SÂNGELE

Dr Posea Cristian
Medic primar

Bucuresti, 2008
 Noţiuni Generale
Sângele este un lichid de culoare roşie
care împreună cu lichidul interstiţial şi cu
limfa formează mediul intern al organismului.
Între mediul intern şi celule există un schimb
permanent de substanţe şi energie. Celula preia
din sângele circulant substanţele necesare menţinerii
activităţii metabolice (de exemplu, O2, glucide,
aminoacizi),deversând produşii nefolositori sau
toxici (CO2, uree, amoniac) rezultaţi in urma
proceselor catabolice.
Conţinutul mediului intern este menţinut constant
datorită circulaţiei permanente a sângelui.
 Volumul Sanguin (Volemia)
Cantitatea totală de sânge din întregul compatiment
cardio-vascular este de aproximativ 5 litri, reprezentând
volemia normală. În condiţii fiziologice, variază in funcţie de
sex, vârstă, mediu geografic.

Volumul sanguin normal al unui adult cu o greutate de

70kg este de 7% din masa corporală. Se noteaza VS şi este
alcătuit dintr-o componentă celulară (45%, reprezentând
elementele figurate sangvine) şi o componentă plasmatică –
plasma (55%).

În funcţie de mobilitatea in diferite teritorii vasculare,

volumul sanguin cuprinde un volum circulant (3 litri) şi un
volum “stagnant” (2 litri) – presupune cantitatea de sânge
care circulă cu viteză extrem de redusă in anumite organe şi
ţesuturi, constituind adevărate “depozite” sanguine.
 Masa sanguină de depozit
Are semnificaţia unei rezerve funcţionale ce se mobilizează
rapid (prin vasoconstricţie) fie in condiţii fiziologice, pentru
asigurarea unui aport crescut de O2 (de exemplu, când efectuăm
efort fizic), fie in condiţii patologice, pentru refacerea
volumului sangvin circulant, in caz de pierderi importante.
Principalele organe cu masă sanguină de depozit sunt ficatul,
splina şi plexul venos subpapilar.
Factorii care reglează repartiţia diferenţiată a debitului
circulator pentru a satisface nevoile organismului sunt:
a) metabolici - cataboliţi vasodilatatori;
b) neuro-vegetativi – Sistemul Nervos Vegetativ ce
realizează balanţa între vasodilataţie şi vasoconstricţie in
diferitele teritorii;
c) endocrini – diferiţi hormoni ce completează efectele SNV.
 Funcţiile sângelui (1)
Acestea sunt:
1.Funcţia respiratorie. Sângele transportă O2 de la plămâni
către ţesuturi şi preia CO2 rezultat in urma metabolizărilor. Acest
rol este indeplinit in principal de către hematii.
2.Funcţia nutritivă. Sângele transportă către celule principiile
alimentare in forme utilizabile metabolic (monozaharide,
aminoacizi, acizi graşi).
3.Funcţia excretorie. În sânge sunt deversaţi cataboliţii inutili
sau toxici rezultaţi in urma proceselor celulare, fiind transportaţi
către organe specializate in eliminarea lor.
4.Funcţia termoreglatorie. Circulaţia sanguina are un rol
important in menţinerea echilibrului dintre termogeneză şi
termoliză.
 Funcţiile sângelui (2)
5.Funcţia de protecţie imunobiologică. Este asigurată prin
mecanisme de imunitate umorală şi celulară ce acţionează prin
componentele sângelui.
6.Funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic. Sângele
contribuie la mentinerea unei valori constante a pH-ului din
mediul intern prin mecanismele de producere si eliminare a
ionilor de hidrogen.
7.Funcţia de realizare a hemostazei. Componentele
sanguine pot determina oprirea unei sângerări (hemostaza) la
nivelul vaselor mici şi mijlocii.
8.Funcţia de coordonare umorală. Diferiţi biocatalizatori
sunt transportaţi pe calea sângelui de la locul formării către
structuri celulare receptive din constituţia unor organe aflate la
distanţă. Astfel sunt reglate şi coordonate procesele
metabolice din aceste organe.
 Proprietăţile sângelui
Acestea sunt:
* Culoarea - roşie, datorită hemoglobinei din eritrocite.
* Densitatea - mai mare decât cea a apei, valoarea fiind de
1055 g/l. Este dată in principal de către hematii şi proteine.
* Gustul – sărat, datorită NaCl.
* Temperatura – între 35 si 390 C.
* Vâscozitatea – este dată de frecarea internă dintre straturile de lichid
sanguin ce se deplasează cu viteze diferite.
* Presiunea osmotică – este de aproximativ 300 miliosmoli/l
* Presiunea coloid-osmotică (oncotică) - este dată de
proteinele din sânge, intervine in schimburile capilar-ţesut.
* Reacţia sângelui (echilibrul acido-bazic) – slab alcalină,
pH-ul fiind intre 7.35 si 7.42. Efortul fizic mediu creşte pH-ul (alcalinitate),
în timp ce efortul fizic maximal scade pH-ul (aciditate). Sportivii de
performanţă deţin o rezervă alcalină bogată pentru a neutraliza prompt
acidifierea mediului intern.
 Componentele sângelui
Sângele este alcătuit din două
mari componente:
* plasma sanguină - lichid
transparent, culoare galben citrin.
* elementele figurate –
eritrocite, leucocite, trombocite.
Raportul procentual dintre volumul
plasmei şi cel al elementelor figurate
este de 55/45 şi poartă denumirea de
hematocrit.
 Plasma sanguină
Este alcatuită 90% din apă si 10% din reziduu uscat.
Reziduul uscat cuprinde:
A. substanţe organice (9%) B. substanţe anorganice (1%)
Majoritatea sunt substante
● proteine plasmatice – minerale sub formă de ioni şi
albumine, globuline, fibrinogen; se împart în:
● azotaţi neproteici – uree, ● cationi – Na+,K+,Ca+,Mg+ ;
acid uric, creatinină.
● anioni – Cl-,HCO-3,HPO2-4.
● altele – lipide, glucide,
acid lactic, alcool etilic. In mică concentraţie, întâlnim
şi oligoelemente – Fe, Cu, Ca.
 Elementele figurate ale sângelui

În sânge se găsesc trei tipuri de elemente figurate:

♦ Eritrocite (globule roşii, hematii);
♦ Leucocite (globule albe);
♦ Trombocite (plachete sanguine).
Sunt derivate din celula stem pluripotentă din măduva osoasă.
 Eritrocitele (1)
Sunt celule anucleate,bogate in
hemoglobină (proteina ce transportă O2 şi CO2).

Numărul lor este de 4,5/mm3 mil la femeie

şi 5 mil/mm3 la bărbat. Creşterea peste aceste
valori poartă numele de poliglobulie şi poate
apărea la efort fizic accentuat prin golirea
rezervelor sau la altitudine, pentru a asigura o
oxigenare adecvată a ţesuturilor.

Forma este de disc biconcav. Se deformează

uşor pentru a putea străbate capilarele.
 Eritrocitele (2)
Durata de viaţă este de 120 zile. Se formează in măduva
roşie osoasă (prin eritropoeză) şi sunt distruse in principal la
nivelul splinei.
Reglarea eritropoezei se face prin mecanisme
neuro-endocrine, excitantul principal fiind scăderea pO2 in
sânge.
Rolul eritrocitelor constă in
■ absorbţia O2 de la nivel alveolar şi transportarea sa către
celule

■ menţinerea pH-ului constant

 Leucocitele (1)
Sunt elemente nucleate.

Numărul variază între 4000 - 8000/mm3

Creşteri semnificative întalnim in bolile
infecţioase microbiene şi în leucemie.

Sunt de mai multe tipuri :

1) Mononucleare (agranulocite) –
limfocite şi monocite.
2) Polinucleare (granulocite) –
neutrofile, bazofile şi eozinofile.
 Leucocitele (2)
Leucopoeza (formarea leucocitelor) are loc in organe diferite,
astfel granulocitele sunt produse in măduva roşie osoasă, iar
limfocitele in splină, timus, ganglioni limfatici.
Reglarea leucopoezei este asigurată de mecanisme
neuro-umorale complexe, cu centrul de control in hipotalamus.
Stimulii declanşatori sunt frecvent microbii sau toxinele.
Rolul – participă la reacţia de apărare a organismului.

* Neutrofilele fagocitează agenţi patogeni;

* Eozinofilele au rol in reacţia alergică;
* Bazofilele intervin in coagularea sanguină;
* Limfocitele au rol in apărarea specifică.
 Trombocitele
Se mai numesc plachete sanguine.
Sunt fragmente celulare, in număr
de 200.000 – 400.000/mm3.

Formă variabilă: triunghiulară,

rotundă, eliptică.

Trombopoeza are loc tot la nivelul

măduvii roşii osoase, dintr-o celulă cu Trombocit inactiv (albastru) printre
trombocite active
nucleu mare numită megacariocit.
Durata de viaţă este de 10-11 zile.

Rolul trombocitelor constă in

intervenţia lor în procesul de hemostază,
favorizând mecanismele de oprire a
sângerării. Mai pot fagocita bacterii si
eliberează enzime proteolitice care
contribuie la reacţia inflamatorie.
Formarea plachetelor din megacariocit
 Modificări de efort
ale sângelui
Modificările de efort apar atât in cazul plasmei cât
şi in cazul elementelor figurate.
Prin transpiraţie abundentă se pierd mari cantităţi de apă (deci şi
de plasmă), producându-se astfel o hemoconcentraţie.
Efortul fizic moderat determină creşterea proteinelor totale,
rezultând pe moment dezechilibre osmotice.
Efortul fizic exagerat duce la scăderea proteinemiei (prin
catabolism) cu creşterea produşilor toxici – uree, acid uric,
amoniac sanguine. Scade concentratia lipidelor. Glucidele cresc
initial prin intervenţia catecolaminelor, urmând să scadă dacă
efortul e de lungă durată. Acidul lactic creşte datorită hipoxiei;
după efort, 1/5 din cantitate se descompune in H2O şi CO2, iar 4/5
intră in resintetizarea glucozei.
Elementele figurate inregistrează creşteri numerice, astfel
numărul hematiilor creşte pentru a satisface cererea de oxigen.
 Hemostaza şi coagularea sângelui
Hemostaza reprezintă totalitatea mecanismelor care intervin
in oprirea sângerării. Se desfăşoară in 3 timpi:
1. Timpul vasculo-plachetar - 2-4 minute;
- are loc vasoconstricţia peretelui
vascular, aderarea trombocitelor la leziune, agregarea si
metamorfoza vâscoasă a acestora cu vasul.

2. Timpul plasmatic – sângele trece din starea lichidă in stare de gel,

prin constituirea reţelei de fibrină.
3. Timpul trombodinamic al hemostazei
- durează 2-24 ore;
- presupune retracţia cheagului si fibrinoliza (sub
acţiunea plasminei).
 Grupele sanguine (1)
Grupa sanguină caracterizează sângele unei persoane in funcţie de
prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor (numite
aglutinogene), având caracter biochimic100% ereditar. Acestora le corepund in
plasma sanguină substanţe cu rol de anticorpi, numite aglutinine.
Cele mai importante aglutinogene sunt O,A şi B, iar cele mai frecvente
aglutinine sunt alfa(α), omoloaga ag A şi beta(β), omoloaga ag B. În sângele
unui om normal nu coexistă niciodată aglutinogenul cu aglutinina sa omoloagă.
Nomenclatura Nomenclatura Aglutinogen Aglutinine
Landsteiner Janski (pe hematii) (in plasmă)

o I - α şi β
A II A β
B III B α
AB IV A şi B -
 Grupele sanguine (2)
Sistemul Rh

Un alt tip de antigen de pe membrana eritrocitară este antigenul

Rh, prezent la 85% din populaţia globului, fiind consideraţi Rh+.
Ceilalţi 15% sunt Rh-.
În mod natural nu există aglutinine omoloage anti-Rh, dar se
pot genera prin transfuzii repetate de sânge Rh+ la persoane Rh- sau
prin sarcină cu făt Rh+ la mamă cu Rh-. Anticorpii nou-sintetizaţi
reacţionează cu aglutinogenele Rh de pe suprafaţa hematiilor
(izoimunizare) producându-se hemoliza ce poate fi masivă, cu
urmări grave.