parafoliculare secretă calcitonina.
Hormonii paratiroidieni

Parathormonul şi calcitonina au rol esenţial în


menţinerea echilibrului fosfocalcic. Ionii de calciu
şi fosfor au o importanţă fundamentală pentru
toate sistemele biologice: excitabilitatea celulară,
transmiterea impulsului nervos, osteogeneza,
coagularea sângelui, contracţia musculară.
Parathormonul şi calcitonina asigură creşterea
normală a scheletului, cu fixarea adecvată a
calciului în oase.
Parathormonul, prescurtat PTH, acţionează asupra
osului, rinichiului şi tractului digestiv. Influenţează
mobilizarea calciului de la nivelul oaselor, crescând
cantitatea acestuia în mediul extracelular. La nivel
digestiv stimulează absorbţia calciului. La nivelul
rinichiului, scade eliminările urinare de calciu şi sodiu şi
stimulează eliminarea fosfaţilor şi a potasiului. În plus,
intervine în activarea vitaminei D3, ce are rol în
absorbţia calciului.
Aşadar, rolul PTH este de a creşte numărul ionilor de
calciu şi de a scădea numărul de fosfaţi din mediul
extracelular. Concentraţia medie a acestui hormon este
0,5 ng/ml. Hipercalcemia inhibă secreţia de PTH, iar
hipocalcemia o stimulează.
Calcitonina, celălalt hormon secretat de
glandele paratiroide, are acţiune parţial
antagonică parathormonului: scade numărul
ionilor de calciu din sânge, favorizând
depunerea lui în oase, însă, ca şi PTH,
scade concentraţia fosfaţilor din sânge. La
nivel renal creşte calciuria (eliminarea
calciului prin urină). Concentraţia
plasmatică a calcitoninei variază între 10 şi
100 picograme/ml. Hipercalcemia
determină secreţia de calcitonină.
Patologia parathormonului
Hipersecreţia de parathormon produce boala
Recklinghausen
Această afecţiune este caracterizată prin
decalcifiere osoasă urmată de deformări şi
fracturi spontane. Calciul din sânge în exces se
depune în ţesuturile moi sau formează calculi
urinari. Hipersecreţia de parathormon poate fi
provocată de adenomul paratiroidian (tumoră
benignă), care poate afecta una sau mai multe
din cele patru glande paratiroidiene. Alte
complicaţii ale bolii Recklinghausen sunt
osteoporoza, durerile osoase, cifoscolioza
(derivare a coloanei vertebrale).
Hiposecreţia de parathormon determină scăderea
calciului şi creşterea fosforului din sânge.
Se soldează la copil cu dezvoltare anormală a dinţilor şi
cu întârziere mintală. La adulţi, hiposecreţia provoacă
tetanie - apariţia spasmelor musculaturii netede şi
striate. Îndepărtarea chirurgicală accidentală a
paratiroidelor este una din cauzele hiposecreţiei.
Consecinţa acestui fapt este scăderea calciului
plasmatic, ceea ce afectează activitatea sistemului
muscular. Alte simptome ale insuficienţei paratiroidiene
sunt: spasm laringian, agitaţie, tahicardie (inima bate
mai repede decât în mod normal), cataractă, căderea
părului, polipnee (creşte frecvenţa respiraţiei).
In tabelul de mai jos sunt prezentate nivelele
inregistrate de PTH si calciu seric in diverse afectiuni:
PTH intact (pg/mL) Calciu seric (mg/dL) Interpretare

15-65 8.6-10.2 Normal

>65 >10.2 Hiperparatiroidism primar

>65 <10.2 Hiperparatiroidism secundar

<65 >10.2 Hipercalcemie de cauza non-


paratiroidiana

<15 <8.6 Hipoparatiroidism

15-65 <8.6 Hipocalcemie de cauza non-


paratiroidiana

S-ar putea să vă placă și